Jó estét barátaim!

Am plecat luni dupa masa din Bucuresti cu destinatia Satu Mare. Zborul a fost scurt, cu zdruncinaturile binecunoscute la aterizare, insa parca mai bun decat toate celelalte. ori am inceput sa ma obisnuiesc cu teroarea! Am fost preluat de la aeroport si dus la hotel. Am stat cam o ora si foamea a inceput sa-mi dea tarcoale. Ce poti manca in Satu Mare? Stiti doar: rata cu varza rosie calita sau vaca cu garnitura de ciuperci. Plus o lista de jumatate de metru de specialitati unguresti, care de care mai pline de colesterol si zahar pus cu polonicul. Am fost clasic: pulpa de rata pe pat de varza rosie calita asezonata cu felii de portocala. Uneori sunt atat de clasic incat nu ma mai suport... Oricum nu am dat gres...
Am parcurs la pas apoi centrul orasului si in final m-am retras la hotel.
Dimineata, imbiat de aerul curat, am ales sa merg pe jos, cale de trei km pana la client. As fi reactionat violent daca mi s-ar fi impus acelasi lucru in Constanta, insa a fost o reala placere sa respir aerul curat al diminetii. pe drum am fost captivat de faptul ca pe portile oamenilor tronau tot felul de inscrisuri.

Pe desene sta un catelus, dar indaratul portilor stau ditamai magarii. Cu ce i-or hrani nici nu vreau sa ma gandesc. Cred ca magarii, pardon cainii stiu si ei limba maghiara. Pai este firesc nu?

Dimineata am luat micul dejun la restaurantul hotelului. Mi s-a oferit o cafea iar ospatarul imi spune in acelasi timp in care imi pune cafeaua pe masa: "sa va fie de bine!" Ma uit crucis si imi aduc aminte de anul trecut ca la ei asa se spune, inainte de masa sau de orice ai de gand sa bagi sub nas...
- Doresc meniul numarul 1, spun apasat, dar fara carnaciori prajiti, aducandu-mi aminte ca anul trecut am ragait pana dupa masa numai prajeala de carnati. Fara suc de portocale, in schimb doresc o apa plata. Sunt opt meniuri, la alegere si fiecare din ele contine oua. Oua ochiuri, oua fierte, omleta cu ciuperci, omleta cu sunca, omleta taraneasca.... Pret de 4 zile am mancat un cofrag de oua. Un cofrag mic...
Mi se aduc cele solicitate, bobinez repede nu inainte de a mi se apleca nu cu mult inainte de a-mi termina dejunul. Ospatarul venise la masa mea sa ia sticla goala de apa plata si am facut greseala de a ma uita la chipul lui. Un muc imens, de un verde viu, ii trona intre nas si coltul gurii. Am spus multumesc si am iesit fara sa respir.

De trei zile nu am baut nicio cafea la client. Secretara m-a intrebat ce-i drept in fiecare dimineata daca vreau cafea iar eu politicos am replicat ca "poate mai tarziu". Mai tarziu nu m-a mai intrebat nimeni.
Azi dimineata am pus-o in dificultate pe interlocutoarea mea.
- Doriti un cafea acum sau mai tarziu? m-a intrebat cu un puternic accent unguresc.
- Doresc o cafea acum, pentru ca mai tarziu nu ma va mai intreba nimeni!
S-a inrosit si a revenit in doua minute cu o cafea aburinda. Pe care nu am gustat-o pentru ca nu am avut timp.

Fiind ultima zi, am ales sa merg tot pe jos spre hotel, pe o vreme superba de primavara. Aproape de hotel, de niciunde a aparut o haita de caini fix pe mijlocul strazii. Nicio problema mi-am spus, am rezolvat eu probleme mai grave. Si am continuat sa merg apasat pe trotuarul meu. In moment in care am ajuns in dreptul lor, parea ca au turbat. Au inceput sa se repeada la mine si sa isi arate coltii. Deloc impresionat am inceput sa vorbesc calm cu ei.

Dupa cateva secunde mi-am dat seama ca nu am nicio sansa, evaluand dintii ranjiti si cozile ridicate. Imediat mi-am adus aminte de Mini, care a ales sa lase poseta drept prada de razboi. Insa niciunul nu parea interesat de laptop-ul meu. M-am lasat imediat in jos si m-am asezat in fund direct pe trotuar, continuand sa vorbesc calm cu ei, usor tanguit, in timp ce ei pareau ca isi acopera coltii. Aproape le simteam duhorile gurilor, atat de aproape latrau de fata mea si sareau unul la altul. Eu, nimic, mainile pe langa corp, dar gata sa mi le pun la fata in orice moment. In cele din urma au tacut si au inceput sa dea din cozi. Deci inteleg maidanezii si limba romana... M-am ridicat si fara sa ma uit la ei am inceput sa merg ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Ajung la hotel si la receptie schimb doua vorbe cu omuletul, care ma intreaba daca am venit pe jos. Ii spun ca da si imi spune incurajator ca in urma cu o jumatate de ora, o haita de caini i-a rupt curul unui locuitor din zona, un etnic maghiar... Imediat m-am gandit ca ungurul a fost prea autonom si mandru sa ingenuncheze in fata haitei...