Unde se duc ingerii atunci cand pleaca? Spre ce tinuturi migreaza frumusetea lor?
De cu seara, pasarile mele croncane in urechea-mi dreapta. Marsul lor m-a scos din leneveala obisnuita si cauta cu indarjire sa ma rapuna.
Daca sufletul meu ar fi apartinut unui cal (uneori stii ca vroiai sa fiu cal...) s-ar fi prabusit acum chiar daca as fi avut cele douaspezece aripi si as fi mancat cele trei troace de jeratec... daca sufletul meu ar fi apartinut unui cal, poate, spun poate ca acum nu as fi fost cuprins brusc de teama pierderii ingerului... lacrimile mele brazdeaza senine tremuranda fatza mea... Daca nu as fi ucis pasarile care-mi croncaneau in urechea dreapta, ar fi trebuit din nou s-o recoltez cu masina de tocat...
Orice as face, simt ca timpul ma invinge negresit atunci cand ma iau la tranta cu el.
Poate ca sadomasochismul cu care uneori ne impotrivim cursului firesc al vietii, ar putea sa ne invete ca de fapt totul are sensul sau, adica este inutil...
Uneori imi revine frica aceea de elan gripat si nu gasesc modalitatea in care, departe de mine sa o matur...
Tocmai a fost genul de clipa in care ochii aceia ai tai imi spuneau ca mult mai tacuti si mai plini de suspine, mai tristi si mai lipsiti de bucurie, fara mine ar fi...
Stau pe ganduri si in acelasi timp realizez ca stau pe sezut...
Nu sunt primul si nici ultimul muritor ce accede la nemurirea randurilor scrise la ore tarzii. Am pierdut pasii zilei de azi, impartit fiind intre prea tarzii zbateri si nefiresti drumuri ale constiintei. Merg mai mult pe mana iluziilor de mult abandonate de altii...
Am uitat sa traiesc cu aceeasi veselie cu care eram inzestrat atunci cand il imploram pe Cel de sus sa-mi dea inima pentru a-mi incapea fericirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu