Viata la minus douazeci de grade Celsius

Ma trezesc dimineata si dau fuga repede la laptop, sa vad cate grade sunt afara. Minus 20 C. Zic ca este bine, mai ales ca nu s-au confirmat cele minus 24 C anuntate de cu seara. Insa vor fi cu siguranta maine...
Totul este normal afara, masinile circula, soseaua este neagra deci nu exista niciun semn ca aseara a nins din nou. Aici nu se inchide nicio autostrada, niciun drum statal si nicio alee. Aici nu exista notiunea de drumuri blocate. In caz de cod rosu, violet, galben, portocaliu sau indigo (...) intra cate zece camioane cu lama pe autostrada, cate trei in rand si incep sa arunce zapada de pe carosabil. In urma lor vin alte trei, care subtiaza stratul de zapada ramas, iar in urma astora alte trei care aduc la negru asfaltul. Si toate arunca generos cu sare in spatele lor.
Se intelege ca in astfel de conditii toate masinile devin albe de la saramura si trebuie spalate mai des. Si probabil ca ruginesc mai repede. Dar se circula oricand si asta conteaza aici!
Aici nu se dau pomeni electorale gen "nu se munceste vineri, ca este zapada, sa facem deci un week-end generos si sa recuperam ziua alta data, intr-o luni dupa masa...". Pur si simplu drumarii isi fac treaba. Iar cand apar gauri in asfalt, se astupa intr-o noapte, pe kilometri intregi.

La spalatoriile automate vesnic este coada. Bagi 3 dolari si intri pe banda, iti fleoscaie benzile alea masina, iti baga niste jeturi de apa pe deasupra si pe dedesubt si gata, iesi cu masina curata. De obicei sunt automate, probabil ca si datorita temperaturilor foarte scazute, un muncitor neavand cum sa spele masini la atatea grade sub minus.
Cu trotuarele lucrurile stau mai prost, in sensul ca sunt degajate ultimele, iar pe alocuri nu sunt degajate de zapada. Insa marea majoritate circula cu masinile asa ca sunt prea putini nemultumiti.
 
Aici nu se inchid scolile din cauza zapezii ci din cauza temperaturilor foarte scazute, care pot cauza degeraturi copiilor. Azi au fost toata ziua -20 C, soare ca vara si putin vant. La geam, in interior, te poti bronza, insa atunci cand iesi afara, pielea ti se transforma in cateva minute in hartie creponata...
Ceea ce este insa ciudat este alternanta aceasta de temperaturi intr-un interval scurt de timp. Aseara erau 2 grade si ningea iar azi dimineata erau -20 C. In cateva ore se schimba vremea radical, astfel ca ai sanse sa pleci dimineata de acasa imbracat normal iar seara sa ajungi tremurand. Se pare insa ca oamenii nu sufera si nici nu fac atata galagie cum se face la noi. Copiii nu sunt infofoliti cum sunt ai nostri cu fulare peste bot si cu 3 caciuli. Li s-a dat liber de la scoala azi dar si maine, cand va fi mai frig. Unii sunt imbracati sumar, altii subtire iar multi sunt cu capatanile goale, cel putin pe afara... Uneori ma rusinez cand stiu ca eu am haine groase iar copiii astia sunt imbracati atat de subtire si asta nu pentru ca nu ar avea haine, sunt convins.
Oamenii s-au resemnat ca iarna este frig si ninge. Ninge mult. Mult prea mult... Si este mult prea frig!

Am crezut ca veveritele, vecinele noastre nu au supravietuit temperaturilor extrem de coborate, mai ales ca la ultima furtuna cuibul lor a fost rupt si imprastiat de vant. Zilele trecute, la -18 C erau in verva, fierbea sangele in ele si se alergau in grupuri mari prin zona. Pesemne chemarea sangelui...
In padure zapada este pana la brau, asa ca vin caprioarele la alee si asteapta cuminti sa le dai bunatati. Unele au deja pui, altele urmeaza sa aiba.

Viata merge inainte, indiferent ca este zapada mare ori ger crunt. Si nimeni nu face crize de nervi, chiar daca este o iarna atipica.
Am iesit in seara asta pana doua strazi mai incolo, sa iau ceva. La - 23 C si ceva vant, senzatia este de -34 C. Peste trei ore vor fi -26 C, dar nu voi mai iesi. Oricum eram singurul om de pe trotuar, cale de cincisprezece minute de mers... Iti ingheata narile si apoi te ia durerea de trahee, lacrimile iti ingheata pe fata iar haina incepe sa scartaie, ca un celofan. Noroc cu geaca mea Docker, pe care am insistat sa o cumpar la inceputul iernii...

Despre vieti in zadar pierdute, nepasare si infern...

Despre vizita unui inalt demnitar

Despre stiri indoielnice si mancare fara carne

Imi rezerv zilnic douazeci de minute pe zi pentru a citi presa din tara. Probabil ca este prea mult, devreme ce scriu numai despre evenimente petrecute acolo.

De pilda un titlu mare: Ce au facut Bianca si Adrian la Paris? Evident ca nu am citit articolul, pentru ca nu m-a interest. In fond, ce cacat puteau sa faca astia doi la Paris? Sa spuna poezii de la balcon? Niciunul din ei nu a citit vreodata o carte. Ea - rapandula fugita de acasa, proaspat maritata, el vesnicul amant se pare mai bun decat fotbalist, bun de prasila pentru foarte multe gonflabile din astea cu cioc de gasca, facute vedete doar pentru fotografiile sau emisiunile in care au pozat goale. Si toate vedetele astea aduna bani pe timpul fraierilor care stau pironiti si se uita la posteriorul lor, la pieptul lor, la nuntile lor de carton si la toata parada de prost gust pe care o servesc consumatorilor de astfel de evenimente. Ai spune ca toata natia are nevoie sa vada pornografie in direct. Pentru ca actuale sau foste prostituate sunt promovate in direct la ore de varf.

Mare patanie mare cu invatatoarea care cerea cadouri scumpe sub pretext ca scoala la care activa este una de fite. Pai fratilor, de ce ati platit ani de zile cadouri unei astfel de invatatoare? De ce abia acum cineva a avut tupeul sa o demaste? De ce ati stat sa va faca in fata nesimtiti si saraci doar pentru ca voi ati considerat ca o ciocolata si o cafea sunt suficiente pentru un cadou simbolic? Din cate imi aduc eu aminte insa, si pe vremea noastra era aceeasi problema, atat cu cadoul de 1 martie (se adunau mamicile si dezbateau ce sa ii ia “tovarasei” cadou; saraca femeie cred ca primea in fiecare an cate o vaza de cristal rosu sau alb si paharele aferente) cat si cu fondul clasei. Noi eram obligati sa aducem bani din sticle si borcane, frunze de dud pentru viermii de matase (pe care nu i-am vazut niciodata, dar toti duzii din cartier erau chei, pentru ca toti le rupeau crengile sa le aduca mancare coconilor) dar si pentru fondul clasei. Unde se duceau banii aia? Habar nu am, dar in orice caz nu se foloseau cate 3 litri de detergent pe zi pentru wc-urile din scoala. Imi aduc aminte ca mirosea numai a clor si atat. Asa ca dintotdeauna a existat o forma sau alta de cadouri pentru dascali, insa niciodata nu am auzit de un astfel de comportament al unui dascal. Ma mir ca nu au scos-o parintii in palme de la sedinta respectiva.

Dintr-o data s-a trezit maria sa consilierul babuinului sef si se da cu curul de asfalt ca suntem perceputi ca si colonie de marile puteri, care isi trimit emisari sa ne traga de urechi pentru nerespectarea statului de drept. Dar ce te crezi boule, mare superputere democratica? Din cauza voastra isi trimit tarile nor emisarii, sa se asigure ca nu calcati in picioare drepturile elementare ale cetatenilor pe care ii reprezentati. Normal ca toti isi vor asigurate investitiile actuale sau viitoare, ce credeati ca va lasa pe voi sa va indestulati din ce considera ei ca li se cuvine? Totul are un prêt…

Mare stire, breaking news de fapt (orice vedeta de rahat care din greseala sau din obisnuinta, dupa caz trage un vant peste zi, devine imediar titlu in galben si negru), ca desi cel mai faimos oier si barbugiu al tarii, patron de echipa de fotbal si posesor a nenumarate proprietati, a fost propus in primul 11 al unui celebru pension, spre a iesi la pascut iarba de pe un stadion constantean, acesta nu s-a aflat pe lista. Probabil va prinde echipa ca rezerva, cu lotul al doilea de eminenti. Stau si ma intreb, daca unul care ar fi furat o paine pentru a-si hrani copiii (stiu ca nu este scuzabil) si ar fi primit 3 ani pentru asta, ar fi avut posibilitatea de a iesi de la mititica daca nu ar fi avut armate de avocati si zeci de incercari nereusite de a gasi o portita legala de a iesi ziua sa vada soarele?

Azi am revazut niste imagini crude, cu modul in care sunt sacrificate animalele ce ne sunt servite zilnic de marile lanturi de magazine. Este greu de descris, nu mai spun de urmarit astfel de imagini. Porci, vaci, gaini, pesti, imaginile sunt graitoare si arata pe sleau cruzimea oamenilor fata de animalele care nu sunt deosebite fata de animalele pe care le iubim si le luam sa doarma cu noi in pat. Animale lovite, sugrumate, impuscate ori torturate. Este adevarat ca nu ai putea sa iei un porc sau o vaca in pat (desi multi se acuza de astfel de greseli atunci cand divorteaza) insa sunt animale care nu au nicio vina ca sunt crescute pentru carne. Aici, probabil ca oamenii au inteles mai demult ca ceea ce se intampla cu marile corporatii nu este in regula si au inceput sa se orienteze spre legume si fructe. Acum legumele si fructele costa mai mult decat carnea… Insa daca tii la confortul tau psihic, eu zic ca se merita. Promit sa incerc si eu. Azi mi-am propus sa mananc un sote de ciuperci…

Despre mahniri, babuini si nepasari colective

Era o vreme cand asteptam cu infrigurare ca o instanta sau alta sa dispuna condamnarea unuia sau a altuia. Cineva care furat pe cineva, a prejudiciat sau a tradat statul, care a luat spaga carnati sau caltabosi, gainarii marunte sau mari devalizari bancare.

Am asistat si zilele acestea la o condamnare cu repetitie a unuia dintre cei mai importanti fosti demnitari ai tarii. La prima condamnare am simtit ca s-a facut dreptate si ca omul trebuia sa plateasca, ba chiar m-am lasat antrenat in toata nebunia aia cu reporterii care transmiteau de pe gardurile cladirii din Zambaccian. 

De data aceasta nu am mai simtit nimic. Nicio bucurie si niciun sentiment. Am vazut din nou aceleasi hoarde de reporteri care se repezeau sa vada ce? Un om cocosat sub povara propriei neputinte si propriei arogante. Un condamnat la nici nu mai conteaza cati ani de temnita. Ma gandeam daca a meritat tot periplul acesta pe la tribunale, de noua ani sa fii in fiecare zi cu gandul ca s-ar putea sa platesti sub o forma sau alta pentru neajunsul de a nu-ti fi ajuns atat cat ti se cuvenea... 

Daca a meritat asadar toata gramada aceea de bani pe care sa spunem ca inca o poseda familia. Miliardul ala de dolari despre care se vorbeste la toate colturile. Geamantanele pline cu valuta despre care se spunea in folclor ca sotia lui le cantarea, pentru a castiga timp. 

Se merita oare sa traiesti cu spaima ca vei plati si ca vei fi fi aratat cu degetul dupa usa grea a temnitei doar pentru scurta bucurie a vederii banilor, a lingourilor de aur, a depozitelor din tari straine si a nenumaratelor mosii si cladiri detinute de nestiute matusi ori rubedenii inventate? 

Ma uitam la fata impietrita a condamnatului cu repetitie. Trufia disparuse, era doar masca unui om care stia parca ce are de facut. Ce sa mai astepti dupa un asemenea eveniment cu repetitie? 

Poate doar sa uiti ca ai gresit si sa astepti infrigurat sa iesi dupa un an sau cat vor fi pedepsele cumulate si sa rontai incet din banii pusi cu grija departe de ochi straini? 

Poate doar sa te caiesti si sa speri in judecata mai dreapta a celui de sus?

Poate sa te aperi spunand din nou ca judecata a fost una politica si ca in ultimii ani ai simtit din plin jugul justitiei controlate de la importante butoane?

Sau poate sa iesi cu o declaratie demna si sa spui semet chiar ca iti asumi dispretul fata de lege pe care l-ai avut in acele timpuri dar ca intelegi sa te achiti fata de societatea pe care ai condus-o atatia ani si pe care trebuia sa o duci cu mult efort spre valorile europene?

Personal cred ca acest om nu va recunoaste niciodata ca a fost un om caruia i-a placut mita. A facut lucruri bune dar si lucruri negative. Multa lume a uitat perioada 2000-2004. Eu nu am uitat-o. Imi era greata ca traiesc in tara mea si ca vad "fireste" oriunde aceeasi fatza rozalie de adolescent intarziat. La fel cum imi este greata de cei ce conduc acum, chiar daca am ales sa nu mai traiesc in tara mea...

Si nu este vorba doar despre un singur om condamnat. Condamnatii acestor zile au avut functii importante in statul roman, s-au perindat la mai multe partide, au fost alesi cu buna credinta de plebei, au fost demnitari de prim rang, ministri, deputati. Toti au jurat credinta patriei noastre. Si au tradat. Unul vinde transformatoare vechi la pret de noi, altul ia mita, altul a luat mita si el si nevasta lui ani de zile... Si cati mai stau la rand spre a fi condamnati. Ma uit la ei si nu ma napadeste niciun sentiment. Nici de mila, nici de bucurie, nici tristete.

Ma uit la ei si imi dau seama ca tara mea este unde este si din pricina oamenilor ca ei, care au considerat ca merge si asa, ca odata ajunsi la putere nimic nu le mai poate sta inainte.
Tara in care un fost prim ministru ajunge in spatele gratiilor de doua ori in mai putin de un an. Tara in care alesii neamului isi voteaza legi prin care isi acorda imunitate la propriile gainarii. Tara in care o mana spala pe alta.
Tara in care a fi parlamentar inseamna cea mai inalta functie posibila, pentru ca aceasta functie iti confera pensie nesimtita, beneficii nesimtite, diurne nesimtite, masini, cazari si alte decontari  nesimtite.
Iar atunci cand sunt condamnati aclama in cor, precum o ceata de babuini in calduri, in frunte cu babuinul de la Victoria, ca au fost condamnati politic. Nu neg ca au fost si astfel de condamnari, o nu, dar acest caz chiar nu are de-a face cu o astfel de rezolutie. Mai ales ca a fost prins pentru o gainarie...
Nu neg ca exista mafioti care pot face ca anumite persoane care le stau in cale sa fie "prinse" in flagrant si astfel drumul lor sa fie liber. Stiu ca au fost multe astfel de cazuri de oameni care au picat nevinovati. Pentru ca au fost de buna credinta, pentru ca nu au avut relatii, pentru ca nu au fost incartiruiti politic, ori pentru ca au deranjat vreun mahar.
Dar aici, toti se ascund dupa statutul de politician. Eu la ei ma refer. La toata aceasta ceata de idioti care conduce practic Romania.

Ma uit la ei si imi dau seama ca odata cu ei si noi suntem incarcerati, pe viata. La nepasare, la fuga de realitate, la stagnare si la a fi vesnic aratati cu degetul, ca niste condamnati...

Gerul

Cand eram in tara si auzeam de ger de -15 C, ma minunam si mergeam musai sa vad marea colcaind de ghiata. Putine masini porneau din parcare dimineata, trebuia oricand sa ajuti un prieten cu cabluri electrice pentru a porni motorul intepenit.

In rest, vant, burnita, o singura zapada mai mare pe an si gata iarna. De multe ori de sarbatorile de iarna nu vedeam pic de zapada asa ca trebuia sa ne refugiem la munte, unde cu putin noroc ne dadeam si noi pe zapada. 

Aici s-a schimbat treaba. De cand a inceput iarna a inceput si frigul si zapada. Ca la balamuc. 

Ninge in fiecare saptamana si ninge mult. Noaptea este ger de iti ingheata mucii in nas vorba unui prieten iar ziua ti se lipesc narile. Temperaturi de -15C sunt la ordinea zilei si asta ziua in amiaza mare. Cu soare pe cer. Cand se topeste o sarja de zapada, se raceste brusc si se scutura o alta. 

Insa nimeni nu dispera si nu se da cu curul de ciment ca au fost luati pe nepregatite. Masinile cu lama sunt cu sutele, patruleaza si printre blocuri si printre case si curata zapada pana la asfalt. Se da cu sare foarte mult, chiar daca se strica asfaltul. Se va repada imediat dupa topirea zapezii. Practic sunt masini 4x4 care merg printre stradute si masini mari cu lama ce merg pe strazile si bulevardele principale. Astfel ca se circula pe orice vreme si pe sosea nu se formeaza pelicula de ghiata. In mod paradoxal masinile pornesc la cheie, poate si din cauza ca multe stau in garajele caselor sau in cele de sub fiecare bloc de locuinte. 

Cand mergi la cumparaturi, nu te mai miri cand ii vezi pe indivizi coborand in pantaloni scurti, tricou si adidasi din masini si intrand in magazin fara niciun fel de greata. Asta in timp ce afara sunt -17 grade. Credeam ca veveritele dorm cur in cur in cuibul lor de frunze si crengute uscate din varful pomului din fata geamului nostru. Chiar si pe gerul asta ies tantose si sar din creanga in creanga de zici ca se duc pana la coafor si se intorc inapoi. Toata suflarea s-a obisnuit cu clima si probabil ca asta va trebui sa facem si noi.

Se anunta insa un varf negativ intre duminica seara si marti dimineata, cand temperaturile pot ajunge la - 28 C, un nivel care nu a fost atins de 18 ani aici. O sa ies atunci pe strazi sa vad cate masini din parcare au plecat. Ne-au sunat prietenii deja si ne-au spus sa ne pregatim sufleteste pentru ceea ce va urma...

Asa ca am hotarat sa mergem sa cumparam alimentele de baza de la supermarket. Aici, am constatat ca un mare numar de oameni au gandit la fel ca noi. Numai ca ei au inteles altfel mesajul... Toti aveau carucioarele intesate cu galoane de lapte, box-uri de apa, multe cofrage de oua, carne ca la balamuc, multe cutii cu bere, ceva legume, peste si toti incolonati cuminti la casele de marcat.

Noi am luat timizi niste faina, oua, lapte, paine, avocado, ulei, sunca presata, cartofi, varza, paste, suc de rosii, gem de struguri pentru nelipsitele clatite si cateva banane. Ne era si rusine la casa de marcat cu doar atat de putine produse, dar... fiecare dupa remuneratie si dupa ...volum. Acum am realizat ca nu am luat lamai si ma gandeam sa merg din nou sa iau. Numai ca nu as mai avea taria de a sta la coada doar pentru o punga de lamai in timp ce altii isi umfla portbagajele cu desagi intregi de snaksuri, sosuri in care sa bage snaksurile, pop-corn, etc. In plus, m-as putea intalni cu vortexul arctic pe drum...sau cu o haita de coioti. In rest, lumea este vie, masinile merg normal pe strada, exista fireste scoli inchise si aici dar si pe coasta de est dar este normal sa fie asa avand in vedere cantitatea de zapada si gerul ce s-a abatut peste toata partea de nord a continentului. Toti cei in masura sa se pronunte spun: "It's going to be brutal."

In centru exista zone in care nu mai merge nimeni, cum ar fi marile parcuri. Locul oamenilor a fost luat acum de gaste, aflate cu zecile de mii pe malul raului, intr-un spectacol superb. La prima vedere am refuzat sa cred ceea ce ochii vedeau, apoi am inteles ca sunt gaste. Datorita penajului ele rezista si la temperaturi sub -50 C. Habar nu am ce mananca pe vremea asta, pentru ca de obicei ele pasc iarba, dar rezista.

La cateva minute de noi se afla principalul aeroport din oras, aeroport peste care au cazut in ultimele ore cel putin 20 cm de zapada, peste cea cazuta dupa Craciun. In parcarea de masini de inchiriat, zapada a ajuns la inaltimi considerabile. Datorita sutelor de zboruri anulate, masinile nu au mai fost folosite...

Toata lumea se pregateste de ce este mai rau iar noi stam si ne minunam cat de mult pot castiga unii din urma acestei manipulari. Sper sa nu ajungem sa le dam dreptate si sa facem focul in cada cu cele doua fotolii pe care le avem in sufragerie, si sper sa nu ajungem sa mancam coji de cartofi, precum in filmele alea in care venea frigul brusc, inghetau cladirile si apareau pe strazi haite de lupi.
Duminica viitoare se anunta totusi +5 C...Insa pana atunci ninge viscolit, iar gradele din termometru coboara cu fiecare ora ce trece. Iar in tara voi sforaiti cu spor, (probabil curgandu-va balele pe perne si dand din picioare necontrolat) in visuri ciudate despre noul an de munca pe care il incepeti de maine. Spor la treaba tuturor!
Din Chicago, va saluta meteorologul de serviciu...

Ea ma priveste

Ea ma privea si ochii ei imi cereau raspunsuri. Ochii ei mereau cereau raspunsuri de care eu fugeam. Eu o tineam in brate, pe un fotoliu, intr-un birou rece si intunecat. Era Craciunul, acum multi ani, dar noi rataceam pe strazi. Pentru ca nu aveam loc in alta parte... Ea ma privea iar eu ii spuneam ca nimic nu ar fi fost prezent fara ea. Mult timp am cautat sa ma impiedic sa o mai vad. Ea a incercat si mai mult acest lucru...
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
{M-am legat de calorifer, pentru a nu mai pleca spre ea. Am zacut in neputinta o zi intreaga, cu mana alungita de la atat smucit, apoi am improvizat un carlig, am agatat cheia lacatului, care se afla la departare de mine si am rupt usa in goana catre ea. Am ramas la ea noaptea aceea...


Cu indignare înaintam printre rătăcirile mele târzii, îmi forţam paşii să se alăture umbrelor nopţii; îmi aduc aminte ca in noaptea aceea m-am furişat şi am escaladat poarta ei asemenea unui fur plecat cu mâna goală din misiune (…) apoi am ajuns pe bulevard cale de un kilometru şi nebunia mi-a întors paşii îndărăt la căldura ei; ea nici măcar nu-mi simţise lipsa, dormea adânc ca un prunc iar eu mă blestemam încă în gând pentru sacrilegiul de a o fi părăsit… 

Am plecat in acel an la munte, intr-o statiune. Am gasit cazare in ajun de anul nou la o gospodarie de oameni muncitori. Revelionul urma sa il petrecem intr-un restaurant. 
Suna pompos, pentru ca in seara cu pricina am mers sa vedem unde este "localul". Localul era o carciuma, discoteca din comuna, unde se organiza ad-hoc un revelion, cu perechi adunate in ultimul moment de prin localitate sau turisti ca noi, care au vrut sa fuga de civilizatie si sa petreaca noul an la munte... 

Nu-mi amintesc nimic din acel revelion, nu pentru ca as fi baut, ci pentru ca nu s-a intamplat nimic notabil. Cred ca am mancat, am baut ceva si apoi am plecat. Nu inainte de a dansa si a urla pe muzica celor de la Prodigy. Aveam plete si cred ca i-am ingrozit pe localnici. De fapt nu imi amintesc ce am mancat. Stiu ca am plecat de acasa la pomul laudat... Ca vom gasi mancare in zona. Si in zona am gasit doar caramele si napolitane. Am dat bani pentru meniu si cred ca am gustat cate ceva. Stiu ca era foarte ger si ca era senin. Si mai stiu ca iubeam!

A doua zi proprietarii casei au taiat un porc si ne-au adus un platou de bunatati. Cred ca ne-au vazut ca am venit flamanzi de la revelion. Camera in care am stat avea doua paturi, un dulap si o soba... Baia era pe hol, iar proprietara, o tigangusa draguta cred ca se mai uita din cand in cand pe geam... Camera avea lenjerie roz, iar eu stateam ca o mimoza in rozul ala borat, cu parul valvoi, in mijlocul patului... 
Prietenii cu care am plecat au avut insa un noroc si mai mare: au nimerit in gazda la o baba, iar asternuturile lor miroseau a urina. De baba, de pisica, de caine sau de sobolan, nu ne-au putut spune... Cert este ca a doua zi si-au cautat o noua gazda...}
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ea ma privea si ochii ei imi cereau raspunsuri. Raspunsurile mele au venit cu mult dupa ce am aflat ca ea exista si ca nu traieste doar in inchipuirea mea... Insa si eu uitasem sa-i spun ca exist...

Ea ma priveste uneori si ma intreaba ce inseamna ea acum pentru mine... 

Oare as putea sa ii raspund ca fara ea lumea mea s-ar prabusi in nemarginite adancuri? 
Ca fara ea, plutoane intregi de oameni ar sta la rand pentru a-mi ciurui sufletul absent?
Oare cui as putea sa ii mai desenez pe piept fiori tarzii din tainice saruturi si oare ce libertate neagra ar mai exista in absenta pasilor ei rascolind incet urmele fostei mele existente fugare? Oare sub ce alt copac batut de vant sa-mi mai gasesc adapost?

Cum as putea sa-i raspund ca la inceput a fost ea si apoi toate celelalte clipe dinaintea ei si ca oricum, dupa ea, toate intamplarile, faptele si clipele dinaintea ei, au venit in grup, implorandu-ma sa fie sterse, poate din cauze prea putin importante cu viata mea ori poate prea putin oportune momente ale aparitiilor lor.... Le-am refuzat, dar s-au sinucis in tacere in semn de protest, la trei pasi in fata mea... asemeni pasarilor atat de mult stiute.
Ma gandesc si acum ca poate inaintea ei timpul meu nu a curs in sens normal.
Daca as putea sa ma transform intr-un fraged nor si sa cad ca din intamplare la picioarele ei, ca in fata ultimei flori din Univers, oare m-ar lovi din nou cu aceeasi nepasare?

Ea ma priveste uneori si ochii ei cauta insistent raspunsuri... Ochii mei s-au topit intre timp, mainile mele au cazut inerte iar gandurile mele cauta fugare solutii. 
Ea ma priveste chiar si acum...