Despre calatoria in California & Nevada dar si despre flamazi rechini

Despre cum se schimba lumea in care traim

Despre nimicuri in general

Despre audit, un director si amanta lui

Ma uit acum la toti directorii astia tineri din tara, pe posturile lor caldute, ei nu au servit partide, nu au servit interese dar au fost numiti politic... Ma lasati?

Am inceput sa am contact cu protipendada comunista prin 1993, cand am sarit in primul job inca din timpul facultatii. Nu stiu cum se facea dar tot timpul nimeream in cercuri de "oameni de afaceri" cu vapoare, cu firme de reparatii nave, cu armatori si firme de constructii de carton. Invarteau milioane de dolari, umblau noaptea cu cate doua-trei balerine de la Melody Bar, le aduceau in biroul in care lucrau ziua si faceau orgii pana in zori. Dimineata cand veneam la job inca mirosea a vapori de alcool si nu numai...
Mi-am facut ucenicia in mijlocul acestor oameni, tinandu-le registrele contabile si facandu-le tot felul de comisioane... Toti cu amante la purtator, pozand insa in familisti si afaceristi onesti. La momentul oportun isi vor gasi toti loc in memoriile mele...

Cativa ani mai tarziu (nu voi spunea anul pentru ca se poate lesne afla numele directorului aflat la butoane din acea perioada, desi ma cam doare in cur de treaba asta), lucrand pentru o firma de audit, avand o misiune la APC, deci in port, a trebuit sa facem niste teste pe teren. Am nimerit cred ca la compartimentul Aprovizionare sau Comercial, nu mai stiu exact dupa atat timp si am lasat acolo o lista de intrebari la care am convenit ca voi primi raspuns pe email, lasandu-i timp duduii respective (intr-adevar era o toapa bine aranjata, cu unghii mari, lungi de trebuia sa tasteze cu pixul) sa le pregateasca. Stiind ca oamenii sunt cu pile si relatii, pentru ca nu te angajai usor acolo, aveau niste salarii si niste stimulente de ne sarea basca numai cand vedeam statele de plata..., ei bine, tocmai de aceea nu am marsat si le-am lasat vreo doua zile sa imi trimita pe email raspunsurile.

Dupa doua zile, primesc raspuns cam la trei sferturi din intrebari, cam in doi peri, mesajul rezumandu-se la "multumeste-te cu ce ti-am trimis ca am foarte mult de lucru". Evident am multumit duduii si in final am transmis si eu un mesaj similar "stiti bancul acela cu: ce vrei, marul mai mic sau nimic?, ei bine, ma multumesc cu ce am primit".

A doua zi mare ancheta in APC, cine rahat este Johnel, cine a indraznit sa tulbure linistea amantei directorului cu atat tupeu? Administratorul companiei in care lucram a fost chemat la ordin sa explice cum a fost posibila asemenea impertinenta... Care va sa zica ei aveau dreptul sa raspunda in doi peri si sa ia la maciuci auditorul financiar dar eu nu, pentru ca ce eram eu altceva decat un mojic ce deranja boierii care se infruptau din banii tarii...

La alta companie, o companie navala muribunda de transport minerale, la fel, in Board-ul de directori erau numai copii de fosti comunisti, incartiruiti politic, care veneau acolo pentru a atrasa liniile partidului si a-si ridica diurna de sedinta. Azi unul dintre ei este primar de sector in Bucuresti, dar asta este parcursul normal cand tac'tu este general in fostul regim. Atat de discretionar transau achizitiile sau contractele in care era angrenata societatea incat de gandeai unde au invatat sa fie manageri. La Colegiul National de Aparare a tarii! Atat erau de mandri de ei incat noi, provincialii care aveam si noi un contract minuscul cu compania la care ei decideau totul, nici macar nu existam. Vorbeau intrei ei si se laudau fiecare in cate Consilii de Administratie au prins loc. Asta insemna indemnizatii de sedinta, de transport si diurne...

Sunt convins ca in continuare este acelasi mod arbitrar de a conduce companii de stat si ministere in Romania. Oameni care isi bat joc de banul public, care isi angajeaza amante in job-uri caldute, fara responsabilitati prea mari dar platite cu o caciula de bani din banul public, adica din taxele tale si pe spatele tau. Ma gandesc in cat timp vor iesi in strada angajatii din mediul privat, daca mai sunt firme private care sa reziste la jugul fiscal din tara...

Despre calatoria in Mexic

Jurnal de calatorie - Intoarcerea

Evident ca saptamana a trecut foarte repede. Mama m-a tratat regește si la fel m-a tratat toata familia. Nu mai stiu cate feluri de mancare am servit, in fiecare zi cate doua feluri diferite. La fel si placinta, cozonaci, cornulete si arici, tort, mucenici... 

Ma asteptam sa iau cele doua kilograme mult așteptate dar tenia a mancat mai mult decat mine (...) Mi-am facut treaba cu care plecasem de acasa, am avut întâlniri cu cativa prieteni, mi-am platit cotizațiile la corpurile profesionale la care sunt inca membru, impozite si alte îndatoriri cetățenești. 

Constanta am gasit-o murdara. Cu părere de rau pentru prietenii care s-au atacat ca ma iau de orasul lor dar si al meu, repet, orasul arată murdar... gunoaie, noroi, borduri si drumuri sparte. Cred ca dupa operatia de la ochi am inceput sa vad mai bine... Stiu ca mi-am pus cativa prieteni in cap dar asta este. Presiune trebuie facuta constant asupra autorităților locale. Pentru ca sunt platite din banul contribuabilului. Adica voi. Pe mine ma doare la basca, eu pot sa aleg sa nu mai vin si sa inghit praf si noxe. 

De exemplu, in fata la BCR de la parcul gării, masinile sunt parcate pe noroi, pe un teren viran din fata restaurantului (Egreta parca se numește). Cand ies de pe locul viran de ude au parcat, toate masinile aduc noroi si rahat de câine pe carosabil. Ala se usucă si se transforma in praf pe care il inhalează oamenii. Eu in fiecare an aveam gripa in Constanta. Cu febra, cu stat la pat. Aici nu am avut niciuna in patru ani.   

Normal ca m-am intrebat ce este diferit si am realizat ca aici nu prea este praf. Praful transporta microbii. In fine, dupa ce mi-am atras oprobriul public, trebuie sa spun ca orasul meu natal este jegos, la fel ca si primarul care il conduce. El este un jegos ordinar care a ramas sa conducă Mafia lui Mazăre. Am aflat ca firmele lor de hingheri strâng câini de la tara si ii vărsa apoi cu dubele in oras, ca sa iasa cat mai multi la număr. Dupa care ii strâng iar din oras si ii duc la tara. Trafic de câini. Cred ca numai romanii se puteau gândi afacerea asta. Câini sunt oricum ca la balamuc, multi, flamanzi, jigăriți, unii agresivi. Stau pe strazi ca niste suflete fara vina ce sunt. Pisicile la fel. 

Unul din zece copii din România se duce la culcare flamand - citeam saptamana asta intr-o publicatie. Mai asteptam sa se întâmple ceva bun pentru nația asta a noastră? Eu nu mai cred in duhul apelor...

Sunt acum in avionul spre Chicago, undeva deasupra Islandei si incerc sa imi dau seama ce a fost frumos in deplasarea asta in afara de mancare... Ei bine, m-am întâlnit cu oamenii frumoși cu care mi-am dorit sa ma intalnesc. Am stat departe de cifre si probleme organizaționale o saptamana si cred ca mi-a facut bine asta. De maine dimineata o iau de la capăt. M-am temut ca or sa imi confiște vameșii cozonacul si prăjiturile de casa, pana acum am scapat cu ele, mai am un hop cand ajung acasa. Câinii aia din Chicago miros foarte bine... oricum o sa incerc sa negociez daca vor vrea sa mi le confiște... 

In Varșovia au confiscat Vameșii polaci un felinar de la doua fete românce ce mergeau spre Chicago. De fapt am venit in acelasi avion si la dus. Mi-a atras atenția una dintre ele care a preferat sa vina la aeroport in șlapi. Nicio problema, insa ningea atunci cand am plecat. Vameșii i-au confiscat felinarul bunicilor pe motiv ca acesta conține un recipient pentru gaz (...) desi felinarul nu era folosit conform lor de cel putin 40 ani. Il găsiseră in podul casei bunicilor...

Mergem de sase ore si mi se pare o vesnicie, avionul abia a trecut de partea sudica a Groenlandei, dar se apropie de Canada. Probabil ca am picotit o ora. Vecina mea de scaun a golit doua sticluțe de vin alb si a tras la aghioase. Eu am baut una si m-am hidratat cu apa, suc de rosii, suc de mere si ... o vaca cu ciuperci... 👹. Trebuie sa ne dea un sandwich dupa stomacul meu. 

Sper sa nu uit sa arunc banana din tara din rucsac pana sa ajung la punctul de control, altfel mi-o iau in freza de la vama americană. Din cand in cand cate un piticot merge agale pe culoar, bine înțepenit de atâta stat in dos.  Mergem de doua ore in sens opus apusului si cerul este tot de atat timp incendiar. Avionul zboară la 11,580 metri iar afara sunt -55C. Stewardezele se mai plimba cu sticle de apa si pahare iar cei ce nu dorm se adăpa cu sârg, întinzând spre domnișoare paharele goale de plastic. 

Astia au mai bagat filme noi dar distanța este mica si nu imi place sa ma uit atat de aproape. In România este acum ora unu dimineata iar eu o sa ajung in Chicago in vreo doua ore sper, la ora locală 20:30 pentru ca la noi S-a dat ora inainte deja chiar azi. Avionul zboară pe deasupra la Goose Bay, dupa ce am survolat Labrador Sea, am atins continentul nord american. Mai avem putin si ajungem langa marile lacuri (Huron, Erie si Michigan) apoi gata, o sa aterizăm. Eu m-am clocit de cald iar polaca de langa mine are păturica pana la gât. 

Uite asa traversezi oceanul, cu filme, apa, intrat os in os, mancare, gânduri si oboseala. Dar asa suntem împărțiți noi, cei ce am ales sa plecam, intre doua vieți, una acolo si una aici. Dimineata citesc știrile din tara apoi - văzând ca Iliescu nu a murit - si pe cele locale. De multe ori le citesc pe cele locale in presa romană, pentru ca americanii sunt foarte selectivi cu știrile. Astia nu stiu despre tensiunile cu alte tari si cred ca nici nu-i interesează. De cele mai multe ori fac mișto de știrile politice. Si bine fac. La noi in tara nu mai încetează breaking news-urile cu orice basina trasa de hoțul Dragnea. 

Inca este apus si asa arată si harta virtuală, practic mergem de patru ore spre vest si stam la limita apusului. Avionul coboară spre Montreal, catre vest. Ma tot gandesc la ce mi-a spus un coleg de liceu prin telefon acum vreo doua zile: ca se lupta cu primăria constanta sa ii elibereze un act din care sa rezulte ca a fost născut viu... nu stiu ce anume vrea sa obțină (eu i-am replicat ca doar nu s-a nascut mort) insa era foarte agitat la telefon, Nu stiu Ce luase pe nas. 

Zburam peste Lake Huron acum. Mai avem o ora si aterizam. Saracii rechini iar au ramas flamanzi... nu am cazut nici de data asta. Intre timp am mancat sandwich-ul, o mica salata de fructe si iar o napolitana. Saracii stewarzi sunt varza de obositi.  

Cred ca incepe sa coboare avionul, Se simte si in urechi putin presiunea. Deci, ca sa inchidem bucla, pana aterizez, Fagadau lasa-ne si pleaca unde a dus mutu iapa... ca nu esti bun gospodar, Sorin, nu te lasa, pune presiune pe hoti sa faca treaba in oras. Sper ca si colegul Ghiocel sa isi obtina de la primarie documentul conform caruia s-a nascut viu. Toate bune la voi acolo! Am lasat banana in avion...

PS

La vama m-au amprentat iar si mi-au scanat ochii. Cainii au trecut pe langa mine, le-am dat ignore si am scapat in viata cu toate prajiturile facute de mama (am avut vreo 2 kilograme plus un cozonac). In Chicago ninge ca in povesti iar smecherii din avion coboara agale in slapi si pantaloni scurti. Ce bine este acasa!

Jurnal de calatorie

Pentru prima oară călătoresc fara un copil mic langa mine ori in imediata mea vecinătate in avion. Semn bun zic, desi am vazut o cucoana blonda cu un câine negru mic si urat. Am sperat sa nu fie langa mine si inca nu am auzit niciun semn ca ar fi prin zona mea.      




In avion foarte multi europeni, polonezi in special, avand in vedere ca zbor cu compania lor. Avionul mare, Boeing Dreamliner care înghite peste 300 de pasageri. Am ajuns ca mamarea cu aproape trei ore inainte de zbor. M-am foit prin O'Hare putin, am baut ceva, apoi m-am retras cuminte pe o canapea. Brusc aud româneste. Intorc capul si vad un cuplu de bătrâni care se certau:" vezi, mai aveam putin si pierdeam avionul cu tine draga". Doamna il apostrofa pe domn. "Mai sunt doua ore spun eu, încercând sa il scot pe om din dificultate". Wrong! Imediat au inceput intrebarile: da' de unde esti? Da' unde mergi? Da' cat stai? Am fost amabil 10 minute apoi m-am retras pe telefon, încercând sa par ocupat. 

Langa mine s-au asezat inca doua românce din Botosani. Apoi am auzit un alt grup de romani pe rândul de fotolii din fata. Ok, romanii se plimba, ceea ce nu este rau. Incepe îmbarcarea si bătrâneii se duc repede in fata. In avion se vorbeste poloneza la greu. Eu am loc la geam dar chiar pe aripa asa ca nu am ce sa vad. 
O imensitate de aripa. Langa mine o doamna isi face cruce cand ne punem in mișcare. 
Cineva s-a descaltat... nu eu. Au o colecție de 38 de filme si cateva concerte. De fapt mi-e somn dar stiu ca nu pot dormi, chiar si cu perna de gât (...) luată din Chicago. 

Ma doare spatele. Colac peste pupăza imi curge si nasul. Imi dau capul pe spate si incerc sa ațipesc. Javra neagră si urâta chelalaie mai in spate. Oare de ce nu l-a lasat la cala? 

Incep fetele sa serveasca băuturi. De fapt sunt un fel de ospatare de prin Mamaia. Grase, trecute si cam slute. Beau. Oare ce or avea de mancare? Poloneza de langa mine ma intreaba ceva in limba ei. Ii spun ca nu inteleg si ea imi spune ca "no English". Bun asa. Mai spune ceva iar eu ii spun "no Polish"... se uita cu mirare la mine si apoi bea conștiincioasă o sticluța cu vin roșu. Mai sunt 7 ore si un sfert pana la destinație. Temperatura exterioara este de -45C. O fi rau? Zburam deasupra Canadei acum. Ce păcat ca au lasat Concorde-ul la sol... mai exploda unul altul dar traversai oceanul in 3-4 ore... este adevărat ca nu iti permiteai ca simplu om sa plătesti cursa dar macar exista o alternativa. Asa esti obligat sa stai o noapte întreaga in avion. Sau ma rog, o buna parte din noapte pentru ca in avion se face ziua mai repede. 

Mi-e foame. Mai bine închid aici si ma bag la un concert. Concertul nu mi-a placut, a behăit Yoko Ono un timp si m-am plictisit. Intre timp am mancat niste legume cu vaca. Cu niste vaca, pentru ca a fost putina. Si o prăjitura gen de casa, cu mere. Oricum se stie ca cea mai proasta mancare se serveste in avion. 

Dreamliner-ul are geamuri cu cristale lichide controlate automat. Astfel, desi afara s-a crăcănat de ziua de mult, soarele se vede ca printr-o masca de sudura iar polonezii dorm bustean. Eu m-am chinuit cateva ore, am picotit dat de somn nu am dat. In Chicago este acum ora 3 dimineata si pana la destinație mai sunt trei ore. Hm, oare ce mancam următorul fel? Am in geanta de umăr un kilogram de ciocolata neagră belgiana. Parca mi s-a facut pofta de ceva bun. Nu-i vorba ca mai am si un pound de caramele si inca unul de m&m dar mai bine mai astept putin. Poate ma mai ia somnul. S-a facut cald in avion. Astia fac economie la aer condiționat?! 

Trecem peste Reykjavik. Incerc sa ma uit afara dar geamul este setat pe noapte, vad soarele pe cer ca pe o luna mare. Am mai baut un pahar de apa. A trecut rondul de noapte cu o sticla... printre somnabuli... m-am ridicat in acelasi timp cu poloneza si am vizitat toaleta, mai mult ca sa ma mai mișc. Nu, nu am vizitat-o in acelasi timp cu poloneza. Nici nu ai avea loc. Cotețul este atat de strâmt încât ar fi imposibil pentru doi oameni sa incapa acolo. Mai sunt 1,438 mile pana la destinație. Parca imi aminteste de cineva număratul asta al kilometrilor... 

Chiar mi-e cald. Imi dau perna aia colac de la gât. De la aia m-am încins, de la spuma aia din care este facuta. Data viitoare o sa imi iau una cu grăunte de plastic in ea. Desi am vazut ca scria ca produsul este cancerigen. Ca doar nu o mananc, stau si eu rezemat de ea. Ne apropiem de Glasgow, in curand o sa avem pământ sub noi. Am scapat de rechini si de data asta. 👹 gata am ajuns in Europa. 

Cred ca mama este ocupată cu mâncarea, draga de ea. Am mai primit un sandwich drept mic dejun, plus o ciocolata de încurajare. Trebuie sa pun macar doua kilograme pe mine saptamana asta asa ca voi face orice sacrificiu pentru asta. Cade tablaria de pe mine dupa iarna asta, nu prea am mancat la pranz bine, adica nu prea multe proteine si la mine se cunoaste imediat. Am o ora intre zboruri dar cred ca nu o sa am probleme. In Varșovia nu este complicat aeroportul. Mosii întâlniți in Chicago au zbor la Cluj, sunt maghiari din Harghita dar vorbesc româneste. I-am felicitat ca vorbesc atat de bine si mi-au spus imediat ca pot vorbi cu mine in limba lor. Le-am spus ca nu stiu decat igen si bistush care sigur ca nu asa se scriu. Mosii foarte deschisi la călătorii. Au pensie mica dar copiii ii sponsorizează cu biletele. Se plângeau ca trebuie sa mearga atat de multe ore "insa este musai sa vina la copii". Au luat bilete imediat dupa clasa I unde au loc mai mult pentru picioare. Am aterizat in Varsovia dupa 8 ore jumatate. Pilotul i-a dat jar si a ajuns mai repede. 

Am debarcat si am stat o ora in Varșovia. Scumpe toate, mai scumpe ca in State prin aeroport. Avionul spre tara a tras la scara. Stupoare: un avion mic cu cate doua locuri pe fiecare parte - gen ATR-urile Tarom-ului. Am facut inca o ora jumatate pana in Bucuresti, timp in care am baut in final o cafea. Am avut senzația ca tot drumul avionul a mers putin depresurizat. Mi-au pornit urechile si mie dar si celorlalți pasageri care încercau sa isi mestece urechile. Eu am folosit cu sârg dopurile anti presiune si am stat mai comod. 

Cand am ajuns in Bucuresti am stiut ca am ajuns in tara natală. Toata lumea fuma afara si se scărpina la zdranga. Am ajuns in Constanta si am realizat ca orasul este mizerabil, desi era noapte. Am vazut un câine pe sosea si am spus cu voce tare: "uite un câine!" Șoferul s-a uitat la mine ciudat ca si cand nu as mai fi vazut unul. Sa ii fi spus ca nu am mai vazut unul fara stăpân de 4 ani? Ce sens avea? 

A doua zi dimineata aveam sa constat ca hoarde întregi de câini comunitari sunt inca pe strazi. Rahati întinsi pe trotuare, praf, borduri rupte ori lipsa, iarba deloc, copaci defrișați haotic, iluminat public defectuos. Am vrut sa plec acasa de a doua zi. Stiu, o sa spuneti ca mi s-a urcat la cap. Nu. Inca mai sper la o tara normala, unde banul public sa fie cheltuit in mod rațional. Din nou, speranța moare ultima. Urmeaza o saptamana de aclimatizare... incerc sa nu ma obisnuiesc cu fusul orar...

Despre o pasare maiastra

Nuts addicted