luni, 31 decembrie 2012
sâmbătă, 29 decembrie 2012
Ca o lumina in intuneric...
Eli, Eli, Lama Sabachtani? (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?) Asa isi incepe David Psalmul 22. Asa a strigat si Mantuitorul pe cruce.
Asa imi vine si mie sa strig, cand vad ca sunt din ce in ce mai mult scufundat in neagra mocirla a neputintei de a fi doar un simplu fir de praf in bataia vantului... Intr-un peisaj hibernal, unde nimic nu se mai intampla. Imi este mai la indemana aceasta forma de strigat interior...
Si atunci ma intorc mereu la Iov (va recomand tuturor, calduros sa cititi aceasta carte din Biblie!), la peisajul Biblic atat de mult incercat in credinta de catre insusi Dumnezeu.
http://biblia.resursecrestine.ro/iov
In cartea sa "Dumnezeu e mai aproape decat crezi", John Ortberg are o abordare foarte apreciata de mine privind cartea lui Iov.
Dupa cum bine stiti, Iov era un om placut lui Dumnezeu, fara vina si integru, dar care devine un personaj fara voia sa in povestea dintre satan si Dumnezeu. Acesta din urma i-a daruit o viata minunata, direct proportionala cu ascultarea pe care Iov o practica. In momentul in care personajului cu coarne i se permite sa aduca dezastrul in viata lui Iov, iarna hibernala s-a asternut asupra existentei acestuia.
Iov isi pierde pe rand vitele, averea, slujitorii, copiii. El insa jeleste, se inchina, plange si lauda numele Domnului.In fata suferintei el ramane credincios lui Dumnezeu.
Cand este acoperit de bube din cap pana in picioare, el primeste cu inima deschisa si necazul acesta, stiind ca vine de la Dumnezeu. Prietenii sai vin de la mare departare auzind despre necazurile acestuia si izbucnesc in lacrimi la vederea acestuia: nimic nu-i pregatise pentru imaginea pe care Iov o arata in jurul sau. Sapte zile acestia au stat in tacere si au plans impreuna cu Iov fara a-i adresa un cuvant. (de aici a ramas si obiceiul evreiesc de "a sta shiva" - a sta sapte zile - prietenii vin si stau sapte zile cu persoana in doliu).
Asa cum descrie Ortberg, "Iov este absolut convins ca Dumnezeu l-a parasit si se plange ca ceea ce vrea cu adevarat este o sansa de a regla conturile cu acesta intr-o confruntare directa, ca de la om la Dumnezeu".
Dumnezeu ii raspunde lui Iov tot cu intrebari, pentru a-l face pe acesta sa inteleaga ce fel de persoana este EL.
Prin faptul ca Dumnezeu ii arata lui Iov ca El isi gaseste placerea inclusiv in animalele care la prima vedere nu par bune la nimic ("pentru ca Domnului ii place extravaganta, lui ii place sa se delecteze cu frumusetea celor mai putin importante creaturi - Anne Dillard"), acesta ii spune de fapt lui Iov ca merita sa fie cu El, merita sa fie in viata si sa il urmeze. Pentru ca Dumnezeu este bun in mod gratuit si de o generozitate imposibil de stapanit si irational in dragostea Sa. Dumnezeu iubeste extravaganta! Este bun fara absolut niciun motiv, este bun pentru ca ii place sa daruiasca. Exista tinuturi pustii in care nimeni nu traieste dar in care El trimite apa pentru ca acele locuri sa fie pline de frumusete!
Asadar, Mantuitorul a strigat pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit? Crucea reprezinta paradoxul suprem: Dumnezeu traieste experienta absentei lui Dumnezeu, astfel incat sa se poata apropia de noi in pierderea si in suferinta noastra.
In cartea lui Iov, ni se arata de fapt ca o fiinta omeneasca poate sa ramana alaturi de Dumnezeu cu credinta si dragoste chiar in toiul unui peisaj hibernal... Cum statea el pe gramada de cenusa, facand sa-i supureze ranile cu ajutorul cioburilor vaselor de lut sparte, pe cand se simtea zdrobit, bolnav, batjocorit, nedumerit si deznadajduit, Iov a descoperit un lucru pe care oamenii care sufera invata ceva mai bine ca oricine altcineva. El nu era singur, nici macar in peisajul acela hibernal. Era cu Dumnezeu! In finalul cartii, Iov este bun in mod gratuit, este incontrolabil de generos, iubeste irational, daruieste fara niciun motiv... Pune nume fetelor sale cu totul neobisnuite (Iemima - porumbita; Chetia - scortisoara; Cheren-Hapuc - cornul fardului de pleoape...) si le da chiar si o mostenire, lucru total neobisnuit in lumea antica, fetele fiind considerate de importanta strategica minima...
De aceea ma intorc mereu la aceasta carte, pentru ca are darul de a ma aduce pe linia dreapta. Pentru ca este o scena pe care ma regasesc de fiecare data cand vine iarna in sufletul meu, chiar daca prima data nu inteleg de ce... care este rostul acestei ierni venita pe neasteptate...
Asa imi vine si mie sa strig, cand vad ca sunt din ce in ce mai mult scufundat in neagra mocirla a neputintei de a fi doar un simplu fir de praf in bataia vantului... Intr-un peisaj hibernal, unde nimic nu se mai intampla. Imi este mai la indemana aceasta forma de strigat interior...
Si atunci ma intorc mereu la Iov (va recomand tuturor, calduros sa cititi aceasta carte din Biblie!), la peisajul Biblic atat de mult incercat in credinta de catre insusi Dumnezeu.
http://biblia.resursecrestine.ro/iov
In cartea sa "Dumnezeu e mai aproape decat crezi", John Ortberg are o abordare foarte apreciata de mine privind cartea lui Iov.
Dupa cum bine stiti, Iov era un om placut lui Dumnezeu, fara vina si integru, dar care devine un personaj fara voia sa in povestea dintre satan si Dumnezeu. Acesta din urma i-a daruit o viata minunata, direct proportionala cu ascultarea pe care Iov o practica. In momentul in care personajului cu coarne i se permite sa aduca dezastrul in viata lui Iov, iarna hibernala s-a asternut asupra existentei acestuia.
Iov isi pierde pe rand vitele, averea, slujitorii, copiii. El insa jeleste, se inchina, plange si lauda numele Domnului.In fata suferintei el ramane credincios lui Dumnezeu.
Cand este acoperit de bube din cap pana in picioare, el primeste cu inima deschisa si necazul acesta, stiind ca vine de la Dumnezeu. Prietenii sai vin de la mare departare auzind despre necazurile acestuia si izbucnesc in lacrimi la vederea acestuia: nimic nu-i pregatise pentru imaginea pe care Iov o arata in jurul sau. Sapte zile acestia au stat in tacere si au plans impreuna cu Iov fara a-i adresa un cuvant. (de aici a ramas si obiceiul evreiesc de "a sta shiva" - a sta sapte zile - prietenii vin si stau sapte zile cu persoana in doliu).
Asa cum descrie Ortberg, "Iov este absolut convins ca Dumnezeu l-a parasit si se plange ca ceea ce vrea cu adevarat este o sansa de a regla conturile cu acesta intr-o confruntare directa, ca de la om la Dumnezeu".
Dumnezeu ii raspunde lui Iov tot cu intrebari, pentru a-l face pe acesta sa inteleaga ce fel de persoana este EL.
Prin faptul ca Dumnezeu ii arata lui Iov ca El isi gaseste placerea inclusiv in animalele care la prima vedere nu par bune la nimic ("pentru ca Domnului ii place extravaganta, lui ii place sa se delecteze cu frumusetea celor mai putin importante creaturi - Anne Dillard"), acesta ii spune de fapt lui Iov ca merita sa fie cu El, merita sa fie in viata si sa il urmeze. Pentru ca Dumnezeu este bun in mod gratuit si de o generozitate imposibil de stapanit si irational in dragostea Sa. Dumnezeu iubeste extravaganta! Este bun fara absolut niciun motiv, este bun pentru ca ii place sa daruiasca. Exista tinuturi pustii in care nimeni nu traieste dar in care El trimite apa pentru ca acele locuri sa fie pline de frumusete!
Asadar, Mantuitorul a strigat pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit? Crucea reprezinta paradoxul suprem: Dumnezeu traieste experienta absentei lui Dumnezeu, astfel incat sa se poata apropia de noi in pierderea si in suferinta noastra.
In cartea lui Iov, ni se arata de fapt ca o fiinta omeneasca poate sa ramana alaturi de Dumnezeu cu credinta si dragoste chiar in toiul unui peisaj hibernal... Cum statea el pe gramada de cenusa, facand sa-i supureze ranile cu ajutorul cioburilor vaselor de lut sparte, pe cand se simtea zdrobit, bolnav, batjocorit, nedumerit si deznadajduit, Iov a descoperit un lucru pe care oamenii care sufera invata ceva mai bine ca oricine altcineva. El nu era singur, nici macar in peisajul acela hibernal. Era cu Dumnezeu! In finalul cartii, Iov este bun in mod gratuit, este incontrolabil de generos, iubeste irational, daruieste fara niciun motiv... Pune nume fetelor sale cu totul neobisnuite (Iemima - porumbita; Chetia - scortisoara; Cheren-Hapuc - cornul fardului de pleoape...) si le da chiar si o mostenire, lucru total neobisnuit in lumea antica, fetele fiind considerate de importanta strategica minima...
De aceea ma intorc mereu la aceasta carte, pentru ca are darul de a ma aduce pe linia dreapta. Pentru ca este o scena pe care ma regasesc de fiecare data cand vine iarna in sufletul meu, chiar daca prima data nu inteleg de ce... care este rostul acestei ierni venita pe neasteptate...
joi, 20 decembrie 2012
Calatoria
Am ajuns in gara Suceava cu aproape o ora inaintea plecarii trenului. Gara, frumoasa pe afara si dezolanta pe interior. M-a trasnit un puternic miros de imputit. Zece metri mai incolo, un boschetar isi usca ceea ce ar fi trebuit sa fie niste sosete, pe un calorifer. Imi era foarte foame, dar brusc mi-a trecut... Un altul isi sufla mucii intr-un colt, apasandu-si frenetic fiecare nara si facand sa zboare cate un mic gheizer din fiecare. Descumpanit am iesit din gara si m-am infundat in transeele de zapada, cu arme si bagaje. Am mers cateva sute de metri si am gasit un magazin mixt, de la care m-am aprovizionat cu articole de bagat sub nas pentru lunga noapte ce urma. M-am intors in gara si am iesit direct pe peron. Inauntru aerul devenise irespirabil. Afara, la -15 grade blugii s-au transformat repede in tabla...
Pe peron, printre calatori o femeie cu o fetita care cara o cutie speciala pentru animale. Desigur ca m-am gandit instantaneu ca nu imi doresc sa fiu vecin de compartiment cu ele! La un minut dupa gandul meu, femeia imi expune rugamintea de a o ajuta cu bagajul, precum si faptul care vagonul 3. Vine trenul, urcam si descoperim ca suntem vecini de compartiment... Este clar ca nu voi dormi. Copila vorbeste zgomotos despre serbare si alte evenimente la fel de interesante pentru mine. Pisica nu zice nici pas, se preface moarta in cusca ei. La prima statie urca un fost CFR-ist, mecanic de locomotiva. Mai mergem putin si apoi ne oprim undeva, intr-o halta, pret de 4 ceasuri. Mecanicul injura frumos pe actualii conducatori ai firmei in care a activat pret de 30 ani. Ne spune povesti frumoase, din vremurile in care el era fochist, apoi ucenic pe locomotivele cu aburi. Copila adoarme, incovrigata pe 2 scaune. Trenul porneste aproape in zori de zi. La urmatoarea statie mai urca un domn, care are treaba in Constanta. Pisica isi incepe activitatea, miauna ca beata, aproape plangand. Femeia o scoate din cusca si o lasa libera. Fetita se trezeste si incepe sa turuie. Dupa zece minute suntem acoperiti toti cu zeci de fire de par alb, de la pisica. Imi bag botul in punga de mancare. Dupa cinci minute toata lumea are propria punga sub bot. In compartiment candeste acum a copane, snitel, muschi file si probabil a urina de pisica.
Trenul opreste iar aiurea, intr-o mare de zapada. Copila vorbeste fara sat, spune poezii, numara si smulge blana pisicii cu o frenezie greu de descris. Sunt atat de obosit ca nici nu as putea dormi. Urasc trenul pe distante lungi. Vedem pe rand doi iepuri, o vulpe, niste rate salbatice. Totul este o mare intindere alba. Prin geam urla vantul de-a dreptul. Transformam o perdea in garnitura. Se face mai cald. Imi scot haina dar raman cu fularul si 3 pulovere. Nu-mi este frig, dar asta abia dupa 7 ore in care situatia a fost alta. Pisica ne-a calarit pe toti, pe rand. In compartimentul alaturat este o trupa de tuciurii ce merge la Constanta cu dansul caprei. Rad zgomotos, ragaie si trantesc usa. Ies pe hol sa ma mai dezmortesc, insa duhoarea ce vine de la buda ma doboara... Teoretic, mai avem 5 ore pana la destinatie. Afara nu se vede la mai mult de 50 metri...
Fetita spune povesti inchipuite de o ora. Nu o asculta nimeni, nici macar pisica, care se linge trist intre pulpe... Au trecut mai bine de 12 ore de cand am plecat la drum. Mi-e somn si probabil as adormi instantaneu daca tenia de fata ar inchide gura pret de cateva minute. Vreau acasa, in patul meu...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Pe peron, printre calatori o femeie cu o fetita care cara o cutie speciala pentru animale. Desigur ca m-am gandit instantaneu ca nu imi doresc sa fiu vecin de compartiment cu ele! La un minut dupa gandul meu, femeia imi expune rugamintea de a o ajuta cu bagajul, precum si faptul care vagonul 3. Vine trenul, urcam si descoperim ca suntem vecini de compartiment... Este clar ca nu voi dormi. Copila vorbeste zgomotos despre serbare si alte evenimente la fel de interesante pentru mine. Pisica nu zice nici pas, se preface moarta in cusca ei. La prima statie urca un fost CFR-ist, mecanic de locomotiva. Mai mergem putin si apoi ne oprim undeva, intr-o halta, pret de 4 ceasuri. Mecanicul injura frumos pe actualii conducatori ai firmei in care a activat pret de 30 ani. Ne spune povesti frumoase, din vremurile in care el era fochist, apoi ucenic pe locomotivele cu aburi. Copila adoarme, incovrigata pe 2 scaune. Trenul porneste aproape in zori de zi. La urmatoarea statie mai urca un domn, care are treaba in Constanta. Pisica isi incepe activitatea, miauna ca beata, aproape plangand. Femeia o scoate din cusca si o lasa libera. Fetita se trezeste si incepe sa turuie. Dupa zece minute suntem acoperiti toti cu zeci de fire de par alb, de la pisica. Imi bag botul in punga de mancare. Dupa cinci minute toata lumea are propria punga sub bot. In compartiment candeste acum a copane, snitel, muschi file si probabil a urina de pisica.
Trenul opreste iar aiurea, intr-o mare de zapada. Copila vorbeste fara sat, spune poezii, numara si smulge blana pisicii cu o frenezie greu de descris. Sunt atat de obosit ca nici nu as putea dormi. Urasc trenul pe distante lungi. Vedem pe rand doi iepuri, o vulpe, niste rate salbatice. Totul este o mare intindere alba. Prin geam urla vantul de-a dreptul. Transformam o perdea in garnitura. Se face mai cald. Imi scot haina dar raman cu fularul si 3 pulovere. Nu-mi este frig, dar asta abia dupa 7 ore in care situatia a fost alta. Pisica ne-a calarit pe toti, pe rand. In compartimentul alaturat este o trupa de tuciurii ce merge la Constanta cu dansul caprei. Rad zgomotos, ragaie si trantesc usa. Ies pe hol sa ma mai dezmortesc, insa duhoarea ce vine de la buda ma doboara... Teoretic, mai avem 5 ore pana la destinatie. Afara nu se vede la mai mult de 50 metri...
Fetita spune povesti inchipuite de o ora. Nu o asculta nimeni, nici macar pisica, care se linge trist intre pulpe... Au trecut mai bine de 12 ore de cand am plecat la drum. Mi-e somn si probabil as adormi instantaneu daca tenia de fata ar inchide gura pret de cateva minute. Vreau acasa, in patul meu...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
marți, 18 decembrie 2012
Clientul
M-a privit initial uimit. Am schimbat carti de vizita. Apoi nu m-a mai privit, privind numai la cel de-al doilea interlocutor. Vorbeam dar nu se uita la mine. Probabil, m-a masurat in functie de ... umbra pe care o aruncam pe birou. Eu ca si intreg, eram cat jumatate din unul din picioarele sale. Burta lui semana mai curand a bute. Ii mai lipseau in acest sens doua cercuri si ceva cuie. Mi-a trebuit un timp pentru a inceta sa ma minunez de gabaritul sau depasit. Apoi am incercat sa intru in carti. Incet. Diplomat.
Cand a fost cazul, am intrat in jocul cuvintelor aruncate peste masa si am spus ce vreau. Ce documente vreau. A fost uluit. M-a privit. Dintr-o data existam. Dintr-o data a privit dincolo de carnea mea, absenta fiind... Dintr-o data faceam parte din joc. M-a descoperit brusc. Oare atat de putina incredere inspir la prima impresie? Mi-a spus ca nu-mi poate da unele documente, dar ca imi poate facilita accesul nestingherit la cea mai mare parte a cererilor mele. " Vreau doar banii mei, care sa-mi insenineze Craciunul, apoi va dau tot ce vreti" - mi-a spus senin, ca o zi de primavara... Am plecat cu el. Avea o masina de teren greu de descris. Pe afara nu se mai vedea marca iar in interior nu se mai zarea interiorul... (in acest moment din peretele camerei se aud gemete intense... dau televizorul mai tare, insa gemetele il egaleaza... nesansa... ea geme atat de tare incat il acopera atat pe el cat si pe umilul meu televizor; apoi tacere. sper ca au murit fericiti) Isi cere scuze pentru mizeria din autovehicul (in continuare nu am dibuit marca, pentru ca si volanul cred ca era modificat) apoi plecam sa ma cazeze aici, unde iar se aud gemete in delir... [Halal recomandare de pensiune mi-a facut avocatul. Pesemne ca are amintiri unduitoare de aici. Mi-am scos o bere din frigider si am aruncat-o in zapada din balcon. Astia din perete isi dau palme si urla. Fugiiitzi. Daca se opintesc putin in peretele de rigips, astia ajung cu usurinta in patul meu....]
La televizor se anunta cod galben de viscol. Sa fie! Eu sunt in Botosani si sper sa reusesc sa plec pana de Craciun. Sper sa ma extraga si pe mine firma cumva de aici, pe orice cale. De altfel, oamenii locului fac mancare excelenta. Mai devreme am mancat o tochitura cu mamaliguta. [vecinii gafaie in continuare, inca au baterii, se aud zgomote de lemne rupte - pesemne au rupt patul]
Am monopolizat azi activitatea intregului birou cu cererile mele de informatii. [asta din perete cred ca a facut-o negresa pe vecina, atatea palme s-au auzit. O avea nevoie de ajutor? La ea ma refer...]
Ca sa inchid bucla, dupa ce m-am cazat, clientul m-a dus la sediul unde avea documentele contabile. Aici am dat toata activitatea peste cap prin cererile mele. In mod nefiresc, oamenii imi dau toate informatiile cerute. Cred ca este primul client care cel putin aparent, raspunde direct interesat la toate intrebarile si inca foarte profesionist. [vecinii au dat drumul la dus: era si timpul, credeam ca cineva va lua foc, oricum au fost in timpul standard...]
Ma intorc la bere si o recuperez din zapada pana la genunchi din balcon. O gasesc cu greu si o deschid: sfaraie duios. [vecinul tuseste, asa, ca si cum ar face un cocos care crede ca si-a ingenuncheat gaina, apoi se aude o alta palma: s-au imprietenit...]. V-ati prins: Am aruncat-o in zapada pentru ca frigiderul nu era bagat in priza. De ce ar fi? Afara sunt acum cel putin -12 grade. Un miros suav, de gratar, mi se insinueaza in par in timp ce scutur berea de zapada. Este 23 fara ceva, sigur vor crede ca sunt nebun daca mai cobor la ora asta sa cer o friptura (sanatoasa) de porc. Mananc niste covrigei vanilati. Berea isi face lenesa loc printre cocoloasele de aluat formate pe gatlej... Mai citesc un email. [vecinul tuseste: este clar, nu este de cursa lunga]. Mi-e foame, m-am gandit ca boul la carne (...). Lupul din mine face legea. Hotarat trebuie sa cobor. Mi-e foame de carne....
Cand a fost cazul, am intrat in jocul cuvintelor aruncate peste masa si am spus ce vreau. Ce documente vreau. A fost uluit. M-a privit. Dintr-o data existam. Dintr-o data a privit dincolo de carnea mea, absenta fiind... Dintr-o data faceam parte din joc. M-a descoperit brusc. Oare atat de putina incredere inspir la prima impresie? Mi-a spus ca nu-mi poate da unele documente, dar ca imi poate facilita accesul nestingherit la cea mai mare parte a cererilor mele. " Vreau doar banii mei, care sa-mi insenineze Craciunul, apoi va dau tot ce vreti" - mi-a spus senin, ca o zi de primavara... Am plecat cu el. Avea o masina de teren greu de descris. Pe afara nu se mai vedea marca iar in interior nu se mai zarea interiorul... (in acest moment din peretele camerei se aud gemete intense... dau televizorul mai tare, insa gemetele il egaleaza... nesansa... ea geme atat de tare incat il acopera atat pe el cat si pe umilul meu televizor; apoi tacere. sper ca au murit fericiti) Isi cere scuze pentru mizeria din autovehicul (in continuare nu am dibuit marca, pentru ca si volanul cred ca era modificat) apoi plecam sa ma cazeze aici, unde iar se aud gemete in delir... [Halal recomandare de pensiune mi-a facut avocatul. Pesemne ca are amintiri unduitoare de aici. Mi-am scos o bere din frigider si am aruncat-o in zapada din balcon. Astia din perete isi dau palme si urla. Fugiiitzi. Daca se opintesc putin in peretele de rigips, astia ajung cu usurinta in patul meu....]
La televizor se anunta cod galben de viscol. Sa fie! Eu sunt in Botosani si sper sa reusesc sa plec pana de Craciun. Sper sa ma extraga si pe mine firma cumva de aici, pe orice cale. De altfel, oamenii locului fac mancare excelenta. Mai devreme am mancat o tochitura cu mamaliguta. [vecinii gafaie in continuare, inca au baterii, se aud zgomote de lemne rupte - pesemne au rupt patul]
Am monopolizat azi activitatea intregului birou cu cererile mele de informatii. [asta din perete cred ca a facut-o negresa pe vecina, atatea palme s-au auzit. O avea nevoie de ajutor? La ea ma refer...]
Ca sa inchid bucla, dupa ce m-am cazat, clientul m-a dus la sediul unde avea documentele contabile. Aici am dat toata activitatea peste cap prin cererile mele. In mod nefiresc, oamenii imi dau toate informatiile cerute. Cred ca este primul client care cel putin aparent, raspunde direct interesat la toate intrebarile si inca foarte profesionist. [vecinii au dat drumul la dus: era si timpul, credeam ca cineva va lua foc, oricum au fost in timpul standard...]
Ma intorc la bere si o recuperez din zapada pana la genunchi din balcon. O gasesc cu greu si o deschid: sfaraie duios. [vecinul tuseste, asa, ca si cum ar face un cocos care crede ca si-a ingenuncheat gaina, apoi se aude o alta palma: s-au imprietenit...]. V-ati prins: Am aruncat-o in zapada pentru ca frigiderul nu era bagat in priza. De ce ar fi? Afara sunt acum cel putin -12 grade. Un miros suav, de gratar, mi se insinueaza in par in timp ce scutur berea de zapada. Este 23 fara ceva, sigur vor crede ca sunt nebun daca mai cobor la ora asta sa cer o friptura (sanatoasa) de porc. Mananc niste covrigei vanilati. Berea isi face lenesa loc printre cocoloasele de aluat formate pe gatlej... Mai citesc un email. [vecinul tuseste: este clar, nu este de cursa lunga]. Mi-e foame, m-am gandit ca boul la carne (...). Lupul din mine face legea. Hotarat trebuie sa cobor. Mi-e foame de carne....
luni, 17 decembrie 2012
Sania zburatoare
Am crezut ca drumul pana in Bucuresti a fost toata aventura zilei in care inca ma aflu...
La check-in, un ins sigur pe invers, imi zambea tamp si-mi povestea ca este posibil sa aterizam la Iasi si nu la Suceava. Apoi vom fi preluati cu autobuzul si plimbati noaptea prin Moldova, eventual cu un circuit al manastirilor, vorba unei bune colege!
Am zis ca glumeste, apoi am sunat indignat la aeroportul din Suceava. Un moldovean get beget mi-a spus ca aeroportul este curatat si ca nu au ceata, insa daca va veni, atunci exista desigur posibilitatea aceasta...
Am numarat vreo 5 copii mici pe bancile din terminalul in care ma aflu. Sper cu toata inima ca niciunul sa nu urce in acelasi avion, nu de alta dar nu as mai suporta si racnete si miros de scutec plin...
Au anuntat zece minute de intarziere. Sper ca vor fi doar astea. A venit autobuzul si ne incolonam spre imbarcare. Tocmai ce am fost anuntati ca este posibil sa aterizam la Iasi. Deci nu este o gluma. Stau in primul rand, fata in fata cu fetele de la Tarom... In avion miroase a cherosen ars. Niste baieti degivreaza aripile de zor. Doamne, fa sa aterizam in Suceava, dar in siguranta! Promit ca maine sa fiu bun cu clientul la care merg! Servim o mica gustare, bem un suc de rosii. Pilotul iese sa se plimbe la buda si ne spune ca poate reusim sa aterizam la Suceava!
Sunt doar o zebra in deriva... Pana sa imi scot pieptul de pui dintre dinti, pilotul ne spune ca aterizam acolo unde ne-am propus... Contactul cu pista a fost urat insa mi-am revenit repede. Gerul de la Suceava este mult mai violent decat al nostru. Ura, am reusit!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
La check-in, un ins sigur pe invers, imi zambea tamp si-mi povestea ca este posibil sa aterizam la Iasi si nu la Suceava. Apoi vom fi preluati cu autobuzul si plimbati noaptea prin Moldova, eventual cu un circuit al manastirilor, vorba unei bune colege!
Am zis ca glumeste, apoi am sunat indignat la aeroportul din Suceava. Un moldovean get beget mi-a spus ca aeroportul este curatat si ca nu au ceata, insa daca va veni, atunci exista desigur posibilitatea aceasta...
Am numarat vreo 5 copii mici pe bancile din terminalul in care ma aflu. Sper cu toata inima ca niciunul sa nu urce in acelasi avion, nu de alta dar nu as mai suporta si racnete si miros de scutec plin...
Au anuntat zece minute de intarziere. Sper ca vor fi doar astea. A venit autobuzul si ne incolonam spre imbarcare. Tocmai ce am fost anuntati ca este posibil sa aterizam la Iasi. Deci nu este o gluma. Stau in primul rand, fata in fata cu fetele de la Tarom... In avion miroase a cherosen ars. Niste baieti degivreaza aripile de zor. Doamne, fa sa aterizam in Suceava, dar in siguranta! Promit ca maine sa fiu bun cu clientul la care merg! Servim o mica gustare, bem un suc de rosii. Pilotul iese sa se plimbe la buda si ne spune ca poate reusim sa aterizam la Suceava!
Sunt doar o zebra in deriva... Pana sa imi scot pieptul de pui dintre dinti, pilotul ne spune ca aterizam acolo unde ne-am propus... Contactul cu pista a fost urat insa mi-am revenit repede. Gerul de la Suceava este mult mai violent decat al nostru. Ura, am reusit!
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Microbuzul saltaret
M-am gandit eu cu temei ca ar fi mai bine sa fac drumul pana la aeroport cu un microbuz care sa ma lase la imbarcare.
Zis si facut: am facut rezervarea si la ora 16.30 am plecat. Fireste ca soferul nu a avut sa-mi dea bilet, drept pentru care va trebui sa fac un drum pana agentie, abia la intoarcerea de la Botosani. Nu-i nimic, am zis, se mai intampla...
Am inceput sa rulam, intovarasiti de o ploaie absurd de insistenta. La un moment aceasta s-a transformat in lapovita si apoi in zapada. Acum ploua cu ghiata, se aude cum bate ghiata in tabla de deasupra. Soferul o arde ciobaneste cu viteza. Mi-au inghetat picioarele pentru ca am prins loc in spatele masinii, unde caldura nu ajunge. Nu-i nimic, ma voi incalzi cand ajung, poate beau un vin cald.
Soferul doar ce a facut o manevra brusca iar masina a fugit de cur. Apoi iar. Spaniolul de langa mine si-a pus centura. Apoi si pasagera din capatul banchetei. Trecem pe langa TIR-uri iar parbrizul este improscat secunde bune de zoaiele de pe autostrada. Din nou manevre bruste, care sunt resimtite cu mult drag (...) In spate. Iar depind de altcineva. Mi-am facut cateva cruci cu limba: bancheta este prea mica pentru a avea loc sa-mi misc mana...
Mai avem cativa kilometri de fapt vreo 36... Continua sa ploua cu ghiata.
Microbuzul continua sa salte ca o coaja pe sosea. Sunt sigur ca voi ajunge la timp pentru imbarcare. Am staruit azi prea mult pentru a reusi sa ajung la destinatie.
In fata mea este o femeie cu doi copii mici. Baiatul, nu mai mare de patru ani spune razand ca Mos Craciun este tata-sau. Eu cred ca am aflat adevarul prin clasa I. Apoi am spus colegei de banca. A doua zi, ma-sa a cautat-o pe mama si i-a spus cu obida ca i-am stricat fetei ei copilaria. Ei bine, copilaria i-a fost stricata prin clasa a VII -a cand ea a inceput sa fie inghesuita pe sub scari de baietii din clasa a VIII-a....
Mai am putin... Mi-a facut creierul zdrente soferul asta. Este si noapte si nu se vede nimic afara. Suntem acum pe portiunea de autostrada care este turnata. Fundul microbuzului face ca tamba... Salta in toate directiile... Bine ca nu am mancat nimic. Mesajele curg tarla pe email, iar eu scriu ca si cum acum invatat sa slobozesc cuvintele! Ghiata loveste din ce in ce mai tare plafonul microbuzului. Bloody hell, pe sosea este zapada si ghiata cred, iar noi mergem in continuare cu viteza mare. Cred ca se vede Bucurestiul, of, am scapat si de data asta. Sper sa am mai mult noroc cu avionul, desi stiu ca merg spre inima inghetata a Moldovei, unde ieri aeroportul era plin de zapada. Urmeaza imbarcarea in sania zburatoare...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
Zis si facut: am facut rezervarea si la ora 16.30 am plecat. Fireste ca soferul nu a avut sa-mi dea bilet, drept pentru care va trebui sa fac un drum pana agentie, abia la intoarcerea de la Botosani. Nu-i nimic, am zis, se mai intampla...
Am inceput sa rulam, intovarasiti de o ploaie absurd de insistenta. La un moment aceasta s-a transformat in lapovita si apoi in zapada. Acum ploua cu ghiata, se aude cum bate ghiata in tabla de deasupra. Soferul o arde ciobaneste cu viteza. Mi-au inghetat picioarele pentru ca am prins loc in spatele masinii, unde caldura nu ajunge. Nu-i nimic, ma voi incalzi cand ajung, poate beau un vin cald.
Soferul doar ce a facut o manevra brusca iar masina a fugit de cur. Apoi iar. Spaniolul de langa mine si-a pus centura. Apoi si pasagera din capatul banchetei. Trecem pe langa TIR-uri iar parbrizul este improscat secunde bune de zoaiele de pe autostrada. Din nou manevre bruste, care sunt resimtite cu mult drag (...) In spate. Iar depind de altcineva. Mi-am facut cateva cruci cu limba: bancheta este prea mica pentru a avea loc sa-mi misc mana...
Mai avem cativa kilometri de fapt vreo 36... Continua sa ploua cu ghiata.
Microbuzul continua sa salte ca o coaja pe sosea. Sunt sigur ca voi ajunge la timp pentru imbarcare. Am staruit azi prea mult pentru a reusi sa ajung la destinatie.
In fata mea este o femeie cu doi copii mici. Baiatul, nu mai mare de patru ani spune razand ca Mos Craciun este tata-sau. Eu cred ca am aflat adevarul prin clasa I. Apoi am spus colegei de banca. A doua zi, ma-sa a cautat-o pe mama si i-a spus cu obida ca i-am stricat fetei ei copilaria. Ei bine, copilaria i-a fost stricata prin clasa a VII -a cand ea a inceput sa fie inghesuita pe sub scari de baietii din clasa a VIII-a....
Mai am putin... Mi-a facut creierul zdrente soferul asta. Este si noapte si nu se vede nimic afara. Suntem acum pe portiunea de autostrada care este turnata. Fundul microbuzului face ca tamba... Salta in toate directiile... Bine ca nu am mancat nimic. Mesajele curg tarla pe email, iar eu scriu ca si cum acum invatat sa slobozesc cuvintele! Ghiata loveste din ce in ce mai tare plafonul microbuzului. Bloody hell, pe sosea este zapada si ghiata cred, iar noi mergem in continuare cu viteza mare. Cred ca se vede Bucurestiul, of, am scapat si de data asta. Sper sa am mai mult noroc cu avionul, desi stiu ca merg spre inima inghetata a Moldovei, unde ieri aeroportul era plin de zapada. Urmeaza imbarcarea in sania zburatoare...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania
vineri, 14 decembrie 2012
miercuri, 12 decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)