Tase

Dupa lupte seculare care au durat cateva luni (…) azi am primit un email de la Tase.

Tase este colegul cu care am impartit acelasi birou 2 ani, intr-un frumos “colectiv” de profesionisti. Cumva m-a luat prin surprindere, pentru ca stiam ca nu este genul de om care sa relationeze la distanta. Nu ii placea sa corespondeze…

{Nu stiu de ce cuvantul colectiv suna putin a colectivizare, dar eu il folosesc fara sa ma mai gandesc. Imi aduc aminte ca de cate ori mergeam la tara auzeam satenii spunand ca merg la “colectiv” sa ia o caruta sau un cal.

Dupa colectivizare, bunurile au devenit comune si puteau fi folosite de catre toata obstea, dupa nevoile fiecaruia. Aveai nevoie de caruta sa mergi la padure sa iti aduci lemnele, dadeai fuga la colectiv si luai caruta cu cai.

Asa am condus eu pentru prima si ultima data, copil fiind, o caruta cu doi cai frumosi de la casa strabunicilor mei si pana la padure. Evident, in spate era strabunicul meu care practic comanda caii doar din vorbe, in timp ce eu tineam haturile…

Unul dintre cai era surd si trebuia sa trag tot timpul mai tare in partea lui, pentru ca avea tentinta sa traga intr-o parte, ducand atelajul spre sant. Insa mie mi se parea ca sunt cel mai tare din parcare, conducand o caruta cu doi cai!

In padure am stat intr-un cerdac din lemn, construit de strabunicu’ care era dulgher si mesterea tot felul de lucruri minunate, inclusive case. Am vazut pentru prima data un porc mistret cocotat fiind in cerdac. Nu m-am dat jos de acolo pana cand nu am vazut din nou caruta plina cu lemne la scara cerdacului (un observator din lemn, inalt de circa 4-5 metri, in care padurarii obisnuiau sa observe jivinele padurii si probabil sa le si impuste cu ocazia vanatorilor organizate)}

Ei bine, nu are nicio legatura Tase cu toate aceste lucruri. Cu Tase am avut insa multe intamplari comune. De exemplu cu Tase m-am rasturnat cu masina peste gardul autostrazii Bucuresti – Pitesti. Bineinteles ca Tase conducea…

Dupa ce tot drumul l-am rugat sa conduca mai lejer… Masina a derapat pe zapada in urma unei manevre bruste, a inceput sa mearga spre parapet, Tase a incercat sa redreseze, a tras de volan iar masina s-a rasucit pe sosea continuand sa mearga cu spatele.

Am ajuns in sant de unde ne-am rasturnat peste gard si am ajuns din nou pe roti, pe aratura protejata de un strat generos de zapada. Imediat dupa accident ne-am intrebat unul pe altul daca suntem OK, in linistea de dupa oprirea masinii din miscarea haotica in care fusese antrenata. Nu stiu de ce asteptam ca cineva sa opreasca si sa ne ajute sa iesim de pe ogor… Nu a oprit nimeni. Ba da, a oprit o masina de politie care l-a amendat pe Tase cu 4 milioane vechi pentru ca nu a adaptat viteza la conditiile de mers. Nu ne-au intrebat daca suntem intregi sau daca avem nevoie de ajutor. Ne-au asteptat in prima statie de benzina pentru a ne inmana PV de contraventie si constatarea accidentului…

Noi eram OK dar in masina era dezastru. Bateriile telefoanelor sarisera din telefoane, laptopurile se rostogolisera de pe bancheta din spate, toate hartiile noastre de lucru erau vraiste prin masina, dar noi nu aveam nicio zgarietura. Am coborat langa masina pe aratura. Masina era indoita toata pe afara, parbrizul crapat, stalpii indoiti, dar noi eram teferi. La cativa metri de locul pe unde masina s-a prelins pe spate si s-a raturnat, trona o stanca imensa, cazuta din cine stie ce camion. Daca masina se rasturna in acel loc si intalnea acel bolovan imens, alta ar fi fost situatia noastra… Cineva a avut grija de noi insa nu si de masina, care a devenit o epava, cu care am ajuns totusi pe roti pana in Constanta.

Eram odata cu Tase la masa, obisnuiam sa coboram din birou si sa mancam la pranz. El este sau cel putin era mare amator de peste si isi lua deseori dorada la gratar. In acelasi timp cu noi a coborat si una din colege. Evident ca am lasat-o inaintea noastra sa comande. Si a comandat candid catre fata ce servea in spatele vitrinei cu mancaruri: “Da-mi si mie o limba…” Intr-adevar aveau limba de porc cu masline, insa felul in care a fost facuta comanda l-a determinat pe Tase sa iasa afara in grimase de ras si sa se prefaca preocupat de telefon timp de zece minute, in timp ce eu radeam doar cu dintii…

Tase era foarte receptiv la evenimente muzicale. Aveam o misiune de revizuire la Alba Iulia si am aflat in drum spre client ca Iron Maiden urma sa concerteze la Cluj in seara in care ajungeam noi. Evident ca nu a precupetit niciun efort in a conduce ca turbatul astfel incat sa ajungem la timp sa ne lasam bagajele iar apoi sa ajungem la Cluj la concert. A doua zi la client nu am auzit cu nicio ureche din pricina decibelilor… Tase nu a avut nimic. Probabil ca aparatul dentar pe care il purta pe atunci a fost de ceva ajutor si a echilibrat cumva presiunea interna a urechii…

Tase era cunoscut ca un personaj ciudat printre colegele din “colectiv”. In sensul ca nu exista un consens intre el si restul echipei. Iar lui parea sa ii placa la nebunie acest fapt. De multe ori avea idei geniale, care ajutau echipa, cel putin pe parte tehnica. Insa de multe ori era atat de pasiv si de incapatanat, incat te rugai de el sa faca ce trebuia facut in interesul echipei.

Dincolo de toate toanele lui de suprafata, Tase nu sare insa in laturi atunci cand ii soliciti ajutorul.

Dupa ce Tase a decis sa se desparta de echipa, am ramas singur cu toata pleiada de colege… Abia atunci am realizat ce inseamna sa lucrezi cu femeile desi lucrasem si inainte in compania lor… Nu am mai avut cu cine merge la masa, nu am mai avut cu cine schimba impresii musicale si a trebuit sa raman singurul care cumpara prajituri pentru colegele ce ramaneau insarcinate si aveau pofte...

Din fericire insa, dincolo de orice, Pamantul se invarte iar eu am constatat ca oricine poate fi inlocuit, ca suntem prea mici pentru a conta ca indivizi iar acest fapt nu poate fi decat imbucurator. Si ca oricine are locul lui in Universul asta al nostru, pe care ne straduim in fiecare zi sa il intelegem, in micimea noastra…