Despre cel de-al doilea job din Romania

Dupa ce am considerat ca este de ajuns cat am activat in campul muncii ca electrician, m-am dedicat studentiei. Asa cum am spus mai devreme, trebuia sa dau la Electrotehnica in Bucuresti iar asta ma bucura teribil, privind la viitorul meu. Socoteala de acasa nu se potriveste insa cu cea din targ iar in cazul meu a functionat din plin. 

EA a decis la finalul liceului sa ramana in Constanta la facultatea de finante – contabilitate si dintr-o data m-am vazut gol, in mijlocul unui imens desert care imi ardea fara incetare suflarea. Cumva am privit in viitor si m-am vazut ratacind singur si buimac printre urmele fostelor mele existente fugare… Dintr-o data s-a activat in mine un current care avea sa schimbe tot ceea ce construisem si care a facut sa imi schimb cursul vietii complet. 

Daca ma pregatisem toata vara pentru a deveni inginer, la finalul verii am abandonat acest gand. Am dat si eu la finante – contabilitate desi nu aveam niciun fel de idee despre contabilitate. In primul an de facultate am luat cinci la contabilitate iar profesorul Lambru imi spunea cu patos: Gheorghiule, ce vrei un cinci umilitor ori un patru mobilizator? Evident ca am ales umilinta! Omul avea insa sa trezeasca in mine omul cifrelor iar la finalul anului intai eram deja cu nota marita simtitor. Toate bune, colegi noi, cheltuieli noi… Simteam deja nevoia sa muncesc undeva si sa-mi castig din nou banii atat de necesari traiului de zi cu zi. 

Profesorul de informatica era pe atunci reprezentantul Sharp in Constanta. Ne-a intrebat intr-o zi daca nu vrem sa incercam sa fim agentii lui pe teren. Produsele erau bune, made in Japan dar scumpe inca pentru anii 90. Faxuri, masini de scris electrice, aere conditionate cu inverter, telefoane mobile gsm – doar ce apareau atunci pe piata companiile Dialog si Connex. M-am dus cu un coleg, Radu Grosu, am zis ca nu aveam ce pierde. Dupa un training scurt la sediul firmei, ne-am luat flier-ele si am plecat pe teren. 

Fara niciun fel de experienta si fara niciun fel de conexiuni, am inceput sa batem pe la toate usile restaurantelor si hotelurilor din Mamaia. Toti vroiau dar nu aveau bani. Habar nu aveam ce usi deschideam… Am vandut un fax lui Fane Spoitoru’ si nu am stiut pana cand profu’ a vazut cine face comanda. Ca agent de vanzare am cunoscut din nou dezamagirea. Dezamagirea timpului consumat fara niciun fel de beneficiu in schimb. Cred ca ni se deconta abonamentul pe mijloacele de transport dar nu imi aduc aminte exact daca da. 

La sfarsitul verii vandusem cateva produse iar comisionul nici macar nu acoperea noptile de billiard si intalnirile mele cu EA. Intruna din zile, mergand spre casa si luand sediile firmelor la rand, am intrat intr-o camera pe Ion Banescu nr.1, unde isi avea sediul o companie de reparatii nave. Inauntru fum ca la turci. Patronul companiei statea la birou, invaluit in valatuci mari de fum. Imi amintesc perfect cum a decurs conversatia. 

El si secretara fumau la un birou mare si pareau plictisiti. Eu probabil ca am miscat putin aerul greu de tigara care plutea in toata camera. L-am intrebat scurt daca nu doreste sa isi instaleze aer conditionat, era atunci un transport care venise direct din Osaka, marfa de foarte buna calitate. Virgil s-a uitat la mine cu neincredere si mi-a spus sa ii las o oferta. Am iesit asigurandu-ma ca i-am insirat toate avantajele achizitiei unui aer conditionat cu system inverter. 

A doua zi dimineata, m-am trezit cu el la sediul firmei, coborand dintr-un Hyundai Coupe. Virgil locuia doua blocuri mai sus, pe aceeasi strada cu sediul Sharp. Venise sa comande doua unitati de AC de cel mai mare volum existent la acea data.

Evident ca m-am bucurat, vanzarea mergea direct in contul meu de agent iar comisionul venea sa completeze golurile buzunarelor mele. 

Doua saptamani dupa aceasta vanzare m-au adus pasii pe strada Ion Banescu Nr.1. Am intrat in birou. Virgil statea in acelasi scaun, secretara statea si fuma exact in aceeasi pozitie, picior peste picior si dandu-si o importanta grava.

“Am trecut sa vad daca sunteti multumit cu produsele achizitionate” am reusit eu sa articulez, nestiind la ce sa ma astept.

“Esti unica persoana care mi-a vandut ceva si care a trecut ulterior sa ma intrebe daca sunt multumit de produsele cumparate” mi-a replicat el razand si arcuindu-si mustata uriasa. Omul era multumit de produse si avea si chef de dialog. M-a intrebat ce fac, si i-am spus ca sunt student. M-a intrebat la ce si i-am spus ca la finante – contabilitate. A tras cu patos din Kent-ul lui lung pe care l-a stins apoi in scrumiera cand tigara era pe jumatate arsa doar. (Aveam sa aflu ca el fuma intotdeauna tigarile doar jumatate. Le stingea si arunca de la jumatate pentru ca el spunea ca filtrul nu reuseste sa opreasca chimicalele din tutun si stia el ce vorbeste)

M-am ridicat sa plec si m-a intrebat sec daca as vrea sa lucrez pentru el contabilitate primara. Avea o contabila dar aceasta avea un full time job in alta parte iar ei aveau nevoie de cineva intern care sa le odoneze hartiile. “De cand ati avea nevoie de serviciile mele”?, - am intrebat surprins iar el mi-a raspuns razand manzeste: “De ieri!”

Cu bucurie m-am prezentat la job de a doua zi, mergeam in fiecare zi dupa facultate. In prima zi mi-a dat un sac plin cu hartii si mi-a spus ca ar trebui aranjate pe caprarii. Evident ca nu aveam sa primesc niciun training. Doamna Balaban – contabila - avea sa vina dupa cateva zile, cu mult dupa ce eu voi fi aranjat documentele intr-o ordine care mie mi se parea fireasca -  in ordinea datelor documentelor. Asa a inceput o odisee care avea sa dureze trei ani si jumatate si in care mi-am facut ucenicia in contabilitate. In mod evident am inceput cu fise de cont si cu documentele cumulative. 

Doar ce incepuse nebunia cu transmiterea declaratiilor lunare pe support de hartie catre casa de sanatate, catre fisc si catre fortele de munca. M-am dus la toate ghiseele cu cate un brat de declaratii – nu fusesera depuse de cateva luni – si a trebuit sa joc acolo un teatru ieftin cum ca ma va concedia sefu’ daca primeste amenda ca nu am depus declaratiile. A trebuit sa clocesc ad hoc povesti cat de cat credibile pentru a induiosa duduile cu stampilele sa imi puna si mie cateva pe vraful pe care il tineam sub brat. Povestea a tinut si Virgil nu a trebuit sa plateasca nicio amenda din urma. 

Evident ca nu faceam doar contabilitate primara acolo. Dupa vreun an cred ca am facut scoala de soferi si Virgil a fost destul de bucuros sa imi dea un junghi de Dacie 1300 si sa ma trimita pe teren sa rezolv probleme. In felul asta el era mai liber si putea sa petreaca mai mult timp cu iubitele lui. Deschisese un restaurant in Jupiter si trebuia sa merg sa iau facturile pentru a le face NIR-uri (nota de intrare – receptie). Fara NIR la o factura, erai pasibil de amenda grasa de la garda financiara, unde activau niste umflati slinosi dornici mereu de spagi substantiale. Nu stiau altceva decat de plafonul registrului de casa si de NIR-uri, pe astea dadeau amenzi la greu. Amenda era mai mica decat spaga in sine pentru ca amenda sa nu fie maxima… 

In timp aveam sa ii cunosc pe rand pe cei de la garda si fisc, erau deja prieteni cu Virgil, imparteau aceleasi convingeri in Marea Loja Masonica…

Dar nu numai pe litoral aveam sa fac deplasari zilnice vara. In santierul Midia compania avea punctul principal de lucru, unde repara nave si efectua confectii metalice la nave. Cheul era inchiriat de la APC iar vapoarele veneau in cea mai mare parte prin contactele lui Virgil, care fusese director tehnic la santierul naval din Midia. Intr-un timp duceam salariile cash in santier la fiecare doua saptamani. 

Nu mai tin minte de cate ori a trebuit sa fac anticamera la directoarea adjuncta de la APC - Adina si nu mai stiu cum o chema, era fata lui tata, un fost nomenclaturist, care isi pusese fata pe un post caldut, pe salariu bastan. 

Si mai cred ca Virgil ori o babardise pe fata lui tata in tineretile lor, ori o refuzase, pentru ca femeia avea o aversiune salbatica fata de el. De cate ori ma trimitea la ea, trebuia sa ma inarmez cu o rabdare de fier, ma punea sa astept cu orele pe hol. Ce-i drept nu era nici ea o frumusete rapitoare, avea o fata mare, rotunda si corpul ca un balon umplut cu aer cald, gata de decolare peste ocean. Un fel de Zeppelin mai exact... Ideea este ca el mereu obtinea cate o reinnoire a chiriei cheiului din Midia ori vreo anulare de penalitati, iar eu mergeam victorios convins fiind ca sarmul meu a facut ca gheonoaia sa aibe intelegere.

Virgil avea un caine de paza pe nume George Dumitrescu, inginer navalist care era in charge cu orice lucrare, un om atat de bun incat si-ar fi dat si ultimul leu pentru Virgil, fusesera colegi de facultate. George nu avea in sange nimic din spiritul afaceristului, speculantului dar era un caine credincios cum nu mi-a fost dat sa vad altul.

Ca urmare a deplasarilor in santierul naval, am descoperit plaja din Midia, un mic colt de rai initial, unde aveam sa facem ani la rand plaja, departe de plajile aglomerate din Mamaia. 

Un caine vrednic de mila era Nicu Frangu, care isi aroga dreptul de a fi cainele lui Virgil dar in fapt omul tragea tare pentru el. El era un fel de sef de echipa care tinea sudorii in frau si se ocupa cu aprovizionarea cu materiale a santierului. Omul lucra numai cu commission, pentru orice electrod isi baga in buzunar 5% din valoarea comenzii.

Dupa ceva timp am renuntat sa mai merg la facultate zilnic si ma duceam doar la examene. Corina imi dadea cursurile scrise de mana. Era destul de greu sa inveti dupa un alt scris decat al tau, dar ce optiuni aveam? Eram bucuros ca le primesc de la Corina, care ma indemna mereu sat rec pe la scoala ca ma vor lasa profesorii repetent. Nu a fost sa fie asa, insa fara ajutorul moral al Corinei trebuie sa recunosc ca nu as fi terminat facultatea, eram prea absolvit in ceea ce faceam.

Nu exista pe atunci banking online asa ca mergeam aproape zilnic la BRD Lapusneanu pentru a depozita cecuri ori pentru a lua extrase de cont. Era inca la moda sa duci ciocolata sau bomboane sau ceva la operatoarele de acolo, altfel te tratau cu scarba si te lasau sa astepti cu jumatatile de ora sub pretextul ca au ceva urgent de facut. Era inca la mare cautare un job la banca si se dadeau spagi mari ca sa intri in system. Mare lucru nu faceau, trebuiau doar sa respecte niste protocoale dar se comportau de parca lucrau cel putin la govern. Niste besnite grase si odioase care nu muncisera in viata lor in mediul privat.

Directorul santierului naval Midia era pe atunci Ion Barca, un om de afaceri destul de dubios pentru mine la vremea aia. I-am dus odata la el in santier o punga de hartie maro sigilata in care dupa grosime am banuit ca este un fisic de bani, iar el mi-a semnat pe loc un ordin de plata de cateva zeci de milioane pentru o factura de-a companiei (erau inca milioane, nu se denominase moneda). Banuielile mi-au fost confirmate multi ani mai tarziu cand personajul a fost pe prima pagina in cazul unor mari dosare de coruptie. 

Imi aduc aminte ca avea Virgil o secretara noua, era turcoaica si era indragostita de un tip pe care il chema Ionica, si din cauza careia tata-su o gonise de acasa ca le facuse rasa de ras, tare aeriana, care s-a impiedicat in mocheta si a alunecat cu tava pe directia inainte exact intre picioarele lui Barca, asezat aproape turceste pe un fotoliu la noi in birou. Virgil si-a pus mainile in cap iar Barca si-a pus mainile instinctiv la coaie, sperand sa-si scape bijuteriile intacte din pricina cafelei oparite varsate de Laleli pe el. 

Daca as putea vorbi despre magariile derulate atunci, despre masinatiunile puse la cale in biroul ala, probabil ca mi-ar lua luni numai sa imi pun ideile in ordine. Dar le-am ingropat undeva adanc si nu mai vreau sa le aduc la suprafata. Eram prea tanar si prea nestiutor pentru a putea pricepe ceva din valtoarea evenimentelor. Insa acum scriu toate aceste lucruri doar pentru a-mi fi la indemana atunci cand ma voi decide sa scriu cu adevarat.

Oameni de afaceri potenti se invarteau prin birou, ca de, numai oamenii cu stare puteau fi membri ai fratiei si nu orice coate goale. Cred ca am vazut la fata tot corpul de balet din Constanta, ca doar oamenii nu puteau fi vazuti la hotel in compania fetelor, dar puteau merge linistiti la biroul lui Virgil… Biata secretara era satula sa adune diminetile urmele desfraului lasat in urma de “oamenii de afaceri”.

Titi venea la birou si isi plangea oful la mine. Pierduse cateva nave din grupul Vega si era amenintat cu lichidarea companiei lui. Imi dadea balante de verificare si ma intreba cum sa procedeze cu lichidatorul. Suna la banca lui din Elvetia si ordona bancherilor sa ii transfere in contul din tara sume munuscule, sa nu bata la ochi. Asa este viata facuta, dupa ani si ani aveam sa lucrez pentru fostul lui lichidator...

Dupa trei ani si jumatate mi-am dat seama ca nu puteam merge mai departe. Virgil devenise tot mai ciudat, isi trasese amanta si in curand avea sa aibe un copil cu ea. Devenise tot mai wild si nu se mai intelegea nimeni cu el. Renuntase la cainele lui cel mai credincios, care a plecat cu lacrimi in ochi de la companie. Incepuse sa tipe inclusiv la mine iar eu i-am spus intr-o zi ca la mine nu a tipat nici macar tatal meu. El mi-a replicat ca nici la el… Dupa care a inceput sa evite sa se manifeste violent in prezenta mea.

Eclipsa totala de soare din 2000 am vazut-o la birou la Virgil. Eram singur la birou iar EA venise la mine sa vedem impreuna eclipsa. Ne-am pus ochelarii speciali si ne-am tinut de maini sub intunericul momentului. Ne-am pus in gand dorinte fiecare. In concordanta cu predictiile facute cu 30 de ani in urma, omenirea ar fi trebuit sa aiba baze lunare si martiene iar oamenii sa calatoreasca in spatiu. 

Noi insa ne gaseam la zeci de ani lumina departe de acea realitate inchipuita, pe un balcon, la etajul trei al unei cladiri in Faleza Nord. Insa eram impreuna iar asta ne facea sa fim atat de fericiti… Sub magia momentului, mi-am promis ca aventura mea nu se va sfarsi in acel birou si ca departe de mine ideea de a deveni un caine de paza decazut curand din gratiile stapanului. 

Incepuse sa imi incolteasca in minte pentru prima data idea de a o lua de la capat. Dar ca intotdeauna era greu sa ma desprind de trecut.

In curand avea sa intre in scena Lica.