luni, 31 decembrie 2012
sâmbătă, 29 decembrie 2012
Ca o lumina in intuneric...
Eli, Eli, Lama Sabachtani? (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?) Asa isi incepe David Psalmul 22. Asa a strigat si Mantuitorul pe cruce.
Asa imi vine si mie sa strig, cand vad ca sunt din ce in ce mai mult scufundat in neagra mocirla a neputintei de a fi doar un simplu fir de praf in bataia vantului... Intr-un peisaj hibernal, unde nimic nu se mai intampla. Imi este mai la indemana aceasta forma de strigat interior...
Si atunci ma intorc mereu la Iov (va recomand tuturor, calduros sa cititi aceasta carte din Biblie!), la peisajul Biblic atat de mult incercat in credinta de catre insusi Dumnezeu.
http://biblia.resursecrestine.ro/iov
In cartea sa "Dumnezeu e mai aproape decat crezi", John Ortberg are o abordare foarte apreciata de mine privind cartea lui Iov.
Dupa cum bine stiti, Iov era un om placut lui Dumnezeu, fara vina si integru, dar care devine un personaj fara voia sa in povestea dintre satan si Dumnezeu. Acesta din urma i-a daruit o viata minunata, direct proportionala cu ascultarea pe care Iov o practica. In momentul in care personajului cu coarne i se permite sa aduca dezastrul in viata lui Iov, iarna hibernala s-a asternut asupra existentei acestuia.
Iov isi pierde pe rand vitele, averea, slujitorii, copiii. El insa jeleste, se inchina, plange si lauda numele Domnului.In fata suferintei el ramane credincios lui Dumnezeu.
Cand este acoperit de bube din cap pana in picioare, el primeste cu inima deschisa si necazul acesta, stiind ca vine de la Dumnezeu. Prietenii sai vin de la mare departare auzind despre necazurile acestuia si izbucnesc in lacrimi la vederea acestuia: nimic nu-i pregatise pentru imaginea pe care Iov o arata in jurul sau. Sapte zile acestia au stat in tacere si au plans impreuna cu Iov fara a-i adresa un cuvant. (de aici a ramas si obiceiul evreiesc de "a sta shiva" - a sta sapte zile - prietenii vin si stau sapte zile cu persoana in doliu).
Asa cum descrie Ortberg, "Iov este absolut convins ca Dumnezeu l-a parasit si se plange ca ceea ce vrea cu adevarat este o sansa de a regla conturile cu acesta intr-o confruntare directa, ca de la om la Dumnezeu".
Dumnezeu ii raspunde lui Iov tot cu intrebari, pentru a-l face pe acesta sa inteleaga ce fel de persoana este EL.
Prin faptul ca Dumnezeu ii arata lui Iov ca El isi gaseste placerea inclusiv in animalele care la prima vedere nu par bune la nimic ("pentru ca Domnului ii place extravaganta, lui ii place sa se delecteze cu frumusetea celor mai putin importante creaturi - Anne Dillard"), acesta ii spune de fapt lui Iov ca merita sa fie cu El, merita sa fie in viata si sa il urmeze. Pentru ca Dumnezeu este bun in mod gratuit si de o generozitate imposibil de stapanit si irational in dragostea Sa. Dumnezeu iubeste extravaganta! Este bun fara absolut niciun motiv, este bun pentru ca ii place sa daruiasca. Exista tinuturi pustii in care nimeni nu traieste dar in care El trimite apa pentru ca acele locuri sa fie pline de frumusete!
Asadar, Mantuitorul a strigat pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit? Crucea reprezinta paradoxul suprem: Dumnezeu traieste experienta absentei lui Dumnezeu, astfel incat sa se poata apropia de noi in pierderea si in suferinta noastra.
In cartea lui Iov, ni se arata de fapt ca o fiinta omeneasca poate sa ramana alaturi de Dumnezeu cu credinta si dragoste chiar in toiul unui peisaj hibernal... Cum statea el pe gramada de cenusa, facand sa-i supureze ranile cu ajutorul cioburilor vaselor de lut sparte, pe cand se simtea zdrobit, bolnav, batjocorit, nedumerit si deznadajduit, Iov a descoperit un lucru pe care oamenii care sufera invata ceva mai bine ca oricine altcineva. El nu era singur, nici macar in peisajul acela hibernal. Era cu Dumnezeu! In finalul cartii, Iov este bun in mod gratuit, este incontrolabil de generos, iubeste irational, daruieste fara niciun motiv... Pune nume fetelor sale cu totul neobisnuite (Iemima - porumbita; Chetia - scortisoara; Cheren-Hapuc - cornul fardului de pleoape...) si le da chiar si o mostenire, lucru total neobisnuit in lumea antica, fetele fiind considerate de importanta strategica minima...
De aceea ma intorc mereu la aceasta carte, pentru ca are darul de a ma aduce pe linia dreapta. Pentru ca este o scena pe care ma regasesc de fiecare data cand vine iarna in sufletul meu, chiar daca prima data nu inteleg de ce... care este rostul acestei ierni venita pe neasteptate...
Asa imi vine si mie sa strig, cand vad ca sunt din ce in ce mai mult scufundat in neagra mocirla a neputintei de a fi doar un simplu fir de praf in bataia vantului... Intr-un peisaj hibernal, unde nimic nu se mai intampla. Imi este mai la indemana aceasta forma de strigat interior...
Si atunci ma intorc mereu la Iov (va recomand tuturor, calduros sa cititi aceasta carte din Biblie!), la peisajul Biblic atat de mult incercat in credinta de catre insusi Dumnezeu.
http://biblia.resursecrestine.ro/iov
In cartea sa "Dumnezeu e mai aproape decat crezi", John Ortberg are o abordare foarte apreciata de mine privind cartea lui Iov.
Dupa cum bine stiti, Iov era un om placut lui Dumnezeu, fara vina si integru, dar care devine un personaj fara voia sa in povestea dintre satan si Dumnezeu. Acesta din urma i-a daruit o viata minunata, direct proportionala cu ascultarea pe care Iov o practica. In momentul in care personajului cu coarne i se permite sa aduca dezastrul in viata lui Iov, iarna hibernala s-a asternut asupra existentei acestuia.
Iov isi pierde pe rand vitele, averea, slujitorii, copiii. El insa jeleste, se inchina, plange si lauda numele Domnului.In fata suferintei el ramane credincios lui Dumnezeu.
Cand este acoperit de bube din cap pana in picioare, el primeste cu inima deschisa si necazul acesta, stiind ca vine de la Dumnezeu. Prietenii sai vin de la mare departare auzind despre necazurile acestuia si izbucnesc in lacrimi la vederea acestuia: nimic nu-i pregatise pentru imaginea pe care Iov o arata in jurul sau. Sapte zile acestia au stat in tacere si au plans impreuna cu Iov fara a-i adresa un cuvant. (de aici a ramas si obiceiul evreiesc de "a sta shiva" - a sta sapte zile - prietenii vin si stau sapte zile cu persoana in doliu).
Asa cum descrie Ortberg, "Iov este absolut convins ca Dumnezeu l-a parasit si se plange ca ceea ce vrea cu adevarat este o sansa de a regla conturile cu acesta intr-o confruntare directa, ca de la om la Dumnezeu".
Dumnezeu ii raspunde lui Iov tot cu intrebari, pentru a-l face pe acesta sa inteleaga ce fel de persoana este EL.
Prin faptul ca Dumnezeu ii arata lui Iov ca El isi gaseste placerea inclusiv in animalele care la prima vedere nu par bune la nimic ("pentru ca Domnului ii place extravaganta, lui ii place sa se delecteze cu frumusetea celor mai putin importante creaturi - Anne Dillard"), acesta ii spune de fapt lui Iov ca merita sa fie cu El, merita sa fie in viata si sa il urmeze. Pentru ca Dumnezeu este bun in mod gratuit si de o generozitate imposibil de stapanit si irational in dragostea Sa. Dumnezeu iubeste extravaganta! Este bun fara absolut niciun motiv, este bun pentru ca ii place sa daruiasca. Exista tinuturi pustii in care nimeni nu traieste dar in care El trimite apa pentru ca acele locuri sa fie pline de frumusete!
Asadar, Mantuitorul a strigat pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit? Crucea reprezinta paradoxul suprem: Dumnezeu traieste experienta absentei lui Dumnezeu, astfel incat sa se poata apropia de noi in pierderea si in suferinta noastra.
In cartea lui Iov, ni se arata de fapt ca o fiinta omeneasca poate sa ramana alaturi de Dumnezeu cu credinta si dragoste chiar in toiul unui peisaj hibernal... Cum statea el pe gramada de cenusa, facand sa-i supureze ranile cu ajutorul cioburilor vaselor de lut sparte, pe cand se simtea zdrobit, bolnav, batjocorit, nedumerit si deznadajduit, Iov a descoperit un lucru pe care oamenii care sufera invata ceva mai bine ca oricine altcineva. El nu era singur, nici macar in peisajul acela hibernal. Era cu Dumnezeu! In finalul cartii, Iov este bun in mod gratuit, este incontrolabil de generos, iubeste irational, daruieste fara niciun motiv... Pune nume fetelor sale cu totul neobisnuite (Iemima - porumbita; Chetia - scortisoara; Cheren-Hapuc - cornul fardului de pleoape...) si le da chiar si o mostenire, lucru total neobisnuit in lumea antica, fetele fiind considerate de importanta strategica minima...
De aceea ma intorc mereu la aceasta carte, pentru ca are darul de a ma aduce pe linia dreapta. Pentru ca este o scena pe care ma regasesc de fiecare data cand vine iarna in sufletul meu, chiar daca prima data nu inteleg de ce... care este rostul acestei ierni venita pe neasteptate...
joi, 20 decembrie 2012
Calatoria
Am ajuns in gara Suceava cu aproape o ora inaintea plecarii trenului. Gara, frumoasa pe afara si dezolanta pe interior. M-a trasnit un puternic miros de imputit. Zece metri mai incolo, un boschetar isi usca ceea ce ar fi trebuit sa fie niste sosete, pe un calorifer. Imi era foarte foame, dar brusc mi-a trecut... Un altul isi sufla mucii intr-un colt, apasandu-si frenetic fiecare nara si facand sa zboare cate un mic gheizer din fiecare. Descumpanit am iesit din gara si m-am infundat in transeele de zapada, cu arme si bagaje. Am mers cateva sute de metri si am gasit un magazin mixt, de la care m-am aprovizionat cu articole de bagat sub nas pentru lunga noapte ce urma. M-am intors in gara si am iesit direct pe peron. Inauntru aerul devenise irespirabil. Afara, la -15 grade blugii s-au transformat repede in tabla...
Pe peron, printre calatori o femeie cu o fetita care cara o cutie speciala pentru animale. Desigur ca m-am gandit instantaneu ca nu imi doresc sa fiu vecin de compartiment cu ele! La un minut dupa gandul meu, femeia imi expune rugamintea de a o ajuta cu bagajul, precum si faptul care vagonul 3. Vine trenul, urcam si descoperim ca suntem vecini de compartiment... Este clar ca nu voi dormi. Copila vorbeste zgomotos despre serbare si alte evenimente la fel de interesante pentru mine. Pisica nu zice nici pas, se preface moarta in cusca ei. La prima statie urca un fost CFR-ist, mecanic de locomotiva. Mai mergem putin si apoi ne oprim undeva, intr-o halta, pret de 4 ceasuri. Mecanicul injura frumos pe actualii conducatori ai firmei in care a activat pret de 30 ani. Ne spune povesti frumoase, din vremurile in care el era fochist, apoi ucenic pe locomotivele cu aburi. Copila adoarme, incovrigata pe 2 scaune. Trenul porneste aproape in zori de zi. La urmatoarea statie mai urca un domn, care are treaba in Constanta. Pisica isi incepe activitatea, miauna ca beata, aproape plangand. Femeia o scoate din cusca si o lasa libera. Fetita se trezeste si incepe sa turuie. Dupa zece minute suntem acoperiti toti cu zeci de fire de par alb, de la pisica. Imi bag botul in punga de mancare. Dupa cinci minute toata lumea are propria punga sub bot. In compartiment candeste acum a copane, snitel, muschi file si probabil a urina de pisica.
Trenul opreste iar aiurea, intr-o mare de zapada. Copila vorbeste fara sat, spune poezii, numara si smulge blana pisicii cu o frenezie greu de descris. Sunt atat de obosit ca nici nu as putea dormi. Urasc trenul pe distante lungi. Vedem pe rand doi iepuri, o vulpe, niste rate salbatice. Totul este o mare intindere alba. Prin geam urla vantul de-a dreptul. Transformam o perdea in garnitura. Se face mai cald. Imi scot haina dar raman cu fularul si 3 pulovere. Nu-mi este frig, dar asta abia dupa 7 ore in care situatia a fost alta. Pisica ne-a calarit pe toti, pe rand. In compartimentul alaturat este o trupa de tuciurii ce merge la Constanta cu dansul caprei. Rad zgomotos, ragaie si trantesc usa. Ies pe hol sa ma mai dezmortesc, insa duhoarea ce vine de la buda ma doboara... Teoretic, mai avem 5 ore pana la destinatie. Afara nu se vede la mai mult de 50 metri...
Fetita spune povesti inchipuite de o ora. Nu o asculta nimeni, nici macar pisica, care se linge trist intre pulpe... Au trecut mai bine de 12 ore de cand am plecat la drum. Mi-e somn si probabil as adormi instantaneu daca tenia de fata ar inchide gura pret de cateva minute. Vreau acasa, in patul meu...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Pe peron, printre calatori o femeie cu o fetita care cara o cutie speciala pentru animale. Desigur ca m-am gandit instantaneu ca nu imi doresc sa fiu vecin de compartiment cu ele! La un minut dupa gandul meu, femeia imi expune rugamintea de a o ajuta cu bagajul, precum si faptul care vagonul 3. Vine trenul, urcam si descoperim ca suntem vecini de compartiment... Este clar ca nu voi dormi. Copila vorbeste zgomotos despre serbare si alte evenimente la fel de interesante pentru mine. Pisica nu zice nici pas, se preface moarta in cusca ei. La prima statie urca un fost CFR-ist, mecanic de locomotiva. Mai mergem putin si apoi ne oprim undeva, intr-o halta, pret de 4 ceasuri. Mecanicul injura frumos pe actualii conducatori ai firmei in care a activat pret de 30 ani. Ne spune povesti frumoase, din vremurile in care el era fochist, apoi ucenic pe locomotivele cu aburi. Copila adoarme, incovrigata pe 2 scaune. Trenul porneste aproape in zori de zi. La urmatoarea statie mai urca un domn, care are treaba in Constanta. Pisica isi incepe activitatea, miauna ca beata, aproape plangand. Femeia o scoate din cusca si o lasa libera. Fetita se trezeste si incepe sa turuie. Dupa zece minute suntem acoperiti toti cu zeci de fire de par alb, de la pisica. Imi bag botul in punga de mancare. Dupa cinci minute toata lumea are propria punga sub bot. In compartiment candeste acum a copane, snitel, muschi file si probabil a urina de pisica.
Trenul opreste iar aiurea, intr-o mare de zapada. Copila vorbeste fara sat, spune poezii, numara si smulge blana pisicii cu o frenezie greu de descris. Sunt atat de obosit ca nici nu as putea dormi. Urasc trenul pe distante lungi. Vedem pe rand doi iepuri, o vulpe, niste rate salbatice. Totul este o mare intindere alba. Prin geam urla vantul de-a dreptul. Transformam o perdea in garnitura. Se face mai cald. Imi scot haina dar raman cu fularul si 3 pulovere. Nu-mi este frig, dar asta abia dupa 7 ore in care situatia a fost alta. Pisica ne-a calarit pe toti, pe rand. In compartimentul alaturat este o trupa de tuciurii ce merge la Constanta cu dansul caprei. Rad zgomotos, ragaie si trantesc usa. Ies pe hol sa ma mai dezmortesc, insa duhoarea ce vine de la buda ma doboara... Teoretic, mai avem 5 ore pana la destinatie. Afara nu se vede la mai mult de 50 metri...
Fetita spune povesti inchipuite de o ora. Nu o asculta nimeni, nici macar pisica, care se linge trist intre pulpe... Au trecut mai bine de 12 ore de cand am plecat la drum. Mi-e somn si probabil as adormi instantaneu daca tenia de fata ar inchide gura pret de cateva minute. Vreau acasa, in patul meu...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
marți, 18 decembrie 2012
Clientul
M-a privit initial uimit. Am schimbat carti de vizita. Apoi nu m-a mai privit, privind numai la cel de-al doilea interlocutor. Vorbeam dar nu se uita la mine. Probabil, m-a masurat in functie de ... umbra pe care o aruncam pe birou. Eu ca si intreg, eram cat jumatate din unul din picioarele sale. Burta lui semana mai curand a bute. Ii mai lipseau in acest sens doua cercuri si ceva cuie. Mi-a trebuit un timp pentru a inceta sa ma minunez de gabaritul sau depasit. Apoi am incercat sa intru in carti. Incet. Diplomat.
Cand a fost cazul, am intrat in jocul cuvintelor aruncate peste masa si am spus ce vreau. Ce documente vreau. A fost uluit. M-a privit. Dintr-o data existam. Dintr-o data a privit dincolo de carnea mea, absenta fiind... Dintr-o data faceam parte din joc. M-a descoperit brusc. Oare atat de putina incredere inspir la prima impresie? Mi-a spus ca nu-mi poate da unele documente, dar ca imi poate facilita accesul nestingherit la cea mai mare parte a cererilor mele. " Vreau doar banii mei, care sa-mi insenineze Craciunul, apoi va dau tot ce vreti" - mi-a spus senin, ca o zi de primavara... Am plecat cu el. Avea o masina de teren greu de descris. Pe afara nu se mai vedea marca iar in interior nu se mai zarea interiorul... (in acest moment din peretele camerei se aud gemete intense... dau televizorul mai tare, insa gemetele il egaleaza... nesansa... ea geme atat de tare incat il acopera atat pe el cat si pe umilul meu televizor; apoi tacere. sper ca au murit fericiti) Isi cere scuze pentru mizeria din autovehicul (in continuare nu am dibuit marca, pentru ca si volanul cred ca era modificat) apoi plecam sa ma cazeze aici, unde iar se aud gemete in delir... [Halal recomandare de pensiune mi-a facut avocatul. Pesemne ca are amintiri unduitoare de aici. Mi-am scos o bere din frigider si am aruncat-o in zapada din balcon. Astia din perete isi dau palme si urla. Fugiiitzi. Daca se opintesc putin in peretele de rigips, astia ajung cu usurinta in patul meu....]
La televizor se anunta cod galben de viscol. Sa fie! Eu sunt in Botosani si sper sa reusesc sa plec pana de Craciun. Sper sa ma extraga si pe mine firma cumva de aici, pe orice cale. De altfel, oamenii locului fac mancare excelenta. Mai devreme am mancat o tochitura cu mamaliguta. [vecinii gafaie in continuare, inca au baterii, se aud zgomote de lemne rupte - pesemne au rupt patul]
Am monopolizat azi activitatea intregului birou cu cererile mele de informatii. [asta din perete cred ca a facut-o negresa pe vecina, atatea palme s-au auzit. O avea nevoie de ajutor? La ea ma refer...]
Ca sa inchid bucla, dupa ce m-am cazat, clientul m-a dus la sediul unde avea documentele contabile. Aici am dat toata activitatea peste cap prin cererile mele. In mod nefiresc, oamenii imi dau toate informatiile cerute. Cred ca este primul client care cel putin aparent, raspunde direct interesat la toate intrebarile si inca foarte profesionist. [vecinii au dat drumul la dus: era si timpul, credeam ca cineva va lua foc, oricum au fost in timpul standard...]
Ma intorc la bere si o recuperez din zapada pana la genunchi din balcon. O gasesc cu greu si o deschid: sfaraie duios. [vecinul tuseste, asa, ca si cum ar face un cocos care crede ca si-a ingenuncheat gaina, apoi se aude o alta palma: s-au imprietenit...]. V-ati prins: Am aruncat-o in zapada pentru ca frigiderul nu era bagat in priza. De ce ar fi? Afara sunt acum cel putin -12 grade. Un miros suav, de gratar, mi se insinueaza in par in timp ce scutur berea de zapada. Este 23 fara ceva, sigur vor crede ca sunt nebun daca mai cobor la ora asta sa cer o friptura (sanatoasa) de porc. Mananc niste covrigei vanilati. Berea isi face lenesa loc printre cocoloasele de aluat formate pe gatlej... Mai citesc un email. [vecinul tuseste: este clar, nu este de cursa lunga]. Mi-e foame, m-am gandit ca boul la carne (...). Lupul din mine face legea. Hotarat trebuie sa cobor. Mi-e foame de carne....
Cand a fost cazul, am intrat in jocul cuvintelor aruncate peste masa si am spus ce vreau. Ce documente vreau. A fost uluit. M-a privit. Dintr-o data existam. Dintr-o data a privit dincolo de carnea mea, absenta fiind... Dintr-o data faceam parte din joc. M-a descoperit brusc. Oare atat de putina incredere inspir la prima impresie? Mi-a spus ca nu-mi poate da unele documente, dar ca imi poate facilita accesul nestingherit la cea mai mare parte a cererilor mele. " Vreau doar banii mei, care sa-mi insenineze Craciunul, apoi va dau tot ce vreti" - mi-a spus senin, ca o zi de primavara... Am plecat cu el. Avea o masina de teren greu de descris. Pe afara nu se mai vedea marca iar in interior nu se mai zarea interiorul... (in acest moment din peretele camerei se aud gemete intense... dau televizorul mai tare, insa gemetele il egaleaza... nesansa... ea geme atat de tare incat il acopera atat pe el cat si pe umilul meu televizor; apoi tacere. sper ca au murit fericiti) Isi cere scuze pentru mizeria din autovehicul (in continuare nu am dibuit marca, pentru ca si volanul cred ca era modificat) apoi plecam sa ma cazeze aici, unde iar se aud gemete in delir... [Halal recomandare de pensiune mi-a facut avocatul. Pesemne ca are amintiri unduitoare de aici. Mi-am scos o bere din frigider si am aruncat-o in zapada din balcon. Astia din perete isi dau palme si urla. Fugiiitzi. Daca se opintesc putin in peretele de rigips, astia ajung cu usurinta in patul meu....]
La televizor se anunta cod galben de viscol. Sa fie! Eu sunt in Botosani si sper sa reusesc sa plec pana de Craciun. Sper sa ma extraga si pe mine firma cumva de aici, pe orice cale. De altfel, oamenii locului fac mancare excelenta. Mai devreme am mancat o tochitura cu mamaliguta. [vecinii gafaie in continuare, inca au baterii, se aud zgomote de lemne rupte - pesemne au rupt patul]
Am monopolizat azi activitatea intregului birou cu cererile mele de informatii. [asta din perete cred ca a facut-o negresa pe vecina, atatea palme s-au auzit. O avea nevoie de ajutor? La ea ma refer...]
Ca sa inchid bucla, dupa ce m-am cazat, clientul m-a dus la sediul unde avea documentele contabile. Aici am dat toata activitatea peste cap prin cererile mele. In mod nefiresc, oamenii imi dau toate informatiile cerute. Cred ca este primul client care cel putin aparent, raspunde direct interesat la toate intrebarile si inca foarte profesionist. [vecinii au dat drumul la dus: era si timpul, credeam ca cineva va lua foc, oricum au fost in timpul standard...]
Ma intorc la bere si o recuperez din zapada pana la genunchi din balcon. O gasesc cu greu si o deschid: sfaraie duios. [vecinul tuseste, asa, ca si cum ar face un cocos care crede ca si-a ingenuncheat gaina, apoi se aude o alta palma: s-au imprietenit...]. V-ati prins: Am aruncat-o in zapada pentru ca frigiderul nu era bagat in priza. De ce ar fi? Afara sunt acum cel putin -12 grade. Un miros suav, de gratar, mi se insinueaza in par in timp ce scutur berea de zapada. Este 23 fara ceva, sigur vor crede ca sunt nebun daca mai cobor la ora asta sa cer o friptura (sanatoasa) de porc. Mananc niste covrigei vanilati. Berea isi face lenesa loc printre cocoloasele de aluat formate pe gatlej... Mai citesc un email. [vecinul tuseste: este clar, nu este de cursa lunga]. Mi-e foame, m-am gandit ca boul la carne (...). Lupul din mine face legea. Hotarat trebuie sa cobor. Mi-e foame de carne....
luni, 17 decembrie 2012
Sania zburatoare
Am crezut ca drumul pana in Bucuresti a fost toata aventura zilei in care inca ma aflu...
La check-in, un ins sigur pe invers, imi zambea tamp si-mi povestea ca este posibil sa aterizam la Iasi si nu la Suceava. Apoi vom fi preluati cu autobuzul si plimbati noaptea prin Moldova, eventual cu un circuit al manastirilor, vorba unei bune colege!
Am zis ca glumeste, apoi am sunat indignat la aeroportul din Suceava. Un moldovean get beget mi-a spus ca aeroportul este curatat si ca nu au ceata, insa daca va veni, atunci exista desigur posibilitatea aceasta...
Am numarat vreo 5 copii mici pe bancile din terminalul in care ma aflu. Sper cu toata inima ca niciunul sa nu urce in acelasi avion, nu de alta dar nu as mai suporta si racnete si miros de scutec plin...
Au anuntat zece minute de intarziere. Sper ca vor fi doar astea. A venit autobuzul si ne incolonam spre imbarcare. Tocmai ce am fost anuntati ca este posibil sa aterizam la Iasi. Deci nu este o gluma. Stau in primul rand, fata in fata cu fetele de la Tarom... In avion miroase a cherosen ars. Niste baieti degivreaza aripile de zor. Doamne, fa sa aterizam in Suceava, dar in siguranta! Promit ca maine sa fiu bun cu clientul la care merg! Servim o mica gustare, bem un suc de rosii. Pilotul iese sa se plimbe la buda si ne spune ca poate reusim sa aterizam la Suceava!
Sunt doar o zebra in deriva... Pana sa imi scot pieptul de pui dintre dinti, pilotul ne spune ca aterizam acolo unde ne-am propus... Contactul cu pista a fost urat insa mi-am revenit repede. Gerul de la Suceava este mult mai violent decat al nostru. Ura, am reusit!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
La check-in, un ins sigur pe invers, imi zambea tamp si-mi povestea ca este posibil sa aterizam la Iasi si nu la Suceava. Apoi vom fi preluati cu autobuzul si plimbati noaptea prin Moldova, eventual cu un circuit al manastirilor, vorba unei bune colege!
Am zis ca glumeste, apoi am sunat indignat la aeroportul din Suceava. Un moldovean get beget mi-a spus ca aeroportul este curatat si ca nu au ceata, insa daca va veni, atunci exista desigur posibilitatea aceasta...
Am numarat vreo 5 copii mici pe bancile din terminalul in care ma aflu. Sper cu toata inima ca niciunul sa nu urce in acelasi avion, nu de alta dar nu as mai suporta si racnete si miros de scutec plin...
Au anuntat zece minute de intarziere. Sper ca vor fi doar astea. A venit autobuzul si ne incolonam spre imbarcare. Tocmai ce am fost anuntati ca este posibil sa aterizam la Iasi. Deci nu este o gluma. Stau in primul rand, fata in fata cu fetele de la Tarom... In avion miroase a cherosen ars. Niste baieti degivreaza aripile de zor. Doamne, fa sa aterizam in Suceava, dar in siguranta! Promit ca maine sa fiu bun cu clientul la care merg! Servim o mica gustare, bem un suc de rosii. Pilotul iese sa se plimbe la buda si ne spune ca poate reusim sa aterizam la Suceava!
Sunt doar o zebra in deriva... Pana sa imi scot pieptul de pui dintre dinti, pilotul ne spune ca aterizam acolo unde ne-am propus... Contactul cu pista a fost urat insa mi-am revenit repede. Gerul de la Suceava este mult mai violent decat al nostru. Ura, am reusit!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Microbuzul saltaret
M-am gandit eu cu temei ca ar fi mai bine sa fac drumul pana la aeroport cu un microbuz care sa ma lase la imbarcare.
Zis si facut: am facut rezervarea si la ora 16.30 am plecat. Fireste ca soferul nu a avut sa-mi dea bilet, drept pentru care va trebui sa fac un drum pana agentie, abia la intoarcerea de la Botosani. Nu-i nimic, am zis, se mai intampla...
Am inceput sa rulam, intovarasiti de o ploaie absurd de insistenta. La un moment aceasta s-a transformat in lapovita si apoi in zapada. Acum ploua cu ghiata, se aude cum bate ghiata in tabla de deasupra. Soferul o arde ciobaneste cu viteza. Mi-au inghetat picioarele pentru ca am prins loc in spatele masinii, unde caldura nu ajunge. Nu-i nimic, ma voi incalzi cand ajung, poate beau un vin cald.
Soferul doar ce a facut o manevra brusca iar masina a fugit de cur. Apoi iar. Spaniolul de langa mine si-a pus centura. Apoi si pasagera din capatul banchetei. Trecem pe langa TIR-uri iar parbrizul este improscat secunde bune de zoaiele de pe autostrada. Din nou manevre bruste, care sunt resimtite cu mult drag (...) In spate. Iar depind de altcineva. Mi-am facut cateva cruci cu limba: bancheta este prea mica pentru a avea loc sa-mi misc mana...
Mai avem cativa kilometri de fapt vreo 36... Continua sa ploua cu ghiata.
Microbuzul continua sa salte ca o coaja pe sosea. Sunt sigur ca voi ajunge la timp pentru imbarcare. Am staruit azi prea mult pentru a reusi sa ajung la destinatie.
In fata mea este o femeie cu doi copii mici. Baiatul, nu mai mare de patru ani spune razand ca Mos Craciun este tata-sau. Eu cred ca am aflat adevarul prin clasa I. Apoi am spus colegei de banca. A doua zi, ma-sa a cautat-o pe mama si i-a spus cu obida ca i-am stricat fetei ei copilaria. Ei bine, copilaria i-a fost stricata prin clasa a VII -a cand ea a inceput sa fie inghesuita pe sub scari de baietii din clasa a VIII-a....
Mai am putin... Mi-a facut creierul zdrente soferul asta. Este si noapte si nu se vede nimic afara. Suntem acum pe portiunea de autostrada care este turnata. Fundul microbuzului face ca tamba... Salta in toate directiile... Bine ca nu am mancat nimic. Mesajele curg tarla pe email, iar eu scriu ca si cum acum invatat sa slobozesc cuvintele! Ghiata loveste din ce in ce mai tare plafonul microbuzului. Bloody hell, pe sosea este zapada si ghiata cred, iar noi mergem in continuare cu viteza mare. Cred ca se vede Bucurestiul, of, am scapat si de data asta. Sper sa am mai mult noroc cu avionul, desi stiu ca merg spre inima inghetata a Moldovei, unde ieri aeroportul era plin de zapada. Urmeaza imbarcarea in sania zburatoare...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Zis si facut: am facut rezervarea si la ora 16.30 am plecat. Fireste ca soferul nu a avut sa-mi dea bilet, drept pentru care va trebui sa fac un drum pana agentie, abia la intoarcerea de la Botosani. Nu-i nimic, am zis, se mai intampla...
Am inceput sa rulam, intovarasiti de o ploaie absurd de insistenta. La un moment aceasta s-a transformat in lapovita si apoi in zapada. Acum ploua cu ghiata, se aude cum bate ghiata in tabla de deasupra. Soferul o arde ciobaneste cu viteza. Mi-au inghetat picioarele pentru ca am prins loc in spatele masinii, unde caldura nu ajunge. Nu-i nimic, ma voi incalzi cand ajung, poate beau un vin cald.
Soferul doar ce a facut o manevra brusca iar masina a fugit de cur. Apoi iar. Spaniolul de langa mine si-a pus centura. Apoi si pasagera din capatul banchetei. Trecem pe langa TIR-uri iar parbrizul este improscat secunde bune de zoaiele de pe autostrada. Din nou manevre bruste, care sunt resimtite cu mult drag (...) In spate. Iar depind de altcineva. Mi-am facut cateva cruci cu limba: bancheta este prea mica pentru a avea loc sa-mi misc mana...
Mai avem cativa kilometri de fapt vreo 36... Continua sa ploua cu ghiata.
Microbuzul continua sa salte ca o coaja pe sosea. Sunt sigur ca voi ajunge la timp pentru imbarcare. Am staruit azi prea mult pentru a reusi sa ajung la destinatie.
In fata mea este o femeie cu doi copii mici. Baiatul, nu mai mare de patru ani spune razand ca Mos Craciun este tata-sau. Eu cred ca am aflat adevarul prin clasa I. Apoi am spus colegei de banca. A doua zi, ma-sa a cautat-o pe mama si i-a spus cu obida ca i-am stricat fetei ei copilaria. Ei bine, copilaria i-a fost stricata prin clasa a VII -a cand ea a inceput sa fie inghesuita pe sub scari de baietii din clasa a VIII-a....
Mai am putin... Mi-a facut creierul zdrente soferul asta. Este si noapte si nu se vede nimic afara. Suntem acum pe portiunea de autostrada care este turnata. Fundul microbuzului face ca tamba... Salta in toate directiile... Bine ca nu am mancat nimic. Mesajele curg tarla pe email, iar eu scriu ca si cum acum invatat sa slobozesc cuvintele! Ghiata loveste din ce in ce mai tare plafonul microbuzului. Bloody hell, pe sosea este zapada si ghiata cred, iar noi mergem in continuare cu viteza mare. Cred ca se vede Bucurestiul, of, am scapat si de data asta. Sper sa am mai mult noroc cu avionul, desi stiu ca merg spre inima inghetata a Moldovei, unde ieri aeroportul era plin de zapada. Urmeaza imbarcarea in sania zburatoare...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
vineri, 14 decembrie 2012
miercuri, 12 decembrie 2012
joi, 29 noiembrie 2012
Foamea
M-am trezit la ora 5 azi dimineata.
Cu noaptea in cap! Mi-am facut toaleta obisnuita, m-am suit in masina si am luat drumul Bucurestilor! Mi-am luat colega de acasa si am intrat pe autostrada. Drumul, destul de lejer, desi isi anuntasera prezenta guvernantii, in scopul taierii unei panglici pe tronsonul Medgidia - Constanta. Dar astia dorm pana tarziu... Panglica trebuia sa fie taiata acum multi ani, insa da bine la imagine sa inaugurezi ceva in prag de alegeri...
Mergem la un curs privind raportarea pe IFRS. Drumul este luminat intens de o Luna plina, fabuloasa, ce arunca umbre fantastice prin straturile de cer liber, fara ceatza. Nu avem chef de vorba niciunul. Este prea devreme. La ora asta am fi fost fiecare in patul sau. Lasam radioul sa mearga. Se anunta deja Mos Craciun... Spre disperarea mea eterna!
Ajungem la Fetesti, bem in fuga cate o cafea, apoi urcam lenesi in masina. Ne facem chef de vorba. Mancam in liniste cate un sandwich, gros cat un turn! Dar bun! Colega mea a facut unul si pentru mine! Cu greu I'll termin...
Totul incepe apoi sa semene cu un peisaj de poveste. Ceata este atat in dreapta cat si in stanga autostrazii. In dreapta, copacii par ca stau in aer, ceata este foarte joasa, la nivelul trunchiurilor copacilor, astfel ca se vad doar coroanele acestora. Brusc, ceata apare si pe banda noastra de mers. Reduc viteza la 150 km/ora... Merg cu toate simturile ascutite. Ajungem in cele din urma la curs, care a inceput de ceva timp.
Ne intalnim cu alte doua colege. Lumea pare vioaie, vad si cativa cunoscuti. Pana la ora 10 a fost OK, cursul foarte interesant. Se da apoi pauza de cafea si o mica gustare. Se stinge tot de pe mese, instantaneu.
Din nou in sala pentru doua ore, la fel de interesant. La pranz insa, s-a rupt lantul. Toata lumea se repede la mancare. Multa mancare, prea multa! Sarmale, carne de pui, chiftele, salate, sparanghel si alte bunataturi. Practic lipsea de acolo un sobor de preoti... sa dea cu busuiocul dupa meseni...
In cinci minute se asterne tacerea peste toata lumea. Un trafic infernal pe langa platouri, zgomote de cutite cazand, -ba multi si-au suflecat manecile si au renuntat la tacamuri - doar furculite lovind frenetic vesela intr-un drum du-te vino intre farfurii si sub nas... Toti au farfuriile pline si baga material in gaurile negre in care materia dispare hulpav...
Auditorii par destul de flamanzi. Dulciurile dispar si ele instantaneu.
In sala, toata lumea pare deodata adormita. Se expune IAS 16. Lumea casca. Lectorul vorbeste repede si da slide dupa slide. Ne pierde la un moment pe toti. Impozite amanate. Lumea se trezeste si se uita in jur apatic. Se mai da o pauza. Se mai fumeaza pe holuri...
Intarziatii cauta mancare. Necastigator...
Laura ne introduce pe ordinea de zi dorinta ei de a merge pe la piata de flori... Apoi o introduce iar spre amuzamentul (sau disperarea sefei :). S-a hotarat: mergem. Ne intalnim cu o veche colaboratoare si discutam despre energie verde. Dobanzi nedeductibile si gradul de indatorare, explica lectorul, care din cand in cand intreaba sala daca audienta mai este cu el. Auditorii ramasi la curs mai ridica uneori capatanile... Multi au cedat nervos ori au preferat sa doarma acasa...
Foamea a fost invinsa si azi, gratie pomenii generoase a sponsorilor seminarului.
Ne pregatim sa plecam spre casa, noi trebuie sa invingem ceatza de pe autostrada!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Cu noaptea in cap! Mi-am facut toaleta obisnuita, m-am suit in masina si am luat drumul Bucurestilor! Mi-am luat colega de acasa si am intrat pe autostrada. Drumul, destul de lejer, desi isi anuntasera prezenta guvernantii, in scopul taierii unei panglici pe tronsonul Medgidia - Constanta. Dar astia dorm pana tarziu... Panglica trebuia sa fie taiata acum multi ani, insa da bine la imagine sa inaugurezi ceva in prag de alegeri...
Mergem la un curs privind raportarea pe IFRS. Drumul este luminat intens de o Luna plina, fabuloasa, ce arunca umbre fantastice prin straturile de cer liber, fara ceatza. Nu avem chef de vorba niciunul. Este prea devreme. La ora asta am fi fost fiecare in patul sau. Lasam radioul sa mearga. Se anunta deja Mos Craciun... Spre disperarea mea eterna!
Ajungem la Fetesti, bem in fuga cate o cafea, apoi urcam lenesi in masina. Ne facem chef de vorba. Mancam in liniste cate un sandwich, gros cat un turn! Dar bun! Colega mea a facut unul si pentru mine! Cu greu I'll termin...
Totul incepe apoi sa semene cu un peisaj de poveste. Ceata este atat in dreapta cat si in stanga autostrazii. In dreapta, copacii par ca stau in aer, ceata este foarte joasa, la nivelul trunchiurilor copacilor, astfel ca se vad doar coroanele acestora. Brusc, ceata apare si pe banda noastra de mers. Reduc viteza la 150 km/ora... Merg cu toate simturile ascutite. Ajungem in cele din urma la curs, care a inceput de ceva timp.
Ne intalnim cu alte doua colege. Lumea pare vioaie, vad si cativa cunoscuti. Pana la ora 10 a fost OK, cursul foarte interesant. Se da apoi pauza de cafea si o mica gustare. Se stinge tot de pe mese, instantaneu.
Din nou in sala pentru doua ore, la fel de interesant. La pranz insa, s-a rupt lantul. Toata lumea se repede la mancare. Multa mancare, prea multa! Sarmale, carne de pui, chiftele, salate, sparanghel si alte bunataturi. Practic lipsea de acolo un sobor de preoti... sa dea cu busuiocul dupa meseni...
In cinci minute se asterne tacerea peste toata lumea. Un trafic infernal pe langa platouri, zgomote de cutite cazand, -ba multi si-au suflecat manecile si au renuntat la tacamuri - doar furculite lovind frenetic vesela intr-un drum du-te vino intre farfurii si sub nas... Toti au farfuriile pline si baga material in gaurile negre in care materia dispare hulpav...
Auditorii par destul de flamanzi. Dulciurile dispar si ele instantaneu.
In sala, toata lumea pare deodata adormita. Se expune IAS 16. Lumea casca. Lectorul vorbeste repede si da slide dupa slide. Ne pierde la un moment pe toti. Impozite amanate. Lumea se trezeste si se uita in jur apatic. Se mai da o pauza. Se mai fumeaza pe holuri...
Intarziatii cauta mancare. Necastigator...
Laura ne introduce pe ordinea de zi dorinta ei de a merge pe la piata de flori... Apoi o introduce iar spre amuzamentul (sau disperarea sefei :). S-a hotarat: mergem. Ne intalnim cu o veche colaboratoare si discutam despre energie verde. Dobanzi nedeductibile si gradul de indatorare, explica lectorul, care din cand in cand intreaba sala daca audienta mai este cu el. Auditorii ramasi la curs mai ridica uneori capatanile... Multi au cedat nervos ori au preferat sa doarma acasa...
Foamea a fost invinsa si azi, gratie pomenii generoase a sponsorilor seminarului.
Ne pregatim sa plecam spre casa, noi trebuie sa invingem ceatza de pe autostrada!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
luni, 26 noiembrie 2012
vineri, 23 noiembrie 2012
Despre ipotetic sex, religie si mancare...
Nu am fost niciodata mai gras decat sunt acum. Adica nu am fost niciodata gras. Deci nu am cum sa stiu cum este sa fii gras... Pentru ca drumul de la Bucuresti la Constanta presupune doua ore, am discutat cu pasagera mea inopinata vrute si nevrute. Discutiile au deviat de la religie si literatura la pozitiile pe care grasii le au la dispozitie pentru a imparti perna. Impropriu spus impartit perna pentru ca in acele momente numai de perna nu iti arde...
Ideea este ca am ajuns sa discutam un fel de ecuatii cu o necunoscuta, necunoscuta fiind exprimata de cele mai multe ori in centimetri.
Deci, daca ea are 50 cm de buci iar el are 50 cm de burta, de cati centimetri de material (ma scuzati) este nevoie ca operatiunea sa fie valida si rezultatul sa nu fie un numar negativ? Cred ca optiunile sunt limitate dar nebanuite sunt posibilitatile umanoizilor!
Inainte de acesta ecuatie, am discutat - de fapt am avut un monolog - despre partea intunecata si partea luminoasa a fortelor supranaturale.
Gandindu-ma la ce a spus parintele Ilie Cleopa: "daca la oras diavolul poate sa vina sub mai multe forme: o carte, un prieten, o femeie, in sihastrie vine insa personal...", mi-am adus aminte - si am evocat tovarasei mele de calatorie - de singura mea experienta personala cu partea intunecata, respectiv personajul cu coarne, care a decis sa vina personal sa ma atentioneze ca nu sunt atat de puternic precum ma laudasem cu putin timp in urma unor prieteni, carora le-am spus de altfel exact acelasi lucru, cum ca incornoratul nu ma poate influenta.
Evident am gresit si m-am supraapreciat.
Intamplarea s-a produs pe fondul unor adanci framantari despre existenta celor doua forte mai sus amintite, in perioada in care cu sete studiam Cuvantul si a avut loc la ceas de noapte in exact camera mea, cu mult timp in urma.
Atat de mult a dorit sa ma convinga de existenta lui, incat personajul cu coarne si ochi rosii, cu glas metalic, a venit personal... Sa-mi vorbeasca si sa ma convinga de faptul ca puterea este de partea lui. Pana ce nu am invocat numele Tatalui Ceresc aratarea nu s-a lasat dusa... Minute bune dupa aceea mi-am dat seama ca eram aproape inghetat si paralizat mai mult din cauza zgomotului metalic, nepamantean a vocii necuratului.
De atunci, am aratat respectul si slava doar Creatorului.
Luni in sir nu am avut curajul sa povestesc nimanui intamplarea mea, pentru ca, asa cum aveam sa aflu mai tarziu, toata lumea a crezut ca a fost doar un cosmar. Eu insa stiu ca am primit atunci vizitele ambelor forte...
Ieri am fost la un client iar la pranz, am coborat cu Daniela sa bagam ceva sub nas si anume mancare. In meniu era scris tentant: vaca cu urechi de lemn. Sa ne intelegem, vaca nu a avut urechi de lemn ci asa au hotarat sa numeasca niste oameni cu ochi oblici niste ciuperci. Bineinteles ca vaca se terminase pana am ajuns noi la masa, nici urechile de lemn nu se mai vedeau. Asa ca am ales ceva la fel de sanatos, adica ceafa de pork cu cartofi prajiti...
Am incheiat ziua apoteotic cu cativa hot-dog si o Cola.
Pentru ca ziua sa se termine la fel de nociv, Steaua a pierdut la scor de handball! Azi insa, la ora pranzului, am introdus in orificiul bucal o excelenta vaca, bine garnisita cu ciuperci si sos alb. Bucatarul nu a precupetit niciun efort pentru a-mi incanta flamandele simturi!
Dupa ce am amestecat furibund impresii despre sex, religie si mancare, imi dau seama de faptul ca necuratul nu a incetat sa-mi dea tarcoale...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Ideea este ca am ajuns sa discutam un fel de ecuatii cu o necunoscuta, necunoscuta fiind exprimata de cele mai multe ori in centimetri.
Deci, daca ea are 50 cm de buci iar el are 50 cm de burta, de cati centimetri de material (ma scuzati) este nevoie ca operatiunea sa fie valida si rezultatul sa nu fie un numar negativ? Cred ca optiunile sunt limitate dar nebanuite sunt posibilitatile umanoizilor!
Inainte de acesta ecuatie, am discutat - de fapt am avut un monolog - despre partea intunecata si partea luminoasa a fortelor supranaturale.
Gandindu-ma la ce a spus parintele Ilie Cleopa: "daca la oras diavolul poate sa vina sub mai multe forme: o carte, un prieten, o femeie, in sihastrie vine insa personal...", mi-am adus aminte - si am evocat tovarasei mele de calatorie - de singura mea experienta personala cu partea intunecata, respectiv personajul cu coarne, care a decis sa vina personal sa ma atentioneze ca nu sunt atat de puternic precum ma laudasem cu putin timp in urma unor prieteni, carora le-am spus de altfel exact acelasi lucru, cum ca incornoratul nu ma poate influenta.
Evident am gresit si m-am supraapreciat.
Intamplarea s-a produs pe fondul unor adanci framantari despre existenta celor doua forte mai sus amintite, in perioada in care cu sete studiam Cuvantul si a avut loc la ceas de noapte in exact camera mea, cu mult timp in urma.
Atat de mult a dorit sa ma convinga de existenta lui, incat personajul cu coarne si ochi rosii, cu glas metalic, a venit personal... Sa-mi vorbeasca si sa ma convinga de faptul ca puterea este de partea lui. Pana ce nu am invocat numele Tatalui Ceresc aratarea nu s-a lasat dusa... Minute bune dupa aceea mi-am dat seama ca eram aproape inghetat si paralizat mai mult din cauza zgomotului metalic, nepamantean a vocii necuratului.
De atunci, am aratat respectul si slava doar Creatorului.
Luni in sir nu am avut curajul sa povestesc nimanui intamplarea mea, pentru ca, asa cum aveam sa aflu mai tarziu, toata lumea a crezut ca a fost doar un cosmar. Eu insa stiu ca am primit atunci vizitele ambelor forte...
Ieri am fost la un client iar la pranz, am coborat cu Daniela sa bagam ceva sub nas si anume mancare. In meniu era scris tentant: vaca cu urechi de lemn. Sa ne intelegem, vaca nu a avut urechi de lemn ci asa au hotarat sa numeasca niste oameni cu ochi oblici niste ciuperci. Bineinteles ca vaca se terminase pana am ajuns noi la masa, nici urechile de lemn nu se mai vedeau. Asa ca am ales ceva la fel de sanatos, adica ceafa de pork cu cartofi prajiti...
Am incheiat ziua apoteotic cu cativa hot-dog si o Cola.
Pentru ca ziua sa se termine la fel de nociv, Steaua a pierdut la scor de handball! Azi insa, la ora pranzului, am introdus in orificiul bucal o excelenta vaca, bine garnisita cu ciuperci si sos alb. Bucatarul nu a precupetit niciun efort pentru a-mi incanta flamandele simturi!
Dupa ce am amestecat furibund impresii despre sex, religie si mancare, imi dau seama de faptul ca necuratul nu a incetat sa-mi dea tarcoale...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
vineri, 16 noiembrie 2012
Georgiana
Georgiana rade infundat ori de cate ori are ocazia sa o faca. Foarte curioasa din fire, invata repede tot ce trebuie sa stie. Melodia de la telefonul ei ne provoaca atat mie cat si Laurei reactii virulente, dar vesele: sunt Alin, Alin, Alin, alo da; bine, tu? La birou, stranuta des, indiferent ca este ori nu racita. Timp de doua zile m-a asistat intr-o misiune la un client din capitala. In tot acest timp, probabil ca a stranutat de 100 de ori. Niciodata nu stranuta mai putin de trei ori, astfel ca cele sapte femei-economizde ce trudeau in biroul gen vagon (cu truda se ocupa cel mai putin contabila sefa, care nu stia pe ce lume se afla anul trecut; anul acesta nu stia ce cauta pe lumea asta, repetand mereu ba ca este foarte proasta, ba ca cineva i-a furat niste sheet-uri dintr-un fisier, ba ca este foarte preocupata sa afle ceasul plecarii noastre de pe capul ei...) Izbucneau intr-un cor pe tot atatea voci: noroc, sanatate, faci chef, noroc, sanatate... Nori intregi de virusi s-au revarsat ca un potop peste intreg departamentul clientului, astfel ca exista posibilitatea reala ca de luni efectivele acestuia sa scada dramatic... Trei pachete de servetele abia i-au putut stavili lichidul nazal, caruia nu o sa-i spun muci, pentru ca Manuela m-ar face scarbos... Sarmanul ei flacon de Vibrocil a fost abuzat cu sarg. Dat fiind varsta Georgianei, doctor de-as fi fost, i-as fi recomandat altceva...
Desi nu avea neaparat nevoie, Georgiana si-a montat de curand un aparat dentar, pentru a-si indrepta zambetul! Acum rade si isi ascute buzele sugubat, pentru ca deocamdata probabil, durerea dintilor si discomfortul sarmei medicinale ii confera un feeling nenatural. Georgiana se emotioneaza repede, putand trece foarte repede de la ras la plans, asta mai ales atunci cand o imbratiseaza pe Mini, indiferent de ocazie. Conducatorul departamentului verificat de noi a intrat ieri vijelios in birou si fara sa se uite in jur si-a introdus ipoteticul organ sexual intr-un oponent absent in acel moment. Georgiana a tresarit scurt si s-a uitat cu o mirare inocenta catre mine. I-am dat din ochi asigurari ca nimik nu este asa cum pare... Cainii care latra, nu musca... Desi se stabilise sa ramanem si vineri seara, in urma discutiei cu clientul, am agreat (spre bucuria consoartei clientului dar si a contabilei sefe, care nu ar fi dorit sa-si strice sambata la birou) sa finalizam misiunea vineri seara si sa ne intoarcem tot in acea seara. Ca un facut, la plecarea de la client, datorita traficului intens, a trebuit sa iesim din capitala prin Popesti-Leordeni, apoi pe langa groapa de gunoi. Cum Georgiana mozolea (tot datorita durerii de dinti, legati strasnic cu doua randuri de sarma) un fel de placinta dobRogeana calda, apropiindu-ne de groapa de gunoi a metropolei, a actionat butonul de recirculare a aerului interior. Nici macar nu stiu de ce a mai facut acest lucru, cata vreme organul ei olfactiv fusese avariat de doua zile de pleiada picaturilor impotriva mucilor. Dupa ce am trecut de zona urat mirositoare am actionat din nou butonul de recirculare, pentru a reveni la o aerisire normala a masinii. Inutil insa, cu toate manevrele noastre, butonul a ramas blocat pe recirculare aer, astfel ca doua ore am avut de ales intre a merge cu unul dintre geamuri cracanat ori a merge cu aerul conditionat pornit, insa gradele ar fi fost aceleasi... Altfel, nu as mai vazut nimik, datorita aburirii geamurilor... Tot ce este posibil ca onorabila mea colega sa vina luni cu urechea infundata datorita curentului creat si ma tem ca tubul verde de picaturi nazale nu-i va mai fi de folos...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Desi nu avea neaparat nevoie, Georgiana si-a montat de curand un aparat dentar, pentru a-si indrepta zambetul! Acum rade si isi ascute buzele sugubat, pentru ca deocamdata probabil, durerea dintilor si discomfortul sarmei medicinale ii confera un feeling nenatural. Georgiana se emotioneaza repede, putand trece foarte repede de la ras la plans, asta mai ales atunci cand o imbratiseaza pe Mini, indiferent de ocazie. Conducatorul departamentului verificat de noi a intrat ieri vijelios in birou si fara sa se uite in jur si-a introdus ipoteticul organ sexual intr-un oponent absent in acel moment. Georgiana a tresarit scurt si s-a uitat cu o mirare inocenta catre mine. I-am dat din ochi asigurari ca nimik nu este asa cum pare... Cainii care latra, nu musca... Desi se stabilise sa ramanem si vineri seara, in urma discutiei cu clientul, am agreat (spre bucuria consoartei clientului dar si a contabilei sefe, care nu ar fi dorit sa-si strice sambata la birou) sa finalizam misiunea vineri seara si sa ne intoarcem tot in acea seara. Ca un facut, la plecarea de la client, datorita traficului intens, a trebuit sa iesim din capitala prin Popesti-Leordeni, apoi pe langa groapa de gunoi. Cum Georgiana mozolea (tot datorita durerii de dinti, legati strasnic cu doua randuri de sarma) un fel de placinta dobRogeana calda, apropiindu-ne de groapa de gunoi a metropolei, a actionat butonul de recirculare a aerului interior. Nici macar nu stiu de ce a mai facut acest lucru, cata vreme organul ei olfactiv fusese avariat de doua zile de pleiada picaturilor impotriva mucilor. Dupa ce am trecut de zona urat mirositoare am actionat din nou butonul de recirculare, pentru a reveni la o aerisire normala a masinii. Inutil insa, cu toate manevrele noastre, butonul a ramas blocat pe recirculare aer, astfel ca doua ore am avut de ales intre a merge cu unul dintre geamuri cracanat ori a merge cu aerul conditionat pornit, insa gradele ar fi fost aceleasi... Altfel, nu as mai vazut nimik, datorita aburirii geamurilor... Tot ce este posibil ca onorabila mea colega sa vina luni cu urechea infundata datorita curentului creat si ma tem ca tubul verde de picaturi nazale nu-i va mai fi de folos...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
duminică, 11 noiembrie 2012
joi, 8 noiembrie 2012
marți, 6 noiembrie 2012
Doar un suflet zdrobit...
Nemurire
au dispărut norii. miresmele verii mă
încântă şi păsările mele, moarte de
cu seară au început să cânte…
au dispărut lacrimile. razele soarelui le-au
uscat, iar chipul meu
străluceşte acum în oglindirea lacului…
ţipetele mele,
disperările mele, prăbuşirile în adâncuri, toate au dispărut,
asemeni păsărilor mele ce au
murit într-o seară…
condamnat fiind la
soare, paşii mă poartă de sub
cerul înnourat, pe tărâmurile
zeilor. ceaţă. nu-mi găsesc
mâinile. beau în fugă ceva.
nectar. simfoniile cerului mă
imbată, culorile îmi umplu
sufletul cu pajişti înflorite.
miresme… apele mele tulburi s-au
convertit în repezi râuri.fum se înalţă din pustiite temerile
mele. frunzele mi-au potopit
gândurile, trandafirii mi-au
înţepat nervii,
iar aceştia agonizează
acum desumflaţi…
în spatele meu, copacii şi-au desfăcut florile. mâinile mele caută în
neştire poarta Raiului.
21.02.1998
Doar tăcere
o priveam flămând
şi nu-mi dădeam seama
că începeam dintr-o dată
să mă topesc, să mă
scurg
asemeni nisipului
clepsidrei…
ea mă vedea
şi nu-şi putea închipui de ce tac,
de ce
resemnat plecam în noapte;
eu rătăceam ca şi aiurea,
întovărăşit de tunetul
acela
mereu surd…
19.08.1997
Biletul pe care mereu îl rescriu
scutul cu care sunt
întâmpinat,
mă aruncă-n beznă
aproape leşinat,
urmărit de vorbele
ce-mi ard sufletul.
cu lopata, o adâncă
groapă fac, în care
viitorul mi-l arunc
urmat de grei bolovani,
în timp ce dorinţele,
altădată viabile,
le expediez în dosul
lunii
fără drept de apel…
biletul, ultimul bilet
îmi dă de furcă,
(cu înşiruirea aceea
de nume iubite, precum
şi
formulele de iertare
către toţi cunoscuţii)
cu toate lacrimile-n
care
creionul se opinteşte.
-voi lua cu mine imaginea
în care cu scutul mă
întâmpini.-
07.04.1997
vineri, 2 noiembrie 2012
miercuri, 31 octombrie 2012
Zi plina ...
Am trecut si de ziua de azi! Toata suflarea CRG Nexia a fost in Constanta pentru sedinta foto! O activitate care nu ma prinde deloc pentru ca nu stiu sa ma prefac... Zambeste, mai la dreapta, capul mai pe spate, zambeste mai mult, da-te mai in spate, blink detected...
Si toate astea legat la gat... Si cu sacoul pe mine, neaparat incheiat la nasturele de sus!
Poze singur, poze cu partenerii, poze cu managerii, poze in grup, poze cu zebra, poze blurate, poze cu cercu'...
Evident, din douazecisiuna de fete si femei, fiecare a avut propria preocupare.
Cineva si-a pierdut cana de cafea toata ziua. Cineva a stat suparata toata ziua, in final izbucnind ca nu mai vrea sa faca poze. Altcineva a pupat cu interes numai anumite persoane, reactionand zgomotos la fiecare imbratisare. Cineva a dat indicatii la fiecare poza, pentru ca asa a vazut intr-un catalog. Acest cineva a fost ceruta in casatorie foarte recent si are o postare numai a ei in acest blog. Tot acest cineva a tinut intr-un fel locul altcuiva, care a ajuns cu intarziere la sedinta foto si care a aflat intr-un final de fapta primului "cineva".
Acest "cineva" a tinut sa arate inelul primit ori poate a fost doar o inchipuire tinand cont dupa cum arata pumnul...
Altcineva a tinut sa facem poza in timp ce sarim in sus. Cineva a vrut sa facem poze spate in spate, constatand sincer ca pot sa tin de cald, in pofida coinstructiei mele!
Mai multi "cineva" au mancat pizzA in picioare, pentru ca "altcineva" ocupasera toate scaunele si cineva nu a mancat deloc pentru ca este la cura, poate si din cauza costitelor de porc si a meselor neregulate.
Cineva a ramas cu paharul de apa umplut doar pe jumatate pentru ca bidonul si-a dat obstescul sfarsit. Altcineva nu a stiut sa foloseasca filtrul de cafea... Cineva a venit cu fetita la pachet, intr-un cos frumos aranjat. Mi-a lasat pret de zece minute fetita in grija, in scopul de a face poze cu tot grupul de alte douazeci de fete si femei. Stiu, veti spune ca suna infiorator, dar ce pot face? M-am obisnuit... Altcineva si-a lasat frumusete de fetita acasa si a venit totusi sa faca decizii si acte aditionale, printre doua fotografii. Cineva si-a lasat acasa baietelul si a venit sa-si salute colegii. In total cinci proaspete mamici au raspuns prezent prea putin obisnuitei activitati...
Stiu ca veti spune ca sunt prea multe "cineva ori altcineva" asa ca iata-le: Luminita, Silvia, Marioara, Valentina, Laura, Manuela, Georgiana, Alina, Elena, Elena 2, Elena 3, Madalina, Andreea, Andreea 2, Mioara, Livia, Alina 2, Irina, Iulia, Florentina, Catalina. Cred ca sunt toate. Si mai cred ca maine o sa folosesc o buda de la alt etaj pentru ca datorita lor am ajuns acasa cu basica udului cat calul. A fost imposibil sa gasesc libera baia... Am facut mersul piticului pana acasa...
Cu toate cele scrise mai sus, azi a fost distractie. Maine si poimaine va fi maxim la evaluarea anuala! Fugiiiiitzi!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Si toate astea legat la gat... Si cu sacoul pe mine, neaparat incheiat la nasturele de sus!
Poze singur, poze cu partenerii, poze cu managerii, poze in grup, poze cu zebra, poze blurate, poze cu cercu'...
Evident, din douazecisiuna de fete si femei, fiecare a avut propria preocupare.
Cineva si-a pierdut cana de cafea toata ziua. Cineva a stat suparata toata ziua, in final izbucnind ca nu mai vrea sa faca poze. Altcineva a pupat cu interes numai anumite persoane, reactionand zgomotos la fiecare imbratisare. Cineva a dat indicatii la fiecare poza, pentru ca asa a vazut intr-un catalog. Acest cineva a fost ceruta in casatorie foarte recent si are o postare numai a ei in acest blog. Tot acest cineva a tinut intr-un fel locul altcuiva, care a ajuns cu intarziere la sedinta foto si care a aflat intr-un final de fapta primului "cineva".
Acest "cineva" a tinut sa arate inelul primit ori poate a fost doar o inchipuire tinand cont dupa cum arata pumnul...
Altcineva a tinut sa facem poza in timp ce sarim in sus. Cineva a vrut sa facem poze spate in spate, constatand sincer ca pot sa tin de cald, in pofida coinstructiei mele!
Mai multi "cineva" au mancat pizzA in picioare, pentru ca "altcineva" ocupasera toate scaunele si cineva nu a mancat deloc pentru ca este la cura, poate si din cauza costitelor de porc si a meselor neregulate.
Cineva a ramas cu paharul de apa umplut doar pe jumatate pentru ca bidonul si-a dat obstescul sfarsit. Altcineva nu a stiut sa foloseasca filtrul de cafea... Cineva a venit cu fetita la pachet, intr-un cos frumos aranjat. Mi-a lasat pret de zece minute fetita in grija, in scopul de a face poze cu tot grupul de alte douazeci de fete si femei. Stiu, veti spune ca suna infiorator, dar ce pot face? M-am obisnuit... Altcineva si-a lasat frumusete de fetita acasa si a venit totusi sa faca decizii si acte aditionale, printre doua fotografii. Cineva si-a lasat acasa baietelul si a venit sa-si salute colegii. In total cinci proaspete mamici au raspuns prezent prea putin obisnuitei activitati...
Stiu ca veti spune ca sunt prea multe "cineva ori altcineva" asa ca iata-le: Luminita, Silvia, Marioara, Valentina, Laura, Manuela, Georgiana, Alina, Elena, Elena 2, Elena 3, Madalina, Andreea, Andreea 2, Mioara, Livia, Alina 2, Irina, Iulia, Florentina, Catalina. Cred ca sunt toate. Si mai cred ca maine o sa folosesc o buda de la alt etaj pentru ca datorita lor am ajuns acasa cu basica udului cat calul. A fost imposibil sa gasesc libera baia... Am facut mersul piticului pana acasa...
Cu toate cele scrise mai sus, azi a fost distractie. Maine si poimaine va fi maxim la evaluarea anuala! Fugiiiiitzi!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
luni, 29 octombrie 2012
joi, 25 octombrie 2012
Ca niste oi proaste
Ascult comentariile crainicilor la meciul pe care Steaua il disputa pe National Arena. Meciul a inceput bine, ai nostri se misca spre deosebire de norvegieni. Bourceanu si Tanase se aud numiti cel mai des de comentatori. "Iata ca Stelei ii iese pana acum". Ce rahat, nu-i iese niciun calcai. Ai nostri scuipa des de parca ar fi ars-o cu parul in gura... Se mai scarpina Nicolici la oua si apoi se scutura ca un cal. O fi vreo tehnica speciala, sa se monteze pe minge. Cade acrobatic, la fel ca si Chiriches cu o faza in urma. Ocaziile s-au scurs iar pe tabela este "decat" zero. Asa sunt ai nostri de obicei, previzibili, alearga mult dar degeaba... Rusescu este pierdut in spatiu, comenteaza crainicul. Sa-l lasam acolo zic, ce sens are sa se chinuie pe teren cu gravitatia! Rocea nu creaza mari probleme. Tanase se duce spre centru in pozitie de sut si suteaza, dar fara minge. Steaua se linisteste, anunta unul din comentatori, de parca pana acum a facut ceva in atac... Lovitura de colt pentru noi. Minutul 27 si Rocea isi cauta viitorul aranjandu-si balonul. Nesansa, capul pe care l-a cautat in careu, a fost ascutit iar mingea s-a scurs lenesa pe langa poarta. Chiriches da in sfarsit gol dupa jumatate de ora, un gol de mare clasa. Dupa doua minute, Rusescu nu-si dezminte titlul de golgeter si inscrie si el. S-a intors din spatiu... Beeecali este in delir si isi misca crengile ca o oaie beata. Comentatorul norvegian deja este plictisit - suntem anuntati, ai nostri sunt pe val. Camerele I'll arata din nou pe Beeeecali care numara margele. Marele om de stat, liberal mai nou, cu nazuinte clare de a fi pe viata "macar" parlamentar. Brusc mi se ia de meci, numai cat m-am gandit cine ne reprezinta in Europa, niste barbugii care nu au citit o carte de specialitate si care castiga 13000 Euro/luna numai pentru ca au avut lozul sa cotizeze. Cat munceste fiecare din voi pentru banii astia? Desi jucatorii par sa joace in continuare bine, eu nu mai pot sa ascult meciul. Ma gandesc ca vad pe teren doar doua turme de oi proaste... Este pauza, sa schimbam deci canalul!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
miercuri, 24 octombrie 2012
marți, 16 octombrie 2012
marți, 2 octombrie 2012
vineri, 28 septembrie 2012
Oktoberfest
Dupa ce ieri am urcat la Babele si apoi pana la Crucea de pe Caraiman, am zis ca azi sa avem un program mai relaxat si sa stam in Brasov sa cascam gura. Am zis, dar in mintea mea aveam clar ca voi face o aroganta si vom merge la Sibiu, la festivalul berii, chit ca nu aveam sa beau nici macar o singura bere... Pentru ca vazusem de cu seara cum Johanis, primarul urbei, ciocnea o halba de doi litri si halea un carnat de jumatate de metru...
Asa ca azi le-am spus atat sotiei cat si cumnatei mele ca ele vor face programul zilei desi ramasese clar stabilit ca vom merge in Brasov. Strategia a dat roade... Pe nesimtite am tras de volan spre Sibiu si ambele mele pasagere au agreat fara pic de impotrivire. Insa si eu am lasat sa se inteleaga ca le fac un favor. In coltul gurii imi aparusera bale ca la caini, numai la gandul carnatilor nemtesti...
Am condus vreme de doua ceasuri de la Predeal la Sibiu, intovarasit fiind numai de gandul festinului. Ajunsi acolo, am avut placuta surpriza de a constata ca intradevar ce era prezentat la tv era si in realitate. In doua corturi in care cu usurinta ar fi incaput in acelasi timp cateva sute de oameni, erau puse la vedere halci de carne, ceafa, piept de pui, ciolan afumat, faimosii carnati nemtesti, frigarui, tot felul de alte mancaruri gatite, gulas, borcane imense cu diverse muraturi, totul aranjat in asa fel incat sa-ti ia mintile si sa te faca sa comanzi cat mai mult. Ceea ce s-a si intamplat... Fiecare 100 grame din orice halca, era in jur de 7 lei. Asa ca am luat un carnat (cred ca avea in jur de 400 grame, gros cat un madular fudul) o portie de ciolan, muraturi, paine si o ceafa. Pret final: 85 lei. Am infulecat intocmai unui lup ce nu a mai mancat de o saptamana, desi cu o seara imi facusem pofta cu o vaca bine garnisita cu cartofi ciobanesti, stropiti cu sos brun. Dimineata, la fel, am plecat doar dupa ce mi-am umplut rezervorul bine. Am remarcat ca mereu halesc neobisnuit de mult in deplasare, dar nu ma plang...
Apoi ne-am rupt picioarele prin Sibiu, dar parca nimic nu mai avea sens... Parca nici nu imi venea sa fac drumul inapoi. L-am facut insa cu mare greutate, parcurgand cei 150 km in douA ore si jumatate, ocolind de data aceasta Brasovul, alegand traseul prin Rasnov.
Noroc ca berile erau neatinse in micul frigider din apartament. Au intrat ca in nisip.
La receptie, femeia insarcinata cu buna desfasurare a treburilor- pentru ca nu as putea sa o numesc receptionera - ne-a spus ca ursul nu a coborat inca...
Cu o seara inainte o intrebasem daca putem merge in siguranta fara masina pana in centrul statiunii, pentru a manca la un restaurant, gandindu-ma la puzderia de caini pe care ii vazusem la venire, pe strazi. Raspunsul a venit violent dar simplu:
-Eu va sfatuiesc sa luati masina, sunt seri in care ursul vine pana in usa hotelului. Si eu plec cu taxiul acasa, in functie de cum latra cainii...
Sper ca nu are rost sa mai explic ca nu am mai plecat in nicio seara pe jos, in plimbare.
Nu de alta dar parca nu as fi vrut sa ne fi transformat in excremente de urs...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Asa ca azi le-am spus atat sotiei cat si cumnatei mele ca ele vor face programul zilei desi ramasese clar stabilit ca vom merge in Brasov. Strategia a dat roade... Pe nesimtite am tras de volan spre Sibiu si ambele mele pasagere au agreat fara pic de impotrivire. Insa si eu am lasat sa se inteleaga ca le fac un favor. In coltul gurii imi aparusera bale ca la caini, numai la gandul carnatilor nemtesti...
Am condus vreme de doua ceasuri de la Predeal la Sibiu, intovarasit fiind numai de gandul festinului. Ajunsi acolo, am avut placuta surpriza de a constata ca intradevar ce era prezentat la tv era si in realitate. In doua corturi in care cu usurinta ar fi incaput in acelasi timp cateva sute de oameni, erau puse la vedere halci de carne, ceafa, piept de pui, ciolan afumat, faimosii carnati nemtesti, frigarui, tot felul de alte mancaruri gatite, gulas, borcane imense cu diverse muraturi, totul aranjat in asa fel incat sa-ti ia mintile si sa te faca sa comanzi cat mai mult. Ceea ce s-a si intamplat... Fiecare 100 grame din orice halca, era in jur de 7 lei. Asa ca am luat un carnat (cred ca avea in jur de 400 grame, gros cat un madular fudul) o portie de ciolan, muraturi, paine si o ceafa. Pret final: 85 lei. Am infulecat intocmai unui lup ce nu a mai mancat de o saptamana, desi cu o seara imi facusem pofta cu o vaca bine garnisita cu cartofi ciobanesti, stropiti cu sos brun. Dimineata, la fel, am plecat doar dupa ce mi-am umplut rezervorul bine. Am remarcat ca mereu halesc neobisnuit de mult in deplasare, dar nu ma plang...
Apoi ne-am rupt picioarele prin Sibiu, dar parca nimic nu mai avea sens... Parca nici nu imi venea sa fac drumul inapoi. L-am facut insa cu mare greutate, parcurgand cei 150 km in douA ore si jumatate, ocolind de data aceasta Brasovul, alegand traseul prin Rasnov.
Noroc ca berile erau neatinse in micul frigider din apartament. Au intrat ca in nisip.
La receptie, femeia insarcinata cu buna desfasurare a treburilor- pentru ca nu as putea sa o numesc receptionera - ne-a spus ca ursul nu a coborat inca...
Cu o seara inainte o intrebasem daca putem merge in siguranta fara masina pana in centrul statiunii, pentru a manca la un restaurant, gandindu-ma la puzderia de caini pe care ii vazusem la venire, pe strazi. Raspunsul a venit violent dar simplu:
-Eu va sfatuiesc sa luati masina, sunt seri in care ursul vine pana in usa hotelului. Si eu plec cu taxiul acasa, in functie de cum latra cainii...
Sper ca nu are rost sa mai explic ca nu am mai plecat in nicio seara pe jos, in plimbare.
Nu de alta dar parca nu as fi vrut sa ne fi transformat in excremente de urs...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
marți, 25 septembrie 2012
Ursul inchipuit si instrumentele de tortura
Am descoperit acum trei ani un loc superb de facut picnic. Este in rezervatia Bucegi, pe Valea Simonului, pe malul raului Simon. Destul de curat, langa un drum forestier, ce apartine de comuna Bran, am petrecut mereu cateva ore de liniste, aer curat si bere racita in apa repede de munte. Pana azi, cand nu ne-am mai putut bucura de liniste asa cum o faceam de fiecare data.
Si asta din cauza ... ursilor care au pus pe jar imaginatia tuturor orasenilor. Dupa ce am pus berile si sucurile in apa raului, am purces la masacrarea puiului rotisat.
Fiecare dintre noi - trei persoane fiind - a avut ca sarcina nespusa de a verifica un camp vizUal de 120 grade in padure. Am mancat, am baut, dar am fost cu ochii cat cepele ca nu cumva vreun urs sa ne strice armonia. Atat de mult ne-a afectat cAmpania impotriva ursilor din ultimile doua saptamani incat dupa fiecare trunchi de copac banuiai ca se afla la panda cate un urs. Dupa ce vreo doua ore am stat stresati si am mancat cu stresul cat casa, o cireada de vaci a aparut pe drumul prafuit ce strabatea padurea. Abia atunci ne-am relaxat si am lasat garda jos. Ce inseamna sa fii orasean si sa pui botul la stirile serii...
Am ridicat tabara si ne-am dus plini de incredere sa vizitam expozitia de instrumente de tortura din cadrul castelului Bran.
Cum or fi putut oamenii sa inventeze aceste "aparate" este greu de imaginat... Masa de alungit corpul, scaunul cu tepi, roata cu lama, teapa, fierastraul pentru taiat corpul in parti egale, butoiul cu tepi, furca si cate si mai cate, din care voi prezenta mai jos cateva.
Majoritatea acestor instrumente au fost folosite cu acceptul bisericii acelei perioade - mare parte a acestora fiind cunoscute de membrii inchizitiei. Totul in numele Domnului. Ce amagire si ce triumf a raului asupra binelui!
Daca aveai curaj sa spui ca Pamantul este rotund, puteai sfarsi ars pe rug ori tras pe roata, fiind acuzat de erezie. De catre biserica, prin inaltii sai clerici.
Piesa de rezistenta o constituie o centura de castitate, care putea fi un instrument de tortura pentru sarmanele femei, obligate sa le poarte ani de zile, cat timp cavalerii purtau cruciade pe indepartate taramuri. Sa porti o centura de metal ani de zile si sa fii nevoita sa elimini toate ... resturile naturale, sa te speli cu ea pe corp, cheia fiind foarte bine ascunsa, banuiesc ca nu era usor lucru. Nu am fost atent daca centura acoperea toate orificiile centrale posibile, o sa fac un review in fotografie...
Oricum, banuiesc ca daca o femeie vroia sa ... pacatuiasca, ar fi gasit totusi o solutie. Doar daca era folosita exclusiv pentru apararea onoarei domnisoarelor si doamnelor. In rest, in castel nu a aparut mai nimic nou, chiar daca acum este in proprietatea lui Dominique. In afara de mirosul patrunzator de Petrosin, nimic nou nu mi-a atras atentia. Zic.
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Si asta din cauza ... ursilor care au pus pe jar imaginatia tuturor orasenilor. Dupa ce am pus berile si sucurile in apa raului, am purces la masacrarea puiului rotisat.
Fiecare dintre noi - trei persoane fiind - a avut ca sarcina nespusa de a verifica un camp vizUal de 120 grade in padure. Am mancat, am baut, dar am fost cu ochii cat cepele ca nu cumva vreun urs sa ne strice armonia. Atat de mult ne-a afectat cAmpania impotriva ursilor din ultimile doua saptamani incat dupa fiecare trunchi de copac banuiai ca se afla la panda cate un urs. Dupa ce vreo doua ore am stat stresati si am mancat cu stresul cat casa, o cireada de vaci a aparut pe drumul prafuit ce strabatea padurea. Abia atunci ne-am relaxat si am lasat garda jos. Ce inseamna sa fii orasean si sa pui botul la stirile serii...
Am ridicat tabara si ne-am dus plini de incredere sa vizitam expozitia de instrumente de tortura din cadrul castelului Bran.
Cum or fi putut oamenii sa inventeze aceste "aparate" este greu de imaginat... Masa de alungit corpul, scaunul cu tepi, roata cu lama, teapa, fierastraul pentru taiat corpul in parti egale, butoiul cu tepi, furca si cate si mai cate, din care voi prezenta mai jos cateva.
Majoritatea acestor instrumente au fost folosite cu acceptul bisericii acelei perioade - mare parte a acestora fiind cunoscute de membrii inchizitiei. Totul in numele Domnului. Ce amagire si ce triumf a raului asupra binelui!
Daca aveai curaj sa spui ca Pamantul este rotund, puteai sfarsi ars pe rug ori tras pe roata, fiind acuzat de erezie. De catre biserica, prin inaltii sai clerici.
Piesa de rezistenta o constituie o centura de castitate, care putea fi un instrument de tortura pentru sarmanele femei, obligate sa le poarte ani de zile, cat timp cavalerii purtau cruciade pe indepartate taramuri. Sa porti o centura de metal ani de zile si sa fii nevoita sa elimini toate ... resturile naturale, sa te speli cu ea pe corp, cheia fiind foarte bine ascunsa, banuiesc ca nu era usor lucru. Nu am fost atent daca centura acoperea toate orificiile centrale posibile, o sa fac un review in fotografie...
Oricum, banuiesc ca daca o femeie vroia sa ... pacatuiasca, ar fi gasit totusi o solutie. Doar daca era folosita exclusiv pentru apararea onoarei domnisoarelor si doamnelor. In rest, in castel nu a aparut mai nimic nou, chiar daca acum este in proprietatea lui Dominique. In afara de mirosul patrunzator de Petrosin, nimic nou nu mi-a atras atentia. Zic.
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
miercuri, 19 septembrie 2012
Copilul
Mi-am inceput ziua asa cum mi-o incep in fiecare zi. Ma gandeam ca va fi din nou o zi in care nu se va intampla nimic, desi de foarte mult timp nu am mai avut parte de asa ceva. In ultimul timp nicio zi nu seamana cu alta. Totul este foarte alert...
Ei bine, cum spuneam, mi-am inceput ziua cu prioritatile zilei. Am raspuns la o clarificare la o licitatie, am raspuns la mesajele unei bulgaroaice dar si la alte persoane din organizatie, apoi am zis sa terminam un raport ce avea scadenta azi.
Ma uit pe geam la un moment dat si nu-mi vine sa cred ce vad. Un bloc de 8 etaje se afla la 50 metri de cladirea in care avem biroul. La etajul 5 al blocului, un copil de maxim 4 ani statea aplecat peste un balcon, balustrada fiind in dreptul stomacului sau. Era suit cu picioarele pe parapetul balconului astfel ca statea in aer cu jumatate din corp, cu mainile totusi pe balustrada.
Pesemne ca am vorbit cu voce tare pentru ca in curand toate colegele aflate in birou stateau la geam si-i strigau copilului (care nu avea cum sa le auda sau vada) sa se duca inapoi in casa. Pret de 5 minute, Manuela, Georgiana, Livia, Alina si Elena au gesticulat si au strigat catre copil, frangandu-si mainile de teama ca micutul sa nu se dezechilibreze si sa cada in gol de la 20 metri. Livia, mama a trei copii deja nu se mai putea uita de emotie. Instinctul de mama o coplesise. Pana intr-un final cand Manuela a cedat nervos si a luat situatia in maini vazand ca nu am de gand sa fac nimik, eu asteptand ca denaturata mama a copilului sa isi faca aparitia in cadrul usii din spatele copilului.
- Georgiana, hai cu mine sa sunam la interfon, sa iasa cineva, sa anuntam ca un copil nesupravegheat poate sa cada de la balcon! Vad ca Jonel nu vrea sa faca nimic!
Au plecat imediat, iar dupa aproximativ doua minute le-am vazut pe aleea din fata blocului cu pricina. Exact in momentul in care au inceput sa discute cu un vecin, relatandu-i temerea lor, in spatele copilului si-a facut aparitia cea care ar fi trebuit cu adevarat sa se numeasca mama copilului. S-a uitat curioasa in jos, pesemne atrasa de galagia de pe trotuar, apoi plictisita a luat copilul ca pe o carpa si a inchis apoi geamurile balconului in urma ei.
Un episod fericit in final. Din nefericire insa, alti copii nu au o astfel de sansa. Pentru ei nu exista cineva care sa-i zareasca la timp, nu exista suflete precum al Manuelei ori Georgianei (care sa lase productia neterminata si sa plece sa alarmeze pe cineva) si pentru care mama apare prea tarziu pentru a-si verifica odrasla.
Ziua a decurs apoi fara incidente, am mancat placinta, eclere si nu am fumat nicio tigara...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Ei bine, cum spuneam, mi-am inceput ziua cu prioritatile zilei. Am raspuns la o clarificare la o licitatie, am raspuns la mesajele unei bulgaroaice dar si la alte persoane din organizatie, apoi am zis sa terminam un raport ce avea scadenta azi.
Ma uit pe geam la un moment dat si nu-mi vine sa cred ce vad. Un bloc de 8 etaje se afla la 50 metri de cladirea in care avem biroul. La etajul 5 al blocului, un copil de maxim 4 ani statea aplecat peste un balcon, balustrada fiind in dreptul stomacului sau. Era suit cu picioarele pe parapetul balconului astfel ca statea in aer cu jumatate din corp, cu mainile totusi pe balustrada.
Pesemne ca am vorbit cu voce tare pentru ca in curand toate colegele aflate in birou stateau la geam si-i strigau copilului (care nu avea cum sa le auda sau vada) sa se duca inapoi in casa. Pret de 5 minute, Manuela, Georgiana, Livia, Alina si Elena au gesticulat si au strigat catre copil, frangandu-si mainile de teama ca micutul sa nu se dezechilibreze si sa cada in gol de la 20 metri. Livia, mama a trei copii deja nu se mai putea uita de emotie. Instinctul de mama o coplesise. Pana intr-un final cand Manuela a cedat nervos si a luat situatia in maini vazand ca nu am de gand sa fac nimik, eu asteptand ca denaturata mama a copilului sa isi faca aparitia in cadrul usii din spatele copilului.
- Georgiana, hai cu mine sa sunam la interfon, sa iasa cineva, sa anuntam ca un copil nesupravegheat poate sa cada de la balcon! Vad ca Jonel nu vrea sa faca nimic!
Au plecat imediat, iar dupa aproximativ doua minute le-am vazut pe aleea din fata blocului cu pricina. Exact in momentul in care au inceput sa discute cu un vecin, relatandu-i temerea lor, in spatele copilului si-a facut aparitia cea care ar fi trebuit cu adevarat sa se numeasca mama copilului. S-a uitat curioasa in jos, pesemne atrasa de galagia de pe trotuar, apoi plictisita a luat copilul ca pe o carpa si a inchis apoi geamurile balconului in urma ei.
Un episod fericit in final. Din nefericire insa, alti copii nu au o astfel de sansa. Pentru ei nu exista cineva care sa-i zareasca la timp, nu exista suflete precum al Manuelei ori Georgianei (care sa lase productia neterminata si sa plece sa alarmeze pe cineva) si pentru care mama apare prea tarziu pentru a-si verifica odrasla.
Ziua a decurs apoi fara incidente, am mancat placinta, eclere si nu am fumat nicio tigara...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
luni, 17 septembrie 2012
Cum sa ai o zi spornica...
Ca in fiecare luni dimineata, m-am gandit ca este o buna ocazie sa incerc sa plec de acasa cu jumatate de ora inainte, pentru a avea timp sa ma pregatesc pentru sedinta de luni dimineata, pentru a avea timp sa imi lecturez email-urile, pentru a-mi sterge praful de pe birou, pentru ca femeia noastra de serviciu nu indrazneste sa faca acest lucru si asta nu pentru ca m-as burzului eu la ea in vreun fel... Nu o face din obisnuinta...
Zis si facut, numai ca pana sa ma incalt, aud batatnd in usa in felul acela caracteristic in care bate doar vecinul din perete: tam-tarararam-tam-tam! Deschid curios ca la ora aia nu era deja plecat la sala (de obicei pleaca la ora 8 ceas).
- Hai sa o ajutam pe baba sa coboare la salvare!
- Care baba? intreb mirat, stiind ca babornita proprietara de caine nu sufera de vreo boala serioasa, in afara ca stalceste fara mila cuvintele romanesti.
- Baba de la trei!
- Cobor acum, stai sa ma incalt si sa-mi iau cheile de la masina, pentru ca oricum sunt pe picior de plecare.
In usa femeii, agitatie mare, inca doua vecine se agitau frenetic rupandu-si mainile.
-Dar nu-i asteptam pe astia cu targa, ca sa o ducem mai usor? zic si intru in casa femeii, mai mult tras de fiica ei, care astepta inca un ajutor, pe mine adica, zic...
- Suntem aici deja, dar ne mai trebuie doua maini! imi spune un asistent d epe salvare din dormitrul babei.
Jenat deja ca mi-am strigat in gura mare temerea ca imi vor pune baba in spate, m-am supus la cele spuse de asistenta insotitoare.
- Bagati mainile in aceste doua chingi, treceti pe partea stanga si ridicati.
Ati carat vreodata un om inert sau mort? Ati vazut cat este de greu? ( chit ca este doar o baba )
Hait, din nou zic, ca mi-am inceput ziua bine!
- Vecina o sa va faceti bine! am incercat eu o vorba de incurajare catre baba care statea semeata cu mainile pe piept, deschizand si inchizand ochii in mod repetat. Oare m-a crezut?
Fara a scapa femeia de pe targa si fara sa o dam cu capul de vreo treapta, am adus-o pana la salvare. Am predat coletul adica in bune conditiuni!
Cand ajung la birou, ca in fiecare dimineata, am ales sa urc pe scari si nu cu elevatorul. Cand am ajuns la usa biroului, femeia de serviciu parasea biroul cu o punga uriasa de gunoi... Mi-a iesit cu plinul inainte!
Hm, sa te plesneasca norocul de doua ori in aceeasi dimineata, mai rar!
Pana in ora 9.00 mi-am verificat posta electronica, unde asteptau cuminti puzderie de mesaje. Ca sa imi fac curaj de sedinta, stiind ca va dura mai bine de doua ore, mi-am verificat biletul la loterie.
Victorie! Am castigat 106 lei! Am gasit asadar reteta de a castiga si de porni cu dreptul saptamana! Sa car cate o baba trei etaje in fiecare dimineata!
Zis si facut, numai ca pana sa ma incalt, aud batatnd in usa in felul acela caracteristic in care bate doar vecinul din perete: tam-tarararam-tam-tam! Deschid curios ca la ora aia nu era deja plecat la sala (de obicei pleaca la ora 8 ceas).
- Hai sa o ajutam pe baba sa coboare la salvare!
- Care baba? intreb mirat, stiind ca babornita proprietara de caine nu sufera de vreo boala serioasa, in afara ca stalceste fara mila cuvintele romanesti.
- Baba de la trei!
- Cobor acum, stai sa ma incalt si sa-mi iau cheile de la masina, pentru ca oricum sunt pe picior de plecare.
In usa femeii, agitatie mare, inca doua vecine se agitau frenetic rupandu-si mainile.
-Dar nu-i asteptam pe astia cu targa, ca sa o ducem mai usor? zic si intru in casa femeii, mai mult tras de fiica ei, care astepta inca un ajutor, pe mine adica, zic...
- Suntem aici deja, dar ne mai trebuie doua maini! imi spune un asistent d epe salvare din dormitrul babei.
Jenat deja ca mi-am strigat in gura mare temerea ca imi vor pune baba in spate, m-am supus la cele spuse de asistenta insotitoare.
- Bagati mainile in aceste doua chingi, treceti pe partea stanga si ridicati.
Ati carat vreodata un om inert sau mort? Ati vazut cat este de greu? ( chit ca este doar o baba )
Hait, din nou zic, ca mi-am inceput ziua bine!
- Vecina o sa va faceti bine! am incercat eu o vorba de incurajare catre baba care statea semeata cu mainile pe piept, deschizand si inchizand ochii in mod repetat. Oare m-a crezut?
Fara a scapa femeia de pe targa si fara sa o dam cu capul de vreo treapta, am adus-o pana la salvare. Am predat coletul adica in bune conditiuni!
Cand ajung la birou, ca in fiecare dimineata, am ales sa urc pe scari si nu cu elevatorul. Cand am ajuns la usa biroului, femeia de serviciu parasea biroul cu o punga uriasa de gunoi... Mi-a iesit cu plinul inainte!
Hm, sa te plesneasca norocul de doua ori in aceeasi dimineata, mai rar!
Pana in ora 9.00 mi-am verificat posta electronica, unde asteptau cuminti puzderie de mesaje. Ca sa imi fac curaj de sedinta, stiind ca va dura mai bine de doua ore, mi-am verificat biletul la loterie.
Victorie! Am castigat 106 lei! Am gasit asadar reteta de a castiga si de porni cu dreptul saptamana! Sa car cate o baba trei etaje in fiecare dimineata!
vineri, 7 septembrie 2012
miercuri, 5 septembrie 2012
marți, 4 septembrie 2012
luni, 3 septembrie 2012
sâmbătă, 1 septembrie 2012
joi, 23 august 2012
duminică, 12 august 2012
miercuri, 8 august 2012
marți, 7 august 2012
Pana unde mergem?
Americanii trimit pe Marte un robot de 2 miliarde de dolari iar noi ne chinuim sa scoatem 2 milioane de votanti din listele permanente, fara pretentia de a fi chemati la apel de catre toate cancelariile occidentale. Mintim, ne injunghiem colegii din acelasi partid pentru a accede la functia dorita (vezi actualele mutari pe scena ministeriabililor) si avem pretentia ca suntem europeni. Anulam mini-recensaminte, datorita lui Basescu nu ploua si tot datorita lui se intampla toate relele din aceasta tara. Vrem sa fim credibili ca guvern, ca institutii dar nu facem decat sa aducem acuzatii de 3 luni deja, fara a guverna tara... Este normal ca toata lumea sa ne urecheze. Este normal ca pana si taciturnul Isarescu sa iasa si sa spuna ca gura bate curul... asta inseamna ca nici el nu mai poate suporta presiunea la care s-a ajuns. Este normal ca toata lumea sa ii puna sa citeasca legile cu care lucreaza pentru ca altfel nu vor trece examenul...
Nu pricep deocamdata cum oameni inteligenti din jurul meu, buni profesionisti, cu un nivel ridicat de cultura, accepta tot ce ni se serveste zilnic. Mai mult decat atat, propovaduiesc buna oranduire a celor noi si nepatati. Una se declara la extern si una se intampla si se declara in tara... Ar trebui urmariti - in special Tonta - discursurile sunte altele la extern - pentru a asigura partenerii ca totul este ok si ca vom continua sa fim consumatorii lor, iar la intern se ascut si se arunca cu nesat cutitele care pe unde poate, doar doar o nimeri ceva... Presiunea vine si din interiorul uslasilor pentru ca cei din spate vor sa ajunga in fata. Si cum pot ajunge altfel decat catarandu-se pe cei din fata?
Pana unde va ajunge nivelul de presiune? Pana cand va tasni puroiul din buboi! Cum poate un presedinte interimar sa spuna ca este mai bine ca va fi demis presedintele pentru ca altfel s-ar fi ajuns la revolte sociale? Care revolte sociale? Personal cunosc oameni care au iesit in strada in iarna iar acum sunt directori in institutii de stat! Pe dovedite! Cu fotografii! Obscure personaje din partidele ajunse acum la putere, care aveau nevoie din nou de ciolan... Acesti oameni au iesit in strada in iarna pentru a manipula oamenii de buna credinta. Ca unii din multime au primit si cate 50 lei pe zi timp de o luna de zile este alta poveste... Am stat de vorba cu oameni din capitala in zilele in care se manifesta si toti mi-au spus ca nu au ce cauta in piata, ca totul este o facatura si o manipulare. Si acum m-am convins, vazand ca oamenii care aveau afise anti Basescu sunt astazi directori comerciali si de dezvoltare in companii de stat... asta este tara in care (inca mai) traim...
Sunt curios pana unde vor merge minciunile si calomniile rostite de la guvern, presedinte interimar sau de la sediul de campanie al presedintelui suspendat. Nu cred ca am fost depasiti de vreun alt stat la acest capitol...
Traim intr-o tara in care daca cineva nu face mincinos pe altcineva intr-o zi ori nu arunca cu bale (de ciutac) pe altcineva inseamna ca nu traieste! Sunt curios daca cineva isi va asuma nota de plata la inceputul iernii ce va sa vina, cand toate facturile vor da pe afara...Mai vorbeste cineva de planuri pe termen lung? Nici macar oamenii de afaceri nu se avanta la mai mult de un trimestru in a face predictii.... Personal cred ca orice decizie a CCR nu va aduce nimic bun pentru romani, pentru ca ce poate fi bun intre a ramane cu Antenescu sau cu vesnicul razboi dintre marinar si cei doi repetenti? Singura optiune raman alegerile din toamna cand ar trebui innoita clasa politica de la zero, cand politicienii cu state vechi ar trebui sa faca un pas in spate, pentru ca niciunul nu mai are in acest moment credibilitate...
Nu pricep deocamdata cum oameni inteligenti din jurul meu, buni profesionisti, cu un nivel ridicat de cultura, accepta tot ce ni se serveste zilnic. Mai mult decat atat, propovaduiesc buna oranduire a celor noi si nepatati. Una se declara la extern si una se intampla si se declara in tara... Ar trebui urmariti - in special Tonta - discursurile sunte altele la extern - pentru a asigura partenerii ca totul este ok si ca vom continua sa fim consumatorii lor, iar la intern se ascut si se arunca cu nesat cutitele care pe unde poate, doar doar o nimeri ceva... Presiunea vine si din interiorul uslasilor pentru ca cei din spate vor sa ajunga in fata. Si cum pot ajunge altfel decat catarandu-se pe cei din fata?
Pana unde va ajunge nivelul de presiune? Pana cand va tasni puroiul din buboi! Cum poate un presedinte interimar sa spuna ca este mai bine ca va fi demis presedintele pentru ca altfel s-ar fi ajuns la revolte sociale? Care revolte sociale? Personal cunosc oameni care au iesit in strada in iarna iar acum sunt directori in institutii de stat! Pe dovedite! Cu fotografii! Obscure personaje din partidele ajunse acum la putere, care aveau nevoie din nou de ciolan... Acesti oameni au iesit in strada in iarna pentru a manipula oamenii de buna credinta. Ca unii din multime au primit si cate 50 lei pe zi timp de o luna de zile este alta poveste... Am stat de vorba cu oameni din capitala in zilele in care se manifesta si toti mi-au spus ca nu au ce cauta in piata, ca totul este o facatura si o manipulare. Si acum m-am convins, vazand ca oamenii care aveau afise anti Basescu sunt astazi directori comerciali si de dezvoltare in companii de stat... asta este tara in care (inca mai) traim...
Sunt curios pana unde vor merge minciunile si calomniile rostite de la guvern, presedinte interimar sau de la sediul de campanie al presedintelui suspendat. Nu cred ca am fost depasiti de vreun alt stat la acest capitol...
Traim intr-o tara in care daca cineva nu face mincinos pe altcineva intr-o zi ori nu arunca cu bale (de ciutac) pe altcineva inseamna ca nu traieste! Sunt curios daca cineva isi va asuma nota de plata la inceputul iernii ce va sa vina, cand toate facturile vor da pe afara...Mai vorbeste cineva de planuri pe termen lung? Nici macar oamenii de afaceri nu se avanta la mai mult de un trimestru in a face predictii.... Personal cred ca orice decizie a CCR nu va aduce nimic bun pentru romani, pentru ca ce poate fi bun intre a ramane cu Antenescu sau cu vesnicul razboi dintre marinar si cei doi repetenti? Singura optiune raman alegerile din toamna cand ar trebui innoita clasa politica de la zero, cand politicienii cu state vechi ar trebui sa faca un pas in spate, pentru ca niciunul nu mai are in acest moment credibilitate...
vineri, 3 august 2012
joi, 2 august 2012
miercuri, 1 august 2012
marți, 31 iulie 2012
sâmbătă, 28 iulie 2012
vineri, 27 iulie 2012
joi, 26 iulie 2012
marți, 24 iulie 2012
Sabia pe care o inghit (1997)
Sabia pe care o înghit nu mă răneşte cât plecarea ta
oare de ce aştept
de fiecare dată
ca totul să fie altfel?
mulţi ani petrecuţi doar
în spatele gratiilor
fără medicamentul acela
de care mă puteam agăţa…
mă poţi ajuta, da hotărât,
mai rămâne să afli cum,
dar aş vrea ca totul
să decurgă repede.
de ce se întâmplă astfel
de chestii, am rămas
să-ţi răspund şi nu ştiu
cum îţi pot arăta frumuseţea
cu care vrăjeşti lumea.
de ce mă întorc totdeauna
deşi cu disperare încerci
să mă ajuţi apelând la
străinii pe care chiar eu
îi încurajez, retrăgându-mă?
da, fanatismul, fanatismul
pe care mi-l pui în cârcă
este în mare măsură apt
să mă zboare de aici, însă
doar odată cu tine…
ai rămas uimită
în faţa unui bărbat
ce-şi smulge părul şi plânge,
dar pe câţi n-ai văzut,
câţi au plâns în tăcere
şi mai plâng şi vor plânge,
câte mai ai de aflat despre noi?
omule,
ajută-mă să te scap de mine
şi să te părăsesc acum
când am atâta nevoie de tine,
să-ţi spun adio omule
aşa cum nicicând nu am spus;
dacă vrei, leapădă şi visele
în care-ţi intru, dar lasă-mă
să te păstrez în visurile mele…
cum să învăţ să te uit, cum te întreb
când toate gândurile mele
te caută din prima clipă a zilei?
da, îmi place când mă mângâi,
di-ntotdeauna mi-a plăcut
şi să te adulmec ca pe un vânat
îmi place şi-mi place totul la tine.
nu ştiu să trăiesc în afara ta, iubito
(probabil că mereu îţi voi spune aşa
deşi totul moare în castelul de nisip)
şi neştiind nu mai pot fi;
ai văzut şobolanul ce ne-a tăiat calea
în miezul nopţii aceleia de mai?
aş vrea să-mi pot aduna puterile
şi să zac mai departe de tine
şi lumea îmi spune să plec
şi sora ta, luna…
ce aş putea face pentru chipul tău?
ce să-ţi cer în schimb apoi, nu
nu ţi-am cerut nimic şi n-o voi face
totul este la îndemâna ta.
ştiu că am febră, nu trebuia să-mi spui
însă dacă tot mă atingi
iubeşte-mă cu ură,
apoi să mergem către casă…
poate noaptea nu-mi va aduce
din nou visul în care, în faţa mea
te îmbrăşişezi cu necunoscutul din tren…
cântecele pe care le-am îngropat
din buruieni răsar acum
încercând să mă încuie pentru vecie;
ticăloşiile şi tot timpul meu,
demenţa cu care mă las lungit,
şoaptele amantei care m-ar putea iubi
toate sunt false şi mă umplu de scârbă.
tremurul pe care-l simţi
este al meu, nu te-ai înşelat
şi nu-i din cauza pisicilor
ce se ceartă de cu seară;
şi respiraţia pe care o simţi pe piept
tot a mea ar putea fi, dar oare sunt eu?
cu ură mă despart de tine
şi strada se repede după mine
dorinţele sunt mai puternice acum
şi am uitat să-ţi spun atâtea.
mâinile mele, putrede ramuri,
ce mă trădeză, ca toate organele
pe care le ating şi mă dor
urlă, ba chiar se luptă pentru
întâietatea de a-ţi sări în inimă.
cineva mi-a spus că nu mă meriţi
şi l-am aruncat în măgura uitării,
apoi am aflat că nu te merit
şi ce mai puteam face?
şovăielnice căile mele, ochii
tuturor dezertărilor mele din viaţă
mă caută şi mă găsesc
în balta din faţa porţii tale.
focuri se leagănă în tine
şi aş vrea să le întreţin,
să nu le las să moară.
(mă întrebam cine sunt
şi nu-mi dădeam seama că
există nenumăraţi asemeni mie:
doar un suflet zdrobit…)
mă tem să nu afli duşmanul
din mine, nu, nu-l cunosc nici eu
dar cine ştie ce-mi va aduce
ultima îmbrăţişare, chiar dacă
acum ne legănăm ca doi beţivi,
încercând să mergem în pasul
dictat de noaptea fără lună.
pentru ce-mi mai dai acum
sărutul în care nu ai crezut
şi pentru ce mă arunc încă
doar în braţele tale?
nu ştiu de voi putea afla
altă inimă bătând ca a ta
şi groaza mă-mpinge
spre teritorii pline de noapte.
nebun fiind, flămând şi fără tine
degeaba aştept potopul…
sunt plin de încercări
şi de ţipete înnecate în acidul clorhidric,
de lacrimi şi de nasul roşu,
sunt plin de viaţă, dar
nu pot trăi în imensa sărăcie
de zâmbete, fie ele şi veritabile.
încă mai aştepţi să-ţi spun
de ce se întâmplă astfel de chestii?
se-nţelege că acum sunt singur
chiar şi noaptea se apropie
şi-aş vrea să vedem marea, ca aseară…
oare de ce crezi că totul e fals
în toate declaraţiile mele
în toate declaraţiile celorlalţi?
uneori am senzaţia că vorbesc
cu tine atunci când scriu, poate
ştiind că-ntr-o zi vei citi totul;
mă gândeam să-ţi scriu un ultim bilet,
dar practic toate înfăţişările mele
nu sunt nimic altceva…şi-n nimic
nu-mi mai aflu rostul.
şi dacă mi-aş îngădui să te pierd
cum te-aş mai privi atunci, poate
doar sub forma liliacului ce acum
ne dă târcoale, spre spaima ta.
în toate epavele mărilor aş trăi,
doar dacă frământările nu ar cloci
cu atâta îndârjire pieptul meu osos
şi cerul, ca o utopie nu m-ar stropi
doar cu negre şi acide ploi;
îmi caut mântuirea, dar n-o găsesc,
îmi caut mântuirea, dar n-o găsesc,
nu găsesc calea cea mai scurtă…
te înţeleg regina mea,
nu te condamn, deşi nu ştiu ce vrei
doar că ţi-e greu şi că eşti om
şi că suferi mai ştiu, plus
toate faptele povestite de tine,
poate de aceea, de aceea
te iubesc, da, te iubesc
ca pe ultima floare din Univers!
chiar nu ştii că te visez zilnic,
că te privesc tot timpul şi că…ah
dacă ne-am fi putut întâlni, dacă
lumea ne-ar fi iertat!
să nu pleci prea departe,
chiar dacă nu te voi vedea, trebuie
să te ştiu aproape, nu să te pot controla
ci doar…
totul se surpă în mine
şi schingiuielile toate reînvie
şi bătrânul lanţ ce mă strânge
şi prietenii care mă scuipă
şi lumea mă arată cu degetul,
dar eu cred încă în tine!
mă inundă iarba şi aerul
şi iau un calmant, aşa,
doar pentru a putea dormi, apoi
totul reîncepe, cu îndoită forţă
de fericire îndoliată, scoasă
din iazul cu foc sacru.
îmi vine să-ţi scriu numele
să te strig şi să te ascund în mine
şi nu ştiu de ce n-o fac;
ce-ar mai putea fi
îndărătul nemişcării mele?
ridică-te Soare şi fă-mi lumină
şi topeşte-mi lanţul şi vino!
ştiu că nu ţi-am răspuns
şi că aştepţi încă, dar chiar
,,de ce se întâmplă astfel de chestii ?”
dacă m-ai vedea acum
nu m-ai recunoşte, sunt sigur
şi berzele toate ar fi transformate
în ciori croncănitoare şi florile
toate s-ar usca, uitându-şi rădăcinile
în umilă inima mea…
doar dacă m-ai vedea, pe furiş
ştergându-mi ochii şi luând pastila
incertitudinile ţi s-ar topi şi ar migra
din tine în ţările calde;
dar nu, nu mă poţi vedea
sunt ascuns acum, ştii unde
însă nu poţi răzbate, plus că
te-ar opri imediat călăii mei.
,,de ce se întâmplă astfel de chestii ?”
oare să-ţi pot răspunde,
de ce eşti iubită şi fugi, de ce
durere laşi în urmă şi de ce
suferinţă se numeşte viaţa ta?
am văzut Pământul, poate
voi vedea tot restul când
mă voi opri să cred în viaţă,
să fie o încununare a tot ceea ce
am sperat aici…
-trestia plânge şi-un pelican
înghite pe de-a-ntregul un nufăr
pe care o broască-şi dregea glasul.
şi ţânţarii mă învăluie cu zgomot
şi mintea-mi rătăceşte ca şi aiurea,
chiar mă gândeam să plec
şi într-un târziu să mă opresc
îndiferent de loc, indiferent de zi
numai că mă oboseşte zgomotul acesta
auzi? e ca şi cum un greiere
şi-ar freca picioarele cu intermitenţă-
îmi spui că-s livid şi mă beau
ca pe ultimă împărtăşanie
şi mă goneşti apoi şi mă loveşti
şi mă arunci ca pe un castron găurit,
în ceaţă e viaţa fără tine
şi ce dacă am mai spus-o?
mă doare totul, mă zbat, mă leg
şi-mi muşc fălcile şi le arunc apoi
dar sunt la fel de singur, poate doar
un pic mai respingător…
mă gâdesc acum
chiar că sunt comic pentru tine!
şi azi am fugit de o femeie
cine ştie, poate şi mâine şi conform
horoscopului voi alerga o viaţă
după tine, ca o obsesie, ca un derbedeu
după poşeta bătrânei din piaţă;
cu nepricepere te iau de mână
şi ne plimbăm pe plajă,
tu aştepţi înfiorată
amintiri de demult,
eu pe tine te aştept
să revii pe pământ
şi nici măcar timpul
nu ne aşteaptă…
sălcie este gura mea şi tot
sunt deshidratat şi ploaia ce nu vine,
şi pescarului îi arăt lacul şi
barca-mi ascunde vâslele şi
şacalul îmi roade o coastă.
oare să fie de vină noaptea
ori vreo lipsă bine ştiută,
ori oboseala de-o viaţă strânsă?
am uitat, am o fotografie pe raft,
ce bine că am păstrat-o!
este adevărat, e doar o fotografie
dar o pot privi ca pe ceva real
altfel decât imaginile din minte…
nu o pot îmbrăţişa şi nu-i pot
săruta ochii, dar îi pot vorbi!
ce înseamnă timpul petrecut
cu tine?
-zăpada ce se topeşte şi-mi alungă
urletul lupilor acumulaţi în sânge,
nervii pe care-i sorb din cafea şi
sfârşitul pe care mi-l aplici, ceva
nu e-n regulă, nu mai pot respira,
dar poate-mi voi reveni-
pentru o clipă am crezut, serios
am crezut că-ţi simt mâna pe ceafă
şi inima mea a uitat să mai bată,
hotărât trebuie să te văd zilele acestea
(…cât de mult ţin la viaţa mea…)
între timp a apărut Luna şi
şmechereşte-i fac cu ochiul,
dar un nor ne blochează semnele
şi mă întorc din nou la masă .
mă gândeam la slăbiciunea aceea
despre care atât am discutat, pe care
mi-ai cerut insistent să o elimin
şi pe care o ţin ca pe o verighetă;
cum să nu iubesc lumea atunci
când te ţin pe genunchi
ca pe un dar al Domnului
şi cum să nu visez la nemurire?
da, mai am şi momente faste
ale existenţei şi atunci le îndulcesc
cu tine!
şi încă mă gândesc la toamna trecută
ca la toamna ce tocmai vine
şi mi-e teamă şi mă arunc cu totul
în restul de clipe fericite.
ştiu, pentru tine sunt puştiul
care vrea luna de pe cer, da, puştiul
ce de ani se târăşte prin noroaie
şi tot un puşti rămâne…
te-aş întreba dacă vezi fericirea
aşa cum o văd şi eu, adică
momentele în care crezi că ai tot,
pe care nu le laşi umbrite ori
alterate de dorinţe ce te depăşesc,
dar ştiu că nu-mi vei răspunde
cum nici eu nu ţi-am răspuns încă,
deşi răspunsul e simplu, sigur.
acum voi alerga spre tine
pe calea visului, sunt sigur
că voi ajunge, poate doar fierbinţeala
să nu mă lase,
dar o voi stinge cu ghiaţă
să-ţi spun ,,noapte bună” mai întâi
deşi ţi-am spus şi acasă, apoi
să mă scufund în noapte.
o oaie, două oi, trei oi, patru oi…
mă strecor prin gard în curtea ta
şi-ţi pândesc visul, să sar în el,
câine nu mai ai, aşa că nimeni
nu mă simte.
ce dulce este somnul
şi steaua noastră şi
curcubeul de raze,
cât aş vrea să nu mă trezesc,
deja te văd, eşti frumoasă
şi treci pe lângă mine…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)