Fiind duminica am lenevit in pat pana spre 8.30. Tenia insa dadea semne de mare foame asa ca m-am hotarat sa fac ceva repede la micul dejun. Dupa ce l-am pus in farfurie mi-am sunat sora si parintii. Imi place cand mananc si vorbesc cu ei. Imi da un sentiment placut ca suntem din nou impreuna la masa. Ei nu inteleg asta, iar mama se mai sterge uneori la gura in timp ce ma vede pe mine mancand. Este atat de pofticioasa micuta... si se vede pe ea treaba asta.
Am vorbit vreme de doua ore, vrute si nevrute, apoi am hotarat sa iesim din casa si sa mergem oriunde ne-o duce Cadillac-ul nostru batran. Cu Carmen la volan am carmit spre Schaumburg. Stiam ca este un parc mare acolo si m-am gandit sa facem ceva talpa.
Evident ca ne-am ratacit pentru ca nu am catadicsit sa pun gps-ul. Mai mersesem de vreo doua ori prin zona dar nu conduceam eu. Am pus pana la urma gps-ul si am ajuns in ceva vreme la destinatie. Cum se facuse ora 13 era deja foarte cald afara. Am mers putin prin iarba si dupa vreun sfert de ora ne-am refugiat sub un pom batran, la umbra caruia se afla o masa de lemn si doua bancute. Am scos sticlele de apa si am baut. Am mai stat putin de vorba si brusc mi s-a facut din nou foame.
Nu aveam nimic de mancare la noi, cei cativa samburi de migdale pe care obisnuiesc sa-i iau la mine mereu, fiind aruncati nada teniei inca de la plecarea de acasa...
Peste drum, la vreo 100 de metri de bancuta noastra, era un cort cu mese si scaune, cu muzica orientala, iar alaturi fumega un gratar mare. Mare era in mintea mea, pentru ca nu il vedeam. Am stat si am asteptat rabdator sa imi treaca foamea, insa vantul a adus miros de fum peste mine.
Ca teleghidat am traversat mica distanta, am intrat sub cort unde am vazut ca era un picnic organizat de firme grecesti, cu cateva sute de oameni. Pe un panou, erau afisati sponsorii picnicului, firme grecesti. Cu mana pe portofel, am dat binete in engleza, imediat mi s-a pus o farfurie in mana si am fost indrumat spre...gratar. Unde am primit cu varf si indesat... Plus souflaki, salata, branza, cascaval de oaie, bere, suc, apa, felii de pepene, baclavale, nectarine. Cu mainile pline si fara sa fi platit ceva, m-am dus clatinandu-ma catre masuta noastra, dintr-o data plina.
Am mancat amandoi plini de bucurie si de voie buna. Am gandit ca asa ceva numai in America se poate. Am mai stat apoi la umbra si ne-am uitat la oamenii care jucau in parc tot felul de jocuri, cu mingea, cu zmee, cu avioane teleghidate.
Nu era vorba de bani aici, pentru ca desi aveam bani nu puteam cumpara, nimic nu era de vanzare la picnicul asta... Nici macar omenia, respectul si ospitalitatea greceasca. Toate acestea au fost gratuite...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu