A doua saptamana

Desi a trecut si a doua saptamana, zilele au trecut foarte repede de cand am ajuns aici. Posibil pentru ca am vazut zilnic ceva nou ori pentru ca am avut de invatat cate ceva nou. In fiecare zi aplic pentru joburi si astept sa vina actele pentru a putea incepe munca.
In una din zile am iesit sa vedem orasul, centrul financiar. Am luat trenul si am mers vreme de vreo zece statii pana am ajuns la statia Clark/Lake.
Trenul/metrou a mers atat pe deasupra, la nivelul soselei, suspendat prin unele zone de aproape atingea balcoanele caselor cat si prin subteran. In tren este foarte curat, exista aer conditionat si se merge cu viteza destul de mare intre statii, de aproximativ 80-90 km ora. In mile mi-e lene sa scriu, desi toate masinile au vitezometru inscriptionat in mile...
Am iesit din subteran intr-un dom imens, care avea insa sa fie doar incalzirea a ceea ce urma sa vedem afara. Afara mi-au trebuit cateva secunde bune pentru a face un tur al cladirilor din jur, inalte, impunatoare, multe cu steagul national arborat. Aveam sa vedem teatre celebre, aveam sa trecem pe langa cabarete celebre, aveam sa vedem cladiri si alte obiective celebre, zarite prin filme.
Am trecut pe sub metroul suspendat (sunt opt magistrale de tren/metrou care deservesc orasul, fiind acoperite multe din suburbiile orasului), am intrat pe Michigan Ave. pe care l-am parcurs pana la capat, cu ochii cat cepele la toate turnurile, la toate magazinele, cafenelele si podurile existente. Nu am vazut nimic de prost gust, vreo cladire nelalocul ei ori vren detaliu care sa ne zgarie retina. La prima vedere pare ca totul este functional si practic.
Oamenii, jumatate din ei turisti, ne imitau practic gesturile. Fara sa realizam ca acesta va fi orasul nostru, ne comportam ca niste turisti... facand fotografie dupa fotografie, de parca cineva ar fi urmat sa faca sa dispara totul peste noapte. Probabil ca a fost mirajul de prim moment. Am remarcat destui homeless, dar care erau adanciti in gandurile lor, cu cartoane pe care scria destul de ingrijit de obicei acelasi lucru: please help me...
Orasul este foarte curat, aranjat, plin de locuri verzi, cu parcuri imense, cu obiective demne de a fi vazute, cu oameni care zambesc si care se ofera sa-ti faca fotografii in diverse locuri. Noi ne-am lasat furati de imaginile zgarie norilor in apusul de soare si ne-am declarat sedusi iremediabil de oras. Nu i-am putut gasi cusururi desi daca as fi fost carcotas ar fi fost loc de unul-doua. Spre exemplu, desi exista fumatori, nu exista scrumiere sau cosuri de gunoi speciale pentru tigari. Sau ca se claxoneaza mult in trafic, uneori fara motiv. Nu am vazut niciun caine fara stapan, in plus, pe strazi, exista dozatoare gratuite de pungi pentru stapanii cainilor care pot uita sa-si ia cu ei punguta pentru a strange rahatul patrupedului atunci cand il scot la plimbare. Faceam mereu comparatie despre cum lasa la noi in tara stapanii cainilor rahatul cainilor pe trotuar sau in parc si cum ingrijesc oamenii de aici cainii lor... Probabil ca nu vom scapa de aceste comparatii ani de zile...
Evident ca am vazut orasul doar pe doua artere principale si unul din imensele lor parcuri, neavand timp sa vedem in detaliu alte locuri. Dar ce am vazut ne-a facut sa ne declaram multumiti, fascinati de cultura oamenilor, de mentalitate, de simplitatea lor.
Dupa ce s-a intunecat, am plecat din centrul orasului, cu sentimentul ca am facut alegerea corecta si cu speranta ca acesta ne va integra si pe noi. La metrou se canta jazz, oamenii se uita si asculta cantaretii, care sunt foarte talentati. Multi din ei au cantat in tinerete jazz pe la multe din cluburile din oras. Statiile de metrou sunt de regula pe mijlocul autostrazii, care are 10 benzi, cate 5 pe fiecare sens. Accesul la statie se face prin pasarele care te coboara pana pe peron, pe scari sau cu liftul, fiind complet acoperite.
Maine mergem in Indiana, sa vedem dunele de nisip si sa luam legume (mai) ecologice de la o ferma de acolo....

Prima saptamana

Incepem sa ne dezmeticim. Cunoastem oameni, ne facem prieteni, dar ne minunam continuu de tot ceea ce ne inconjoara. Probabil ca parem un pic retarzi intreband chestii care aici sunt normale, dar noi adunam informatii.
Distantele intre obiective sunt mari pentru a fi parcurse pe jos, insa eu m-am aventurat de doua ori pana acum sa le parcurg pe jos. Am fost in recunoastere la Best Buy pentru a ne cumpara un laptop. Apoi a doua zi am fost sa il cumpar efectiv. Patru mile jumatate dus plus aceeasi distanta intors. A doua zi m-a prins ploaia la jumatatea drumului. Ploaia, destul de sanatoasa, torentiala, m-a facut sa ma adapostesc intr-o gogoserie, Dunkin Donnuts. Cu ocazia asta am observat ca apa de pe sosea este curata si nu te poate murdari de noroi. O data pentru ca trotuarul nu este chiar la marginea soselei, intre el si sosea fiind parcele de gazon de minim doi metri si a doua oara pentru ca nu exista parcele cu pamant descoperit, care s-ar putea scurge pe sosea. Totul este acoperit cu gazon, tuns la fiecare cateva zile de poti juca practic golf de-a lungul strazii.
Am platit de doua ori in bancnote de 100 dolari. De fapt prima oara am fost refuzat si a trebuit sa folosesc un card din tara. A doua si a treia oara, vanzatorii s-au uitat la mine ca la un martian, apoi s-au uitat in lumina la bani, sperand sa nu fie falsi. La ei se plateste cu plastic, trebuie sa fii nesanatos mi s-a spus sa umbli cu sute de dolari in buzunar.
Ieri am fost la Woodfield Mall, undeva in afara orasului cred, unde am mancat la Texas de Brazil - brazilian steakhouse. A fost de departe cea mai buna vaca mancata vreodata, iar Costin, prietenul nostru care ne-a dus acolo a avut perfecta dreptate. Se mananca foarte bine - all you can eat. Intri pe baza de rezervare, esti condus la masa, vine ospatarul sef si iti explica ce ai de facut (exista un bufet suedez cu primul fel de mancare - cu nici nu stii cate feluri;

Nu trebui insa sa te lasi pacalit, felul principal este carnea, care este plimbata printre mese pe tepuse, de nenumarati angajati. Tu trebuie doar sa ai intors cu partea verde in sus un carton pe care scrie "Sim, por favor" - adica va rog sa descarcati carne in farfurie. Vine omusorul, te intreaba cum vrei sa fie carnea si iti da fie crusta, fie medie fie in sange. Tu apuci cu un mic cleste bucata de carne si ii spui daca mai vrei. Si omuletii curg cu diverse carnuri: miel, porc, pui, vitel, toate rotisate. Dupa ce spui ca este indeajuns, intorci cartonasul de pe masa cu partea rosie in sus, pe care scrie "Nao, Obrigado". Eu am mancat cu un oarecare stres, crezand ca te taxeaza la suta de grame, pana cand companionul nostru ne-a spus ca poti sa-ti incarci remorca cat te tine... Tariful fix este de aproximativ 25 dolari de persoana.
Am fost apoi la un alt Outlet Mall unde erau afisate reduceri. Reducerile aici sunt semnificative, spre exemplu o geaca de piele este redusa de la 300 de dolari la 60 de dolari, piele autentica.
O cafea in mall costa 3-4 dolari, dar este buna. Oamenii sunt amabili, vorbesc cu tine, te intreaba mereu daca totul este in regula si daca ai nevoie de ceva, se scuza daca trec prin fata ta.
In mall-uri deja au aparut aranjamentele pentru Craciun, ceea ce mie mi s-a parut penibil...

Despre partea cu parcul (cu unul dintre ele) am pus fotografii. Multe caprioare care iti mananca din palma aproape, veverite, ratoni, ceva coioti am auzit si bineinteles sconcsi. Ultimii isi marcheaza teritoriul pe unde trec astfel ca nu ai cum sa nu stii ca prin zona a trecut vreunul.
Americanii au gasit metode prin care pot sa scoata bani de la bancomat fara a se mai da jos din masina. Ca la benzinarie, in loc de pompe au pus bancomate. Scot doar mana pe geam si butoneaza aparatul...

Noi ne uitam si ne gandim cati ani ne mai trebuie noua ca tara sa ii ajungem din urma. Evident ca nu toate de aici sunt bune, cum ar fi armele spre exemplu. Seara trecuta 12 oameni au fost impuscati intr-un parc de un individ iesit sa impuste. Incidentul s-a petrecut in suburbiile din sud insa asta face din Chicago unul dintre orasele cu criminalitatea cea mai ridicata din America. La primul mall, in timp ce il asteptam pe Costin cateva minute, o echipa formata dintr-un reporter si un cameraman, au insistat sa ne ia un interviu, tema fiind siguranta in orasul Chicago. Reporterul era de nationalitate bulgara. Probabil ca interviul a fost transmis la rubrica : si acum sa radem, noi fiind veniti doar de 5 zile aici. Ne-au intrebat daca noi consideram orasul ca fiind sigur si le-am spus ca pana acum da...

Americanii nu merg pe jos. Cred ca nu merg deloc pe jos, decat de la masina si pana in casa sau pana la restaurant. Cred uneori ca sunt singurul pieton din partea asta a orasului.... Cu siguranta ca par ciudat, carand sacosi pe jos. Distanta dintre job si casa de multe ori depaseste 40 de mile astfel ca nu ai cum sa te deplasezi fara masina, autobuzele neacoperind toate rutele posibile.
Ei mananca la volan, beau la volan, fumeaza si vorbesc la telefon la volan, se machiaza la volan si cine stie ce mai fac la volan. 
Prietenii nostri de aici au facut tot posibilul sa nu ne lase de izbeliste in primele zile, desi fiecare dintre ei are job si munceste de dimineata pana seara. Ne-au luat pe rand, aproape in fiecare zi si ne-au aratat locuri noi. Maine avem intalnire cu turnurile...

Despre apa calda, sapun, dihori si caini comunitari