Mi-e dor de timpul in care pasii departe de tine ma purtau, cu toata impotrivirea fiintei...mi-e dor de o respiraţie şi de nişte buze mi-e dor, de trup de femeie îndepărtându-se în ceaţă şi de zile cu soare mi-e dor, de glasul tău spintecând noaptea şi visul odată cu aceasta, mi-e dor de un timp ce nici nu a existat, de un cal mâncând nori, norii aceia ce-mi aduc ploaia care departe de tine mă poartă…
Mi-e dor de un cuvânt rănit, cuvânt cu adevărat sădit în inima-mi bolnavă, cuvânt scăpat de sub control şi acum devorator de existenţă; cuvânt sub formă de pasăre înălţându-se şi căzând apoi cu zgomot chiar în faţa mea cu o falsă vitejie, cuvant sub forma de frica la cub, cuvânt adus de vânt, cuvânt spus dintr-o gură iubită, cuvânt ce zace fără putinţă de a fi salvat într-o barcă pe o mare absentă… cuvânt final, cuvânt cu termen de valabilitate expirat, dat hrană flămândelor animale…
Mi-e dor de timpurile in care amandoi am fi vrut sa fim cai, departe de tot si toate sa alergam frenetic, in apus...
De vremuri reci in care visatori alungam himerele noptii cu pasii nostri, rascolind arse frunze.
Mi-e dor de timpul in care atat de fara de sens ne risipeam viata...
Mi-e dor de un timp ce nici macar nu a existat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu