O zi de toamna

M-am trezit azi e la ora 6. A trebuit sa plec in Bucuresti pentru a rezolva o problema. Ca in fiecare dimineata - desi azi foarte devreme - un caine ma asteapta cuminte pe trotuarul din fata biroului. (pesemne de aici am luat familia de purici pe care am relocat-o in biroul nostru). Sta si se uita la mine in fiecare dimineata. Parca m-ar cunoaste si ar vrea sa imi spuna ceva...Nu i-am adus nimik de mancare pana acum, nu am vrut sa se tina dupa aia dupa mine pana la intrarea in cladire...

Dar el asteapta mereu, cu un soi de pustiita speranta... Asta inseamna sa fii caine si asta inseamna sa fii om, sa nu pui pret pe sentimente...

Am ajuns dupa pranz la biroul nostru din Bucuresti. Dupa ce am vorbit cu fetele, am iesit putin pe terasa, pentru ca se auzeau zgomote puternice de ciocane pneumatice si o armata de latraturi. Doi muncitori spargeau un zid iar un al treilea, dormea in plin soare, imbracat bine, la cativa metri de primii, fara sa-i pese catusi de putin de zgomotul infernal al rotopercutoarelor. Patru caini negri, corcituri intre maidanezi si ceva setter latrau cu nesat de pe un balcon fara balustrada, aproape bezmetici... Latrau la individul in salopeta care ii trata cu spatele pentru ca era obosit si dormea...

Nicio problema, aceeasi imagine o vezi pe autostrada, pe toata bucata care este in lucru. Doi muncesc si alti patru muncitori sparg seminte ori dorm sub utilaje. Spre ce ne indreptam oare, ca tara, ca popor, ca indivizi? Uneori cred ca i-am molipsit si pe cei veniti de afra cu afaceri, pentru ca acesti oameni sunt in subordinea lor, marile firme de constructii au sefi straini in marea lor majoritate. Cum accepta comportamnetul asta tipic romanesc?

Si ca sa inchei tot cu caini, pe toata lungimea autostrazii am remarcat zeci de prieteni ai omului, de toate culorile si marimile. Care de care mai cracanat, mai intins, mai balonat, mai terciuit, mai mutilat si mai plin de viermi... Oare nu ar trebui sa existe un serviciu care sa stranga aceste hoituri ce putrezesc pe sosea?