miercuri, 31 decembrie 2014
duminică, 21 decembrie 2014
miercuri, 17 decembrie 2014
duminică, 30 noiembrie 2014
duminică, 16 noiembrie 2014
luni, 10 noiembrie 2014
La revedere domnule Pictor Vonta!
Sa ne revedem in vreo 50 de ani, atunci cand vei aparea in cartile de istorie ca un lider politic care a trecut peste orice pentru a-si indestula familia si baronii care l-au sustinut pentru a putea jefui tot in tara asta.
Veti spune ca sunt defazat si ca nu sunt ancorat la realitatile din tara, ca plagiatorul este pe prima pozitie in preferintele de vot ale romanilor. Stiu asta, insa stiu ca poporul asta al nostru este imprevizibil uneori. Indiferent daca va reusi sa castige fotoliul Cotroceniului, va fi doar un alt presedinte al unei jumatati de tara. Stiu de data asta ca cealalta jumatate va iesi in strada si ca intr-un final va fi fortat sa plece. Lumea cred ca este satula sa vada cum sunt arestati rand pe rand inalti demnitari, cum se apara unul pe altul din fotoliile lor adanci din parlament. Si mai cred ca jumatate din tara asta s-a saturat de haosul in care tara asta a fost guvernata in ultimii 3 ani.
Cand tot ce iti trece prin minte este sa iti depasesti mentorul la numarul de case, sa iti angajezi toata familia in functii guvernamentale, sa aperi baronii locali de bratul legii, sa minti in fiecare zi ceva dimineata si altceva complet diferit seara, sa plagiezi si sa negi apoi ceva evident, cum poti sa ai obrazul de a iesi din tara ta si sa dai mana cu alti sefi de stat, care stiu istoria ta pana in cel mai mic detaliu?
Saptamana aceasta am vazut cum Rudotel WC Tudor a trecut de partea "carpei". Nu am fost surprins pentru ca omul pare ca este senil si banuiesc ca poate fi cumparat cu o acadea... Omul care ii canta ode lui Ceausescu acum treizeci de ani, nu se poate dezice de comunismul din sange.
Am mai vazut si alte zdrente politice care au declarat ca il sustin pe sobolanul rosu in turul doi. Motocicleanu, ala mic cu televiziunea poporului, de era sa fie aruncat in tomberon, martalogul de la spionaj, omuletul minoritatii maghiare, toti il vor ca sef pe marele om de stat Vonta. Nu este clar ce ii uneste pe oamenii astia? In niciun caz nu ii uneste dragostea pentru tara si grija pentru drepturile cetatenilor care i-au ales. Sunt prieteni in furt, in minciuna, in dorinta de inavutire pe durata timpului in care sunt intr-o functie publica.
Ma gandeam azi dimineata in timp ce mergeam spre serviciu - citisem dis de dimineata stirile din tara - cum este posibil ca din toti diplomatii de cariera din tara noastra, sa alegi ministru de externe un om care a trecut de 73 de ani? O fi omul in plenitudinea puterilor lui dar parca prea arata deja obosit si prea a fost plimbat prin toate functiile posibile, dupa ce a schimbat nu stiu cate partide. Nu s-ar fi gasit un diplomat tanar care sa reprezinte cu succes tara asta pustiita de politica ultimilor douazecisicinci de ani?
Asadar La revedere domnule Pictor Vonta! Iti spun la fel de sincer precum i-am urat domnului Pastase atunci cand a iesit din politica, pentru ca eu cred ca si tu vei iesi din politica in curand si nu cu fruntea sus... Eu nu te voi vota si voi indemna si pe alti prieteni sa nu te voteze.
Referitor la prieteni, desi nu ma pot lauda ca am prea multi, pot spune ca prietenii raman prieteni, cei care nu raman, inseamna ca nu au fost prieteni.... Am gasit citatul asta de curand si mi-a ramas in minte.
Mama imi spune mereu sa nu mai scriu urat despre "astia" sa nu mi se intample ceva rau... Mai rau decat sa ii stiu pe sobolanii astia batandu-si joc si furand incontinuu biata tara mea, ce poate sa mi se mai intample? Da, ii urasc pe sobolanii astia de cand au chemat minerii sa loveasca oameni nevinovati, care credeau in democratie. Am plans de bucurie cand au pierdut puterea in 1996 apoi am plans de tristete cand au luat puterea in 2000. Si nu pentru ca partidul in sine ar avea vreo vina, dar oamenii care il populeaza sunt ca o ciuma. Nu le ajunge un hectar de padure, vor patruzeci de mii de hectare, va puteti imagina cat inseamna suprafata asta? Cum poti stavili o asemenea pofta faraonica? Cu Jilava veti spune si da, va voi da dreptate, o astfel de pofta nu poate fi infranata cu nimic pe lumea asta. Astia ar pustii si iadul daca ar nimeri cu totii in aceeasi clica acolo.
Veti spune ca sunt defazat si ca nu sunt ancorat la realitatile din tara, ca plagiatorul este pe prima pozitie in preferintele de vot ale romanilor. Stiu asta, insa stiu ca poporul asta al nostru este imprevizibil uneori. Indiferent daca va reusi sa castige fotoliul Cotroceniului, va fi doar un alt presedinte al unei jumatati de tara. Stiu de data asta ca cealalta jumatate va iesi in strada si ca intr-un final va fi fortat sa plece. Lumea cred ca este satula sa vada cum sunt arestati rand pe rand inalti demnitari, cum se apara unul pe altul din fotoliile lor adanci din parlament. Si mai cred ca jumatate din tara asta s-a saturat de haosul in care tara asta a fost guvernata in ultimii 3 ani.
Cand tot ce iti trece prin minte este sa iti depasesti mentorul la numarul de case, sa iti angajezi toata familia in functii guvernamentale, sa aperi baronii locali de bratul legii, sa minti in fiecare zi ceva dimineata si altceva complet diferit seara, sa plagiezi si sa negi apoi ceva evident, cum poti sa ai obrazul de a iesi din tara ta si sa dai mana cu alti sefi de stat, care stiu istoria ta pana in cel mai mic detaliu?
Saptamana aceasta am vazut cum Rudotel WC Tudor a trecut de partea "carpei". Nu am fost surprins pentru ca omul pare ca este senil si banuiesc ca poate fi cumparat cu o acadea... Omul care ii canta ode lui Ceausescu acum treizeci de ani, nu se poate dezice de comunismul din sange.
Am mai vazut si alte zdrente politice care au declarat ca il sustin pe sobolanul rosu in turul doi. Motocicleanu, ala mic cu televiziunea poporului, de era sa fie aruncat in tomberon, martalogul de la spionaj, omuletul minoritatii maghiare, toti il vor ca sef pe marele om de stat Vonta. Nu este clar ce ii uneste pe oamenii astia? In niciun caz nu ii uneste dragostea pentru tara si grija pentru drepturile cetatenilor care i-au ales. Sunt prieteni in furt, in minciuna, in dorinta de inavutire pe durata timpului in care sunt intr-o functie publica.
Ma gandeam azi dimineata in timp ce mergeam spre serviciu - citisem dis de dimineata stirile din tara - cum este posibil ca din toti diplomatii de cariera din tara noastra, sa alegi ministru de externe un om care a trecut de 73 de ani? O fi omul in plenitudinea puterilor lui dar parca prea arata deja obosit si prea a fost plimbat prin toate functiile posibile, dupa ce a schimbat nu stiu cate partide. Nu s-ar fi gasit un diplomat tanar care sa reprezinte cu succes tara asta pustiita de politica ultimilor douazecisicinci de ani?
Asadar La revedere domnule Pictor Vonta! Iti spun la fel de sincer precum i-am urat domnului Pastase atunci cand a iesit din politica, pentru ca eu cred ca si tu vei iesi din politica in curand si nu cu fruntea sus... Eu nu te voi vota si voi indemna si pe alti prieteni sa nu te voteze.
Referitor la prieteni, desi nu ma pot lauda ca am prea multi, pot spune ca prietenii raman prieteni, cei care nu raman, inseamna ca nu au fost prieteni.... Am gasit citatul asta de curand si mi-a ramas in minte.
Mama imi spune mereu sa nu mai scriu urat despre "astia" sa nu mi se intample ceva rau... Mai rau decat sa ii stiu pe sobolanii astia batandu-si joc si furand incontinuu biata tara mea, ce poate sa mi se mai intample? Da, ii urasc pe sobolanii astia de cand au chemat minerii sa loveasca oameni nevinovati, care credeau in democratie. Am plans de bucurie cand au pierdut puterea in 1996 apoi am plans de tristete cand au luat puterea in 2000. Si nu pentru ca partidul in sine ar avea vreo vina, dar oamenii care il populeaza sunt ca o ciuma. Nu le ajunge un hectar de padure, vor patruzeci de mii de hectare, va puteti imagina cat inseamna suprafata asta? Cum poti stavili o asemenea pofta faraonica? Cu Jilava veti spune si da, va voi da dreptate, o astfel de pofta nu poate fi infranata cu nimic pe lumea asta. Astia ar pustii si iadul daca ar nimeri cu totii in aceeasi clica acolo.
miercuri, 5 noiembrie 2014
luni, 27 octombrie 2014
vineri, 24 octombrie 2014
Ramasitele zilei
Ce poti face in casa cand aproape iti cad ochii in gura dar cand mai vrei sa mai furi putin din ramasitele zilei? Incerci sa iti reinvii pofta de scris. Cand am inceput sa scriu, acum 17 ani, mi-am dat seama ca as fi putut scrie dintotdeauna. Am intrat intr-o librarie si am inceput sa rasfoiesc o carte. In mod ciudat, cartea parea sa fie scrisa de mine. Gandurile pareau sa fie puse pe hartie de mine. Am lasat cartea si am fugit nervos acasa. In urmatoarele doua zile am scris douazeci de pagini de eseuri si de poezie. Nu ma puteam opri, cuvintele curgeau ca intr-o hemoragie prelunga. Acum hemoragia este deja istorie...
Este adevarat ca aveam timp, nimeni nu mi-a spus insa ca nu am talent, pentru ca multa vreme nu a citit nimeni ce am scris. Poate mama, atunci cand verifica daca sunt acasa sau nu, pentru ca totul era la vedere, coala dupa coala. Dupa un timp, ochi straini au citit gandurile mele. Am fost intrebat pentru ce sau pentru cine am scris, desi raspunsul era evident, reiesea din fiecare pagina.
Dupa tot acest timp, in mod ciudat, atunci cand am un timp liber, aud curgand prin cap cuvinte, intocmai unui fluviu nervos. Ma gandeam sa incep sa scriu o carte, sa vad ce iese. Doamne, cat material as avea si cate personaje ar incapea in cartea asta. Sa descriu cu lux de amanunte fiecare personaj, care de care mai interesant. Ce ar fi daca as pune numele reale personajelor mele? M-ar durea la basca, as publica totul in capitole, pe blog... Orice asemanare cu personajele este pur intamplatoare, cu exceptia faptului ca personajele sunt reale. Cred ca este o idee demna de luat in considerare si da, asa as face, as scrie cate un capitol o data. As putea masura usor audienta, as putea lua pulsul personajelor, as primi o groaza de mesaje de a continua sau nu cu postarile... Ce poti face in casa cand dormi deja pe tine si nu iti vine sa lasi ramasitele zilei sa te invaluie si sa te cuibaresti in dulce patul tau?
Continui sa scrii, cu acelasi netalent pe care il ai dintodeauna, dar cu dorinta arzatoare de a face oamenii sa se teama de ceea ce ai putea scrie. Ori macar de a-i face curiosi. Of, cata memorie trebuie sa scurm pentru a putea gasi o idee de inceput. Imi trebuie ceva de inceput. La inceput a fost Cuvantul... O da, cred ca asa va incepe aceasta odisee...
Veti spune: ... si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acum sunt intru totul de acord. Am vazut prima data o Biblie in casa bunicii mele. Era o Biblie mare, cu coperti rapanoase si cu scris mare. Bunica tinea in ea si scrisorile primite de la nepoti, le tinea ca semne de carte. Uneori cred ca le recitea, pentru a-si astampara dorul de noi, cei de departe. Eu as fi vrut sa prind muste cu ea, asa cum facea Creanga cu Ceaslovul lui. Copil fiind, nu stiu de ce, mergeam la bunica din partea tatalui doar iarna, cand nu erau muste... Probabil pentru ca parintii mei vroiau sa fim cu bunica in preajma sarbatorilor. Imi aduc aminte cum mirosea pe ulite a lemn ars in soba si cum scartaia zapada din cauza gerului. Mama ne punea fulare ca sa nu respiram aer rece, mai cu seama mie, pentru ca sora mea era mai mare si nu era asa bolnavicioasa ca mine. Tot timpul purtam fular peste nas... Si manusi legate cu snur, ca sa nu le pierd...
In orice caz, am intrebat-o pe bunica de ce crede in Dumnezeu si cum de crede ca Dumnezeu a facut pe om, din moment ce se stie ca omul se trage din maimuta... La scoala invatasem teoria evolutionismului, iar biata bunica era siderata. Cred ca m-a si afumat cu doi peri, ca sa imi iasa duhurile rele din cap.
Bunica era o persoana evlavioasa si cu mare dor de Dumnezeu. Era prezenta in biserica la fiecare sarbatoare si stia toate oranduirile legate de lumea bisericii.
Stateam pe prispa ei - cand am crescut si am inceput sa merg si vara - si ascultam povestile pe care ni le spunea. Povesti despre razboi, despre copiii ei, despre o viata traita in nevoi. Imi lipseste si imi pare rau acum ca nu am avut mai mult timp pentru a o cunoaste.
Desi as vrea sa scriu iar despre sobolanii rosii din tara, o sa las (doar saptamana asta, ca este supra oferta) organele abilitate ale statului sa isi faca treaba. Deja in ultimile saptamani abia astept sa deschid dimineata computerul pentru a afla cine a mai fost arestat in timpul zilei in tara. Ma bucur cand vad ca "oamenii politici" sunt adusi in fata legii, ma bucur pentru ca oamenii vad ca macar cineva incearca sa ii traga de maneca.
Virgil, ma bucur ca am corespondat, salutari si succes! Iti doresc sa ajungi in cat mai scurt timp acolo unde iti doresti! Keep walking!
Oricat mi-as dori sa mai rapesc cate ceva din ramasitele zilei acesteia, este timpul sa ma arunc la somn. La voi, cititorilor, este deja sambata, ora 7 dimineata... Have a good one!
marți, 14 octombrie 2014
miercuri, 3 septembrie 2014
sâmbătă, 23 august 2014
Despre mama mea, despre clima, burgeri dar si despre sobolanii rosii
Cati dintre voi i-ati spus mamei voastre ca o iubiti? Cati dintre voi i-ati spus mamei voastre ca o iubiti in timpul vietii ei? Cati dintre voi ati facut publica iubirea pentru mama voastra? Nu-i asa ca este greu? Nu este asa ca este greu sa ii spui mamei tale ca o iubesti?
Ei bine, am zis sa sar si eu peste aceasta bariera si sa fac ce se cuvine de facut: mama, te iubesc si as vrea sa iti fi spus asta mai des.
Sa iti spun ca ai fost o mama buna? Stii asta, chiar daca nu mi-ai cumparat niciodata Pegasul atat de mult visat. Copil fiind, simti uneori ca esti buricul pamantului si ca ti se cuvine tot. Acum stiu insa ca mi-ai oferit atat cat imi puteai oferi si ca tot ce ai facut ai facut pentru noi.
Sa iti spun ca ai fost o mama blanda? Stii asta, chiar daca mi-ai dat cu linia in cap acum treizeci de ani si ai fost apoi cotropita de remuscari. Un copil nu uita momentele in care este ranit insa uita cu repeziciune momentele in care primeste tot ce are nevoie si chiar mult peste.
Sa iti spun ca ai fost o mama intelegatoare? Si asta stii, pentru ca ai trecut dupa o vreme peste baricada ce statea intre noi, ca urmare a nenumaratelor mele alegeri nonconformiste.
Sa iti spun ca fara ajutorul tau, al vostru, nu am fi putut sa plecam si sa lasam in urma tara asta a noastra in care nu mai poti sa traiesti din cauza sobolanilor astora care ne-au furat-o?
Sper ca in primavara vei putea trece peste ocean si ca vom putea recupera cate ceva din anul ce a trecut.
De cateva zile umezeala este intre 70 - 90% in aerul respirat. Toata lumea nervoasa, lipicioasa si obosita. Azi am avut o petrecere a salariatilor, cu hot-dog, burgeri, muzica live, trei tombole, galeti cu apa si gheata, garaje sale si la sfarsit natura dezlantuita in voie. Am obtinut autorizatie de la primarie si am inchis strada.
Am pus corturi, am pus scaune, bancute, gratare si un vas urias pentru fiert cremwursti. Vecinii au scos si ei vechiturile pe strada la vanzare. Se vinde orice, ca la noi la talcioc. Americanii vand orice care nu le mai trebuie la pret de un dolar. Vrei un coltar de bucatarie? Un dolar... Vrei un televizor antic din 1950? 1 dolar. Vrei un set de vase de bucatarie? 1 dolar.
Nu afacerea in sine este interesanta pentru ei cat socializarea. Se organizeaza "garaje sale" la fiecare colt de strada in fiecare week-end. Poti cumpara cam orice si de multe ori produse noi, cu eticheta, nefolosite, pentru ca la ei marketingul este agresiv si se lasa si pacaliti usor de "oferte". Scot tot felul de jocuri in strada si joaca de-a valma adulti si copii. Si te invita sa li te alaturi, chiar daca nu te cunosc. Azi i-am umilit, aruncand direct in gaura doi saculeti de nisip din trei, de la vreo 15 metri. Mi-au dat un shot de tequila din partea casei. Eu le-am dat bilete la tombola, ei nu au castigat nimic.
Altii au castigat bilete la cina la restaurant, la muzee, la fotbal american, in total patruzeci de premii.
Deci au venit cam 150-200 de salariati la party, a cantat solo si cu parul in ochi un chitarist, de altfel talentat, contra a o suta cincizeci de dolari pret de doua ore, am carat apa si sucuri cred ca jumatate de camion; au baut cetatenii apa, cum bea apa boul vara... Beau apa si sucuri din alea cu o tona de zahar si le curgea transpiratia pe spate... Practic simteai cu respiri vapori de apa.
Cand s-a anuntat ca suntem gata cu haleala, s-a format un rand subtire, unul in spatele celuilalt, asteptand sa primeasca un hot-dog sau un burger sau pe amandoua, nimic nu a fost limitat.
Ma uitam si ma minunam cum de instinctiv stau in linie, inclusiv copiii... Nu am cum sa uit gramada de oameni care se formeaza in tara atunci cand se da ceva...
Zece minute dupa ce am terminat de dat premiile la tombola si am lichidat si ultimul burger, terminand astfel petrecerea, a inceput sa ploua torential, ceea ce a insemnat ca ziua s-a incheiat bine. Cativa au ramas in ploaie si si-au turnat in cap galeti cu apa si gheata iar cativa au vomitat... Nu din cauza faptului ca primii si-au turnat apa in cap, ci din cauza ca burgerii nu mai incapeau in tuburile lor digestive...
La sfarsit mi s-a explicat ce inseamna "butt call", atunci cand cineva a raspuns la telefon, a vorbit putin si s-a scuzat spunand "sorry, it was a butt call". Cand tii telefonul in buzunarul de la spate, te asezi iar telefonul formeaza involuntar un numar de telefon, se cheama ca ai efectuat un "butt call".
De cateva zile, printre picaturi, nu am putut sa nu remarc potopul de guzgani ce apare prin presa, preaslavind reintoarcerea tatucului Nastase printre cei vii, in vreme ce alte articole relateaza despre coborarea lui Patriciu printre cei morti. Lasand la o parte faptul ca numai reeducat nu pare primul numit, (stiut fiind faptul ca cel de-al doilea a fost elevat) el lansand deja ironii din poarta inchisorii, toti cei care i-au lins fesele inainte nu au intarziat nici acum sa vina si sa dea din coada ca niste catelandri supusi.
Ditamai sefii de camera deputatilor (de altfel fosti strungari), senatori, dau din coada, coada intre picioare fiind si indreptata inspre bot. Si bineinteles ca toata lumea, inclusiv varanul, inclusiv impuscatul, latra ca vinovat este Basescu. Dar oare pentru ce a fost arestat bombonelul?
Nu cumva din cauza ca a furat din banii statului? Si de ce o fi fost arestat si a doua oara? Ca doar la guvernare era partidul lui in momentul in care s-a dat sentinta. Cum pot fi unii oameni atat de botanisti si de incuiati la cap incat sa creada ca proaspatul barbos este nevinovat? Tara asta isi merita soarta uneori.
Aici, in tara in care traiesc, pentru aceleasi fapte, probabil ca onorabilul domn ar fi iesit in douazeci de ani de la mititica, insa pe plaiurile mioritice se poate dupa numai cateva luni. Si proaspatul gusat, caruia ii trebuie deja vreo doua cercuri - domn doctor Pictor, il va spala si il va albi fara probleme pe maestrul caruia ii datoreaza actuala pozitie. Fotografia de mai jos a aranjat la timpul ei intr-un fel gandurile din viata mea, cumva mi-am dat seama ca nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege, indiferent ca a fost demnitar si ca a furat un miliar de euro din banii romanilor sau ca a fost un biet gainar. Desi gainarul primeste de obicei mai mult decat a primit fanfaronul asta.
Iar maestrul va putea iar sa dea ordine potailor obediente din psd, chit ca nu va mai putea ocupa vreo functie politica decat abia cand boasele ii vor atarna prea lungi si obosite spre pamant.
Se anunta o toamna interesanta, cu multe cutite lungi ascunse in maneci si cu multe gropi sapate de toata lumea.
Si daca vor castiga sobolanii rosii, inseamna ca bietul popor roman nu mai are nicio sansa, inseamna ca trebuie sa lasati orice speranta voi ce mai sperati intr-o viata normala in tara voastra.
Inseamna ca de la inceput si pana la sfarsitul vietii, ati fost sortiti sa traiti intr-o tara care v-a oferit mereu "decat" (cum ar spune unii) iluzia ca peste cinci ani va fi mai bine...
Daca in douazeci si cinci de ani tara asta nu a fost in stare sa construiasca o autoastrada care sa o strabata de la est la vest ori de la nord la sud dar exista totusi atatia politicieni milionari (care slava Domnului au inceput sa fie intrebati cum si-au dobandit averile) inseamna ca romanii ar trebui sa inceapa sa gandeasca putin ca toata clasa politica actuala nu le serveste interesele.
Ar trebui sa invete sa se uite dincolo de sticla televizorului si dincolo de limitele in care clasa politica actuala doreste sa tina captiva o mare parte din masa de votanti.
Ar trebui sa se uite mai mult la History in loc sa se uite atat de mult la Antena 3 si ar trebui sa citeasca mai mult Patapievici, Cartarescu (pe care am avut norocul sa il reintalnesc la Chicago) in loc sa asculte predicile lui Gadea despre varani, sedii confiscate, basisme si efectul razelor de luna asupra galosilor de guma.
Ei bine, am zis sa sar si eu peste aceasta bariera si sa fac ce se cuvine de facut: mama, te iubesc si as vrea sa iti fi spus asta mai des.
Sa iti spun ca ai fost o mama buna? Stii asta, chiar daca nu mi-ai cumparat niciodata Pegasul atat de mult visat. Copil fiind, simti uneori ca esti buricul pamantului si ca ti se cuvine tot. Acum stiu insa ca mi-ai oferit atat cat imi puteai oferi si ca tot ce ai facut ai facut pentru noi.
Sa iti spun ca ai fost o mama blanda? Stii asta, chiar daca mi-ai dat cu linia in cap acum treizeci de ani si ai fost apoi cotropita de remuscari. Un copil nu uita momentele in care este ranit insa uita cu repeziciune momentele in care primeste tot ce are nevoie si chiar mult peste.
Sa iti spun ca ai fost o mama intelegatoare? Si asta stii, pentru ca ai trecut dupa o vreme peste baricada ce statea intre noi, ca urmare a nenumaratelor mele alegeri nonconformiste.
Sa iti spun ca fara ajutorul tau, al vostru, nu am fi putut sa plecam si sa lasam in urma tara asta a noastra in care nu mai poti sa traiesti din cauza sobolanilor astora care ne-au furat-o?
Sper ca in primavara vei putea trece peste ocean si ca vom putea recupera cate ceva din anul ce a trecut.
De cateva zile umezeala este intre 70 - 90% in aerul respirat. Toata lumea nervoasa, lipicioasa si obosita. Azi am avut o petrecere a salariatilor, cu hot-dog, burgeri, muzica live, trei tombole, galeti cu apa si gheata, garaje sale si la sfarsit natura dezlantuita in voie. Am obtinut autorizatie de la primarie si am inchis strada.
Am pus corturi, am pus scaune, bancute, gratare si un vas urias pentru fiert cremwursti. Vecinii au scos si ei vechiturile pe strada la vanzare. Se vinde orice, ca la noi la talcioc. Americanii vand orice care nu le mai trebuie la pret de un dolar. Vrei un coltar de bucatarie? Un dolar... Vrei un televizor antic din 1950? 1 dolar. Vrei un set de vase de bucatarie? 1 dolar.
Nu afacerea in sine este interesanta pentru ei cat socializarea. Se organizeaza "garaje sale" la fiecare colt de strada in fiecare week-end. Poti cumpara cam orice si de multe ori produse noi, cu eticheta, nefolosite, pentru ca la ei marketingul este agresiv si se lasa si pacaliti usor de "oferte". Scot tot felul de jocuri in strada si joaca de-a valma adulti si copii. Si te invita sa li te alaturi, chiar daca nu te cunosc. Azi i-am umilit, aruncand direct in gaura doi saculeti de nisip din trei, de la vreo 15 metri. Mi-au dat un shot de tequila din partea casei. Eu le-am dat bilete la tombola, ei nu au castigat nimic.
Altii au castigat bilete la cina la restaurant, la muzee, la fotbal american, in total patruzeci de premii.
Deci au venit cam 150-200 de salariati la party, a cantat solo si cu parul in ochi un chitarist, de altfel talentat, contra a o suta cincizeci de dolari pret de doua ore, am carat apa si sucuri cred ca jumatate de camion; au baut cetatenii apa, cum bea apa boul vara... Beau apa si sucuri din alea cu o tona de zahar si le curgea transpiratia pe spate... Practic simteai cu respiri vapori de apa.
Cand s-a anuntat ca suntem gata cu haleala, s-a format un rand subtire, unul in spatele celuilalt, asteptand sa primeasca un hot-dog sau un burger sau pe amandoua, nimic nu a fost limitat.
Ma uitam si ma minunam cum de instinctiv stau in linie, inclusiv copiii... Nu am cum sa uit gramada de oameni care se formeaza in tara atunci cand se da ceva...
Zece minute dupa ce am terminat de dat premiile la tombola si am lichidat si ultimul burger, terminand astfel petrecerea, a inceput sa ploua torential, ceea ce a insemnat ca ziua s-a incheiat bine. Cativa au ramas in ploaie si si-au turnat in cap galeti cu apa si gheata iar cativa au vomitat... Nu din cauza faptului ca primii si-au turnat apa in cap, ci din cauza ca burgerii nu mai incapeau in tuburile lor digestive...
La sfarsit mi s-a explicat ce inseamna "butt call", atunci cand cineva a raspuns la telefon, a vorbit putin si s-a scuzat spunand "sorry, it was a butt call". Cand tii telefonul in buzunarul de la spate, te asezi iar telefonul formeaza involuntar un numar de telefon, se cheama ca ai efectuat un "butt call".
De cateva zile, printre picaturi, nu am putut sa nu remarc potopul de guzgani ce apare prin presa, preaslavind reintoarcerea tatucului Nastase printre cei vii, in vreme ce alte articole relateaza despre coborarea lui Patriciu printre cei morti. Lasand la o parte faptul ca numai reeducat nu pare primul numit, (stiut fiind faptul ca cel de-al doilea a fost elevat) el lansand deja ironii din poarta inchisorii, toti cei care i-au lins fesele inainte nu au intarziat nici acum sa vina si sa dea din coada ca niste catelandri supusi.
Ditamai sefii de camera deputatilor (de altfel fosti strungari), senatori, dau din coada, coada intre picioare fiind si indreptata inspre bot. Si bineinteles ca toata lumea, inclusiv varanul, inclusiv impuscatul, latra ca vinovat este Basescu. Dar oare pentru ce a fost arestat bombonelul?
Nu cumva din cauza ca a furat din banii statului? Si de ce o fi fost arestat si a doua oara? Ca doar la guvernare era partidul lui in momentul in care s-a dat sentinta. Cum pot fi unii oameni atat de botanisti si de incuiati la cap incat sa creada ca proaspatul barbos este nevinovat? Tara asta isi merita soarta uneori.
Aici, in tara in care traiesc, pentru aceleasi fapte, probabil ca onorabilul domn ar fi iesit in douazeci de ani de la mititica, insa pe plaiurile mioritice se poate dupa numai cateva luni. Si proaspatul gusat, caruia ii trebuie deja vreo doua cercuri - domn doctor Pictor, il va spala si il va albi fara probleme pe maestrul caruia ii datoreaza actuala pozitie. Fotografia de mai jos a aranjat la timpul ei intr-un fel gandurile din viata mea, cumva mi-am dat seama ca nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege, indiferent ca a fost demnitar si ca a furat un miliar de euro din banii romanilor sau ca a fost un biet gainar. Desi gainarul primeste de obicei mai mult decat a primit fanfaronul asta.
Se anunta o toamna interesanta, cu multe cutite lungi ascunse in maneci si cu multe gropi sapate de toata lumea.
Si daca vor castiga sobolanii rosii, inseamna ca bietul popor roman nu mai are nicio sansa, inseamna ca trebuie sa lasati orice speranta voi ce mai sperati intr-o viata normala in tara voastra.
Inseamna ca de la inceput si pana la sfarsitul vietii, ati fost sortiti sa traiti intr-o tara care v-a oferit mereu "decat" (cum ar spune unii) iluzia ca peste cinci ani va fi mai bine...
Daca in douazeci si cinci de ani tara asta nu a fost in stare sa construiasca o autoastrada care sa o strabata de la est la vest ori de la nord la sud dar exista totusi atatia politicieni milionari (care slava Domnului au inceput sa fie intrebati cum si-au dobandit averile) inseamna ca romanii ar trebui sa inceapa sa gandeasca putin ca toata clasa politica actuala nu le serveste interesele.
Ar trebui sa invete sa se uite dincolo de sticla televizorului si dincolo de limitele in care clasa politica actuala doreste sa tina captiva o mare parte din masa de votanti.
Ar trebui sa se uite mai mult la History in loc sa se uite atat de mult la Antena 3 si ar trebui sa citeasca mai mult Patapievici, Cartarescu (pe care am avut norocul sa il reintalnesc la Chicago) in loc sa asculte predicile lui Gadea despre varani, sedii confiscate, basisme si efectul razelor de luna asupra galosilor de guma.
luni, 21 iulie 2014
Despre fuhrer, bani furati si jefuitori
Am scapat de un stres: Crin Antonescu nu va deveni presedinte. Asta daca nu cumva pnl-istii nu vor innebuni de tot si nu vor vota altfel decat au votat la acest prim sondaj de opinie. Ma intreb cum de l-a lucrat neamtul pe fuhrer... Ca ultimul a spus ca nu se multumeste cu postul de prim ministru - de parca cineva l-ar nominaliza vreodata...
De la unicul prezidentiabil sustinut de ditamai alianta politica, fuhrerul a dat cu bata in balta si a devenit un simplu membru de partid. Ma gandesc ca macar Prostanacu' a visat bine jumatate de noapte, cand parea ca va deveni presedinte. Pe cand fuhrerul a visat 2 ani si in ajun de prezidentiale constata ca nu mai are sustinere nici macar in propriul partid. Asta da satisfactie zic...
Aseara am constatat online ca am o plata neautorizata efectuata din contul nostru bancar, pe care avem doua carduri. Cazand de acord ca niciunul dintre noi nu a facut respectiva plata online, dupa ce am investigat online descrierea magazinului si afland ca mai exista cel putin cateva zeci de plangeri la adresa acestuia, am sunat la serviciul cu clientii la ora 22 duminica seara si am reclamat frauda. Cineva si-a comandat ceva la un magazin online, probabil dupa ce a clonat unul din cardurile noastre. Dupa cateva intrebari, am fost asigurat de operatoare ca voi primi banii inapoi in cont, ca respectivul card a fost inchis pe loc si ca vom primi un nou card prin posta in cateva zile lucratoare.
Banii au intrat inapoi in cont in fix 5 minute de la incheierea convorbirii. Avand in vedere ca aici buletinul ti se da fix in trei minute dupa ce ai facut fotografia, la fel ca si permisul de conducere si cardurile bancare atunci cand aplici in banca pentru un card de debit/credit, nu am niciun dubiu ca nu vom primi cardul probabil maine.
La stiri se spune acum (pentru a cata data oare...) ca prorusii au scotocit cadavrele de lucruri personale, ca au subtilizat bani si lucruri de valoare din efectivele decedatilor aflati printre resturile fumegande ale aeronavei prabusite in estul Ukrainei. Mi-am adus aminte instant de nazistii descrisi de Sven Hassel in romanele sale. Acestia erau mereu inarmati cu mici patente cu care smulgeau dintii de aur ale soldatilor cazute la datorie pe campul de lupta. Unii dintre ei aveau adevarate comori la brau, sute de dinti colectionati de la cadavre.
In anul 2014, soldati rusofoni pe jumatate beti, pe jumatate salbatici si probabil mai mult decat pe jumatate educati, fura de-a dreptul bani, ceasuri si alte valori din bagajele nefericitilor care au avut intalnire cu moartea. Fara indoiala ca legea martiala ar trebui aplicata acum mai mult decat oricand. Dar cine sa o aplice? Nimeni nu indrazneste sa puna degetul pe rana si sa spuna cine este vinovat.
Ma intreb daca se va afla vreodata adevarul, indiferent de cum vor vrea mai marii lumii acesteia sa se termine ancheta.
De la unicul prezidentiabil sustinut de ditamai alianta politica, fuhrerul a dat cu bata in balta si a devenit un simplu membru de partid. Ma gandesc ca macar Prostanacu' a visat bine jumatate de noapte, cand parea ca va deveni presedinte. Pe cand fuhrerul a visat 2 ani si in ajun de prezidentiale constata ca nu mai are sustinere nici macar in propriul partid. Asta da satisfactie zic...
Aseara am constatat online ca am o plata neautorizata efectuata din contul nostru bancar, pe care avem doua carduri. Cazand de acord ca niciunul dintre noi nu a facut respectiva plata online, dupa ce am investigat online descrierea magazinului si afland ca mai exista cel putin cateva zeci de plangeri la adresa acestuia, am sunat la serviciul cu clientii la ora 22 duminica seara si am reclamat frauda. Cineva si-a comandat ceva la un magazin online, probabil dupa ce a clonat unul din cardurile noastre. Dupa cateva intrebari, am fost asigurat de operatoare ca voi primi banii inapoi in cont, ca respectivul card a fost inchis pe loc si ca vom primi un nou card prin posta in cateva zile lucratoare.
Banii au intrat inapoi in cont in fix 5 minute de la incheierea convorbirii. Avand in vedere ca aici buletinul ti se da fix in trei minute dupa ce ai facut fotografia, la fel ca si permisul de conducere si cardurile bancare atunci cand aplici in banca pentru un card de debit/credit, nu am niciun dubiu ca nu vom primi cardul probabil maine.
La stiri se spune acum (pentru a cata data oare...) ca prorusii au scotocit cadavrele de lucruri personale, ca au subtilizat bani si lucruri de valoare din efectivele decedatilor aflati printre resturile fumegande ale aeronavei prabusite in estul Ukrainei. Mi-am adus aminte instant de nazistii descrisi de Sven Hassel in romanele sale. Acestia erau mereu inarmati cu mici patente cu care smulgeau dintii de aur ale soldatilor cazute la datorie pe campul de lupta. Unii dintre ei aveau adevarate comori la brau, sute de dinti colectionati de la cadavre.
In anul 2014, soldati rusofoni pe jumatate beti, pe jumatate salbatici si probabil mai mult decat pe jumatate educati, fura de-a dreptul bani, ceasuri si alte valori din bagajele nefericitilor care au avut intalnire cu moartea. Fara indoiala ca legea martiala ar trebui aplicata acum mai mult decat oricand. Dar cine sa o aplice? Nimeni nu indrazneste sa puna degetul pe rana si sa spuna cine este vinovat.
Ma intreb daca se va afla vreodata adevarul, indiferent de cum vor vrea mai marii lumii acesteia sa se termine ancheta.
luni, 14 iulie 2014
sâmbătă, 5 iulie 2014
Despre ziua nationala dar si despre greu de construit prietenii
A fost ziua nationala aici. Oamenii cu potenta financiara au plecat in minivacanta. De fapt nu-ti trebuie o avere ca sa pleci din oras aici. Iubesc si ei week-end-urile prelungite, mai ceva ca ciocolata... Cu traditionalul discurs, traditionalul barbeque, traditionalele artificii si traditionalele baute. Artificiile au fost sub orice critica. Ma asteptam sa fie spectaculos, sa se umple cerul si sa cad pe spate. Nici pomeneala, au fost zece minute de artificii, ca in orice alta zi de miercuri sau de sambata, cand municipalitatea ofera artificii. Este drept, au fost artificii in toate suburbiile, astfel ca de pe autostrada puteai vedea in toate directiile artificii in toate punctele cardinale. Si doar 15 oameni impuscati de aceasta sarbatoare, ceea ce se inscrie in normal...
Cu toate acestea insa, America este inca taramul viselor, tara fagaduintei pentru multe din natiile lumii. Si nu pentru bani, ci pentru faptul ca cetateanul are drepturi aici prin insasi Declaratia de Independenta. Prin aceasta declaratie, cetatenii in primul rand au drepturi si nu guvernantii. Traind aici vad puterea acestei tari, vad uriasul potential al tarii asteia, departe de a fi epuizat.
Vineri dimineata am gandit ca este bine sa merg fara masina, era atat de frumos afara incat am decis sa merg pe jos, cu metroul si din nou pe jos. Am ajuns la birou, unde am aflat ca doua intersectii mai incolo, pe strada noastra, la ora 6.30 dimineata, un tanar de 19 ani a fost executat in cap. Cand le dai la babuini arme, poti sa te astepti la astfel de evenimente. Multi nu stiu sa scrie, insa stiu sa manuiasca arme de foc. Cutitele sunt pentru unii din ei la fel cum sunt stilourile pentru noi. Ii vezi de dimineata "la sosea" stand si fumand. Cu ce bani nu se stie...
Am cunoscut aici unii oameni care au parut la inceput ca pot fi prieteni minunati. Am iesit impreuna, am petrecut timp frumos impreuna. Am gandit ca este minunat sa poti gasi in strainatate conationali care petrec timp frumos impreuna. Care te ajuta cu tot ce pot si iti impartasesc din experienta lor neconditionat. Dupa un timp au aparut sa apara conditii.
Sa nu ma mai vad cu cutare sau cutarica. Pentru simplu motiv ca unii din ei nu mai vorbesc cu ceilalti, datorita unor experiente personale. Mi s-a parut hilara, copilareasca, ca sa nu spun golaneasca de-a dreptul aceasta cerinta. Tot ce a fost frumos a cazut...
Ca si cum am fi inca adolescenti sau incapabili de a lua decizii. Ca si cum nu am avea liberul arbitru, ca si cum nu am putea gandi singuri ori lua decizii singuri. Cu parere de rau, nu sunt adeptul unei astfel de relatii, enervant de chinuitoare... Dar am acceptat aceasta cerinta timp de cateva luni, doar pentru a potoli spiritele si din cauza constiintei care imi arata cu degetul si nu imi dadea pace. Nici acum nu imi da pace insa trebuie facut ceva mai mult pentru ca oamenii sa inteleaga ca existi si ca ai aceleasi drepturi ca si ei.
Probabil ca am parut imaturi ori cel putin niste ciudati in ochii celor pe care am refuzat sa ii mai vedem doar pentru a nu supara si proteja alti prieteni.
Nu am mai putut intelege cum poti si de ce sa iti pierzi timpul dand explicatii inutile ore in sir si cu nenumarate ocazii, privind deciziile tale de a continua sa te vezi cu toti oamenii pe care i-ai cunoscut aici, pentru a avea propriile experiente cu ei. Mai grav, sa fii acuzat ca fiind mincinos pentru simplu motiv ca nu le spui amicilor programul tau, cu cine te vei intalni, la ce ora, unde, cu ce motiv, chiar daca ei nu te intreaba ce vei face in orele urmatoare. Trebuie sa le spui din oficiu... Daca nu le spui ca te vei intalni in orele urmatoare cu "ceilalti", vei fi acuzat ca ai mintit, chiar daca ei nu te-au invitat sa petreci timpul acela cu ei, nu te-au intrebat unde mergi, cu cine te intalnesti si eventual cat stai.
Ce fel de prietenie mai este asta?
Ca nu ai dat un raport cat mai detaliat despre ce urmeaza sa faci. Si indiferent daca tu le-ai spus ca vei continua sa ii vezi pe ceilalti prieteni, pentru ca asa ai decis tu, ei se vor supara.
Mai trist este ca ei te vor verifica din cand in cand sa vada daca masina ta este parcata regulamentar in parcarea ta sau pe aleea prietenilor cu care ei nu mai vorbesc si ca iti vor reprosa ca ar fi preferat ca masina ta sa fie parcata pe aleea lor, chiar daca ei nu te-au invitat niciodata sa vii la ei. Sau ca ai mintit prin omisiune, cum ar spune altcineva, dar ca in definitiv ai mintit. Ce mod nefericit de a reveni la comfortul casei tale si de a spune catre sine ca nu merita sa investeti intr-o prietenie...
Intr-o relatie sincera de prietenie oamenii sunt de acord sa gandeasca diferit, asta este esenta intalnirilor, sa ai ce discuta, sa imparti opinii.
Sa comunici oricand, in orice imprejurare si sa nu pui oprelisti de niciun fel celorlalti.
Sa te poti intalni cu placere si sa nu-i barfesti pe ceilalti atunci cand nu sunt de fata.
Sa poti sa le spui in fata tot ce te deranjeaza si sa nu fii dual.
Sa nu inventezi si sa nu pui gratuit vorbe in gura prietenilor tai, in absenta lor.
Sa nu te aliezi cu alti prieteni impotriva altor prieteni din acelasi cerc.
Sa ii intrebi oricand daca te deranjeaza ceva si sa fii oricand deschis sa primesti critici constructive de la ei.
Intr-o relatie de prietenie nu conteaza varsta, nu conteaza faptul ca cine este mai mare are intotdeauna dreptate.
O relatie de prietenie nu se conditioneaza cu a te putea vedea sau nu cu alti prieteni in functie de toanele ori necesitatile altor prieteni. Pentru ca altfel, o astfel de relatie de prietenie, daca poate exista pe termen scurt, esueaza intr-un tarziu.
Pentru ca intr-o prietenie nu isi au locul arogante, orgolii ori etichete usor de pus si nu se impun lucruri, intr-o relatie de prietenie ii respecti pe ceilalti si ii vei considera cel putin egalii tai. Si vei astepta cu nerabdare sa fii din nou in compania prietenilor tai.
Intr-o relatie de prietenie apelezi la prieteni atunci cand ai nevoie si nu te vei gandi niciodata ca te indatorezi daca vei accepta ajutorul lor.
O relatie de prietenie inseamna ca te poti baza pe prietenul respectiv si la bine dar mai ales la greu. Niciodata nu vei astepta ca prietenii tai sa fie exact ca tine, nu vei contabiliza de cate ori ai sunat tu si de cate ori te-au sunat ei, de cate ori i-ai invitat tu si de cate ori te-au invitat ei, pentru ca altfel unde ar mai fi diversitatea, unde ar mai fi naturalul?
Prietenii tai vor sti grijile tale, problemele tale, dar si tu vei cunoaste la fel de bine problemele prietenii tai. Pentru ca ii vei intreba si nu vei fi interesat doar de grijile ori problemele tale...
O relatie de prietenie adevarata este ca o fantana cu apa rece din care ai vrea mereu sa bei, insa de multe ori va fi foarte greu de gasit si la fel de greu de pastrat... Daca senzatia de sete dispare, apa iti va parea statuta si rea la gust, atunci prietenia va deveni una falsa, subreda, plina de neincredere ori lipsita de substrat. Atunci vei cauta cu siguranta o alta fantana cu apa rece...
Cu toate acestea insa, America este inca taramul viselor, tara fagaduintei pentru multe din natiile lumii. Si nu pentru bani, ci pentru faptul ca cetateanul are drepturi aici prin insasi Declaratia de Independenta. Prin aceasta declaratie, cetatenii in primul rand au drepturi si nu guvernantii. Traind aici vad puterea acestei tari, vad uriasul potential al tarii asteia, departe de a fi epuizat.
Vineri dimineata am gandit ca este bine sa merg fara masina, era atat de frumos afara incat am decis sa merg pe jos, cu metroul si din nou pe jos. Am ajuns la birou, unde am aflat ca doua intersectii mai incolo, pe strada noastra, la ora 6.30 dimineata, un tanar de 19 ani a fost executat in cap. Cand le dai la babuini arme, poti sa te astepti la astfel de evenimente. Multi nu stiu sa scrie, insa stiu sa manuiasca arme de foc. Cutitele sunt pentru unii din ei la fel cum sunt stilourile pentru noi. Ii vezi de dimineata "la sosea" stand si fumand. Cu ce bani nu se stie...
Am cunoscut aici unii oameni care au parut la inceput ca pot fi prieteni minunati. Am iesit impreuna, am petrecut timp frumos impreuna. Am gandit ca este minunat sa poti gasi in strainatate conationali care petrec timp frumos impreuna. Care te ajuta cu tot ce pot si iti impartasesc din experienta lor neconditionat. Dupa un timp au aparut sa apara conditii.
Sa nu ma mai vad cu cutare sau cutarica. Pentru simplu motiv ca unii din ei nu mai vorbesc cu ceilalti, datorita unor experiente personale. Mi s-a parut hilara, copilareasca, ca sa nu spun golaneasca de-a dreptul aceasta cerinta. Tot ce a fost frumos a cazut...
Ca si cum am fi inca adolescenti sau incapabili de a lua decizii. Ca si cum nu am avea liberul arbitru, ca si cum nu am putea gandi singuri ori lua decizii singuri. Cu parere de rau, nu sunt adeptul unei astfel de relatii, enervant de chinuitoare... Dar am acceptat aceasta cerinta timp de cateva luni, doar pentru a potoli spiritele si din cauza constiintei care imi arata cu degetul si nu imi dadea pace. Nici acum nu imi da pace insa trebuie facut ceva mai mult pentru ca oamenii sa inteleaga ca existi si ca ai aceleasi drepturi ca si ei.
Probabil ca am parut imaturi ori cel putin niste ciudati in ochii celor pe care am refuzat sa ii mai vedem doar pentru a nu supara si proteja alti prieteni.
Nu am mai putut intelege cum poti si de ce sa iti pierzi timpul dand explicatii inutile ore in sir si cu nenumarate ocazii, privind deciziile tale de a continua sa te vezi cu toti oamenii pe care i-ai cunoscut aici, pentru a avea propriile experiente cu ei. Mai grav, sa fii acuzat ca fiind mincinos pentru simplu motiv ca nu le spui amicilor programul tau, cu cine te vei intalni, la ce ora, unde, cu ce motiv, chiar daca ei nu te intreaba ce vei face in orele urmatoare. Trebuie sa le spui din oficiu... Daca nu le spui ca te vei intalni in orele urmatoare cu "ceilalti", vei fi acuzat ca ai mintit, chiar daca ei nu te-au invitat sa petreci timpul acela cu ei, nu te-au intrebat unde mergi, cu cine te intalnesti si eventual cat stai.
Ce fel de prietenie mai este asta?
Ca nu ai dat un raport cat mai detaliat despre ce urmeaza sa faci. Si indiferent daca tu le-ai spus ca vei continua sa ii vezi pe ceilalti prieteni, pentru ca asa ai decis tu, ei se vor supara.
Mai trist este ca ei te vor verifica din cand in cand sa vada daca masina ta este parcata regulamentar in parcarea ta sau pe aleea prietenilor cu care ei nu mai vorbesc si ca iti vor reprosa ca ar fi preferat ca masina ta sa fie parcata pe aleea lor, chiar daca ei nu te-au invitat niciodata sa vii la ei. Sau ca ai mintit prin omisiune, cum ar spune altcineva, dar ca in definitiv ai mintit. Ce mod nefericit de a reveni la comfortul casei tale si de a spune catre sine ca nu merita sa investeti intr-o prietenie...
Intr-o relatie sincera de prietenie oamenii sunt de acord sa gandeasca diferit, asta este esenta intalnirilor, sa ai ce discuta, sa imparti opinii.
Sa comunici oricand, in orice imprejurare si sa nu pui oprelisti de niciun fel celorlalti.
Sa te poti intalni cu placere si sa nu-i barfesti pe ceilalti atunci cand nu sunt de fata.
Sa poti sa le spui in fata tot ce te deranjeaza si sa nu fii dual.
Sa nu inventezi si sa nu pui gratuit vorbe in gura prietenilor tai, in absenta lor.
Sa nu te aliezi cu alti prieteni impotriva altor prieteni din acelasi cerc.
Sa ii intrebi oricand daca te deranjeaza ceva si sa fii oricand deschis sa primesti critici constructive de la ei.
Intr-o relatie de prietenie nu conteaza varsta, nu conteaza faptul ca cine este mai mare are intotdeauna dreptate.
O relatie de prietenie nu se conditioneaza cu a te putea vedea sau nu cu alti prieteni in functie de toanele ori necesitatile altor prieteni. Pentru ca altfel, o astfel de relatie de prietenie, daca poate exista pe termen scurt, esueaza intr-un tarziu.
Pentru ca intr-o prietenie nu isi au locul arogante, orgolii ori etichete usor de pus si nu se impun lucruri, intr-o relatie de prietenie ii respecti pe ceilalti si ii vei considera cel putin egalii tai. Si vei astepta cu nerabdare sa fii din nou in compania prietenilor tai.
Intr-o relatie de prietenie apelezi la prieteni atunci cand ai nevoie si nu te vei gandi niciodata ca te indatorezi daca vei accepta ajutorul lor.
O relatie de prietenie inseamna ca te poti baza pe prietenul respectiv si la bine dar mai ales la greu. Niciodata nu vei astepta ca prietenii tai sa fie exact ca tine, nu vei contabiliza de cate ori ai sunat tu si de cate ori te-au sunat ei, de cate ori i-ai invitat tu si de cate ori te-au invitat ei, pentru ca altfel unde ar mai fi diversitatea, unde ar mai fi naturalul?
Prietenii tai vor sti grijile tale, problemele tale, dar si tu vei cunoaste la fel de bine problemele prietenii tai. Pentru ca ii vei intreba si nu vei fi interesat doar de grijile ori problemele tale...
O relatie de prietenie adevarata este ca o fantana cu apa rece din care ai vrea mereu sa bei, insa de multe ori va fi foarte greu de gasit si la fel de greu de pastrat... Daca senzatia de sete dispare, apa iti va parea statuta si rea la gust, atunci prietenia va deveni una falsa, subreda, plina de neincredere ori lipsita de substrat. Atunci vei cauta cu siguranta o alta fantana cu apa rece...
duminică, 22 iunie 2014
In continuare, tot despre o foame in final potolita
Fiind duminica am lenevit in pat pana spre 8.30. Tenia insa dadea semne de mare foame asa ca m-am hotarat sa fac ceva repede la micul dejun. Dupa ce l-am pus in farfurie mi-am sunat sora si parintii. Imi place cand mananc si vorbesc cu ei. Imi da un sentiment placut ca suntem din nou impreuna la masa. Ei nu inteleg asta, iar mama se mai sterge uneori la gura in timp ce ma vede pe mine mancand. Este atat de pofticioasa micuta... si se vede pe ea treaba asta.
Am vorbit vreme de doua ore, vrute si nevrute, apoi am hotarat sa iesim din casa si sa mergem oriunde ne-o duce Cadillac-ul nostru batran. Cu Carmen la volan am carmit spre Schaumburg. Stiam ca este un parc mare acolo si m-am gandit sa facem ceva talpa.
Evident ca ne-am ratacit pentru ca nu am catadicsit sa pun gps-ul. Mai mersesem de vreo doua ori prin zona dar nu conduceam eu. Am pus pana la urma gps-ul si am ajuns in ceva vreme la destinatie. Cum se facuse ora 13 era deja foarte cald afara. Am mers putin prin iarba si dupa vreun sfert de ora ne-am refugiat sub un pom batran, la umbra caruia se afla o masa de lemn si doua bancute. Am scos sticlele de apa si am baut. Am mai stat putin de vorba si brusc mi s-a facut din nou foame.
Nu aveam nimic de mancare la noi, cei cativa samburi de migdale pe care obisnuiesc sa-i iau la mine mereu, fiind aruncati nada teniei inca de la plecarea de acasa...
Peste drum, la vreo 100 de metri de bancuta noastra, era un cort cu mese si scaune, cu muzica orientala, iar alaturi fumega un gratar mare. Mare era in mintea mea, pentru ca nu il vedeam. Am stat si am asteptat rabdator sa imi treaca foamea, insa vantul a adus miros de fum peste mine.
Ca teleghidat am traversat mica distanta, am intrat sub cort unde am vazut ca era un picnic organizat de firme grecesti, cu cateva sute de oameni. Pe un panou, erau afisati sponsorii picnicului, firme grecesti. Cu mana pe portofel, am dat binete in engleza, imediat mi s-a pus o farfurie in mana si am fost indrumat spre...gratar. Unde am primit cu varf si indesat... Plus souflaki, salata, branza, cascaval de oaie, bere, suc, apa, felii de pepene, baclavale, nectarine. Cu mainile pline si fara sa fi platit ceva, m-am dus clatinandu-ma catre masuta noastra, dintr-o data plina.
Am mancat amandoi plini de bucurie si de voie buna. Am gandit ca asa ceva numai in America se poate. Am mai stat apoi la umbra si ne-am uitat la oamenii care jucau in parc tot felul de jocuri, cu mingea, cu zmee, cu avioane teleghidate.
Nu era vorba de bani aici, pentru ca desi aveam bani nu puteam cumpara, nimic nu era de vanzare la picnicul asta... Nici macar omenia, respectul si ospitalitatea greceasca. Toate acestea au fost gratuite...
Am vorbit vreme de doua ore, vrute si nevrute, apoi am hotarat sa iesim din casa si sa mergem oriunde ne-o duce Cadillac-ul nostru batran. Cu Carmen la volan am carmit spre Schaumburg. Stiam ca este un parc mare acolo si m-am gandit sa facem ceva talpa.
Evident ca ne-am ratacit pentru ca nu am catadicsit sa pun gps-ul. Mai mersesem de vreo doua ori prin zona dar nu conduceam eu. Am pus pana la urma gps-ul si am ajuns in ceva vreme la destinatie. Cum se facuse ora 13 era deja foarte cald afara. Am mers putin prin iarba si dupa vreun sfert de ora ne-am refugiat sub un pom batran, la umbra caruia se afla o masa de lemn si doua bancute. Am scos sticlele de apa si am baut. Am mai stat putin de vorba si brusc mi s-a facut din nou foame.
Nu aveam nimic de mancare la noi, cei cativa samburi de migdale pe care obisnuiesc sa-i iau la mine mereu, fiind aruncati nada teniei inca de la plecarea de acasa...
Peste drum, la vreo 100 de metri de bancuta noastra, era un cort cu mese si scaune, cu muzica orientala, iar alaturi fumega un gratar mare. Mare era in mintea mea, pentru ca nu il vedeam. Am stat si am asteptat rabdator sa imi treaca foamea, insa vantul a adus miros de fum peste mine.
Ca teleghidat am traversat mica distanta, am intrat sub cort unde am vazut ca era un picnic organizat de firme grecesti, cu cateva sute de oameni. Pe un panou, erau afisati sponsorii picnicului, firme grecesti. Cu mana pe portofel, am dat binete in engleza, imediat mi s-a pus o farfurie in mana si am fost indrumat spre...gratar. Unde am primit cu varf si indesat... Plus souflaki, salata, branza, cascaval de oaie, bere, suc, apa, felii de pepene, baclavale, nectarine. Cu mainile pline si fara sa fi platit ceva, m-am dus clatinandu-ma catre masuta noastra, dintr-o data plina.
Am mancat amandoi plini de bucurie si de voie buna. Am gandit ca asa ceva numai in America se poate. Am mai stat apoi la umbra si ne-am uitat la oamenii care jucau in parc tot felul de jocuri, cu mingea, cu zmee, cu avioane teleghidate.
Nu era vorba de bani aici, pentru ca desi aveam bani nu puteam cumpara, nimic nu era de vanzare la picnicul asta... Nici macar omenia, respectul si ospitalitatea greceasca. Toate acestea au fost gratuite...
sâmbătă, 21 iunie 2014
Despre Marsul Foamei si in general despre o vesnica foame
Dis de dimineata m-am trezit, am aruncat sub nas un hot-dog, ca de, nu am avut timp de bacon cu oua ochiuri, m-am adapat cu o sticla de apa de 1 pint si 0.9 oz (0.5 litri), mi-am luat camera foto si am plecat la sapte trecute fix spre locul de intalnire, adica fix la birou.
Am pus 4 galoane de benzina, oferta la $3,90/galon, am scos niste dolari de la bancomat, am ocolit pe sosea doi sconcsi ce-si faceau pesemne o declaratie de dragoste, mi-am mai clatit ochii la casele de milioane insirate pe bulevardul pe care obisnuiesc sa ajung la serviciu, dupa vreo 40 de minute. Unele strazi sunt deja blocate, pentru ca unii dintre locatari au decis sa faca un party pe strada. Exact, se ia autorizatie de la primarie si se scoate calabalacul pe strada, cu scaune mese, aici era si un purcel pus la rotisor.
Instant m-am gandit sa merg sa ma imprietenesc cu ei... si sa las balta Hunger Walk pentru care m-am trezit sambata ca intr-o zi normala... M-am sters insa repede la gura si am trecut mai departe.
Am ajuns la birou, unde asteptau deja vreo 100 de oameni, salariati de-ai nostri. Zece femei deodata m-au binecuvantat si mi-au cerut sa le las sa mearga la toaleta... Intre timp au venit autobuzele scolare, inchiriate special pentru ocazia asta. Pana i-am inregistrat a trecut o jumatate de ora, pana am dat cecurile soferilor si pana am urcat cu totii a mai trecut o jumatate de ora. Pana am ajuns la stadionul pe care joaca cei de la Chicago Bears, la Soldier Field, a mai trecut o jumatate de ora.
Aici, lumea dupa lume...
Actiunea a constat intr-un mars bine controlat pe langa Lake Michigan, apoi un picnic urias, cu vreo 15,000 de participanti, cu muzica, bauturi racoritoare si gustari calde si reci, toate astea pe o pajiste puternic mirosind a pishat de caine. Pentru ca de obicei pe acolo lumea alearga cu patrupedele. Americanii sunt foarte atasati de animelele lor, nu ii lasa sa stea in casa ci ii trateaza cu respect ca pe orice alt membru al familiei. Frecvent apeleaza la "plimbatori de caini" calificati, asta este o meserie aici, cum sunt dadacele pentru copii.
Am lasat deoparte mirosul de pishat si am bagat sub nas ceea ce am primit de la organizatori. Aici parca mananc mai mult, dar tot degeaba, nu iau un pound in plus... Si la birou am rezerve de ...orice pe birou, vin colegele si imi aduc in fiecare zi fructe - la care ma uit ca un caine care constata ca are ciorba la cina - prajituri de casa sau de pe langa casa, practic nu este zi in care sa nu vina cineva sa aduca ceva bun. Degeaba, tenia mea poate manca mai mult decat pot eu baga...
Dupa vreo doua ore am strans tabara si am plecat, plafonul de nori coborase atat de mult incat se simtea in aer miros de ploaie. Fix dupa ce au urcat toti in autobuze, ploaia s-a dezlantuit zgomotos.
Am plecat cu gandul la gratarele alea care sfaraiau inca. Insa gustul carnatilor lor nu seamana nici de departe cu alor nostri. Ai lor nu au usturoi. Si zici ca mananci ceva dar nu carnati. Cu carnea insa este cu totul altceva. Vaca lor se topeste in gura. Ma gandeam ca trebuie sa o bata serios inainte sau dupa ce o sacrifica pentru a fi atat de frageda... Si porcul este gustos si nu miroase a medicamente cum adeseori mirosea in tara, cand il cumparam de la Real. Incerc sa ma educ sa mananc mai multe legume. Porc cu legume, vaca cu legume, insa uneori legumele imi raman in farfurie...
Atunci cand sunt flamand si merg la cumparaturi, gafez din start, pentru ca imi fug ochii in toate directiile. Sunt atat de multe chestii de testat si de gustat... Ieri am luat Fajito cu vita, un amestec de vita cu legume proaspete, lasate putin la un baitz facut de mexicani cu stiu ei ce, foarte bun, gustos si sanatos (haha). Pusa la tigaie cu o lingura de ulei de masline, ne-am batut pe mancarea asta. Vaca, rafinata si buna la gust. Aceeasi chestie se poate cumpara cu pork sau chiken.
Vineri mi-a povestit un roman cum s-a certat el cand a venit aici cu un vanzator ca el vrea sandvich cu kitchen. Vanzatorul incerca sa il convinga sa ii dea cu chiken, el nu si nu, ca vrea cu kitchen... Fiecare are povestea lui aici. Dar oamenii sunt intelegatori atunci cand nu inteleg un cuvant sau o suita de cuvinte din ceea ce tu crezi ca scoti literar...Pur si simplu te indeamna sa repeti.
Ei bine, am intrat sa iau doi ardei pentru o tocanita si am iesit cu somon, apa plata, carne de vita. Pe somon am dat cate un dolar pe doua portii de cam 300 grame, mega oferta. Imi place somonul crud, taiat felii, cu sare, cu o felie de lamaie si daca este si o gura de brandy cu atat mai bine.
Am zis ca trebuie sa intram sa incercam lobsteri, dar cred ca nu voi avea sansa asta cu Carmen, nu cred ca ar putea sa il manance, adica sa il desfaca si sa il haleasca, doar sa ii comand direct coada la gratar si basta. Va veni ea si vremea aceea, desi un restaurant celebru pentru asa ceva este la noi in cartier.
Pana atunci am spus ca trebuie sa mergem in China Town sa incercam preparatele ciudate ale chinezilor. Pe mine ma tenteaza orice este prajit ori copt si arata bine. Atat de multe sunt de explorat in orasul asta, oferta este imensa. Atat de multe natii, atat de multe cartiere-oras in marele oras si fiecare cu specificul lor. Greci, arabi, indieni, ucrainieni, polonezi, francezi, italieni, romani, chinezi, coreeni, turci, este ca si cum ai merge intr-un alt oras si ai servi cina in stil traditional.
Cat am scris, am mancat o cutie de "California raisins", doi pumni de seminte crude si am baut o sonda de suc facut in casa. A trecut si tornada pe langa noi, au trecut si avertizarile meteo care zici ca prevesteau sfarsitul lumii. Pesemne lumea se baga in case, se leaga de sifoniere sau de cazi daca nu au basement si asteapta sa treaca furtuna. Casele sunt facute din materiale usoare si pot fi foarte repede distruse. Inclusiv blocurile normale sunt facute la fel si sunt puse pe piloni de metal. De regula, sub fiecare bloc este parcarea masinilor. Fereasca Domnul sa cada blocul, ca pierzi si casa si masina dintr-un foc. Mi-e foame iar...
Am pus 4 galoane de benzina, oferta la $3,90/galon, am scos niste dolari de la bancomat, am ocolit pe sosea doi sconcsi ce-si faceau pesemne o declaratie de dragoste, mi-am mai clatit ochii la casele de milioane insirate pe bulevardul pe care obisnuiesc sa ajung la serviciu, dupa vreo 40 de minute. Unele strazi sunt deja blocate, pentru ca unii dintre locatari au decis sa faca un party pe strada. Exact, se ia autorizatie de la primarie si se scoate calabalacul pe strada, cu scaune mese, aici era si un purcel pus la rotisor.
Instant m-am gandit sa merg sa ma imprietenesc cu ei... si sa las balta Hunger Walk pentru care m-am trezit sambata ca intr-o zi normala... M-am sters insa repede la gura si am trecut mai departe.
Am ajuns la birou, unde asteptau deja vreo 100 de oameni, salariati de-ai nostri. Zece femei deodata m-au binecuvantat si mi-au cerut sa le las sa mearga la toaleta... Intre timp au venit autobuzele scolare, inchiriate special pentru ocazia asta. Pana i-am inregistrat a trecut o jumatate de ora, pana am dat cecurile soferilor si pana am urcat cu totii a mai trecut o jumatate de ora. Pana am ajuns la stadionul pe care joaca cei de la Chicago Bears, la Soldier Field, a mai trecut o jumatate de ora.
Aici, lumea dupa lume...
Actiunea a constat intr-un mars bine controlat pe langa Lake Michigan, apoi un picnic urias, cu vreo 15,000 de participanti, cu muzica, bauturi racoritoare si gustari calde si reci, toate astea pe o pajiste puternic mirosind a pishat de caine. Pentru ca de obicei pe acolo lumea alearga cu patrupedele. Americanii sunt foarte atasati de animelele lor, nu ii lasa sa stea in casa ci ii trateaza cu respect ca pe orice alt membru al familiei. Frecvent apeleaza la "plimbatori de caini" calificati, asta este o meserie aici, cum sunt dadacele pentru copii.
Am lasat deoparte mirosul de pishat si am bagat sub nas ceea ce am primit de la organizatori. Aici parca mananc mai mult, dar tot degeaba, nu iau un pound in plus... Si la birou am rezerve de ...orice pe birou, vin colegele si imi aduc in fiecare zi fructe - la care ma uit ca un caine care constata ca are ciorba la cina - prajituri de casa sau de pe langa casa, practic nu este zi in care sa nu vina cineva sa aduca ceva bun. Degeaba, tenia mea poate manca mai mult decat pot eu baga...
Dupa vreo doua ore am strans tabara si am plecat, plafonul de nori coborase atat de mult incat se simtea in aer miros de ploaie. Fix dupa ce au urcat toti in autobuze, ploaia s-a dezlantuit zgomotos.
Atunci cand sunt flamand si merg la cumparaturi, gafez din start, pentru ca imi fug ochii in toate directiile. Sunt atat de multe chestii de testat si de gustat... Ieri am luat Fajito cu vita, un amestec de vita cu legume proaspete, lasate putin la un baitz facut de mexicani cu stiu ei ce, foarte bun, gustos si sanatos (haha). Pusa la tigaie cu o lingura de ulei de masline, ne-am batut pe mancarea asta. Vaca, rafinata si buna la gust. Aceeasi chestie se poate cumpara cu pork sau chiken.
Vineri mi-a povestit un roman cum s-a certat el cand a venit aici cu un vanzator ca el vrea sandvich cu kitchen. Vanzatorul incerca sa il convinga sa ii dea cu chiken, el nu si nu, ca vrea cu kitchen... Fiecare are povestea lui aici. Dar oamenii sunt intelegatori atunci cand nu inteleg un cuvant sau o suita de cuvinte din ceea ce tu crezi ca scoti literar...Pur si simplu te indeamna sa repeti.
Ei bine, am intrat sa iau doi ardei pentru o tocanita si am iesit cu somon, apa plata, carne de vita. Pe somon am dat cate un dolar pe doua portii de cam 300 grame, mega oferta. Imi place somonul crud, taiat felii, cu sare, cu o felie de lamaie si daca este si o gura de brandy cu atat mai bine.
Am zis ca trebuie sa intram sa incercam lobsteri, dar cred ca nu voi avea sansa asta cu Carmen, nu cred ca ar putea sa il manance, adica sa il desfaca si sa il haleasca, doar sa ii comand direct coada la gratar si basta. Va veni ea si vremea aceea, desi un restaurant celebru pentru asa ceva este la noi in cartier.
Pana atunci am spus ca trebuie sa mergem in China Town sa incercam preparatele ciudate ale chinezilor. Pe mine ma tenteaza orice este prajit ori copt si arata bine. Atat de multe sunt de explorat in orasul asta, oferta este imensa. Atat de multe natii, atat de multe cartiere-oras in marele oras si fiecare cu specificul lor. Greci, arabi, indieni, ucrainieni, polonezi, francezi, italieni, romani, chinezi, coreeni, turci, este ca si cum ai merge intr-un alt oras si ai servi cina in stil traditional.
Cat am scris, am mancat o cutie de "California raisins", doi pumni de seminte crude si am baut o sonda de suc facut in casa. A trecut si tornada pe langa noi, au trecut si avertizarile meteo care zici ca prevesteau sfarsitul lumii. Pesemne lumea se baga in case, se leaga de sifoniere sau de cazi daca nu au basement si asteapta sa treaca furtuna. Casele sunt facute din materiale usoare si pot fi foarte repede distruse. Inclusiv blocurile normale sunt facute la fel si sunt puse pe piloni de metal. De regula, sub fiecare bloc este parcarea masinilor. Fereasca Domnul sa cada blocul, ca pierzi si casa si masina dintr-un foc. Mi-e foame iar...
sâmbătă, 7 iunie 2014
Despre un preaslavit conducator...
A trebuit sa stau o buna parte din noapte treaz, doar pentru ca eram inregistrat la un curs online in tara, care incepea la ora 9 dimineata, deci ora 1 dimineata in Chicago. Am constatat ca una din contactele mele de pe FB a distribuit o fotografie a lui Mickey Mouse, laudand-o pe Simona Halep si spunand ca Romania ii multumeste pentru tot. Pai cu ce ii multumeste Romania fetei asteia domnule prim ministru plagiator? Ca te tragi tu in poze cu ea si ca iti pui pozele cu ea pe FB? Ca se trage limbricu' ala de Banicioiu in poze cu fata asta si se pune si el pe FB? Cu ce a ajutat tara fata asta? I-a pus la dispozitie vreo baza sportiva, i-a platit vreun antrenor personal, i-a cumparat rachete de tenis si echipamentele necesare? Numai parintii ei si ea au muncit pentru ca sa poata ajunge la performanta asta, nu ca sa va folositi voi acum de imaginea ei, hahalerelor ce sunteti!
Din click in click am ajuns la niste injuraturi si apoi la urmatorul link am ajuns la pagina lui Pictor Vonta de FB. M-am distrat copios si aproape am uitat de cursul online pe care trebuia sa il accesez. Am extras mai jos cateva fraze pe care nu m-am abtinut sa nu le redistribui si altor ochi.
Se povesteste aici despre intalnirea pe care pacaliciul a avut-o pret de zece minute cu secretarul apararii, care a fost nevoit efectiv sa il primeasca pe urecheat deoarece ultimul a ajuns cu elicopterul la baza militara neinvitat.
"Premierul Victor #Ponta s-a intalnit astazi cu Secretarul Apararii al #SUA, Chuck Hagel, la baza militara Mihail Kogalniceanu. Discutiile au vizat situatia regionala, problemele comune de securitate si colaborarea militara dintre #Romania si Statele Unite ale Americii"
Florin Alexandru Badea Ponta, esti un partycrasher si photobomber penibil sa te duci acolo neinvitat!
Ecaterina Trifan sper sa fie cu folos ,si sa nu avem nevoie de o interventie militara ,este buna pacea si intelegerea . (sunt convins ca la citirea acestui mesaj incurajator, domnul Pictor si-a desfacut larg bucile...)
Un alt text ne spune prin gura mare a domnului Pictor ca "Danemarca este un exemplu de urmat in termeni de democratie, prosperitate, libertate, stat de drept, societate si un minunat exemplu de economie «verde», de noi tehnologii ca suport pentru cercetare, agricultura si hrana sanatoasa."
Dupa care un postac vine si zice revolutionar:
Constantin Gusu Jos Basescu! (asta pesemne ca este Impuscatul in gat de la Jilava, care in loc s amai scrie o carte care sa ii scada din pedeapsa, mai trimite cate un slogan incurajator catre fostul sau ucenic)
Porfir Robert Azi e D-Day , vorbește despre asta! Curaj , Normandia te-a făcut Prim Ministru nu Stalingrad!Cine nu vorbește azi de debarcarea din Normandia si de luptătorii romani din munți care au sperat si luptat sa vina ,,americanii,, nu poate sa gândească pro Atlantic. (de unde atata claritate in gandire la comunistul asta mic, domnule Robert???)
Apoi Pictor il lauda pe nea' Nicu Vacaroiu, de la Curtea de Conturi, care pesemne ca va iesi cu picioarele inainte din institutia aia... Din prea mult abur de alcool, l-a numit pe strungarul din fruntea camerei deputatilor ...Valeriu Zgonea... Cum fac unii de raman in posturi din astea caldute, chiar fierbinti, toata viata nu stiu... Adica stiu, dar nu as putea sa rezist in politica si sa nu ii injur pe toti in fata si sa le spun sa nu mai fure si sa taca si sa nu mai manance rahat cu gura plina ca oamenii nu ii mai cred. Dar ii voteaza in continuare vad. Atata fanatism politic eu cred ca nu mai exista in nicio alta tara din Europa...
Mai posteaza urecheatu' o pancarta mare pe care scrie ca tara noastra si tara de la sud de Dunare a vecinilor cu cefe groase, au devenit singurele tari in care au crescut investitiile straine in 2013... Postacii nu intarzie sa apara
Ghinita Stangacianu Doamne ajuta sa fim si noi in rand cu lumea !!!Respect si mult succes in continuare intregii echipe guvernamentale!!
Oare nenea asta chiar crede ca poate prosti toata natia? Da, cu siguranta ca toata natia care ii citeste pagina de FB in delir... Si atunci de ce toata Europa ne critica pentru faptul ca nu avem viziune in absorbtia fondurilor europene, de ce ne dau peste nas ca nu suntem in stare nici noi nici bulgarii sa stopam coruptia, sa accesam bani gratis pentru infrastructura, agricultura, etc?
Oare omul asta traieste intr-o lume paralela? Oare masa asta inerta de votanti ai lor, sunt legati la ochi ori au baligar intre urechi? Nu isi dau seama ca sunt manipulati? Nu, pentru ca nu se uita decat la "feisbucu'" lu' plagiatoru'... si la televiziunea de casa a varanului...
Intrebarea de astazi: Sunteti de acord cu decizia Guvernului de a acorda bugetarilor tichete de vacanta? (da, manca-v-ar strechea, tot din banii publici, ca saracii bugetari muncesc de se rup...)
Truta Cornel Bugetarii sunt platiti din banii din taxe si impozite si din CAS-ul celor care muncim la patroni si care nu beneficiem de asa ceva. Deci ce fac ei ca sa merite asa rasfat ? (il sustin pe Pictor, cum ce fac? si gasca lui de acoliti)
Viviana Maftei Da - este un sprijin pentru operatorii de turism/turismul romanesc (asta cred ca este mazare deghizat. Am scris mazare cu litere mici, pentru ca mazare este un substantiv comun...)
Deci daca vreti sa va amuzati copios, trageti-va o cafea sub nas si cititi pagina nefericitului...
Veti constata ca ii place sa apara in poze, in multe poze. Nu conteaza ca niciun sacou nu il mai ajunge si ca se deformeaza pe zi ce trece, nu conteaza nici ce ineptii debiteaza, nu conteaza nici macar faptul ca uneori il depaseste in prostie si vanitate pe Nastase, conteaza doar ca exista o masa de cititori care ii aduce osanale. Si ii place la nebunie asta, se hraneste cu asta.
Cititori care sunt inca sub impresia vremurilor in care Iliescu si gasca erau la putere, sub impresia frumoasa a castigurilor ilicite, care au dus-o bine in vremurile lor.
Cinste lor si vot din pupa (fund) la alegerile din toamna...
Cinste lor si vot din pupa (fund) la alegerile din toamna...
luni, 2 iunie 2014
La revedere domnule Antonescu
Sau bine ca te-ai lasat pacalit, mascariciule! Ca din cauza ta si a celor ca tine am decis sa plec din tara! Nu ca as regreta, pentru ca mereu vor aparea altii care sa-ti ia locul! Nu o sa regret niciodata, asa cum nu am regretat nicio fapta facuta. Insa ma gandesc ca ti-a ajuns cat ai visat sa fii presedinte.
Macar ai visat frumos domnule Antonescu! Macar nu i-ai multumit sotiei in direct, in vis fiind. Pentru ca de cele mai multe ori am avut impresia ca vorbesti in somn domnule Antonescu. Imi aduc aminte cand vorbeai zeflemitor din fotoliul de la Antena 3 pe care il incalecai cu sarg seara de seara, inainte sa-l debarci pe actualul tau prieten, domnul Blaga. Cat de mult il injurai si cat de mult te schimonoseai in direct atunci cand vorbeai despre pdl-isti. Cat mult iti lipsea jumatatea de mustata ca sa il intruchipezi pe cel care aproape a ingenuncheat Europa acum 70 de ani. Cat de mult radeai in pumn alaturi de sobolanul de la psd de la tribuna antenei 3...
Cred ca electoratul de dreapta trebuie sa fie de-a dreptul cretin ca sa te voteze acum, cand pari ca te certi la cutite cu prietenul tau rosu, sobolan iesit din aceeasi gaura de wc. Din pacate, este singurul sobolan care ar putea deveni presedinte cu majoritate de voturi acum. Insa pana in iarna mai este...
Domnule Antonescu, cat de mult ma bucur ca ai iesit din carti si ca ti-ai dat seama ca nu poti deveni presedinte fara niciun fel de viziune. Ma bucur domnule Antonescu ca Basescu ti-a batut si el niste cuie in sicriul politic. Probabil ca te-a si sfatuit, probabil ca te-a si ademenit ca ii vei urma la Cotroceni. Si nestergandu-te de bale, ai pus botul domnule Antonescu, la prea tabacitul lup de mare. Bine ti-a facut, daca el ti-a facut-o. Insa cred si ca ai fost prea prost ca sa iti faci singur ceea ce trebuia sa faci de acum mult timp: sa iesi din politica. Nu te cred ca tu crezi ca Johanis te va pune prim-ministru in cazul in care va castiga alegerile prezidentiale...
Ma bucur ca nu te voi vedea presedinte, pentru ca sunt sigur ca orice ai face nu vei mai putea fi presedinte. Poate doar de asociatie, poate doar de grupa, poate doar presedinte de CAP, daca ar mai exista vreunul. Pentru ca nu ai stofa de politician in primul rand domnule Antonescu, desi ai rezistat cu stoicism de 25 de ani in politica. Pentru ca nu ai fost in stare sa iti iei un carnet de conducere si pentru ca din taxele mele ti-ai platit un sfert de secol soferul, benzina si limuzina. Pentru ca din taxele mele si ale concetatenilor mei, sotia ta are un salariu lunar pe care un roman de rand il castiga in 2 ani. Si nu pentru ca ar fi mai prost pregatit sau pur si simplu mai prost... Ci pentru ca prin parghiille politice ai pus-o in acea functie, ca atatia altii care nu merita dar care sunt acolo pentru ca au cumparat prea usor votul romanilor.
Ma bucur ca nu vei deveni presedintele tarii mele domnule Antonescu si ca nu voi avea ocazia de a-ti vedea din nou gura schimonisita, precum o gaura neagra atunci cand o deschizi sa vorbesti sau te schimonosesti. Ma bucur domnule Antonescu ca ai luat plasa. Si ca ai crezut ca Pictor Vonta te va face presedinte. Trebuia sa iti dai seama ca ce suge la Nastase nu sare departe de trunchi. NU putea exista un alt infatuat mai mare decat acest imberb plagiator, care suge cu toata familia din aceleasi taxe platite de familia mea - pentru ca eu am decis sa nu mai platesc taxe pentru voi.
Am decis sa va las sa va castigati munca asa cum mi-am castigat-o si eu, cu sudoare. Insa foarte probabil ca voi sa gasiti mereu si mereu alte forme de a va deghiza in salvatorii poporului si sa continuati sa il sugeti pana la epuizare. Ma rog insa ca poporul sa va dea sa sugeti si voi ceea ce meritati... Macar in ultimul ceas... Si sa nu mai suga el...
Si mai sper ca liberalii adevarati sa iasa public si sa se debaraseze de acest imatur politic, de aceasta lichea ordinara - ca sa o parafrazez pe baba Iliescu.
La revedere domnule Antonescu. In vreo 100 de ani...
Chiar daca stiu ca nimeni nu va citi aceasta postare, pentru ca toti sunt satui de politica, tot ma bucur domnule George Crin Laurențiu Antonescu. Ma bucur ca nu voi avea ocazia sa te vad si pe tine exclamand cu lacrimi de bucurie: am infrant...
Of, ce m-am descarcat... noapte buna copii...
Macar ai visat frumos domnule Antonescu! Macar nu i-ai multumit sotiei in direct, in vis fiind. Pentru ca de cele mai multe ori am avut impresia ca vorbesti in somn domnule Antonescu. Imi aduc aminte cand vorbeai zeflemitor din fotoliul de la Antena 3 pe care il incalecai cu sarg seara de seara, inainte sa-l debarci pe actualul tau prieten, domnul Blaga. Cat de mult il injurai si cat de mult te schimonoseai in direct atunci cand vorbeai despre pdl-isti. Cat mult iti lipsea jumatatea de mustata ca sa il intruchipezi pe cel care aproape a ingenuncheat Europa acum 70 de ani. Cat de mult radeai in pumn alaturi de sobolanul de la psd de la tribuna antenei 3...
Cred ca electoratul de dreapta trebuie sa fie de-a dreptul cretin ca sa te voteze acum, cand pari ca te certi la cutite cu prietenul tau rosu, sobolan iesit din aceeasi gaura de wc. Din pacate, este singurul sobolan care ar putea deveni presedinte cu majoritate de voturi acum. Insa pana in iarna mai este...
Domnule Antonescu, cat de mult ma bucur ca ai iesit din carti si ca ti-ai dat seama ca nu poti deveni presedinte fara niciun fel de viziune. Ma bucur domnule Antonescu ca Basescu ti-a batut si el niste cuie in sicriul politic. Probabil ca te-a si sfatuit, probabil ca te-a si ademenit ca ii vei urma la Cotroceni. Si nestergandu-te de bale, ai pus botul domnule Antonescu, la prea tabacitul lup de mare. Bine ti-a facut, daca el ti-a facut-o. Insa cred si ca ai fost prea prost ca sa iti faci singur ceea ce trebuia sa faci de acum mult timp: sa iesi din politica. Nu te cred ca tu crezi ca Johanis te va pune prim-ministru in cazul in care va castiga alegerile prezidentiale...
Ma bucur ca nu te voi vedea presedinte, pentru ca sunt sigur ca orice ai face nu vei mai putea fi presedinte. Poate doar de asociatie, poate doar de grupa, poate doar presedinte de CAP, daca ar mai exista vreunul. Pentru ca nu ai stofa de politician in primul rand domnule Antonescu, desi ai rezistat cu stoicism de 25 de ani in politica. Pentru ca nu ai fost in stare sa iti iei un carnet de conducere si pentru ca din taxele mele ti-ai platit un sfert de secol soferul, benzina si limuzina. Pentru ca din taxele mele si ale concetatenilor mei, sotia ta are un salariu lunar pe care un roman de rand il castiga in 2 ani. Si nu pentru ca ar fi mai prost pregatit sau pur si simplu mai prost... Ci pentru ca prin parghiille politice ai pus-o in acea functie, ca atatia altii care nu merita dar care sunt acolo pentru ca au cumparat prea usor votul romanilor.
Ma bucur ca nu vei deveni presedintele tarii mele domnule Antonescu si ca nu voi avea ocazia de a-ti vedea din nou gura schimonisita, precum o gaura neagra atunci cand o deschizi sa vorbesti sau te schimonosesti. Ma bucur domnule Antonescu ca ai luat plasa. Si ca ai crezut ca Pictor Vonta te va face presedinte. Trebuia sa iti dai seama ca ce suge la Nastase nu sare departe de trunchi. NU putea exista un alt infatuat mai mare decat acest imberb plagiator, care suge cu toata familia din aceleasi taxe platite de familia mea - pentru ca eu am decis sa nu mai platesc taxe pentru voi.
Am decis sa va las sa va castigati munca asa cum mi-am castigat-o si eu, cu sudoare. Insa foarte probabil ca voi sa gasiti mereu si mereu alte forme de a va deghiza in salvatorii poporului si sa continuati sa il sugeti pana la epuizare. Ma rog insa ca poporul sa va dea sa sugeti si voi ceea ce meritati... Macar in ultimul ceas... Si sa nu mai suga el...
Si mai sper ca liberalii adevarati sa iasa public si sa se debaraseze de acest imatur politic, de aceasta lichea ordinara - ca sa o parafrazez pe baba Iliescu.
La revedere domnule Antonescu. In vreo 100 de ani...
Chiar daca stiu ca nimeni nu va citi aceasta postare, pentru ca toti sunt satui de politica, tot ma bucur domnule George Crin Laurențiu Antonescu. Ma bucur ca nu voi avea ocazia sa te vad si pe tine exclamand cu lacrimi de bucurie: am infrant...
Of, ce m-am descarcat... noapte buna copii...
miercuri, 28 mai 2014
luni, 26 mai 2014
vineri, 16 mai 2014
Masina a murit (II)
Ei bine, prima data cand am folosit acelasi titlu, se intampla in Mamaia, cu masina firmei, careia ii sarise furtunul de alimentare si murise din cauze ... naturale. Fetele, colegele mele ma intrebau atunci daca ar fi putut muri din cauza asta...
Parea ca ziua incepe frumos azi. Nu sub aspect meteorologic, pentru ca din nou era innourat si pisa ploaie inca din zori. Am plecat la ora 7 fix din casa, m-am uitat dupa iepurele pazitor (in fiecare dimineata un iepure salbatic ma asteapta la coltul blocului si ma conduce pana la masina - ii mai arunc cate un morcov sau paine si se baga sub un boschete si baga sub nas linistit) si nu l-am vazut. Semn rau am gandit, l-o fi mancat vreun coiot, l-o fi calcat vreo masina, cine stie. I-am aruncat oricum un morcov pentru mai tarziu, desi era acolo si cel de cu o zi inainte...
Pornesc masina, ies in strada si ma pierd in multimea de masini. Iau drumul prin padure, mai scurt cu vreo 2 mile si ies in bulevardul ce ma duce pana la birou, mergand pe el vreo 9-10 mile. Pe drum stau cu ochii la indicatorul electronic al rezervorului. Vad ca scade la 3 galoane si ma hotarasc sa pun benzina de la benzinaria Clark, ceva mic, de cartier, de unde obisnuiesc sa pun. Ajung acolo, bag cardul, bag codul, bag codul postal, dau enter si cand ma uit la pompa constat ca are o punga de plastic in cap. Ma uit si la pompa de alaturi, si aia avea o punga de plastic in capatul furtunului.
Am zis ca le protejeaza din cauza ploii ce cadea generos. Am zis prost... Scot punga din capatul furtunului si pun la fel de generos 5 galoane, pentru ca pretul era bun azi, 3,89 pe galon. Pun constiincios punga la loc, in capatul furtunului si plec.
Nu am mers mai mult de doua mile ca masina a inceput sa se innece. Nu o data... Mi-am adus aminte brusc de episodul cu Laura pe autostrada Bucuresti - Pitesti cand masina a murit din alte cauze, din cauza unei bobine. Brusc s-a oprit motorul. Am transpirat instant.
Am dat la cheie, insa a trebuit sa pun masina pe parking, ca nu porneste in pozitia drive. Pe strada, cu sute de masini pe langa mine si cu un autobuz in spatele meu. A pornit, s-a innecat iar si m-am hotarat sa o urc pe bordura. Am urcat-o pe bordura si a murit iar motorul. Am dat la cheie iar, a pornit, parea ca merge mai bine, am coborat de pe bordura si iar a murit. Fiind inca in mers am facut brusc dreapta pe o straduta, gandindu-ma sa o las totusi ferita de trafic si sa fac ceva mai tarziu.
Nesansa insa, am oprit fix langa un hidrant. Aici daca parchezi langa hidrant este ca si cum nu ai da prioritate la pietoni si in plus ii injuri de mama pe cei doi politisti care vin sa te apostrofeze... Nu mai vorbesc despre tichetul de amenda...
Am dat iar la cheie si a pornit in suturi, am mers pana in capatul strazii si am constatat ca este o fundatura. Aici fundaturile au un spatiu mai amplu in capat, un semicerc, unde poti intoarce dintr-o singura manevra. M-am oprit in spatele unei masini, dar intr-atat incat sa nu mai permit masinilor sa intoarca dintr-o singura manevra. Si moarta a fost pe veci...
Sa sun un prieten zic, desi la ora 8 dimineata nu prea te ajuta nimeni. Bag mana in buzunar si transpiratia s-a transformat in picaturi pe ceafa. Telefonul nu era in buzunar si in niciun alt buzunar... Era acasa, pe masa, uitat cand am plecat de acasa...
Nu pot sa va descriu starea de deznadejde ce m-a cuprins. Afara ploua cu galeata acum, eu nu aveam telefon nici sa chem un taxi - pe care oricum nu l-as fi gasit pe o astfel de vreme, masina moarta si serviciul inca departe. Pe cine sa suni in Chicago sa vina sa iti ia masina si sa o duci la un service?
Am iesit in bulevard, nu inainte de a nota in agenda numele strazii, am schimbat 20 de dolari intr-o benzinarie, cumparand un pachet de Wrigley, ca sa am marunt sa dau la bilet in autobuz si am asteptat sa vina autobuzul, care a venit foarte repede.
Am ajuns la birou si plin de jelanie am povestit colegilor ce mi se intamplase. Probabil ca fata mea era atat de lunga incat una din colege m-a luat de mana, un coleg a luat un bidon de un galon si un furtunel si am plecat sa vedem ce facem cu masina.
Le-am spus ca am alimentat de la o pompa cu punga in cap si mi-au spus ca nu trebuia sa fac asta, pentru ca asta era semn ca este ceva in neregula cu pompa si ca uneori ei spala tancurile cu apa inainte de a le umple sau pur si simplu din cauza ploii s-o fi infiltrat apa in tancul lor. Si ca asa pun pungi pe furtun ca sa nu le utilizezi. Si atunci de ce curge benzina totusi si te incaseaza?
Am mers cu ei la un magazin, am cumparat o solutie ce se baga iarna in rezervor pentru a impiedica aparitia particulelor de ghiata si am ajuns la locul faptei. Masina inca era acolo, nu mi-o ridicasera... Am pus repede toata sticla de solutie in rezervor si am inceput sa dau la cheie. Pe sticla scria ca rezolva pana la 20 de galoane de benzina. George, colegul meu, a zis sa il las pe el. Pornea, se oprea, scotea fum. Am stat un sfert de ora in ploaie cu ambii colegi langa mine. Intre timp am zis sa merg sa iau un galon de benzina de la benzinaria la care schimbasem banii cu o ora inainte, sa o amestec cu cea din rezervor, sa mai amestec apa. Cine stie cata apa am pus din pompa aia, cate galoane a fost benzina si cate apa ? Ma gandeam deja ca am pus 5 galoane de apa. Pe cand ma intorceam cu galonul cu benzina si cu apa curgand din cap, l-am vazut pe George trecand pe langa mine destul de tare, cu masina mea! Hellen a oprit si ea langa mine si mi-a zis: hai ca ca George a plecat cu masina, a reusit sa o porneasca, semn ca solutia isi facea efectul, hai repede sa fim in spatele lui in caz ca se opreste la vreun semafor... Si sa faci ce? Daca se opreste Cadillac-ul, este ca si cand ai incerca sa imbraci un mort...
Domnul a vrut ca masina sa nu se mai opreasca si sa ajunga pana la servici. I-am mai turnat un galon de gaz in rezervor si asta a fost tot. Cand am plecat seara, a pornit la cheie. Am iesit pe strada si am mers vreo 2 mile, a inceput sa tremure iar. M-am intors repede din drum, proliferand tot felul de cuvinte (horse shit, cow shit) si am dus-o in parc, vis-a-vis de birou, convins ca o voi lasa acolo peste noapte. Nu m-am indurat insa sa o las acolo si m-am suit la volan, facandu-mi cruce temeinic. Aici nu poti lasa masina pe strada daca se strica, trebuie sa o iei sau nu o mai gasesti si trebuie sa platesti dupa aia de te ustura toate orificiile...
Pe drum s-a mai scuturat de cateva ori, ca un cal naravas iar eu m-am rugat sa nu ma lase prin suburbiile in care trebuie sa mergi cu usile incuiate...
Am ajuns acasa fiind convins ca o sa merg cu metroul maine, pentru ca am treaba dimineata la birou. Voi lua insa masina... Cand te inveti cu adrenalina, este greu sa traiesti normal dupa aceea...
Parea ca ziua incepe frumos azi. Nu sub aspect meteorologic, pentru ca din nou era innourat si pisa ploaie inca din zori. Am plecat la ora 7 fix din casa, m-am uitat dupa iepurele pazitor (in fiecare dimineata un iepure salbatic ma asteapta la coltul blocului si ma conduce pana la masina - ii mai arunc cate un morcov sau paine si se baga sub un boschete si baga sub nas linistit) si nu l-am vazut. Semn rau am gandit, l-o fi mancat vreun coiot, l-o fi calcat vreo masina, cine stie. I-am aruncat oricum un morcov pentru mai tarziu, desi era acolo si cel de cu o zi inainte...
Pornesc masina, ies in strada si ma pierd in multimea de masini. Iau drumul prin padure, mai scurt cu vreo 2 mile si ies in bulevardul ce ma duce pana la birou, mergand pe el vreo 9-10 mile. Pe drum stau cu ochii la indicatorul electronic al rezervorului. Vad ca scade la 3 galoane si ma hotarasc sa pun benzina de la benzinaria Clark, ceva mic, de cartier, de unde obisnuiesc sa pun. Ajung acolo, bag cardul, bag codul, bag codul postal, dau enter si cand ma uit la pompa constat ca are o punga de plastic in cap. Ma uit si la pompa de alaturi, si aia avea o punga de plastic in capatul furtunului.
Am zis ca le protejeaza din cauza ploii ce cadea generos. Am zis prost... Scot punga din capatul furtunului si pun la fel de generos 5 galoane, pentru ca pretul era bun azi, 3,89 pe galon. Pun constiincios punga la loc, in capatul furtunului si plec.
Nu am mers mai mult de doua mile ca masina a inceput sa se innece. Nu o data... Mi-am adus aminte brusc de episodul cu Laura pe autostrada Bucuresti - Pitesti cand masina a murit din alte cauze, din cauza unei bobine. Brusc s-a oprit motorul. Am transpirat instant.
Am dat la cheie, insa a trebuit sa pun masina pe parking, ca nu porneste in pozitia drive. Pe strada, cu sute de masini pe langa mine si cu un autobuz in spatele meu. A pornit, s-a innecat iar si m-am hotarat sa o urc pe bordura. Am urcat-o pe bordura si a murit iar motorul. Am dat la cheie iar, a pornit, parea ca merge mai bine, am coborat de pe bordura si iar a murit. Fiind inca in mers am facut brusc dreapta pe o straduta, gandindu-ma sa o las totusi ferita de trafic si sa fac ceva mai tarziu.
Nesansa insa, am oprit fix langa un hidrant. Aici daca parchezi langa hidrant este ca si cum nu ai da prioritate la pietoni si in plus ii injuri de mama pe cei doi politisti care vin sa te apostrofeze... Nu mai vorbesc despre tichetul de amenda...
Am dat iar la cheie si a pornit in suturi, am mers pana in capatul strazii si am constatat ca este o fundatura. Aici fundaturile au un spatiu mai amplu in capat, un semicerc, unde poti intoarce dintr-o singura manevra. M-am oprit in spatele unei masini, dar intr-atat incat sa nu mai permit masinilor sa intoarca dintr-o singura manevra. Si moarta a fost pe veci...
Sa sun un prieten zic, desi la ora 8 dimineata nu prea te ajuta nimeni. Bag mana in buzunar si transpiratia s-a transformat in picaturi pe ceafa. Telefonul nu era in buzunar si in niciun alt buzunar... Era acasa, pe masa, uitat cand am plecat de acasa...
Nu pot sa va descriu starea de deznadejde ce m-a cuprins. Afara ploua cu galeata acum, eu nu aveam telefon nici sa chem un taxi - pe care oricum nu l-as fi gasit pe o astfel de vreme, masina moarta si serviciul inca departe. Pe cine sa suni in Chicago sa vina sa iti ia masina si sa o duci la un service?
Am iesit in bulevard, nu inainte de a nota in agenda numele strazii, am schimbat 20 de dolari intr-o benzinarie, cumparand un pachet de Wrigley, ca sa am marunt sa dau la bilet in autobuz si am asteptat sa vina autobuzul, care a venit foarte repede.
Am ajuns la birou si plin de jelanie am povestit colegilor ce mi se intamplase. Probabil ca fata mea era atat de lunga incat una din colege m-a luat de mana, un coleg a luat un bidon de un galon si un furtunel si am plecat sa vedem ce facem cu masina.
Le-am spus ca am alimentat de la o pompa cu punga in cap si mi-au spus ca nu trebuia sa fac asta, pentru ca asta era semn ca este ceva in neregula cu pompa si ca uneori ei spala tancurile cu apa inainte de a le umple sau pur si simplu din cauza ploii s-o fi infiltrat apa in tancul lor. Si ca asa pun pungi pe furtun ca sa nu le utilizezi. Si atunci de ce curge benzina totusi si te incaseaza?
Am mers cu ei la un magazin, am cumparat o solutie ce se baga iarna in rezervor pentru a impiedica aparitia particulelor de ghiata si am ajuns la locul faptei. Masina inca era acolo, nu mi-o ridicasera... Am pus repede toata sticla de solutie in rezervor si am inceput sa dau la cheie. Pe sticla scria ca rezolva pana la 20 de galoane de benzina. George, colegul meu, a zis sa il las pe el. Pornea, se oprea, scotea fum. Am stat un sfert de ora in ploaie cu ambii colegi langa mine. Intre timp am zis sa merg sa iau un galon de benzina de la benzinaria la care schimbasem banii cu o ora inainte, sa o amestec cu cea din rezervor, sa mai amestec apa. Cine stie cata apa am pus din pompa aia, cate galoane a fost benzina si cate apa ? Ma gandeam deja ca am pus 5 galoane de apa. Pe cand ma intorceam cu galonul cu benzina si cu apa curgand din cap, l-am vazut pe George trecand pe langa mine destul de tare, cu masina mea! Hellen a oprit si ea langa mine si mi-a zis: hai ca ca George a plecat cu masina, a reusit sa o porneasca, semn ca solutia isi facea efectul, hai repede sa fim in spatele lui in caz ca se opreste la vreun semafor... Si sa faci ce? Daca se opreste Cadillac-ul, este ca si cand ai incerca sa imbraci un mort...
Domnul a vrut ca masina sa nu se mai opreasca si sa ajunga pana la servici. I-am mai turnat un galon de gaz in rezervor si asta a fost tot. Cand am plecat seara, a pornit la cheie. Am iesit pe strada si am mers vreo 2 mile, a inceput sa tremure iar. M-am intors repede din drum, proliferand tot felul de cuvinte (horse shit, cow shit) si am dus-o in parc, vis-a-vis de birou, convins ca o voi lasa acolo peste noapte. Nu m-am indurat insa sa o las acolo si m-am suit la volan, facandu-mi cruce temeinic. Aici nu poti lasa masina pe strada daca se strica, trebuie sa o iei sau nu o mai gasesti si trebuie sa platesti dupa aia de te ustura toate orificiile...
Pe drum s-a mai scuturat de cateva ori, ca un cal naravas iar eu m-am rugat sa nu ma lase prin suburbiile in care trebuie sa mergi cu usile incuiate...
Am ajuns acasa fiind convins ca o sa merg cu metroul maine, pentru ca am treaba dimineata la birou. Voi lua insa masina... Cand te inveti cu adrenalina, este greu sa traiesti normal dupa aceea...
duminică, 11 mai 2014
Anul sabatic
De la inceput mi-am spus sa am
rabdare. Sa-mi dau timp, sa cunosc mentalitatea de aici. Sa le dau si lor
posibilitatea de a ma cunoaste. Au trecut zile, saptamani, luni. In curand se
implineste un an de cand am fost aruncat mai mult, decat mi-as fi dorit, intr-un
an sabatic. Un an sabatic in care ar fi trebuit sa calatoresc si sa inteleg
lumea, sa ma cobor in fiinta mea si sa inteleg care este rostul meu si ce caut
eu de fapt in aceasta “calatorie”.
Am avut parte de o incredere construita in opt ani de continue
aplicatii si de credinta ca intr-o zi, departe de aceste meleaguri mioritice
imi va fi permis sa ma desfasor in timp si in spatiu. Nu ca nu mi-as iubi tara.
O iubesc si probabil ca voi legat ombilical de ea pentru tot restul vietii. Insa nu ma mai simteam util acolo, nu ma mai simteam liber sa traiesc printre oameni mancati de continue lipsuri. Lipsurile fac ca oamenii sa devina egoisti, nelinistiti, incrancenati in viata de zi cu zi. Sa fie tristi, suparati, cu fetele cazute, sa nu mai gandeasca pozitiv, iar asta te face sa fii la randul tau sa te simti incomfortabil si sa devii pe nesimtite unul dintre ei. Nu ai cum sa razi cand vezi ca oamenii din jur au riduri pana sub barba.
Nu stiu de ce nu am plecat
imediat. Am mai stat trei luni in tara, dupa ce ni s-a aprobat dosarul de emigrare, nici nu stiu de ce. Poate doar pentru a ne acomoda cu
gandul ca vom incepe totul de la zero. Fara familiile noastre, fara casa noastra, fara
masa, fara prieteni, doar cu putini bani si multa speranta ca vom gasi aici
multi caini cu covrigi in cozi. Doar cu cateva haine si incaltari inghesuite in cate doua valize de fiecare.
Cand am plecat din tara, am
plecat pentru ca am stiut ca nu voi mai putea trai si lucra acolo. Vroiam
altceva. Si am plecat gandind ca voi face aici orice pentru a putea subzista.
Aici insa am descoperit ca
lucrurile sunt altfel. Si aici lucrurile functioneaza de multe ori tot pe baza de
cunostinte, de relatii. Aici nu se dau spagi la angajare insa se dau
recomandari, se face lobby, se face networking, se fac in cele din urma
interventii, dar la alt nivel, mai fine. Iar noi nu am avut parte de astfel de interventii pentru ca nu am
avut relatii.
Americanii sunt zambitori, se
intalnesc cu tine, te asculta, iti dau senzatia ca esti omul potrivit pentru
postul pentru care te-ai prezentat, insa atat… Eu nu am avut sansa de a gasi
mai devreme persoana care sa fie dispusa sa investeasca incredere in mine. Am inceput sa iau in
considerare variante de joburi necalificate si am aplicat si la cafenele,
la pizzarii, la societati de inchiriat masini, in ideea de a iesi din casa si
de castiga bani, de a invata engleza mai bine si de a-mi recastiga increderea. La o pizzarie am aplicat pentru un job care presupunea sa iau comenzi telefonice. Am fost intrebat de owner daca stiu ceva despre mancarea italiana. I-am spus ca in fiecare zi mananc spaghetti si pizza. Nu m-a chemat...Radeam si spuneam ca va veni si ea si ziua in care voi sari in job.
Un timp nu m-a cautat nimeni. Nu va
imaginati cum este sa astepti in casa, in plina iarna – o iarna foarte grea, lunga si
urata – sa ai sute de aplicatii pe sute de joburi, sa construiesti resume-ul
pentru fiecare job dupa cerintele specifice si sa nu te sune nimeni. Sau sa te
sune, sa ai interviul telefonic si sa astepti in van interviul cu angajatorul.
Sau sa ai interviul cu angajatorul, fata in fata, sa ai senzatia ca totul a decurs foarte
bine si sa astepti cu sufletul la gura sa fii chemat la al doilea interviu.
Am avut chiar o propunere sa lucrez
intr-o fabrica, sa fac profile pentru acoperisuri de casa. Aici am cunoscut oameni care in tara au fost profesori, ingineri,
doctori, care aici lucreaza administratori de cladiri, la parchet, la house remodeling si o fac pentru ca
aici castiga bani si ca nu vor sa se mai intoarca in tara. Aici au reusit sa
isi cumpere o casa, masini si sa traiasca decent. In ani de zile au reusit apoi sa intre pe joburi mai bune si traiesc acum fericiti cu noul lor trai. Aici nu este o rusine sa
muncesti. Am primit o oferta sa invat sa conduc un TIR si sa imi cumpar apoi
TIR-ul in rate si din nou eram gata sa accept. Cu o astfel de meserie poti sa
castigi 3500 de dolari pe saptamana, dar dormi in masina noaptea si stai numai
pe autostrazi.
Intr-o zi am realizat ca nu mai
pot continua. Ca nu mai pot de unul singur. Ca nu mai detin controlul de mult timp. Am renuntat sa stau in fata calculatorului si sa aplic la joburi virtuale. Am stat si m-am rugat Domnului sa vina si sa
preia greutatea de pe umerii mei, greutate care crestea in fiecare zi.
Stiu ca m-a ascultat, am simtit asta. Am mai trecut
printr-un astfel proces de cercetare cu ani in urma. Simti instantaneu
mangaierea. El are un mod special in care actioneaza la momentul considerat de El oportun.
A doua zi am fost sunat de catre
o organizatie pentru un interviu. Am fost la interviu. Am fost sunat din nou
dupa doua zile sa ma prezint la un al doilea interviu. Apoi la un al treilea.
Apoi am fost invitat la o saptamana de orientare in cadrul
organizatiei. Apoi am intrat in sistem. Lucrez acum pentru ei. Dupa alte doua zile am primit o masina pentru a putea merge la servici...
A trebuit sa ajung in America pentru
a-mi aduce aminte ca avem un Dumnezeu viu, ca avem un mantuitor care ne aduce
mangaiere si ca trebuie sa ne incredintam viata Lui in toate aspectele vietii
noastre. Mi-a trebuit un an sabatic pentru a-mi da seama ca de fapt ceea
ce am cautat in acest an, a fost nevoia mea de a fi din nou cu Domnul...
marți, 6 mai 2014
Despre sconcsi, mile si galoane
Nu am mai scris... Pentru ca nu am mai gasit timp, pentru ca nu am mai avut stare si pentru ca nu a fost asta o prioritate. Cineva din tara mi-a spus ieri sa continui sa scriu pe blog si am zis sa ma scutur de lene si sa las ceva ganduri sa curga.
Intre timp am inceput serviciul, am primit un Cadillac cadou iar primavara vine cu fiecare zi ce trece. Aici abia acum incep pomii sa infloreasca, au iesit lalelele la toate colturile de strazi, veveritele se zbenguie, pasarile ciripesc ca niciunde in alta parte. De fapt dimineata, inainte sa sune ceasul, ma trezesc niste pasarele negre cu pieptul rosu care canta frenetic triluri de cum da lumina. Parca sunt canari, desi par niste grauri colorati.
Ieri dimineata mergeam spre munca si am evitat in ultimul moment un ghemotoc de blana pe sosea. Era fara viata... Dupa cateva secunde am regretat ca am nu am inchis aerisile. Era un sconcs mort. Nu stiu daca ati experimentat vreodata mirosul de sconcs. Aici si copiii il stiu. Miroase a benzina, cafea arsa si mosc, amestecate, dar foarte puternic, aproape sufocant, paralizant. Instantaneu mi s-au umezit ochii si a trebuit sa deschid geamul. Tot cartierul era napadit de mirosul paralizant... Seara, cand aveam sa ma intorc, mirosul inca persista, chiar daca blana era lipita acum de asfalt...
Azi dimineata cam in acelasi loc era lovit un coiot, insa apucase sa se refugieze pe spatiul cu flori dintre cele doua sensuri de mers. Semn ca pe acolo trec animale. Aici fiecare cartier sau oras (pentru ca orasele sunt lipite intre ele si sunt de fapt suburbii ale orasului Chicago) are cel putin o padure, un lac si un parc. Parcurile sunt insa destul de mari incat sa adaposteasca diferite specii de animale salbatice, de la gaste si rate pana la iepuri, coioti, ratoni, sconcsi, caprioare, veverite pitice, veverite roscate sau gri si zeci de specii de pasari. Oamenii alearga deja in haine de vara prin parcuri sau paduri, astfel ca animalele s-au obisnuit cu ei. Insa nu s-au obisnuit si cu masinile, asa ca atunci cand traverseaza prin loc nemarcat nu se asigura...
Merg 12 mile pana la serviciu, de obicei fac 40 de minute cu masina sau aproape o ora cu metroul si cu un autobuz. In cele 12 mile consum 1 galon de gaz, pentru ca motorul Cadillac-ului are 4.5 litri... Benzina costa aproape 4 dolari pe galon, adica aproape 1 dolar pe litru. Trec prin vreo 4 suburbii pana ajung in Chicago. Trec pe rand printr-un cartier rezidential, cu case de milioane de dolari, printr-un cartier cu mici magazine de familie, specializate pe carne, peste, bauturi, brutarii, tinichigerii, apoi printr-un cartier de mexicani, apoi printr-un cartier in care blochez portierele masinii si in sfarsit ajung in parcul Humboldt unde ma opresc cu masina efectiv in parc. Mai incolo incepe downtown-ul. Parchez in parc, pentru ca este o sosea care inconjoara parcul si poti parca.
Uneori colegii imi spun ca ies vara in parc si iau pauza de masa - o ora in parc, unde mananca, stau pe banci si se relaxeaza. Parcul este imens, are un mic lac, propriile gaste si un stol de rate.
Am mers acum doua saptamani la un restaurant asiatic. Cred ca am mancat 5 feluri de mancare, de la friptura cu legume pregatita pe loc, peste, stridii crude, porc, pui, sushi, pana la prajituri si fructe. Aveau doua tipe un platou de crabi fierti si bateau efectiv cu cracii la crabi in masa, sa ii sparga si sa manance carnea. Ii doare intre buci ca deranjeaza. Cand pleaca de la masa au burtile patate de mancare, le cad pantalonii sub straturile de sunca si merg agale spre masini, incolonati ca niste roboti care si-au luat doza de energie. Pe mine ma sperie cat mananca omuletii astia. Ai spune ca asta este telul lor.
Cam asa arata strazile, a crescut iarba, este verde pe jos insa copacii insa nu au inflorit toti. Daca a nins pana la mijlocul lui aprilie... saracii si-au conservat energia. Pe langa case nu vezi tipenie de om. Copiii sunt in case, nu sunt lasati sa se joace afara. Nu au voie sa lase copiii nesupravegheati. Asa ca stau in casa, la tv, tableta ori calculator. Nici cainii nu poti sa ii tii in curte peste noapte. Nici vara nici iarna. Seful nostru a avut un caine care statea numai in basement. Insa avea usita decupata in usa si intra singur si iesea din casa atunci cand vroia. Peste noapte ii placea sa stea in zapada si sa adoarma sub cerul liber. Pesemne ca mai si latra la luna. Pentru ca de cateva ori vecinii au chemat politia ca seful a lasat cainele afara si sufera animalul. Sa-i vada pe aia din Romania cum sar in tomberoane si cauta resturi de mancare. Aici animalele au aceleasi drepturi ca oamenii. Daca nu te duci cu animalul la doctor pentru vaccin, iti trimit adrese acasa. In cele din urma vin cu politia sa vada ce face cainele sau pisica.
Sunt cartiere in care oamenii mor de foame (de fapt nu mor de foame pentru ca intre timp au invatat sa fure si sa sparga geamuri, sa jefuiasca si sa ucida pentru bani), in spatele zgarie-norilor, misuna sobolanii iar ei se bat cu caramida in piept ca aici este raiul pe pamant. In plina iarna, erau scandalizati pe la tv ca stau sobolanii in cosurile de gunoi si mai ca intind labele la trecatori sa primeasca de pomana. Nu este raiul...Nu este. Nu mai este. Iar cainii de mult nu mai au covrigi in coada. Pentru ca au lasat cozile in jos si ei. NU mai sunt ce au fost odata. Acum stau altii la rand sa isi aroge rolul primilor, altii care au fost destepti sa isi vanda produsele multe si de calitate proasta, care au redus drastic locurile de munca ale bastinasilor si care au facut ca economia sa sufere. Si sa cada in fiecare an. Daca nu esti atent cumperi si aici produse chinezesti. Textilele sunt facute prin tarile asiatice, nu neaparat China sau prin America centrala. Rar mai asesti ceva facut aici. Iar pe credit se cumpara in continuare. Cardurile de credit sa traiasca...
Nu stiu de ce dar am constatat ca mi s-au sters niste postari. Ori mi le-au sters imperialistii... Noroc cu backup-urile facute. Voi atasa mai jos postarile "disparute", nu este nevoie sa le cititi din nou.
Am plecat
Am plecat de acasa cu gandul ca mergem in excursie... Chiar daca peste ocean, in capul nostru inca nu incapuse ideea ca plecam de tot...
Mama, tata si Luminita s-au abtinut eroic sa nu planga, desi toti aveau un nod in gat, pe care il simteam si eu destul de puternic... Stiu ca au plans inainte dar si dupa ce noi ne-am urcat in masina lui Sorin, care, ca un prieten adevarat, ne-a dus pana la microbuzul ce departe de casa avea sa ne poarte. Am tras cat am putut de kilogramele bagajelor, kilograme care s-au redus practic de-a lungul anilor, in sensul ca inainte puteai lejer sa-ti iei bagaje de peste 30 kilograme. Pana la aeroport m-am imbracat cu doua perechi de blugi, 2 tricouri, un hanorac cu gluga si o geaca de iarna... In buzunarele gecii am mai indesat o pereche de chiloti pentru ca am lasat acasa o sacosa intreaga (...). Efecte personale, aparat foto, cutie cu ochelari, cruci de metal (...) deo lichid, un dictionar de engleza americana de un kilogram, nici nu mai stiu ce am putut pune pe mine, doar pentru a trece cu ceva lucruri in plus...
Bagajele de mana au avut fiecare cate doua kilograme in plus, insa tipa de la check-in ne-a inteles cand a vazut ca plecam in state. Am platit in schimb doua bagaje suplimentare de cala. Am plecat ca magarii, cu doua bagaje de mana si patru la cala.
Cu ceva emotii din cauza vremii nefavorabile din Varsovia, am decolat din Bucuresti cu o jumatate de ora intarziere. Zboprul cu compania poloneza a fost placut, insa compania nu ne-a oferit decat apa si o napolitana. Este criza doar...
Am ajuns in Plonia, am facut din nou controlul corporal si am zis sa bem o cafea acompaniata de cate o tigara. Nesansa insa, in Varsovia in aeroport, nu exista restaurante sau cafenele in care sa se poata fuma... Exista doar o cusca mica din sticla, in care intri, fumezi in picioare si pleci, ca si cand ai fuma langa hota... Aeroportul insa este curat, luminos, aerisit. Dupa jumatate de ora de stat in cusca, timp in care am baut un frape si am facut networking pentru firma la care am lucrat, schimband telefoane cu o cucoana ce avea o firma de publicitate, ne-am intors din nou in sala de asteptare.
Dreamline-rul ce avea sa ne duca in America era alimentat de vreo doua ore de diverse masini, camioane, furnicar de oameni. Ce poti sa faci intr-un aeroport in care trebuie sa stai patru ore intre zboruri? Te pisi o data, dai o roata sa vezi magazinele, mai bei o cafea, mananci ceva soft... Lumea este grabita, apar si ceva carucioare cu copii in zona si ma rog ca acestia sa nu fie colegii mei de scaun...
Ma gandeam ce am face daca ni s-ar rataci bagajele si am ajunge acolo doar cu ce avem pe noi si in bagajul de mana. In acesta am doar blugi, ceva prezervative, parfum, o lanterna fara baterii, stick-uri de memorie si sosete. Cred ca m-as descurca pentru cateva zile...
Ne-am imbarcat in marele Boeing si am decolat. Avionul a zburat spre nord, facand practic o jumatate de cerc pana la destinatie, ocazie cu care am zburat peste tarile nordice, vazand si muntii acoperiti cu zapada din zona subarctica, apoi peste Canada si in sfarsit in America. Zborul a fost lung, mai bine de noua ore si ceva. Va inchipuiti ca 250 de oameni se duc la toaleta de doua ori cel putin in intervalul asta? Ei bine, am stat la doar doua randuri de patru din cele opt toalete, astfel ca nu prea am putut atipi, nu din cauza mirosului ci din cauza foielii si a usilor deschise si inchise in mod repetat. Dupa circa 7 ore de zbor, deja unii pasageri mergeau in cerc prin avion, pentru a se dezmorti...Am mancat, am baut, am vazut filme, am mancat, am baut, am completat formulare pentru vama americana si in sfarsit am aterizat. Am stat aproape doua ore la coada la control pasapoarte, ne-am lasat mirositi de un caine care adulmeca orice fel de fructe, legume ori mancare - lucruri interzise la intrarea in state, apoi la biroul special unde am predat plicurile galbene sigilate la ambasada din tara.
Un indian cu turban in cap a ales sa se opreasca si sa se roage cu ochii inchisi timp de trei minute, in timp ce in spatele lui alti 300 de oameni asteptau sa intre la control pasapoarte. Nu va inchipuiti ca cineva l-a depasit sau i-a spus ceva...
Ne gandeam cu groaza ce se va intampla daca un ofiter ar vrea sa ne controleze bagajele. La cate lucruri vidate in pungi aveam noi, daca le desfacea cineva, am fi iesit ca Mos Craciun cu hainele pe brate din aeroport. Un chinez era deja cu toate bagajele vraiste si se chinuia sa le puna inapoi in geamantane... Am trecut fara probleme si de aceasta bariera si ne-am amestecat printre cele zece milioane de oameni care traiesc in megalopolis. Am putut sa remarc imediat masinile mari, puternice, soselele late si aglomerate, curatenia, trenul de suprafata care ajunge si in mijlocul orasului Chicago pe deasupra strazilor.
Am ajuns äcasa", unde prietenii nostri au avut grija sa gasim frigiderul plin cu toate cele necesare traiului pe o saptamana, dar si alte obiecte de uz general. Asa este traditia, ca atunci cand un nou venit vine in America, sa incerci sa-i faci viata mai usoara, in amintirea momentelor in care fiecare din cei de aici au venit si au primit ajutor. Am fost invitati la masa de o familie de alti prieteni romani, unde am aflat ca o familie de ratoni vine seara si face circ in gradina...
Azi ne-am trezit in America... si vom incepe recunoasterea locurilor apropiate.
Insa pana te legitimezi de doua ori cel putin, pana ti se da permisul de libera trecere si pana urci cu liftul, ajungi numai bine, cu 5 minute inainte de ora fixata.
Sa nu va inchipuiti ca este usor de facut un interviu in alta limba. Astia te miros de la o posta ca nu esti de-al lor... Azi spre exemplu, am fost la una dintre cele mai mari firme de recrutare din tara asta. Am ajuns la baa blocului, am intrebat portarul daca acolo este adresa. Mi s-a raspuns ca da, multumesc si trec mai departe catre alt filtru. In lobby, doua conitze tasteaza cu unghiile mari pe doua monitoare.
- Cum va numiti si unde mergeti?
- Ma numesc Ionel si merg la cutare birou.
- Si cum va numiti? (...)
- Ionel ma numesc, in engleza este un fel de John sau mai degraba Johnny...
- A, Lionel?
- Da, da, spun fara sa ma mai gandesc ca deja individa avea buletinul meu in mana, pentru a-mi da libera trecere catre biroul situat la etajul 33. Pe biletul tiparit si inseriat cu cod de bare scria mare Lonel Gheroghiu... Fuck off...
Urc cu liftul, de data asta gasesc butoanele lesne. In lift un mexican dupa fata, coboara si el la acelasi etaj, semn ca isi cauta si el o slujba. Am ghicit, la receptie va primi si el un chestionar pe care fiecare aplicant trebuie sa il completeze.
- Cum va numiti? ma intreaba o duduie neagra toata...
- Lionel spun si ii intind buletinul...
Imi da formularul si imi spune sa astept pe un scaun imens.
Un omulet roscovan vine la mine si se prezinta. Este persoana cu care am discutat telefonic, cel care mi-a vazut resumeul dintre alte sute si care a considerat necesar ca trebuie sa vorbeasca cu mine.
Intram intr-un birou cu o masa si patru scaune, ma invita sa iau loc si in acelasi timp ii spun fara sa gandesc, in engleza mea cu accent de est european:
- Cred ca aveti cel mai frumos birou din Chicago!
- Vroiam sa te intreb de ce ai scris ca esti diplomat in resume, dar acum imi dau seama ca nu are rost sa te mai intreb...
Am trancanit patruzeci de minute, i-am spus ca iubesc zgarie norii, ca sunt foarte bun in ceea ce fac, ca vreau sa invat sa lucrez in audit intern pe reglementarile lor si am sfarsit discutia cerindu-si scuze ca nu am primit inca documentele din cauza crizei bugetare a guvernului... De data asta am zambit tot timpul, am vorbit mai mult decat prima data, l-am intrerupt ori de cate ori am avut ocazia si la final mi-a spus ca sunt atat de specializat incat nu se poate s nu imi gasesc job intr-o corporatie, iar el va pune umarul la acest lucru...
Am iesit din nou increzator, am coborat rapid cu liftul de mi-au pocnit urechile cand am ajuns jos si m-am pierdut in multimea care incepuse sa rupa usile in The Loop.
Nici nu ma mai uit in sus, pentru ca m-ar durea gatul din cauza spondilozei. Vad insa detalii pe care nu le-am vazut prima oara. De pilda ca unele cladiri mai vechi urmeaza a fi demolate, facand probabil loc unor cladiri moderne, din sticla. Pe strada miroase frumos, a paine coapta, a prajituri si a parfum fin.
La metrou o aglomeratie cum nu am mai vazut aici, insa am aflat ca as este la ora de varf. Atunci am luat un tren in sens invers, am mers doua statii si am coborat, luand trenul in sens invers si prinzand un loc bun, langa usa dar nu langa geam. La geam intotdeauna este frig, pentru ca aerul rece este impins pe langa geam. Langa mine un om de peste 45 ani citea ceva de Mark Twain. Citea si ii pica capul in piept la fiecare doua minute. Dar el intorcea cu grija paginile de fiecare data cand se trezea din motait, intre doua statii... Lumea obosita, motaie in cur dar nu uita sa coboare la statia lor. Sau poate uita si se intorc ca teleghidatii... Azi s-a ieftinit biletul, o calatorie dus-intors costa 3 dolari.
- Si acolo locuiesc oameni?
- Da, locuiesc si oameni...
- Hm, nu am vazut decat in filme tinuturile respective! Erau trasuri care mergeau prin padure iar in urma lor alergau lupii... Si Dracula era vampir noaptea...
- Ei bine, acum nu mai sunt trasuri si nici lupi care alearga dupa trasuri...
- Dar Dracula a fost real? (...)
- Da, a fost real, va voi trimite cateva fotografii in email, sa vedeti instrumentele de tortura din castelul lui...
- Waw...
Oamenii se uita la mine uneori ca si cand ar vedea ceva venit din cosmos. Ba parca ar vrea sa puna mana pe mine sa vada daca sunt real... Lor le plac povestile. Le plac povestile la nebunie. Si daca le plac, trebuie sa incepi cu o poveste, nu? M-am nascut asadar pe undeva pe langa Transilvania...
Luni am plecat la un interviu pe ploaie. O ploaie marunta si un aer rece, ce avea sa ma patrunda pana la oase in cele 7 minute de mers pe jos pana la Blue Line. Umbrela a fost buna atat pana acolo cat si in celelalte sapte minute de mers pe jos de la Clark pana la turnul in care isi are sediul compania la care am fost. Urmeaza binecunoscutele formulare si intrebarea clasica: how do you spell your first name?
- Just call me John, please!
- Well, it's so simple to call you John!
- Pe bune?
- Sorry?
- No, I just don't know where I have to sign this form...
In biroul in care sunt condus se vad picaturile de apa cum curg pe geamuri. Masinile se vad ca niste furnici, oamenii nu se vad deloc. Trei etaje mai sus se vad norii. Dupa jumatate de ora de discutii, m-am oprit brusc uitandu-ma pe geam.
- It's snowing!
- Yes it's my first snow in this town!
- Well, it's a very ugly weather.
- We have a few words for this kind of weather.
- Well?
- To stay in bed and count some money...
- Haha, it's a very good one! Which money? ...
Plec si vantul ma ia pe sus, cu tot cu palton, fular si umbrela. Ajung la metrou exact dupa cinci minute dupa ce cartela a expirat (in doua ore poti face trei transferuri). Imi cumpar o alta si intru pe peron. Aglomerat ca la zidul plangerii. Este ora patru si toti rup usile birourilor. Miroase a iarba arsa... In metrou lumea atipeste. Constat ca pot atipi si eu intre doua statii.
.............................................................................................................................................................................
Ma trezesc insa si ma gandesc la circul de cacat care se desfasoara iar in tara intre presedinte si prim ministru. Nasolul asta de Ponta, in loc sa fie ingrijorat de soarta bietilor romani, care in prag de iarna si sarbatori sunt saraciti de birurile puse de guvernarea lor proasta, pe el il fute grija de pamantul presedintelui. Sa infiinteze comisiii guvernamentale platite din banii prostilor, sa aibe si ei activitate si ore pontate. Doamne, cum se mai fura banii bietei noastre tari.
Nasolule, opreste-te cu circul asta ieftin ca o dai rau de tot prin buruieni… O sa ramai in istorie ca cel mai prost premier din istoria tarisoarei asteia. Care nu se poate stapani sa nu rascoleasca rahatul, care este aservit baronilor ori trusturilor media. Pacat ca esti tanar si poti fi capabil! Si in postul asta nu esti copilot, ci chiar pilot... Tara asta nu poate fi condusa din studioul A3, seara de seara. Tu trebuie sa citesti seara analize, tendinte, cifre, sondaje, sa iei a doua zi decizii si sa nu mai dai in presedinte sau in PDL. Uita-i, sunt istorie, asa cum istorie vei fi si tu. Tu ai alte griji pe cap: sa ii faci romani mai bogati, sa le micsorezi birurile, sa le faci viata frumoasa, ca de aia esti social, ca democrat nu vei fi niciodata... Dar ai grija ce loc vei avea in istorie baiatu’! Doar cu mistocareli ieftine nu stiu pe cine poti sa mai minti. Doar cu un limbaj dual nu poti sa convingi pe nimeni din afara. Trezeste-te domnule prim ministru si fa bine sa conduci tara asta, ajunge cat cacat ati scos toti din guri. Ati face bine ori sa va stergeti la gura ori sa incercati sa scoateti si altceva, gen idei de a aduce bani in tara, de a aduce investitii si de a stopa furtul fara margini de care se ocupa porcii vostri din partid de cand ati venit la putere...Nu spun ca ceilalti nu au furat, dar de aia ati castigat voi, pentru ca i-ati blamat pe ceilalti si i-ati mintit pe romani ca voi sunteti mai buni, oare a cata oara...?
Acum chiar nu stiu cine este mai nociv pentru tara, dar inclin sa cred ca Viorel se distanteaza de ultimul clasat…
Cobor din tren si inca ma gandesc de ce trebuie sa suporte romanii cacatul asta zilnic si de ce nu pot evolua, de ce nu pot trai mai bine, de ce trebuie sa plece din tara, de ce nu pot avea facilitati mai bune si un trai mai bun? As spune ca revolutia nu le-a servit la nimic. Nu am invatat nimic ca natie. Nici macar ca avem dreptul democratic sa protestam… impotriva grosoloniei, incompetentei, minciunii, manipularii si a nesimtirii celor ce conduc acest neam…
M-am trezit din zori, stiind ca voi avea o zi mai grea. Urma sa imi intalnesc mentorul sau cel putin pentru moment, antrenorul. "The coach", R. avea sa ma astepte in statie, in una din suburbiile megalopolisului. Asadar am luat metroul pana in centru, am facut cam 50 minute. Imbracat lejer, business casual cum ma rugase R. Am ascultat engleza in casti pana la Jackson station, apoi am coborat din metrou si am urcat (...) pe marele bulevard.
Ei bine, ca un veritabil provincial, am studiat mai intai totul in detaliu, apoi m-am asezat la coada la bilete. Impropriu spus coada, pentru ca erau 3 persoane la rand si doua ghisee deschise. La alte 5 aparate iti puteai lista online biletul, iar alte 10 ghisee erau inchise la ora respectiva, probabil din lipsa de calatori. Harti si orare de mers gratuite pentru toate liniile ce deservesc metropola, orice informatie ai nevoie o gasesti fara sa-ti pui prea multe intrebari. Politisti cu caini special dresati pentru a descoperi substante sau pachete suspecte, dar foarte discreti si politicosi cu pasagerii. Cineva a intrebat de ce stau cu cainii in gara si se plimba. Raspunsul a venit simplu si politicos: "Pentru siguranta dumneavoastra, doamna".
Eu venisem cu 30 de minute inainte, stiind ca este un loc foarte aglomerat, cu foarte multe terminale si cu multi calatori. Ei bine, am stat cele 30 de minute in tren, in care urci efectiv din gara, printr-o poarta automata, fara a iesi insa sub cerul liber. In fapt trenurile sunt garate sub zgarie nori...
La metroul azi canta un nene la un
xilofon. Din pacate, nu am avut timp sa il ascult, insa l-am filmat cateva
secunde, in timp ce alergam sa prind metroul. Cand am coborat, am fost nevoit
sa-mi pun aparatoarele pentru urechi, nu de alta dar as fi ajuns acasa cu ele
degerate. Azi erau cam 18 grade Fahrenheit, adica aproape -8 grade C. Insa
vantul amplifica senzatia de frig, intocmai ca la noi pe faleza iarna.
Pentru americanul de rand probabil ca este nevoie de cateva ore de munca pentru a putea castiga banii astia. Numai ca ei cumpara cantitati mari, nu iau cu sutele de grame. Ei cumpara bidoane de lapte, bidoane de 4 litri de suc de mere, de portocale, baxuri de apa si bauturi carbogazoase, jumatati de duzina de pizza congelata, pleaca efectiv cocosati de la cumparaturi. Sunt sclavii cumparaturilor si apoi a kilogramelor acumulate. Stau la rand incolonati precum robotii cu bucile iesite din pantaloni sau izmene, depinde cu ce iese fiecare din casa, pentru ca de multe ori sunt in trening si in papuci cu ata intre degete chiar daca afara crapa pietrele, ninge sau ploua. Ii doare in cur ca se uita lumea la ei. In fapt putini sunt cei mai cocheti, mai atenti cum se imbraca si probabil ca aia sunt europeni.
Mananca cu o atat de mare pofta incat cei care trec pe langa ei nu se pot abtine si se incoloneaza la rand la fast food, isi comanda bauturi carbogazoase de aproape 1 litru, baga sub nas cu jumatatile de ora si se scoala tot cu un ochi la standul de mancare. Pe mine ma lasa rece. Probabil ca daca as gusta din fiecare fel de mancare m-ar atrage si pe mine. Numai ca mi-ar lua ani numai sa gust din fiecare fel, restaurantele, fast food-urile si localurile in care se serveste hrana calda sunt cu zecile de mii. Ai spune ca astia nu gatesc acasa si probabil ca asa si este. Se mananca tone de alimente si nu se incurajeaza deloc consumul de fructe si legume, care sunt de cele mai multe ori mai scumpe decat carnea si sucurile. Or sti ei de ce.... Asigurarile costa de rup, dar despre asta intr-un alt episod.
Pana atunci sa mancati sanatos, cu cap si cu gust.
Intre timp am inceput serviciul, am primit un Cadillac cadou iar primavara vine cu fiecare zi ce trece. Aici abia acum incep pomii sa infloreasca, au iesit lalelele la toate colturile de strazi, veveritele se zbenguie, pasarile ciripesc ca niciunde in alta parte. De fapt dimineata, inainte sa sune ceasul, ma trezesc niste pasarele negre cu pieptul rosu care canta frenetic triluri de cum da lumina. Parca sunt canari, desi par niste grauri colorati.
Ieri dimineata mergeam spre munca si am evitat in ultimul moment un ghemotoc de blana pe sosea. Era fara viata... Dupa cateva secunde am regretat ca am nu am inchis aerisile. Era un sconcs mort. Nu stiu daca ati experimentat vreodata mirosul de sconcs. Aici si copiii il stiu. Miroase a benzina, cafea arsa si mosc, amestecate, dar foarte puternic, aproape sufocant, paralizant. Instantaneu mi s-au umezit ochii si a trebuit sa deschid geamul. Tot cartierul era napadit de mirosul paralizant... Seara, cand aveam sa ma intorc, mirosul inca persista, chiar daca blana era lipita acum de asfalt...
Azi dimineata cam in acelasi loc era lovit un coiot, insa apucase sa se refugieze pe spatiul cu flori dintre cele doua sensuri de mers. Semn ca pe acolo trec animale. Aici fiecare cartier sau oras (pentru ca orasele sunt lipite intre ele si sunt de fapt suburbii ale orasului Chicago) are cel putin o padure, un lac si un parc. Parcurile sunt insa destul de mari incat sa adaposteasca diferite specii de animale salbatice, de la gaste si rate pana la iepuri, coioti, ratoni, sconcsi, caprioare, veverite pitice, veverite roscate sau gri si zeci de specii de pasari. Oamenii alearga deja in haine de vara prin parcuri sau paduri, astfel ca animalele s-au obisnuit cu ei. Insa nu s-au obisnuit si cu masinile, asa ca atunci cand traverseaza prin loc nemarcat nu se asigura...
Merg 12 mile pana la serviciu, de obicei fac 40 de minute cu masina sau aproape o ora cu metroul si cu un autobuz. In cele 12 mile consum 1 galon de gaz, pentru ca motorul Cadillac-ului are 4.5 litri... Benzina costa aproape 4 dolari pe galon, adica aproape 1 dolar pe litru. Trec prin vreo 4 suburbii pana ajung in Chicago. Trec pe rand printr-un cartier rezidential, cu case de milioane de dolari, printr-un cartier cu mici magazine de familie, specializate pe carne, peste, bauturi, brutarii, tinichigerii, apoi printr-un cartier de mexicani, apoi printr-un cartier in care blochez portierele masinii si in sfarsit ajung in parcul Humboldt unde ma opresc cu masina efectiv in parc. Mai incolo incepe downtown-ul. Parchez in parc, pentru ca este o sosea care inconjoara parcul si poti parca.
Uneori colegii imi spun ca ies vara in parc si iau pauza de masa - o ora in parc, unde mananca, stau pe banci si se relaxeaza. Parcul este imens, are un mic lac, propriile gaste si un stol de rate.
Am mers acum doua saptamani la un restaurant asiatic. Cred ca am mancat 5 feluri de mancare, de la friptura cu legume pregatita pe loc, peste, stridii crude, porc, pui, sushi, pana la prajituri si fructe. Aveau doua tipe un platou de crabi fierti si bateau efectiv cu cracii la crabi in masa, sa ii sparga si sa manance carnea. Ii doare intre buci ca deranjeaza. Cand pleaca de la masa au burtile patate de mancare, le cad pantalonii sub straturile de sunca si merg agale spre masini, incolonati ca niste roboti care si-au luat doza de energie. Pe mine ma sperie cat mananca omuletii astia. Ai spune ca asta este telul lor.
Cam asa arata strazile, a crescut iarba, este verde pe jos insa copacii insa nu au inflorit toti. Daca a nins pana la mijlocul lui aprilie... saracii si-au conservat energia. Pe langa case nu vezi tipenie de om. Copiii sunt in case, nu sunt lasati sa se joace afara. Nu au voie sa lase copiii nesupravegheati. Asa ca stau in casa, la tv, tableta ori calculator. Nici cainii nu poti sa ii tii in curte peste noapte. Nici vara nici iarna. Seful nostru a avut un caine care statea numai in basement. Insa avea usita decupata in usa si intra singur si iesea din casa atunci cand vroia. Peste noapte ii placea sa stea in zapada si sa adoarma sub cerul liber. Pesemne ca mai si latra la luna. Pentru ca de cateva ori vecinii au chemat politia ca seful a lasat cainele afara si sufera animalul. Sa-i vada pe aia din Romania cum sar in tomberoane si cauta resturi de mancare. Aici animalele au aceleasi drepturi ca oamenii. Daca nu te duci cu animalul la doctor pentru vaccin, iti trimit adrese acasa. In cele din urma vin cu politia sa vada ce face cainele sau pisica.
Sunt cartiere in care oamenii mor de foame (de fapt nu mor de foame pentru ca intre timp au invatat sa fure si sa sparga geamuri, sa jefuiasca si sa ucida pentru bani), in spatele zgarie-norilor, misuna sobolanii iar ei se bat cu caramida in piept ca aici este raiul pe pamant. In plina iarna, erau scandalizati pe la tv ca stau sobolanii in cosurile de gunoi si mai ca intind labele la trecatori sa primeasca de pomana. Nu este raiul...Nu este. Nu mai este. Iar cainii de mult nu mai au covrigi in coada. Pentru ca au lasat cozile in jos si ei. NU mai sunt ce au fost odata. Acum stau altii la rand sa isi aroge rolul primilor, altii care au fost destepti sa isi vanda produsele multe si de calitate proasta, care au redus drastic locurile de munca ale bastinasilor si care au facut ca economia sa sufere. Si sa cada in fiecare an. Daca nu esti atent cumperi si aici produse chinezesti. Textilele sunt facute prin tarile asiatice, nu neaparat China sau prin America centrala. Rar mai asesti ceva facut aici. Iar pe credit se cumpara in continuare. Cardurile de credit sa traiasca...
Nu stiu de ce dar am constatat ca mi s-au sters niste postari. Ori mi le-au sters imperialistii... Noroc cu backup-urile facute. Voi atasa mai jos postarile "disparute", nu este nevoie sa le cititi din nou.
Am plecat
Am plecat de acasa cu gandul ca mergem in excursie... Chiar daca peste ocean, in capul nostru inca nu incapuse ideea ca plecam de tot...
Mama, tata si Luminita s-au abtinut eroic sa nu planga, desi toti aveau un nod in gat, pe care il simteam si eu destul de puternic... Stiu ca au plans inainte dar si dupa ce noi ne-am urcat in masina lui Sorin, care, ca un prieten adevarat, ne-a dus pana la microbuzul ce departe de casa avea sa ne poarte. Am tras cat am putut de kilogramele bagajelor, kilograme care s-au redus practic de-a lungul anilor, in sensul ca inainte puteai lejer sa-ti iei bagaje de peste 30 kilograme. Pana la aeroport m-am imbracat cu doua perechi de blugi, 2 tricouri, un hanorac cu gluga si o geaca de iarna... In buzunarele gecii am mai indesat o pereche de chiloti pentru ca am lasat acasa o sacosa intreaga (...). Efecte personale, aparat foto, cutie cu ochelari, cruci de metal (...) deo lichid, un dictionar de engleza americana de un kilogram, nici nu mai stiu ce am putut pune pe mine, doar pentru a trece cu ceva lucruri in plus...
Bagajele de mana au avut fiecare cate doua kilograme in plus, insa tipa de la check-in ne-a inteles cand a vazut ca plecam in state. Am platit in schimb doua bagaje suplimentare de cala. Am plecat ca magarii, cu doua bagaje de mana si patru la cala.
Cu ceva emotii din cauza vremii nefavorabile din Varsovia, am decolat din Bucuresti cu o jumatate de ora intarziere. Zboprul cu compania poloneza a fost placut, insa compania nu ne-a oferit decat apa si o napolitana. Este criza doar...
Am ajuns in Plonia, am facut din nou controlul corporal si am zis sa bem o cafea acompaniata de cate o tigara. Nesansa insa, in Varsovia in aeroport, nu exista restaurante sau cafenele in care sa se poata fuma... Exista doar o cusca mica din sticla, in care intri, fumezi in picioare si pleci, ca si cand ai fuma langa hota... Aeroportul insa este curat, luminos, aerisit. Dupa jumatate de ora de stat in cusca, timp in care am baut un frape si am facut networking pentru firma la care am lucrat, schimband telefoane cu o cucoana ce avea o firma de publicitate, ne-am intors din nou in sala de asteptare.
Dreamline-rul ce avea sa ne duca in America era alimentat de vreo doua ore de diverse masini, camioane, furnicar de oameni. Ce poti sa faci intr-un aeroport in care trebuie sa stai patru ore intre zboruri? Te pisi o data, dai o roata sa vezi magazinele, mai bei o cafea, mananci ceva soft... Lumea este grabita, apar si ceva carucioare cu copii in zona si ma rog ca acestia sa nu fie colegii mei de scaun...
Ma gandeam ce am face daca ni s-ar rataci bagajele si am ajunge acolo doar cu ce avem pe noi si in bagajul de mana. In acesta am doar blugi, ceva prezervative, parfum, o lanterna fara baterii, stick-uri de memorie si sosete. Cred ca m-as descurca pentru cateva zile...
Ne-am imbarcat in marele Boeing si am decolat. Avionul a zburat spre nord, facand practic o jumatate de cerc pana la destinatie, ocazie cu care am zburat peste tarile nordice, vazand si muntii acoperiti cu zapada din zona subarctica, apoi peste Canada si in sfarsit in America. Zborul a fost lung, mai bine de noua ore si ceva. Va inchipuiti ca 250 de oameni se duc la toaleta de doua ori cel putin in intervalul asta? Ei bine, am stat la doar doua randuri de patru din cele opt toalete, astfel ca nu prea am putut atipi, nu din cauza mirosului ci din cauza foielii si a usilor deschise si inchise in mod repetat. Dupa circa 7 ore de zbor, deja unii pasageri mergeau in cerc prin avion, pentru a se dezmorti...Am mancat, am baut, am vazut filme, am mancat, am baut, am completat formulare pentru vama americana si in sfarsit am aterizat. Am stat aproape doua ore la coada la control pasapoarte, ne-am lasat mirositi de un caine care adulmeca orice fel de fructe, legume ori mancare - lucruri interzise la intrarea in state, apoi la biroul special unde am predat plicurile galbene sigilate la ambasada din tara.
Un indian cu turban in cap a ales sa se opreasca si sa se roage cu ochii inchisi timp de trei minute, in timp ce in spatele lui alti 300 de oameni asteptau sa intre la control pasapoarte. Nu va inchipuiti ca cineva l-a depasit sau i-a spus ceva...
Ne gandeam cu groaza ce se va intampla daca un ofiter ar vrea sa ne controleze bagajele. La cate lucruri vidate in pungi aveam noi, daca le desfacea cineva, am fi iesit ca Mos Craciun cu hainele pe brate din aeroport. Un chinez era deja cu toate bagajele vraiste si se chinuia sa le puna inapoi in geamantane... Am trecut fara probleme si de aceasta bariera si ne-am amestecat printre cele zece milioane de oameni care traiesc in megalopolis. Am putut sa remarc imediat masinile mari, puternice, soselele late si aglomerate, curatenia, trenul de suprafata care ajunge si in mijlocul orasului Chicago pe deasupra strazilor.
Am ajuns äcasa", unde prietenii nostri au avut grija sa gasim frigiderul plin cu toate cele necesare traiului pe o saptamana, dar si alte obiecte de uz general. Asa este traditia, ca atunci cand un nou venit vine in America, sa incerci sa-i faci viata mai usoara, in amintirea momentelor in care fiecare din cei de aici au venit si au primit ajutor. Am fost invitati la masa de o familie de alti prieteni romani, unde am aflat ca o familie de ratoni vine seara si face circ in gradina...
Azi ne-am trezit in America... si vom incepe recunoasterea locurilor apropiate.
Biroul
Daca tot am incepeut periplul
interviurilor, am zis sa nu refuz la inceput pe niciun doritor... Adica ma suna
omuletii, le spun cine sunt si ce vreau si stabilesc intalniri cu ei. Le spun
sa-mi trimita adresa ca sa stiu pe unde sa ajung, imi trimit oamenii toate
detaliile, le bag pe google maps si vad cam cat timp imi sa ajung pana acolo cu
metroul si apoi pe jos, insa intotdeauna ajung ca mamarea cu jumatate de ora
inainte. Ma mai plimb peste pod pana la Chicago Tribune, mai fac o poza la vreo
expozitie, ma mai bate putin vantul care urla printre cladiri si ma intorc
incet catre locul faptei nepetrecute inca...
Insa pana te legitimezi de doua ori cel putin, pana ti se da permisul de libera trecere si pana urci cu liftul, ajungi numai bine, cu 5 minute inainte de ora fixata.
Sa nu va inchipuiti ca este usor de facut un interviu in alta limba. Astia te miros de la o posta ca nu esti de-al lor... Azi spre exemplu, am fost la una dintre cele mai mari firme de recrutare din tara asta. Am ajuns la baa blocului, am intrebat portarul daca acolo este adresa. Mi s-a raspuns ca da, multumesc si trec mai departe catre alt filtru. In lobby, doua conitze tasteaza cu unghiile mari pe doua monitoare.
- Cum va numiti si unde mergeti?
- Ma numesc Ionel si merg la cutare birou.
- Si cum va numiti? (...)
- Ionel ma numesc, in engleza este un fel de John sau mai degraba Johnny...
- A, Lionel?
- Da, da, spun fara sa ma mai gandesc ca deja individa avea buletinul meu in mana, pentru a-mi da libera trecere catre biroul situat la etajul 33. Pe biletul tiparit si inseriat cu cod de bare scria mare Lonel Gheroghiu... Fuck off...
Urc cu liftul, de data asta gasesc butoanele lesne. In lift un mexican dupa fata, coboara si el la acelasi etaj, semn ca isi cauta si el o slujba. Am ghicit, la receptie va primi si el un chestionar pe care fiecare aplicant trebuie sa il completeze.
- Cum va numiti? ma intreaba o duduie neagra toata...
- Lionel spun si ii intind buletinul...
Imi da formularul si imi spune sa astept pe un scaun imens.
Un omulet roscovan vine la mine si se prezinta. Este persoana cu care am discutat telefonic, cel care mi-a vazut resumeul dintre alte sute si care a considerat necesar ca trebuie sa vorbeasca cu mine.
Intram intr-un birou cu o masa si patru scaune, ma invita sa iau loc si in acelasi timp ii spun fara sa gandesc, in engleza mea cu accent de est european:
- Cred ca aveti cel mai frumos birou din Chicago!
- Vroiam sa te intreb de ce ai scris ca esti diplomat in resume, dar acum imi dau seama ca nu are rost sa te mai intreb...
Am trancanit patruzeci de minute, i-am spus ca iubesc zgarie norii, ca sunt foarte bun in ceea ce fac, ca vreau sa invat sa lucrez in audit intern pe reglementarile lor si am sfarsit discutia cerindu-si scuze ca nu am primit inca documentele din cauza crizei bugetare a guvernului... De data asta am zambit tot timpul, am vorbit mai mult decat prima data, l-am intrerupt ori de cate ori am avut ocazia si la final mi-a spus ca sunt atat de specializat incat nu se poate s nu imi gasesc job intr-o corporatie, iar el va pune umarul la acest lucru...
Am iesit din nou increzator, am coborat rapid cu liftul de mi-au pocnit urechile cand am ajuns jos si m-am pierdut in multimea care incepuse sa rupa usile in The Loop.
Nici nu ma mai uit in sus, pentru ca m-ar durea gatul din cauza spondilozei. Vad insa detalii pe care nu le-am vazut prima oara. De pilda ca unele cladiri mai vechi urmeaza a fi demolate, facand probabil loc unor cladiri moderne, din sticla. Pe strada miroase frumos, a paine coapta, a prajituri si a parfum fin.
La metrou o aglomeratie cum nu am mai vazut aici, insa am aflat ca as este la ora de varf. Atunci am luat un tren in sens invers, am mers doua statii si am coborat, luand trenul in sens invers si prinzand un loc bun, langa usa dar nu langa geam. La geam intotdeauna este frig, pentru ca aerul rece este impins pe langa geam. Langa mine un om de peste 45 ani citea ceva de Mark Twain. Citea si ii pica capul in piept la fiecare doua minute. Dar el intorcea cu grija paginile de fiecare data cand se trezea din motait, intre doua statii... Lumea obosita, motaie in cur dar nu uita sa coboare la statia lor. Sau poate uita si se intorc ca teleghidatii... Azi s-a ieftinit biletul, o calatorie dus-intors costa 3 dolari.
Despre diferente
Probabil ca nu le voi scrie atunci cand amintirile imi vor
fi alterate de viata de aici.
Acasa eram obisnuit sa deschid geamul si sa arunc de la etaj un os, ori de cate ori rezulta un os de la masa mea. Un ...Bobita era intotdeauna prin zona si se hranea cu el. Practic era ceva normal sa vezi geamuri deschizandu-se si sa vezi locatari hranind animale, fie caini ori pisici. Eu obisnuiam sa hranesc si familia de pescarusi ce avea cuibul pe blocul din fata. De cate ori deschideam geamul de la balcon, ei erau deja in aer, venind catre mine. Cate piei intregi de pui au mancat pasarile alea, ma mir ca nu au murit de colestorolul depus pe venele lor... Acum cred ca se uita in gol la geam...
Aici as putea arunca oase pe geam. Dar nu le-ar manca niciun caine si nicio pisica. Aici nu exista animale fara stapan. In plus, daca as repeta gestul si m-ar vedea vreun vecin, cu siguranta ca as primi vreo amenda usturatoare... Aici se arunca doar lucruri. Dar nu pe geam. Se lasa frumos pe o peluza de iarba proaspat tunsa. Gasesti fotolii, scaune, paturi, aparate electrocasnice, pianine, crose de golf (marturisesc ca am luat si eu un set de 4 crose de golf Wilson), toate in stare buna, curate, pentru a fi folosite de altii care au nevoie.
Aici oamenii care au animale se ingrijesc de ele. Ies cu cainii la alergat, le cumpara hrana uscata si umeda, vorbesc cu ei, le strang dejectiile de pe strada, ii duc la doctor si plang cand acestia se imbolnavesc sau mor. La noi cainii sunt loviti, injurati, alergati si obligati sa traiasca in preajma ghenelor de gunoi, pentru a putea subzista. Pe soselele din Romania vezi zeci de cadavre de caini pe strada, de multe ori lasate prada corbilor cu zilele... Au animalele vreo vina pentru ca s-a ajuns in acest impas? Au vreo vina pentru instinctele lor? Au autoritatile romane vreo vina pentru ca hoarde de animale fara stapan exista in fiecare din orasele noastre? Da, au, pentru ca s-au indestulat cu banii destinati strangerii acestora si construirii de adaposturi pentru ei. Banii s-au folosit doar pe hartie iar alesii urbelor noastre si-au umflat conturile si burtile din banii contribuabililor.
In Constanta, primaria a avizat eliminarea liniilor de tramvai din oras, pe motiv ca acestea nu sunt estetice si ca sunt foarte costisitoare atat sub aspectul mentenantei cat si sub aspectul inlocuirii garniturilor. "Cineva" a scos sinele de cale ferata, a strans cablurile de alimentare (din cupru) si le-a valorificat la fier vechi. "Altcineva" a negociat achizitionarea autobuzelor alora diforme, care nu incap pe o singura banda, pe bani grei si pe comisioane si mai grele, autobuze care nu au aer conditionat vara si nici caldura iarna. Constantenii nu merita sa circule civilizat, ei trebuie sa stea in caldura sau in frig in autobuze. Imi aduc aminte ca in copilarie, vechile troleibuze aveau la geamuri suruburi, pentru a nu fi deschise iarna, dar acestea ramaneanu pe geamuri inclusiv vara, creandu-se conditii propice unor veritabile saune cu mirosuri pestilentiale.
Aici, fie ca vorbesc de tren, metrou ori autobuz, toate au aer conditionat. Cand urci in autobuz, poti plati cu bani, cu card ori poti avea abonament. Banii sunt inghititi de un automat aflat langa sofer, care niciodata nu va pune mana pe bani. Ti se va elibera bilet de la automat si vei gasi intotdeauna loc pentru a sta jos. In fiecare statie exista cate o banca pe care poti sta. Autobuzul are statie la fiecare colt de strada, iar statia este anuntata de catre un robot cuplat la un sistem GPS.
Daca vrei sa cobori, poti sa tragi de o sufa de metal dispusa prin niste ochiuri metalice atat pe dreapta cat si pe stanga autobuzului, chiar langa geamuri. Daca vrei sa iei si bicicleta cutine, nicio problema. In fata autobuzelor exista o mica rampa care se extinde si care permite transportul a doua ori trei biclete in acelasi timp. Nu vei taxat in plus pentru aceasta, iar soferul va fi intotdeauna amabil sa te ajute sa iti pui bicicleta pe rampa speciala.
Daca vrei sa stii cat timp vei sta in statie, poti trimite un sms la un numar indicat pe tabla statiei si vei primi un mesaj cu numarul de minute pe care trebuie sa le astepti. La fiecare statie de metrou exista pasarele care te scot intr-o parte ori alta a drumului express. La fiecare iesire de metrou sunt mici autogari, amenajate cu peron, numere de autobuze si cu traseul fiecaruia in forma de harta, din care pleaca doua, trei sau mai multe autobuze catre diferite directii care nu au legatura directa cu metroul. Sunt lucruri simple dar care fac diferenta intre est si vest, intre normal si "las-o ba' ca merge asa".
Am mai scris despre asta dar voi mai scrie. M-a prins ploaia pe strada si neluand umbrela cu mine m-am adapostit sub o streasina. Am observat ca apa de pe sosea nu este murdara atunci cand este aruncata de rotile masinilor. Nu ai nici macar ocazia de a fi improscat cu noroi atunci cand ploua ci doar cu apa curata. Desi slabe sperante: intre sosea si bordura exista un mic sant de colectare a apei, ce se scurge in prima canalizare de la colt de strada. Apoi intre bordura si trotuar exista o peluza de cel putin un metru jumatate sau doi, astfel ca indiferent cat de mult ar stropi masinile, apa nu ajunge pe trotuar. Iar faptul ca este iarba pe fiecare centimetru de pamant, nu permite pamantului sa ajunga pe carosabil. In plus, aici nu se merge pe jos, dar asta se vede dupa dimensiunea bucilor de cur.
De ce le mai scriu ma veti intreba... Pentru ca am fost orb iar acum vad, va voi raspunde.
Pentru ca la ei se poate iar la noi nu. Pentru ca trebuie cerute toate lucrurile astea nu doar puse pe hartie o data la patru ani, ca promisiuni si atat. Pentru ca trebuie ca oamenii sa stie ca au puterea sa schimbe lucrurile acestea, pentru ca oamenii pusi de ei sunt in slujba lor si platiti de ei. Si ca trebuie sa isi pastreze promisiunile. Altfel, toti cei care mint trebuie sa plece acasa. Indiferent de culoare politica.
Acasa eram obisnuit sa deschid geamul si sa arunc de la etaj un os, ori de cate ori rezulta un os de la masa mea. Un ...Bobita era intotdeauna prin zona si se hranea cu el. Practic era ceva normal sa vezi geamuri deschizandu-se si sa vezi locatari hranind animale, fie caini ori pisici. Eu obisnuiam sa hranesc si familia de pescarusi ce avea cuibul pe blocul din fata. De cate ori deschideam geamul de la balcon, ei erau deja in aer, venind catre mine. Cate piei intregi de pui au mancat pasarile alea, ma mir ca nu au murit de colestorolul depus pe venele lor... Acum cred ca se uita in gol la geam...
Aici as putea arunca oase pe geam. Dar nu le-ar manca niciun caine si nicio pisica. Aici nu exista animale fara stapan. In plus, daca as repeta gestul si m-ar vedea vreun vecin, cu siguranta ca as primi vreo amenda usturatoare... Aici se arunca doar lucruri. Dar nu pe geam. Se lasa frumos pe o peluza de iarba proaspat tunsa. Gasesti fotolii, scaune, paturi, aparate electrocasnice, pianine, crose de golf (marturisesc ca am luat si eu un set de 4 crose de golf Wilson), toate in stare buna, curate, pentru a fi folosite de altii care au nevoie.
Aici oamenii care au animale se ingrijesc de ele. Ies cu cainii la alergat, le cumpara hrana uscata si umeda, vorbesc cu ei, le strang dejectiile de pe strada, ii duc la doctor si plang cand acestia se imbolnavesc sau mor. La noi cainii sunt loviti, injurati, alergati si obligati sa traiasca in preajma ghenelor de gunoi, pentru a putea subzista. Pe soselele din Romania vezi zeci de cadavre de caini pe strada, de multe ori lasate prada corbilor cu zilele... Au animalele vreo vina pentru ca s-a ajuns in acest impas? Au vreo vina pentru instinctele lor? Au autoritatile romane vreo vina pentru ca hoarde de animale fara stapan exista in fiecare din orasele noastre? Da, au, pentru ca s-au indestulat cu banii destinati strangerii acestora si construirii de adaposturi pentru ei. Banii s-au folosit doar pe hartie iar alesii urbelor noastre si-au umflat conturile si burtile din banii contribuabililor.
In Constanta, primaria a avizat eliminarea liniilor de tramvai din oras, pe motiv ca acestea nu sunt estetice si ca sunt foarte costisitoare atat sub aspectul mentenantei cat si sub aspectul inlocuirii garniturilor. "Cineva" a scos sinele de cale ferata, a strans cablurile de alimentare (din cupru) si le-a valorificat la fier vechi. "Altcineva" a negociat achizitionarea autobuzelor alora diforme, care nu incap pe o singura banda, pe bani grei si pe comisioane si mai grele, autobuze care nu au aer conditionat vara si nici caldura iarna. Constantenii nu merita sa circule civilizat, ei trebuie sa stea in caldura sau in frig in autobuze. Imi aduc aminte ca in copilarie, vechile troleibuze aveau la geamuri suruburi, pentru a nu fi deschise iarna, dar acestea ramaneanu pe geamuri inclusiv vara, creandu-se conditii propice unor veritabile saune cu mirosuri pestilentiale.
Aici, fie ca vorbesc de tren, metrou ori autobuz, toate au aer conditionat. Cand urci in autobuz, poti plati cu bani, cu card ori poti avea abonament. Banii sunt inghititi de un automat aflat langa sofer, care niciodata nu va pune mana pe bani. Ti se va elibera bilet de la automat si vei gasi intotdeauna loc pentru a sta jos. In fiecare statie exista cate o banca pe care poti sta. Autobuzul are statie la fiecare colt de strada, iar statia este anuntata de catre un robot cuplat la un sistem GPS.
Daca vrei sa cobori, poti sa tragi de o sufa de metal dispusa prin niste ochiuri metalice atat pe dreapta cat si pe stanga autobuzului, chiar langa geamuri. Daca vrei sa iei si bicicleta cutine, nicio problema. In fata autobuzelor exista o mica rampa care se extinde si care permite transportul a doua ori trei biclete in acelasi timp. Nu vei taxat in plus pentru aceasta, iar soferul va fi intotdeauna amabil sa te ajute sa iti pui bicicleta pe rampa speciala.
Daca vrei sa stii cat timp vei sta in statie, poti trimite un sms la un numar indicat pe tabla statiei si vei primi un mesaj cu numarul de minute pe care trebuie sa le astepti. La fiecare statie de metrou exista pasarele care te scot intr-o parte ori alta a drumului express. La fiecare iesire de metrou sunt mici autogari, amenajate cu peron, numere de autobuze si cu traseul fiecaruia in forma de harta, din care pleaca doua, trei sau mai multe autobuze catre diferite directii care nu au legatura directa cu metroul. Sunt lucruri simple dar care fac diferenta intre est si vest, intre normal si "las-o ba' ca merge asa".
Am mai scris despre asta dar voi mai scrie. M-a prins ploaia pe strada si neluand umbrela cu mine m-am adapostit sub o streasina. Am observat ca apa de pe sosea nu este murdara atunci cand este aruncata de rotile masinilor. Nu ai nici macar ocazia de a fi improscat cu noroi atunci cand ploua ci doar cu apa curata. Desi slabe sperante: intre sosea si bordura exista un mic sant de colectare a apei, ce se scurge in prima canalizare de la colt de strada. Apoi intre bordura si trotuar exista o peluza de cel putin un metru jumatate sau doi, astfel ca indiferent cat de mult ar stropi masinile, apa nu ajunge pe trotuar. Iar faptul ca este iarba pe fiecare centimetru de pamant, nu permite pamantului sa ajunga pe carosabil. In plus, aici nu se merge pe jos, dar asta se vede dupa dimensiunea bucilor de cur.
De ce le mai scriu ma veti intreba... Pentru ca am fost orb iar acum vad, va voi raspunde.
Pentru ca la ei se poate iar la noi nu. Pentru ca trebuie cerute toate lucrurile astea nu doar puse pe hartie o data la patru ani, ca promisiuni si atat. Pentru ca trebuie ca oamenii sa stie ca au puterea sa schimbe lucrurile acestea, pentru ca oamenii pusi de ei sunt in slujba lor si platiti de ei. Si ca trebuie sa isi pastreze promisiunile. Altfel, toti cei care mint trebuie sa plece acasa. Indiferent de culoare politica.
Monotonie
Pentru ca aveam déjà un interviu
programat la mijlocul acestei zile si pentru ca am fost sunat si am acceptat un
altul, am zis sa fie in aceesi zi macar, daca tot este sa ma deplasez in
downtown. Zis si facut, le-am pus la
interval de o ora unul fata de altul, o ora din momentul in care se termina
primul…
Am luat metroul si am plecat
catre primul interviu.
Am coborat la statia Monroe si am
luat-o pe jos catre prima tinta. Evident ca am ratat strada cautata. Este
foarte usor sa gresesti directia daca nu te uiti bine pe harta si la
indicatoarele strazilor. Am pierdut cam trei minute, apoi am ajuns in cele din
urma cu 15 minute inainte de ora fixata.
Ca sa nu fiu taran, am asteptat
in fata cladirii cateva minute, astfel incat sa ajung la interviu cu fix cinci
minute inainte. De data asta a fost la etajul 5. Trec de biroul de securitate
de la parter – in fiecare cladire exista cate unul – daca nu esti pe lista de invitati
nu vei trece niciodata…
Ajung sus, in lobby nimeni. Ma
pun closhca pe un scaun crezand ca va veni cineva sa ma intrebe de sanatate.
Aiurea, vazand ca este deja ora fixata pentru interviu, ma ridic si vad scris
cu litere de o schioapa ca daca nu este nimeni la birou – la secretariat – sa
sun un numar.
Cand ridic receptorul, o duduita
vine la spatele meu, imi intinde mana, se prezinta, ma prezint si eu si inainte
de a ma intreba daca vreau un pahar cu apa ma pune sa-mi fac spelling la primul
nume… Ai – o – en – i- el… Ma conduce intr-un birou cu doua scaune si ma uita
acolo…
Dupa circa un sfert de ora de
asteptare, vine si omul meu. Plin de viata, de fapt pocnind de viata, facem
cunostinta si ne asezam batraneste la taclale. Imi spune ce ar trebui sa modific
la resume pentru ca directorii de resurse umane sa fie atrasi de el de la prima
vedere. Sunt sfaturi bune, pentru care i-am multumit. Ma intreaba cat vreau
salariu, unde vreau sa lucrez, daca vreau sa calatoresc, daca vreau in public
sau in privat, daca am ajuns bine cu trenul, asa cum mi-a recomandat el, daca
mi-ar placea o corporatie si da din cap incantat sa auda ca déjà am aplicat la
una din cele enumerate de el.
Vreme de patruzeci de minute
discutam, apoi ne apropiem de final. Imi spune unde anume am gresit in
abordarea interviului: “nu ai zambit deloc vreme de 15 minute”, desi eu zic ca
mi-am latit cat am putut de mult gura, in zambete fortate, ca raspuns la
zambetele lui. “Nu te-ai miscat vreme de 20 d e minute, nu ai dat din maini, nu
ai fost relaxat. Acum este bine, insa la intalnirea cu firma si cu personalul
decizional trebuie sa dai impresia ca nu esti stresat si ca esti omul care le
trebuie. Trebuie sa fii ca o
…poveste”.
Toata lumea vrea povesti. Alerg
pe scari si ajung in strada. Interviul a durat mai mult decat anticipasem. Am
la dispozitie 20 de minute sa ajung la cealalta adresa. Afara frig de zici ca
sunt in curul gol, ca imparatul ala din povestea cu hainele imparatului…
Traversez un pod din ala basculant, trec cateva treceri de pietoni, ajungand in
final la cea de a doua cladire, pentru al doilea interviu.
Ma prezint la securitate si spun
ca am intalnire cu Durlica (…). Asta, un mexican dupa numele de pe ecuson, ma
cauta in system, isi rasuceste mustata si plin de importanta imi spune ca nu
sunt pe lista… si sa o sun pe Durlica sa-I spun ca sunt jos… ca in filmele cu
prosti. O sun pe Durlica si ii spun ca sunt jos… “How you spell your name”?
Vaco imi vine sa-I transmit… ti-am spus si ieri la telefon. Ai – o – en – I –
el… “Ok, in five minutes you can check again, the security must find your name
in the system…”.
Dupa cinci minute ma duc iar la
gardian. Bineinteles ca numele meu nu era in system. Il rog pe individ sa sune
daca nu ma crede la societatea in cauza si sa vorbeasca cu Durlica, sa se
convinga de faptul ca am intalnire cu ea. Ceea ce si face omul… Dupa ce
vorbeste, da din cap si spune ca este greu cu tehnica, inmanandu-mi un carton
cu “unknown name”…
Urc la biroul cu pricina,
formez un numar din lobby si astept cuminte pe un scaun sa vina Durlica. Si ea
vine. Si ne prezentam si dupa prezentare as fi vrut sa plec imediat… Din
colturile gurii femeii se scurgeau doua firisoare de …lipici alb. Am crezut ca
nu vad bine, am intors capul si m-am uitat din nou. Da, ceva alb ii curgea din
cura, pe la ambele colturi ale gurii.
Nu ma leg de faptul ca era grasa,
ca era neepilata pe maini, ca avea un pantalon ca de trening pe ea, cu bilute
de la cat era de forjat, ca se scarpina intre tzatze, de faptul ca avea parul
nespalat si de faptul ca nu era imbracata adecvat cu firma in care lucra.
Nu.
Dar cand iti curge un soi de
iaurt din gura, la ce cacat sa te gandesti? Ca e timpul sa razi sau sa fugi cat
mai repede? Nici una nici alta. Sa trecem la treaba… Am discutat putin apoi m-a
intrebat de ce am venit aici, ca toti cei de aici vor sa plece in Europa. Fara
sa stau pe ganduri, am intrebat-o daca ea ar pleca… Oo, cate nu mi-au venit sa
spun in acele moment, dar m-am abtinut… A urmat un intreg sirag de vorbe din
partea ei, care trebuiau sa aibe darul de a ma convinge ca am facut o greseala
ca am plecat din tara. M-a intrebat daca la noi in tara avem ssn. Ii spun ca
avem ceva de genul asta dar este mentionat si pe buletin. Imi cere buletinul sa
vada si ea numarul respectiv si imi spune ca este mare si urat... In final
mi-am dat seama ca trebuie sa iei oamenii asa cum sunt, pentru ca nimeni nu
este perfect nici aici. Si ca din cauza asta exista diversitate si din cauza
asta tara asta este unde este. Si intr-un fel mi-am luat gandul ca aceasta femeie
va putea sa-mi gaseasca mie vreodata o slujba...
Am iesit din nou pe strazile din
downtown unde exista oameni pe trotuare, la orice ora
din zi. In metrou toata lumea
facea apel cu sarg la strugurel, fie barbati fie femei. Mi-am dat si eu cu
limba peste buze si am constatat ca sunt arse de vantul care sulfa ca turbatul
printre zgarie nori. A mai trecut o zi, am mai primit o promisiune. In metrou
lumea citeste, se uita absenta pe geam, se scarpina in cur sau in nas, nu
conteaza ordinea la multi dintre ei, coboara si merge incolonata spre
scarile rulante.
Doar eu folosesc scarile clasice,
pentru a face putina miscare. Multi ma privesc ciudat dar a inceput sa ma doara
si pe mine in cur…
Si afara ploua...
Ma uit la gramada de oameni din
fata mea. Este o gramada organizata, pe doua randuri, unul la un pas in spatele
celuilalt. Oamenii stau la coada pentru permisul de condus ori pentru buletin
de identitate. La biroul de informatii ti se verifica documentele, apoi ti se
da un bon de ordine. Te asezi cuminte pe un scaun si te uiti pe un monitor,
pentru a vedea la ce ghiseu vei fi chemat.
Si esti chemat. Esti intrebat
care este inaltimea ta si surprins ii spui omului inaltimea in centimetri. El
nu pufneste si nu se enerveaza. Scoate de sub tejghea un tabel si se uita la
echivalentul in picioare si inch: 5 and 10. Sa fie primit! Te intreaba
greutatea si i-o spui in kilograme… How many pounds? I don’t know, look in the
table… si omul isi noteaza constiincios in calculator cate aproape jumatati de
kilogram ai… Te mai intreaba ce culoare are parul tau si daca vrei sa fii
donator de organe.
Da, de ce nu, ce sa mai fac cu
ele dincolo? {Poate penisul sa-l pastrezi. Cine ar vrea un penis de pomana? Cum
sa folosesti un penis uzat déjà? Cum sa pui mana pe el si cum sa il folosesti
cu nevasta? Eventual ala dinainte sa fie negru si tu sa fii alb…}. Platesti la
un ghiseu apoi ti se da un chestionar cu trei pagini si te asezi la una din
bancutele de scoala, exact in fata ghiseului, sa te poata vedea omuletii de
acolo ca nu incerci sa tragi cu ochiul din vreo carte. Constati ca intrebarile
sunt aproape identice cu cele invatate online, dar ca mai sunt si
surprize.
Te duci apoi temator catre
ghiseu, cu coada intre picioare, stiind sigur ca ai gresit doua sau trei intrebari,
dar fiind absolut convins ca la semnele de circulatie nu ai gresit niciunul din
cele 15 afisate. Respiri usurat cand vezi ca ti se scrie “test passed” pe
chestionar si ti se elibereaza o adeverinta in vederea examenului de condus. Daca vrei buletin, aduci exact aceleasi
acte, acelasi “interviu” numai ca la sfarsit faci foto, iar dupa un minut
buletinul iti iese automat dintr-un burlan si iti este inmanat. Sunt vreo 20 de
astfel de birouri in tot orasul.
{De la ferestrele apartamentului,
putem vedea avioanele ce aterizeaza sau decoleaza de pe O’hare. Intrucat
aeroportul este in imediata apropiere, poti vedea clar numele companiilor
inscrise pe fuselajul avioanelor. Chiar acum a trecut un Lot, mai devreme a
trecut un Turkish. Ma gandesc ca aduc aer din Europa si pentru 10 secunde ma
las cuprins de nostalgie.}
Am ales sa sacrificam un dovleac,
de fapt un dovlecel primit de la niste
prieteni. Si l-am sacrificat facandu-l placinta. Nu va inchipuiti ca a avut
gust de placinta de dovleac la fel ca acasa, insa a mirosit si la noi a ceva
bun. Am pus placinta la 200 grade, asa cum erau instructiunile in reteta si am
asteptat. Si am asteptat si am tot asteptat sa inceapa sa miroasa a ceva. Dupa
mai bine de douazeci de minute mi-am dat seama brusc ca am fi asteptat toata seara
in zadar. Gradele de pe cuptor sunt in Fahrenheit aici... (la fel cum toate
unitatile de masura sunt cele englezesti… poti sa bei o bere de fix 539 ml,
poti lua un borcan de …ceva la 680 grame, o cutie de Pepsi are fix 355 ml, insa
majoritatea preturilor sunt facute pentru un pound – lb – care are in jur de
450 grame). Asa ca am pus temeinic
butonul la 350 grade si in alte douazeci de minute am putut scoate o placinta
rumena, apetisanta. Intre timp a inceput sa sune si alarma de incediu pentru ca
zaharul de deasupra placintei s-a topit si a generat putin fum, suficient insa
sa declanseze alarma…. Am mancat placinta insa nu am ramas cu gustul ala de
placinta dovleac copt.
Cimitirele sunt aici atat de …
primitoare… Nu prea vezi cruci, au doar pietre funerare, risipite aiurea
printr-un cimitir in care exista foarte multi pomi si o iarba tunsa pe care
poti sa joci golf. Mormintele nu sunt atat de apropiate ca la noi, unde practic
nu ai cum sa treci de la un mormant la altul fara sa calci uneori pe capace,
vorbesc de cimitirele vechi. Ai mei ma tot bateau la cap in tara, sa merg sa
vad cavoul familiei, cumparat de ei, ca este central, pe langa aleea principala
si ca este atat de frumos si curat… Am refuzat mereu… Aici, unul din cimitire,
cu litere de o schioapa, isi face un soi de antireclama pe un panou, in incinta
cimitirului, langa strada: Don’t drive fast! We can wait you! Iti vine sa razi
si nu prea…
A venit iarna...
- Si acolo locuiesc oameni?
- Da, locuiesc si oameni...
- Hm, nu am vazut decat in filme tinuturile respective! Erau trasuri care mergeau prin padure iar in urma lor alergau lupii... Si Dracula era vampir noaptea...
- Ei bine, acum nu mai sunt trasuri si nici lupi care alearga dupa trasuri...
- Dar Dracula a fost real? (...)
- Da, a fost real, va voi trimite cateva fotografii in email, sa vedeti instrumentele de tortura din castelul lui...
- Waw...
Oamenii se uita la mine uneori ca si cand ar vedea ceva venit din cosmos. Ba parca ar vrea sa puna mana pe mine sa vada daca sunt real... Lor le plac povestile. Le plac povestile la nebunie. Si daca le plac, trebuie sa incepi cu o poveste, nu? M-am nascut asadar pe undeva pe langa Transilvania...
Luni am plecat la un interviu pe ploaie. O ploaie marunta si un aer rece, ce avea sa ma patrunda pana la oase in cele 7 minute de mers pe jos pana la Blue Line. Umbrela a fost buna atat pana acolo cat si in celelalte sapte minute de mers pe jos de la Clark pana la turnul in care isi are sediul compania la care am fost. Urmeaza binecunoscutele formulare si intrebarea clasica: how do you spell your first name?
- Just call me John, please!
- Well, it's so simple to call you John!
- Pe bune?
- Sorry?
- No, I just don't know where I have to sign this form...
In biroul in care sunt condus se vad picaturile de apa cum curg pe geamuri. Masinile se vad ca niste furnici, oamenii nu se vad deloc. Trei etaje mai sus se vad norii. Dupa jumatate de ora de discutii, m-am oprit brusc uitandu-ma pe geam.
- It's snowing!
- Yes it's my first snow in this town!
- Well, it's a very ugly weather.
- We have a few words for this kind of weather.
- Well?
- To stay in bed and count some money...
- Haha, it's a very good one! Which money? ...
Plec si vantul ma ia pe sus, cu tot cu palton, fular si umbrela. Ajung la metrou exact dupa cinci minute dupa ce cartela a expirat (in doua ore poti face trei transferuri). Imi cumpar o alta si intru pe peron. Aglomerat ca la zidul plangerii. Este ora patru si toti rup usile birourilor. Miroase a iarba arsa... In metrou lumea atipeste. Constat ca pot atipi si eu intre doua statii.
.............................................................................................................................................................................
Ma trezesc insa si ma gandesc la circul de cacat care se desfasoara iar in tara intre presedinte si prim ministru. Nasolul asta de Ponta, in loc sa fie ingrijorat de soarta bietilor romani, care in prag de iarna si sarbatori sunt saraciti de birurile puse de guvernarea lor proasta, pe el il fute grija de pamantul presedintelui. Sa infiinteze comisiii guvernamentale platite din banii prostilor, sa aibe si ei activitate si ore pontate. Doamne, cum se mai fura banii bietei noastre tari.
Nasolule, opreste-te cu circul asta ieftin ca o dai rau de tot prin buruieni… O sa ramai in istorie ca cel mai prost premier din istoria tarisoarei asteia. Care nu se poate stapani sa nu rascoleasca rahatul, care este aservit baronilor ori trusturilor media. Pacat ca esti tanar si poti fi capabil! Si in postul asta nu esti copilot, ci chiar pilot... Tara asta nu poate fi condusa din studioul A3, seara de seara. Tu trebuie sa citesti seara analize, tendinte, cifre, sondaje, sa iei a doua zi decizii si sa nu mai dai in presedinte sau in PDL. Uita-i, sunt istorie, asa cum istorie vei fi si tu. Tu ai alte griji pe cap: sa ii faci romani mai bogati, sa le micsorezi birurile, sa le faci viata frumoasa, ca de aia esti social, ca democrat nu vei fi niciodata... Dar ai grija ce loc vei avea in istorie baiatu’! Doar cu mistocareli ieftine nu stiu pe cine poti sa mai minti. Doar cu un limbaj dual nu poti sa convingi pe nimeni din afara. Trezeste-te domnule prim ministru si fa bine sa conduci tara asta, ajunge cat cacat ati scos toti din guri. Ati face bine ori sa va stergeti la gura ori sa incercati sa scoateti si altceva, gen idei de a aduce bani in tara, de a aduce investitii si de a stopa furtul fara margini de care se ocupa porcii vostri din partid de cand ati venit la putere...Nu spun ca ceilalti nu au furat, dar de aia ati castigat voi, pentru ca i-ati blamat pe ceilalti si i-ati mintit pe romani ca voi sunteti mai buni, oare a cata oara...?
Acum chiar nu stiu cine este mai nociv pentru tara, dar inclin sa cred ca Viorel se distanteaza de ultimul clasat…
Cobor din tren si inca ma gandesc de ce trebuie sa suporte romanii cacatul asta zilnic si de ce nu pot evolua, de ce nu pot trai mai bine, de ce trebuie sa plece din tara, de ce nu pot avea facilitati mai bune si un trai mai bun? As spune ca revolutia nu le-a servit la nimic. Nu am invatat nimic ca natie. Nici macar ca avem dreptul democratic sa protestam… impotriva grosoloniei, incompetentei, minciunii, manipularii si a nesimtirii celor ce conduc acest neam…
Calatoria cu trenul
M-am trezit din zori, stiind ca voi avea o zi mai grea. Urma sa imi intalnesc mentorul sau cel putin pentru moment, antrenorul. "The coach", R. avea sa ma astepte in statie, in una din suburbiile megalopolisului. Asadar am luat metroul pana in centru, am facut cam 50 minute. Imbracat lejer, business casual cum ma rugase R. Am ascultat engleza in casti pana la Jackson station, apoi am coborat din metrou si am urcat (...) pe marele bulevard.
Un bulevard strajuit de monstri
de otel si sticla. Mi-am ridicat cu nesat gulerul paltonului si am apucat spre
gara centrala. Frig, un vant taios, putina ceata si fulgi de zapada, oameni
zgribuliti si grabiti sa intre in cladirile incalzite, miros de cafea si
prajituri, la fiecare colt de strada, unde exista astfel de localuri, care
furnizeaza energie la zeci de mii de oameni zilnic.
Dupa zece minute de mers pe jos (as fi putut cobori la o statie mai apropiata dar nu mai mersesem inainte pe acolo si mi-am spus sa nu stau sa pierd timpul uitandu-ma pe harta) am ajuns la gara. Am avut senzatia ca mai fusesem acolo, poate din cauza filmelor turnate in aceasta gara.
Dupa zece minute de mers pe jos (as fi putut cobori la o statie mai apropiata dar nu mai mersesem inainte pe acolo si mi-am spus sa nu stau sa pierd timpul uitandu-ma pe harta) am ajuns la gara. Am avut senzatia ca mai fusesem acolo, poate din cauza filmelor turnate in aceasta gara.
O arhitectura impunatoare,
curata luna, impodobita deja de sarbatoare, gara arata ca un muzeu de la noi...
O gara prin care trec zilnic 120.000 oameni, al treilea mare nod feroviar al
tarii, desemnata in 2012 unul dintre cele mai frumoase locuri din US. Va
inchipuiti ca nu exista o singura hartie pe jos, ca te poti aseza direct pe jos
- multi dintre calatori o fac de altfel - nu te murdaresti pentru ca nu exista
noroi nici atunci cand ploua.
Ei bine, ca un veritabil provincial, am studiat mai intai totul in detaliu, apoi m-am asezat la coada la bilete. Impropriu spus coada, pentru ca erau 3 persoane la rand si doua ghisee deschise. La alte 5 aparate iti puteai lista online biletul, iar alte 10 ghisee erau inchise la ora respectiva, probabil din lipsa de calatori. Harti si orare de mers gratuite pentru toate liniile ce deservesc metropola, orice informatie ai nevoie o gasesti fara sa-ti pui prea multe intrebari. Politisti cu caini special dresati pentru a descoperi substante sau pachete suspecte, dar foarte discreti si politicosi cu pasagerii. Cineva a intrebat de ce stau cu cainii in gara si se plimba. Raspunsul a venit simplu si politicos: "Pentru siguranta dumneavoastra, doamna".
Eu venisem cu 30 de minute inainte, stiind ca este un loc foarte aglomerat, cu foarte multe terminale si cu multi calatori. Ei bine, am stat cele 30 de minute in tren, in care urci efectiv din gara, printr-o poarta automata, fara a iesi insa sub cerul liber. In fapt trenurile sunt garate sub zgarie nori...
Trenul, cu etaj, curat, cu
vagoane gen bou-vagon, aerisite si spatioase. Primesti instructiuni sa iti pui
biletul pe spatarul scaunului din fata, pentru a fi luat si perforat de
conductor, pentru ca nu cumva acesta sau vreun pasager sa faca scurta la
mana... Din aceeasi gara, o alta companie opereaza trenuri ce parcurg toata
tara, deci pe distante mari si foarte mari.
Am mers cu trenul 45 de minute, exact atat cat era planificat. Distanta dintre statii este de 3 minute probabil, dat fiind faptul ca au fost cel putin 15 statii, dar treul prinde viteza destul de mare intre ele. Nicaieri nu am vazut camp gol sau spatii goale intre statii. Case, cartiere rezidentiale, parcuri, conace, casute, treci efectiv dintr-un orasel in altul fara sa-ti dai seama. Calea ferata are trei linii. Una de dus, una de intors, iar cea din mijloc pentru trenurile expres, de viteza, care nu opresc in toate statiile.
Am ajuns la destinatie, m-am intalnit cu "the coach", am discutat, am primit ponturi, am primit incredere si probabil ca am castigat simpatia interlocutorului meu. Am mancat cate o salata de legume bio (este si aici la moda) care a costat fiecare cate 19 dolari...
Am plecat, nu inainte de a-i povesti cate ceva despre Dracula, despre faptul ca Bucurestiul nu este la tara, ca poti face vacante minunate in Transilvania fara sa te manance lupii si ca tara mea nu mai este aceeasi tara in care acum 24 de ani ne-am impuscat "dictatorul care asuprea toata populatia", desi naravurile unora au ramas aceleasi si ar merita aceeasi soarta.
Cand am ajuns in downtown, dupa 45 de minute, ningea din nou. Am mers pe scurtatura si m-am aruncat aproape congelat in prima gura de metrou intalnita. Aveam sa ma intorc pe aceleasi scari, pentru ca gura respectiva nu deservea metroul meu...
Am mers cu trenul 45 de minute, exact atat cat era planificat. Distanta dintre statii este de 3 minute probabil, dat fiind faptul ca au fost cel putin 15 statii, dar treul prinde viteza destul de mare intre ele. Nicaieri nu am vazut camp gol sau spatii goale intre statii. Case, cartiere rezidentiale, parcuri, conace, casute, treci efectiv dintr-un orasel in altul fara sa-ti dai seama. Calea ferata are trei linii. Una de dus, una de intors, iar cea din mijloc pentru trenurile expres, de viteza, care nu opresc in toate statiile.
Am ajuns la destinatie, m-am intalnit cu "the coach", am discutat, am primit ponturi, am primit incredere si probabil ca am castigat simpatia interlocutorului meu. Am mancat cate o salata de legume bio (este si aici la moda) care a costat fiecare cate 19 dolari...
Am plecat, nu inainte de a-i povesti cate ceva despre Dracula, despre faptul ca Bucurestiul nu este la tara, ca poti face vacante minunate in Transilvania fara sa te manance lupii si ca tara mea nu mai este aceeasi tara in care acum 24 de ani ne-am impuscat "dictatorul care asuprea toata populatia", desi naravurile unora au ramas aceleasi si ar merita aceeasi soarta.
Cand am ajuns in downtown, dupa 45 de minute, ningea din nou. Am mers pe scurtatura si m-am aruncat aproape congelat in prima gura de metrou intalnita. Aveam sa ma intorc pe aceleasi scari, pentru ca gura respectiva nu deservea metroul meu...
La metroul azi canta un nene la un
xilofon. Din pacate, nu am avut timp sa il ascult, insa l-am filmat cateva
secunde, in timp ce alergam sa prind metroul. Cand am coborat, am fost nevoit
sa-mi pun aparatoarele pentru urechi, nu de alta dar as fi ajuns acasa cu ele
degerate. Azi erau cam 18 grade Fahrenheit, adica aproape -8 grade C. Insa
vantul amplifica senzatia de frig, intocmai ca la noi pe faleza iarna.
Din experienta de azi, am ramas inca in cap cu intrebarea: cum de este atat de
curat intr-o gara prin care trec zilnic zeci de mii de oameni. Cum de nu
miroase a urina, a rahat, cum de nu ti se lipesc pantofii de gresia de pe jos,
cum de nu se cerseste, cum de este cald, cum de te simti ca si cand te-ai afla
la teatru, la cinema sau la mall...? Toate acestea intr-o cladire data in
folosinta in 1925...
200 metri garduri
Ei bine, sa nu va inchipuiti ca
aici oamenii nu se inghesuie la cumparaturi asa cum se inghesuie romanii in
tara prin supermarketuri. Si aici cumparaturile sunt sport national. Americanii
cumpara orice daca este ieftin, eventual la oferta. Si aici aproape totul este
ieftin si la oferta... Zici ca sunt la curse cu cosurile de cumparaturi...
Spre exemplu, poti cumpara un curcan de 12 lb (1lb = 450 gr) cu 12 dolari. Dar nu l-am luat pentru ca fiind mare are multe oase... :)
O sticla de miere de albine de 5 lb (2.27 kg) o poti cumpara cu 12.49 dolari.
Un pachet de pulpa de porc fara grasime, carne macra de 8 lb il poti lua cu 15.52 dolari.
Un borcan de castraveti murati de 2 lb, polonez, il poti cumpara cu 1.99 dolari.
Un borcan de gogosari in otet de 2lb, plonez, il poti avea pentru 2.99 dolari.
Un borcan de ciuperci intregi de acceasi greutate, costa 3.99 dolari.
Un pachet de unt polonez in greutate de 0.58 lb costa 1.50 dolari.
Doua radacini de pastarnac - albitura in greutate de 0.41 lb costa 0.57 dolari.
Doi ardei verzi cubanezi in greutate de 0.33 lb costa 0.40 dolari.
Portocale de California 1.74 lb au costat 1.11 dolari.
Patru banane au costat 0.68 dolari. Doua fructe de avocado au costat 1 dolar.
Mere "bot de iepure" - care nu au aroma celor din tara, 1.49 lb au costat 1.53 dolari.
Cinci legaturi de ceapa verde au costat 1 dolar, iar un dovlecel din ala mic cu silueta de vioara (pentru placinta de dovleac) a costat 1.71. Cinci sau sase capatani de usturoi au costat 0.60 dolari.
O sticluta de esenta de vanilie a costat in magazinul romanesc 3 dolari. O sticla de ulei de un litru a costat in acelasi magazin romanesc 3.59 dolari.
O bucata de slana afumata cu insertii mari de carne de aproximativ 1 lb a costat 6.86 dolari. Trei bucati de carnati proaspeti romanesti de aproximativ 2 lb au costat 6.51 dolari.
1 lb de toba romaneasca a costat 6.65 dolari. O bucata de lebar de 1 lb a costat 3.51 dolari. O paine de 2 lb costa 2 dolari si asta este una mai ieftina.
Spre exemplu, poti cumpara un curcan de 12 lb (1lb = 450 gr) cu 12 dolari. Dar nu l-am luat pentru ca fiind mare are multe oase... :)
O sticla de miere de albine de 5 lb (2.27 kg) o poti cumpara cu 12.49 dolari.
Un pachet de pulpa de porc fara grasime, carne macra de 8 lb il poti lua cu 15.52 dolari.
Un borcan de castraveti murati de 2 lb, polonez, il poti cumpara cu 1.99 dolari.
Un borcan de gogosari in otet de 2lb, plonez, il poti avea pentru 2.99 dolari.
Un borcan de ciuperci intregi de acceasi greutate, costa 3.99 dolari.
Un pachet de unt polonez in greutate de 0.58 lb costa 1.50 dolari.
Doua radacini de pastarnac - albitura in greutate de 0.41 lb costa 0.57 dolari.
Doi ardei verzi cubanezi in greutate de 0.33 lb costa 0.40 dolari.
Portocale de California 1.74 lb au costat 1.11 dolari.
Patru banane au costat 0.68 dolari. Doua fructe de avocado au costat 1 dolar.
Mere "bot de iepure" - care nu au aroma celor din tara, 1.49 lb au costat 1.53 dolari.
Cinci legaturi de ceapa verde au costat 1 dolar, iar un dovlecel din ala mic cu silueta de vioara (pentru placinta de dovleac) a costat 1.71. Cinci sau sase capatani de usturoi au costat 0.60 dolari.
O sticluta de esenta de vanilie a costat in magazinul romanesc 3 dolari. O sticla de ulei de un litru a costat in acelasi magazin romanesc 3.59 dolari.
O bucata de slana afumata cu insertii mari de carne de aproximativ 1 lb a costat 6.86 dolari. Trei bucati de carnati proaspeti romanesti de aproximativ 2 lb au costat 6.51 dolari.
1 lb de toba romaneasca a costat 6.65 dolari. O bucata de lebar de 1 lb a costat 3.51 dolari. O paine de 2 lb costa 2 dolari si asta este una mai ieftina.
Pentru americanul de rand probabil ca este nevoie de cateva ore de munca pentru a putea castiga banii astia. Numai ca ei cumpara cantitati mari, nu iau cu sutele de grame. Ei cumpara bidoane de lapte, bidoane de 4 litri de suc de mere, de portocale, baxuri de apa si bauturi carbogazoase, jumatati de duzina de pizza congelata, pleaca efectiv cocosati de la cumparaturi. Sunt sclavii cumparaturilor si apoi a kilogramelor acumulate. Stau la rand incolonati precum robotii cu bucile iesite din pantaloni sau izmene, depinde cu ce iese fiecare din casa, pentru ca de multe ori sunt in trening si in papuci cu ata intre degete chiar daca afara crapa pietrele, ninge sau ploua. Ii doare in cur ca se uita lumea la ei. In fapt putini sunt cei mai cocheti, mai atenti cum se imbraca si probabil ca aia sunt europeni.
Mananca cu o atat de mare pofta incat cei care trec pe langa ei nu se pot abtine si se incoloneaza la rand la fast food, isi comanda bauturi carbogazoase de aproape 1 litru, baga sub nas cu jumatatile de ora si se scoala tot cu un ochi la standul de mancare. Pe mine ma lasa rece. Probabil ca daca as gusta din fiecare fel de mancare m-ar atrage si pe mine. Numai ca mi-ar lua ani numai sa gust din fiecare fel, restaurantele, fast food-urile si localurile in care se serveste hrana calda sunt cu zecile de mii. Ai spune ca astia nu gatesc acasa si probabil ca asa si este. Se mananca tone de alimente si nu se incurajeaza deloc consumul de fructe si legume, care sunt de cele mai multe ori mai scumpe decat carnea si sucurile. Or sti ei de ce.... Asigurarile costa de rup, dar despre asta intr-un alt episod.
Pana atunci sa mancati sanatos, cu cap si cu gust.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)