O usa deschisa

Dimineata a inceput prost. A plouat spre zi, iar zgomotul picaturilor de ploaie mi-au rasunat in urechi asemeni unor bubuituri de tun. Aproape cand sa sune ceasul, am visat din nou un steag american, unduindu-se-n molatec vant.
M-am trezit si am inceput sa imi pun lucruri in bagaj. Haotic, fara nicio noima. Carmen incerca sa imi bage sub nas niste felii de paine cu diverse chestii pe care eu le detest in general....
Am facut ca tamba si am reusit sa plecam de acasa in jur de 8.30. Pe autostrada ea a adormit iar eu am recuperat birjareste... La ora 11 eram in capitala, iar la ora 11.30 eram in mall Baneasa. Am gresit, stiu, dar ce mai puteam face? Ea si-a luat doar o poseta si o bluza iar eu nu mi-am luat nimic. Imi venea sa vomit din cauza stresului. Un stres acumulat de un an si jumatate. Nu va puteti inchipui cum este sa visezi in fiecare seara acelasi lucru... Ca esti acolo... si ca la fereastra ta flutura un steag cu mai multe stelute.
Nu va puteti inchipui cum este sa te trezesti si sa constati ca esti tot aici si ca tot ce vrei tu se afla la mii de kilometri distanta. Nu va puteti inchipui ce simti cand persoane cunoscute zboara acolo si iti povestesc apoi cum a fost, ce le-a placut si ce nu le-a placut. Nu va puteti inchipui cum m-am simtit in acest timp in care sufletul meu a fost prezent dincolo iar corpul meu s-a tarat aici in fiecare zi.
De ce acolo si nu aici? O sa pot spune abia atunci cand voi fi acolo.
Azi am incercat sa nu mai fiu eu, sa fiu doar o barca purtata pe val. Mi-am lasat sufletul in masina si am pasit fara nicio simtire in curtea mare, dincolo de gardul inalt, cu aer mirosind a libertate.
Pret de aproape trei ore am fost inert, am urmarit doar oameni care au predat documente si care au raspuns la intrebari. Am fost atat de docil incat mi-am uimit jumatatea, care ma stia altfel... Nu stiu cum m-a suportat, seara de seara, verificand documente, indosariind hartii, verificand online statusuri ori asteptand cu lunile o veste...
Chiar cu numele rostit pocit, ne-am indreptat spre un geam dincolo de care un om a glumit cu noi si ne-a tratat cel putin ca pe niste egali ai sai. Nu stiu cum au trecut minutele, nici intrebarile, nici hartiile ce le-am semnat, nici documentele returnate, nici cum am raspuns intrebarilor, nici urarilor privind o viata mai buna...
Acel "Bun venit in America" imi sfasie si acum carnea... In sfarsit, steagul cel mult visat, va flutura candva si la fereastra mea...
O usa s-a deschis iar sufletul meu nu poate decat sa aduca multumiri Celui ce lucreaza pentru ca eu sa pot parasi usa ce atat de mult mi-a ars spatele...