Lica a aparut in peisaj cand deja
eram cu nervii intinsi la maxim cu Virgil. Devenise asa o chestie zilnica de
mers la serviciu dar nu mai aveam nicio bucurie launtrica in ce faceam in
fiecare zi. Salariul era prost, atmosfera la fel. Virgia tocmai punea bazele
impreuna cu Armen la ceea ce avea sa devina Compania Populara de Credit. Lica
ma ajuta sa mut computere, birouri in noul sediu.
Mi-a placut de Lica, era genul de
om care trecuse prin viata si nu trecuse usor. Fusese numit director general la
una din cele mai mari companii maritime din tara dupa “revolutie”. Nesansa lui
a fost ca altii au tras sforile iar el a trebuit sa plateasca oalele sparte. Si
le-a platit cu pretul libertatii personale un timp.
Asadar Lica era nelipsit din pleiada personalitatilor ce se perindau zilnic pe la biroul lui Virgil. Erau si veri
de spita a doua daca imi aduc bine aminte. El era un foarte fin observator si
in scurt timp a realizat ca nu sunt foarte multumit de job. Secretara principala intrase
in concediu de maternitate, iar Virgil schima secretarele destul de des.
Niciuna nu se ridica la inaltimea secretarei lui si era mereu frustrat,
intrebandu-ma mereu cand o sa ii aduc o secretara ca lumea.
Da, eram si HR
department si responsabil cu plata muncitorilor, angajam sudori, ii programam
la proba de lucru, caram si materiale in santier cu Dacia, pentru ca George –
cainele credincios please si el in lumea larga, satul de umilintele la care il
supunea Virgil.
Una din secretare a stat doar o
saptamana. A doua, Laleli – turcoaica – a rezistat doar doua luni cred. A avut
insa timp sa-l opareasca cu cafea pe Barca, asa cum am descries anterior. Apoi
a venit Alunita, cea de care o sa mai auziti daca voi decide sa continui cu
acest summary al activitatii mele din tara.
Nikitas era un grec nelipsit de
la birou cred ca in ultimii doi trei ani. Asta cumpara ieftin, repara si vindea
scump in Grecia sau oriunde. La momentul 1999 Grecia detinea cea mai mare flota
navala. El se deplasa prin tara pe la toate capitaniile portuare si se interesa de nave
trase pe dreapta din lipsa fondurilor. Cu o mica suma plasata in buzunarul
potrivit, el reusea de cele mai multe ori sa puna mana pe remorchere,
impingatoare ori barje la pret de nimic. Le schimba putin fata, le sabla, le
vopsea, le punea cate o piese pe ici pe colo si le vindea pe bani buni in
reteaua lui de cumparatori.Imi aduc aminte ca isi gasise un sofer de taxi care il purta pe toate coclaurile. Odata l-a intrebat pe om daca "calorifer working" pentru ca avea de mers la Braila si stia el ca nu prea scoate caldura Dacia soferului. Soferul i-a raspuns convins cu "working, working". Nikitas a ajuns aproape mort de frig din deplasarea aia si aveam sa aflu ca numai o femeie goala si fierbinte de Dobrogea avea sa il puna pe picioare.
Nikitas fusese un barbat chipes
insurat in Grecia, acum avea par alb, lung, cu un ten foarte bine intretinut –
dizolva mereu vitamine in apa - iar Virgil obisnuia sa il inveseleasca,
ducandu-l mereu la Dobrogea – locul pestilor, curvelor si “oamenilor de afaceri”
de toate culorile. Nikitas a fost cel care practic a tinut pe linia de plutire
compania vreo doi ani, prin joburile de care aveau nevoie navele cumparate de
el. Ii facilitasem traducerea unui manual maritim prin cineva cunoscut. Cand a
vrut sa depaseasca granita profesionala, persoana in cauza l-a rejectat si mi-a
spus si mie. Dupa asta eu ii spuneam mereu ca este Big Mafia iar imi spunea
mereu “you are”, pentru ca stiam ca fusese refuzat, iar el stia ca eu stiam…
Mai era Hadgi Cartof – un arab
care repara mereu nave la Virgil, asta cara cartofi in lumea araba. Atat de
imputit era vaporul incat iti era greata sa te urci la bord si sa intri pe
punte. Astia mancau cu mana orice mancare si aveau manecile mereu manjite de
grasime. Venea la birou si fuma un trabuc care iti facea stomacul sa salte in
valuri. Eu aveam atunci un birou foarte mic si trebuia s ail parasesc atunci
cand venea Hadgi, era atat de mult fum incat trebuia sa ma aplec ca sa vad pe
unde merg.
Petrica era unul din cei care
ramasesera alaturi de Virgil. Ii era credincios si credea in sufletul lui ca si
Virgil ii este la fel de devotat. Avea sa constate singur ca nu era cazul.
Faceau afaceri in portul Midia, faceau comert cu produse petroliere, invarteau
multi bani in perioada aia. Petrica avea complexul culorii lui si il venera pe
Virgil, care avusese mereu success in toate domeniile. A mers pana acolo incat
si-a vandut masina pentru a merge la nunta amantei lui Virgil din acea
perioada. Virgil a lipsit atunci. La vremea aceea nu putea sa il santajeze nicio alta femeie sa divorteze. Momentul asta avea sa vina mai tarziu si pentru el.
Petrica era un jucator si asta avea sa se vada
ulterior in ascensiunea lui. Devenisem si consultantul lui contabil si asta avea sa
il enerveze ulterior pe Virgil, care nu avea siguranta ca eu nu impartasesc cu Petrica secretele lui. Niciodata, dar niciodata nu am facut asta. Vreo doi
ani au colaborat foarte bine, Petrica era partea operationala, Virgil partea …
recreationala. Petrica avea un prost obicei de a fi vulgar, mereu pus pe
scandal cu angajatii, pe care ii batea periodic, ca sa ii arate respect. La un moment dat ii ameninta ca le taie urechile cu sabia. Odata
mi-a spus ca si-a batut nevasta doar pentru ca ea i-a spus ca un prieten de-al
lui si-a batut consoarta dintr-un nimic. Altfel, exista sansa ca si sotia lui
sa i se urce in cap….
O persoana de care mi-a placut
mult in acel timp a fost Constantin Popa – un fost ofiter marinar – atunci in
rezerva, care avea sa traduca unul din cele mai bune dictionare maritime roman-englez
din acea perioada. Omul era o biblioteca umblatoare. Vorbea ruseste perfect,
fusese insurat cu o rusoaica si avea o fata din acea casatorie. Virgil il
trimisese in Rusia sa cumpere un doc plutitor pentru santierul lui naval. Daca
iesea treaba asta, compania devenea foarte mare si putea concura cu santierul
lui Barca din acea vreme, pentru ca un doc plutitor de asemenea marime, putea
primi la reparatii nave mari, care insemnau o groaza de bani bagati in
rapararea sau intretinerea lor periodica.
Asadar nea’ Popa a fost trimis in
Rusia cu un sef mechanic pentru a inspecta docul aflat in acel moment in
conservare. Noi ne faceam planuri fiecare despre ce birou va ocupa si cum vom organiza santierul naval. Eram inca un copil naiv. Dupa doua saptamani nea’ Popa ne-a telefonat si ne-a rugat sa le
trimitem bani pentru ca mureau de foame acolo. Ingineriile financiare ale
companiei nu au dat roade, stiu ca era implicata o banca mare din Elvetia, am
tinut in mana bonduri de milioane de dolari, gata sa fie folosite in afacere, ceva nu a mers insa bine si afacerea a
cazut, docul nu a plecat niciodata din Rusia. Nea' Popa avea sa paraseasca acesta lume inainte ca eu sa parasesc pozitia mea de la companie.
Virgil parea ca innebunise, nu mai era el, nu ii mai intra in voie
nimic. Ma suna sotia lui si ma intreba cum este, daca este bine, daca mananca,
pentru ca el nu mai dadea pe acasa cu
zilele. Ii spuneam ca ea l-a sunat si el imi raspundea animalic cu “ia-o tu acasa
daca iti pasa atat de mult de ea”. El isi traia visul lui, avea lumea lui
fiecare noapte…
Asadar Lica a parut providential
in acel moment pentru mine. Imi spunea ca pune pe roate o afacere cu o contesa din Scotia, auditor financiar acreditat de ACCA.
Intr-o zi m-a luat cu masina lui si m-a dus in portul Agigea sa ma prezinte
unui armator American. Nu imi aduc aminte decat ca il chema Caldwell si ca avea
un remorcher al lui. Lica avusese grija sa si-l apropie folosindu-si in acest
scop secretara. Gloria ii intrase se pe sub piele americanului, chiar daca
acesta era insurat.
Departe de casa si satul de noptile pline de singuratate de
la bordul remorcherului, omul a cedat repede instinctelor. Gloria, care era fata unui fost capitan de cursa lunga, prieten cu Lica, avea sa il insoteasca in cateva curse scurte. Sotia lui avea sa il viziteze
cateva luni dupa aceea iar intalnirea ei cu Gloria a fost memorabila. Am fost
martor la discutie si treaba aia ma bantuie si acum inca.
Ei bine, dupa treaba asta cu
remorcherul, vine Lica intr-o zi si imi spune ca ii vine contesa din Scotia si
ca vrea sa ma prezinte pentru ca s-a decis ca eu trebuie sa lucrez pentru ei si va trebui sa plec de la Virgil. Aveau sa infiinteze impreuna o firma de audit si trebuia cineva sa
se ocupe de hartii. Aveau o firma americana ce investise o groaza de bani intr-un terminal de bitum in Agigea si urma sa colaboram cu ei. Terminasem universitatea, lucram in contabilitate, eram versat
cu tot felul de documente prin birou, facusem deja transferuri bancare de milioane de
dolari, trebuia sa schimb registrul.
M-am dus la Virgil si i-am spus
ca voi pleca intr-o saptamana la o firma de audit cu expunere internationala.
Omul m-a ascultat pana la capat, mi-a spus ca el nu poate sa imi ofere aceasta
experienta si mi-a urat success, nu inainte de a-mi spune ca o sa ii lipsesc. Nu
se putea exterioriza usor si eu chiar nu asteptam ca el sa sufere din cauza plecarii
mele. I-am spus ca nu plec din oras si ca telefonul meu va ramane deschis nonstop
pentru ei.
Nu a putut insa sa suporte ca eu
sa plec in liniste de la el. La nici cateva zile, intr-o duminica, ma suna si imi
spune sa trec pe la birou. M-am dus si acolo ma astepta gata de scandal. Cineva
rasuflase faptul ca el vroia sa devina director general la o fosta mare companie
navala din portul Constanta, iar informatia a aparut in presa inainte ca el sa
fie numit. I-am jurat ca nu eu am fost cel care a spus ceva, eu chiar aflasem
de la Petrica despre faptul ca el clocise in spatele usilor inchise ale
masoneriei aceasta numire. Acum chiar cred ca Petrica a fost cel care a
rasuflat la presa, pentru a se razbuna pe el pentru ca ii tradase increderea. Virgil nu m-a sunat niciodata dupa aceea,
dar nici eu. Nu l-am revazut niciodata. Se inchidea un capitol important din viata mea.
EA imi era alaturi, locuiam impreuna si asta mi-a dat incredere sa deschid o
alta usa. Ce se putea intampla astfel incat sa imi fie mai greu decat inainte?
Aveam sa cunosc contesa si sa
intru intr-o lume total necunoscuta. Dar despre asta, intr-un episod ce va
urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu