Despre neputinta de a intelege de ce unii oameni trebuie sa plece prematur

Obisnuiesc sa spun ca plecarea din tara mea m-a schimbat profund. Stiu ca nimic nu va mai fi la fel atunci cand ma intoarce, daca ma voi intoarce. Nici nu are cum sa fie la fel. Odata cu plecarea, am experimentat senzatii nicicand intalnite. Am depasit obstacole nicicand ridicate si am atins cote ale disperarii dar si ale multumirii sufletesti asa cum nicicand nu am cunoscut in tara.
Am realizat ca viata merge si fara mine in tara, am realizat ca prietenii isi traiesc mai departe viata si ca incet au incetat sa se mai intereseze de noi, pentru ca asa se intampla de cele mai multe ori atunci cand decizi sa pleci. Iei cu tine doar un sac de amintiri si pleci sa iti cauti norocul in lume.
Iar lumea are grija sa te schime si pe tine. Cu varf si indesat.
Cand pleci din tara, dintr-o data lumea nu ti se mai pare atat de mica, te vezi la capatul lumii si apoi cauti din nou sa faci lucruri care sa depaseasca in intensitate tot ce ai facut pana atunci. In felul asta te schimbi. Ajungi sa vrei sa experimentezi mai mult, mai departe. Cand te vei fi intors in tara, oamenii cunoscuti vor fi ramas la fel, cu acelasi slujbe, cu aceleasi ganduri, parca neatinsi de nimic, doar de timp.
Foarte multi colegi de aici imi spun ca oamenii se uita ciudat la ei atunci cand merg acasa. De parca aici ar fi de pe alta planeta, ar respira alt oxigen ori ar bea un alt fel de apa... Aproape ca lumea ii pipaie pentru a vedea daca sunt vii sau daca sunt tot ei. Si din cauza asta se simt straini in familiile lor si isi doresc sa revina cat mai repede in tara de adoptie, unde pe nimeni nu intereseaza de nimeni si unde niciodata nu se uita nimeni ciudat la tine. Si unde nu te mai miri ca nu vezi caini mancand din gunoaie, si unde nu mai vezi noroi cu anii si unde timpul zboara atat de repede incat nu-ti ajung orele din zi pentru a face ceea ce-ti propui... Ma rog sa nu experimentez astfel de trairi...

Incepusem postarea intr-un alt fel, apoi am sters totul si am scris altceva, insa titlul a ramas. Am scris initial despre o familie care trece acum in Romania printr-o grea suferinta. Sotul unei foarte bune colege de facultate a aflat acum TREI saptamani ca are o tumoare la creier. Doctorii i-au spus ca in doua saptamani nu va mai putea merge si ca in cel mult doua luni se va stinge. De doua saptamani Dan nu mai merge... Acum are momente in care isi pierde cunostinta. Doctorii l-au lasat acasa. Familia incearca pe cont propriu sa gaseasca salvarea la clinici in afara tarii. Tara nu ii ajuta cu nimic. Tara este prea ocupata pentru a da legi si pentru a multumi tradatorilor care au rasturnat guvernul in 2012, de a venit "tara" inapoi la putere... Nu vreau sa politizez nimic aici, durerea familiei acesteia este prea mare pentru a acuza acum aici pe cineva.
Dan si Cristina sunt doi oameni minunati, care au un copil. Un copil mare acum, care insa nu intelege de ce unii oameni trebuie sa plece prematur din viata lor. Vorbeam in seara asta cu prietena care mi-a spus despre suferinta lui Dan si a Cristinei si ii spuneam ca Domnul ia la el si multi oameni buni, pentru ca are nevoie de ei dincolo. Pentru ca in imparatia Lui totul trebuie sa fie perfect si oamenii buni au cautare mai mult decat au avut vreodata aici... Prietena mea mi-a spus totusi sa ma rog pentru Dan ca Domnul sa il faca bine. Eu stiu ca am fost gol in fata Domnului atunci cand i-am cerut sa imi poarte el crucea, de atatea ori. Eu stiu ca la El totul este cu putinta si ca nimic nu este prea mult. De aceea, Corina, ma voi ruga pentru Dan, asa cum stiu ca si tu si George o faceti din toata inima. Pentru ca nimic nu este prea mult pentru a indupleca pe Domnul ca lumea aceasta are nevoie de oameni buni si aici, pe pamant si nu doar in ceruri.
Ma rog ca Dan sa traiasca o minune si sa se ridice din pat si sa isi poata iubi in continuare familia, ma rog sa gaseasca in Isus Hristos mantuirea de care are nevoie si ma rog ca si Cristina sa poata face fata oricarui scenariu. Desi eu ma voi ruga pentru el, recunosc ca si eu am ramas de multe ori cu aceasta neputinta de a intelege de ce unii oameni trebuie sa plece prematur...