Niste intamplari

Cainele babei si al mosului: Episodul III

Scrisoarea a III-a (1997)

Intr-o delegatie...

Pana unde mergem?

Americanii trimit pe Marte un robot de 2 miliarde de dolari iar noi ne chinuim sa scoatem 2 milioane de votanti din listele permanente, fara pretentia de a fi chemati la apel de catre toate cancelariile occidentale. Mintim, ne injunghiem colegii din acelasi partid pentru a accede la functia dorita (vezi actualele mutari pe scena ministeriabililor) si avem pretentia ca suntem europeni. Anulam mini-recensaminte, datorita lui Basescu nu ploua si tot datorita lui se intampla toate relele din aceasta tara. Vrem sa fim credibili ca guvern, ca institutii dar nu facem decat sa aducem acuzatii de 3 luni deja, fara a guverna tara... Este normal ca toata lumea sa ne urecheze. Este normal ca pana si taciturnul Isarescu sa iasa si sa spuna ca gura bate curul... asta inseamna ca nici el nu mai poate suporta presiunea la care s-a ajuns. Este normal ca toata lumea sa ii puna sa citeasca legile cu care lucreaza pentru ca altfel nu vor trece examenul...

Nu pricep deocamdata cum oameni inteligenti din jurul meu, buni profesionisti, cu un nivel ridicat de cultura, accepta tot ce ni se serveste zilnic. Mai mult decat atat, propovaduiesc buna oranduire a celor noi si nepatati. Una se declara la extern si una se intampla si se declara in tara... Ar trebui urmariti - in special Tonta - discursurile sunte altele la extern - pentru a asigura partenerii ca totul este ok si ca vom continua sa fim consumatorii lor, iar la intern se ascut si se arunca cu nesat cutitele care pe unde poate, doar doar o nimeri ceva... Presiunea vine si din interiorul uslasilor pentru ca cei din spate vor sa ajunga in fata. Si cum pot ajunge altfel decat catarandu-se pe cei din fata?
Pana unde va ajunge nivelul de presiune? Pana cand va tasni puroiul din buboi! Cum poate un presedinte interimar sa spuna ca este mai bine ca va fi demis presedintele pentru ca altfel s-ar fi ajuns la revolte sociale? Care revolte sociale? Personal cunosc oameni care au iesit in strada in iarna iar acum sunt directori in institutii de stat! Pe dovedite! Cu fotografii! Obscure personaje din partidele ajunse acum la putere, care aveau nevoie din nou de ciolan... Acesti oameni au iesit in strada in iarna pentru a manipula oamenii de buna credinta. Ca unii din multime au primit si cate 50 lei pe zi timp de o luna de zile este alta poveste... Am stat de vorba cu oameni din capitala in zilele in care se manifesta si toti mi-au spus ca nu au ce cauta in piata, ca totul este o facatura si o manipulare. Si acum m-am convins, vazand ca oamenii care aveau afise anti Basescu sunt astazi directori comerciali si de dezvoltare in companii de stat... asta este tara in care (inca mai) traim...
Sunt curios pana unde vor merge minciunile si calomniile rostite de la guvern, presedinte interimar sau de la sediul de campanie al presedintelui suspendat. Nu cred ca am fost depasiti de vreun alt stat la acest capitol...
Traim intr-o tara in care daca cineva nu face mincinos pe altcineva intr-o zi ori nu arunca cu bale (de ciutac)  pe altcineva inseamna ca nu traieste! Sunt curios daca cineva isi va asuma nota de plata la inceputul iernii ce va sa vina, cand toate facturile vor da pe afara...Mai vorbeste cineva de planuri pe termen lung? Nici macar oamenii de afaceri nu se avanta la mai mult de un trimestru in a face predictii.... Personal cred ca orice decizie a CCR nu va aduce nimic bun pentru romani, pentru ca ce poate fi bun intre a ramane cu Antenescu sau cu vesnicul razboi dintre marinar si cei doi repetenti? Singura optiune raman alegerile din toamna cand ar trebui innoita clasa politica de la zero, cand politicienii cu state vechi ar trebui sa faca un pas in spate, pentru ca niciunul nu mai are in acest moment credibilitate...

Cosmarul de tara...

Dragostea...

Cuvant nerostit (1998)

Cainele babei si al mosului reloaded...

Ce urmeaza ?

Vara NU votez

Zile nebune

NU

Sabia pe care o inghit (1997)

Sabia pe care o înghit nu mă răneşte cât plecarea ta

oare de ce aştept

de fiecare dată

ca totul să fie altfel?

mulţi ani petrecuţi doar

în spatele gratiilor

fără medicamentul acela

de care mă puteam agăţa…

mă poţi ajuta, da hotărât,

mai rămâne să afli cum,

dar aş vrea ca totul

să decurgă repede.

de ce se întâmplă astfel

de chestii, am rămas

să-ţi răspund şi nu ştiu

cum îţi pot arăta frumuseţea

cu care vrăjeşti lumea.

de ce mă întorc totdeauna

deşi cu disperare încerci

să mă ajuţi apelând la

străinii pe care chiar eu

îi încurajez, retrăgându-mă?

da, fanatismul, fanatismul

pe care mi-l pui în cârcă

este în mare măsură apt

să mă zboare de aici, însă

doar odată cu tine…

ai rămas uimită

în faţa unui bărbat

ce-şi smulge părul şi plânge,

dar pe câţi n-ai văzut,

câţi au plâns în tăcere

şi mai plâng şi vor plânge,

câte mai ai de aflat despre noi?

omule,

ajută-mă să te scap de mine

şi să te părăsesc acum

când am atâta nevoie de tine,

să-ţi spun adio omule

aşa cum nicicând nu am spus;

dacă vrei, leapădă şi visele

în care-ţi intru, dar lasă-mă

să te păstrez în visurile mele…

cum să învăţ să te uit, cum te întreb

când toate gândurile mele

te caută din prima clipă a zilei?

da, îmi place când mă mângâi,

di-ntotdeauna mi-a plăcut

şi să te adulmec ca pe un vânat

îmi place şi-mi place totul la tine.

nu ştiu să trăiesc în afara ta, iubito

(probabil că mereu îţi voi spune aşa

deşi totul moare în castelul de nisip)

şi neştiind nu mai pot fi;

ai văzut şobolanul ce ne-a tăiat calea

în miezul nopţii aceleia de mai?

aş vrea să-mi pot aduna puterile

şi să zac mai departe de tine

şi lumea îmi spune să plec

şi sora ta, luna…

ce aş putea face pentru chipul tău?

ce să-ţi cer în schimb apoi, nu

nu ţi-am cerut nimic şi n-o voi face

totul este la îndemâna ta.

ştiu că am febră, nu trebuia să-mi spui

însă dacă tot mă atingi

iubeşte-mă cu ură,

apoi să mergem către casă…

poate noaptea nu-mi va aduce

din nou visul în care, în faţa mea

te îmbrăşişezi cu necunoscutul din tren…

cântecele pe care le-am îngropat

din buruieni răsar acum

încercând să mă încuie pentru vecie;

ticăloşiile şi tot timpul meu,

demenţa cu care mă las lungit,

şoaptele amantei care m-ar putea iubi

toate sunt false şi mă umplu de scârbă.

tremurul pe care-l simţi

este al meu, nu te-ai înşelat

şi nu-i din cauza pisicilor

ce se ceartă de cu seară;

şi respiraţia pe care o simţi pe piept

tot a mea ar putea fi, dar oare sunt eu?

cu ură mă despart de tine

şi strada se repede după mine

dorinţele sunt mai puternice acum

şi am uitat să-ţi spun atâtea.

mâinile mele, putrede ramuri,

ce mă trădeză, ca toate organele

pe care le ating şi mă dor

urlă, ba chiar se luptă pentru

întâietatea de a-ţi sări în inimă.

cineva mi-a spus că nu mă meriţi

şi l-am aruncat în măgura uitării,

apoi am aflat că nu te merit

şi ce mai puteam face?

şovăielnice căile mele, ochii

tuturor dezertărilor mele din viaţă

mă caută şi mă găsesc

în balta din faţa porţii tale.

focuri se leagănă în tine

şi aş vrea să le întreţin,

să nu le las să moară.

(mă întrebam cine sunt

şi nu-mi dădeam seama că

există nenumăraţi asemeni mie:

doar un suflet zdrobit…)

mă tem să nu afli duşmanul

din mine, nu, nu-l cunosc nici eu

dar cine ştie ce-mi va aduce

ultima îmbrăţişare, chiar dacă

acum ne legănăm ca doi beţivi,

încercând să mergem în pasul

dictat de noaptea fără lună.

pentru ce-mi mai dai acum

sărutul în care nu ai crezut

şi pentru ce mă arunc încă

doar în braţele tale?

nu ştiu de voi putea afla

altă inimă bătând ca a ta

şi groaza mă-mpinge

spre teritorii pline de noapte.

nebun fiind, flămând şi fără tine

degeaba aştept potopul…

sunt plin de încercări

şi de ţipete înnecate în acidul clorhidric,

de lacrimi şi de nasul roşu,

sunt plin de viaţă, dar

nu pot trăi în imensa sărăcie

de zâmbete, fie ele şi veritabile.

încă mai aştepţi să-ţi spun

de ce se întâmplă astfel de chestii?

se-nţelege că acum sunt singur

chiar şi noaptea se apropie

şi-aş vrea să vedem marea, ca aseară…

oare de ce crezi că totul e fals

în toate declaraţiile mele

în toate declaraţiile celorlalţi?

uneori am senzaţia că vorbesc

cu tine atunci când scriu, poate

ştiind că-ntr-o zi vei citi totul;

mă gândeam să-ţi scriu un ultim bilet,

dar practic toate înfăţişările mele

nu sunt nimic altceva…şi-n nimic

nu-mi mai aflu rostul.

şi dacă mi-aş îngădui să te pierd

cum te-aş mai privi atunci, poate

doar sub forma liliacului ce acum

ne dă târcoale, spre spaima ta.

în toate epavele mărilor aş trăi,

doar dacă frământările nu ar cloci

cu atâta îndârjire pieptul meu osos

şi cerul, ca o utopie nu m-ar stropi

doar cu negre şi acide ploi;
îmi caut mântuirea, dar n-o găsesc,

nu găsesc calea cea mai scurtă…

te înţeleg regina mea,

nu te condamn, deşi nu ştiu ce vrei

doar că ţi-e greu şi că eşti om

şi că suferi mai ştiu, plus

toate faptele povestite de tine,

poate de aceea, de aceea

te iubesc, da, te iubesc

ca pe ultima floare din Univers!

chiar nu ştii că te visez zilnic,

că te privesc tot timpul şi că…ah

dacă ne-am fi putut întâlni, dacă

lumea ne-ar fi iertat!

să nu pleci prea departe,

chiar dacă nu te voi vedea, trebuie

să te ştiu aproape, nu să te pot controla

ci doar…

totul se surpă în mine

şi schingiuielile toate reînvie

şi bătrânul lanţ ce mă strânge

şi prietenii care mă scuipă

şi lumea mă arată cu degetul,

dar eu cred încă în tine!

mă inundă iarba şi aerul

şi iau un calmant, aşa,

doar pentru a putea dormi, apoi

totul reîncepe, cu îndoită forţă

de fericire îndoliată, scoasă

din iazul cu foc sacru.

îmi vine să-ţi scriu numele

să te strig şi să te ascund în mine

şi nu ştiu de ce n-o fac;

ce-ar mai putea fi

îndărătul nemişcării mele?

ridică-te Soare şi fă-mi lumină

şi topeşte-mi lanţul şi vino!

ştiu că nu ţi-am răspuns

şi că aştepţi încă, dar chiar

,,de ce se întâmplă astfel de chestii ?”

dacă m-ai vedea acum

nu m-ai recunoşte, sunt sigur

şi berzele toate ar fi transformate

în ciori croncănitoare şi florile

toate s-ar usca, uitându-şi rădăcinile

în umilă inima mea…

doar dacă m-ai vedea, pe furiş

ştergându-mi ochii şi luând pastila

incertitudinile ţi s-ar topi şi ar migra

din tine în ţările calde;

dar nu, nu mă poţi vedea

sunt ascuns acum, ştii unde

însă nu poţi răzbate, plus că

te-ar opri imediat călăii mei.

,,de ce se întâmplă astfel de chestii ?”

oare să-ţi pot răspunde,

de ce eşti iubită şi fugi, de ce

durere laşi în urmă şi de ce

suferinţă se numeşte viaţa ta?

am văzut Pământul, poate

voi vedea tot restul când

mă voi opri să cred în viaţă,

să fie o încununare a tot ceea ce

am sperat aici…

-trestia plânge şi-un pelican

înghite pe de-a-ntregul un nufăr

pe care o broască-şi dregea glasul.

şi ţânţarii mă învăluie cu zgomot

şi mintea-mi rătăceşte ca şi aiurea,

chiar mă gândeam să plec

şi într-un târziu să mă opresc

îndiferent de loc, indiferent de zi

numai că mă oboseşte zgomotul acesta

auzi? e ca şi cum un greiere

şi-ar freca picioarele cu intermitenţă-

îmi spui că-s livid şi mă beau

ca pe ultimă împărtăşanie

şi mă goneşti apoi şi mă loveşti

şi mă arunci ca pe un castron găurit,

în ceaţă e viaţa fără tine

şi ce dacă am mai spus-o?

mă doare totul, mă zbat, mă leg

şi-mi muşc fălcile şi le arunc apoi

dar sunt la fel de singur, poate doar

un pic mai respingător…

mă gâdesc acum

chiar că sunt comic pentru tine!

şi azi am fugit de o femeie

cine ştie, poate şi mâine şi conform

horoscopului voi alerga o viaţă

după tine, ca o obsesie, ca un derbedeu

după poşeta bătrânei din piaţă;

cu nepricepere te iau de mână

şi ne plimbăm pe plajă,

tu aştepţi înfiorată

amintiri de demult,

eu pe tine te aştept

să revii pe pământ

şi nici măcar timpul

nu ne aşteaptă…

sălcie este gura mea şi tot

sunt deshidratat şi ploaia ce nu vine,

şi pescarului îi arăt lacul şi

barca-mi ascunde vâslele şi

şacalul îmi roade o coastă.

oare să fie de vină noaptea

ori vreo lipsă bine ştiută,

ori oboseala de-o viaţă strânsă?

am uitat, am o fotografie pe raft,

ce bine că am păstrat-o!

este adevărat, e doar o fotografie

dar o pot privi ca pe ceva real

altfel decât imaginile din minte…

nu o pot îmbrăţişa şi nu-i pot

săruta ochii, dar îi pot vorbi!

ce înseamnă timpul petrecut

cu tine?

-zăpada ce se topeşte şi-mi alungă

urletul lupilor acumulaţi în sânge,

nervii pe care-i sorb din cafea şi

sfârşitul pe care mi-l aplici, ceva

nu e-n regulă, nu mai pot respira,

dar poate-mi voi reveni-

pentru o clipă am crezut, serios

am crezut că-ţi simt mâna pe ceafă

şi inima mea a uitat să mai bată,

hotărât trebuie să te văd zilele acestea

(…cât de mult ţin la viaţa mea…)

între timp a apărut Luna şi

şmechereşte-i fac cu ochiul,

dar un nor ne blochează semnele

şi mă întorc din nou la masă .

mă gândeam la slăbiciunea aceea

despre care atât am discutat, pe care

mi-ai cerut insistent să o elimin

şi pe care o ţin ca pe o verighetă;

cum să nu iubesc lumea atunci

când te ţin pe genunchi

ca pe un dar al Domnului

şi cum să nu visez la nemurire?

da, mai am şi momente faste

ale existenţei şi atunci le îndulcesc

cu tine!

şi încă mă gândesc la toamna trecută

ca la toamna ce tocmai vine

şi mi-e teamă şi mă arunc cu totul

în restul de clipe fericite.

ştiu, pentru tine sunt puştiul

care vrea luna de pe cer, da, puştiul

ce de ani se târăşte prin noroaie

şi tot un puşti rămâne…

te-aş întreba dacă vezi fericirea

aşa cum o văd şi eu, adică

momentele în care crezi că ai tot,

pe care nu le laşi umbrite ori

alterate de dorinţe ce te depăşesc,

dar ştiu că nu-mi vei răspunde

cum nici eu nu ţi-am răspuns încă,

deşi răspunsul e simplu, sigur.

acum voi alerga spre tine

pe calea visului, sunt sigur

că voi ajunge, poate doar fierbinţeala

să nu mă lase,

dar o voi stinge cu ghiaţă

să-ţi spun ,,noapte bună” mai întâi

deşi ţi-am spus şi acasă, apoi

să mă scufund în noapte.

o oaie, două oi, trei oi, patru oi…

mă strecor prin gard în curtea ta

şi-ţi pândesc visul, să sar în el,

câine nu mai ai, aşa că nimeni

nu mă simte.

ce dulce este somnul

şi steaua noastră şi

curcubeul de raze,

cât aş vrea să nu mă trezesc,

deja te văd, eşti frumoasă

şi treci pe lângă mine…

NU stiu

Scurte definitii...

O mare sila

Sub ocupatie!

Onanistii de serviciu...

Un alt fel de protest

tăcerea e surdă.

din gânduri triste

se nasc rupturi.

amintirile copilăriei nu sunt

departe. ziua de ieri m-a umplut

de singurătate.

durerea iubitei m-a luat

pe neaşteptate. somnul nu m-a

cuprins lângă pieptul său…

…am găsit luna aseară. tu dormeai.

părul tău scânteia. ochii mei

te priveau flămânzi. tu dormeai…

în amurg aprind o stea.

-eşti tu-

poate vântul o va stinge, dar

întunericul îl transform in versuri…

păsări mă poartă încă. ele

nu au încetat să-mi zboare dorurile.

inima mea seamănă cu un bec.

ideile mele sunt absurde…

viaţa mea goneşte către cer.

visurile mele sunt două fulgere

luminând în câmpie.   

luptele pe care le port zilnic

îmi scurtează considerabil viaţa…

zilele în care evenimentele

mă pun la zid, le consider inexistente…

am vrut aseara să ies la pradă.

n-am putut...

victimele mele sunt nevinovate…

instinctele mele le mai opăresc uneori

cu imaginari aburi. mereu alerg

spre finaluri de vis…

-dacă tăcerea m-ar acoperi!-

parcă vreau să mă predau. n-am cui…

îmi arunc ultimile cuvinte pe fereastră.

un zgomot sec.

vreau să mă tăvălesc

într-un nor murdar.

parcă acum îmi dau duhul.

am murit…

Recidiva

Dupa zece ore petrecute printre cifre, ce poti face intr-un oras pe care nu l-ai explorat indeajuns? Hm, veti spune ca nu am imaginatie... Dar ce ati vrea sa scriu ...aici?
Sa mancam. Zic.
Si unde sa mananci altundeva decat intr-un loc nou, tocmai recomandat de un taximestrist.
Ne-am prezentat la terasa mult laudata si ne-am intins lenesi pe bancile de lemn, acoperite cu presurile prafuite ale bunicii. Le-am spus din start companioanelor mele ca ar fi bine sa nu luam mancare gatita, dat fiind faptul ca pe mese este praf de un deget...
O ospatarita nu tocmai tanara ne intreaba molcom:
- Ce pot sa va aduc?
- Un meniu, fireste, dorim sa mancam!
Am primit un meniu compus din trei pagini legate cu un siret soios.
Victorie: pulpa de gasca cu varza!
- As vrea niste gasca, cu ce o fi!
Aproape acuzator, ospatarita a impuns cu degetul in meniu, unde trona cu scris italic urmatorul anunt:
Pentru meniurile cu *, comanda se face cu minim 5 ore inainte!
Stupoare, mai mult de jumatate din mancarea de pe meniu avea un astfel de semn (*). Ce poti face la o gasca timp de 5 ore? Intr-o ora, o tai, o belesti, o fezandezi si tragi si la tigaie... Nu vor sa aibe business...
Ne-am ridicat spasiti si am parasit incarcati de emotia netraita a degustarii gastei sat-marene celebra terasa Moara cu Noroc... Sa va bata norocul!
Cel mai bine mananci intr-o locatie pe care deja ai testat-o. Zis si facut.

Lasand de-o parte dulcele grai... stramosesc, am intrat din nou in paradisul de la No Pardon.
Berea bruna, Leffe, o testasem cu o seara inainte. Adevarata surpriza avea insa sa vina odata cu lista de preparate, generos prezentata pe 6 pagini.

Platoul taranesc ne-a facut incalzirea seara. Toate ingredientele cu specific unguresc, frumos randuite spre a delecta privirile noastre hamesite fiind...
In trei minute, platoul a devenit o dulce amintire...
Pentru urmatorul platou, negocierile au fost dure... Fiecare a dorit ba vaca, ba pork, ba produse lactate, ba ...orice. Cand ti-e foame, ai vrea sa comanzi orice...

Ce o face Tonta dupa ce se intoarce din Evropa? Isi da cu stangul in dreptul, ca de obicei... Azi a fost nevoit sa promita capitalistilor ca va indrepta abuzurile facute in ultima luna si ca isi va sterge pantofii de sange la intoarcerea in guvern... în vederea "disipării îngrijorărilor" cu privire la respectarea statului de drept în ţara sa. (haha)

Timp in care, noi am lasat in istorie bietul platou, gandindu-ne cu ingrijorare ca peste 24 de ore, vom fi din nou zguduiti de cele mai negre temeri, innobilati cu cele mai inalte sentimente de grija fata de propriile persoane, atunci cand ne vom fi imbarcat din nou in microbuzul zburator...
Sper ca presedintele este fericit acum...

Palinka, vaca si ratza

Racla zburatoare

Manuela

Poezii mutilate...

Nici vorba de demisie!

Balaceala de vineri...(doar pentru colegi)

Nimic bun...

Primele poezii...

Cainele mosului si al babei...

Batalia de la Bruxelles!

Doar scarba ...

Ziua cea mai lunga...

Ziua cea mai lunga pentru A.N. ar trebui sa se incheie azi la ora 11.30... Pe langa teoria conspiratiei care circula inca din prima seara a executiei, circula prin media alte vreo doua variante ale acesteia.
Ca impuscatura nu s-a auzit - deci nu s-a impuscat (pai de asta sunt bune termopanele, ca doar nu degeaba are dosar penal din cauza lor, deci antifoneaza bine...), ca zgarietura se va cunoaste (...) dupa interventia chirurgului plastic, ca de fapt el chiar a incercat sa se sinucida...

Dimineata, televiziunea care spala creierele romanilor, irealitatea tv, titra mare (desi prezentatoarea ramase cu gura cascata ca trebuie sa prezinte o astfel de stire...)

cum ca AN va avea oricum un regim privilegiat la parnaie, adica va avea propriul studio (celula), in corpul detinutilor "speciali", ca datorita multiplelor afectiuni, va avea un regim de hrana sanatos, compus din ciorbe de legume, carne slaba si ...orez cu lapte seara. Oare ar putea sa-l momeasca cu asa ceva? Poate poate sa se induplece? Ar putea sa isi scrie memoriile linistit, sa numere oua si cornuri nestingherit, ar putea sa faca acel orice pentru care nu a avut timp pana acum.
In plus, va avea toate conditiile, inclusiv chiuveta si dus privat!!!

In acelasi timp, agentiile de presa europene titrau cu litere de-o schioapa ca feed-back-ul pozitiv nu va intarzia sa apara, cu privire la actiunile justitiei romane. Si uite asa, cu AN in sulita si cu cele15 avioane de tip F-16 de la forţele aeriene olandeze o sa intram in sfarsit in spatiul Schengen...

Chestii mai serioase...

             Norii goneau

…sufletul meu

arată acum asemeni

unui clovn ce nu-şi

mai poate încăpea în petice…

am uitat şi de lacrimi

şi de cuvintele părinţilor

şi de viaţa aceea, pe care

o doream ratată am uitat;

zilele în care zâmbesc soarelui

cresc pe măsura firului ierbii,

ochii mei, altădată scufundaţi

în apă scoasă din salină,

strălucesc acum

în plinătatea ta, iubito!

urmele mele, picioarele mele,

visurile mele, se arată acum

de după toate zilele moarte;

ele au compus în final

un marş şi fără sfială

triumfă prin faţa infirmităţilor…

zalele lanţului s-au rupt,

ele zac acum în nisipul

în care altădată clădeam

castele doar din lacrimi…          05.03.1998

Lipsa de protestatari, gospodine si fulare...

Ma intreb cum de s-au linistit toti pensionarii, gospodinele si ceilalti protestatari cu ziua din Piata Universitatii? Ca doar intre timp nu s-a ieftinit benzina, nu au crescut pensiile, nu s-au marit salariile peste noapte, nu au inceput sa umble cainii cu colaci in coada dupa ce ex-ul a plecat la Cluj si sobolanii au fugit pe corabii mai tzepene... Romanii nu stiu sa iasa sa-si exprime drepturile fara sa se dea de gol...
Cineva (care este) ne ia drept fraieri (mai draga...) Unul si-a vazut magarul legat la gard iar alt magar (si nici macar un magar celebru) asteapta sa isi vada si el sacii in carutza. Numai ca s-ar putea sa ramana de carutza...

Un porumbac

De 6 zile au disparut fularele Burberry din magazine. Am inteles ca acum comerciantii le inscriptioneaza mai nou cu versurile melodiei "De ziua ta"... Basescu o fi multumit???

Vechi ganduri

Unde se duc ingerii atunci cand pleaca? Spre ce tinuturi migreaza frumusetea lor?

De cu seara, pasarile mele croncane in urechea-mi dreapta. Marsul lor m-a scos din leneveala obisnuita si cauta cu indarjire sa ma rapuna.

Daca sufletul meu ar fi apartinut unui cal (uneori stii ca vroiai sa fiu cal...) s-ar fi prabusit acum chiar daca as fi avut cele douaspezece aripi si as fi mancat cele trei troace de jeratec... daca sufletul meu ar fi apartinut unui cal, poate, spun poate ca acum nu as fi fost cuprins brusc de teama pierderii ingerului... lacrimile mele brazdeaza senine tremuranda fatza mea... Daca nu as fi ucis pasarile care-mi croncaneau in urechea dreapta, ar fi trebuit din nou s-o recoltez cu masina de tocat...

Orice as face, simt ca timpul ma invinge negresit atunci cand ma iau la tranta cu el.

Poate ca sadomasochismul cu care uneori ne impotrivim cursului firesc al vietii, ar putea sa ne invete ca de fapt totul are sensul sau, adica este inutil...

Uneori imi revine frica aceea de elan gripat si nu gasesc modalitatea in care, departe de mine sa o matur...

Tocmai a fost genul de clipa in care ochii aceia ai tai imi spuneau ca mult mai tacuti si mai plini de suspine, mai tristi si mai lipsiti de bucurie, fara mine ar fi...

Stau pe ganduri si in acelasi timp realizez ca stau pe sezut...

Nu sunt primul si nici ultimul muritor ce accede la nemurirea randurilor scrise la ore tarzii. Am pierdut pasii zilei de azi, impartit fiind intre prea tarzii zbateri si nefiresti drumuri ale constiintei. Merg mai mult pe mana iluziilor de mult abandonate de altii...

Am uitat sa traiesc cu aceeasi veselie cu care eram inzestrat atunci cand il imploram pe Cel de sus sa-mi dea inima pentru a-mi incapea fericirea...

I dunno... why

De ce toata lumea se intreaba ce va face Nastase dupa ce iese din spital? Ce face in mod normal orice condamnat atunci cand iese din spital si trebuie sa isi ispaseasca sentinta: se duce in penitenciar.
De ce nu se intreaba toata lumea de ce un oarecare care fura 2 gaini primeste 5 ani de inchisoare cu executare, iar un demnitar care avea o avere estimata la nivelul anului 2004 la 1 miliard de dolari (bani dobanditi din salariul de profesor universitar si de demnitar...) si care era declarat prin toate cancelariile vestice drept cel mai corupt personaj post decembrist al patriei, primeste 2 ani? Si asta aproape cu jena din partea justitiei... Cu scuze din partea ministrului de interne si cu salvarea la scara? Cu lacrimi de crocodil si cu pumnul aratat presedintelui, in miez de noapte din partea primului ministru?  De ce a devenit acesta atat de celebru, astfel incat toate discutiile cotidiene se termina acum cu declaratia: "Sper ca Basescu e fericit acum!". (si nu am plagiat) In ce tara traim? Cum poate spune cineva ca legea este egala pentru fiecare cetatean?

De ce toata lumea a inceput sa banuiasca faptul ca Crin nu va fi presedinte dar nu i se aduce si lui la cunostinta? De ce este lasat sa spere pana cand, cu o furie oarba isi iese din minti si ameninta pe toata lumea cu ...suspendarea? Oare deja i s-a insinuat in suflet teama ca nu va ajunge acolo unde si-a propus si incearca cu orice pret imposibilul?

http://subiectiv.ro/of-the-day/video-crin-antonescu-imi-place-sa-dorm/


De ce Basescu trage cu dintii de putere si pentru cine mai trage, cand este clar ca jumatate din cei care ii lingeau pantofii au fugit ca sobolanii atunci cand s-a clatinat sandramaua? De ce i-au primit ceilalti cu bratele deschise? De ce vor mai fi alesi de aceeasi oameni pentru un nou mandat?

De ce odata cu schimbarea puterii, au fost schimbati oameni competenti (nu toti!) din toate esaloanele  pentru a fi inlocuiti cu uslasi doar pentru ca acestia erau ca o haita flamanda (ba unii in calduri) si nicidecum pentru valoroasele lor cunostinte, care ar fi scos societatea din criza economica prelungita?

De ce om fi fost noi blestemati ca natie, sa nu ne gasim niciodata linistea, sa nu avem tot timpul conflicte si cutite infipte in spate, in locul bunei guvernari?
De ce speram mereu ca va fi mai bine desi ni s-a dovedit ca nu este niciodata mai bine?
Nu stiu ce simtiti voi, insa mie, pe zi ce trece mi se face un dor de duca din ce in ce mai greu de stapanit...