Am dat un interviu cu directorul companiei de la acea data - Octavian Calin, un inginer pe care nu il cunosteam dar care lucrase ca si ceilalti angajati ai companiei la foste trusturi de cosntructii de stat. Compania se infiintase prin subscriere de actiuni, dupa marea cuponiada. Interviul a constat in intrebari directe despre grosimea cablurilor electrice, despre codul culorilor cablurilor, despre ce cabluri sunt folosite pentru diferite panouri electrice, intrebari despre amperaj si voltaj. Sincer, habar nu aveam raspunsul la multe intrebari, desi ne pregatisem pe parte electrica in liceu, dar asistentele directorului mi-au suflat pe sub buze cateva raspunsuri, asa, ca si cand imi faceau un favor personal. Si mi-au facut. Am fost angajat ca electrician. Am facut protectia muncii o zi la sediul central, dupa care am fost repartizat la sediul din Agigea.
Punctul de lucru din Agigea era jalnic... O curte destul de mare si trei baraci mari din panouri de lemn acoperite cu tabla galvanica. Una din baraci era de fapt depozitul de materiale. O alta era alocata tinichigerilor sau partii de constructii metalice si vopsitoriei. Seful atelierului mecanic era la acea vreme Stere Hagi, unchiul lui Gica, de care el era tare mandru. Construiau panouri electrice pentru diferite centrale electrice ori alte organizatii private care aveau nevoie de fel si fel de panouri electrice. Baraca electricienilor era locul unde ajungeau panourile metalice proaspat vopsite si decupate in concordanta cu echipamentele ce trebuiau instalate de catre electricieni. Inauntru erau vestiarele noastre, toate tapetate cu fotografii cu fete ce isi etalau goliciunea. Dadeau bine in baraca aia mare si rece... Mai exista o casuta de lemn unde era sediul sefului de centru si al secretarei aferente. Secreatara, pe langa cafea, mai facea si prezenta zilnica a angajatilor. Maistrul avea o baraca si mai mica, pe roti, un fel de cotiga care putea fi mutata daca inhamai la ea trei - patru oameni sau o masina...
Prima reactie atunci cand l-am vazut pe "domnul" maistru, a fost una de frica. Omul nu avea o mana, in schimb un carlig de pirat continua din ciotul de sub cot intr-un mod cu totul ciudat la prima vedere.
Dimineata si seara, "domnul" maistru isi punea o mana falsa, mereu acoperita cu o manusa neagra de piele. Am aflat curand dupa angajare ca omul isi pierduse mana intr-un accident intr-o celula electrica, ca mai toti electricienii fara o mana de altfel. O celula electrica este sau era la acea vreme o camera subterana, aflata de obicei sub parcuri, cu o aerisire acoperita la nivelul solului. Aici vin cablurile de inalta tensiune si prin panourile electrice tensiunea este transferata in reteaua de medie si joasa tensiune si distribuita catre consumatorii casnici sau privati.
Intr-o astfel de celula electrica exista foarte multi curenti vagabonzi, cum erau ei numiti de nea' Suciu - maistrul nostru. Lucrand mult timp inside, te lua ameteala atat din cauza curentilor vagabonzi dar si din pricina caldurii. Era foarte usor sa te dezechilibrezi si sa atingi cu mana neizolata vreun MPR - o siguranta cu mare putere de rupere. (In general aceste sigurante aveau inauntru argint industrial, asa ca noi le spargeam pe cele arse deja si scoteam din ele bulbii de argint...)
In prima saptamana am fost dat pe mana unui electrician cu state mai vechi de plata, pentru a fura meserie - Ion Tataila. Ion era tanar inca, probabil ca avea pana in 35 de ani atunci. Foarte spurcat la gura, afemeiat cum singur isi spunea si mare doritor de udeala pentru gat, Ion avea sa ma invete multe lucruri despre cum trebuie conectate manunchiurile de cabluri in panourile electrice.
In prima faza am fost numit scribul grupului, pentru ca aveam un scris de mana ingrijit si inteligibil. Asadar, am scris ca la dictare sute de metri de tile. Tilele erau niste tuburi lungi si transparente flexibile, care trebuiau inscrise cu tus care se montau la capetele cablurilor electrice ce se cuplau la conectorul din rigleta electrica si aratau de unde veneau si unde duceau - astfel ca intotdeauna existau doua tile cu aceleasi inscrisuri, erau de fapt niste etichete care puteau fi citite de orice electrician ori utilizator al produsului final - panoul electric, daca evident acestia erau in posesia planului electric.
Fara alte explicatii tehnice, care nu si-ar avea rostul aici, am facut aceasta sarcina pana la venirea unui nou membru in echipa. Eu intre timp am trecut la lucruri mai serioase - construiam manunchiul de cabluri din interiorul panourilor electrice, cositoream capetele si le introduceam in rigleta electrica, conectand astfel diferite echipamente electrice aflate pe panou la energie electrica. Curand am devenit expert la asa ceva iar maistrul imi dadea noi si noi proiecte. Era frumos cand seful punctului de lucru testa produsul finit si realizai ca toate aparatele functioneaza la parametri dupa toata munca ta.
Mi-a fost marit salariul cu cativa lei pe luna, dar ce conta pentru primul job ma simteam apreciat pentru ceea ce faceam. Evident ca m-am si electrocutat intr-una din zile apucand din greseala o bareta de curent continuu conectata la curent. M-a aruncat afara din panou iar maistrul si Ion au ras frenetic, dupa ce s-au asigurat ca sunt bine.
Conditiile de munca acolo erau jalnice: iarna exista o soba de metal in mijlocul baracii, ca singura sursa de caldura, iar fiecare dimineata trebuia sa ne asiguram ca avem lemne uscate si carbuni. Da, carbuni... Uneori Ion arunca in soba cate o cana de diluant de vopsea ca sa o aprinda mai repede iar asta avea ca raspuns o limba mare de foc iesind pe usa si din burlan cu un zgomot caracteristic. De multe ori fugeam pe usa afara, convins fiind ca toata hardughia poate porni la vale din cauza bufniturilor repetate.
Vara era frumos, punctul de lucru era situat pe faleza din Agigea, cand nu aveam prea mult de lucru ori cand sefii plecau in oras la sedinte, noi faceam plaja. Da, cei mai batrani in meserie ne spuneau intruna ca nu ne ridica nimeni stauie...
In loc de dusuri, aveam apa calda la butoi, dar aceste lucruri pareau normale dupa un timp petrecut acolo.
In aceeasi vara am plecat in deplasare de doua saptamani la Mahmudia, in Tulcea pentru a conecta o banda rulanta la o noua instalatie a unei cariere de piatra. Ne-am cazat intr-o garsoniera in Mahmudia, iar dimineata si seara mergeam pe jos cate 5-6 kilometri de la locul de munca pana in localitate.
Cu noi erau doi frati care aveau obiceiul sa manance muste doar ca sa arate cat de interesanti sunt. Si nu se prefaceau, ci le puneau pe o felie de paine cu margarina si le inghiteau. In plus, miroseau tot timpul infiorator a ceapa si a transpiratie.
Praf, foame continua si miros de transpiratie, este tot ce imi amintesc din acea deplasare. Mancam salam cu biscuiti uneori, pentru ca nu prindeam paine la magazinul din localitate. Cu banii de diurna mergeam seara la discoteca din sat si studiam mai mult terenul. Baietzii aveau niste pumni cat capul nostru, maini muncite, asa ca nu indrazneam sa intram prea mult pe terenul lor... Intr-o zi m-a alergat un magar pe camp dar eu am alergat mai repede decat el...
Pana intr-o zi cand a trebuit sa luam o lucrare in centrul Constantei de pozat (montat) un cablu electric de medie tensiune pe lungimea a catorva sute de metri a Bulevardului Mamaia, aproape de zona Capitol. Ei, aici a trebuit sa sapam santul mai intai, care era la vreun metru adancime daca imi aduc bine aminte. Una era sa lucrezi intr-o baraca la Agigea si una sa lucrezi cu salopeta pe tine in buricul targului, unde te vedea toata lumea ca dai la lopata. Nu ca era ceva urat in sine, dar la varsta pe care o aveam, parea ca toata lumea se uita la mine... Pana terminam ziua de lucru aveam bataturi in palma de la lopata. Trebuia sa spargem trotuarul iar pentru asta foloseam pick-hammer-ul. Asta era actionat pneumatic si facea un zgomot infiorator, pe langa faptul ca dupa ce lucrai cinci minute cu el, tot corpul iti tremura frenetic, dupa ritmul instrumentului. Domnu' Calin sau Scuipa-n Pula cum ii spunea Ion Tataila (omul era mic de statura iar porecla chiar i se potrivea, desi era un om inimos, bun cu noi) venea si inspecta zilnic ce progres s-a facut.
{Seara mergeam la liceu, la seral. Ma simteam oarecum murdar pe sub haine, plin de praf si fum de peste zi, din sediul de la Agigea, dar la liceu disparea toata oboseala. Eram de neoprit in a face glume colegilor. Eram tineri si toata lumea era a noastra. Nu aveam prea multe haine, nu aveam prea multi bani, dar eram independenti. Plecam la biliard ori la vreun bar si ajungeam acasa pe jos, dupa miezul noptii, uneori alergat de hoarde intregi de caini. Eu stateam cel mai departe dintre toti. Dimineata eram in statie la ora 7. Eram bun la matematica, la romana, la materiile de specialitate. La chimie insa eram paralel, asa ca ii duceam profesoarei flori si o rugam sa ma lase sa egalez formula chimica in acelasi timp in care o scriam... Era o femeie simpla, intelegatoare, casatorita cu cineva mult mai in varsta. Altfel, trebuia sa fac urechea palnie si sa aud ce imi sufla Vili din banca. Pe Sorin nu ma puteam baza, el era mult mai paralel decat mine.}
Dupa acest proiect, Scuipa-n Pula m-a inaintat in grad si m-a dus la centrul de la Ovidiu, unde era un fel de complex de lux comparativ cu punctul de lucru de la Agigea, unde m-am ocupat integral de panouri de comanda pentru centrala nucleara de la Cernavoda. Acolo se lucra cu manusi si cu planuri electrice de zece metri intins pe mese, asa ca nu se admiteau erori ori lucru de mantuiala.
Atunci, acolo, am inteles ca trebuie sa merg mai departe si sa ma pregatesc pentru a deveni inginer.
Cand am ajuns la concluzia ca jobul nu este de mine si ca trebuie sa imi continui studiile, trecuse deja un an si patru luni. M-am dus la Scuipa'n Pula si i-am spus ca am de gand sa imi dau demisia pentru ca trebuie sa invat pentru facultate. Omul mi-a spus ca ma intelege si mi-a urat succes, spunandu-mi sa il tin la curent cu stadiul studiilor.
Uitandu-ma in urma, a fost pentru mine ca o scoala de corectie, din care
insa am invatat ca orice munca are frumusetea ei. Spun scoala de
corectie pentru ca am refuzat sa merg la liceu la zi dupa treapta a doua
si am decis sa merg la scoala profesionala la Liceul Energetic pentru a
ma pregati intr-o meserie mai intai. Si a trebuit sa muncesc in meseria in care m-am calificat, in cea de electro-energetician. Parintii mei m-au intrebat daca
asta vreau cu adevarat, iar eu le-am spus ca da... Aveam sa sufar pentru
asta pentru ca nu am putut face liceul la seral in paralel. Dar mi-am
asumat intotdeauna deciziile si niciodata nu am ales drumul cel mai
usor.
Peste ani m-am intalnit cu Scuipa-n Pula la noi in cartier, la Far. M-a recunsocut si m-a intrebat daca am devenit inginer. I-am spus ca printr-un concurs de imprejurari (ce vor fi facute public mai tarziu) am devenit auditor financiar, expert contabil plus toata pleiada de alte indeletniciri din domeniul economic-financiar. Omul m-a masurat lung si mi-a spus ca si-a dat seama cu mult inainte de a trimite la baza din Ovidiu ca am potential si ca locul meu nu este in Agigea.
Dintr-o data mi-am dat seama ca trebuia sa ii multumesc cumva si am facut-o atunci, pe loc.
Datorita lui am luat-o din loc si mi-am continuat odiseea. Ne-am despartit ca doi prieteni vechi. Nea' Suciu murise iar Ion Tataila devenise constructor de case... Fratii mancatori de muste si mirosind a ceapa disparusera si ei din peisaj spre alte zari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu