Eu cu cine votez?

Ramasitele zilei

Ce poti face in casa cand aproape iti cad ochii in gura dar cand mai vrei sa mai furi putin din ramasitele zilei? Incerci sa iti reinvii pofta de scris. Cand am inceput sa scriu, acum 17 ani, mi-am dat seama ca as fi putut scrie dintotdeauna. Am intrat intr-o librarie si am inceput sa rasfoiesc o carte. In mod ciudat, cartea parea sa fie scrisa de mine. Gandurile pareau sa fie puse pe hartie de mine. Am lasat cartea si am fugit nervos acasa. In urmatoarele doua zile am scris douazeci de pagini de eseuri si de poezie. Nu ma puteam opri, cuvintele curgeau ca intr-o hemoragie prelunga. Acum hemoragia este deja istorie...
Este adevarat ca aveam timp, nimeni nu mi-a spus insa ca nu am talent, pentru ca multa vreme nu a citit nimeni ce am scris. Poate mama, atunci cand verifica daca sunt acasa sau nu, pentru ca totul era la vedere, coala dupa coala. Dupa un timp, ochi straini au citit gandurile mele. Am fost intrebat pentru ce sau pentru cine am scris, desi raspunsul era evident, reiesea din fiecare pagina.
Dupa tot acest timp, in mod ciudat, atunci cand am un timp liber, aud curgand prin cap cuvinte, intocmai unui fluviu nervos. Ma gandeam sa incep sa scriu o carte, sa vad ce iese. Doamne, cat material as avea si cate personaje ar incapea in cartea asta. Sa descriu cu lux de amanunte fiecare personaj, care de care mai interesant. Ce ar fi daca as pune numele reale personajelor mele? M-ar durea la basca, as publica totul in capitole, pe blog... Orice asemanare cu personajele este pur intamplatoare, cu exceptia faptului ca personajele sunt reale. Cred ca este o idee demna de luat in considerare si da, asa as face, as scrie cate un capitol o data. As putea masura usor audienta, as putea lua pulsul personajelor, as primi o groaza de mesaje de a continua sau nu cu postarile... Ce poti face in casa cand dormi deja pe tine si nu iti vine sa lasi ramasitele zilei sa te invaluie si sa te cuibaresti in dulce patul tau?
Continui sa scrii, cu acelasi netalent pe care il ai dintodeauna, dar cu dorinta arzatoare de a face oamenii sa se teama de ceea ce ai putea scrie. Ori macar de a-i face curiosi. Of, cata memorie trebuie sa scurm pentru a putea gasi o idee de inceput. Imi trebuie ceva de inceput. La inceput a fost Cuvantul... O da, cred ca asa va incepe aceasta odisee...

Veti spune: ... si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acum sunt intru totul de acord. Am vazut prima data o Biblie in casa bunicii mele. Era o Biblie mare, cu coperti rapanoase si cu scris mare. Bunica tinea in ea si scrisorile primite de la nepoti, le tinea ca semne de carte. Uneori cred ca le recitea, pentru a-si astampara dorul de noi, cei de departe. Eu as fi vrut sa prind muste cu ea, asa cum facea Creanga cu Ceaslovul lui. Copil fiind, nu stiu de ce, mergeam la bunica din partea tatalui doar iarna, cand nu erau muste... Probabil pentru ca parintii mei vroiau sa fim cu bunica in preajma sarbatorilor. Imi aduc aminte cum mirosea pe ulite a lemn ars in soba si cum scartaia zapada din cauza gerului. Mama ne punea fulare ca sa nu respiram aer rece, mai cu seama mie, pentru ca sora mea era mai mare si nu era asa bolnavicioasa ca mine. Tot timpul purtam fular peste nas... Si manusi legate cu snur, ca sa nu le pierd...
In orice caz, am intrebat-o pe bunica de ce crede in Dumnezeu si cum de crede ca Dumnezeu a facut pe om, din moment ce se stie ca omul se trage din maimuta... La scoala invatasem teoria evolutionismului, iar biata bunica era siderata. Cred ca m-a si afumat cu doi peri, ca sa imi iasa duhurile rele din cap.
Bunica era o persoana evlavioasa si cu mare dor de Dumnezeu. Era prezenta in biserica la fiecare sarbatoare si stia toate oranduirile legate de lumea bisericii.
Stateam pe prispa ei - cand am crescut si am inceput sa merg si vara - si ascultam povestile pe care ni le spunea. Povesti despre razboi, despre copiii ei, despre o viata traita in nevoi. Imi lipseste si imi pare rau acum ca nu am avut mai mult timp pentru a o cunoaste.

Desi as vrea sa scriu iar despre sobolanii rosii din tara, o sa las (doar saptamana asta, ca este supra oferta) organele abilitate ale statului sa isi faca treaba. Deja in ultimile saptamani abia astept sa deschid dimineata computerul pentru a afla cine a mai fost arestat in timpul zilei in tara. Ma bucur cand vad ca "oamenii politici" sunt adusi in fata legii, ma bucur pentru ca oamenii vad ca macar cineva incearca sa ii traga de maneca.

Virgil, ma bucur ca am corespondat, salutari si succes! Iti doresc sa ajungi in cat mai scurt timp acolo unde iti doresti! Keep walking!

Oricat mi-as dori sa mai rapesc cate ceva din ramasitele zilei acesteia, este timpul sa ma arunc la somn. La voi, cititorilor, este deja sambata, ora 7 dimineata... Have a good one!

Despre sobolani si despre somnul natiunii