Despre calatoria in Mexic

Jurnal de calatorie - Intoarcerea

Evident ca saptamana a trecut foarte repede. Mama m-a tratat regește si la fel m-a tratat toata familia. Nu mai stiu cate feluri de mancare am servit, in fiecare zi cate doua feluri diferite. La fel si placinta, cozonaci, cornulete si arici, tort, mucenici... 

Ma asteptam sa iau cele doua kilograme mult așteptate dar tenia a mancat mai mult decat mine (...) Mi-am facut treaba cu care plecasem de acasa, am avut întâlniri cu cativa prieteni, mi-am platit cotizațiile la corpurile profesionale la care sunt inca membru, impozite si alte îndatoriri cetățenești. 

Constanta am gasit-o murdara. Cu părere de rau pentru prietenii care s-au atacat ca ma iau de orasul lor dar si al meu, repet, orasul arată murdar... gunoaie, noroi, borduri si drumuri sparte. Cred ca dupa operatia de la ochi am inceput sa vad mai bine... Stiu ca mi-am pus cativa prieteni in cap dar asta este. Presiune trebuie facuta constant asupra autorităților locale. Pentru ca sunt platite din banul contribuabilului. Adica voi. Pe mine ma doare la basca, eu pot sa aleg sa nu mai vin si sa inghit praf si noxe. 

De exemplu, in fata la BCR de la parcul gării, masinile sunt parcate pe noroi, pe un teren viran din fata restaurantului (Egreta parca se numește). Cand ies de pe locul viran de ude au parcat, toate masinile aduc noroi si rahat de câine pe carosabil. Ala se usucă si se transforma in praf pe care il inhalează oamenii. Eu in fiecare an aveam gripa in Constanta. Cu febra, cu stat la pat. Aici nu am avut niciuna in patru ani.   

Normal ca m-am intrebat ce este diferit si am realizat ca aici nu prea este praf. Praful transporta microbii. In fine, dupa ce mi-am atras oprobriul public, trebuie sa spun ca orasul meu natal este jegos, la fel ca si primarul care il conduce. El este un jegos ordinar care a ramas sa conducă Mafia lui Mazăre. Am aflat ca firmele lor de hingheri strâng câini de la tara si ii vărsa apoi cu dubele in oras, ca sa iasa cat mai multi la număr. Dupa care ii strâng iar din oras si ii duc la tara. Trafic de câini. Cred ca numai romanii se puteau gândi afacerea asta. Câini sunt oricum ca la balamuc, multi, flamanzi, jigăriți, unii agresivi. Stau pe strazi ca niste suflete fara vina ce sunt. Pisicile la fel. 

Unul din zece copii din România se duce la culcare flamand - citeam saptamana asta intr-o publicatie. Mai asteptam sa se întâmple ceva bun pentru nația asta a noastră? Eu nu mai cred in duhul apelor...

Sunt acum in avionul spre Chicago, undeva deasupra Islandei si incerc sa imi dau seama ce a fost frumos in deplasarea asta in afara de mancare... Ei bine, m-am întâlnit cu oamenii frumoși cu care mi-am dorit sa ma intalnesc. Am stat departe de cifre si probleme organizaționale o saptamana si cred ca mi-a facut bine asta. De maine dimineata o iau de la capăt. M-am temut ca or sa imi confiște vameșii cozonacul si prăjiturile de casa, pana acum am scapat cu ele, mai am un hop cand ajung acasa. Câinii aia din Chicago miros foarte bine... oricum o sa incerc sa negociez daca vor vrea sa mi le confiște... 

In Varșovia au confiscat Vameșii polaci un felinar de la doua fete românce ce mergeau spre Chicago. De fapt am venit in acelasi avion si la dus. Mi-a atras atenția una dintre ele care a preferat sa vina la aeroport in șlapi. Nicio problema, insa ningea atunci cand am plecat. Vameșii i-au confiscat felinarul bunicilor pe motiv ca acesta conține un recipient pentru gaz (...) desi felinarul nu era folosit conform lor de cel putin 40 ani. Il găsiseră in podul casei bunicilor...

Mergem de sase ore si mi se pare o vesnicie, avionul abia a trecut de partea sudica a Groenlandei, dar se apropie de Canada. Probabil ca am picotit o ora. Vecina mea de scaun a golit doua sticluțe de vin alb si a tras la aghioase. Eu am baut una si m-am hidratat cu apa, suc de rosii, suc de mere si ... o vaca cu ciuperci... 👹. Trebuie sa ne dea un sandwich dupa stomacul meu. 

Sper sa nu uit sa arunc banana din tara din rucsac pana sa ajung la punctul de control, altfel mi-o iau in freza de la vama americană. Din cand in cand cate un piticot merge agale pe culoar, bine înțepenit de atâta stat in dos.  Mergem de doua ore in sens opus apusului si cerul este tot de atat timp incendiar. Avionul zboară la 11,580 metri iar afara sunt -55C. Stewardezele se mai plimba cu sticle de apa si pahare iar cei ce nu dorm se adăpa cu sârg, întinzând spre domnișoare paharele goale de plastic. 

Astia au mai bagat filme noi dar distanța este mica si nu imi place sa ma uit atat de aproape. In România este acum ora unu dimineata iar eu o sa ajung in Chicago in vreo doua ore sper, la ora locală 20:30 pentru ca la noi S-a dat ora inainte deja chiar azi. Avionul zboară pe deasupra la Goose Bay, dupa ce am survolat Labrador Sea, am atins continentul nord american. Mai avem putin si ajungem langa marile lacuri (Huron, Erie si Michigan) apoi gata, o sa aterizăm. Eu m-am clocit de cald iar polaca de langa mine are păturica pana la gât. 

Uite asa traversezi oceanul, cu filme, apa, intrat os in os, mancare, gânduri si oboseala. Dar asa suntem împărțiți noi, cei ce am ales sa plecam, intre doua vieți, una acolo si una aici. Dimineata citesc știrile din tara apoi - văzând ca Iliescu nu a murit - si pe cele locale. De multe ori le citesc pe cele locale in presa romană, pentru ca americanii sunt foarte selectivi cu știrile. Astia nu stiu despre tensiunile cu alte tari si cred ca nici nu-i interesează. De cele mai multe ori fac mișto de știrile politice. Si bine fac. La noi in tara nu mai încetează breaking news-urile cu orice basina trasa de hoțul Dragnea. 

Inca este apus si asa arată si harta virtuală, practic mergem de patru ore spre vest si stam la limita apusului. Avionul coboară spre Montreal, catre vest. Ma tot gandesc la ce mi-a spus un coleg de liceu prin telefon acum vreo doua zile: ca se lupta cu primăria constanta sa ii elibereze un act din care sa rezulte ca a fost născut viu... nu stiu ce anume vrea sa obțină (eu i-am replicat ca doar nu s-a nascut mort) insa era foarte agitat la telefon, Nu stiu Ce luase pe nas. 

Zburam peste Lake Huron acum. Mai avem o ora si aterizam. Saracii rechini iar au ramas flamanzi... nu am cazut nici de data asta. Intre timp am mancat sandwich-ul, o mica salata de fructe si iar o napolitana. Saracii stewarzi sunt varza de obositi.  

Cred ca incepe sa coboare avionul, Se simte si in urechi putin presiunea. Deci, ca sa inchidem bucla, pana aterizez, Fagadau lasa-ne si pleaca unde a dus mutu iapa... ca nu esti bun gospodar, Sorin, nu te lasa, pune presiune pe hoti sa faca treaba in oras. Sper ca si colegul Ghiocel sa isi obtina de la primarie documentul conform caruia s-a nascut viu. Toate bune la voi acolo! Am lasat banana in avion...

PS

La vama m-au amprentat iar si mi-au scanat ochii. Cainii au trecut pe langa mine, le-am dat ignore si am scapat in viata cu toate prajiturile facute de mama (am avut vreo 2 kilograme plus un cozonac). In Chicago ninge ca in povesti iar smecherii din avion coboara agale in slapi si pantaloni scurti. Ce bine este acasa!

Jurnal de calatorie

Pentru prima oară călătoresc fara un copil mic langa mine ori in imediata mea vecinătate in avion. Semn bun zic, desi am vazut o cucoana blonda cu un câine negru mic si urat. Am sperat sa nu fie langa mine si inca nu am auzit niciun semn ca ar fi prin zona mea.      




In avion foarte multi europeni, polonezi in special, avand in vedere ca zbor cu compania lor. Avionul mare, Boeing Dreamliner care înghite peste 300 de pasageri. Am ajuns ca mamarea cu aproape trei ore inainte de zbor. M-am foit prin O'Hare putin, am baut ceva, apoi m-am retras cuminte pe o canapea. Brusc aud româneste. Intorc capul si vad un cuplu de bătrâni care se certau:" vezi, mai aveam putin si pierdeam avionul cu tine draga". Doamna il apostrofa pe domn. "Mai sunt doua ore spun eu, încercând sa il scot pe om din dificultate". Wrong! Imediat au inceput intrebarile: da' de unde esti? Da' unde mergi? Da' cat stai? Am fost amabil 10 minute apoi m-am retras pe telefon, încercând sa par ocupat. 

Langa mine s-au asezat inca doua românce din Botosani. Apoi am auzit un alt grup de romani pe rândul de fotolii din fata. Ok, romanii se plimba, ceea ce nu este rau. Incepe îmbarcarea si bătrâneii se duc repede in fata. In avion se vorbeste poloneza la greu. Eu am loc la geam dar chiar pe aripa asa ca nu am ce sa vad. 
O imensitate de aripa. Langa mine o doamna isi face cruce cand ne punem in mișcare. 
Cineva s-a descaltat... nu eu. Au o colecție de 38 de filme si cateva concerte. De fapt mi-e somn dar stiu ca nu pot dormi, chiar si cu perna de gât (...) luată din Chicago. 

Ma doare spatele. Colac peste pupăza imi curge si nasul. Imi dau capul pe spate si incerc sa ațipesc. Javra neagră si urâta chelalaie mai in spate. Oare de ce nu l-a lasat la cala? 

Incep fetele sa serveasca băuturi. De fapt sunt un fel de ospatare de prin Mamaia. Grase, trecute si cam slute. Beau. Oare ce or avea de mancare? Poloneza de langa mine ma intreaba ceva in limba ei. Ii spun ca nu inteleg si ea imi spune ca "no English". Bun asa. Mai spune ceva iar eu ii spun "no Polish"... se uita cu mirare la mine si apoi bea conștiincioasă o sticluța cu vin roșu. Mai sunt 7 ore si un sfert pana la destinație. Temperatura exterioara este de -45C. O fi rau? Zburam deasupra Canadei acum. Ce păcat ca au lasat Concorde-ul la sol... mai exploda unul altul dar traversai oceanul in 3-4 ore... este adevărat ca nu iti permiteai ca simplu om sa plătesti cursa dar macar exista o alternativa. Asa esti obligat sa stai o noapte întreaga in avion. Sau ma rog, o buna parte din noapte pentru ca in avion se face ziua mai repede. 

Mi-e foame. Mai bine închid aici si ma bag la un concert. Concertul nu mi-a placut, a behăit Yoko Ono un timp si m-am plictisit. Intre timp am mancat niste legume cu vaca. Cu niste vaca, pentru ca a fost putina. Si o prăjitura gen de casa, cu mere. Oricum se stie ca cea mai proasta mancare se serveste in avion. 

Dreamliner-ul are geamuri cu cristale lichide controlate automat. Astfel, desi afara s-a crăcănat de ziua de mult, soarele se vede ca printr-o masca de sudura iar polonezii dorm bustean. Eu m-am chinuit cateva ore, am picotit dat de somn nu am dat. In Chicago este acum ora 3 dimineata si pana la destinație mai sunt trei ore. Hm, oare ce mancam următorul fel? Am in geanta de umăr un kilogram de ciocolata neagră belgiana. Parca mi s-a facut pofta de ceva bun. Nu-i vorba ca mai am si un pound de caramele si inca unul de m&m dar mai bine mai astept putin. Poate ma mai ia somnul. S-a facut cald in avion. Astia fac economie la aer condiționat?! 

Trecem peste Reykjavik. Incerc sa ma uit afara dar geamul este setat pe noapte, vad soarele pe cer ca pe o luna mare. Am mai baut un pahar de apa. A trecut rondul de noapte cu o sticla... printre somnabuli... m-am ridicat in acelasi timp cu poloneza si am vizitat toaleta, mai mult ca sa ma mai mișc. Nu, nu am vizitat-o in acelasi timp cu poloneza. Nici nu ai avea loc. Cotețul este atat de strâmt încât ar fi imposibil pentru doi oameni sa incapa acolo. Mai sunt 1,438 mile pana la destinație. Parca imi aminteste de cineva număratul asta al kilometrilor... 

Chiar mi-e cald. Imi dau perna aia colac de la gât. De la aia m-am încins, de la spuma aia din care este facuta. Data viitoare o sa imi iau una cu grăunte de plastic in ea. Desi am vazut ca scria ca produsul este cancerigen. Ca doar nu o mananc, stau si eu rezemat de ea. Ne apropiem de Glasgow, in curand o sa avem pământ sub noi. Am scapat de rechini si de data asta. 👹 gata am ajuns in Europa. 

Cred ca mama este ocupată cu mâncarea, draga de ea. Am mai primit un sandwich drept mic dejun, plus o ciocolata de încurajare. Trebuie sa pun macar doua kilograme pe mine saptamana asta asa ca voi face orice sacrificiu pentru asta. Cade tablaria de pe mine dupa iarna asta, nu prea am mancat la pranz bine, adica nu prea multe proteine si la mine se cunoaste imediat. Am o ora intre zboruri dar cred ca nu o sa am probleme. In Varșovia nu este complicat aeroportul. Mosii întâlniți in Chicago au zbor la Cluj, sunt maghiari din Harghita dar vorbesc româneste. I-am felicitat ca vorbesc atat de bine si mi-au spus imediat ca pot vorbi cu mine in limba lor. Le-am spus ca nu stiu decat igen si bistush care sigur ca nu asa se scriu. Mosii foarte deschisi la călătorii. Au pensie mica dar copiii ii sponsorizează cu biletele. Se plângeau ca trebuie sa mearga atat de multe ore "insa este musai sa vina la copii". Au luat bilete imediat dupa clasa I unde au loc mai mult pentru picioare. Am aterizat in Varsovia dupa 8 ore jumatate. Pilotul i-a dat jar si a ajuns mai repede. 

Am debarcat si am stat o ora in Varșovia. Scumpe toate, mai scumpe ca in State prin aeroport. Avionul spre tara a tras la scara. Stupoare: un avion mic cu cate doua locuri pe fiecare parte - gen ATR-urile Tarom-ului. Am facut inca o ora jumatate pana in Bucuresti, timp in care am baut in final o cafea. Am avut senzația ca tot drumul avionul a mers putin depresurizat. Mi-au pornit urechile si mie dar si celorlalți pasageri care încercau sa isi mestece urechile. Eu am folosit cu sârg dopurile anti presiune si am stat mai comod. 

Cand am ajuns in Bucuresti am stiut ca am ajuns in tara natală. Toata lumea fuma afara si se scărpina la zdranga. Am ajuns in Constanta si am realizat ca orasul este mizerabil, desi era noapte. Am vazut un câine pe sosea si am spus cu voce tare: "uite un câine!" Șoferul s-a uitat la mine ciudat ca si cand nu as mai fi vazut unul. Sa ii fi spus ca nu am mai vazut unul fara stăpân de 4 ani? Ce sens avea? 

A doua zi dimineata aveam sa constat ca hoarde întregi de câini comunitari sunt inca pe strazi. Rahati întinsi pe trotuare, praf, borduri rupte ori lipsa, iarba deloc, copaci defrișați haotic, iluminat public defectuos. Am vrut sa plec acasa de a doua zi. Stiu, o sa spuneti ca mi s-a urcat la cap. Nu. Inca mai sper la o tara normala, unde banul public sa fie cheltuit in mod rațional. Din nou, speranța moare ultima. Urmeaza o saptamana de aclimatizare... incerc sa nu ma obisnuiesc cu fusul orar...

Despre o pasare maiastra

Nuts addicted

Oamenii strazii

Noapte buna

Evident ca nu m-am asteptat la miracole de la alegerile de azi. Ma asteptam la ceva diferente dar nu la scor de rugby... Am avut treaba dimineata si am asteptat sa vad fetele oamenilor din televiziuni inainte sa plec la vot. Am vazut ca toti erau ca la parastas si am inteles cat de grav este.

Am iesit din casa, am dat zapada jos de pe masina, m-am imbracat adecvat pentru a sta afara o ora, poate doua pentru a vota. In Chicago ninge de doua zile dar pana acum nu a fost foarte frig, deci am zis ca poate voi avea ceva dialog de calitate la "coada".

In parcarea bisericii unde am ales sa votez, doar cateva masini. M-au napadit gandurile: s-au terminat buletinele de vot, cine m-a pus sa vin la ora doua dupa masa? Intru timid si un singur domn la masa cu buletine imi spune buna ziua in graiul nostru. "Mai aveti buletine"?, l-am intrebat timid... "Sigur, poftiti de votati"... NIMENI in afara de mine in sectia de votare. Ceilalti membri ai comisiei de vot erau la masa pentru ca in spatele unui paravan se auzeau nervos tacamuri lovind in farfurii. Diaspora a tradat de data asta. Sau nu.

Cred ca diaspora s-a saturat sa fie folosita doar in cazuri disperate si s-a facut ca ploua de data asta. Cat despre mine am ales sa imi exercit acset drept cetatenesc pentru ca mi se pare foarte normal sa cred in miracole. Votez de cand am putut vota si mereu am fost dezamagit de cine a iesit, cu o singura exceptie, un personaj care insa a esuat lamentabil in ultimii ani.  In 2000 am votat cu Vadim in turul doi, desi se zvonea ca bietul nebun avea sa ne scoata de pe harta lumii civilizate. Lasa ca ne-a bagat janghinosul de iliescu (un bou si un tradator de tara) de nu am mai putut duce atata civilizatie. Niciodata nu am putut intelege cum milioane de oameni pot vota (de mai multe ori) cu un comunist atat de brutal si de necizelat precum individul asta... Probabil ca nici eu nu am invatat nimic.

Am plecat de la sectia de votare si am sperat ca in urma mea vor da buluc zeci de mii de votanti. In Illinois sunt zeci de mii de romani si cele mai multe sectii de votare din State. Vremea rea cred ca le-a dat multora planurile peste cap, desi mie nu mi le-a dat. Mi-am rupt din timpul meu si am mers la vot. Ma intreb ce au facut cei 55% din masa de votanti din tara, care a ales sa stea acasa azi. Nu inseamna ca s-au cacat pe viitorul lor pentru urmatorii patru ani?

Ma intreb ce sens a avut Ciolo pentru un an, daca nimic nu s-a miscat in constiinta tinerilor? Tinerii la cluburi iar pensionarii la vot, ce algoritm profitabil pentru toti.

Evident ca sunt trist insa nu asa cum obisnuiam sa fiu in tara de fiecare data cand se afisau sondajele de opinie si cand simteam ca ma sufoc pentru ca eu stiam ca votasem... bine. Acum sunt putin mai detasat si poate putin mai spasit, nu mai cred in duhul apelor si nu mai rectionez atat de violent la astfel de esecuri. Pentru ca ma amagesc cu gandul ca poate pana ma voi intoarce eu, se vor fi schimbat in foarte bine toate lucrurile care m-au facut sa plec din tara. Stiu ca sunt naiv dar mai stiu si ca am puterea de a nu ma mai intoarce.

Pentru ca intr-o tara in care castiga alegerile partide care au liderii actuali condamnati pentru acte de coruptie ori alte fapte penale, in care liderii de carton ai opozitiei se cearta pentru locuri caldute fara o viziune clara pentru tara, fara o alianta cu partide din aceeasi grupa, fara a invata nimic din greselile recente, la ce te poti astepta pentru viitor? PDL a disparut, PNT la fel, PNL mai are putin si dispare in negura istoriei, psd straluceste ca sub sceptrul lui iliescu (un comunist criminal, care a dus tara inapoi cu 20 de ani cand a chemat si a multumit minerilor pentru ca au contribuit la inabusirea tentativei de inlaturare a lui) si castiga alegerile la scor ce ar face de rusine orice alt partid cu pretentii din lumea asta.

Am incetat sa mai scriu anul acesta despre tara mea si despre hotii care au praduit-o de 27 de ani fara incetare. Nu am mai scos cuvintele, le-am lasat doar sa ma arda si sa ma consume pe interior... Chiar si acum ma ard, desi afara ningeca in povesti iar noi ne uitam la concertul extraordinar de Craciun de la Moody.

Pentru toti cei care mai aveti speranta ca ceva bun se va mai putea intampla in Romania, va doresc toate cele bune. Desi realizez ca de fapt lumina a ramas stinsa din nou pentru inca patru ani si ca trebuie sa va spun ... noapte buna.

Masina a murit (V)

Romania mea...

Sobolanul

Mohicanule, acesta este update-ul promis

Mohicanul m-a rugat sa ii fac un update complet asupra calatoriei in Romania si recunosc, nu am avut timp nici sa respir de cand am inceput anul asta... Mohicanul este varul nostru cel mai mare din partea tatalui. El este posesorul unei frumoase familii, tribul din Vaslui cum il numeste el. Cu Mohicanul dezbat deseori si cu mare placere retete culinare online, dar si impresii despre cumetrii si mese intinse.

Asadar draga Mohicanule, afla ca am plecat in Romania cu mare dor fata de cei dragi. Am nesocotit chiar si faptul ca mi-am luat bilet prin Istanbul, un oras instabil in ultimile luni, am nesocotit si timpul pe care aveam sa il petrec in aer pna acolo - mai bine de 11 ore un dus - nu a mai contat nimic. M-am gandit doar la cele sfinte de acasa: carnatii hand made ai mamei, toba, soriciul, lebar-ul, prajiturile, povestile cu ei si cu prietenii de acasa.

Am ajuns draga Mohicanule in Istanbul, bine ghiftuit cu mancare si beutura - compania turceasca nu se da in laturi de a trata clientii ca pe niste regi. Exclus "domuz" la bordul aeronavelor sale, dar nu aveam sa ii duc lipsa in saptamana ce urma... In Istanbul vreme de toamna tarzie, terminalul 1 ca la bazar, cu lume pestrita, stand pe jos, turceste si mai putin turceste, ce sa mai, m-am simtit ca in Constanta de 1 mai... Am pierdut acolo vreme de trei ceasuri, aproape dormind in picioare, pentru ca dupa 11 ore de stat in fund parca nu mai vrei sa sezi iar prea curand. M-am imbarcat la bordul altui avion spre Bucuresti si dupa 45 de minute cred ca am aterizat. Practic nici nu are timp avionul sa se ridice suficient, ca trebuie sa aterizeze, cred ca pana si pe tine te-ar convinge o asemenea calatorie, prea scurta ca sa nu iti placa. Pentru cei care nu il cunosc, Mohicanul este un adversar feroce al calatoriei cu avionul. El poate sa conduca doua zile si doua nopti fara sa se adape, fara sa bage sub nas mancare, cu un prosop infasurat in jurul gatului, insa nu poate sa zboare. Eu zic ca ar putea dar el ma contrazice mereu...

Am ajuns in Bucuresti la ceas de seara, am scapat masina care trebuia sa ma poarte spre casa pentru ca din nu stiu ce motiv bagajele cursei noastre au venit dupa mai bine de 30 minute. Am sunat soferul masinii si el m-a asigurat ca un alt coleg are de ridicat doi pasageri si ca ma va pescui si pe mine. Asa a fost, numai ca am mai pierdut in Otopeni o ora pana am plecat. Ce mai conta, eram practic acasa si asta incepea deja sa se vada...

Am ajuns in casa parinteasca dupa 25 de ore de cand parasisem locuinta din Chicago. Pentru ca am ajuns dupa miezul noptii, mama nu a fost dibace sa planga suficient atunci cand m-a vazut, la fel si tata. I-am gasit frumosi, blanzi si gata sa isi dea inima pentru mine asa cum ii stiam. Pe sora mea am gasit-o mai frumoasa si mai calda decat o stiam, cu sufletul ei cuminte, desprins parca de pe alta planeta... Am stat asadar turceste pe covor si am impartasit cu ei aerul din Chicago strecurat in bagaje. Pentru ca nu mai aveam aer suficient, mama avea pregatiti carnatii ei faimosi si deja tot blocul stia dupa miros ca noi incepusem Craciunul cu o saptamana in avans. Ei au pierdut, eu am castigat!

In saptamana ce a urmat m-am intalnit pe rand cu oamenii cu care mi-am planificat sa ma intalnesc, pentru ca ce poti face intr-o saptamana? Ziua eram intr-o stare de somnolenta continua iar seara eram foarte activ. Am ajutat corpul cu cafea la greu ziua si cu vin fiert seara. Si a mers un timp.
Am gasit orasul meu intr-o stare deplorabila, nu ma asteptam sa fie atat de cazut, de parasit as putea spune. Mi-au spus prietenii de aici care merg in fiecare an sa nu ma astept la minuni. Insa m-a izbit pur si simplu mizeria din oras, rahat de caine intins pe trotuarele sparte, noroi, lipsa peluzelor verzi. O sa spui ca am uitat de unde am plecat. Posibil, insa parca orasul nu era asa acum doi ani si ceva. Ori nu aveam eu ochi sa vad tot, avand atunci totul impregnat in subconstient. Nu am mai vazut caini fara stapan, adica nu asa de multi precum am lasat cand am plecat. Am gasit insa adevarate armate de pisici pe langa blocuri, toate asteptand teleghidate cu capul in sus vreun cap de peste sau vreo tartitza de pui de la vreun balcon.

Saptamana a trecut pe repede inainte si m-am trezit ca trebuie sa plec inapoi. Craciunul a fost frumos, cu familia, cum se petrece romaneste si a doua zi noapte am plecat inapoi spre casa.
Drumul spre Bucuresti ne omoara pe noi, pentru ca pierzi vreo 5 ore cu tot cu asteptare in aeroport dar asta este, se merita cu tot cu asta pe deasupra. Am ajuns din nou in Istanbul, unde ne-au controlat de vreo trei ori pana ce ne-am imbarcat, cu descaltat, cu control corporal si in bagaul de mana, cu caini, cu raze, cu ce au stiut ei mai bine. Nu conteaza, pana la urma siguranta este tot ce conteaza cand zbori. A, cand am plecat de aici spre Constanta, m-a mirosit un caine cand sa urc in avion. Degeaba i-am zis eu "marsh Bobita" ca nu s-a dat nici mort de langa buzunarul meu pana nu a venit camaradul lui vorbitor sa ma intrebe ce am pe mine. Nu aveam nimic nepermis, mirosea doar tusul impregnat pe banii lor proaspat scosi din tiparnita...

Din Istanbul am plecat cu un avion un sfert cu talibani, jumatate cu indieni si celalalt sfert plin cu copiii lor. Dupa ce avionul a decolat si au servit toti portia de lapte sau ce rahat le-au bagat mamele(le) sub nas, au inceput toti sa urle ca loviti de streche. Ziceai ca au vedenii nu alta. Dupa vreo doua ore de vacarm general, in care trebuie sa recunosc ca am baut o sticluta de vin ca ma ajute sa fac fata zgomotului, au inceput sa taca. Pesemne ca au primit ceva tarie: vodca sau pantofi. Talpi de pantofi...
Am dat sa ma uit pe geam, de unde, am zburat cateva ore deasupra nordului, unde este noapte polara, era un amurg continuu, nu aveai ce sa vezi. Langa mine doi indieni. Evident ca s-au descaltat si au ramas in picioarele goale... Oricum erau in sandale si fara sosete... Au baut fiecare cate doua pahare de whisky si dupa un timp au inceput sa sforaie. Eu, neam. Eu sunt blestemat sa stau cu ochii deschisi in orice calatorie fac. Am revazut doua filme, am ascultat muzica turceasca, apoi clasica. Dar am fost razbunat. Deasupra Canadei, cu o ora inainte sa aterizam, au inceput turbulentele. Nu au tinut mult, vreo jumatate de ora... Cu serioasele goluri de aer cu tot.... Un sfert de avion a folosit pungile de urgenta. Alt sfert de avion a racnit din toti rarunchii, pentru ca s-au trezit cacaciosii aia mici, fiind zdruncinati temeinic de avion. Alt sfert invartea matanii si ultimul sfert se ruga cu voce tare in timp ce-si tineau turbanele cu ambele maini. Probabil ca doar eu eram bucuros ca indienii de langa mine nu au avut parte de bautura, au scos-o inapoi, in pungi...:)
Inainte de aterizare cu vreo zece minute avionul s-a oprit din tremurat si a inceput o liniste de mormant. In Chicago era anuntat vant puternic si ploaie. Am aterizat putin cu botul intr-o parte, stii ca si cand cineva vorbeste cu tine dar este suparat si nu te priveste in ochi... Am ajuns din nou acasa iar a doua zi au fost anulate cateva sute de zboruri in Chicago pentru ca a venit viscol si a fost vreme urata. La fel si in Istanbul.

Am avut asadar parte de o calatorie frumoasa, palpitanta, asa cum mi-am dorit. Am ajuns acasa la timp pentru a petrece anul nou intr-un restaurant grecesc. Stii cum sunt grecii, mancare buna, buzuki si veselie generala. Sper ca te-am multumit si sper ca imi vei ierta intarzierea insa inceputul de an m-a prins plin de rapoarte de facut, ingropat sub un munte de probleme asa ca nu am timp sa scriu, dupa cum sper ca ai observat ca nu am mai facut-o de ceva timp. Se pare ca daca nu scriu despre dobitocii din politica romaneasca nu am subiecte bune. Mi-a fost insa atat de bine ca m-am distantat de subiect, am fost atat de relaxat si de bine dispus ca nu iti poti imagina. Salut asadar tribul din Vaslui si ii multumesc si pe aceasta cale pentru fabuloasa urare din ziua de Craciun!