duminică, 22 decembrie 2013

Randuri incondeiate cu ata alba...


…mi-am ingropat iluziile aparute de cu seara undeva in primăvaratece unghere ponosite de amintiri indelung rabdatoare…

… imi spuneam uneori cat de greu trebuie sa fie sa jinduiesti la rangul de om. Ironia sortii face ca acum sa jinduiesc sa nu mai am pretentii pentru acest rang…

…urletele stramosilor mei le aud de la inceputul existentei. Fiecare spera sa-si impuna cat de putin material genetic insa suferinta le este mereu curmata de tradari continue din partea-mi…

…am mostenit niste ganduri care ma coplesesc uneori, ele fac din mine un animal flamand si fara putere de a fi vreodata in ton cu realitatea; ma gandeam cum as aparea acum in toata goliciunea gandurilor mele in fata vreunui stramos mai pudic cata vreme gandurile mele colcaie de grotesti inchipuiri tarzii…

… nu mi-au ramas decat cuvintele pentru a exprima deznadejdea vietii. Cioran spunea ca nu-i place viata in «Amurgul gandurilor», apoi, in amurgul vietii a conchis patetic ca totul nu a fost decat un joc absurd de cuvinte, jalnic strigat de tradare a existentei…iubea viata la nebunie…

… strang la piept o fiinta care traieste doar pentru a ma sti alaturi de ea; daca flori ar fi mainile mele, atunci cu siguranta ea s-ar transforma in cantec de privighetoare. Ma amuza gandul ca nicicand nu am cunoscut vreo privighetoare mai priceputa… 

… ma inghesuie niste transpiratii inspirate din nostalgii tacute ale unor anotimpuri demult petrecute, poate amintirea faptului ca odata douazeci de ani cu siguranta am avut, poate amintirea faptului ca mai demult m-am intors cu fata spre absurde ganduri care nu inceteaza sa ma bantuie nici acum ori poate amintirea faptului ca in curand mama ma va plange ca pe ultimul bujor din univers…


… stau si imi adulmec sfarsitul ca pe ceva care demult trebuia sa mi se intample; poate doar inerte mainile mele sa poata mangaia chipurile celor dragi…

… sintagmele durerii nicicand cunoscute cu adevarat au inceput sa mi se infiripe in minte; magnoliile pe care sora Lunii le-a adus in casa, seamana cu niste dimineti petrecute in inertia clipelor in care absent blestemam existenta-mi fugara…

… aceste trei puncte (...) au devenit pentru mine singurul refugiu in calea existentei pline de adevaruri care m-ar putea face cu adanc sa ma refugiez in strofe…


… pescuiesc stele dintr-un univers scris cu litera mica; sora lunii isi usuca parul de cu seara, luna doarme, partenerul meu de bere  a rezolvat doua bile mai devreme {(dar il doare fix in cur), nu ştiu de ce observ astfel de lucruri, poate doar pentru că se repetă cu o frecvenţă greu de egalat în alte domenii… în felul lui este şarmant dar probabil că nu ştie să-şi pună în valoare punctele tari… }, ganduri ucise inca din fasa ma conving de netalentul acestei seri…


… sunt sclavul unei imaginatii prea putin rodnice in aceste zile; pastele ma va regasi cu aceleasi vechi pacate, acumulate parca doar pentru a ma face sa-mi spanzur pornirile de penitenta abia rasarite…

… incapabilitatea de a fi deschis catre noi ganduri ma condamna la randuri pline de masochism, unelte ale inchizitiei fac din mine o prada usoara in fata pornirilor absurde ale mintii; mi-am ars din nou pasarile, le-am condamnat la ardere pe rug, ca si cand nicicand nu au fost arse, ori impuscate la trei pasi in fata mea…

… finalul nu-mi apartine mie, nici voua, ci nepotilor nepotilor nostri, acum si pururea si-n vecii vecilor…


...samavolnicia gandurilor incepute in seara zilei de 24 aprilie anul de gratie douamiitrei si terminate ciudat, inalta tara si pe alt continent, dupa mai bine de zece ani, in zorii zilei de 22 decembrie a anului de gratie douamiitreisprezece... noroc ca gandurile au fost stocate in parte pe suport electronic...
 

 

Niciun comentariu: