Despre cel de-al patrulea job

Dupa ce am parasit corabia nebunilor cu prima firma de audit, am plecat in Italia vreo doua saptamani. Evident ca nu mi-a priit deloc, pentru ca stiam ca imi voi pierde masina la intoarcere. Ford-ul era inmatriculat pe firma de audit, ca sa nu platesc TVA… Mare greseala am facut sa am incredere intr-un om cu dubla personalitate si cu mari probleme emotionale si mentale. In sfarsit, am pierdut masina, pentru ca Liana nu mi-a semnat cedarea contractului, asa ca am pierdut avansul platit pentru masina si un an de rate, platite din salariul meu… Sa fie primit!

Proaspat fara servici, am incercat vreo luna un job de contabil in turism, intr-o statiune din sudul litoralului, cineva de la RAJA avea hotelul. Am mai ajutat pe cineva sa isi completeze niste proceduri de audit, mai mult benevol decat pe bani. Am cunoscut-o pe Petronela, o doamna care m-a recomandat la directorul sucursalei ARDAF Constanta din acea perioada. Intamplarea face ca directorul avea acelasi nume de familie. M-a chemat intr-o sambata, ei lucrau pentru ca erau in campanie RCA. 

M-am dus acolo cu un resume in mana, i l-am intins omului, dar el a preferat o discutie libera. Tocmai le plecase directorul economic la o banca si era in cautare de om pentru aceasta pozitie. Fara prea multe discutii, m-a placut si mi-a trimis la centrala lor formele de angajare. Aveam sa intru asadar in asigurari. Domeniu nou, care nu avea nimic cu auditul ori contabilitatea lucrata inainte. 

Contabilitatea era complet diferita, cu plan de conturi specific industriei, iar directorul nu stia nici macar daca sucursala trebuie sa intocmeasca balanta de verificare sau nu. Aveam sa aflu ulterior ca da. Directorul lucrase zeci de ani la directia de drumuri si poduri si printr-un concurs de imprejurari ajunsese in ultimii ani ai carierei sa fie director in asigurari, desi nu stia nici el mai nimic despre aceasta ramura. Stia insa sa faca sedinte…

Am inceput asadar plin de entuziasm noul job, sediul principal era inca in Cluj iar cele 40 de sucursale judetene aveau angajati si conduceri individuale. In contabilitate mai lucra Nicoleta, o fata foarte iute de mana (dar si de gura), de loc din Braila. Nicoleta isi facea treaba exemplar, imi arata si mie la inceput ce trebuie facut, unde nu stiam intrebam pe altii din centrala, pentru ca asa cum era de asteptat, nu am primit niciun training de specialitate. Erau dosare de dauna de semnat care totalizau milioane de euro lunar, trebuiau inregistrate prime de asigurari, trebuiau inregistrate creante si datorii cu celelalte sucursale dar si cu centrala. 

Incet dar sigur am intrat in paine. Am inceput sa construiesc relatii bune cu centrala de la Cluj, cu colegii din tara. In sucursala oamenii erau frumosi si dornici sa faca treaba. In mod evident mai erau si cartite, insa din astea gasesti in orice companie. Cartita era in general proteja directorului, care il informa pe acesta despre orice barfa, fapta ori zvon aparut prin companie. Rolul asta era ocupat deja de doamna Nitzu, care era arhivarul companiei, exact, arhiva – atunci cand avea chef – documentele companiei. 

Sucursala mai avea angajat un jurist, secretara, casier, director adjunct/director de asigurari, un sef de daune, inspectori de dauna, un clerk care se ocupa cu tipizatele special/polite de asigurari, operatori ce introduceau politele in sistem. In total vreo 20-25 de oameni la sediul principal, plus alte trei puncte de lucru prin judet, plus cateva sute de agenti de asigurare care erau platiti la commission, in functie de venituri.

Directorul General, cel cu acelasi nume de familie, avea un narav destul de intalnit la fostii sefi din perioda comunista: cerea mapa cu documente dimineata, le semna, ma suna sa ma intrebe daca totul este ok si daca am ceva sa ii dau la semnat – referate, cecuri, corespondenta cu centrala. Era de parere ca nu trebuie sa iasa in evidenta la centrala, avea o frica ancestrala ori de cate ori il suna directorul operational. Pe mine ma amuza, el se caca pe el ori de cate ori auzea ca este sunat. Prefera sa fie in linia a doua si sa fie lasat in pace, mai avea un an pana la pensie. La ora 9 dimineata deja era plecat din birou si revenea dupa amiaza. Ce facea tot timpul asta nu a stiut niciodata nimeni. Avea noroc ca oamenii isi faceau treaba si sucursala inregistra venituri frumoase. 

Erau agenti de asigurare care incasau lunar salarii de 15,000 Ron, sume foarte mari pentru acea vreme. In rest, salariatii puteau sa fie si ei agenti si sa emita polite, comisionul era undeva intre 10-15% din valoarea sumelor incasate din asigurari, ceea ce era OK atunci cand era campanie RCA iar oamenii stateau atarnati pe scari la coada la asigurari. Toate birourile faceau polite de asigurare la un moment dat. Inca nu se faceau polite online, deci trebuia sa te deplasezi la un sediu de asigurari. Imi amintesc cu placere de Simona, Nicoleta, Viorel, Emilia, Ioana, Danut, Conu’ Nelu Spiridon, Mirela, Antamina, Didina si toti ceilalti. Toti isi faceau treaba exemplar.

La un moment dat s-a schimbat actionarul companiei, s-a schimbat sediul social de la Cluj la Bucuresti, s-au schimbat sefii. La Bucuresti au venit Dan Bordeanu si Adina Bacioiu ca directori generali adjuncti si tipii astia au inceput sa sune sucursalele si sa se introduca, sa intrebe unele chestii. 

Imi amintesc cum Directorul nostru a primit mesajul prin secretara si cand a auzit ca este cautat, a organizat o sedinta fulger in care noi l-am informat despre cate in luna si in stele, rezultate, numar de polite incheiate, profit, salarii, nici nu mai stiu cate grafice i-am produs. L-a sunat pe noul director cu nodul pus in gat si cu toate informatiile astea insirate toate pe doi metri pe birou, ca sa vada el tot in cazul in care este intrebat. Avea o frica teribila de superiori. Aia vroiau doar sa il intrebe de o firma luminoasa pe care o comandasera pentru un punct de lucru.

Imi amintesc ca am fost invitati intr-o iarna cate 5-6 oameni din sucursala la petrecerea companiei la Bucuresti. Am tras efectiv de el sa mergem sa ne prezentam la directorii noi iar el, laba trista s-a prezentat si a tinut sa mentioneze ca nu este nicio legatura intre noi doi, fiindca purtam acelasi nume de familie. A ramas proverbial somnul lui de zece minute. Am fost cazat atunci cu el in camera. Pentru ca am ajuns la petrecerea companiei cu vreo trei ore inainte si pentru ca aveam timp sa tragem un pui de somn inainte, directorul Gheorghiu s-a schimbat tacticos de hainele bune, si-a pus pijamalele si s-a tumbat in patul lui, tragand draperiile ca nu cumva sa il deranjeze lumina de afara. A dormit pret de doua basini, pe care le-a tras zgomotos in doua reprize, adica exact 10 minute, s-a ridicat din pat, a tras draperiile si s-a imbracat la loc cu hainele bune, spunand cu glas tare ca a dormit ca un cal... 

A venit intre timp auditul intern de la centrala, astia veneau aproape anual pentru a verifica documentele, sumele subscrise si in general tot fluxul de documente. Lucrand inainte in audit, am intrat repede in vorba cu echipa lor. Dupa ceva timp vorbeam deja cu directoarea de audit intern din centrala pentru un loc in echipa lor operationala. Am ales insa sa nu dau curs invitatiei, programul era infernal, trebuia sa ne mutam in Bucuresti, sau ma mut singur acolo. Ce as fi luat pe pere, as fi dat apoi pe mere cu transportul, chiria si altele. Am ratat o oportunitate de a pleca in Bucuresti.

Intr-una din zile directorul adjunct Dan Bordeanu (un om cu care am avut discutii excelente intr-una din vizitele mele la centrala din Bucuresti) a venit intr-o vizita surpriza, in urma unor scrisori anonime primite in centrala. Ne-a intrebat pe fiecare dintre manageri unde este Directorul sucursalei, de parca noi aveam habar. Probabil ca dormea de pranz… Au urmat cateva reprize intre directorul adjunct si directorul nostru. Acesta din urma a ales sa plece in pensie, pentru ca nu mai suporta presiunea facuta de primul. Cea care l-a insotit in pensie a fost doamna Nitzu, care era combinata cu un senator sau deputat, nu mai stiu exact si care ii facilitase acel post caldut prin filierele obisnuite. Senatorul nu mai prinsese loc pe liste, adio protectie si pentru ea dar si pentru directorul nostru, pentru ca aveam sa aflu ca el fusese instalat pe post cu ajutorul doamnei arhivar…

Ei bine, directorul nostru fuse si se duse, iar la colt pandea Vali Parmac, care avea bune legaturi cu noii jupani de la Bucuresti, printr-o veche firma de asigurare (RAI) detinuta de presedintele companiei. Intreprinderea de pile si relatii functiona din plin si atunci. A fost asadar unsa directorul sucursalei Vali, care avea si ea oamenii ei de baza intr-o agentie din Constanta. Curand au inceput sa apara discutii intre noi si oamenii ei, care vroiau sa fie mai privilegiati decat noi. Astia trageau sucursala mereu in urma pentru ca nu terminau la timp de introdus in baza de date toate politele de asigurare, iar noi nu puteam sa rulam inchiderile pentru salarii si comisioanele agentilor. Iar de aici porneau mereu scandalurile.

Vali era o femeie dintr-o bucata, care fuma in orice birou intra, fiind insotita mai tot timpul de valatuci de fum. Avea unghii mari, murdare si neingrijite. Mai avea un smoc de par intre sani, iar asta ajunsese subiect de discutie intre angajatii sucursalei. Deloc diplomata, preferand mereu sa argumenteze si sa ameninte, avea sa se impuna rapid si sa devina adversarul oricarui om care incerca sa i se impotriveasca cu argumente normale. Isi adusese sotul ca sef la daune si mai tot timpul oamenii nemultumiti de tratamentul pe care il primeau de la el, ii aruncau vara pe geamul aflat la parter cate o galeata cu apa direct pe birou. Fuma si el ca un sarpe asa ca geamul era in permamenta deschis. Dar ne vedeam fiecare de bucatica lui asa ca treaba mergea inainte.

Dupa doi ani si jumatate acolo, am inceput sa ma plictisesc, totul se repeta la nesfarsit. Simteam ca trebuie sa fac urmatorul pas in cariera si sa ma intorc la audit. Facusem stagiul de audit si dadusem doua examene din trei. Mai aveam nevoie sa dau un examen pentru a deveni auditor financiar.

Pe la inceputul lunii Noiembrie 2009 a intrat in scena din nou Luminita, de la fosta firma de audit. M-a sunat si m-a intrebat daca ne putem intalni, aveau nevoie de un manager de audit. Nu vorbisem cu ea de cativa ani. Cumva telefonul Luminitei avea sa raspunda intrebarilor mele existentiale si framantarilor mele, a fost providential.

Vroiam sa lucrez din nou in audit ca auditor financiar. Stiu ca am plecat aproape pe acelasi salariu, vroiam sa plec din asigurari. Se mai inchidea un capitol in care am cunoscut oameni frumosi, oameni destepti si oameni prosti sau care se dadeau destepti.