Am ajuns cu o ora si jumatate inainte de plecarea avionului. Nu din vina mea, ci pentru ca odiosul de sofer de pe microbuz a calcat-o marlaneste. Bineinteles ca am avut exact in spatele meu un tanc de nici doi ani care a urlat tot drumul ba in italiana (ma-sa era plecata la munca in Italia, pesemne ca el era plamadit si varsat pe acele meleaguri, pentru ca o rupea bine pe italiana) ba in germana ba in romana.
Cand intr-un final a adormit, au inceput sa stranute pe rand toti pasagerii microbuzului, fara sa exagerez.
La primul stranutat mi-am tinut respiratia circa un minut dupa ce sporii stranutului au fost ejaculati, la al doilea la fel, apoi mi-a fost frica sa nu fac vreun stop cardiac din cauza asta... Asa ca am venit in aeroport bine garnisit cu te miri ce virusuri gripale.
Am baut o cafea la un popas si am tras o tigara (de fapt mi-a tras-o vantul mai mult, pentru ca batea naprasnic) asa ca am ajuns in cele din urma (dupa ce am ascultat vreo douazeci de povesti - de la Pinochio la Harap Alb si dupa ce tancul a vazut pe camp si s-a certat cu numerosi lupi imaginari care veneau sa ii manance nadragii umflati de rahat) in aeroport.
M-am asezat intr-un colt, cat mai retras si am inceput sa ma uit bezmetic pe retele de socializare, sa imi curga balele dupa prajiturile Catalinei, sa raspund la emailuri, sa citesc dintr-o carte si sa pierd vremea in general pana avea sa imi apara autobuzul pentru imbarcare. (pentru ca desi exista un nou terminal, rablele interne ale Tarom-ului stau inghesuite tot la o margine de pista, astfel ca transferul se realizeaza tot cu mijloace auto).
Desi mai erau douazeci de minute pana sa ne imbarcam, eram eu si o blonda in dreptul portii de imbarcare. Ma temeam ca zborul sa nu se amane din cauza ca eram atat de putini pasageri. Cu chiu cu vai, s-au facut zece pasageri, asta in timp ce stateam deja de 5 minute in autobuzul care slobozea nori de fum de motor diesel, avand usile larg deschise. Mi-am luat loc in avion la geam... Sa vad apusul...
Evident, odata ce s-a inaltat in aer, avionul a carmit iar apusul se vedea de la celelalte geamuri, de peste culoar... M-am mutat asadar si m-am repezit sa ma holbez pe hublou, nerealizand ca lovesc cu piciorul o cutie de plastic, cu aerisiri, pentru transportul animalelor... In acel moment, niste mieunaturi stridente au facut ca toti pasagerii sa intoarca pe loc capatanile in directia zgomotului, adica spre mine... Pisica, draga de ea, ma urmareste si asta de cand o tot abuzez pe o surata pe FB, in diferite ipostaze...
Dezarmat am ridicat mainile, scuzandu-ma ca nu am atentat la viata felinei si m-am intors spasit la locul meu, unde nu se vedea decat intunericul. (nu are cum sa se vada intunericul veti spune...). Lumea s-a intors la alune si la suc de rosii, uitand de pisica. In fata mea, un el si o ea au inceput sa se linga pe bot, de zici ca urma sa se toarne o secventa porno. Pentru ce Doamne mi-ai scos pisica intre picioare, as fi ramas si eu sa vad apusul... Mi-am scos cartea si am incercat sa citesc un capitol. Se povestea despre cum seful trebuie sa laude angajatii in public si sa ii muste in particular. Cand sa trec la capitolul doi, avionul a pus realmente frana in aer, lasand sa se inteleaga faptul ca urma sa aterizam. Pisica a racnit iar din toti rarunchii din cusca ei, dar eu eram salvat, eram pe locul meu si lumea s-a intors degeaba...
Am aterizat asa, ca si cum ai tranti la pamant un sac de cartofi si apoi ai da cu piciorul in el pentru a face loc altuia... Clatinandu-ma, m-am repezit la masina care ma astepta si departe de aeroport am purces.
M-am cazat apoi am plecat sa imi intalnesc urmatoarea victima, care insa a fost savuroasa. Stiti care a fost victima, daca am ajuns la Satu-Mare: Pulpa de rata pe pat de varza rosie calita in caramel, garnisita cu portocala. Un pahar de vin rosu sec, a pus capac acestei zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu