A fost Memorial Day aici si aproape toata suflarea a avut o
zi libera luni.
Pentru ca am fost destul de stresat in ultima perioada, am
decis sa evadez cu Carmen din orasul Chicago. Un drum de trei ore pana in
statul Iowa, in oraselul Dubuque, aflat pe malul raului Mississippi.
Drumul
pana acolo a fost frumos, jumatate pe autostrazi si jumatate echivalentul unui drum
national la noi, foarte frumos peisajul, numai vai, viaducte, paduri, ferme,
lacuri, rauri si toate cele.
Am ajuns in Dubuque (nume frantuzesc mai degraba)
si ne-am cazat la hotel. Carmen a sarit direct in piscine, eu am sarit la umbra
si am ascultat lenes un tip care canta la o chitara electrica langa piscine in
timp ce apa ii tasnea generos din cap. A fost foarte cald, cred ca pe putin 36
C. Marmotele stateau lesinate pe marginea drumului si nu, nu inveleau ciocolata
in staniol ci pasteau linistite iarba – habar nu aveam ca mananca iarba ca
iepurii…
Ce poti sa faci intr-un oras in care nu ai mai fost niciodata?
Dai pe google si vezi atractiile zonei. Eu am ales o atractie mai ple placul
meu – Charlie’s Catfish Restaurant. Ei bine, dupa cum spune si numele, oamenii
sunt specializati pe somn. Cred ca nu am mancat nicaieri un somn atat de dulce
si gustos ca acolo. Fara prea mari pretentii, pestele era bine tavalit prin
malai si prajit in ulei. Inauntru carnea era alba si pufoasa, ce mai, un
deliciu. Portia consta in doi somni medii prajiti intregi. Daca pana si Carmen
a mancat inseamna ca a fost foarte bun!
Seara ne-am pretrecut-o pe faleza raului Mississippi, alergati
fiind de cohorte de tantari, muste si alte gaze. Asta nu imi place vara pe
langa rauri si paduri, ca nu te poti bucura de natura, trebuie sa fugi de tantari.
De treci podul de arama peste raul Mississippi, ajungi din
nou in statul Illinois, asa ca noi am trecut a doua zi si ne-am oprit in
oraselul Galena. Oras frumos, gen Sighisoara, cu cladiri vechi, construite prin
anii 1800 si foarte bine intretinute. La parterele caselor numai magazine, restaurante,
berarii – Berea locala este foarte buna, garantez – anticariate, magazine de
arta, de branzeturi cu degustare de vin, artizanate, un fel de Strada Stean Cel
Mare din Constanta acum 30 de ani… fara tiganii ce vindeau ceasuri, fara caini
si fara nelipsiti rahatii lor de pe trotuare. Am baut scurt un metru de bere
(ei ii spuneau “show them all” – toate sortimentele de bere fabricata in
beraria respective, servita in pahare puse pe o scandura, ca un fund de lemn)
si apoi ne-am retras la al doilea hotel. Carmen la piscina, eu langa piscine,
cu ghidul de calatorie in brate.
Seara am iesit din nou si pentru ca mancasem deja cina, am
aterizat din nou intr-o berarie in care un band canta live country music. Barul
era tapetat de mii de bancnote de 1$ pe care fostii proprietari scrisesera
diverse mesaje gen “Billy was here…”. Orasul linistit si dupa caderea noptii, pe
strazi doar perechi bine ametite de caldura si bere… Portile orasului se
inchideau ermetic la ploi mai serioase, pentru a proteja patrimonial local de
inundatii.
A treia zi am decis sa mergem sa facem ceva kayaking prin
apropiere. Am decis sa mergem pe lacul Galena si sa inchiriem acolo kayacele,
vazusem intr-o brosura locatia. Am plecat increzatori ca ne vom aerisi pe lac. Ajungem
acolo dupa vreo jumatate de ora, printr-un peisaj de basm, cu case si
proprietati cum nu am vazut decat rar pe aici. Cand am ajuns acolo surpriza: nu
poti inchiria barca, kayac sau orice rahat decat daca esti membru. Carmen a
vrut sa devenim membri pe loc insa pentru asta trebuia sa fim proprietari de
casa in zona... Am vrut sa scriu repede un cec si sa le spun ca vreau sa cumpar
lacul, insa ce as fi facut ulterior cu un lac plin de tantari? Le-am spus ceva printre
dinti si am iesit abatuti din incinta. Am facut si kayak…
Ma uit in ghid si vad
din nou kayaking in orasul Burlington, statul Wisconsin – aproape trei ore de
mers. Gata, ne suim in masina si aveam sa petrecem din nou trei ore de vis, mergand pe
drumuri de tara, avand ferme in stanga si in dreapta. Drumurile de tara de aici
sunt cam cum sunt in tara autostrazile noatre cu doua benzi… de calitatea
asfaltului vorbesc aici, au insa uneori doua benzi de mers pe sens.
Dupa fix trei
ore ne opreste gps-ul in fata unui punct turistic care era fireste inchis
pentru ca era holiday… astia ofereau doar informatii despre atractiile din zona…
Noroc ca Lake Geneva era la vreo 11 mile de mers asa ca am carmit imediat
incolo. Aici nebunie, ca in Mamaia vara, ziceai ca toata India se mutase acolo pe
sub toti pomii era cate o familie tolanita pe iarba in timp ce mexicanii aveau
tambalele pline de carne fumegand. Nu prea sunt deosebiri intre noi si
mexicani, si ei si noi adoram gratarele, insa ei cred ca muncesc totusi mai
mult…
Pentru ca pe lac nu se facea kayaking, se inchiriau doar barci si vaporase (era o coada imensa numai ca sa intri pe plaja care gemea de lume…) si pentru ca era o caldura
infioratoare, am luat un vaporas si am facut un tur de lac, de unde am aflat ca
numai fiind foarte bogat iti puteai permite o casa cu vedere la lac (erau in
jur de 200 de case – mega case – cu terenuri de golf, cu debarcadere proprii,
cu mii de metri patrati de peluza verde).
Toti erau fie industriasi cu afaceri
ce au pornit spre sfarsitul anilor 1800 fie actori, regizori, directori de
banci si asa mai departe. Din salariu normal nu poti nici aici sa iti cumperi o
casa de milioane de dolari. Toata lumea
a coborat suparata de pe vapor, probabil pentru ca se intrebau cum au facut
saracii aia banii ca isi cumpere casele. Eu am pasit peste punte fericit ca se
incheiase turul si ca am scapat de raul de mare, de soarele ce m-a bronzat cu
guler dar si de tzantarii care fojgaiau pe vapor. M-am scarpinat ca un caine
vreo ora din cauza muscaturilor.... Am facut ultima ora si ceva spre casa tot tanjind dupa kayak si band
frenetic suc de rosii, pepsi, apa, toate de la gheata. Sambata ce vine o sa fiu
primul client pe unul din lacurile din jurul orasului. Apoi am sa fac 20 de
mile de bicicleta pe unul din zecile de trasee special amenajate. Ma gandeam
cati caini m-ar fi alergat prin portul Constanta daca alegeam sa merg pe digul
de nord sa vad delfinii? Aici nu iti ajung picioarele sa dai la bicicleta pe toata lungimea pistei amenajate... Citeam undeva ca poti merge de pe coasta de est pe coasta de vest numai pe trail-uri amenajate. Exista chiar o poteca pe care poti merge cu calul din sud pana la granita cu Canada... si cred ca am vazut un documentar pe Netflix cu chestia asta.
In orice caz, americanii pleaca de acasa cand sunt sarbatori nationale, se suie in masina sau pe motociclete si opresc pe la vreun motel, ca si aiurea. Asculta muzica, mananca burgeri, beau o bere preferata si apoi pleaca acasa. Cu calul, cu motocicleta ori cu masina, au acelasi stil de viata. Intr-un fel nu au incetat sa fie nomazi. Ii mana de la spate nevoia de a vedea locuri noi, de a vorbi banalitati cu necunoscuti, de a cheltui bani pe ceva. Este si asta o parte a libertatii pe care au avut-o din totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu