Despre Marsul Foamei si in general despre o vesnica foame

Dis de dimineata m-am trezit, am aruncat sub nas un hot-dog, ca de, nu am avut timp de bacon cu oua ochiuri, m-am adapat cu o sticla de apa de 1 pint si 0.9 oz (0.5 litri), mi-am luat camera foto si am plecat la sapte trecute fix spre locul de intalnire, adica fix la birou.

Am pus 4 galoane de benzina, oferta la $3,90/galon, am scos niste dolari de la bancomat, am ocolit pe sosea doi sconcsi ce-si faceau pesemne o declaratie de dragoste, mi-am mai clatit ochii la casele de milioane insirate pe bulevardul pe care obisnuiesc sa ajung la serviciu, dupa vreo 40 de minute. Unele strazi sunt deja blocate, pentru ca unii dintre locatari au decis sa faca un party pe strada. Exact, se ia autorizatie de la primarie si se scoate calabalacul pe strada, cu scaune mese, aici era si un purcel pus la rotisor.

Instant m-am gandit sa merg sa ma imprietenesc cu ei... si sa las balta Hunger Walk pentru care m-am trezit sambata ca intr-o zi normala... M-am sters insa repede la gura si am trecut mai departe.

Am ajuns la birou, unde asteptau deja vreo 100 de oameni, salariati de-ai nostri. Zece femei deodata m-au binecuvantat si mi-au cerut sa le las sa mearga la toaleta... Intre timp au venit autobuzele scolare, inchiriate special pentru ocazia asta. Pana i-am inregistrat a trecut o jumatate de ora, pana am dat cecurile soferilor si pana am urcat cu totii a mai trecut o jumatate de ora. Pana am ajuns la stadionul pe care joaca cei de la Chicago Bears, la Soldier Field, a mai trecut o jumatate de ora.
Aici, lumea dupa lume...

Actiunea a constat intr-un mars bine controlat pe langa Lake Michigan, apoi un picnic urias, cu vreo 15,000 de participanti, cu muzica, bauturi racoritoare si gustari calde si reci, toate astea pe o pajiste puternic mirosind a pishat de caine. Pentru ca de obicei pe acolo lumea alearga cu patrupedele. Americanii sunt foarte atasati de animelele lor, nu ii lasa sa stea in casa ci ii trateaza cu respect ca pe orice alt membru al familiei. Frecvent apeleaza la "plimbatori de caini" calificati, asta este o meserie aici, cum sunt dadacele pentru copii.

Am lasat deoparte mirosul de pishat si am bagat sub nas ceea ce am primit de la organizatori. Aici parca mananc mai mult, dar tot degeaba, nu iau un pound in plus... Si la birou am rezerve de ...orice pe birou, vin colegele si imi aduc in fiecare zi fructe - la care ma uit ca un caine care constata ca are ciorba la cina - prajituri de casa sau de pe langa casa, practic nu este zi in care sa nu vina cineva sa aduca ceva bun. Degeaba, tenia mea poate manca mai mult decat pot eu baga...

Dupa vreo doua ore am strans tabara si am plecat, plafonul de nori coborase atat de mult incat se simtea in aer miros de ploaie. Fix dupa ce au urcat toti in autobuze, ploaia s-a dezlantuit zgomotos.

Am plecat cu gandul la gratarele alea care sfaraiau inca. Insa gustul carnatilor lor nu seamana nici de departe cu alor nostri. Ai lor nu au usturoi. Si zici ca mananci ceva dar nu carnati. Cu carnea insa este cu totul altceva. Vaca lor se topeste in gura. Ma gandeam ca trebuie sa o bata serios inainte sau dupa ce o sacrifica pentru a fi atat de frageda... Si porcul este gustos si nu miroase a medicamente cum adeseori mirosea in tara, cand il cumparam de la Real. Incerc sa ma educ sa mananc mai multe legume. Porc cu legume, vaca cu legume, insa uneori legumele imi raman in farfurie...

Atunci cand sunt flamand si merg la cumparaturi, gafez din start, pentru ca imi fug ochii in toate directiile. Sunt atat de multe chestii de testat si de gustat... Ieri am luat Fajito cu vita, un amestec de vita cu legume proaspete, lasate putin la un baitz facut de mexicani cu stiu ei ce, foarte bun, gustos si sanatos (haha). Pusa la tigaie cu o lingura de ulei de masline, ne-am batut pe mancarea asta. Vaca, rafinata si buna la gust. Aceeasi chestie se poate cumpara cu pork sau chiken.

Vineri mi-a povestit un roman cum s-a certat el cand a venit aici cu un vanzator ca el vrea sandvich cu kitchen. Vanzatorul incerca sa il convinga sa ii dea cu chiken, el nu si nu, ca vrea cu kitchen... Fiecare are povestea lui aici. Dar oamenii sunt intelegatori atunci cand nu inteleg un cuvant sau o suita de cuvinte din ceea ce tu crezi ca scoti literar...Pur si simplu te indeamna sa repeti.

Ei bine, am intrat sa iau doi ardei pentru o tocanita si am iesit cu somon, apa plata, carne de vita. Pe somon am dat cate un dolar pe doua portii de cam 300 grame, mega oferta. Imi place somonul crud, taiat felii, cu sare, cu o felie de lamaie si daca este si o gura de brandy cu atat mai bine.
Am zis ca trebuie sa intram sa incercam lobsteri, dar cred ca nu voi avea sansa asta cu Carmen, nu cred ca ar putea sa il manance, adica sa il desfaca si sa il haleasca, doar sa ii comand direct coada la gratar si basta. Va veni ea si vremea aceea, desi un restaurant celebru pentru asa ceva este la noi in cartier.

Pana atunci am spus ca trebuie sa mergem in China Town sa incercam preparatele ciudate ale chinezilor. Pe mine ma tenteaza orice este prajit ori copt si arata bine. Atat de multe sunt de explorat in orasul asta, oferta este imensa. Atat de multe natii, atat de multe cartiere-oras in marele oras si fiecare cu specificul lor. Greci, arabi, indieni, ucrainieni, polonezi, francezi, italieni, romani, chinezi, coreeni, turci, este ca si cum ai merge intr-un alt oras si ai servi cina in stil traditional.

Cat am scris, am mancat o cutie de "California raisins", doi pumni de seminte crude si am baut o sonda de suc facut in casa.  A trecut si tornada pe langa noi, au trecut si avertizarile meteo care zici ca prevesteau sfarsitul lumii. Pesemne lumea se baga in case, se leaga de sifoniere sau de cazi daca nu au basement si asteapta sa treaca furtuna. Casele sunt facute din materiale usoare si pot fi foarte repede distruse. Inclusiv blocurile normale sunt facute la fel si sunt puse pe piloni de metal. De regula, sub fiecare bloc este parcarea masinilor. Fereasca Domnul sa cada blocul, ca pierzi si casa si masina dintr-un foc. Mi-e foame iar...