Ia-mi decat un kilogram de zahar...

Semidoctismul este cel mai cumplit flagel al omenirii, mai cumplit decât molima, foametea şi războiul, un flagel necunoscut până-n secolul nostru. Semidoctismul este un despot, cum n-a existat niciodată până acum. Un despot care-şi are slujitorii lui, sacerdoţii şi sclavii, un despot în faţa căruia totul s-a prosternat cu dragoste şi superstiţie, cum nimeni nu şi-ar fi putut imagina până acum, în faţa căruia ştiinţa însăşi tremură şi-i cântă-n strună într-un mod ruşinos. (Dostoievski, Demonii)

Fratilor, DECAT nu este acelasi lucru cu DOAR/NUMAI! Ca adverbe restrictive, în construcții afirmative se folosesc numai sau doar, iar în construcții negative se foloseste decât. Asadar, ca sa folositi DECAT trebuie sa mai puneti si un NU inaintea constructiei. Ca sa nu mai vorbesc despre "oualele" vopsite, despre EI are, ei ESTE...

In mod evident, fiecare dintre voi se loveste de ei in fiecare zi. Ii vezi vorbind despre filme bune, dar au intre dinti coji de seminte. Ii auzi vorbind despre Woody Allen dar ei se uita la Alina Plugaru.
Ii vezi cu un ziar prestigios sub brat, dar ei citesc in taina rubrica fetelor dezbracate de la nu stiu ce pagina. Ii vezi discutand aparent politica internationala dar ei sunt fani Antena 3, unde semidoctismul este la el acasa....
Daca citesc o carte, nu se lasa pana nu ti-o vara sub nas, sub pretextul de a nu te lasa in necunostinta...
Sunt vampiri energetici, te sug pana la epuizare apoi se descotorosesc de tine la fel de usor.
Multi dintre ei ajung "oameni mari" dar nu totdeauna din cauza meritelor lor deosebite ci a unor complexe de imprejurari si a faptului ca pot pacali foarte usor.

Semidoctul se lauda cu orice, inclusiv cu numarul de minute - de obicei jumatati de ora - petrecute intr-o anumita pozitie sexuala (chiar daca la el dureaza doar trei minute...). Se lauda cu copiii si rudele sale, care invariabil sunt cei mai destepti din Univers.
Acasa considera inadecvat sa se spele pe maini dupa ce le-a bagat in gura, in nas ori in cur sau in alte zone inghinale, insa in societate tipa ca nu suporta decat hartie alba in trei straturi si sapun cu aloe.
Adora sa fie in centrul atentiei, sa fie invitat la evenimente, sa fie bagat in seama. Nu ii place sa fie intrerupt si oricum nu uita niciodata unde a ramas cu povestirea, ba o reia putin mai inapoi, pentru a fi sigur ca toata lumea a fost atenta. Sunt VIP-uri, apar la tv, neaparat cu gene false, lentile colorate si sani proaspat ajustati.

Domnii sunt spilcuiti, pensati, ojati si cu fese ridicate chirurgical. Chiar daca la burti nu au ce face si le strang insistent cu curele groase din piele. Si isi spun metrosexuali.
El ii apara frenetic pe cei din aceeasi tabara. Daca s-a prins ca l-ai descoperit, nu se va lasa pana ce nu te va pune la colt in fata gastii lui de prieteni.
Traim intr-o lume nebuna, in care valorile se inverseaza frecvent. Traim intr-o lume in care nimic nu pare a anunta faptul ca inaintam spre noi culmi ale civilizatiei ori culturii.

Dentistul

Pentru ca trebuie sa ma pregatesc din toate punctele de vedere pentru plecarea de peste ocean, a venit si randul eliminarii unei carii dentare...
Am programat asadar vizita la dintar si am asteptat cuminte sa treaca zilele... Pana azi, cand s-a implinit sorocul...si a trebuit sa-mi dau suturi in dos pentru a merge la locul cu pricina.
Evident ca nu as fi mers daca nu ar fi mers si soata mea, cu o problema asemanatoare.
Am lasat-o pe ea prima si am zis sa astept linistit in ... sala de asteptare. Desi butonam televizorul, eram cu urechile in camera de lucru, unde Carmen era torturata de freza aia infernala.
Cand s-a deschis usa si a iesit ea, eu eram deja albastru. Initial nu am mai vrut sa intru, pentru ca mi se inmuiasera picioarele.
M-am incurajat si am spus: ok, intru dar fara sa-mi faceti injectie, pentru ca nu suport acele in vena, in gura sau oriunde in corp...
- Ok imi spune doctorul, numai ca daca va doare, va rog ridicati mana stanga (cred ca i-a fost frica sa nu-l pocnesc cu dreapta), ca sa stiu si sa ma opresc! Si va rog sa nu ma muscati, pentru ca o sa turbati!

Ce sa va spun mai copii, am inceput sa ridic mana intocmai unui arbitru din divizia a treia... Bietul doctor se oprea, ma intreba cat ma doare (...) apoi se apuca din nou de frezat cu instrumentul lui de tortura.
Doar ce pornea freza si mana mea era deja in erectie!


In cele din urma, exasperat de cartonasele mele galbene ridicate frenetic, a decis sa imi faca anestezie locala, altfel riscand sa ne prinda miezul noptii in cabinet...
In zadar am zis eu ca voi incerca sa suport, doctorul a venit cu seringa in falca mea si m-a intepat in cateva locuri de mi-a sarit basca...
In trei minute mi-a amortit locul, iar el a putut sa se distreze dupa aceea in voie cu frezele. Eu clateam, scuipam, imi stergeam transpiratia de pe frunte si il intrebam de fiecare data daca mai are mult de gaurit...
Dupa jumatate de ora, a pus ultimul instrument jos iar eu am fugit realmente din cabinetul in care mirosea a os ars... dupa ce evident am decartat banul.
Acum astept de doua ore sa-mi simt falca si limba, pentru a putea manca. Dupa aproape trei ore de la injectie, jumatate de fata inca este flescaita si nu o simt.
Bine ca nu mi s-a facut rau si nu am dormit pe scaunul dintarului, pentru ca am antecedente in sensul asta...


Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

O usa deschisa

Dimineata a inceput prost. A plouat spre zi, iar zgomotul picaturilor de ploaie mi-au rasunat in urechi asemeni unor bubuituri de tun. Aproape cand sa sune ceasul, am visat din nou un steag american, unduindu-se-n molatec vant.
M-am trezit si am inceput sa imi pun lucruri in bagaj. Haotic, fara nicio noima. Carmen incerca sa imi bage sub nas niste felii de paine cu diverse chestii pe care eu le detest in general....
Am facut ca tamba si am reusit sa plecam de acasa in jur de 8.30. Pe autostrada ea a adormit iar eu am recuperat birjareste... La ora 11 eram in capitala, iar la ora 11.30 eram in mall Baneasa. Am gresit, stiu, dar ce mai puteam face? Ea si-a luat doar o poseta si o bluza iar eu nu mi-am luat nimic. Imi venea sa vomit din cauza stresului. Un stres acumulat de un an si jumatate. Nu va puteti inchipui cum este sa visezi in fiecare seara acelasi lucru... Ca esti acolo... si ca la fereastra ta flutura un steag cu mai multe stelute.
Nu va puteti inchipui cum este sa te trezesti si sa constati ca esti tot aici si ca tot ce vrei tu se afla la mii de kilometri distanta. Nu va puteti inchipui ce simti cand persoane cunoscute zboara acolo si iti povestesc apoi cum a fost, ce le-a placut si ce nu le-a placut. Nu va puteti inchipui cum m-am simtit in acest timp in care sufletul meu a fost prezent dincolo iar corpul meu s-a tarat aici in fiecare zi.
De ce acolo si nu aici? O sa pot spune abia atunci cand voi fi acolo.
Azi am incercat sa nu mai fiu eu, sa fiu doar o barca purtata pe val. Mi-am lasat sufletul in masina si am pasit fara nicio simtire in curtea mare, dincolo de gardul inalt, cu aer mirosind a libertate.
Pret de aproape trei ore am fost inert, am urmarit doar oameni care au predat documente si care au raspuns la intrebari. Am fost atat de docil incat mi-am uimit jumatatea, care ma stia altfel... Nu stiu cum m-a suportat, seara de seara, verificand documente, indosariind hartii, verificand online statusuri ori asteptand cu lunile o veste...
Chiar cu numele rostit pocit, ne-am indreptat spre un geam dincolo de care un om a glumit cu noi si ne-a tratat cel putin ca pe niste egali ai sai. Nu stiu cum au trecut minutele, nici intrebarile, nici hartiile ce le-am semnat, nici documentele returnate, nici cum am raspuns intrebarilor, nici urarilor privind o viata mai buna...
Acel "Bun venit in America" imi sfasie si acum carnea... In sfarsit, steagul cel mult visat, va flutura candva si la fereastra mea...
O usa s-a deschis iar sufletul meu nu poate decat sa aduca multumiri Celui ce lucreaza pentru ca eu sa pot parasi usa ce atat de mult mi-a ars spatele...

Usile

De un an de zile, sufletul sau parea ca nu mai incape in osos corpul lui...Toate dezertarile sale din viata convergeau intr-un singur loc... De un an de zile, stia ca trebuie sa o apuce pe un alt drum, iar gandurile nu-i dadeau pace.De un an se simtea ca un sufix nicicand folosit...
De un an de zile simtea ca inima i-o lua razna ori de cate ori auzea ca cineva a reusit sa treaca dincolo de usa, sa-si faureasca visul...

Si a construit in acest sens un drum, bucata cu bucata, cu un calm de care niciodata nu a crezut ca va beneficia.

Si iata ca saptamana aceasta pentru el s-a inchis usa care s-a deschis in urma cu trei ani si jumatate.
Poate s-a inchis prea devreme ori poate s-a inchis prea tarziu? Pentru fiecare dintre noi exista un timp...
Acum el sta cu spatele la usa proaspat inchisa in urma lui. Poate l-a ajutat sa faca pasul pe drumul neatins pana acum. Este ancorat intre pragul de sus si cel de jos al usii.
In fata lui, deocamdata nu se deschide nimic, nici macar o prapastie, totul este doar o intindere pustie, ca si pustiite gandurile lui.
Gaurit sufletul lui, ca o haina ponosita si mult de prea multe ori purtata, asteapta...
Asteapta cu o pustiita speranta ca USA sa se deschida...
Sufletul lui asteapta in tacere sa scape din inchisoarea fara margini in care se scalda cu atat de mult patos. Asteapta ca o izbavire sa poata vedea din nou in capatul tunelului, lumina unei usi deschise...

Chiar daca pare deja ca usa inchisa ii arde spatele, el arboreaza un zambet larg si cauta cu infrigurare in fata lui usa prin care sa poata trece mai departe.
Oamenii par sa se fi schimbat in jurul lui. Sunt muti si nu privesc decat in jos.
Unii privesc prin el ca prin geamul inghetat al unui autobuz...Unii se prabusesc si il plang asa cum s-ar plange pe ei daca o usa proaspat inchisa i-ar arunca in intuneric.
El se gandeste la faptul ca a stat cu oamenii acestia atata vreme, a mancat, a glumit, a calatorit cu ei si totusi dintr-o data atat de multe ii despart...

De multe ori usile distrug oamenii, facand sa vada fetele intunecate ale lucrurilor.
Insa ele fac ca noi toti sa putem trece mai departe, sa putem lasa in spate trecutul pentru a ne putea gasi viitorul.
Si asta se poate face doar cu o inima deschisa, plina de iubire pentru faptul ca ne-a fost dat sa experimentam aceste trairi!
Usile deschise intaresc oamenii, usile deschise inseamna speranta iar speranta inseamna mereu o viata noua...

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Buda

Inghesuiala generala

Nebunie mare, pregatiri minutioase, planificari, curse contracronometru cu carucioarele prin supermarket-uri, toata lumea parca a intrat intr-o stare de "care pe care". Bineinteles ca m-am lasat si eu antrenat in toata agitatia, cel putin la cumparaturi. Lumea a cumparat orice. Am studiat cativa co-participanti la maratonul cumparaturilor. Daca unul punea in cos un snop de banane, un altul se repezea si isi punea un snop, dar mai mare. Daca un altul lua trei salate verzi, un alt participant lua 5 salate verzi. Coada la orice. Mai putin la sapun si articole de igiena personala...
Romanii au cumparat orice si in cantitati mari, fara a avea legatura cu sarbatoarea ce avea sa vina. Campioni la mici si bere, la ceafa si costite de porc, la sprituri de vara sau de iarna...
In Mamaia aceeasi atmosfera. Coada la orice: la tava impinsa, la inghetata, la telegondola si la wc. Pe putinele locuri amenajate cu sezlong-uri, se inghesuiau femei fara sutiene, copii, posesori de burti si posesori de masini decapotabile, fara a se plange de faptul ca la un metru in fata ta vezi un cur imens ori o burta disproportionata. Atmosfera de talcioc, din care trebuie scosi bani cu orice pret, pe orice.
In Vama, acelasi iz desavarsit de urina la orice pas, acelasi petreceri tineresti din care iesi ametit doar daca treci prin mijlocul fumatorilor ori consumatorilor de licori bahice. Fiecare vrea sa bea mai mult si mai ieftin, mai putin cei veniti sa profite de fetele mult prea ametite pentru a-si mai pune intrebari cu privire la identitatea si intentia celor care le ofera o vodca.
In aceeasi saptamana a urmat Invierea. Potop de mireni pe strazi, toti cu candele la purtator, femei, copii mofturosi, sculati din somn sa ia lumina, batrani mirosind a usturoi statut, mult prea tinere fete cu pantaloni scurti si sani neacoperiti, zbenguindu-se mult prea haotic prin curtile bisericilor, baieti cu beri in maini si babe stand protapite in fata standului cu anafura: Nu poti sa mananci de Paste daca nu iei o anafura inainte, deasupra careia poate a behait sau nu macar un dascal, pentru a o binecuvanta.
Imediat dupa ce Lumina a ajuns in pragul usilor, toata lumea se inghesuie sa prinda. De ce se inghesuie? Sa... fie primii si sa...prinda. Nu conteaza ca lumina ajunge mereu si in spate...
Asta imi aduce aminte mereu de o faza din Madrid, din aeroport, la plecarea spre Tenerife. S-a format fara sa ne dam seama un rand lung de persoane pentru imbarcare, unul in spatele celuilalt, majoritatea fiind cetateni europeni - mai putin romani. La intoarcere, in acelasi aeroport, dar spre sensul spre Bucuresti, s-a format pentru aceeasi operatiune o mare de oameni in fata biroului de imbarcare. In zadar zbiera operatoarea sa se formeze un rand subtire, romanii nu au avut incredere... Au stat si s-au inghesuit dand din coate, desi tot in acelasi avion au ajuns. Oare ce ne mai poate cizela ca natie?
Imediat dupa ce si-au aprins candelele, oamenii au parasit lacasurile de rugaciune de parca nu ar fi putut petrece ori baga sub nas daca nu ar fi dus lumina in case. Slujba a ramas sa fie ascultata de babe. Atat de fara sens mi se pare toata activitatea asta in care toti suntem preocupati doar o data pe an sa mergem la biserica si sa fim mai buni pentru o seara...
Si toate activitatile noastre tin sub o forma sau alta de inghesuiala. Inghesuiala pe autostrada, la piata, la biserica, in lift, la bancomat, inghesuiala peste tot... Insa fara strop de esenta ori viziune.
Suntem insa plini de statistici astronomice: 4 milioane de miei ucisi, sese sute mii de hectolitri de vin consumati, 4 milioane de euro cheltuiti pe cazari la mare sau la munte, 22 de morti in accidente rutiere, 100 de milioane de oua vopsite, sute de permise auto ridicate... Inghesuiala mare...

Hotelul

Am plecat in Bucuresti, la doi clienti. Nu la amandoi deodata pentru ca nu ma pot diviza ci pe rand. (vorba cantecului: pe rand incolonarea, ca sa.... si mai departe stiu ei cunoscatorii).
Pe drum am vazut o turma de oi pe podul de la Cernavoda, insotita de doi magari - altii decat cei doi ciobani care ar fi trebuit sa mane oile mai repede peste pod,  am vazut o caprioara mare, vreo doi iepuri si un sofer care se caca sfios in fata masinii trase pe banda de urgenta...
La client s-a facut o pomana si nu am mai cumparat carne la pranz, insa aveam sa ma razbun pe seara cu o shaorma grasa. Am tras tare sa termin ce-mi propusesem dar tot am ajuns in jur de ora 19.30 la hotel.
Din pacate nu am mai gasit loc la hotelul la care ma cazam de obicei si am ales Ibis, acesta fiind relativ la mijlocul distantei dintre cei doi clienti. La receptie sunt anuntat ca micul dejun costa 9 euro iar parcarea costa 16 euro, pe seara. Sa le iau parcarea in penis, ce in fata hotelului nu poate sta masina, adica efectiv dincolo de gardul parcarii... Sar si peste micul dejun zic, sa fac economie la firma, bag si eu doi covrigi calzi inainte de plecare la client si gata.
Fara motiv am luat o camera de fumatori, desi nu am de gand sa fumez si urc in camera. In camera cald, ma reped la geam. Necastigator, uitasem ca hotelul nu are geamuri care se deschid, ventilatia fiind facuta automat, prin sistemul de ventilatie. Dau drumul la aerul conditionat si in cateva zeci de secunde s-a facut frig. L-am oprit, nu am avut chef sa ma trezesc cu mucii in gura in dimineata asta...
M-am usurat de haine si am stat aproape ca Adam pe o margine de pat, injurand cu patos la fiecare zece minute, atunci cand pe laptop imi aparea mesajul ca memoria mi-o trage si ca vrea sa doarma (the physical memmory dump...). Am renuntat la lucru si am dat drumul la tv. Niste toape basite si umflate cu botox se lauda ca nu au nicio imbunatatire artificiale. Uneori imi vine sa vomit cand le vad pe monstruoasele astea care sunt promovate in media de sunt toate vedetele pulii. Niste gonflabile rasuflate si reciclate cu duzele sparte de atata sport pe soioase saltele. Pe ce canal dai numai de jartele din astea dai, lualea-s buzele-n menghina.
Fara sa-mi dau seama, privirea mi se duce spre coltul camerei, de deasupra tv-ului.
Un paianjen generos iesise la plimbare din aerisirea camerei. Daca ar fi fost vara, as fi prins o musca si i-as fi oferit-o drept cina, neavand nimic la indemana insa, am preferat sa il arunc in wc, bine mototolit in hartie igienica.
Am adormit tarziu in noapte, cu greu, din cauza caldurii si a zgomotului aerului impins pe aerisire. Undeva, spre dimineata cred, m-am trezit dintr-un cosmar, se facea ca eram langa un sicriu si ca se auzea batand din interiorul lui. Am baut o gura de apa si m-am dus la geam. Langa hotel, este o cladire mai mica, al carei rost nu l-am depistat, ce are deasupra formele care se vad in fotografia de mai jos...

O lumina difuza arunca o raza in asa fel pe figurile geometrice, incat acesta pareau cinci cosciuge. M-am tras repede de la geam si m-am frecat la ochi, convins fiind ca visul continua inca. Am adormit din nou cu greu si am visat numai tampenii.
Dimineata am coborat la masina, cu gand sa ajung cat mai repede la client. Am ajuns in jumatate de ora, desi nu am avut mai mult de 4 semafoare pana acolo. In poarta clientului, un caine mare, fioros, se lingea lenes la coaie. L-am lasat sa termine operatiunea apoi l-am intrebat daca pot sa trec. S-a dat la o parte, in sila...
La client am primit o cafea, pe la ora 12, pentru ca nimeni nu a vrut sa scoata din sertar pastile cu doze de cafea. Am mancat de pranz pe la ora 14, iar la ora 18.30 am reusit sa termin ce-mi propusesem pentru cele doua zile. Maine voi stresa alti oameni, la clientul numarul 2.
In camera este cald. Dau drumul la aerul conditionat si inghet dupa cateva zeci de secunde. Ma asez pe o margine de pat si incep sa injur cu patos la fiecare zece minute... atunci cand laptop-ul imi spune ca vrea sa doarma. Nu vreau sa visez din nou cosciuge si nici sa ma uit pe geam, unde as vedea alte cosciuge, imense. Ies in oras. Pe treptele hotelului, un caine isi linge cu multa dragoste singurul lucru de pret. Ati ghicit...Nu va ganditi la prostii, un caine nu gandeste ca un barbat. Doar un os...

Jó estét barátaim!

Am plecat luni dupa masa din Bucuresti cu destinatia Satu Mare. Zborul a fost scurt, cu zdruncinaturile binecunoscute la aterizare, insa parca mai bun decat toate celelalte. ori am inceput sa ma obisnuiesc cu teroarea! Am fost preluat de la aeroport si dus la hotel. Am stat cam o ora si foamea a inceput sa-mi dea tarcoale. Ce poti manca in Satu Mare? Stiti doar: rata cu varza rosie calita sau vaca cu garnitura de ciuperci. Plus o lista de jumatate de metru de specialitati unguresti, care de care mai pline de colesterol si zahar pus cu polonicul. Am fost clasic: pulpa de rata pe pat de varza rosie calita asezonata cu felii de portocala. Uneori sunt atat de clasic incat nu ma mai suport... Oricum nu am dat gres...
Am parcurs la pas apoi centrul orasului si in final m-am retras la hotel.
Dimineata, imbiat de aerul curat, am ales sa merg pe jos, cale de trei km pana la client. As fi reactionat violent daca mi s-ar fi impus acelasi lucru in Constanta, insa a fost o reala placere sa respir aerul curat al diminetii. pe drum am fost captivat de faptul ca pe portile oamenilor tronau tot felul de inscrisuri.

Pe desene sta un catelus, dar indaratul portilor stau ditamai magarii. Cu ce i-or hrani nici nu vreau sa ma gandesc. Cred ca magarii, pardon cainii stiu si ei limba maghiara. Pai este firesc nu?

Dimineata am luat micul dejun la restaurantul hotelului. Mi s-a oferit o cafea iar ospatarul imi spune in acelasi timp in care imi pune cafeaua pe masa: "sa va fie de bine!" Ma uit crucis si imi aduc aminte de anul trecut ca la ei asa se spune, inainte de masa sau de orice ai de gand sa bagi sub nas...
- Doresc meniul numarul 1, spun apasat, dar fara carnaciori prajiti, aducandu-mi aminte ca anul trecut am ragait pana dupa masa numai prajeala de carnati. Fara suc de portocale, in schimb doresc o apa plata. Sunt opt meniuri, la alegere si fiecare din ele contine oua. Oua ochiuri, oua fierte, omleta cu ciuperci, omleta cu sunca, omleta taraneasca.... Pret de 4 zile am mancat un cofrag de oua. Un cofrag mic...
Mi se aduc cele solicitate, bobinez repede nu inainte de a mi se apleca nu cu mult inainte de a-mi termina dejunul. Ospatarul venise la masa mea sa ia sticla goala de apa plata si am facut greseala de a ma uita la chipul lui. Un muc imens, de un verde viu, ii trona intre nas si coltul gurii. Am spus multumesc si am iesit fara sa respir.

De trei zile nu am baut nicio cafea la client. Secretara m-a intrebat ce-i drept in fiecare dimineata daca vreau cafea iar eu politicos am replicat ca "poate mai tarziu". Mai tarziu nu m-a mai intrebat nimeni.
Azi dimineata am pus-o in dificultate pe interlocutoarea mea.
- Doriti un cafea acum sau mai tarziu? m-a intrebat cu un puternic accent unguresc.
- Doresc o cafea acum, pentru ca mai tarziu nu ma va mai intreba nimeni!
S-a inrosit si a revenit in doua minute cu o cafea aburinda. Pe care nu am gustat-o pentru ca nu am avut timp.

Fiind ultima zi, am ales sa merg tot pe jos spre hotel, pe o vreme superba de primavara. Aproape de hotel, de niciunde a aparut o haita de caini fix pe mijlocul strazii. Nicio problema mi-am spus, am rezolvat eu probleme mai grave. Si am continuat sa merg apasat pe trotuarul meu. In moment in care am ajuns in dreptul lor, parea ca au turbat. Au inceput sa se repeada la mine si sa isi arate coltii. Deloc impresionat am inceput sa vorbesc calm cu ei.

Dupa cateva secunde mi-am dat seama ca nu am nicio sansa, evaluand dintii ranjiti si cozile ridicate. Imediat mi-am adus aminte de Mini, care a ales sa lase poseta drept prada de razboi. Insa niciunul nu parea interesat de laptop-ul meu. M-am lasat imediat in jos si m-am asezat in fund direct pe trotuar, continuand sa vorbesc calm cu ei, usor tanguit, in timp ce ei pareau ca isi acopera coltii. Aproape le simteam duhorile gurilor, atat de aproape latrau de fata mea si sareau unul la altul. Eu, nimic, mainile pe langa corp, dar gata sa mi le pun la fata in orice moment. In cele din urma au tacut si au inceput sa dea din cozi. Deci inteleg maidanezii si limba romana... M-am ridicat si fara sa ma uit la ei am inceput sa merg ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Ajung la hotel si la receptie schimb doua vorbe cu omuletul, care ma intreaba daca am venit pe jos. Ii spun ca da si imi spune incurajator ca in urma cu o jumatate de ora, o haita de caini i-a rupt curul unui locuitor din zona, un etnic maghiar... Imediat m-am gandit ca ungurul a fost prea autonom si mandru sa ingenuncheze in fata haitei...

Remus Cernea, lasa-ne

In opinia mea, Remus Cernea nu reprezinta decat o iluzie, un fals, un rest, demn de aruncat in haznaua uitarii. In ultimul timp, acest individ face numai gafe si daca ar suferi doar el de pe urma acestora, nu as da niciun rahat pe el.
Insa sufera si oameni care mai cred in valorile pe care acest jeg uman nici macar nu le-a citit vreodata, ce sa mai spun insusit. Acest fals individ, care nu a avut nicio slujba adevarata pana in momentul in care si-a ticluit intrarea in politica si pana a invatat ca nu este normal ca ma-sa sa-i care la nas blidele cu mancare in timp ce el se juca cu ceasul sub plapuma, ei bine spun, acest individ a inceput sa loveasca in oamenii care au construit acest partid, prin mutari miselesti, asa cum a procedat de curand si cu Sorin Belu, presedintele PV filiala Constanta dar si cu alti presedinti de organizatii din tara, care au avut curajul sa-i reproseze faptul ca a votat in parlament contrar credintei si moralei partidului.
Pe Sorin I'll cunosc de mai bine de douazeci de ani si numai eu stiu cat a alergat acest om pentru salvarea delfinilor din Marea Neagra, pentru orice Actiune ecologista, numai eu stiu cate petitii am semnat si cate semnaturi am strans pentru el pentru ca actiunile ecologiste sa poata avea loc. Numai el stie cu ce resurse a alergat si a mobilizat activistii ecologisti.
Si acum vine acest excroc notoriu, caruia primarul Mazare vrea sa ii rupa si el picioarele, pe care Prea Inaltul l-a invitat sa consulte un psiholog si un sobor de duhovnici si strica tot ce au facut oamenii astia care cred in actiunile ecologiste.
Remus Cernea vorbeste precum un politician desavarsit, nu se enerveaza nici macar cand I se spune ca este tradatorul partidului la portavoce, de la un metru distanta, nu se enerveaza nici cand este interpelat de tinerii care probabil l-au ales si pe care s-a usurat cu bolta prin actiunile lui, nu se enerveaza pe nimic. Nu se enerveaza nici cand primarul I'll numeste "tampita". O sti primarul ceva ce nu stim noi? Pe mine prea putin ma intereseaza ce orificii isi foloseste impostorul in ale politicii, poate sa apartina si unui al treilea sex, nu asta este important. Joaca rolul perfect! Este un actor desavarsit. Dincolo de masca insa nu se afla nimic, se afla doar un individ avid de putere, arogant, tradator si fara caracter.
Presupun ca in curand va pierde sprijinul PSD, cel putin asa ar fi normal intr-o tara normala si asta cred ca trebuie sa se intample. Presupun ca membrii partidului vor picheta sediul partidului ori de cate ori individul va face declaratii de presa si mai presupun ca si biserica va face galagie in ceea ce-l priveste.
Cred ca in scurt timp va fi pus la zid de insusi cel care l-a propus si l-a referentiat pentru un loc in parlamentul tarii. Si odata exilat din uniune, sunt curios cine I'll va mai sustine pe bufonul nostru de serviciu din ultima perioada.
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Perfuzia

Ieri m-am simtit rau toata ziua. Am fost powerless cum ar spune englezul. Si am respirat greu. (ala mic de respira greu… mi s-a spus toata ziua prin firma) Si am avut o ameteala ciudata, cu transpiratii reci, ce mi-au dat de gandit. Dincolo de toate planurile pe care si le face omul, apare cate o ghiara din asta care te strange putin de te face sa-ti reconsideri prioritatile. Acasa nu am fost in stare sa fac nimik, mai putin "datoria de barbat" de dimineata… cum ar spune o veche cunostinta de-a mea, care spunea ca vine din deplasare ca sa-si faca datoria de barbat. Si asta nu insemna sa aduca bani sotiei…

Dimineata am facut 100 de bucati pe stepper, m-am hranit cu o banana si am plecat la birou. Aici au inceput din nou ametelile si transpiratiile reci precum si asa numita - de catre mine - insuficienta respiratorie. Fiind ziua Elenei, am stat cu colegii la masa, am vorbit diverse, iar presedinta organizatiei noastre a conchis ca trebuie sa merg sa-mi fac niste investigatii. Adevarul este ca nici nu prea am mai avut putere sa ma opun, eram cam la limita.

Laura m-a imbarcat in masina ei si m-a escortat la Iowemed, o clinica aflata la cateva minute de biroul nostru. Acolo am intrat la urgenta la un ECG, la raze la plamani, la tensiune, la nivelul oxigenului din sange.

- Tusiti? Fumati? Ati avut febra? Ati avut scaun? (haoleu, da' ce scaun am avut… dar am pastrat pentru mine gandul). Scoate camasa din pantaloni, baga camasa in pantaloni…stati sa va ascult si la plamani, stati sa va masez burta sa nu fie de la stomac, va doare capul, va doare intre ochi? si in final bomboana de pe tort:

- Sa va punem o perfuzie cu ceva vitamine!

Dau sa refuz, inspaimantat fiind efectiv ca un varf de ac va invada plapanda vena mea, dar doctorita ma ia hotarata de mana si ma duce la recoltari:

- Si analize de sange!

Fugiiiiiitzi, oare de ce am acceptat sa vin la doctor? Nu mai bine mergeam eu acasa si trageam un pui de somn si ma recuperam?

Din nou ma intind pe patul din urgenta, o asistenta ingenuncheaza langa mine, dar nu pentru vreo prestatie ci pentru a-mi lua din pretiosul sange. Dupa ce am avertizat-o ca nu va avea sanse sa ma suga de sange, m-am lasat in mainile sortii. Daca o fi sa curga bine, daca nu, asta este. Pentru ca de obicei nu curge… Cu chiu cu vai mi-a smuls cateva picaturi si niste spuma. Laura, care trebuia sa asiste la operatiune se minuna intr-una:

- Vai, dar ce sange gros ai Jonel, nici nu curge! Eh, na, pe bune?

 Si cum pofta vine mancand, dupa ce mi s-a pus mie o branula pentru a-mi conecta perfuzia, Laura exclama (absurd pentru mine):

- Merg si eu sa imi iau niste sange, si asa am pe cardul de sanatate suma aia lunara de care nu beneficiez. Ma duc, ramai aici da? De parca as fi putut sa plec undeva cu perfuzia dupa mine...

Si dusa a fost, ca si cum cineva ar fi dat o cafea sau un suc moca. Sa ma duc eu sa dau sange asa ca si aiurea, doar ca sa beneficiez de niste servicii medicale, cred ca niciodata nu as putea sa fac asta. A revenit dupa cateva minute, necajita pentru ca I s-a spus ca totusi nu este bine sa se recolteze sange dupa ce a mancat. Si ea cam mancase… M-a lasat cu perfuzia curgand inca in lesinat corpul meu si a plecat la birou, insistand sa o sun pentru a veni sa ma ia "atunci cand mai are un pic in perfuzie". Ramanand singur, am intins mana si am dat putin de rotita perfuziei, in asa fel incat sa curga mai repede. Cand s-a terminat perfuzia, o asistenta tinerica a venit si mi-a scos branula, iar odata cu leucoplastul si cativa centimetri patrati din pretioasa blana mea de pe mana.

Am platit repede si departe de clinica am plecat... Nu inainte de a mi se inmana o reteta. Cica mi-am consumat mineralele si ingredientele potrivite pentru ca celulele mele sa activeze energia naturala...

Am ajuns din nou la birou unde am fost primit ca Lazar atunci cand a fost adus inapoi de Isus. Dupa care am inceput din nou sa respir... greu.

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Despre vaci

It's Friday...

Pana acum nu am stiut ca mai mult de jumatate din colegele mele habar nu au ca rolul cocosului, nu este doar acela de a-si  incaleca consoartele si de a le ciupi de creasta atunci cand vor sa … procreeze. Nu mai stiu cum a ajuns discutia in acest punct. Insa s-au aratat foarte curioase si contrariate cand le-am spus ca respectivii masculi inaripati poseda un instrument ajutator in acest sens si care nu este chiar un penis ci doar o papila care se deschide in momentul in care cele doua pasari sunt imobilizate (Cocosul imobilizeaza gaina, de obicei prin folosirea ciocului cu care se prinde de penele gainii din regiunea cefei. Picioarele, si pintenul cocosului sunt fixate inapoia aripilor gainii, tot cu rol de imobilizare. Dupa imobilizarea zburatorii are loc copularea propriu-zisa in care cocosul isi depune materialul seminal in oviductul gainii, pentru ca gaina nu are vagin…). Se uitau la mine neincrezatoare, posibil enervate ca pana in acest moment au crezut ca toata treaba se face doar calarind, batand din aripi si ciupind gaina de creasta. Dap… si ca gaina probabil ca are orgasm de la ciupitura neastamparatului cocos…

A urmat o avalansa de discutii contrare, timp in care am fost facut scarbos si in care au spus ca delirez, ca de fapt gainile procreaza doar pentru ca sunt ciupite de creasta cu cocosul in spinare….

Dupa documentarea de rigoare, fetele au conchis ca am dreptate…. afland si ca un cocos sanatos are in harem pana la 10 gaini… de unde a rezultat o alta discutie in care s-a dezvoltat faptul ca un ou fecundat are ceva in el si ca este mai gustos. Normal, pentru asta sunt buni si masculii astia de ceva…

Azi, cineva din cladire a adus doi saci de pantofi (noi) de dama de vanzare. Evident ca toata suflarea din firma, mai putin eu, a purces la talciocul ad-hoc, spre a scormoni in gramada de galosi si spre a-si usura cardul de salarii de ceva maruntis.

Care fie vorba intre noi numai maruntis nu s-ar putea numi, avand in vedere preturile destul de generoase… Ma amuz indosebi atunci cand fetele isi achizitioneaza tot in cadrul unor expozitii cu vanzare ce au loc la sediul firmei noastre lenjerie intima. Se inchid in cusca, chitaie, necheaza, pesemne ca isi probeaza cu sarg accesoriile si rad, strigand sa nu intru peste ele… De parca as vedea ceva nou, nemaivazut… In rest, este vineri si toata lumea viseaza la week-end-ul ce sta sa vina... este de bine, visul cu munca se impaca mereu foarte bine...

Si nu in ultimul rand LA MULTI ANI VIO!

Ganduri tarzii

Ma gandeam la ce cacat se gandea Tanase atunci cand pierdea balonul pe teren in meciul cu englezii din seara asta... ai fi spus ca acuza o durere surda intre pula, ranjea bezmetic si mingea i se scurgea mereu pe langa picioare... Cred ca se vedea din nou intre pulpele bombei sexy, parea ca se gandeste mereu doar la ridichea uriasa si la vagauna roz... In sfarsit, a fost un meci bun, cu faze frumoase, chiar daca nu foarte tehnice, ai nostri si-au aparat pe cinste sansa. Si in sfarsit arbitrajul a fost impartial...

Am avut ultimile trei zile aproape infernale in Bucuresti, la un client al carui contabil sef ar enerva si cea mai calma persoana. Ne-a mintit ca pe prosti, iar noi ne-am bucurat atunci cand am reusit sa o demascam. Eu nu inteleg oamenii astia care spun ca au un document iar apoi iti dau prosteala si te duc cu zaharelul pana reusesc sa intre in posesia documentului sau te duc cu vorba pana in panzele albe. Si la orice cerinta sau remarca sa spuna invariabil "este imposbil". In fiecare dimineata dar si in timpul zilei parea ca ne impunge. Chiar si fara impuns, privirea o trada de fiecare data, chiar daca nu izbucnea intr-un Muuuuuuuu prelung...

Aseara, dupa o zi lumina la client, am mers intr-un mall sa mancam. Fiindca se facuse tarziu sa mai mergem undeva si pentru ca ne era si sete, am luat din drum doua Heineken si o sticla cu apa si ne-am intors la hotel. Pentru ca punga era aproape transparenta, lasand sa se vada continutul, am zis ca nu voi intra in hotelul de patru stele cu incarcatura in mana. Asta pana i-am spus Laurei ca ii voi cara eu laptop-ul in schimbul micii pungi. Laura a acceptat pe loc schimbul, apoi vazand chipul meu senin m-a intrebat candid: "nu inteleg ce interes ai?" I-am spus abia in lift iar ea a ramas surprinsa ca m-as fi rusinat doar pentru ca as fi intrat cu berile la vedere in hotel...

Dimineata, la micul dejun m-am razgandit cu privire la rusinea mea. La intrarea in salonul in care se servea micul dejun, o domnisorica statea infipta in fata unui pupitru si intreba fiecare oaspete in romana sau engleza ce numar are camera lui, apoi bifa nervos pe foile din fata sa. In momentul in care am intrat eu, domnisorica s-a uitat la parul meu valvoi ezitand in ce limba sa ma abordeze. I-am spus eu numarul camerei. Pe langa mine, a trecut in acest rastimp o diva imbracata in ciorapi negri foarte transparenti, iar pe deasupra acestora purta un pantalon scurt, dar foarte scurt si destul de larg, gen fusta... Fiind mai grea e urechi nu a auzit cum domnisorica realmente a strigat dupa ea "room number please" si a trecut mai departe spre farfurii, parand tare infometata... Ca un veritabil gardian al lui Negoita, a inceput sa alerge dupa diva, ajungand in dreptul acesteia exact cand tipa imbracata ca de cross isi punea o felie de cascaval in farfurie, exact langa mine. Room number please a inceput descreierata sa urle la biata nefericita, ca o gardiana in calduri... Mi s-a parut la fel de deplasat gestul ca si faptul ca plasmele din camera sunt legate de mobilierul pe care stau cu cate o sufa de otel de aproape o jumatate de centimetru diametru...

In prima seara in care ne-am cazat, obosite de ziua foarte lunga de lucru, colegele mele nu numai ca pareau obosite, insa chiar erau obosite... Georgiana, incarcata cu laptop-ul, troller-ul si cu husa in care isi purta semeata hainele pentru zilele ce aveau sa vina parea ca paseste in strachini. Numai ca unul din pasi a nimerit exact in mijlocul husei, pe care a sfasiat-o instant aproape cazand din picioare. Pentru ca am indraznit sa rad, s-a rastit imediat la mine, aratandu-si catre mine dintii protejati de husa de sarma: "ce razi, ajuta-ma!" Am izbucnit intr-un ras marca proprie, din care nu m-am oprit pana la receptie...

Aseara ne-am intalnit toata echipa dupa cina tarzie, la Laura in camera, pentru a schita minuta discutiei cu managementul, ce urma sa fie discutata azi. Laura ne-a anuntat timida de la usa: "vedeti ca miroase cam urat in camera..." Mare dreptate avea, in camera mirosea puternic a rahat si nu a rahat cu diverse arome ci a rahat de buda... Initial am banuit-o pe Laura, apoi cu timpul ne-am obisnuit si nu am mai banuit pe nimeni... Pesemne era doar un sifon obosit... M-am intors destul de tarziu in camera si am adormit fericit in mirosul placut din camera mea. Dimineata, Georgiana se plangea ca nu a dormit deloc datorita ledurilor tv-ului si a programatorului climei de pe perete. Probabil ca doarme cu ochii deschisi iar privirea i se fixeaza pe un punct luminos...

Maine este iar ziua femeii....

Computerul

In general ma stresez de la orice nimic care nu functioneaza cum trebuie... Ma stresez si nu pot sta linistit pana ce nu am eliminat acel stres si inca un timp dupa aceea... vorba lui Nichita...
Ieri dimineata, sambata fiind, am deschis pc-ul in scopul de a citi presa zilei, fiind conectat in permanenta cu noutatile. Asta fiind un alt stres cu care imi incep ziua... Tot timpul am zis ca o sa incerc sa nu citesc presa macar o saptamana si nici sa nu ma uit la stirile serii, sa vad, o sa plezneasca chisca-n mine?
Deci, deschid eu calculatorul si astept sa ma conectez la internet. Imi da o eroare, incerc din nou, aceeasi eroare... Bine zic, injurand operatorul de internet in gand (sa va iau farfuria in penis) pentru faptul ca nu voi avea sa aflu de ce s-a basit Ponta in cursul serii trecute. Si pun niste muzica sa ruleze un pic mai tare decat in restul zilelor, ca deh, tot este week-end. Dupa un timp, a inceput sa ma racaie indoiala: daca nu "este de la ei" si este de la mine defectul? Incerc din nou sa ma conectez si din nou imi da eroare. Dezinstalez conexiunea si o instalez din nou apoi, cu nume si parola si cu tot neamul ce trebuie trecut pentru a-ti face o conexiune la internet...
Imi da o alta eroare decat cea de prima oara... Dezinstalez din nou, instalez, dau restart de cateva ori, mai umblu prin setarile retelei (complet aiurea) si dau din nou sa ma conectez la internet. Aceeasi a doua eroare. Instantaneu am simtit sudoare pe sira spinarii: incepea stresul! Sa incepem cu inceputul zic: sunam la operatorul de internet: "Buna ziua - Buna ziua, sunt cutare - eu sunt cutare, cu ce va pot fi de folos - NU am internet..." Ii spun operatorului eroarea si ma linisteste: eroarea este de la dumneavoastra, inseamna ca nu aveti placa de retea instalata... Da, asa era, nu aveam reteaua locala -  cele doua calculatoare din bara de jos, nu aveam nicio retea in network conections... Ii multumesc omului de la capatul firului si incep apoi sa ma uit ca bezmeticul prin control panel de ziceai ca cineva imi luase reteaua virtuala si o ascunsese in alt meniu...
Vreme de trei ore am incercat orice stiam in materie de calculatoare. Placa de retea pur si simplu nu era vizibila, nici led-ul nu era aprins, nici retea virtuala nu aveam...Am incercat sa reinstalez atunci Windows-ul, ca ultima solutie. Restartez pc-ul, pun des'tu pe tasta "Del" si nu-l mai ridic... nici macar cand windows-ul a pornit bine-merci ca si cand nu am incercat nicicand sa intru in BIOS. Bagasi-ar mana in ma-sa, am crezut ca totusi am ridicat putin degetul in timp ce programul rula in cele cateva secunde in care as fi putut sa intru in bios. Dau din nou restart si tin apasat butonul cu pricina, avand si ochii atintiti asupra lui, pentru a da siguranta gestului... Din nou, intocmai unui autobuz ce trece pe langa tine in statie si nu opreste, windows-ul a rulat linistit fara a intra in bios.... M-am simtit pacalit, inselat de firavele mele cunostinte in domeniu si am spus ca nu este cea mai buna zi a mea...
Spre seara, bine stresat de aceasta activitate, am iesit apoi cu doua familii de prieteni la bowling, unde mi-am rupt degetele cu cele mai grele bile, reusind sa ma clasez pe locul 6 din tot atatea, insa reusind un loc prietenos la biliard. As fi continuat cu "stresul" si atunci cand ne-am intors acasa, insa am preferat o shaworma mare...
Dimineata, unde credeti ca m-am protapit atunci cand m-am trezit? NU, nu in calculator ci in telefon, pentru azi este ziua tatalui meu, asa ca l-am sunat sa-i spun toate cele bune si sa-l anunt ca vom veni mai dupa-amaiza. "Va asteptam la ora 13, cel tarziu!" Ma uit la ceas - 11.35. Va sa zica, ne-am trezit destul de dimineata pentru o zi de duminica. Bine, cat timp s-a pregatit sotia mea de plecare, eu ce am facut? Acum da, ati ghicit, am mai investigat stresul. Adica am salvat pe dvd tot ce era de salvat, cu gand sa il iau maine dimineata si sa il prezint unui specialist. Si am plecat, nu inainte de a-mi manifesta supararea ca nu am fost destul de abil pentru a face sa functioneze stresul.
Ne-am intors in jur de ora 17 si da, ati ghicit din nou, m-am protapit tot in fata stresului. Am luat de la capat toate setarile, am reinstalat niste aplicatii, nu a pornit. Atunci am inceput sa citesc cu ajutorul internetului telefonului despre acest gen de defectoscopie in cabluri... Dupa doua ore, timp in care am incercat si cateva din solutiile internautilor, o mica interventie a unui forumist mi-a atras atentia: "scoateti din calculator cablul de alimentare pentru doua minute, apoi incercati din nou". Fac si eu intocmai, plictisit si neincrezator, dar cu ochii pe led-ul cablului de retea. Cand am apasat pe butonul de pornire, led-ul s-a aprins si odata cu el si reteaua... Din cauza unui soc de tensiune cel mai probabil din cauza aspiratorului folosit sambata dimineata, am fost stresat un intreg week-end, gata sa impachetez pc-ul si sa il trimit la service. Si am abuzat in zadar si de farfuria operatorului de internet...

Bagajul...

Am plecat destul de dimineata de acasa, daca ora 6 este destul de matinala. Am ajuns la autocar si m-am cuibarit pe un scaun de langa geam, punand langa mine geanta laptop-ului si geanta in care mi-am pus doua camasi calcate. Vorba vine calcate pentru ca au fost calcate aseara, acum fiind impachetate sunt pline de dungi, cu siguranta. Insa mi-am luat o vesta si o voi purta pe deasupra, ascunzand astfel indoiturile. Este criza si nu renteaza sa merg singur cu masina in Bucuresti. Imi citesc mesajele personale si astept ca autocarul sa plece. Ma prefac ocupat pentru ca nu cumva cineva sa se aseze langa mine si sa ma simt inghesuit pana in Bucuresti. Scaunele sunt foarte apropiate, astfel ca daca o persoana mai corpolenta se aseaza langa mine, ma voi simti inghesuit. Imi citesc asadar interesat pana la maxim mesajele, nebagand in seama calatorii intarziati care isi cauta un loc... In sfarsit se pune in miscare hardughia si raman singur pe cele doua locuri. Ma uit in jur, toti oamenii normali... Mai tarziu insa aveam sa aflu ca lucrurile nu stau chiar asa... In fata mea, un calator tanar, cu casti in urechi parea ca da din cap in ritmul muzicii, insa facea mereu o figura, asa, ca si cand ar fi incercat sa-si muste urechea dreapta. A incercat pana la Bucuresti insa nu a reusit. Langa mine o doamna a inceput sa decojeasca o banana. I-o fi foame mi-am zis si nu am dat importanta evenimentului, chiar daca o facea in mod foarte languros. Nesansa mea a fost ca femeia a mancat patru banane intr-un interval de jumatate de ora... Flamanda zic... A incercat fara succes sa stinga lampa de deasupra scaunului care ii improsca lumina exact in fata. Nu s-a gandit sa se mute pe scaunul liber de langa ea si a preferat sa-si puna gluga pe cap pentru a stopa lumina. Dupa o ora, timp in care a transpirat la greu, si-a dat gluga jos si a facut sa apara o cutie craniana cu parul lipit de ea...
Am vrut sa atipesc (...) insa brusc a inceput sa miroasa a ciorapi. Cineva manca pufuleti... Apoi cred ca cineva a ragait pe blat un sandwich cu salam. Iar mi-a dat karma peste cap.
Am ajuns la o benzinarie, am mancat si eu un sandwich indestulator, cu gand sa ma razbun, insa am luat doar apa plata, care nu a avut nicio reactie...
Intram in Bucuresti dupa doua ore si jumatate de la plecare, iar dupa fix o ora am ajuns la Gara de Nord. Am luat un taxi si am plecat spre destinatia finala, catre o institutie de stat.
La poarta un fel de domn (puteai sa juri ca este totusi in noua luni) pe care l-am anuntat ca suntem de la audit si am urcat la urmatorul post de control. In doua minute a aparut un altul care tremurand ne-a intrebat:
- Sunteti de la directia de audit?
- Suntem de la auditul extern al proiectului european, spun, vazand ca omul era deja galben la fata.
Individul crezuse ca a venit controlul intern si a lasat sa scape un oftat de usurare. Am facut cunostinta cu persoanele avand atributii in proiectul cu pricina si am primit asigurari ca vom primi documentele imediat, timp in care ne vom acomoda... Cu ce, nu ne-am dat seama. Cert este ca dupa o ora inca asteptam actele. Am telefonat dupa ele, insa nimeni nu le-a adus. Am plecat sa mancam cu gand ca intre timp actele sa se materializeze in biroul cu pricina. Spre surprinderea lor, la intoarcere am luat cu asalt biroul in care se gaseau actele, lovindu-ne insa de rugamintea de a face o adresa catre institutie in care sa solicitam accesul la documente pentru toate persoanele din echipa de audit, pentru ca initial era vorba de doi experti iar noi eram cinci... La ora patru s-a rupt lantul si oamenii au disparut. Usile erau sigilate cu plastilina, cu sigiliul propriu fiecarui birou. Ne-am simtit ca in X-files la plecare. Securitate inainte de orice insa pentru oamenii de aici timpul trece altfel. Ai spune ca nu sunt afectati de nimic, toata lumea se misca in reluare, spre disperarea noastra, obisnuiti cu un ritm zilnic deosebit de alert. Nu sunt cu nimic mai deosebiti, lucreaza insa la stat...
Ajuns la hotel mi-am dat seama ca am luat in bagaj doar doua camasi, trusa de igiena personala si o pereche de chiloti... Ok, ma dezbrac de hainele de peste zi, imi spal sosetele, le pun pe caloriferul din baie si ...raman asa... vorbesc la telefon si imi dau seama ca arat ca Adam, debarcat in Rai dar netuns vreme de sase luni si inainte de a descoperi rusinea... wtf, in camera este si asa foarte cald...

Despre Partidul Verde si inexistentul domn Cernea

Vineri seara s-a lansat in Constanta biroul Partidului Verde. Mai intai au venit reporteri sa ia interviu deputatului care nu a ales sa jure pe Biblie atunci cand a depus juramantul de credinta, apoi a participat la o intalnire cu oamenii din organizatia locala a partidului, care il asteptau ca pe Mesia sa ii scape de ciuma locala, care prea putin a fost sensibila la doleantele lor, respectiv acelea de a nu defrisa parcurile, de a strange cainii fara stapan si de a face curat in oras...
Stimabilul domn Cernea si-a tratat insa sustinatorii cu curul, jucandu-se pe toata durata intalnirii cu tableta, precum un scolar care a primit cadou un gadget.
Scopul intalnirii a fost acela de a afla direct de la sursa interesele cui le serveste deputatul ales de constanteni, intrucat toata lumea stie ca acesta a candidat sub sigla PSD. Filiala Partidului Verde, respectiv o mana de oameni care au slujit partidul si care au lipit afise pe stalpi, care au sustinut cauze de mediu, cauzele mamiferelor marine din Marea Neagra, oameni care s-au opus exploatarii gazelor de sist, au pus intrebari despre lucruri pertinente, despre programul cu care deputatul isi incepe mandatul, despre prioritatile sale. Deputatul mai sus numit a ales insa sa vorbeasca precum la televizor, intr-un limbaj de lemn, politicianist, in vreme ce oamenii il intrebau ce are de gand sa faca pentru urbea care l-a ales. Ne-a explicat diplomatic ca si-a urmarit scopul inca din anul 2009 cand a candidat la presedentie, stiind de atunci ca lupta de fapt pentru ocuparea unui loc de parlamentar in legislatura actuala. Scopul sau pe termen lung este acela de a lansa in parlamentul european unul sau doi oameni din randul Partidului Verde, dar pentru acest lucru trebuind sa fie portavocea puterii actuale, in lipsa sprijinului politic partidul neavand niciun fel de putere.
La un moment, enervat de faptul ca audienta ii tot cerea socoteala de faptul ca inca activeaza sub sigla PSD, acesta a exclamat: "vai, dar nu-mi vine sa cred, parca as fi la inchizitie aici, nu pot sa cred asa ceva, nu mai inteleg rolul acestei intalniri...". Apoi, vicepresedintele partidului, a considerat imperios necesar sa opreasca intalnirea sub pretextul ca "nu mai exista oxigen in incapere si l-a scos efectiv afara din incapere pe distinsul parlamentar, apoi intalnirea s-a terminat, cu precizarea ca toate solicitarile venite de la membrii filialei sa nu mai fie transmise direct domnului parlamentar ci prin intermediul vicepresedintului, pazitorul bucurestean al stimabilului nostru deputat...
Da domnule Cernea, nu veti ntelege niciodata rolul acestor intalniri, pentru ca ati ales sa jucati cartea puterii si nu veti face niciodata niciun demers care ar deranja puterea, fie ea si cea locala. Nu va veti juca niciodata cu focul, riscand sa va pierdeti sprijinul politic, insa deja v-ati lepadat de cauza partidului al carui presedinte sunteti. Sunt convins ca nu veti participa niciodata in Constanta la vreun miting impotriva exploatarii gazelor de sist, ori pentru a sustine prin vreun ONG crearea unei gradini botanice, gasind ca altceva este cu adevarat important pentru dumneavoastra.
Cum este posibil sa va luati numai consilieri bucuresteni cand dumneavoastra sunteti deputat de Constanta? Cum este posibil sa va folositi de oamenii care au crezut ca veti intreprinde actiuni demne de partidul pe care il conduceti? Cum este posibil sa aveti un limbaj de lemn cu oamenii care au crezut in dumneavoastra si care v-au votat neconditionat, incredintati fiind ca vocile lor se vor auzi prin dumneavoastra? In afara de faptul ca nu sunteti de acord cu predarea religiei in scoli, ce demersuri legislative veti intreprinde?
Ieri ati pus o fotografie pe wall-ul dumneavoastra, in care pe fundal se vede Marea Neagra, ar fi fost indeajuns sa fie doar marea, marea noastra este prea frumoasa pentru a o altera cu prezenta dumneavoastra...

Despre amagite burti

Deplasarea

Ziua se anunta a fi cat se poate de frumoasa. Am plecat de acasa la ora 9 dimineata, am pescuit-o pe Laura la ora 9.20 si am iesit din oras cu destinatia finala Sibiu. La Fetesti am oprit si am baut o cafea, am fumat cate o tigara. Apoi, companioana mea a inceput sa citeasca o carte (Esti un om de neinlocuit?), primita in dar cu ocazia evaluarii anuale, in timp ce pe fundal a trebuit sa aud un intreg cd cu muzica macedoneasca si asta pret de mai bine de o ora... Din cand in cand, Laura si-a aprins cate o tigara, a baut cu zgomot dintr-o sticla de Pepsi fara zahar si si-a butonat telefonul pana la intrarea in Bucuresti, loc pana unde eu am ars-o cu parul in ochi...
In Bucuresti parea ca toata lumea doarme, asa ca am traversat orasul de la sud la nord in douazeci de minute. Am iesit pe autostrada din nou cu gand sa oprim la Dealul Negru sa mancam macar cate un metru de mici, pentru ca foamea incepuse sa-si faca simtita prezenta. Pret de 50 de minute am mers normal, Laura a rasfoit repede o revista si a tinut sa-mi repete de cateva ori ca sigur se va plictisi pana in Sibiu. Ca sa nu se intample asta, masina a tinut sa se scuture de cateva ori apoi a revenit la mersul obisnuit. Dupa cinci minute insa, s-a scuturat din nou, in timp ce un senzor de avarie s-a aprins in bord. Vazand ca nu-i de gluma am tras pe banda de urgenta, oprind motorul si ridicand capota. Un usor miros de ars ni s-a insinuat prin par.
Am lasat-o cateva minute sa se raceasca, apoi am incercat din nou cu cheia sa pornim motorul. Nesansa, acesta ar fi dorit sa porneasca insa ceva il oprea. Am masurat nivelul uleiului si cam atat... Ce poti sa-i faci unui motor de VW? Suni un prieten... Am gasit repede pe internet o firma de tractari auto din Pitesti (fata de care ne gaseam cam la 25 de kilometri), i-am spus pozitia indicata de GPS-ul telefonului si am asteptat cuminti sosirea masinii de tractare, care in 20 de minute a fost langa noi.
Desi nu ne venea sa credem ca totusi ni se intampla acest lucru, ne-am suit in cabina si am plecat spre Pitesti, unde am gasit singurul service auto deschis non-stop. Impropriu spus non-stop pentru ca este deschis doar pana la ora 19 in fiecare zi. Totusi este deschis si duminica, ceea ce este mare lucru, mai ales pentru un oras ca Pitesti.
Patronul service-ului, sotia sa si cei patru lucratori, au facut roata imprejurul masinii si au inceput testele, din aproape in aproape, dupa ce insa a trebuit sa le povestim simptomele avute inainte de decesul masinii.
Dupa jumatate de ora au inceput sa se contrazica. De ce una din bobinele de inductie este mai lunga decat celelalte... "Este clar, asta nu este de la masina asta, a fost schimbata...!" Exclus, am inceput sa-i spunem ca am mers cale de 350 de kilometri si ca totul a fost in regula pana sa se opreasca motorul.
"O fi benzina, am incercat eu timid", deja vinovat ca am alimentat la LukOil si avand ceva referinte proaste pentru aceasta firma din partea unei colege. "Nu este benzina, este fix bobina de inductie, ia uitati aici se vede ca este alungita si rupta, din cauza uzurii". A trebuit sa acceptam ca bobina a fost de vina pentru oprirea noastra inopinata.
- Aveti bobina de schimb?
- E, cum sa avem piese pe stoc? imi spune sugubat patronul stabilimentului...
- Stiu ca azi este duminica si ca toate magazinele sunt inchise, am replicat eu, pentru a-i luat din gura vorbele ce aveau sa curga, spre disperarea mea... Dar totusi nu aveti un prieten?
- Ba cum, nu, acum incep sa intreb pe la pretini...
Dupa circa zece minute a gasit piese telefonic si pentru ca noi eram foarte nerabdatori sa plecam mai repede, omul a luat sase monede de 50 bani si ne-a condus zece metri mai incolo in barul lui, spunandu-i barbanului sa nea dea doua cafele din partea casei, iar pe noi ne-a invitat sa stam pe scaune, spunandu-ne:
- Uitati, pana vin eu cu piese, ca sa nu va plictisiti, va rog sa puneti dintr-o singura mutare piesa in careul format de monedele pe care le-am asezat pe masa, astfel incat din orice parte ai face socoteala, pe orice rand, sa-ti deie suma 4... Eu plec sa iau piesa, asa ca ganditi-va!
- Pana sa faca doi pasi, i-am spus care este rezultatul, mutand moneda in mod corespunzator.
- Nu se poate domnule asa ceva! Ptiu si aproape ca m-a atins scuipatul lui... Bate palma aici ca esti foarte destept....
In douazeci de minute a fost cu piesa inapoi, iar dupa alte zece minute, satui de asteptat in bar, am intrat din nou in service. Patronul avea testerul pus peste volan si mormaia neputincios in barba: nu-mi da nicio eroare si totusi motorul nu porneste... Laura se tot baga in seama intreband de ce nu pleaca odata motorul, eu ii intrebam pe mecanici ce ar putea a aibe totusi... Pana la urma, dupa alta jumatate de ora a venit baiatul patronului, un pusti de 24 de ani, care dupa ce a aflat povestea si a vazut rezultatul testelor a sunat un prieten care rezolva toate problemele electronice ale motoarelor din oras...
Ne-a spus ca mecanicul (the other one) i-a spus ca din cauza defectului cu bobina s-a propagat socul la computerul motorului si l-a scurcicuitat, astfel ca acesta trebuie desfacut. Operatiunea dureaza insa cel putin cateva ore si se poate rezolva contra sumei de 600 lei fara TVA, asta in cazul in care mecanicul electronist (...) nu gaseste o alta piesa defacta in momentul deschiderii carcasei computerului...
Am acceptat sa duc masina tractata la celalalt mecanic acasa. Pe drum, sufa folosita la tractare s-a rupt de doar trei ori spre disperarea mea, constatand faptul ca din cauza nodurilor, distanta dintre cele doua masini devine din ce in ce mai mica, asta in conditiile in care nu ai frana sau ai o frana foarte tare daca nu ai contact la motor...
Am lasat masina, m-am milogit la mecanic sa lase celelalte zece masini care erau la rand si sa se apuce de masina noastra si m-am intors la service, unde Laura astepta ca sclava Isaura cu doua geamantane, doua laptopuri si multa speranta sa ii spun ca masina se va repara....
Am mancat si noi masa de pranz cred ca la ora 17... Dupa o ora, sotia patronului ne-a spus ca ne conduce pana la o pensiune, unde sa stam pana cand masina va fi reparata sau in cazul in care nu, pana a doua zi...
La receptie am spus ca ne-a trimis Durlica, nenea care repara masini si ca ne-a spus sa spunem la receptie sa ne ia mai putin... Fata de la receptie ne-a masurat cu privirea si ne-a intrebat cate ore vom sta, crezand cu siguranta ca vrem camera cu ora si nu stim cum sa zicem...
- 50 lei face, pentru trei ore! Am scos banii, mi-a dat bon fiscal si am urcat pana in camera, cu tot cu bagaj, nu inainte de a-i spune domnisoricii ca nu vom face nimic, doar o sa asteptam ca masina noastra sa fie reparata...
Dupa maxim jumatate de ora, am fost sunati ca masina noastra a fost reparata, o masina fiind deja jos sa ne duca inapoi la service. Cand am ajuns acolo, masina noastra venea cu un alt sofer al patronului, care a demonstrat ca este un profesionist. Ne-a tratat cu mult profesionalism, a facut in asa fel incat sa fim un client multumit, servit atunci cand ii arde buza. Inutil sa va spun ca pretul a fost pe masura...
Evident ca am incercat sa facem networking chiar si in acele conditii, nestiind totusi de unde sare iepurele.
Am plecat, iar de bucurie, Laura a pus din nou cd-ul cu melodii macedonesti. Am retinut cateva cuvinte: caplul, papule si atat...
Am ajuns in Sibiu dupa exact 13 ore de cand am plecat de acasa, cu o grea durere in aproape inexistentele mele fese. Si am incalecat pe-o sea si m-am dus sa ma spal pe cap...

Sarma

Seminarul

Autocarul

Sunt plecat de 6 zile de acasa, in interes de serviciu. Am carat dupa mine bagajul de parca am fost cu cortul. Am avut camasi primele 4 zile, ultimile doua fara, doar bluze, ca femeile... Si ma si inteapa fiind dintr-o lanica... Acum ma intorc acasa cu un autocar care abia se misca. In fata mea sunt pe bancheta din fata 2 indieni, un el si o ea. Pe bancheta de peste culoar este un alt asiatic dar nu-mi dau seama exact ce natie este, pakistanez sau un indian mai spalat, cu un accent englezesc foarte pronuntat.
Cu totii sunt studenti la medicina, in Constanta. Astia din fata mea se scarpina intruna si parca emana un miros exotic de sosete purtate de doua ori. El are barba dar incepand de la perciuni, adica toata fata este o barba, probabil mai mare decat parul din cap, pe care I'll are invelit nu cu un turban ci cu un fes normal. Agita in maini niste telefoane si dintr-o data ma gandesc la rucsacul pe care unul din ei l-a pus sub scaun: daca este o bomba? Imi fac repede rugaciunea in gand si cruce cu limba, apoi incerc sa inteleg ce spun. Cel de peste culoar sta cu familia in Londra, asa se explica accentul, povesteste astorlalti doi ca vrea sa devina medic reumatolog, pentru ca ii place specialitatea asta. Astia din fata mea se viseaza dentisti. Ma uit la ei si mai degraba ii vad teroristi decat stomatologi. Ea este legata pana sub barba cu un batic, are ochelari si o mana soioasa pe care tot o baga intr-o punga cu boabe de porumb. Apoi se scarpina in ochi dupa care isi linge degetul si nu imi dau seama daca ii place zeama din ochi sau sarea porumbului... El se vaita catre celalalt mai spalat, de peste drum ca I'll doare curul cat a stat jos in ultimile ore. Dar la tine in tara cu ce cacat mergi babuinule intre orase, cu vaca? Ea stranuta si se sterge de muci pe maneca puloverului. Celalalt de peste drum se uita cu jind cum astia doi paseaza de la o gura la alta o sticla de Fanta. Totusi astia I'll intreaba daca nu vrea si el, dar oare cine ar fi vrut? Astuia din fata mea ii suna telefonul si raspunde cu "Salamalekum"... Hait, astia sunt arabi deghizati, de fapt arata mai mult a talibani. Ce o fi in rucsacul de sub scaun? Continui sa ii ascult, mai mult pentru engleza impecabila a celui mai spalat. Am ajuns la statia de taxare la Fetesti, ce bine, daca nu au dat drumul la bomba pana acum, ce rost mai are? Doar daca nu o pastreaza pentru podul de la Cernavoda... As manca acum niste carne si cu ochii. Poate un metru de carnati, desi maine as mirosi a usturoi ca un corean in calduri. Nu am mancat carne de ieri si parca sunt gol de cancer... Azi am zis sa merg pe legume si am gafat, sunt aproape lesinat. Eu nu inteleg de ce mananca oamenii care tin apoi cura de slabire. Pentru ca sunt prea slabi in fata burtzii? Eu daca nu mananc, mor, la mine este destul de simplu, nu am rezerve in caz de vreo criza... De sarbatori m-am hranit mai mult decat de obicei, poate si mai cu pofta si mai organizat dar in zadar, nici macar tenia nu a luat in greutate. Uneori ma visez gras si ma trezesc pipaindu-mi claviatura coastelor. Zambesc mereu dezamagit si-mi continui visul. Indienii din fata mea au tacut, nu inainte de a le afla tot arborele genealogic. Acum dinspre ei razbate un miros ca de sosete purtate de 4 ori. Mi-e teama sa si casc, pentru ca miasma mi-ar inunda gatlejul flamand. O sa casc cu gura inchisa si ma gandesc la un metru de carnati...

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Epifania

Satu Mare - Ce oras frumos

Am iesit in oras in cautare de mancare. Doar ce am comandat muschiulet de vitel vienez. Si o bere. Aseara am luat vin rosu sec si din lene nu am luat in camera si o sticla de apa. Rata s-a razbunat: toata noaptea m-am intors pe toate partile si am rabdat de sete, dar nu am coborat in receptie sa iau ceva udeala. La micul dejun am baut mai intai un litru de apa... Azi am decis sa schimb meniul. (Sper ca nu voi fi luat in coarne de vitel). In jurul meu se vorbeste doar in maghiara. Stiu cateva cuvinte insa ma las la mana mea. Spuneam ca am iesit in oras, sa iau pulsul. Pana sa ajung la destinatie - in centru, taximetristul mi-a recomandat specialitati sat-marene: fetele din barurile de noapte. I-am spus ca nu am nevoie de orice carne ci de carne adevarata... Moarta si gatita.

Am mers pe strazi, m-am uitat prin vitrine, fara sa caut ceva anume. Am vrut sa intru la teatru (palcuri de oameni se grabeau sa intre la o piesa de teatru) insa piesa era in maghiara. Nici macar nu stiu cum se numea...  Nesansa...

Am intrat in unicul mall, in fapt un magazin universal cu etaj totusi, cu fix cinci magazine, un Mc, o sala de cinema, cofetarie si doua baruri. Preturi bune la haine, calitate buna, clienti deloc... Am iesit si din nou si am coborat pe bulevardul din centru, plin de magazine si banci (stimabilele colege de la audit stiu despre ce vorbesc). Pe negandite am intrat intr-un magazin si tot pe negandite am iesit cu o cutie in brate. Pret bun, calitate buna... Am plecat in noapte iar pasii m-au condus pe carari stiute la No Pardon, sanctuarul ratei coapte... Intre timp a venit si vitelul personal, strajuit de cartofi bine stropiti cu ulei de masline. Frige. Mananc in graba si scriu pe blog. Mi-am luat o teapa deasa... Vitelul este de fapt un snitzel, facut cu besamel. Il mananc totusi de foame, insa regret nespus ca nu am ramas tot la rata...

O domnisorica bine dezvoltata la bust intra la un moment dat si da cu ochii un suav tur de restaurant. Se aseaza la bar. Isi aseaza cu grija pepenii din dotare pe bar si isi tuguie buzele, dornica. Dupa cinci minute apare un nefericit, vorbesc putin si pleaca impreuna. Eu continui sa imi bag sub nas vitelul si berea. Apoi o tigara. Afara da sa inghete. Sun prietenul cu taxiul... care ajunge in doua minute. Orasul este frumos impodobit cu luminite, bradul de Craciun este superb, la fel si ornamentele de pe gardurile vii. Ce oras frumos ar spune maestrul cantaret.
Inca imi este frig de peste zi, mi-a intrat frigul in oase in hala in care am avut de lucru. A fost o seara de iarna, intr-un oras strain, cu o cina buna si un pahar de bere. Ma opresc la receptie si cer o sticla de apa plata. Nu mai este nimeni in restaurant, asa ca barmanul imi trece apa pe protocol...

Ajung in camera si la tv ruleaza emisiunea Tabu. Niste oameni diformi, de peste 200 kg se cred bebelusi si se comporta ca atare. Au fost abuzati de mici si nu si-au trait copilaria. Acum, desi au 30 ani, stau cu suzete in gura, dorm in patute de copii cu grilaje (evident la scara mai mare si probabil cu picioare de fier), se lasa hraniti cu lingurita, adora mancarea pentru copii, le plac povestile ilustrate, se imbraca in combinezoane de copii (chestii din alea care au colorate iepurasi, caluti, oi, cu fermoar pe mijloc, banuiesc ca se numesc altfel...) etc. Ma intreb daca se caca pe ei si daca le face placere acest aspect, lucru pe care nu l-am aflat din documentar... Au pensii de handicapati... si mai mult decat atat nu sunt judecati de cei din jur. Se pare ca afara, daca gasesti slabiciunea sistemului, poti trai linistit din ajutor social. Un prieten de familie, care fusese postas in Italia, a dat posta in judecata (sorta scrisori si le punea in recipiente, pe destinatii) pentru ca institutia il stresa cu prezenta la program fix... Asa ca nu ma mai mira nimic...

Racla zburatoare (reloaded)

Am ajuns cu o ora si jumatate inainte de plecarea avionului. Nu din vina mea, ci pentru ca odiosul de sofer de pe microbuz a calcat-o marlaneste. Bineinteles ca am avut exact in spatele meu un tanc de nici doi ani care a urlat tot drumul ba in italiana (ma-sa era plecata la munca in Italia, pesemne ca el era plamadit si varsat pe acele meleaguri, pentru ca o rupea bine pe italiana) ba in germana ba in romana.
Cand intr-un final a adormit, au inceput sa stranute pe rand toti pasagerii microbuzului, fara sa exagerez.
La primul stranutat mi-am tinut respiratia circa un minut dupa ce sporii stranutului au fost ejaculati, la al doilea la fel, apoi mi-a fost frica sa nu fac vreun stop cardiac din cauza asta... Asa ca am venit in aeroport bine garnisit cu te miri ce virusuri gripale.
Am baut o cafea la un popas si am tras o tigara (de fapt mi-a tras-o vantul mai mult, pentru ca batea naprasnic) asa ca am ajuns in cele din urma (dupa ce am ascultat vreo douazeci de povesti - de la Pinochio la Harap Alb si dupa ce tancul a vazut pe camp si s-a certat cu numerosi lupi imaginari care veneau sa ii manance nadragii umflati de rahat) in aeroport.
M-am asezat intr-un colt, cat mai retras si am inceput sa ma uit bezmetic pe retele de socializare, sa imi curga balele dupa prajiturile Catalinei, sa raspund la emailuri, sa citesc dintr-o carte si sa pierd vremea in general pana avea sa imi apara autobuzul pentru imbarcare. (pentru ca desi exista un nou terminal, rablele interne ale Tarom-ului stau inghesuite tot la o margine de pista, astfel ca transferul se realizeaza tot cu mijloace auto).
Desi mai erau douazeci de minute pana sa ne imbarcam, eram eu si o blonda in dreptul portii de imbarcare. Ma temeam ca zborul sa nu se amane din cauza ca eram atat de putini pasageri. Cu chiu cu vai, s-au facut zece pasageri, asta in timp ce stateam deja de 5 minute in autobuzul care slobozea nori de fum de motor diesel, avand usile larg deschise. Mi-am luat loc in avion la geam... Sa vad apusul...
Evident, odata ce s-a inaltat in aer, avionul a carmit iar apusul se vedea de la celelalte geamuri, de peste culoar... M-am mutat asadar si m-am repezit sa ma holbez pe hublou, nerealizand ca lovesc cu piciorul o cutie de plastic, cu aerisiri, pentru transportul animalelor... In acel moment, niste mieunaturi stridente au facut ca toti pasagerii sa intoarca pe loc capatanile in directia zgomotului, adica spre mine... Pisica, draga de ea, ma urmareste si asta de cand o tot abuzez pe o surata pe FB, in diferite ipostaze...
Dezarmat am ridicat mainile, scuzandu-ma ca nu am atentat la viata felinei si m-am intors spasit la locul meu, unde nu se vedea decat intunericul. (nu are cum sa se vada intunericul veti spune...). Lumea s-a intors la alune si la suc de rosii, uitand de pisica. In fata mea, un el si o ea au inceput sa se linga pe bot, de zici ca urma sa se toarne o secventa porno. Pentru ce Doamne mi-ai scos pisica intre picioare, as fi ramas si eu sa vad apusul... Mi-am scos cartea si am incercat sa citesc un capitol. Se povestea despre cum seful trebuie sa laude angajatii in public si sa ii muste in particular. Cand sa trec la capitolul doi, avionul a pus realmente frana in aer, lasand sa se inteleaga faptul ca urma sa aterizam. Pisica a racnit iar din toti rarunchii din cusca ei, dar eu eram salvat, eram pe locul meu si lumea s-a intors degeaba...
Am aterizat asa, ca si cum ai tranti la pamant un sac de cartofi si apoi ai da cu piciorul in el pentru a face loc altuia... Clatinandu-ma, m-am repezit la masina care ma astepta si departe de aeroport am purces.
M-am cazat apoi am plecat sa imi intalnesc urmatoarea victima, care insa a fost savuroasa. Stiti care a fost victima, daca am ajuns la Satu-Mare: Pulpa de rata pe pat de varza rosie calita in caramel, garnisita cu portocala. Un pahar de vin rosu sec, a pus capac acestei zile.

Un nou inceput

Ca o lumina in intuneric...

Eli, Eli, Lama Sabachtani? (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?) Asa isi incepe David Psalmul 22. Asa a strigat si Mantuitorul pe cruce.
Asa imi vine si mie sa strig, cand vad ca sunt din ce in ce mai mult scufundat in neagra mocirla a neputintei de a fi doar un simplu fir de praf in bataia vantului... Intr-un peisaj hibernal, unde nimic nu se mai intampla. Imi este mai la indemana aceasta forma de strigat interior...
Si atunci ma intorc mereu la Iov (va recomand tuturor, calduros sa cititi aceasta carte din Biblie!), la peisajul Biblic atat de mult incercat in credinta de catre insusi Dumnezeu.

http://biblia.resursecrestine.ro/iov

In cartea sa "Dumnezeu e mai aproape decat crezi", John Ortberg are o abordare foarte apreciata de mine privind cartea lui Iov.
Dupa cum bine stiti, Iov era un om placut lui Dumnezeu, fara vina si integru, dar care devine un personaj fara voia sa in povestea dintre satan si Dumnezeu. Acesta din urma i-a daruit o viata minunata, direct proportionala cu ascultarea pe care Iov o practica. In momentul in care personajului cu coarne i se permite sa aduca dezastrul in viata lui Iov, iarna hibernala s-a asternut asupra existentei acestuia.
Iov isi pierde pe rand vitele, averea, slujitorii, copiii. El insa jeleste, se inchina, plange si lauda numele Domnului.In fata suferintei el ramane credincios lui Dumnezeu.
Cand este acoperit de bube din cap pana in picioare, el primeste cu inima deschisa si necazul acesta, stiind ca vine de la Dumnezeu. Prietenii sai vin de la mare departare auzind despre necazurile acestuia si izbucnesc in lacrimi la vederea acestuia: nimic nu-i pregatise pentru imaginea pe care Iov o arata in jurul sau. Sapte zile acestia au stat in tacere si au plans impreuna cu Iov fara a-i adresa un cuvant. (de aici a ramas si obiceiul evreiesc de "a sta shiva" - a sta sapte zile - prietenii vin si stau sapte zile cu persoana in doliu).
Asa cum descrie Ortberg, "Iov este absolut convins ca Dumnezeu l-a parasit si se plange ca ceea ce vrea cu adevarat este o sansa de a regla conturile cu acesta intr-o confruntare directa, ca de la om la Dumnezeu".
Dumnezeu ii raspunde lui Iov tot cu intrebari, pentru a-l face pe acesta sa inteleaga ce fel de persoana este EL.
Prin faptul ca Dumnezeu ii arata lui Iov ca El isi gaseste placerea inclusiv in animalele care la prima vedere nu par bune la nimic ("pentru ca Domnului ii place extravaganta, lui ii place sa se delecteze cu frumusetea celor mai putin importante creaturi - Anne Dillard"), acesta ii spune de fapt lui Iov ca merita sa fie cu El, merita sa fie in viata si sa il urmeze. Pentru ca Dumnezeu este bun in mod gratuit si de o generozitate imposibil de stapanit si irational in dragostea Sa. Dumnezeu iubeste extravaganta! Este bun fara absolut niciun motiv, este bun pentru ca ii place sa daruiasca. Exista tinuturi pustii in care nimeni nu traieste dar in care El trimite apa pentru ca acele locuri sa fie pline de frumusete!
Asadar, Mantuitorul a strigat pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit? Crucea reprezinta paradoxul suprem: Dumnezeu traieste experienta absentei lui Dumnezeu, astfel incat sa se poata apropia de noi in pierderea si in suferinta noastra.
In cartea lui Iov, ni se arata de fapt ca o fiinta omeneasca poate sa ramana alaturi de Dumnezeu cu credinta si dragoste chiar in toiul unui peisaj hibernal... Cum statea el pe gramada de cenusa, facand sa-i supureze ranile cu ajutorul cioburilor vaselor de lut sparte, pe cand se simtea zdrobit, bolnav, batjocorit, nedumerit si deznadajduit, Iov a descoperit un lucru pe care oamenii care sufera invata ceva mai bine ca oricine altcineva. El nu era singur, nici macar in peisajul acela hibernal. Era cu Dumnezeu! In finalul cartii, Iov este bun in mod gratuit, este incontrolabil de generos, iubeste irational, daruieste fara niciun motiv... Pune nume fetelor sale cu totul neobisnuite (Iemima - porumbita; Chetia - scortisoara; Cheren-Hapuc - cornul fardului de pleoape...) si le da chiar si o mostenire, lucru total neobisnuit in lumea antica, fetele fiind considerate de importanta strategica minima...
De aceea ma intorc mereu la aceasta carte, pentru ca are darul de a ma aduce pe linia dreapta. Pentru ca este o scena pe care ma regasesc de fiecare data cand vine iarna in sufletul meu, chiar daca prima data nu inteleg de ce... care este rostul acestei ierni venita pe neasteptate...

Calatoria

Am ajuns in gara Suceava cu aproape o ora inaintea plecarii trenului. Gara, frumoasa pe afara si dezolanta pe interior. M-a trasnit un puternic miros de imputit. Zece metri mai incolo, un boschetar isi usca ceea ce ar fi trebuit sa fie niste sosete, pe un calorifer. Imi era foarte foame, dar brusc mi-a trecut... Un altul isi sufla mucii intr-un colt, apasandu-si frenetic fiecare nara si facand sa zboare cate un mic gheizer din fiecare. Descumpanit am iesit din gara si m-am infundat in transeele de zapada, cu arme si bagaje. Am mers cateva sute de metri si am gasit un magazin mixt, de la care m-am aprovizionat cu articole de bagat sub nas pentru lunga noapte ce urma. M-am intors in gara si am iesit direct pe peron. Inauntru aerul devenise irespirabil. Afara, la -15 grade blugii s-au transformat repede in tabla...
Pe peron, printre calatori o femeie cu o fetita care cara o cutie speciala pentru animale. Desigur ca m-am gandit instantaneu ca nu imi doresc sa fiu vecin de compartiment cu ele! La un minut dupa gandul meu, femeia imi expune rugamintea de a o ajuta cu bagajul, precum si faptul care vagonul 3. Vine trenul, urcam si descoperim ca suntem vecini de compartiment... Este clar ca nu voi dormi. Copila vorbeste zgomotos despre serbare si alte evenimente la fel de interesante pentru mine. Pisica nu zice nici pas, se preface moarta in cusca ei. La prima statie urca un fost CFR-ist, mecanic de locomotiva. Mai mergem putin si apoi ne oprim undeva, intr-o halta, pret de 4 ceasuri. Mecanicul injura frumos pe actualii conducatori ai firmei in care a activat pret de 30 ani. Ne spune povesti frumoase, din vremurile in care el era fochist, apoi ucenic pe locomotivele cu aburi. Copila adoarme, incovrigata pe 2 scaune. Trenul porneste aproape in zori de zi. La urmatoarea statie mai urca un domn, care are treaba in Constanta. Pisica isi incepe activitatea, miauna ca beata, aproape plangand. Femeia o scoate din cusca si o lasa libera. Fetita se trezeste si incepe sa turuie. Dupa zece minute suntem acoperiti toti cu zeci de fire de par alb, de la pisica. Imi bag botul in punga de mancare. Dupa cinci minute toata lumea are propria punga sub bot. In compartiment candeste acum a copane, snitel, muschi file si probabil a urina de pisica.
Trenul opreste iar aiurea, intr-o mare de zapada. Copila vorbeste fara sat, spune poezii, numara si smulge blana pisicii cu o frenezie greu de descris. Sunt atat de obosit ca nici nu as putea dormi. Urasc trenul pe distante lungi. Vedem pe rand doi iepuri, o vulpe, niste rate salbatice. Totul este o mare intindere alba. Prin geam urla vantul de-a dreptul. Transformam o perdea in garnitura. Se face mai cald. Imi scot haina dar raman cu fularul si 3 pulovere. Nu-mi este frig, dar asta abia dupa 7 ore in care situatia a fost alta. Pisica ne-a calarit pe toti, pe rand. In compartimentul alaturat este o trupa de tuciurii ce merge la Constanta cu dansul caprei. Rad zgomotos, ragaie si trantesc usa. Ies pe hol sa ma mai dezmortesc, insa duhoarea ce vine de la buda ma doboara... Teoretic, mai avem 5 ore pana la destinatie. Afara nu se vede la mai mult de 50 metri...
Fetita spune povesti inchipuite de o ora. Nu o asculta nimeni, nici macar pisica, care se linge trist intre pulpe... Au trecut mai bine de 12 ore de cand am plecat la drum. Mi-e somn si probabil as adormi instantaneu daca tenia de fata ar inchide gura pret de cateva minute. Vreau acasa, in patul meu...

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Clientul

M-a privit initial uimit. Am schimbat carti de vizita. Apoi nu m-a mai privit, privind numai la cel de-al doilea interlocutor. Vorbeam dar nu se uita la mine. Probabil, m-a masurat in functie de ... umbra pe care o aruncam pe birou. Eu ca si intreg, eram cat jumatate din unul din picioarele sale. Burta lui semana mai curand a bute. Ii mai lipseau in acest sens doua cercuri si ceva cuie. Mi-a trebuit un timp pentru a inceta sa ma minunez de gabaritul sau depasit. Apoi am incercat sa intru in carti. Incet. Diplomat.
Cand a fost cazul, am intrat in jocul cuvintelor aruncate peste masa si am spus ce vreau. Ce documente vreau. A fost uluit. M-a privit. Dintr-o data existam. Dintr-o data a privit dincolo de carnea mea, absenta fiind... Dintr-o data faceam parte din joc. M-a descoperit brusc. Oare atat de putina incredere inspir la prima impresie? Mi-a spus ca nu-mi poate da unele documente, dar ca imi poate facilita accesul nestingherit la cea mai mare parte a cererilor mele. " Vreau doar banii mei, care sa-mi insenineze Craciunul, apoi va dau tot ce vreti" - mi-a spus senin, ca o zi de primavara... Am plecat cu el. Avea o masina de teren greu de descris. Pe afara nu se mai vedea marca iar in interior nu se mai zarea interiorul... (in acest moment din peretele camerei se aud gemete intense... dau televizorul mai tare, insa gemetele il egaleaza... nesansa... ea geme atat de tare incat il acopera atat pe el cat si pe umilul meu televizor; apoi tacere. sper ca au murit fericiti) Isi cere scuze pentru mizeria din autovehicul (in continuare nu am dibuit marca, pentru ca si volanul cred ca era modificat) apoi plecam sa ma cazeze aici, unde iar se aud gemete in delir... [Halal recomandare de pensiune mi-a facut avocatul. Pesemne ca are amintiri unduitoare de aici. Mi-am scos o bere din frigider si am aruncat-o in zapada din balcon. Astia din perete isi dau palme si urla. Fugiiitzi. Daca se opintesc putin in peretele de rigips, astia ajung cu usurinta in patul meu....]
La televizor se anunta cod galben de viscol. Sa fie! Eu sunt in Botosani si sper sa reusesc sa plec pana de Craciun. Sper sa ma extraga si pe mine firma cumva de aici, pe orice cale. De altfel, oamenii locului fac mancare excelenta. Mai devreme am mancat o tochitura cu mamaliguta. [vecinii gafaie in continuare, inca au baterii, se aud zgomote de lemne rupte - pesemne au rupt patul]
Am monopolizat azi activitatea intregului birou cu cererile mele de informatii. [asta din perete cred ca a facut-o negresa pe vecina, atatea palme s-au auzit. O avea nevoie de ajutor? La ea ma refer...]
Ca sa inchid bucla, dupa ce m-am cazat, clientul m-a dus la sediul unde avea documentele contabile. Aici am dat toata activitatea peste cap prin cererile mele. In mod nefiresc, oamenii imi dau toate informatiile cerute. Cred ca este primul client care cel putin aparent, raspunde direct interesat la toate intrebarile si inca foarte profesionist. [vecinii au dat drumul la dus: era si timpul, credeam ca cineva va lua foc, oricum au fost in timpul standard...]
Ma intorc la bere si o recuperez din zapada pana la genunchi din balcon. O gasesc cu greu si o deschid: sfaraie duios. [vecinul tuseste, asa, ca si cum ar face un cocos care crede ca si-a ingenuncheat gaina, apoi se aude o alta palma: s-au imprietenit...]. V-ati prins: Am aruncat-o in zapada pentru ca frigiderul nu era bagat in priza. De ce ar fi? Afara sunt acum cel putin -12 grade. Un miros suav, de gratar, mi se insinueaza in par in timp ce scutur berea de zapada. Este 23 fara ceva, sigur vor crede ca sunt nebun daca mai cobor la ora asta sa cer o friptura (sanatoasa) de porc. Mananc niste covrigei vanilati. Berea isi face lenesa loc printre cocoloasele de aluat formate pe gatlej... Mai citesc un email. [vecinul tuseste: este clar, nu este de cursa lunga]. Mi-e foame, m-am gandit ca boul la carne (...). Lupul din mine face legea. Hotarat trebuie sa cobor. Mi-e foame de carne....

Sania zburatoare

Am crezut ca drumul pana in Bucuresti a fost toata aventura zilei in care inca ma aflu...
La check-in, un ins sigur pe invers, imi zambea tamp si-mi povestea ca este posibil sa aterizam la Iasi si nu la Suceava. Apoi vom fi preluati cu autobuzul si plimbati noaptea prin Moldova, eventual cu un circuit al manastirilor, vorba unei bune colege!
Am zis ca glumeste, apoi am sunat indignat la aeroportul din Suceava. Un moldovean get beget mi-a spus ca aeroportul este curatat si ca nu au ceata, insa daca va veni, atunci exista desigur posibilitatea aceasta...
Am numarat vreo 5 copii mici pe bancile din terminalul in care ma aflu. Sper cu toata inima ca niciunul sa nu urce in acelasi avion, nu de alta dar nu as mai suporta si racnete si miros de scutec plin...
Au anuntat zece minute de intarziere. Sper ca vor fi doar astea. A venit autobuzul si ne incolonam spre imbarcare. Tocmai ce am fost anuntati ca este posibil sa aterizam la Iasi. Deci nu este o gluma. Stau in primul rand, fata in fata cu fetele de la Tarom... In avion miroase a cherosen ars. Niste baieti degivreaza aripile de zor. Doamne, fa sa aterizam in Suceava, dar in siguranta! Promit ca maine sa fiu bun cu clientul la care merg! Servim o mica gustare, bem un suc de rosii. Pilotul iese sa se plimbe la buda si ne spune ca poate reusim sa aterizam la Suceava!
Sunt doar o zebra in deriva... Pana sa imi scot pieptul de pui dintre dinti, pilotul ne spune ca aterizam acolo unde ne-am propus... Contactul cu pista a fost urat insa mi-am revenit repede. Gerul de la Suceava este mult mai violent decat al nostru. Ura, am reusit!



Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Microbuzul saltaret

M-am gandit eu cu temei ca ar fi mai bine sa fac drumul pana la aeroport cu un microbuz care sa ma lase la imbarcare.
Zis si facut: am facut rezervarea si la ora 16.30 am plecat. Fireste ca soferul nu a avut sa-mi dea bilet, drept pentru care va trebui sa fac un drum pana agentie, abia la intoarcerea de la Botosani. Nu-i nimic, am zis, se mai intampla...
Am inceput sa rulam, intovarasiti de o ploaie absurd de insistenta. La un moment aceasta s-a transformat in lapovita si apoi in zapada. Acum ploua cu ghiata, se aude cum bate ghiata in tabla de deasupra. Soferul o arde ciobaneste cu viteza. Mi-au inghetat picioarele pentru ca am prins loc in spatele masinii, unde caldura nu ajunge. Nu-i nimic, ma voi incalzi cand ajung, poate beau un vin cald.
Soferul doar ce a facut o manevra brusca iar masina a fugit de cur. Apoi iar. Spaniolul de langa mine si-a pus centura. Apoi si pasagera din capatul banchetei. Trecem pe langa TIR-uri iar parbrizul este improscat secunde bune de zoaiele de pe autostrada. Din nou manevre bruste, care sunt resimtite cu mult drag (...) In spate. Iar depind de altcineva. Mi-am facut cateva cruci cu limba: bancheta este prea mica pentru a avea loc sa-mi misc mana...
Mai avem cativa kilometri de fapt vreo 36... Continua sa ploua cu ghiata.
Microbuzul continua sa salte ca o coaja pe sosea. Sunt sigur ca voi ajunge la timp pentru imbarcare. Am staruit azi prea mult pentru a reusi sa ajung la destinatie.
In fata mea este o femeie cu doi copii mici. Baiatul, nu mai mare de patru ani spune razand ca Mos Craciun este tata-sau. Eu cred ca am aflat adevarul prin clasa I. Apoi am spus colegei de banca. A doua zi, ma-sa a cautat-o pe mama si i-a spus cu obida ca i-am stricat fetei ei copilaria. Ei bine, copilaria i-a fost stricata prin clasa a VII -a cand ea a inceput sa fie inghesuita pe sub scari de baietii din clasa a VIII-a....
Mai am putin... Mi-a facut creierul zdrente soferul asta. Este si noapte si nu se vede nimic afara. Suntem acum pe portiunea de autostrada care este turnata. Fundul microbuzului face ca tamba... Salta in toate directiile... Bine ca nu am mancat nimic. Mesajele curg tarla pe email, iar eu scriu ca si cum acum invatat sa slobozesc cuvintele! Ghiata loveste din ce in ce mai tare plafonul microbuzului. Bloody hell, pe sosea este zapada si ghiata cred, iar noi mergem in continuare cu viteza mare. Cred ca se vede Bucurestiul, of, am scapat si de data asta. Sper sa am mai mult noroc cu avionul, desi stiu ca merg spre inima inghetata a Moldovei, unde ieri aeroportul era plin de zapada. Urmeaza imbarcarea in sania zburatoare...
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Protest

Florile apusului

Foamea

M-am trezit la ora 5 azi dimineata.
Cu noaptea in cap! Mi-am facut toaleta obisnuita, m-am suit in masina si am luat drumul Bucurestilor! Mi-am luat colega de acasa si am intrat pe autostrada. Drumul, destul de lejer, desi isi anuntasera prezenta guvernantii, in scopul taierii unei panglici pe tronsonul Medgidia - Constanta. Dar astia dorm pana tarziu... Panglica trebuia sa fie taiata acum multi ani, insa da bine la imagine sa inaugurezi ceva in prag de alegeri...
Mergem la un curs privind raportarea pe IFRS. Drumul este luminat intens de o Luna plina, fabuloasa, ce arunca umbre fantastice prin straturile de cer liber, fara ceatza. Nu avem chef de vorba niciunul. Este prea devreme. La ora asta am fi fost fiecare in patul sau. Lasam radioul sa mearga. Se anunta deja Mos Craciun... Spre disperarea mea eterna!
Ajungem la Fetesti, bem in fuga cate o cafea, apoi urcam lenesi in masina. Ne facem chef de vorba. Mancam in liniste cate un sandwich, gros cat un turn! Dar bun! Colega mea a facut unul si pentru mine! Cu greu I'll termin...
Totul incepe apoi sa semene cu un peisaj de poveste. Ceata este atat in dreapta cat si in stanga autostrazii. In dreapta, copacii par ca stau in aer, ceata este foarte joasa, la nivelul trunchiurilor copacilor, astfel ca se vad doar coroanele acestora. Brusc, ceata apare si pe banda noastra de mers. Reduc viteza la 150 km/ora... Merg cu toate simturile ascutite. Ajungem in cele din urma la curs, care a inceput de ceva timp.
Ne intalnim cu alte doua colege. Lumea pare vioaie, vad si cativa cunoscuti. Pana la ora 10 a fost OK, cursul foarte interesant. Se da apoi pauza de cafea si o mica gustare. Se stinge tot de pe mese, instantaneu.
Din nou in sala pentru doua ore, la fel de interesant. La pranz insa, s-a rupt lantul. Toata lumea se repede la mancare. Multa mancare, prea multa! Sarmale, carne de pui, chiftele, salate, sparanghel si alte bunataturi. Practic lipsea de acolo un sobor de preoti... sa dea cu busuiocul dupa meseni...
In cinci minute se asterne tacerea peste toata lumea. Un trafic infernal pe langa platouri, zgomote de cutite cazand, -ba multi si-au suflecat manecile si au renuntat la tacamuri - doar furculite lovind frenetic vesela intr-un drum du-te vino intre farfurii si sub nas... Toti au farfuriile pline si baga material in gaurile negre in care materia dispare hulpav...

Auditorii par destul de flamanzi. Dulciurile dispar si ele instantaneu.
In sala, toata lumea pare deodata adormita. Se expune IAS 16. Lumea casca. Lectorul vorbeste repede si da slide dupa slide. Ne pierde la un moment pe toti. Impozite amanate. Lumea se trezeste si se uita in jur apatic. Se mai da o pauza. Se mai fumeaza pe holuri...

Intarziatii cauta mancare. Necastigator...
Laura ne introduce pe ordinea de zi dorinta ei de a merge pe la piata de flori... Apoi o introduce iar spre amuzamentul (sau disperarea sefei :). S-a hotarat: mergem. Ne intalnim cu o veche colaboratoare si discutam despre energie verde. Dobanzi nedeductibile si gradul de indatorare, explica lectorul, care din cand in cand intreaba sala daca audienta mai este cu el. Auditorii ramasi la curs mai ridica uneori capatanile... Multi au cedat nervos ori au preferat sa doarma acasa...
Foamea a fost invinsa si azi, gratie pomenii generoase a sponsorilor seminarului.
Ne pregatim sa plecam spre casa, noi trebuie sa invingem ceatza de pe autostrada!

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania