Jurnal de calatorie - Intoarcerea

Evident ca saptamana a trecut foarte repede. Mama m-a tratat regește si la fel m-a tratat toata familia. Nu mai stiu cate feluri de mancare am servit, in fiecare zi cate doua feluri diferite. La fel si placinta, cozonaci, cornulete si arici, tort, mucenici... 

Ma asteptam sa iau cele doua kilograme mult așteptate dar tenia a mancat mai mult decat mine (...) Mi-am facut treaba cu care plecasem de acasa, am avut întâlniri cu cativa prieteni, mi-am platit cotizațiile la corpurile profesionale la care sunt inca membru, impozite si alte îndatoriri cetățenești. 

Constanta am gasit-o murdara. Cu părere de rau pentru prietenii care s-au atacat ca ma iau de orasul lor dar si al meu, repet, orasul arată murdar... gunoaie, noroi, borduri si drumuri sparte. Cred ca dupa operatia de la ochi am inceput sa vad mai bine... Stiu ca mi-am pus cativa prieteni in cap dar asta este. Presiune trebuie facuta constant asupra autorităților locale. Pentru ca sunt platite din banul contribuabilului. Adica voi. Pe mine ma doare la basca, eu pot sa aleg sa nu mai vin si sa inghit praf si noxe. 

De exemplu, in fata la BCR de la parcul gării, masinile sunt parcate pe noroi, pe un teren viran din fata restaurantului (Egreta parca se numește). Cand ies de pe locul viran de ude au parcat, toate masinile aduc noroi si rahat de câine pe carosabil. Ala se usucă si se transforma in praf pe care il inhalează oamenii. Eu in fiecare an aveam gripa in Constanta. Cu febra, cu stat la pat. Aici nu am avut niciuna in patru ani.   

Normal ca m-am intrebat ce este diferit si am realizat ca aici nu prea este praf. Praful transporta microbii. In fine, dupa ce mi-am atras oprobriul public, trebuie sa spun ca orasul meu natal este jegos, la fel ca si primarul care il conduce. El este un jegos ordinar care a ramas sa conducă Mafia lui Mazăre. Am aflat ca firmele lor de hingheri strâng câini de la tara si ii vărsa apoi cu dubele in oras, ca sa iasa cat mai multi la număr. Dupa care ii strâng iar din oras si ii duc la tara. Trafic de câini. Cred ca numai romanii se puteau gândi afacerea asta. Câini sunt oricum ca la balamuc, multi, flamanzi, jigăriți, unii agresivi. Stau pe strazi ca niste suflete fara vina ce sunt. Pisicile la fel. 

Unul din zece copii din România se duce la culcare flamand - citeam saptamana asta intr-o publicatie. Mai asteptam sa se întâmple ceva bun pentru nația asta a noastră? Eu nu mai cred in duhul apelor...

Sunt acum in avionul spre Chicago, undeva deasupra Islandei si incerc sa imi dau seama ce a fost frumos in deplasarea asta in afara de mancare... Ei bine, m-am întâlnit cu oamenii frumoși cu care mi-am dorit sa ma intalnesc. Am stat departe de cifre si probleme organizaționale o saptamana si cred ca mi-a facut bine asta. De maine dimineata o iau de la capăt. M-am temut ca or sa imi confiște vameșii cozonacul si prăjiturile de casa, pana acum am scapat cu ele, mai am un hop cand ajung acasa. Câinii aia din Chicago miros foarte bine... oricum o sa incerc sa negociez daca vor vrea sa mi le confiște... 

In Varșovia au confiscat Vameșii polaci un felinar de la doua fete românce ce mergeau spre Chicago. De fapt am venit in acelasi avion si la dus. Mi-a atras atenția una dintre ele care a preferat sa vina la aeroport in șlapi. Nicio problema, insa ningea atunci cand am plecat. Vameșii i-au confiscat felinarul bunicilor pe motiv ca acesta conține un recipient pentru gaz (...) desi felinarul nu era folosit conform lor de cel putin 40 ani. Il găsiseră in podul casei bunicilor...

Mergem de sase ore si mi se pare o vesnicie, avionul abia a trecut de partea sudica a Groenlandei, dar se apropie de Canada. Probabil ca am picotit o ora. Vecina mea de scaun a golit doua sticluțe de vin alb si a tras la aghioase. Eu am baut una si m-am hidratat cu apa, suc de rosii, suc de mere si ... o vaca cu ciuperci... 👹. Trebuie sa ne dea un sandwich dupa stomacul meu. 

Sper sa nu uit sa arunc banana din tara din rucsac pana sa ajung la punctul de control, altfel mi-o iau in freza de la vama americană. Din cand in cand cate un piticot merge agale pe culoar, bine înțepenit de atâta stat in dos.  Mergem de doua ore in sens opus apusului si cerul este tot de atat timp incendiar. Avionul zboară la 11,580 metri iar afara sunt -55C. Stewardezele se mai plimba cu sticle de apa si pahare iar cei ce nu dorm se adăpa cu sârg, întinzând spre domnișoare paharele goale de plastic. 

Astia au mai bagat filme noi dar distanța este mica si nu imi place sa ma uit atat de aproape. In România este acum ora unu dimineata iar eu o sa ajung in Chicago in vreo doua ore sper, la ora locală 20:30 pentru ca la noi S-a dat ora inainte deja chiar azi. Avionul zboară pe deasupra la Goose Bay, dupa ce am survolat Labrador Sea, am atins continentul nord american. Mai avem putin si ajungem langa marile lacuri (Huron, Erie si Michigan) apoi gata, o sa aterizăm. Eu m-am clocit de cald iar polaca de langa mine are păturica pana la gât. 

Uite asa traversezi oceanul, cu filme, apa, intrat os in os, mancare, gânduri si oboseala. Dar asa suntem împărțiți noi, cei ce am ales sa plecam, intre doua vieți, una acolo si una aici. Dimineata citesc știrile din tara apoi - văzând ca Iliescu nu a murit - si pe cele locale. De multe ori le citesc pe cele locale in presa romană, pentru ca americanii sunt foarte selectivi cu știrile. Astia nu stiu despre tensiunile cu alte tari si cred ca nici nu-i interesează. De cele mai multe ori fac mișto de știrile politice. Si bine fac. La noi in tara nu mai încetează breaking news-urile cu orice basina trasa de hoțul Dragnea. 

Inca este apus si asa arată si harta virtuală, practic mergem de patru ore spre vest si stam la limita apusului. Avionul coboară spre Montreal, catre vest. Ma tot gandesc la ce mi-a spus un coleg de liceu prin telefon acum vreo doua zile: ca se lupta cu primăria constanta sa ii elibereze un act din care sa rezulte ca a fost născut viu... nu stiu ce anume vrea sa obțină (eu i-am replicat ca doar nu s-a nascut mort) insa era foarte agitat la telefon, Nu stiu Ce luase pe nas. 

Zburam peste Lake Huron acum. Mai avem o ora si aterizam. Saracii rechini iar au ramas flamanzi... nu am cazut nici de data asta. Intre timp am mancat sandwich-ul, o mica salata de fructe si iar o napolitana. Saracii stewarzi sunt varza de obositi.  

Cred ca incepe sa coboare avionul, Se simte si in urechi putin presiunea. Deci, ca sa inchidem bucla, pana aterizez, Fagadau lasa-ne si pleaca unde a dus mutu iapa... ca nu esti bun gospodar, Sorin, nu te lasa, pune presiune pe hoti sa faca treaba in oras. Sper ca si colegul Ghiocel sa isi obtina de la primarie documentul conform caruia s-a nascut viu. Toate bune la voi acolo! Am lasat banana in avion...

PS

La vama m-au amprentat iar si mi-au scanat ochii. Cainii au trecut pe langa mine, le-am dat ignore si am scapat in viata cu toate prajiturile facute de mama (am avut vreo 2 kilograme plus un cozonac). In Chicago ninge ca in povesti iar smecherii din avion coboara agale in slapi si pantaloni scurti. Ce bine este acasa!