Ar fi trebuit sa ne mutam pe 1
Octombrie intr-un nou apartament. Am strans tot ce era de strans, in cutii,
pungi, saci si am asteptat ziua cu pricina. Cu o zi inainte, ma suna un agent
de la managementul companiei si imi spune: “ne pare rau dar intampinam probleme
cu actualul chirias, care nu raspunde la telefon si care nu a parasit
deocamdata locuinta”.
Pentru ca nu doream sa dorm in
parc incepand de a doua zi si pentru ca nu era vina mea ca respectivul nu
parasise locuinta, le-am cerut onorabililor sa imi ofere o alta locuinta,
pentru ca platisem deja in avans locuinta in care ar fi trebuit sa ne mutam.
Ne-au oferit la alegere doua
apartamente, in zone total diferite de zona in care trebuia sa ne mutam, insa
nu am stat mult pe ganduri, am ales unul din ele si ne-am mutat.
Aici te vei muta intr-o cladire intotdeauna
prin intrarea din spate a acestuia, pentru a nu bloca accesul locatarilor -
aproape toate cladirile au cel putin doua intrari. Am insistat sa ramanem la un
apartament de la parter si sa nu mai caram toate lucrurile noastre pana la
etajul 3, pe scari, pentru ca aveam sa stam acolo doar pe o perioada scurta de
timp.
Inauntru am fost placut surprins
sa gasesc totul nou in bucatarie si baie, parchetul proaspat dat cu lac, insa
jale mare la capitolul geamuri, care sunt o mare problema aici, in sensul ca nu
toate sunt noi, multe nu se deschid, fiind blocate, multe sunt atat de coapte
incat ramai cu manerul in mana atunci cand incerci sa le deschizi, iar unele
sunt atat de vechi incat iti intra vantul in casa iar iarna trebuie sa pui
celofan pe dinauntru ca sa nu iti zboare vantul basca in timp ce stai pe
fotoliu...
Asa ca aveam sa ne mutam din nou,
insa de data asta costurile vor fi suportate de compania ce administreaza
cladirea, pentru ca nu au respectat data in care apartamentul trebuia sa fie
liber.
Surpriza insa avea sa vina dupa
ce am bagat totul in casa provizorie… In coltul blocului trece Brown Line, unul
din metrourile din Chicago,
numai ca acest metrou circula exclusiv pe deasupra terenului, cam la zece metri
inaltime. In prima seara, in pat fiind, am putut auzi foarte clar in linistea
noptii “doors closing”, statia metroului fiind la numai 20 de metri de bloc. Nu
mai spun de zgomotul produs de garniturile de tren care trec prin zona. Ma
gandeam ca am plecat din zona in care am locuit un an din pricina zgomotului
produs de avioane si am ajuns intr-un loc in care la fiecare trei minute trece
o garnitura de tren la cativa metri de cladire. Insa sunt zeci de mii de
locuinte pe langa care trece metroul ori pe deasupra carora trec mii de avioane
zilnic, ori prin fata carora trec zecii de mii de masini de diferite gabarite
si ma gandesc cum s-au acomodat acesti oameni cu zgomotul? Or fi toti surzi sau
or lua pastile de somn? Ma indoiesc, cred ca nu-l mai baga in seama.
Sa nu va ganditi ca aici nu
traiesc sobolani si nu vorbesc aici doar de cei in doua picioare, care se
straduiesc cu toata fiinta lor sa devina sobolani in adevaratul sens al
cuvantului prin vorbe si fapte. (probabil ca in curand o sa incep sa scriu
despre asta pentru ca este pacat la cat material am sa nu las sa curga ceva
cerneala)
O nu, aici traiesc unii din cei
mai sanatosi sobolani din cati am vazut si inca in numar foarte mare. Acestia
trec nestingheriti strada, aproape la orice ora din zi, mai ales in zona
aleilor din spatele caselor, acolo unde sunt tinute tomberoanele de gunoi. Se
incaiera si se bat intocmai specimenelor cu doua picioare. Cei mai slabi sunt
eliminati de competitie si raman intinsi pe campul de lupta. Se simte din plin
lipsa pisicilor maidaneze… De un an cred ca am vazut vreo doua pisici libere
insa nu sunt sigur ca nu apartineau cuiva. Aici pisicile se cumpara din
adaposturi, la fel si cainii si alte animale de companie. Cand ma gandesc ca ultima
pisica avuta in tara a fost culeasa de mine de
pe marginea unui sant… si despuricata cu praf special in cada…
Americanii arunca foarte multa
mancare asa ca indiferent de cat de des se ridica resturile, sobolanii se
lafaie, se inmultesc si se ingrasa pe masura. De ce nu sunt exterminati, habar
nu am… Unii colegi imi spuneau ca avand doua intrari la case, daca din greseala
una din usi ramanea deschisa pe timp de vara, atunci cu siguranta gaseau un
sobolan calare pe masa sau in locurile in care acestia gaseau mancare. Sub oras
mai exista un alt oras. Sunt autostrazi care merg pe sub zgarie nori, sunt
magazine si spatii comerciale subterane, chiar hoteluri care au cateva niveluri
sub pamant si in care de obicei exista birouri, cantine, restaurante, servicii
diverse. Evident ca toti mananca si fac deseuri care sunt foarte appreciate de
sobolani.
Una din colege se stramba mereu
cand aude de soareci ori sobolani si ne spune ca sare mereu pe masa daca vede
un astfel de specimen in casa. Noi radem si ne gandim imediat sa-i facem o
farsa si sa facem o hartie sa se miste singura prin birou, convinsi fiind ca ea
va rupe instant biroul…
A plouat sanatos ieri si azi
dimineata. A iesit soarele acum insa sunt cam 18 grade C. Inca vezi oameni in
slapi si cu geci de iarna pe ei si cu caciuli pe dovleci. Dimineata au urcat in
autobus trei fete in pijamale groase si cu papuci de casa, cu rucsace in spate,
cu siguranta veneau de la vreo petrecere in pijamale, foarte gustate de
adolescenti aici. Ii doare fix in cur ca se uita lumea. De fapt lumea nu se mai
uita. Probabil ca s-ar uita putin daca ai iesi afara in costumul lui Adam, dar
nu sunt sigur nici de asta.
Intre timp ne-am mutat in noul
apartament, totul este bine si frumos, peretii varuiti, parchetul lacuit si ce
este mai important este faptul ca este liniste… Doua zile nu am avut nevoie de
aurolac, a fost din belsug de la parchet. Vis-à-vis de cladire este un parc,
asa ca avem acum si aer de calitate.
Aseara mare zarva mare, “intrati
cu totii in beciuri” ca vine tornada. Tornada nu a venit in oras, a preferat sa
il ocoleasca. Pe unde trece insa raman doar fundatiile caselor, daca au asa
ceva. Pentru ca peretii caselor sunt din placi de USB, acoperisurile sunt la
fel, construite din materiale usoare, cred ca daca mergi cu bicicleta mai cu
viteza poti sa treci prin zidul unei case… Tornada nu a venit insa urmeaza
lunga iarna americana.
Mare zarva in politica noastra
nationala, Piticot l-a descoperit pe Urechila. Sub o forma sau alta, marele om
de stat Pictor Vonta, nu trebuie lasat sa ajunga in fruntea tarii, indiferent de
cat de multe intoxicari sau realitati ar invada spatiul audio vizualului, indiferent
de cat s-ar da peste cap oligofrenii de la Antena 3 si oricat ar invoca in cor ca tunetele si trasnetele lui Manitou sa se pogoare peste dealul Cotrocenilor.
Omul nu are coloana
vertebrala si este manevrat de aceleasi forte comuniste care dominau tara acum 10 ani. Se pare insa ca somnul natiunii noastre nu
conteneste a naste monstri iar asta pare sa ii bucure pe conationalii nostrii si
sa le dea sperante ca de data asta va fi mai bine, ca asta este mai tanar si
are vana… Ca socrelu’ nu mai are de cand cu accidentul cu Bombonel, pusca si
bilutele primului.
In rest, liniste si pace, constat
pe retelele de socializare ca lumea se plimba prin Spania, mananca paella, unii isi fac ziua si
posteaza pervers torturi delicioase, altii posteaza borcane cu muraturi si
retete de prajituri, se imbratiseaza in poze femei cu femei, se duce lumea de
rapa nu alta…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu