duminică, 30 noiembrie 2014

Despre curcani, vanzari, prostanaci, dive si in final ceva cu adevarat divin


duminică, 16 noiembrie 2014

Despre mici victorii dar mai ales false framantari


luni, 10 noiembrie 2014

La revedere domnule Pictor Vonta!

Sa ne revedem in vreo 50 de ani, atunci cand vei aparea in cartile de istorie ca un lider politic care a trecut peste orice pentru a-si indestula familia si baronii care l-au sustinut pentru a putea jefui tot in tara asta.

Veti spune ca sunt defazat si ca nu sunt ancorat la realitatile din tara, ca plagiatorul este pe prima pozitie in preferintele de vot ale romanilor. Stiu asta, insa stiu ca poporul asta al nostru este imprevizibil uneori. Indiferent daca va reusi sa castige fotoliul Cotroceniului, va fi doar un alt presedinte al unei jumatati de tara. Stiu de data asta ca cealalta jumatate va iesi in strada si ca intr-un final va fi fortat sa plece. Lumea cred ca este satula sa vada cum sunt arestati rand pe rand inalti demnitari, cum se apara unul pe altul din fotoliile lor adanci din parlament. Si mai cred ca jumatate din tara asta s-a saturat de haosul in care tara asta a fost guvernata in ultimii 3 ani.

Cand tot ce iti trece prin minte este sa iti depasesti mentorul la numarul de case, sa iti angajezi toata familia in functii guvernamentale, sa aperi baronii locali de bratul legii, sa minti in fiecare zi ceva dimineata si altceva complet diferit seara, sa plagiezi si sa negi apoi ceva evident, cum poti sa ai obrazul de a iesi din tara ta si sa dai mana cu alti sefi de stat, care stiu istoria ta pana in cel mai mic detaliu?


Saptamana aceasta am vazut cum Rudotel WC Tudor a trecut de partea "carpei". Nu am fost surprins pentru ca omul pare ca este senil si banuiesc ca poate fi cumparat cu o acadea... Omul care ii canta ode lui Ceausescu acum treizeci de ani, nu se poate dezice de comunismul din sange.
Am mai vazut si alte zdrente politice care au declarat ca il sustin pe sobolanul rosu in turul doi. Motocicleanu, ala mic cu televiziunea poporului, de era sa fie aruncat in tomberon, martalogul de la spionaj, omuletul minoritatii maghiare, toti il vor ca sef pe marele om de stat Vonta. Nu este clar ce ii uneste pe oamenii astia? In niciun caz nu ii uneste dragostea pentru tara si grija pentru drepturile cetatenilor care i-au ales. Sunt prieteni in furt, in minciuna, in dorinta de inavutire pe durata timpului in care sunt intr-o functie publica.

Ma gandeam azi dimineata in timp ce mergeam spre serviciu - citisem dis de dimineata stirile din tara - cum este posibil ca din toti diplomatii de cariera din tara noastra, sa alegi ministru de externe un om care a trecut de 73 de ani? O fi omul in plenitudinea puterilor lui dar parca prea arata deja obosit si prea a fost plimbat prin toate functiile posibile, dupa ce a schimbat nu stiu cate partide. Nu s-ar fi gasit un diplomat tanar care sa reprezinte cu succes tara asta pustiita de politica ultimilor douazecisicinci de ani?

Asadar La revedere domnule Pictor Vonta! Iti spun la fel de sincer precum i-am urat domnului Pastase atunci cand a iesit din politica, pentru ca eu cred ca si tu vei iesi din politica in curand si nu cu fruntea sus... Eu nu te voi vota si voi indemna si pe alti prieteni sa nu te voteze.

Referitor la prieteni, desi nu ma pot lauda ca am prea multi, pot spune ca prietenii raman prieteni, cei care nu raman, inseamna ca nu au fost prieteni.... Am gasit citatul asta de curand si mi-a ramas in minte.

Mama imi spune mereu sa nu mai scriu urat despre "astia" sa nu mi se intample ceva rau... Mai rau decat sa ii stiu pe sobolanii astia batandu-si joc si furand incontinuu biata tara mea, ce poate sa mi se mai intample? Da, ii urasc pe sobolanii astia de cand au chemat minerii sa loveasca oameni nevinovati, care credeau in democratie. Am plans de bucurie cand au pierdut puterea in 1996 apoi am plans de tristete cand au luat puterea in 2000. Si nu pentru ca partidul in sine ar avea vreo vina, dar oamenii care il populeaza sunt ca o ciuma. Nu le ajunge un hectar de padure, vor patruzeci de mii de hectare, va puteti imagina cat inseamna suprafata asta? Cum poti stavili o asemenea pofta faraonica? Cu Jilava veti spune si da, va voi da dreptate, o astfel de pofta nu poate fi infranata cu nimic pe lumea asta. Astia ar pustii si iadul daca ar nimeri cu totii in aceeasi clica acolo.