O usa deschisa

Dimineata a inceput prost. A plouat spre zi, iar zgomotul picaturilor de ploaie mi-au rasunat in urechi asemeni unor bubuituri de tun. Aproape cand sa sune ceasul, am visat din nou un steag american, unduindu-se-n molatec vant.
M-am trezit si am inceput sa imi pun lucruri in bagaj. Haotic, fara nicio noima. Carmen incerca sa imi bage sub nas niste felii de paine cu diverse chestii pe care eu le detest in general....
Am facut ca tamba si am reusit sa plecam de acasa in jur de 8.30. Pe autostrada ea a adormit iar eu am recuperat birjareste... La ora 11 eram in capitala, iar la ora 11.30 eram in mall Baneasa. Am gresit, stiu, dar ce mai puteam face? Ea si-a luat doar o poseta si o bluza iar eu nu mi-am luat nimic. Imi venea sa vomit din cauza stresului. Un stres acumulat de un an si jumatate. Nu va puteti inchipui cum este sa visezi in fiecare seara acelasi lucru... Ca esti acolo... si ca la fereastra ta flutura un steag cu mai multe stelute.
Nu va puteti inchipui cum este sa te trezesti si sa constati ca esti tot aici si ca tot ce vrei tu se afla la mii de kilometri distanta. Nu va puteti inchipui ce simti cand persoane cunoscute zboara acolo si iti povestesc apoi cum a fost, ce le-a placut si ce nu le-a placut. Nu va puteti inchipui cum m-am simtit in acest timp in care sufletul meu a fost prezent dincolo iar corpul meu s-a tarat aici in fiecare zi.
De ce acolo si nu aici? O sa pot spune abia atunci cand voi fi acolo.
Azi am incercat sa nu mai fiu eu, sa fiu doar o barca purtata pe val. Mi-am lasat sufletul in masina si am pasit fara nicio simtire in curtea mare, dincolo de gardul inalt, cu aer mirosind a libertate.
Pret de aproape trei ore am fost inert, am urmarit doar oameni care au predat documente si care au raspuns la intrebari. Am fost atat de docil incat mi-am uimit jumatatea, care ma stia altfel... Nu stiu cum m-a suportat, seara de seara, verificand documente, indosariind hartii, verificand online statusuri ori asteptand cu lunile o veste...
Chiar cu numele rostit pocit, ne-am indreptat spre un geam dincolo de care un om a glumit cu noi si ne-a tratat cel putin ca pe niste egali ai sai. Nu stiu cum au trecut minutele, nici intrebarile, nici hartiile ce le-am semnat, nici documentele returnate, nici cum am raspuns intrebarilor, nici urarilor privind o viata mai buna...
Acel "Bun venit in America" imi sfasie si acum carnea... In sfarsit, steagul cel mult visat, va flutura candva si la fereastra mea...
O usa s-a deschis iar sufletul meu nu poate decat sa aduca multumiri Celui ce lucreaza pentru ca eu sa pot parasi usa ce atat de mult mi-a ars spatele...

Usile

De un an de zile, sufletul sau parea ca nu mai incape in osos corpul lui...Toate dezertarile sale din viata convergeau intr-un singur loc... De un an de zile, stia ca trebuie sa o apuce pe un alt drum, iar gandurile nu-i dadeau pace.De un an se simtea ca un sufix nicicand folosit...
De un an de zile simtea ca inima i-o lua razna ori de cate ori auzea ca cineva a reusit sa treaca dincolo de usa, sa-si faureasca visul...

Si a construit in acest sens un drum, bucata cu bucata, cu un calm de care niciodata nu a crezut ca va beneficia.

Si iata ca saptamana aceasta pentru el s-a inchis usa care s-a deschis in urma cu trei ani si jumatate.
Poate s-a inchis prea devreme ori poate s-a inchis prea tarziu? Pentru fiecare dintre noi exista un timp...
Acum el sta cu spatele la usa proaspat inchisa in urma lui. Poate l-a ajutat sa faca pasul pe drumul neatins pana acum. Este ancorat intre pragul de sus si cel de jos al usii.
In fata lui, deocamdata nu se deschide nimic, nici macar o prapastie, totul este doar o intindere pustie, ca si pustiite gandurile lui.
Gaurit sufletul lui, ca o haina ponosita si mult de prea multe ori purtata, asteapta...
Asteapta cu o pustiita speranta ca USA sa se deschida...
Sufletul lui asteapta in tacere sa scape din inchisoarea fara margini in care se scalda cu atat de mult patos. Asteapta ca o izbavire sa poata vedea din nou in capatul tunelului, lumina unei usi deschise...

Chiar daca pare deja ca usa inchisa ii arde spatele, el arboreaza un zambet larg si cauta cu infrigurare in fata lui usa prin care sa poata trece mai departe.
Oamenii par sa se fi schimbat in jurul lui. Sunt muti si nu privesc decat in jos.
Unii privesc prin el ca prin geamul inghetat al unui autobuz...Unii se prabusesc si il plang asa cum s-ar plange pe ei daca o usa proaspat inchisa i-ar arunca in intuneric.
El se gandeste la faptul ca a stat cu oamenii acestia atata vreme, a mancat, a glumit, a calatorit cu ei si totusi dintr-o data atat de multe ii despart...

De multe ori usile distrug oamenii, facand sa vada fetele intunecate ale lucrurilor.
Insa ele fac ca noi toti sa putem trece mai departe, sa putem lasa in spate trecutul pentru a ne putea gasi viitorul.
Si asta se poate face doar cu o inima deschisa, plina de iubire pentru faptul ca ne-a fost dat sa experimentam aceste trairi!
Usile deschise intaresc oamenii, usile deschise inseamna speranta iar speranta inseamna mereu o viata noua...

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Buda

Inghesuiala generala

Nebunie mare, pregatiri minutioase, planificari, curse contracronometru cu carucioarele prin supermarket-uri, toata lumea parca a intrat intr-o stare de "care pe care". Bineinteles ca m-am lasat si eu antrenat in toata agitatia, cel putin la cumparaturi. Lumea a cumparat orice. Am studiat cativa co-participanti la maratonul cumparaturilor. Daca unul punea in cos un snop de banane, un altul se repezea si isi punea un snop, dar mai mare. Daca un altul lua trei salate verzi, un alt participant lua 5 salate verzi. Coada la orice. Mai putin la sapun si articole de igiena personala...
Romanii au cumparat orice si in cantitati mari, fara a avea legatura cu sarbatoarea ce avea sa vina. Campioni la mici si bere, la ceafa si costite de porc, la sprituri de vara sau de iarna...
In Mamaia aceeasi atmosfera. Coada la orice: la tava impinsa, la inghetata, la telegondola si la wc. Pe putinele locuri amenajate cu sezlong-uri, se inghesuiau femei fara sutiene, copii, posesori de burti si posesori de masini decapotabile, fara a se plange de faptul ca la un metru in fata ta vezi un cur imens ori o burta disproportionata. Atmosfera de talcioc, din care trebuie scosi bani cu orice pret, pe orice.
In Vama, acelasi iz desavarsit de urina la orice pas, acelasi petreceri tineresti din care iesi ametit doar daca treci prin mijlocul fumatorilor ori consumatorilor de licori bahice. Fiecare vrea sa bea mai mult si mai ieftin, mai putin cei veniti sa profite de fetele mult prea ametite pentru a-si mai pune intrebari cu privire la identitatea si intentia celor care le ofera o vodca.
In aceeasi saptamana a urmat Invierea. Potop de mireni pe strazi, toti cu candele la purtator, femei, copii mofturosi, sculati din somn sa ia lumina, batrani mirosind a usturoi statut, mult prea tinere fete cu pantaloni scurti si sani neacoperiti, zbenguindu-se mult prea haotic prin curtile bisericilor, baieti cu beri in maini si babe stand protapite in fata standului cu anafura: Nu poti sa mananci de Paste daca nu iei o anafura inainte, deasupra careia poate a behait sau nu macar un dascal, pentru a o binecuvanta.
Imediat dupa ce Lumina a ajuns in pragul usilor, toata lumea se inghesuie sa prinda. De ce se inghesuie? Sa... fie primii si sa...prinda. Nu conteaza ca lumina ajunge mereu si in spate...
Asta imi aduce aminte mereu de o faza din Madrid, din aeroport, la plecarea spre Tenerife. S-a format fara sa ne dam seama un rand lung de persoane pentru imbarcare, unul in spatele celuilalt, majoritatea fiind cetateni europeni - mai putin romani. La intoarcere, in acelasi aeroport, dar spre sensul spre Bucuresti, s-a format pentru aceeasi operatiune o mare de oameni in fata biroului de imbarcare. In zadar zbiera operatoarea sa se formeze un rand subtire, romanii nu au avut incredere... Au stat si s-au inghesuit dand din coate, desi tot in acelasi avion au ajuns. Oare ce ne mai poate cizela ca natie?
Imediat dupa ce si-au aprins candelele, oamenii au parasit lacasurile de rugaciune de parca nu ar fi putut petrece ori baga sub nas daca nu ar fi dus lumina in case. Slujba a ramas sa fie ascultata de babe. Atat de fara sens mi se pare toata activitatea asta in care toti suntem preocupati doar o data pe an sa mergem la biserica si sa fim mai buni pentru o seara...
Si toate activitatile noastre tin sub o forma sau alta de inghesuiala. Inghesuiala pe autostrada, la piata, la biserica, in lift, la bancomat, inghesuiala peste tot... Insa fara strop de esenta ori viziune.
Suntem insa plini de statistici astronomice: 4 milioane de miei ucisi, sese sute mii de hectolitri de vin consumati, 4 milioane de euro cheltuiti pe cazari la mare sau la munte, 22 de morti in accidente rutiere, 100 de milioane de oua vopsite, sute de permise auto ridicate... Inghesuiala mare...