Doar un suflet zdrobit...

 Nemurire

au dispărut norii. miresmele verii mă încântă şi păsările mele, moarte de cu seară au început să cânte…

au dispărut lacrimile. razele soarelui le-au uscat, iar chipul meu străluceşte acum în oglindirea lacului…

ţipetele mele, disperările mele, prăbuşirile în adâncuri, toate au dispărut, asemeni păsărilor mele ce au murit într-o seară…

condamnat fiind la soare, paşii mă poartă de sub cerul înnourat, pe tărâmurile zeilor. ceaţă. nu-mi găsesc mâinile. beau în fugă ceva. nectar. simfoniile cerului mă imbată, culorile îmi umplu sufletul cu pajişti înflorite. miresme… apele mele tulburi s-au convertit în repezi râuri.fum se înalţă din pustiite temerile mele. frunzele mi-au potopit gândurile, trandafirii mi-au înţepat nervii,

iar aceştia agonizează acum desumflaţi…

 

în spatele meu, copacii şi-au desfăcut florile. mâinile mele caută în neştire poarta Raiului.

21.02.1998

     Doar tăcere

 

o priveam flămând 

şi nu-mi dădeam seama 

că începeam dintr-o dată

să mă topesc, să mă scurg

asemeni nisipului clepsidrei…

ea mă vedea 

şi nu-şi putea închipui de ce tac, 

de ce resemnat plecam în noapte;

eu rătăceam ca şi aiurea, 

întovărăşit de tunetul acela 

mereu surd…

 19.08.1997

 

Biletul pe care mereu îl rescriu

scutul cu care sunt

întâmpinat,

mă aruncă-n beznă

aproape leşinat,

urmărit de vorbele

ce-mi ard sufletul.

cu lopata, o adâncă

groapă fac, în care

viitorul mi-l arunc

urmat de grei bolovani,

în timp ce dorinţele,

altădată viabile,

le expediez în dosul lunii

fără drept de apel…

biletul, ultimul bilet

îmi dă de furcă,

(cu înşiruirea aceea

de nume iubite, precum şi

formulele de iertare

către toţi cunoscuţii)

cu toate lacrimile-n care

creionul se opinteşte.

-voi lua cu mine imaginea

în care cu scutul mă întâmpini.-

                                                07.04.1997