marți, 7 august 2018
duminică, 5 august 2018
marți, 19 iunie 2018
marți, 29 mai 2018
miercuri, 23 mai 2018
luni, 16 aprilie 2018
vineri, 13 aprilie 2018
joi, 5 aprilie 2018
miercuri, 4 aprilie 2018
luni, 26 martie 2018
miercuri, 21 martie 2018
marți, 20 februarie 2018
Despre nimic in general si despre cand se hotaraste Iliescu sa ne lase in special
Cred ca era prin '92 cand aparusera tigarile LM la noi, alea cica made in USA. Era o promotie cu Road 66, trebuia sa trimiti cuponul respectiv la o casuta postala si se tragea la sorti cine pleca pentru 3 saptamani sa faca efectiv drumul pe Route 66. Evident ca am visat cu ochii deschisi la excursia aia, insa nu a fost sa fie. Apoi am inceput sa aplic an de an online la loteria vizelor. Vili mi-a adaptat o fotografie pentru a fi la dimensiunea ceruta de ei si am aplicat cu ea ani in sir. Nu era nicio dorinta in sufletul meu de a pleca aici, era doar gandul ca poate voi avea sansa de a fi selectat odata... Nu am castigat nimic nemuncit in viata mea, asa ca atunci cand am castigat loteria, am spus ca asta este sansa noastra de a abandona locul in care ne-am nascut, am crescut si atat de mult am sperat in schimbari dramatice dupa caderea comunismului. Da, am abandonat corabia.
Consider ca am fugit acum aproape cinci ani. Am fugit fara sa ne uitam in spate, doar cu hainele de pe noi aproape. Am fugit pentru ca eu unul ma sufocam zi de zi, chiar daca aveam o profesie frumoasa. Nu stiu cum traiti voi, acum, cu statul paralel acolo, cu revolutia fiscala, citesc stirile si ma vad acolo, in mijlocul vostru, neputincios, si plin de mahnire ca oamenii nu sunt in strada pentru a-si cere drepturile. Aveti dreptate, oamenii au votat - cei care au fost la vot, asa ca ce mai ramane de facut? DNA-ul nu poate sa ii ia pe toti cei care au furat, cred ca o mare responsabilitate revine societatii.
Nu am muncit o zi "la stat", de pe bancile facultatii am trecut direct in mediul privat, unde am cunoscut mari deziluzii... personale si profesionale. La privat nu ai sindicat, nu esti aparat de abuzuri ale angajatorului, de multe ori nu ai unde avansa profesional decat daca iti dai demisia si pleci mai departe la urmatorul job. La primul meu job in mediul privat castigam jumatate decat castigau colegii mei "la stat". Fara sporuri, fara bani de miel, de muraturi, de porc, de Craciun. Nu, nu este usor in mediul privat, pentru ca nu lucrezi cu banii statutului, depinzi de licitatii, de lucrul bine facut, de recomandari si asa mai departe. In plus, ai de platit taxe la toate corpurile profesionale la care esti membru. Nu mai vrei sau nu mai poti sa platesti, ai invatat degeaba 10 ani.
Ma intreb acum, de unde plateste Statul roman aceste salarii marite ale angajatilor sai, in conditiile in care mediul privat nu mai produce mare lucru si este nevoit sa puna oamenii pe liber. Cum de unde, din imprumuturile externe, din certificate de trezorerie, din bani luati de la infrastructura, pentru ca la ce mai trebuie infrastructura votantilor PSD? Ba baetz, in cativa ani tara se va prabusi sub propria datorie. Pensii pentru noi, cei care am cotizat 15-20 ani? Pai de unde, daca in tara vor fi ramas doar pensionarii? Cine sa mai cotizeze in sistem? Cu Viorici si pasarici de genul doamenlor puse recent la butoane de conu' dragnea, nu mai vad nicio luminita la capatul tunelului.
Eu i-am luat de foarte mult timp farfuria in penis lui dragnea si in general la toata clica lui - lui iliescu de la prima mineriada de fapt, dar cui ii pasa de mine? Sunt acum doar un imigrant coclit care tipa de departe. De ce mai tip de fapt? Pentru ca imi doresc sa vad o tara ca afara atunci cand ajung la Otopeni, cu oameni frumosi, civilizati, cu conditii normale in trafic, fara caini si rahati pe strazi, fara noroi pe trotuare sau macar cu trotuare decente... Pentru ca din toti banii aia jefuiti de toti primarii perindati pe la butoane, macar jumatate ar fi trebuit sa se intoarca in societate. Infrastructura, spitale, scoli, cercetare.
Despre ce vorbim aici? Astia inaugureaza cate 10 km de autostrada cu surle si trambite si apoi ii baga imediat in reparatie, ca se surpa drumul cu tot cu masini pe el.
Citesc stirile din tara neincetat, sperand ca intr-o dimineata voi fi surprins placut cu ceva. Constat insa ca nimic nu este normal, nimic din ce ar trebui sa faca oamenii fericiti, sa uite de griji si de lipsurile continue, nu se intampla. Doar oug date noaptea, doar lupte interne, doar cum sa moara capra vecinului. Hello, ba baetz, dar romanii, romanii cand mai traiesc si ei, cand se mai relaxeaza? O sa imi spuneti ca s-au relaxat cand i-au lasat pe ceilalti sa voteze, si nu am cu ce sa va combat... Din pacate in Romania este democratie acum si se presupune ca au fost respectate legile democratice.
Si aici este nebunie, pentru ca lumea in intregul ei evolueaza rapid, insa oamenii nu sunt atat de indarjiti, li se mai da cate ceva ieftin - gen benzina, mancare, nu se mediatizeaza foarte mult problemele politice, oamenii au alte optiuni de a petrece timpul liber.
De departe sunt cu sufletul alaturi de voi, depinde de care parte a baricadei sunteti... Si cu dragnea ramane cum am stabilit. Puteti merge si voi la filmul cu ... farfuria, este gratis.
Consider ca am fugit acum aproape cinci ani. Am fugit fara sa ne uitam in spate, doar cu hainele de pe noi aproape. Am fugit pentru ca eu unul ma sufocam zi de zi, chiar daca aveam o profesie frumoasa. Nu stiu cum traiti voi, acum, cu statul paralel acolo, cu revolutia fiscala, citesc stirile si ma vad acolo, in mijlocul vostru, neputincios, si plin de mahnire ca oamenii nu sunt in strada pentru a-si cere drepturile. Aveti dreptate, oamenii au votat - cei care au fost la vot, asa ca ce mai ramane de facut? DNA-ul nu poate sa ii ia pe toti cei care au furat, cred ca o mare responsabilitate revine societatii.
Nu am muncit o zi "la stat", de pe bancile facultatii am trecut direct in mediul privat, unde am cunoscut mari deziluzii... personale si profesionale. La privat nu ai sindicat, nu esti aparat de abuzuri ale angajatorului, de multe ori nu ai unde avansa profesional decat daca iti dai demisia si pleci mai departe la urmatorul job. La primul meu job in mediul privat castigam jumatate decat castigau colegii mei "la stat". Fara sporuri, fara bani de miel, de muraturi, de porc, de Craciun. Nu, nu este usor in mediul privat, pentru ca nu lucrezi cu banii statutului, depinzi de licitatii, de lucrul bine facut, de recomandari si asa mai departe. In plus, ai de platit taxe la toate corpurile profesionale la care esti membru. Nu mai vrei sau nu mai poti sa platesti, ai invatat degeaba 10 ani.
Ma intreb acum, de unde plateste Statul roman aceste salarii marite ale angajatilor sai, in conditiile in care mediul privat nu mai produce mare lucru si este nevoit sa puna oamenii pe liber. Cum de unde, din imprumuturile externe, din certificate de trezorerie, din bani luati de la infrastructura, pentru ca la ce mai trebuie infrastructura votantilor PSD? Ba baetz, in cativa ani tara se va prabusi sub propria datorie. Pensii pentru noi, cei care am cotizat 15-20 ani? Pai de unde, daca in tara vor fi ramas doar pensionarii? Cine sa mai cotizeze in sistem? Cu Viorici si pasarici de genul doamenlor puse recent la butoane de conu' dragnea, nu mai vad nicio luminita la capatul tunelului.
Eu i-am luat de foarte mult timp farfuria in penis lui dragnea si in general la toata clica lui - lui iliescu de la prima mineriada de fapt, dar cui ii pasa de mine? Sunt acum doar un imigrant coclit care tipa de departe. De ce mai tip de fapt? Pentru ca imi doresc sa vad o tara ca afara atunci cand ajung la Otopeni, cu oameni frumosi, civilizati, cu conditii normale in trafic, fara caini si rahati pe strazi, fara noroi pe trotuare sau macar cu trotuare decente... Pentru ca din toti banii aia jefuiti de toti primarii perindati pe la butoane, macar jumatate ar fi trebuit sa se intoarca in societate. Infrastructura, spitale, scoli, cercetare.
Despre ce vorbim aici? Astia inaugureaza cate 10 km de autostrada cu surle si trambite si apoi ii baga imediat in reparatie, ca se surpa drumul cu tot cu masini pe el.
Citesc stirile din tara neincetat, sperand ca intr-o dimineata voi fi surprins placut cu ceva. Constat insa ca nimic nu este normal, nimic din ce ar trebui sa faca oamenii fericiti, sa uite de griji si de lipsurile continue, nu se intampla. Doar oug date noaptea, doar lupte interne, doar cum sa moara capra vecinului. Hello, ba baetz, dar romanii, romanii cand mai traiesc si ei, cand se mai relaxeaza? O sa imi spuneti ca s-au relaxat cand i-au lasat pe ceilalti sa voteze, si nu am cu ce sa va combat... Din pacate in Romania este democratie acum si se presupune ca au fost respectate legile democratice.
Si aici este nebunie, pentru ca lumea in intregul ei evolueaza rapid, insa oamenii nu sunt atat de indarjiti, li se mai da cate ceva ieftin - gen benzina, mancare, nu se mediatizeaza foarte mult problemele politice, oamenii au alte optiuni de a petrece timpul liber.
De departe sunt cu sufletul alaturi de voi, depinde de care parte a baricadei sunteti... Si cu dragnea ramane cum am stabilit. Puteti merge si voi la filmul cu ... farfuria, este gratis.
vineri, 17 noiembrie 2017
vineri, 18 august 2017
vineri, 11 august 2017
luni, 7 august 2017
Despre audit, un director si amanta lui
Ma uit acum la toti directorii astia tineri din tara, pe posturile lor caldute, ei nu au servit partide, nu au servit interese dar au fost numiti politic... Ma lasati?
Am inceput sa am contact cu protipendada comunista prin 1993, cand am sarit in primul job inca din timpul facultatii. Nu stiu cum se facea dar tot timpul nimeream in cercuri de "oameni de afaceri" cu vapoare, cu firme de reparatii nave, cu armatori si firme de constructii de carton. Invarteau milioane de dolari, umblau noaptea cu cate doua-trei balerine de la Melody Bar, le aduceau in biroul in care lucrau ziua si faceau orgii pana in zori. Dimineata cand veneam la job inca mirosea a vapori de alcool si nu numai...
Mi-am facut ucenicia in mijlocul acestor oameni, tinandu-le registrele contabile si facandu-le tot felul de comisioane... Toti cu amante la purtator, pozand insa in familisti si afaceristi onesti. La momentul oportun isi vor gasi toti loc in memoriile mele...
Cativa ani mai tarziu (nu voi spunea anul pentru ca se poate lesne afla numele directorului aflat la butoane din acea perioada, desi ma cam doare in cur de treaba asta), lucrand pentru o firma de audit, avand o misiune la APC, deci in port, a trebuit sa facem niste teste pe teren. Am nimerit cred ca la compartimentul Aprovizionare sau Comercial, nu mai stiu exact dupa atat timp si am lasat acolo o lista de intrebari la care am convenit ca voi primi raspuns pe email, lasandu-i timp duduii respective (intr-adevar era o toapa bine aranjata, cu unghii mari, lungi de trebuia sa tasteze cu pixul) sa le pregateasca. Stiind ca oamenii sunt cu pile si relatii, pentru ca nu te angajai usor acolo, aveau niste salarii si niste stimulente de ne sarea basca numai cand vedeam statele de plata..., ei bine, tocmai de aceea nu am marsat si le-am lasat vreo doua zile sa imi trimita pe email raspunsurile.
Dupa doua zile, primesc raspuns cam la trei sferturi din intrebari, cam in doi peri, mesajul rezumandu-se la "multumeste-te cu ce ti-am trimis ca am foarte mult de lucru". Evident am multumit duduii si in final am transmis si eu un mesaj similar "stiti bancul acela cu: ce vrei, marul mai mic sau nimic?, ei bine, ma multumesc cu ce am primit".
A doua zi mare ancheta in APC, cine rahat este Johnel, cine a indraznit sa tulbure linistea amantei directorului cu atat tupeu? Administratorul companiei in care lucram a fost chemat la ordin sa explice cum a fost posibila asemenea impertinenta... Care va sa zica ei aveau dreptul sa raspunda in doi peri si sa ia la maciuci auditorul financiar dar eu nu, pentru ca ce eram eu altceva decat un mojic ce deranja boierii care se infruptau din banii tarii...
La alta companie, o companie navala muribunda de transport minerale, la fel, in Board-ul de directori erau numai copii de fosti comunisti, incartiruiti politic, care veneau acolo pentru a atrasa liniile partidului si a-si ridica diurna de sedinta. Azi unul dintre ei este primar de sector in Bucuresti, dar asta este parcursul normal cand tac'tu este general in fostul regim. Atat de discretionar transau achizitiile sau contractele in care era angrenata societatea incat de gandeai unde au invatat sa fie manageri. La Colegiul National de Aparare a tarii! Atat erau de mandri de ei incat noi, provincialii care aveam si noi un contract minuscul cu compania la care ei decideau totul, nici macar nu existam. Vorbeau intrei ei si se laudau fiecare in cate Consilii de Administratie au prins loc. Asta insemna indemnizatii de sedinta, de transport si diurne...
Sunt convins ca in continuare este acelasi mod arbitrar de a conduce companii de stat si ministere in Romania. Oameni care isi bat joc de banul public, care isi angajeaza amante in job-uri caldute, fara responsabilitati prea mari dar platite cu o caciula de bani din banul public, adica din taxele tale si pe spatele tau. Ma gandesc in cat timp vor iesi in strada angajatii din mediul privat, daca mai sunt firme private care sa reziste la jugul fiscal din tara...
Am inceput sa am contact cu protipendada comunista prin 1993, cand am sarit in primul job inca din timpul facultatii. Nu stiu cum se facea dar tot timpul nimeream in cercuri de "oameni de afaceri" cu vapoare, cu firme de reparatii nave, cu armatori si firme de constructii de carton. Invarteau milioane de dolari, umblau noaptea cu cate doua-trei balerine de la Melody Bar, le aduceau in biroul in care lucrau ziua si faceau orgii pana in zori. Dimineata cand veneam la job inca mirosea a vapori de alcool si nu numai...
Mi-am facut ucenicia in mijlocul acestor oameni, tinandu-le registrele contabile si facandu-le tot felul de comisioane... Toti cu amante la purtator, pozand insa in familisti si afaceristi onesti. La momentul oportun isi vor gasi toti loc in memoriile mele...
Cativa ani mai tarziu (nu voi spunea anul pentru ca se poate lesne afla numele directorului aflat la butoane din acea perioada, desi ma cam doare in cur de treaba asta), lucrand pentru o firma de audit, avand o misiune la APC, deci in port, a trebuit sa facem niste teste pe teren. Am nimerit cred ca la compartimentul Aprovizionare sau Comercial, nu mai stiu exact dupa atat timp si am lasat acolo o lista de intrebari la care am convenit ca voi primi raspuns pe email, lasandu-i timp duduii respective (intr-adevar era o toapa bine aranjata, cu unghii mari, lungi de trebuia sa tasteze cu pixul) sa le pregateasca. Stiind ca oamenii sunt cu pile si relatii, pentru ca nu te angajai usor acolo, aveau niste salarii si niste stimulente de ne sarea basca numai cand vedeam statele de plata..., ei bine, tocmai de aceea nu am marsat si le-am lasat vreo doua zile sa imi trimita pe email raspunsurile.
Dupa doua zile, primesc raspuns cam la trei sferturi din intrebari, cam in doi peri, mesajul rezumandu-se la "multumeste-te cu ce ti-am trimis ca am foarte mult de lucru". Evident am multumit duduii si in final am transmis si eu un mesaj similar "stiti bancul acela cu: ce vrei, marul mai mic sau nimic?, ei bine, ma multumesc cu ce am primit".
A doua zi mare ancheta in APC, cine rahat este Johnel, cine a indraznit sa tulbure linistea amantei directorului cu atat tupeu? Administratorul companiei in care lucram a fost chemat la ordin sa explice cum a fost posibila asemenea impertinenta... Care va sa zica ei aveau dreptul sa raspunda in doi peri si sa ia la maciuci auditorul financiar dar eu nu, pentru ca ce eram eu altceva decat un mojic ce deranja boierii care se infruptau din banii tarii...
La alta companie, o companie navala muribunda de transport minerale, la fel, in Board-ul de directori erau numai copii de fosti comunisti, incartiruiti politic, care veneau acolo pentru a atrasa liniile partidului si a-si ridica diurna de sedinta. Azi unul dintre ei este primar de sector in Bucuresti, dar asta este parcursul normal cand tac'tu este general in fostul regim. Atat de discretionar transau achizitiile sau contractele in care era angrenata societatea incat de gandeai unde au invatat sa fie manageri. La Colegiul National de Aparare a tarii! Atat erau de mandri de ei incat noi, provincialii care aveam si noi un contract minuscul cu compania la care ei decideau totul, nici macar nu existam. Vorbeau intrei ei si se laudau fiecare in cate Consilii de Administratie au prins loc. Asta insemna indemnizatii de sedinta, de transport si diurne...
Sunt convins ca in continuare este acelasi mod arbitrar de a conduce companii de stat si ministere in Romania. Oameni care isi bat joc de banul public, care isi angajeaza amante in job-uri caldute, fara responsabilitati prea mari dar platite cu o caciula de bani din banul public, adica din taxele tale si pe spatele tau. Ma gandesc in cat timp vor iesi in strada angajatii din mediul privat, daca mai sunt firme private care sa reziste la jugul fiscal din tara...
luni, 10 iulie 2017
luni, 13 martie 2017
Jurnal de calatorie - Intoarcerea
Evident ca saptamana a trecut foarte
repede. Mama m-a tratat regește si la fel m-a tratat toata familia. Nu mai stiu cate
feluri de mancare am servit, in fiecare zi cate doua feluri diferite. La fel si
placinta, cozonaci, cornulete si arici,
tort, mucenici...
Ma asteptam sa iau cele doua kilograme mult așteptate dar
tenia a mancat mai mult decat mine (...) Mi-am facut treaba cu care plecasem de
acasa, am avut întâlniri cu cativa prieteni, mi-am platit cotizațiile la
corpurile profesionale la care sunt inca membru, impozite si alte îndatoriri
cetățenești.
Constanta am gasit-o murdara. Cu părere de rau pentru prietenii
care s-au atacat ca ma iau de orasul lor dar si al meu, repet, orasul arată murdar...
gunoaie, noroi, borduri si drumuri sparte. Cred ca dupa operatia de la ochi am inceput sa vad mai bine... Stiu ca mi-am pus cativa prieteni in
cap dar asta este. Presiune trebuie facuta constant asupra autorităților
locale. Pentru ca sunt platite din banul contribuabilului. Adica voi. Pe mine
ma doare la basca, eu pot sa aleg sa nu mai vin si sa inghit praf si noxe.
De
exemplu, in fata la BCR de la parcul gării, masinile sunt parcate pe noroi, pe
un teren viran din fata restaurantului (Egreta parca se numește). Cand ies de pe
locul viran de ude au parcat, toate masinile aduc noroi si rahat de câine pe
carosabil. Ala se usucă si se transforma in praf pe care il inhalează oamenii.
Eu in fiecare an aveam gripa in Constanta. Cu febra, cu stat la pat. Aici nu am
avut niciuna in patru ani.
Normal ca m-am intrebat ce este diferit
si am realizat ca aici nu prea este praf. Praful transporta microbii. In fine,
dupa ce mi-am atras oprobriul public, trebuie sa spun ca orasul meu natal este
jegos, la fel ca si primarul care il conduce. El este un jegos ordinar care a
ramas sa conducă Mafia lui Mazăre. Am aflat ca firmele lor de hingheri strâng
câini de la tara si ii vărsa apoi cu dubele in oras, ca sa iasa cat mai multi
la număr. Dupa care ii strâng iar din oras si ii duc la tara. Trafic de câini.
Cred ca numai romanii se puteau gândi afacerea asta. Câini sunt oricum ca la
balamuc, multi, flamanzi, jigăriți, unii agresivi. Stau pe strazi ca niste
suflete fara vina ce sunt. Pisicile la fel.
Unul din zece copii din România se
duce la culcare flamand - citeam saptamana asta intr-o publicatie. Mai asteptam
sa se întâmple ceva bun pentru nația asta a noastră? Eu nu mai cred in duhul
apelor...
Sunt acum in avionul spre Chicago, undeva
deasupra Islandei si incerc sa imi dau seama ce a fost frumos in deplasarea
asta in afara de mancare... Ei bine, m-am întâlnit cu oamenii frumoși cu care
mi-am dorit sa ma intalnesc. Am stat departe de cifre si probleme
organizaționale o saptamana si cred ca mi-a facut bine asta. De maine dimineata
o iau de la capăt. M-am temut ca or sa imi confiște vameșii cozonacul si
prăjiturile de casa, pana acum am scapat cu ele, mai am un hop cand ajung
acasa. Câinii aia din Chicago miros foarte bine... oricum o sa incerc sa negociez daca vor
vrea sa mi le confiște...
In Varșovia au confiscat Vameșii polaci un felinar de
la doua fete românce ce mergeau spre Chicago. De fapt am venit in acelasi avion
si la dus. Mi-a atras atenția una dintre ele care a preferat sa vina la
aeroport in șlapi. Nicio problema, insa ningea atunci cand am plecat. Vameșii
i-au confiscat felinarul bunicilor pe motiv ca acesta conține un recipient
pentru gaz (...) desi felinarul nu era folosit conform lor de cel putin 40 ani. Il găsiseră in podul casei bunicilor...
Mergem de sase ore si mi se pare o
vesnicie, avionul abia a trecut de partea sudica a Groenlandei, dar se apropie
de Canada. Probabil ca am picotit o ora. Vecina mea de scaun a golit doua
sticluțe de vin alb si a tras la aghioase. Eu am baut una si m-am hidratat cu
apa, suc de rosii, suc de mere si ... o vaca cu ciuperci... 👹. Trebuie sa ne dea un sandwich dupa stomacul meu.
Sper sa nu uit sa arunc banana din tara din rucsac pana sa ajung la punctul de
control, altfel mi-o iau in freza de la vama americană. Din cand in cand cate un piticot
merge agale pe culoar, bine înțepenit de atâta stat in dos.
Mergem de doua ore
in sens opus apusului si cerul este tot de atat timp incendiar. Avionul zboară
la 11,580 metri iar afara sunt -55C. Stewardezele se mai plimba cu sticle de
apa si pahare iar cei ce nu dorm se adăpa cu sârg, întinzând spre domnișoare
paharele goale de plastic.
Astia au mai bagat filme noi dar distanța este mica
si nu imi place sa ma uit atat de aproape. In România este acum ora unu
dimineata iar eu o sa ajung in Chicago in vreo doua ore sper, la ora locală
20:30 pentru ca la noi S-a dat ora inainte deja chiar azi. Avionul zboară pe
deasupra la Goose Bay, dupa ce am survolat Labrador Sea, am atins continentul
nord american. Mai avem putin si ajungem langa marile lacuri (Huron, Erie si
Michigan) apoi gata, o sa aterizăm. Eu m-am clocit de cald iar polaca de langa
mine are păturica pana la gât.
Uite asa traversezi oceanul, cu filme, apa,
intrat os in os, mancare, gânduri si oboseala. Dar asa suntem împărțiți noi,
cei ce am ales sa plecam, intre doua vieți, una acolo si una aici. Dimineata
citesc știrile din tara apoi - văzând ca Iliescu nu a murit - si pe cele
locale. De multe ori le citesc pe cele locale in presa romană, pentru ca
americanii sunt foarte selectivi cu știrile. Astia nu stiu despre tensiunile cu
alte tari si cred ca nici nu-i interesează. De cele mai multe ori fac mișto de
știrile politice. Si bine fac. La noi in tara nu mai încetează breaking
news-urile cu orice basina trasa de hoțul Dragnea.
Inca este apus si asa arată
si harta virtuală, practic mergem de patru ore spre vest si stam la limita
apusului. Avionul coboară spre Montreal, catre vest. Ma tot gandesc la ce mi-a spus un
coleg de liceu prin telefon acum vreo doua zile: ca se lupta cu primăria
constanta sa ii elibereze un act din care sa rezulte ca a fost născut viu... nu
stiu ce anume vrea sa obțină (eu i-am replicat ca doar nu s-a nascut mort) insa
era foarte agitat la telefon, Nu stiu Ce luase pe nas.
Zburam peste Lake Huron
acum. Mai avem o ora si aterizam. Saracii rechini iar au ramas flamanzi...
nu am cazut nici de data asta. Intre timp am mancat sandwich-ul, o mica salata de fructe si iar o napolitana.
Saracii stewarzi sunt varza de obositi.
Cred ca incepe sa coboare avionul, Se simte si in urechi putin presiunea. Deci,
ca sa inchidem bucla, pana aterizez, Fagadau lasa-ne si pleaca unde a dus mutu
iapa... ca nu esti bun gospodar, Sorin, nu te lasa, pune presiune pe hoti sa
faca treaba in oras. Sper ca si colegul Ghiocel sa isi obtina de la primarie
documentul conform caruia s-a nascut viu. Toate bune la voi acolo! Am lasat banana in avion...
PS
La vama m-au amprentat iar si mi-au scanat ochii. Cainii au trecut pe langa mine, le-am dat ignore si am scapat in viata cu toate prajiturile facute de mama (am avut vreo 2 kilograme plus un cozonac). In Chicago ninge ca in povesti iar smecherii din avion coboara agale in slapi si pantaloni scurti. Ce bine este acasa!
duminică, 5 martie 2017
Jurnal de calatorie
Pentru
prima oară călătoresc fara un copil mic langa mine ori in imediata mea
vecinătate in avion. Semn bun zic, desi am vazut o cucoana blonda cu un
câine negru mic si urat. Am sperat sa nu fie langa mine si inca nu am
auzit niciun semn ca ar fi prin zona mea.
In avion foarte multi europeni, polonezi in special, avand in vedere ca zbor cu compania lor. Avionul mare, Boeing Dreamliner care înghite peste 300 de pasageri. Am ajuns ca mamarea cu aproape trei ore inainte de zbor. M-am foit prin O'Hare putin, am baut ceva, apoi m-am retras cuminte pe o canapea. Brusc aud româneste. Intorc capul si vad un cuplu de bătrâni care se certau:" vezi, mai aveam putin si pierdeam avionul cu tine draga". Doamna il apostrofa pe domn. "Mai sunt doua ore spun eu, încercând sa il scot pe om din dificultate". Wrong! Imediat au inceput intrebarile: da' de unde esti? Da' unde mergi? Da' cat stai? Am fost amabil 10 minute apoi m-am retras pe telefon, încercând sa par ocupat.
Langa mine s-au asezat inca doua românce din Botosani. Apoi am auzit un alt grup de romani pe rândul de fotolii din fata. Ok, romanii se plimba, ceea ce nu este rau. Incepe îmbarcarea si bătrâneii se duc repede in fata. In avion se vorbeste poloneza la greu. Eu am loc la geam dar chiar pe aripa asa ca nu am ce sa vad.
O imensitate de aripa. Langa mine o doamna isi face cruce cand ne punem in mișcare.
Cineva s-a descaltat... nu eu. Au o colecție de 38 de filme si cateva concerte. De fapt mi-e somn dar stiu ca nu pot dormi, chiar si cu perna de gât (...) luată din Chicago.
Ma doare spatele. Colac peste pupăza imi curge si nasul. Imi dau capul pe spate si incerc sa ațipesc. Javra neagră si urâta chelalaie mai in spate. Oare de ce nu l-a lasat la cala?
Incep fetele sa serveasca băuturi. De fapt sunt un fel de ospatare de prin Mamaia. Grase, trecute si cam slute. Beau. Oare ce or avea de mancare? Poloneza de langa mine ma intreaba ceva in limba ei. Ii spun ca nu inteleg si ea imi spune ca "no English". Bun asa. Mai spune ceva iar eu ii spun "no Polish"... se uita cu mirare la mine si apoi bea conștiincioasă o sticluța cu vin roșu. Mai sunt 7 ore si un sfert pana la destinație. Temperatura exterioara este de -45C. O fi rau? Zburam deasupra Canadei acum. Ce păcat ca au lasat Concorde-ul la sol... mai exploda unul altul dar traversai oceanul in 3-4 ore... este adevărat ca nu iti permiteai ca simplu om sa plătesti cursa dar macar exista o alternativa. Asa esti obligat sa stai o noapte întreaga in avion. Sau ma rog, o buna parte din noapte pentru ca in avion se face ziua mai repede.
Mi-e foame. Mai bine închid aici si ma bag la un concert. Concertul nu mi-a placut, a behăit Yoko Ono un timp si m-am plictisit. Intre timp am mancat niste legume cu vaca. Cu niste vaca, pentru ca a fost putina. Si o prăjitura gen de casa, cu mere. Oricum se stie ca cea mai proasta mancare se serveste in avion.
Dreamliner-ul are geamuri cu cristale lichide controlate automat. Astfel, desi afara s-a crăcănat de ziua de mult, soarele se vede ca printr-o masca de sudura iar polonezii dorm bustean. Eu m-am chinuit cateva ore, am picotit dat de somn nu am dat. In Chicago este acum ora 3 dimineata si pana la destinație mai sunt trei ore. Hm, oare ce mancam următorul fel? Am in geanta de umăr un kilogram de ciocolata neagră belgiana. Parca mi s-a facut pofta de ceva bun. Nu-i vorba ca mai am si un pound de caramele si inca unul de m&m dar mai bine mai astept putin. Poate ma mai ia somnul. S-a facut cald in avion. Astia fac economie la aer condiționat?!
Trecem peste Reykjavik. Incerc sa ma uit afara dar geamul este setat pe noapte, vad soarele pe cer ca pe o luna mare. Am mai baut un pahar de apa. A trecut rondul de noapte cu o sticla... printre somnabuli... m-am ridicat in acelasi timp cu poloneza si am vizitat toaleta, mai mult ca sa ma mai mișc. Nu, nu am vizitat-o in acelasi timp cu poloneza. Nici nu ai avea loc. Cotețul este atat de strâmt încât ar fi imposibil pentru doi oameni sa incapa acolo. Mai sunt 1,438 mile pana la destinație. Parca imi aminteste de cineva număratul asta al kilometrilor...
Chiar mi-e cald. Imi dau perna aia colac de la gât. De la aia m-am încins, de la spuma aia din care este facuta. Data viitoare o sa imi iau una cu grăunte de plastic in ea. Desi am vazut ca scria ca produsul este cancerigen. Ca doar nu o mananc, stau si eu rezemat de ea. Ne apropiem de Glasgow, in curand o sa avem pământ sub noi. Am scapat de rechini si de data asta. 👹 gata am ajuns in Europa.
Cred ca mama este ocupată cu mâncarea, draga de ea. Am mai primit un sandwich drept mic dejun, plus o ciocolata de încurajare. Trebuie sa pun macar doua kilograme pe mine saptamana asta asa ca voi face orice sacrificiu pentru asta. Cade tablaria de pe mine dupa iarna asta, nu prea am mancat la pranz bine, adica nu prea multe proteine si la mine se cunoaste imediat. Am o ora intre zboruri dar cred ca nu o sa am probleme. In Varșovia nu este complicat aeroportul. Mosii întâlniți in Chicago au zbor la Cluj, sunt maghiari din Harghita dar vorbesc româneste. I-am felicitat ca vorbesc atat de bine si mi-au spus imediat ca pot vorbi cu mine in limba lor. Le-am spus ca nu stiu decat igen si bistush care sigur ca nu asa se scriu. Mosii foarte deschisi la călătorii. Au pensie mica dar copiii ii sponsorizează cu biletele. Se plângeau ca trebuie sa mearga atat de multe ore "insa este musai sa vina la copii". Au luat bilete imediat dupa clasa I unde au loc mai mult pentru picioare. Am aterizat in Varsovia dupa 8 ore jumatate. Pilotul i-a dat jar si a ajuns mai repede.
Am debarcat si am stat o ora in Varșovia. Scumpe toate, mai scumpe ca in State prin aeroport. Avionul spre tara a tras la scara. Stupoare: un avion mic cu cate doua locuri pe fiecare parte - gen ATR-urile Tarom-ului. Am facut inca o ora jumatate pana in Bucuresti, timp in care am baut in final o cafea. Am avut senzația ca tot drumul avionul a mers putin depresurizat. Mi-au pornit urechile si mie dar si celorlalți pasageri care încercau sa isi mestece urechile. Eu am folosit cu sârg dopurile anti presiune si am stat mai comod.
Cand am ajuns in Bucuresti am stiut ca am ajuns in tara natală. Toata lumea fuma afara si se scărpina la zdranga. Am ajuns in Constanta si am realizat ca orasul este mizerabil, desi era noapte. Am vazut un câine pe sosea si am spus cu voce tare: "uite un câine!" Șoferul s-a uitat la mine ciudat ca si cand nu as mai fi vazut unul. Sa ii fi spus ca nu am mai vazut unul fara stăpân de 4 ani? Ce sens avea?
A doua zi dimineata aveam sa constat ca hoarde întregi de câini comunitari sunt inca pe strazi. Rahati întinsi pe trotuare, praf, borduri rupte ori lipsa, iarba deloc, copaci defrișați haotic, iluminat public defectuos. Am vrut sa plec acasa de a doua zi. Stiu, o sa spuneti ca mi s-a urcat la cap. Nu. Inca mai sper la o tara normala, unde banul public sa fie cheltuit in mod rațional. Din nou, speranța moare ultima. Urmeaza o saptamana de aclimatizare... incerc sa nu ma obisnuiesc cu fusul orar...
In avion foarte multi europeni, polonezi in special, avand in vedere ca zbor cu compania lor. Avionul mare, Boeing Dreamliner care înghite peste 300 de pasageri. Am ajuns ca mamarea cu aproape trei ore inainte de zbor. M-am foit prin O'Hare putin, am baut ceva, apoi m-am retras cuminte pe o canapea. Brusc aud româneste. Intorc capul si vad un cuplu de bătrâni care se certau:" vezi, mai aveam putin si pierdeam avionul cu tine draga". Doamna il apostrofa pe domn. "Mai sunt doua ore spun eu, încercând sa il scot pe om din dificultate". Wrong! Imediat au inceput intrebarile: da' de unde esti? Da' unde mergi? Da' cat stai? Am fost amabil 10 minute apoi m-am retras pe telefon, încercând sa par ocupat.
Langa mine s-au asezat inca doua românce din Botosani. Apoi am auzit un alt grup de romani pe rândul de fotolii din fata. Ok, romanii se plimba, ceea ce nu este rau. Incepe îmbarcarea si bătrâneii se duc repede in fata. In avion se vorbeste poloneza la greu. Eu am loc la geam dar chiar pe aripa asa ca nu am ce sa vad.
O imensitate de aripa. Langa mine o doamna isi face cruce cand ne punem in mișcare.
Cineva s-a descaltat... nu eu. Au o colecție de 38 de filme si cateva concerte. De fapt mi-e somn dar stiu ca nu pot dormi, chiar si cu perna de gât (...) luată din Chicago.
Ma doare spatele. Colac peste pupăza imi curge si nasul. Imi dau capul pe spate si incerc sa ațipesc. Javra neagră si urâta chelalaie mai in spate. Oare de ce nu l-a lasat la cala?
Incep fetele sa serveasca băuturi. De fapt sunt un fel de ospatare de prin Mamaia. Grase, trecute si cam slute. Beau. Oare ce or avea de mancare? Poloneza de langa mine ma intreaba ceva in limba ei. Ii spun ca nu inteleg si ea imi spune ca "no English". Bun asa. Mai spune ceva iar eu ii spun "no Polish"... se uita cu mirare la mine si apoi bea conștiincioasă o sticluța cu vin roșu. Mai sunt 7 ore si un sfert pana la destinație. Temperatura exterioara este de -45C. O fi rau? Zburam deasupra Canadei acum. Ce păcat ca au lasat Concorde-ul la sol... mai exploda unul altul dar traversai oceanul in 3-4 ore... este adevărat ca nu iti permiteai ca simplu om sa plătesti cursa dar macar exista o alternativa. Asa esti obligat sa stai o noapte întreaga in avion. Sau ma rog, o buna parte din noapte pentru ca in avion se face ziua mai repede.
Mi-e foame. Mai bine închid aici si ma bag la un concert. Concertul nu mi-a placut, a behăit Yoko Ono un timp si m-am plictisit. Intre timp am mancat niste legume cu vaca. Cu niste vaca, pentru ca a fost putina. Si o prăjitura gen de casa, cu mere. Oricum se stie ca cea mai proasta mancare se serveste in avion.
Dreamliner-ul are geamuri cu cristale lichide controlate automat. Astfel, desi afara s-a crăcănat de ziua de mult, soarele se vede ca printr-o masca de sudura iar polonezii dorm bustean. Eu m-am chinuit cateva ore, am picotit dat de somn nu am dat. In Chicago este acum ora 3 dimineata si pana la destinație mai sunt trei ore. Hm, oare ce mancam următorul fel? Am in geanta de umăr un kilogram de ciocolata neagră belgiana. Parca mi s-a facut pofta de ceva bun. Nu-i vorba ca mai am si un pound de caramele si inca unul de m&m dar mai bine mai astept putin. Poate ma mai ia somnul. S-a facut cald in avion. Astia fac economie la aer condiționat?!
Trecem peste Reykjavik. Incerc sa ma uit afara dar geamul este setat pe noapte, vad soarele pe cer ca pe o luna mare. Am mai baut un pahar de apa. A trecut rondul de noapte cu o sticla... printre somnabuli... m-am ridicat in acelasi timp cu poloneza si am vizitat toaleta, mai mult ca sa ma mai mișc. Nu, nu am vizitat-o in acelasi timp cu poloneza. Nici nu ai avea loc. Cotețul este atat de strâmt încât ar fi imposibil pentru doi oameni sa incapa acolo. Mai sunt 1,438 mile pana la destinație. Parca imi aminteste de cineva număratul asta al kilometrilor...
Chiar mi-e cald. Imi dau perna aia colac de la gât. De la aia m-am încins, de la spuma aia din care este facuta. Data viitoare o sa imi iau una cu grăunte de plastic in ea. Desi am vazut ca scria ca produsul este cancerigen. Ca doar nu o mananc, stau si eu rezemat de ea. Ne apropiem de Glasgow, in curand o sa avem pământ sub noi. Am scapat de rechini si de data asta. 👹 gata am ajuns in Europa.
Cred ca mama este ocupată cu mâncarea, draga de ea. Am mai primit un sandwich drept mic dejun, plus o ciocolata de încurajare. Trebuie sa pun macar doua kilograme pe mine saptamana asta asa ca voi face orice sacrificiu pentru asta. Cade tablaria de pe mine dupa iarna asta, nu prea am mancat la pranz bine, adica nu prea multe proteine si la mine se cunoaste imediat. Am o ora intre zboruri dar cred ca nu o sa am probleme. In Varșovia nu este complicat aeroportul. Mosii întâlniți in Chicago au zbor la Cluj, sunt maghiari din Harghita dar vorbesc româneste. I-am felicitat ca vorbesc atat de bine si mi-au spus imediat ca pot vorbi cu mine in limba lor. Le-am spus ca nu stiu decat igen si bistush care sigur ca nu asa se scriu. Mosii foarte deschisi la călătorii. Au pensie mica dar copiii ii sponsorizează cu biletele. Se plângeau ca trebuie sa mearga atat de multe ore "insa este musai sa vina la copii". Au luat bilete imediat dupa clasa I unde au loc mai mult pentru picioare. Am aterizat in Varsovia dupa 8 ore jumatate. Pilotul i-a dat jar si a ajuns mai repede.
Am debarcat si am stat o ora in Varșovia. Scumpe toate, mai scumpe ca in State prin aeroport. Avionul spre tara a tras la scara. Stupoare: un avion mic cu cate doua locuri pe fiecare parte - gen ATR-urile Tarom-ului. Am facut inca o ora jumatate pana in Bucuresti, timp in care am baut in final o cafea. Am avut senzația ca tot drumul avionul a mers putin depresurizat. Mi-au pornit urechile si mie dar si celorlalți pasageri care încercau sa isi mestece urechile. Eu am folosit cu sârg dopurile anti presiune si am stat mai comod.
Cand am ajuns in Bucuresti am stiut ca am ajuns in tara natală. Toata lumea fuma afara si se scărpina la zdranga. Am ajuns in Constanta si am realizat ca orasul este mizerabil, desi era noapte. Am vazut un câine pe sosea si am spus cu voce tare: "uite un câine!" Șoferul s-a uitat la mine ciudat ca si cand nu as mai fi vazut unul. Sa ii fi spus ca nu am mai vazut unul fara stăpân de 4 ani? Ce sens avea?
A doua zi dimineata aveam sa constat ca hoarde întregi de câini comunitari sunt inca pe strazi. Rahati întinsi pe trotuare, praf, borduri rupte ori lipsa, iarba deloc, copaci defrișați haotic, iluminat public defectuos. Am vrut sa plec acasa de a doua zi. Stiu, o sa spuneti ca mi s-a urcat la cap. Nu. Inca mai sper la o tara normala, unde banul public sa fie cheltuit in mod rațional. Din nou, speranța moare ultima. Urmeaza o saptamana de aclimatizare... incerc sa nu ma obisnuiesc cu fusul orar...
joi, 26 ianuarie 2017
luni, 9 ianuarie 2017
sâmbătă, 31 decembrie 2016
duminică, 11 decembrie 2016
Noapte buna
Evident ca nu m-am asteptat la miracole de la alegerile de azi. Ma asteptam la ceva diferente dar nu la scor de rugby... Am avut treaba dimineata si am asteptat sa vad fetele oamenilor din televiziuni inainte sa plec la vot. Am vazut ca toti erau ca la parastas si am inteles cat de grav este.
Am iesit din casa, am dat zapada jos de pe masina, m-am imbracat adecvat pentru a sta afara o ora, poate doua pentru a vota. In Chicago ninge de doua zile dar pana acum nu a fost foarte frig, deci am zis ca poate voi avea ceva dialog de calitate la "coada".
In parcarea bisericii unde am ales sa votez, doar cateva masini. M-au napadit gandurile: s-au terminat buletinele de vot, cine m-a pus sa vin la ora doua dupa masa? Intru timid si un singur domn la masa cu buletine imi spune buna ziua in graiul nostru. "Mai aveti buletine"?, l-am intrebat timid... "Sigur, poftiti de votati"... NIMENI in afara de mine in sectia de votare. Ceilalti membri ai comisiei de vot erau la masa pentru ca in spatele unui paravan se auzeau nervos tacamuri lovind in farfurii. Diaspora a tradat de data asta. Sau nu.
Cred ca diaspora s-a saturat sa fie folosita doar in cazuri disperate si s-a facut ca ploua de data asta. Cat despre mine am ales sa imi exercit acset drept cetatenesc pentru ca mi se pare foarte normal sa cred in miracole. Votez de cand am putut vota si mereu am fost dezamagit de cine a iesit, cu o singura exceptie, un personaj care insa a esuat lamentabil in ultimii ani. In 2000 am votat cu Vadim in turul doi, desi se zvonea ca bietul nebun avea sa ne scoata de pe harta lumii civilizate. Lasa ca ne-a bagat janghinosul de iliescu (un bou si un tradator de tara) de nu am mai putut duce atata civilizatie. Niciodata nu am putut intelege cum milioane de oameni pot vota (de mai multe ori) cu un comunist atat de brutal si de necizelat precum individul asta... Probabil ca nici eu nu am invatat nimic.
Am plecat de la sectia de votare si am sperat ca in urma mea vor da buluc zeci de mii de votanti. In Illinois sunt zeci de mii de romani si cele mai multe sectii de votare din State. Vremea rea cred ca le-a dat multora planurile peste cap, desi mie nu mi le-a dat. Mi-am rupt din timpul meu si am mers la vot. Ma intreb ce au facut cei 55% din masa de votanti din tara, care a ales sa stea acasa azi. Nu inseamna ca s-au cacat pe viitorul lor pentru urmatorii patru ani?
Ma intreb ce sens a avut Ciolo pentru un an, daca nimic nu s-a miscat in constiinta tinerilor? Tinerii la cluburi iar pensionarii la vot, ce algoritm profitabil pentru toti.
Evident ca sunt trist insa nu asa cum obisnuiam sa fiu in tara de fiecare data cand se afisau sondajele de opinie si cand simteam ca ma sufoc pentru ca eu stiam ca votasem... bine. Acum sunt putin mai detasat si poate putin mai spasit, nu mai cred in duhul apelor si nu mai rectionez atat de violent la astfel de esecuri. Pentru ca ma amagesc cu gandul ca poate pana ma voi intoarce eu, se vor fi schimbat in foarte bine toate lucrurile care m-au facut sa plec din tara. Stiu ca sunt naiv dar mai stiu si ca am puterea de a nu ma mai intoarce.
Pentru ca intr-o tara in care castiga alegerile partide care au liderii actuali condamnati pentru acte de coruptie ori alte fapte penale, in care liderii de carton ai opozitiei se cearta pentru locuri caldute fara o viziune clara pentru tara, fara o alianta cu partide din aceeasi grupa, fara a invata nimic din greselile recente, la ce te poti astepta pentru viitor? PDL a disparut, PNT la fel, PNL mai are putin si dispare in negura istoriei, psd straluceste ca sub sceptrul lui iliescu (un comunist criminal, care a dus tara inapoi cu 20 de ani cand a chemat si a multumit minerilor pentru ca au contribuit la inabusirea tentativei de inlaturare a lui) si castiga alegerile la scor ce ar face de rusine orice alt partid cu pretentii din lumea asta.
Am incetat sa mai scriu anul acesta despre tara mea si despre hotii care au praduit-o de 27 de ani fara incetare. Nu am mai scos cuvintele, le-am lasat doar sa ma arda si sa ma consume pe interior... Chiar si acum ma ard, desi afara ningeca in povesti iar noi ne uitam la concertul extraordinar de Craciun de la Moody.
Pentru toti cei care mai aveti speranta ca ceva bun se va mai putea intampla in Romania, va doresc toate cele bune. Desi realizez ca de fapt lumina a ramas stinsa din nou pentru inca patru ani si ca trebuie sa va spun ... noapte buna.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)