Nimic bun...

...am in mine o nimicnicie greu de explicat fara a-mi impune o stare de voma...


...caut acum cuvinte imbracate in straie de argint, poleite cu miere, dar in acelasi timp fade...

...uneori uit ca trebuie sa traiesc acum, ca maine s-ar putea sa nu mai fie clipa mea...

...parca sunt invaluit de ganduri nefiresti, nascute doar pentru a fi abandonate inainte de a fi rostite...trairile acestea, parca inexistente fiind, ma transforma intr-un templu al tacerii... buzele mele tremura de neputinta vorbirii, tremurul imi coboara apoi in mainile care neputincioase se scurg asemenea nisipului... inca imi condamn trairile la arderi pe rug si inca imi pedepsesc ochii flamanzi la ivirea soarelui...

...ca maine nu voi mai fi, este un gand devenit obisnuinta la mine; ca cei apropiati mie nu vor mai fi maine, acest gand nu incape inniciun cotlon al gandirii mele, este ca si cum as calomnia pe Dumnezeu... si totusi suntem nascuti pentru a fi oferiti mortzii...

...paradoxul nu ma paraseste nicicand. desi doream sa fie o seara speciala, daca scriu inseamna ca a fost un esec... vantul care-mi umfla panzele, s-a topit intr-o dulce ratare a momentului care neasemuit de firav si tandru ar fi putut fi... am fost al nimanui, intr-o mare moarta de cuvinte spuse in graba... adun acum ramasitele zilei in care nu am avut timp sa iubesc, sa rad, sa imi fac prieteni, sa zambesc soarelui...

...mai bine imi aruncam picioarele si imi croiam aripi din umezeala noptii...