mă răpeau gândurile
printre ascuţite stânci,
ploile îmi aduceau
un puternic iz de durere
acumulată
în fibrele ierbii…
mă munceau gândurile
spre basme mai demult
citite,
mă purtau printre zmei
şi fete
despletite, printre
bucurii
şi deznădejdi
- foste leacuri ale inimii -
…pământul îmi asculta
bătăile clopotului,
păstorii
îmi citeau înfriguraţi
zidurile,
iar apele îmi purtau
dorul…
îmi luam viaţa
- uneori, printre florile
apusului -
apoi mi-o înapoiam
la primele raze de
soare;
printre aşteptările
iubitei
îmi devoram absurde
clipe
apoi mă acuzam de
suicid…
îmi lăsam privirea
până când, plictisită
se urca în înaltul zării
cu mult deasupra
florilor apusului.
acum alerg. păsările
întunericului dorm.
iubita mă priveşte
peste umăr şi ochii mei
iau foc. încet mă topesc
printre florile
apusului.
21.02.1998
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu