Noapte buna

Evident ca nu m-am asteptat la miracole de la alegerile de azi. Ma asteptam la ceva diferente dar nu la scor de rugby... Am avut treaba dimineata si am asteptat sa vad fetele oamenilor din televiziuni inainte sa plec la vot. Am vazut ca toti erau ca la parastas si am inteles cat de grav este.

Am iesit din casa, am dat zapada jos de pe masina, m-am imbracat adecvat pentru a sta afara o ora, poate doua pentru a vota. In Chicago ninge de doua zile dar pana acum nu a fost foarte frig, deci am zis ca poate voi avea ceva dialog de calitate la "coada".

In parcarea bisericii unde am ales sa votez, doar cateva masini. M-au napadit gandurile: s-au terminat buletinele de vot, cine m-a pus sa vin la ora doua dupa masa? Intru timid si un singur domn la masa cu buletine imi spune buna ziua in graiul nostru. "Mai aveti buletine"?, l-am intrebat timid... "Sigur, poftiti de votati"... NIMENI in afara de mine in sectia de votare. Ceilalti membri ai comisiei de vot erau la masa pentru ca in spatele unui paravan se auzeau nervos tacamuri lovind in farfurii. Diaspora a tradat de data asta. Sau nu.

Cred ca diaspora s-a saturat sa fie folosita doar in cazuri disperate si s-a facut ca ploua de data asta. Cat despre mine am ales sa imi exercit acset drept cetatenesc pentru ca mi se pare foarte normal sa cred in miracole. Votez de cand am putut vota si mereu am fost dezamagit de cine a iesit, cu o singura exceptie, un personaj care insa a esuat lamentabil in ultimii ani.  In 2000 am votat cu Vadim in turul doi, desi se zvonea ca bietul nebun avea sa ne scoata de pe harta lumii civilizate. Lasa ca ne-a bagat janghinosul de iliescu (un bou si un tradator de tara) de nu am mai putut duce atata civilizatie. Niciodata nu am putut intelege cum milioane de oameni pot vota (de mai multe ori) cu un comunist atat de brutal si de necizelat precum individul asta... Probabil ca nici eu nu am invatat nimic.

Am plecat de la sectia de votare si am sperat ca in urma mea vor da buluc zeci de mii de votanti. In Illinois sunt zeci de mii de romani si cele mai multe sectii de votare din State. Vremea rea cred ca le-a dat multora planurile peste cap, desi mie nu mi le-a dat. Mi-am rupt din timpul meu si am mers la vot. Ma intreb ce au facut cei 55% din masa de votanti din tara, care a ales sa stea acasa azi. Nu inseamna ca s-au cacat pe viitorul lor pentru urmatorii patru ani?

Ma intreb ce sens a avut Ciolo pentru un an, daca nimic nu s-a miscat in constiinta tinerilor? Tinerii la cluburi iar pensionarii la vot, ce algoritm profitabil pentru toti.

Evident ca sunt trist insa nu asa cum obisnuiam sa fiu in tara de fiecare data cand se afisau sondajele de opinie si cand simteam ca ma sufoc pentru ca eu stiam ca votasem... bine. Acum sunt putin mai detasat si poate putin mai spasit, nu mai cred in duhul apelor si nu mai rectionez atat de violent la astfel de esecuri. Pentru ca ma amagesc cu gandul ca poate pana ma voi intoarce eu, se vor fi schimbat in foarte bine toate lucrurile care m-au facut sa plec din tara. Stiu ca sunt naiv dar mai stiu si ca am puterea de a nu ma mai intoarce.

Pentru ca intr-o tara in care castiga alegerile partide care au liderii actuali condamnati pentru acte de coruptie ori alte fapte penale, in care liderii de carton ai opozitiei se cearta pentru locuri caldute fara o viziune clara pentru tara, fara o alianta cu partide din aceeasi grupa, fara a invata nimic din greselile recente, la ce te poti astepta pentru viitor? PDL a disparut, PNT la fel, PNL mai are putin si dispare in negura istoriei, psd straluceste ca sub sceptrul lui iliescu (un comunist criminal, care a dus tara inapoi cu 20 de ani cand a chemat si a multumit minerilor pentru ca au contribuit la inabusirea tentativei de inlaturare a lui) si castiga alegerile la scor ce ar face de rusine orice alt partid cu pretentii din lumea asta.

Am incetat sa mai scriu anul acesta despre tara mea si despre hotii care au praduit-o de 27 de ani fara incetare. Nu am mai scos cuvintele, le-am lasat doar sa ma arda si sa ma consume pe interior... Chiar si acum ma ard, desi afara ningeca in povesti iar noi ne uitam la concertul extraordinar de Craciun de la Moody.

Pentru toti cei care mai aveti speranta ca ceva bun se va mai putea intampla in Romania, va doresc toate cele bune. Desi realizez ca de fapt lumina a ramas stinsa din nou pentru inca patru ani si ca trebuie sa va spun ... noapte buna.

Masina a murit (V)

Romania mea...

Sobolanul

Mohicanule, acesta este update-ul promis

Mohicanul m-a rugat sa ii fac un update complet asupra calatoriei in Romania si recunosc, nu am avut timp nici sa respir de cand am inceput anul asta... Mohicanul este varul nostru cel mai mare din partea tatalui. El este posesorul unei frumoase familii, tribul din Vaslui cum il numeste el. Cu Mohicanul dezbat deseori si cu mare placere retete culinare online, dar si impresii despre cumetrii si mese intinse.

Asadar draga Mohicanule, afla ca am plecat in Romania cu mare dor fata de cei dragi. Am nesocotit chiar si faptul ca mi-am luat bilet prin Istanbul, un oras instabil in ultimile luni, am nesocotit si timpul pe care aveam sa il petrec in aer pna acolo - mai bine de 11 ore un dus - nu a mai contat nimic. M-am gandit doar la cele sfinte de acasa: carnatii hand made ai mamei, toba, soriciul, lebar-ul, prajiturile, povestile cu ei si cu prietenii de acasa.

Am ajuns draga Mohicanule in Istanbul, bine ghiftuit cu mancare si beutura - compania turceasca nu se da in laturi de a trata clientii ca pe niste regi. Exclus "domuz" la bordul aeronavelor sale, dar nu aveam sa ii duc lipsa in saptamana ce urma... In Istanbul vreme de toamna tarzie, terminalul 1 ca la bazar, cu lume pestrita, stand pe jos, turceste si mai putin turceste, ce sa mai, m-am simtit ca in Constanta de 1 mai... Am pierdut acolo vreme de trei ceasuri, aproape dormind in picioare, pentru ca dupa 11 ore de stat in fund parca nu mai vrei sa sezi iar prea curand. M-am imbarcat la bordul altui avion spre Bucuresti si dupa 45 de minute cred ca am aterizat. Practic nici nu are timp avionul sa se ridice suficient, ca trebuie sa aterizeze, cred ca pana si pe tine te-ar convinge o asemenea calatorie, prea scurta ca sa nu iti placa. Pentru cei care nu il cunosc, Mohicanul este un adversar feroce al calatoriei cu avionul. El poate sa conduca doua zile si doua nopti fara sa se adape, fara sa bage sub nas mancare, cu un prosop infasurat in jurul gatului, insa nu poate sa zboare. Eu zic ca ar putea dar el ma contrazice mereu...

Am ajuns in Bucuresti la ceas de seara, am scapat masina care trebuia sa ma poarte spre casa pentru ca din nu stiu ce motiv bagajele cursei noastre au venit dupa mai bine de 30 minute. Am sunat soferul masinii si el m-a asigurat ca un alt coleg are de ridicat doi pasageri si ca ma va pescui si pe mine. Asa a fost, numai ca am mai pierdut in Otopeni o ora pana am plecat. Ce mai conta, eram practic acasa si asta incepea deja sa se vada...

Am ajuns in casa parinteasca dupa 25 de ore de cand parasisem locuinta din Chicago. Pentru ca am ajuns dupa miezul noptii, mama nu a fost dibace sa planga suficient atunci cand m-a vazut, la fel si tata. I-am gasit frumosi, blanzi si gata sa isi dea inima pentru mine asa cum ii stiam. Pe sora mea am gasit-o mai frumoasa si mai calda decat o stiam, cu sufletul ei cuminte, desprins parca de pe alta planeta... Am stat asadar turceste pe covor si am impartasit cu ei aerul din Chicago strecurat in bagaje. Pentru ca nu mai aveam aer suficient, mama avea pregatiti carnatii ei faimosi si deja tot blocul stia dupa miros ca noi incepusem Craciunul cu o saptamana in avans. Ei au pierdut, eu am castigat!

In saptamana ce a urmat m-am intalnit pe rand cu oamenii cu care mi-am planificat sa ma intalnesc, pentru ca ce poti face intr-o saptamana? Ziua eram intr-o stare de somnolenta continua iar seara eram foarte activ. Am ajutat corpul cu cafea la greu ziua si cu vin fiert seara. Si a mers un timp.
Am gasit orasul meu intr-o stare deplorabila, nu ma asteptam sa fie atat de cazut, de parasit as putea spune. Mi-au spus prietenii de aici care merg in fiecare an sa nu ma astept la minuni. Insa m-a izbit pur si simplu mizeria din oras, rahat de caine intins pe trotuarele sparte, noroi, lipsa peluzelor verzi. O sa spui ca am uitat de unde am plecat. Posibil, insa parca orasul nu era asa acum doi ani si ceva. Ori nu aveam eu ochi sa vad tot, avand atunci totul impregnat in subconstient. Nu am mai vazut caini fara stapan, adica nu asa de multi precum am lasat cand am plecat. Am gasit insa adevarate armate de pisici pe langa blocuri, toate asteptand teleghidate cu capul in sus vreun cap de peste sau vreo tartitza de pui de la vreun balcon.

Saptamana a trecut pe repede inainte si m-am trezit ca trebuie sa plec inapoi. Craciunul a fost frumos, cu familia, cum se petrece romaneste si a doua zi noapte am plecat inapoi spre casa.
Drumul spre Bucuresti ne omoara pe noi, pentru ca pierzi vreo 5 ore cu tot cu asteptare in aeroport dar asta este, se merita cu tot cu asta pe deasupra. Am ajuns din nou in Istanbul, unde ne-au controlat de vreo trei ori pana ce ne-am imbarcat, cu descaltat, cu control corporal si in bagaul de mana, cu caini, cu raze, cu ce au stiut ei mai bine. Nu conteaza, pana la urma siguranta este tot ce conteaza cand zbori. A, cand am plecat de aici spre Constanta, m-a mirosit un caine cand sa urc in avion. Degeaba i-am zis eu "marsh Bobita" ca nu s-a dat nici mort de langa buzunarul meu pana nu a venit camaradul lui vorbitor sa ma intrebe ce am pe mine. Nu aveam nimic nepermis, mirosea doar tusul impregnat pe banii lor proaspat scosi din tiparnita...

Din Istanbul am plecat cu un avion un sfert cu talibani, jumatate cu indieni si celalalt sfert plin cu copiii lor. Dupa ce avionul a decolat si au servit toti portia de lapte sau ce rahat le-au bagat mamele(le) sub nas, au inceput toti sa urle ca loviti de streche. Ziceai ca au vedenii nu alta. Dupa vreo doua ore de vacarm general, in care trebuie sa recunosc ca am baut o sticluta de vin ca ma ajute sa fac fata zgomotului, au inceput sa taca. Pesemne ca au primit ceva tarie: vodca sau pantofi. Talpi de pantofi...
Am dat sa ma uit pe geam, de unde, am zburat cateva ore deasupra nordului, unde este noapte polara, era un amurg continuu, nu aveai ce sa vezi. Langa mine doi indieni. Evident ca s-au descaltat si au ramas in picioarele goale... Oricum erau in sandale si fara sosete... Au baut fiecare cate doua pahare de whisky si dupa un timp au inceput sa sforaie. Eu, neam. Eu sunt blestemat sa stau cu ochii deschisi in orice calatorie fac. Am revazut doua filme, am ascultat muzica turceasca, apoi clasica. Dar am fost razbunat. Deasupra Canadei, cu o ora inainte sa aterizam, au inceput turbulentele. Nu au tinut mult, vreo jumatate de ora... Cu serioasele goluri de aer cu tot.... Un sfert de avion a folosit pungile de urgenta. Alt sfert de avion a racnit din toti rarunchii, pentru ca s-au trezit cacaciosii aia mici, fiind zdruncinati temeinic de avion. Alt sfert invartea matanii si ultimul sfert se ruga cu voce tare in timp ce-si tineau turbanele cu ambele maini. Probabil ca doar eu eram bucuros ca indienii de langa mine nu au avut parte de bautura, au scos-o inapoi, in pungi...:)
Inainte de aterizare cu vreo zece minute avionul s-a oprit din tremurat si a inceput o liniste de mormant. In Chicago era anuntat vant puternic si ploaie. Am aterizat putin cu botul intr-o parte, stii ca si cand cineva vorbeste cu tine dar este suparat si nu te priveste in ochi... Am ajuns din nou acasa iar a doua zi au fost anulate cateva sute de zboruri in Chicago pentru ca a venit viscol si a fost vreme urata. La fel si in Istanbul.

Am avut asadar parte de o calatorie frumoasa, palpitanta, asa cum mi-am dorit. Am ajuns acasa la timp pentru a petrece anul nou intr-un restaurant grecesc. Stii cum sunt grecii, mancare buna, buzuki si veselie generala. Sper ca te-am multumit si sper ca imi vei ierta intarzierea insa inceputul de an m-a prins plin de rapoarte de facut, ingropat sub un munte de probleme asa ca nu am timp sa scriu, dupa cum sper ca ai observat ca nu am mai facut-o de ceva timp. Se pare ca daca nu scriu despre dobitocii din politica romaneasca nu am subiecte bune. Mi-a fost insa atat de bine ca m-am distantat de subiect, am fost atat de relaxat si de bine dispus ca nu iti poti imagina. Salut asadar tribul din Vaslui si ii multumesc si pe aceasta cale pentru fabuloasa urare din ziua de Craciun!

Din nou despre Romania feudala a lui Victor Viorel

Masina a murit IV (oare de tot?)

Ma gandeam ca voi avea o zi frumoasa, o sa alerg prin padure si o sa ma relaxez toata ziua. Asa ca mi-am inceput ziua dis de dimineata. La ora 9 am iesit din casa, trebuia sa duc o prietena de-a noastra inapoi la serviciu, dupa ce am petrecut o seara linistita in trei, facand glume pe seama mea mai ales. Le-am spus ca mi-e pofta de niste ... curcan si ca atare imi voi face unul la cuptor maine, adica azi. Am pregatit asadar curcanul de aseara, urmand sa il arunc azi in cuptor, cand mi-o veni mie mai bine.

Dupa ce am lasat "coletul" la serviciul sau, am zis sa merg spre casa, unde urma sa ma cert cu cei de la firma de cablu ca mi-au crescut pretul abonamentului cu 15 dolari, fara sa ma anunte. Eram pregatit, cu speach-ul gata facut. Ies pe o strada principala si ma suna Corina din Boston. Ca ce mai faceti, ca nu mai stim nika de voi. Eu ii spun ca o sun mai tarziu, ca trebuia sa fiu atent la ce-mi spunea domnisoara de pe gps, folosind gps-ul telefonului. No problem spune ea, suna-ma cand poti.

Ajung la un semafor si mi se pare ca se opreste motorul. De fapt nu mi s-a parut, chiar s-a oprit. Instant mi s-a ridicat parul pe ceafa si mi-a tasnit apa din toti porii. Stiam ca daca se opreste Cadillac-ul am pus-o. Intr-o suburbie buna de altfel dar nu stiam nici cel mai mic coltisor de pe acolo.
Dau la cheie, degeaba, motorul nu a mai pornit nici de frica… Noroc ca apucasem sa ma incadrez pe banda “only”, asa ca oarecum nu blocam banda principala.
Caut repede in portofel cardul de la road assistance, pentru care platisem anul trecut probabil vreo suta de dolari pentru astfel de cazuri. De fapt poti sa il folosesti atunci cand ramai in pana de cauciuc, fara benzina, fara baterie, cu cheile in masina incuiata sau pentru tractare. Nesansa insa, cardul nu era in portofel. A urmat o a doua fantana arteziana la ceafa mea. Scot totul din portofel. Cu ocazia asta vad ca am o carte de vizita inca de la ultimul job din tara. Il arunc furios pe geam. Deschid usa apoi si o ridic de pe sosea, o pun inapoi cu grija. Ce vina avea cartea de vizita? Scot carduri de toate felurile, adrese, iconite, niciun card de road assistance.

Ca sa suni acolo iti trebuie sa stii numarul de membru, altfel nu te baga in seama nimeni. Jelanie. M-am gandit instant ca m-au blestemat colegii carora le trimisesem un email mai intepator inainte de weekend. Cine stie? Poate aici se leaga blestemele… o sun pe Carmen sa o intreb daca are ea … ambele carduri de la compania la care eram asigurati. Nu are acoperire. Ma uit spre cer, cerand ajutor. Este soare si a inceput sa arda. Deja scot mana pe geam si incerc sa dirijez circulatia, era coada in spatele meu. Pun pe avarii si deschid capota. Peste drum de semafor un Shell station. Stiind ca trebuia sa fac schimbul de ulei acum cateva sute de mile si nu l-am facut m-am gandit ca poate de la prea putin ulei o fi zis vreun sensor ca este de ajuns.

Alerg pana acolo, cumpar o cutie de ulei si ma intorc cu ea la masina, aproape convins ca vin cu solutia salvatoare. Unde sa pun uleiul? Citesc pe trei busoane si pana la urma gasesc pe cel care cu siguranta era pentru ulei. Nu de alta dar si pe celelalte era ulei … murdar. Torn uleiul, dau la cheie. Ei, as. Cum sa porneasca. Pentru a treia oara imi tasneste apa din ceafa. Imi aduc aminte ca am pus benzina ultima data de la aceeasi statie de la care am pus prima data benzina cu apa, cand masina asta a murit pentru prima oara. Dar acum nu a tusit, nu s-a innecat deloc. Las capota ridicata – masina aproape in intersectie pe banda de facut spre stanga – si merg din nou la statia de benzina. Cumpar de data asta aceeasi solutie pentru desfundat injectoare, bun si pentru masinile pe benzina. Mi-am adus aminte ce am facut atunci cand am cumparat ... apa cu benzina. Il torn il rezervor si incep sa misc masina de portbagaj in sus si in jos ca sa se amestece cu benzina. In jurul meu opresc masini, ma intreaba babute de 150 de ani din masinile lor bengoase daca ma pot ajuta. Nu-mi dati masinile voastre? “Sorry?” “A, no thanks, I just called AAA”. Oamenii sunt OK, vor sa ajute. Imi aduc aminte ca pe asigurarea obligatorie a masinilor am facut si asigurare de road assistance, adica a doua asigurare de acelasi fel, a fost o neintelegere dar am facut-o.
Sun la numarul agentului cu gand sa cer numarul asiguratorului, pe care nu il aveam. Suna si intra robotul. Este week-endul in care este Memorial Day, oamenii pleaca din oras in vacanta, nu or sa stea la birou pentru mine…
Opreste un chinez langa mine si ma intreaba daca nu a venit politia. Excat asta imi trebuia, sa vina aia si sa ma puna sa imping la masina ca sa nu iau amenda ca blochez traficul. Deschid torpedoul si gasesc scrisoarea in care au venit cardurile de la companie. Pe hartie este trecut member ID. Ma uit spre cer din nou: stiam ca nu ma lasa… Sun, vorbesc cu doi roboti si apoi sunt transferat catre un operator.

Sunt durlica (le fac spelling la nume, ma ia durerea de cap, la telefon este o duduie din Sud… cu greu inteleg ce-mi spune, ii spun sa imi repete) si sunt localizat in suburbia Glenview la intersectia strazilor x si y. Ma intreaba o groaza de chestii, apoi modelul masinii, daca a iesit fum sau ce s-a intamplat. Cea mai apropiata masina va ajunge intr-o ora si jumatate… Ridic din nou capul spre cer.

Probabil ca voi fi si arestat pana atunci. Mai fac pe politistul de circulatie jumatate de ora, le arat sa ma ocoleasca pentru ca sunt blocat, unii au nevoie sa inteleaga de ce este capota ridicata la masina din fata si asteapta constiinciosi sa o inchizi si sa pleci. Da, sigur… Dupa aproape doua ore ma suna alt operator: “are you still there? Our drive is looking for you” Sunt aici mai baieti, nu am plecat… deja mana stanga era rosie de la soare. Operatorul imi spune ca soferul lor s-a incurcat si ca va ajunge in zece minute. Vine un nene de peste drum, intra in vorba cu mine, ma intreaba ce am patit, vrea sa ma ajute. Imi spune ca stie un service auto la nici doua mile, ca sunt niste rusi care lucreaza repede si ieftin. Este Iranian si vorbeste bine engleza. Da zic, dar sa vad ca le-am spus astora sa ma duca ei la cel mai apropiat service auto.

Apare masina de tractat, vine in spatele meu si ma intreaba soferul ce am patit. Mi s-a oprit mas……dau sa zic.  “Da-mi un ID!” ma opreste umflatul ce cu greu a coborat din masina. Ii dau buletinul, imi cere cardul de asigurare iar eu ii dau scrisoarea pe care este numarul de membru. Aproape ca ma asteptam sa ma pocneasca dupa expresia fetei… Adica glumesti, nu ai cardul si slobozeste o injuratura… Suna nervos la sediu si ii explica cuiva ca nu am cardul si ca el nu are ce face. Duduia i-a explicat ca este OK si ca m-a verificat ea.
Umflatul incepe sa dea platforma jos iar eu incep sa respir usurat. Intre timp intra in vorba iranianul. “Mai bine il duceti la service-ul ala de pe strada x cu strada y ca este aproape. Ala mare de respira greu zice sa il lase in pace ca el are ordine. Eu vazand ca soferul este agitat incerc sa il calmez si ii spun ca este OK sa mergem acolo unde l-a trimis compania. Insa el suna la companie si urla la operatoare spunand ca doi imbecili nu il lasa sa lucreze si ca el este deja “ fucking crazy” de suparat, ca noi am tipat la el. Il vad ca ridica rampa la loc, se suie in camion, il duce langa bordura, se intoarce la mine, racneste sa ma sui in masina, sa pun masina pe neutru si sa stau sa stau de volan. Imi impinge masina langa bordura, se suie in masina si pleaca, nu inainte de a injura toti soferii care se uitau siderati la scena….

Iranianul imi spune : “saracii, toti sunt asa drogati copii astia…” Adevarul este ca alta explicatie nu am gasit nici eu. Mi s-a pus un nod in gat efectiv. Dupa doua ore de stat si asteptand masina de tractare, nu ma asteptam sa vina un drogat si sa se supere ca vacarul pe sat si sa ma si lase balta. Iranianul imi strange mana si pleaca, urandu-mi noroc. Multumesc, dupa ce mi-ai stricat tractarea, ce iti pasa?

Sun din nou la companie. Operatoarea imi spune ca soferul le-a spus ca a plecat pentru ca a fost impiedicat sa isi exercite atributiile si ca sunt safe acum, in afara partii carosabile… Ii explic operatoarei – alta, pentru ca probabil sunt o suta acolo – ca am nevoie de o masina cu un sofer normal si ii spun ca este posibil ca primul sofer sa fi fost sub influenta. I-am spus ca a fost obraznic, ne-a jignit, a injurat si a plecat. Operatoarea isi cere scuze, ma asigura ca acesta este doar un caz izolat si imi spune ca imi va cauta o alta masina. Intre timp sun un prieten, imi spune ca in zona este un service auto cu un baiat priceput si ma intreaba daca am nevoie de un camion pentru tractare. Imi da si un numar de telefon sa sun la service.

Ma suna compania din nou si imi spune ca urmatoarea masina poate ajunge in doua ore… Ii spun sa opreasca orice incercare de a ma ajuta, pentru ca sunt ca si cum as fi pe cont propriu. Imi spune ca pot totusi sa trimit claim-ul la sediul lor pentru a fi despagubit cu valoarea tractarii.

Sun la service si baiatul imi trimite un camion de tractare care ajunge in douazeci de minute. In alte zece minute ajung la service. Platesc cash 60 de dolari la soferul masinii si dupa 5 ore sunt cu masina in service. Nesansa, este ora 3 pm si service-ul se inchide pana marti dimineata, pentru ca este un weekend care se termina luni cu o sarbatoare nationala. Totusi mecanicul ma asigura ca ma va suna sa imi spuna daca este pompa de benzina sau nu. Ies in bulevard si constat ca bulevardul ma duce dupa 8 mile drept acasa. Nu, nu am mers pe jos, am luat autobuzul care tocmai venea. Am platit 2.25 dolari cu cardul si am ajuns la cinci minute de casa. Pana acasa am ras nervos.
Am platit 100 de dolari ca sa fiu asigurat in caz de am nevoie de tractare. A venit un sofer drogat care m-a last balta si am mai platit din buzunar 60 de dolari ca sa duc masina undeva. Probabil ca voi plati cateva sute de dolari pentru reparatie, in cel mai fericit caz. Cred ca a venit vremea ca masina asta sa fie lasata sa moara.
Curcanul ma astepta ranjind. L-am uns cu toate alifiile si l-am aruncat in cuptor. Acum il voi manca asa cum si mie mi-au mancat nervii azi profesionistii asiguratori americani.

Inainte sa pun curcanul in cuptor, mecanicul ma suna si imi spune ca nu este de la pompa de benzina, posibil de la aprindere sau de la transmisie... dar ca o sa vada marti. Cum sa nu ai un weekend placut?

Despre un timp ce putea sa nu fi existat dar si despre un 1 Mai capitalist

{Convenisem ca nu ne vom mai vedea. Deloc. Sub nicio forma. Apoi ne-am dat seama ca ar fi fost prea mult, de fapt imposibil. Ne-am spus ca vom incerca macar sa vedem daca ne vom da seama daca putem trai unul fara altul. Caz in care m-ar fi cautat ea prima...  Pentru ca eu stiam deja ca in lipsa ei orbitoare fructe putrezesc...

Convenisem ca tot ce traisem pana atunci trebuia sa fie sters si aruncat in negura timpului. Pentru ca nimic nu avea sens, pentru ca atat de multe bariere trebuiau ridicate si atat de multe incercari trebuiau abordate. Nimic nu a existat, nimic nu a fost real, a fost doar un timp in care am fi vrut sa fim cai. Stiu, am mai spus asta, dar in vremurile acelea chiar am fi vrut sa fim amandoi cai si sa alergam frenetic in apus...

Timp de doua sau trei saptamani nu mi-am inchis fereastra seara. Asteptam sa aud pe alee pasii aceia cunoscuti, care-mi rascoleau simturile. Asteptam sa aud cum viata mea ar fi capatat din nou sens. Pasii nu au venit in prima saptamana. Cuvintele mele se asterneau buluc pe hartii ce ramaneau in mintea mea mereu albe.

Pe atunci scriam ore intregi. Uneori scriam si nu asterneam nimic... Consumam cuvinte o noapte intreaga iar dimineata ma gasea mereu in fata unei mese plina de cuvinte diforme. Pasii ei nu au venit nici in a doua saptamana. Cuvintele mele au ramas in aerul camerei, in suspensie. Ma loveam bezmetic de ele in intunericul noptii. Ma raneau. Cuvintele mele nespuse, imi scrijeleau pielea. Fereastra mea a ramas in continuare deschisa. Pentru femeile care m-ar fi putut iubi, nu eram atunci decat doar o dulce prada... ce nu vroia sa isi paraseasca barlogul. Incercam sa experimentez libertatea cu care nu aveam ce face, o libertate in care nu puteam respira si in care nu aveam loc de nimic.

Atunci cand pasii au venit, trecusera deja trei sau patru saptamani. Fereastra mea nu fusese inchisa in nicio seara, iar cuvintele mele aproape ca ma scoteau din ingusta camera mea. Cand pasii aceia au ajuns la usa mea, stiam ca nimic, niciodata nu ii va mai putea lua inapoi. Cand am deschis usa, cuvintele din aerul camerei mele s-au napustit spre ea. Ea nu le-a vazut, poate doar le-a simtit. Bratele mele, pe atunci putrede ramuri, s-au napustit flamande sa culeaga din aer cuvintele spre a le asterne in sfarsit pe hartie. Ea m-a luat de mana si m-a oprit. Cuvintele mele erau deja de ani lumina in inima ei... Ea le pricepuse rostul, cu mult inainte de a-i spune eu ca exist...

Cumva, in tumultul acelei nopti, am ridicat toate barierele si am sarit peste toate incercarile. Dintr-o data am inceput sa alergam pentru a recupera timpul in care am fost impreuna doar prin cuvintele nerostite}
******************************************************************************
Si pentru ca nimic sa nu aibe sens, sa vorbim putin si despre acest 1 Mai muncitoresc. Mi-am inceput dimineata cu Claudiu, la telefon. I-am trimis un mesaj cu "sa va stea in gat"... Isi gasisera un locsor cu verdeata (...) pe la Gura Dobrogei si tocmai terminasera de ingurgitat prima sarja de mici si costite de porc. Vreme de jumatate de ora cat am condus pana la serviciu, domnul mi-a povestit cum au gatit ei carnea, cum au ajuns la locul cu pricina, astfel ca atunci cand am ajuns la birou mai aveam putin si mancam pisica de vie atunci cand m-a intampinat la usa... Da, avem o pisica in birou. Galbena si precis ca este atzoasa, ca are 15 ani. Asta m-a oprit cred. M-am sters temeinic la gura si am baut o cafea. Am constatat ca sunt dependent de cafea. Daca nu beau cafea pana in ora 10, ma ia o durere de cap de nu mai scap de ea toata ziua.

Pana la ora 12 nu stiu cum a trecut vremea. Hartii, telefoane, documente, cecuri de salarii, oameni grabiti, trece timpul ca nebunul. Cand s-a facut de ora 12 trecute fix, stomacul meu a dat desteptarea. M-am imbarcat in Cadillac si m-am oprit la un supermarket ce vinde si carne preparata. Specific mexican-portorican. Coaste de porc cu sos barbecue. Imi ramasesera in cap de dimineata, chit ca halisem si ieri o ditamai portia. Sunt ca alunele, calde ca alunele, o minunatie. Stiu pe cineva in Romania care adora costitele de porc. Efectiv se bucura cand vorbeste despre ele. Practic asa le-am descoperit si eu gustul. Le-am devorat precum un lup batran, doar cu paine. Legumele ori vreo garnitura le-ar fi stricat gustul. Cat despre mici si carnaciori - sa fie la voi...

Asadar asa s-a scurs acest intai de mai muncitoresc pentru mine. Pesemne ca cei de aici au uitat ca la data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore (de la 10 ore cat era pana atunci), fără reducerea salariului. Acum oamenii de aici sunt prea ocupati sa castige bani decat sa petreaca la gratare. Aici timpul inseamna cu adevarat bani. Uneori...

Maine program de vara. Doua trei ore la birou, apoi vizita la un muzeu pe zi, concert in downtown seara.

Despre neputinta de a intelege de ce unii oameni trebuie sa plece prematur

Boii...

Mi-am inceput ziua cu obisnuitul email de la Samuel. Imi trimite aproape in fiecare zi cate un scurt mesaj, mobilizator, care de multe ori imi tine loc de rugaciune si pentru care trebuie sa ii multumesc si pe aceasta cale. Putini oameni sunt atat de devotati Cuvantului asa cum este fratele Samuel.

Mi-am aruncat repede ceva intre doua felii de paine, am dat sa beau apa dar nu am mai baut pentru ca nu mai aveam apa la sticla (...) mi-am luat haina si am iesit pe usa. La radio se anunta ca intr-un oras aflat la cel mult o ora de mers de Chicago, au hotarat sa sperie coiotii cu arme de paintball. Ca sa nu ii raneasca dar totusi sa ii sperie pentru ca acestia au inceput sa umble nestingheriti pe strazi, fiind un real pericol pentru copiii mici dar si pentru cainii oamenilor. La radio este un concurs cu premii ce constau intr-o excursie de doi in Dominicana, in fiecare dimineata un premiu. Trebuie sa ghicesti cine ce melodie canta. Cred ca nataraii stau cu aplicatia (who's playing?) pornita pe telefon de le ghicesc ca se dau numai piese pe care nu prea le-am auzit.

Pana sa ajung la birou ma suna Claudiu din tara. El ma suna o data la trei zile. De ce? Pentru ca poate! El ma tine la curent cu ce sa intampla acasa, ce mai fac vecinii, cum este vremea, daca a nins sau nu in podul nostru comun, ce mai fac politicienii nostri, chestii pe care le discutam frecvent cand eram in tara si mai ieseam la cafea. Inca traim doua vieti, una aici si una acasa. Inca ma gandesc ca trebuie sa dau indexul intre 11 si 20 ale lunii, inca ma gandesc la locul meu de parcare pe care l-am asteptat ani de zile sa fie doar al meu iar atunci cand l-am primit am plecat. Inca citesc stirile din tara, inca ii intreb pe parinti despre cunostintele noastre...

Azi, nu stiu de ce, mi-am adus aminte in drum spre job de o intamplare petrecuta poate acum 20 de ani. De ce mi-am adus aminte azi? Poate pentru ca azi dimineata a plouat exact asa cum ploua in seara de care mi-am adus aminte... Era 1 Martie si credeam ca sunt indragostit de o fata pe care o cunoscusem in cercul nostru de prieteni... Iesisem cu ea de cateva ori, imi era draga fata, era si foarte frumoasa. Credeam ca sunt indragostit si cred ca am si fost pret de cateva zile. (cea de care aveam sa ma indragostesc cu adevarat iremediabil si fara de scapare, a fost dragoste la prima vedere, efectiv mi-a rapit inima si de atunci mi-o tine captiva...) Fata de care este vorba in acest pasaj, era foarte rationala si imi repeta mereu sa nu ma indragostesc de ea... Eu ii vorbeam in versuri iar ea se uita mirata, neintelegand aproape nimic din cele ce-i spuneam. Eram cumva prins intre doua lumi dar nu voi explica acum nimic aici... Cine intelege, foarte bine. Cine nu, in alt episod. Cum ar spune americanii, "long story short", era o zi de 1 Martie foarte frumoasa, iar eu, cu un coleg care credea si el ca este indragostit de o fata, am decis sa mergem la fetele de care credeam ca suntem indragostiti sa le ducem cate un martisor. Nu le-am dus martisoare, ci le-am dus niste crantzanele pe care le-am gasit la un non-stop, nu mai stiu daca si cate o ciocolata si cate o floare, prea putin conteaza aspectele astea. Oricum, nu aveam bani de mai mult... Important este ca eram foarte hotarati si foarte afectati ca trebuie sa cumparam cate o atentie la fete.

Cert este ca pe drum, ne-a apucat o ploaie cu bulbuci, ca in povesti. Noi nu am gasit fetele acasa (ele stateau la doua strazi distanta una de alata) si am lasat atentiile la familiile lor, asta dupa ce colegul meu a scapat punga lui cu crantzanele (nu mai stiu daca erau ceva covrigei ori fursecuri, chiar nu mai retin dupa atata car de ani) intr-o balta. Cu apa curgandu-ne pe fetze, pentru ca cine avea umbrela pe vremea aia, ce sa mai zic de masina..., dupa ce am lasat atentiile, ne-am trezit amandoi in strada, razand bezmetic si amuzandu-ne de situatia in care ne aflam: ca doi boi, care stateam intr-o ploaie torentiala de primavara. Multa vreme dupa asta, de cate ori ploua afara, ne uitam unul la altul si izbucneam intr-un ras isteric, ragand frenetic: "boiiii". (Iti aduci aminte, vere?)

Asa ca si atunci, azi a plouat torential dimineata. Am ras o buna parte din drum la volan fiind. Nu-mi mai pasa daca cineva ma vede razand singur. Aici este ceva normal sa vezi oameni vorbind singuri. Ei cica vorbesc la telefon, hands-free, insa jumatate din ei vorbesc singuri pentru ca asa se simt bine...
Am ajuns la birou, am parcat masina si la trecerea de pietoni am asteptat in zadar sa opreasca vreun sofer... Inclusiv o masina de politie aproape ca a trecut peste mine, insa a oprit in ultimul moment... Aici trecerea de pietoni este...facultativa pentru soferi, asa ca daca tii la viata ta trebuie sa iti iei masuri suplimentare de precautie. Adica sa astepti pana trece coloana de masini.

Langa cladirea noastra, trona o ditamai tabla. Am vazut-o si vineri dar am uitat sa o iau. A ramas de la ultima furtuna ce fost saptamana trecuta. Unii nu au pierdut doar o tabla de pe casa ci chiar toata casa. O tornada de o marime nemaivazuta in zona si-a facut de cap la vreo 20 de km de oras si a ras de pe fata pamantului o comunitate intreaga. Casele au disparut efectiv, animale, masini, doi oameni morti, cand vezi imaginile pe zi, este infricosator. Incepi sa intelegi de ce trebuie sa cobori in "basement" cand vine tornada. Daca ai noroc scapi cu viata, si cand iesi vezi doar cerul albastru. Daca nu, esti luat pe sus, cu tot cu fundatia casei si ridicat in palnia tornadei, apoi izbit violent de pamant, cine stie la ce distanta...

In rest, liniste si pace. Ieri am mancat din nou la carciuma unde scrie pe perete ca au un shotgun sub tejghea...

De ce nu mai ies romanii in strada?

Despre o postare inceputa acum o luna...

Am inceput postarea asta acum mai bine de o luna. Am sters o parte din ea pentru ca nu mai era de actualitate. Am sa incetez sa mai scriu despre evenimentele politice din tara. Pentru ce sa mai scriu cata vreme le citeste toata lumea din presa? In plus, in ultimul timp m-am simtit realmente darmat ca am o tara care este pe primul loc in Europa la capitolul coruptie - slava Domnului ca justitia a inceput sa functioneze dupa douazeci si cinci de ani... Nu mai au loc gainarii in puscarii de politicieni corupti si de oameni de afaceri care au fraudat statul. Luna trecuta, ma trezeam si abia asteptam sa citesc dimineata presa de acasa. Ciudat este ca unul care a furat o vaca de la un vecin primeste cincisprezece ani de puscarie iar unul care a fraudat statul cu zeci de milioane de euro primeste trei ani. Dupa care revine in viata publica si rontaie banii furati. Nu inseamna asta ca statului nu ii pasa ca este fraudat?

Aveam sa aflu in fiecare zi ca nume grele trec pragul arestului preventiv. Nume care obisnuiau sa faca legea in tara mea si a ta. Si inca nu s-a terminat. De asta am ales sa plec. Pentru ca nu mai suportam sa muncesc intr-o tara in care imbogatitii apareau peste noapte si te sfidau pe tine, cel care ai invatat douazeci de ani, ai muncit alti douazeci si degeaba... Nu puteai fi ca ei. Pentru ca nu erai incartiruit in reteaua lor mafiota. Pentru ca nu ai platit cu bani grei la partid sa ai un post in parlament sau in vreo functie ministeriala. Pentru ca nu te-a interesat sa castigi bani usor. Pentru ca te-a interesat doar sa inveti, sa muncesti cinstit si sa incerci sa traiesti. Cand am considerat ca nu mai pot trai acolo am inceput sa ma rog. Sa pot sa plec si sa fac altceva, departe de tara mea. Inainte sa plec din tara simteam ca ma sufoc in fiecare zi. Am fost foarte afectat in ultimii ani de mersul politicii de Dambovita. Nu intelegeam cum oameni educati continua sa sprijine cel putin la nivel declarativ oameni care erau corupti, desi ei stiau asta. Macar sunt impacat cu gandul ca nu l-am votat niciodata pe Mazare si acolitii lui, niciodata pe Iliescu, niciodata pe Ponta. Da, l-am sustinut cu votul meu pe Basescu, chiar daca nici el nu a fost chiar un etalon de onestitate. Insa la momentul respectiv a fost cel mai bun... Asta explica nivelul clasei politice din tara.

Si rugaciunile mele nu au ramas fara raspuns. Am ales sa plec si sa las in urma tot. Am plecat doar cu jumatate din viata mea. Jumatate a ramas acolo. Cand ajuns aici am experimentat alte gusturi amare. Oameni imbracati pe dinafara dar goi pe dinauntru. Neincredere, minciuni, manipulari, toate acestea exista si aici din plin. Un timp m-am retras in mine si am vazut numai oamenii goi. Nu am putut sa mai scriu in dulcele meu stil. Le multumesc prietenilor de aici - care au ramas ... prieteni si cu gandul si cu faptele. Asta ne-a ajutat sa trecem peste foarte multe dezamagiri.

Probabil ca cel mai mult m-a suparat in tara faptul ca oameni noi, tineri, pregatiti, nu au avut acces sa performeze in politica. Au "performat" cei care acum umplu penitenciarele. Azi am citit ca Antonescu se retrage din politica la sfarsitul acestei legislaturi, dezamagit ca oamenii propulsati de el in politica, sunt acum arestabili. O sa incep sa il plac... dupa ce se tine de cuvant.

O sa renunt asadar sa mai scriu despre politica din tara, despre care am scris in ultimii ani, pentru ca nu mai sunt atat de ancorat in actualitatea de acolo si pentru ca nu mai mananc salam cu soia... vorba comunistilor care nu vroiau sa isi vanda tara lui Ratiu in '90 cand acesta a dorit sa faca o schimbare in politica romaneasca. O sa incerc sa las si eu in urma trecutul. Personal imi merge bine si nu vreau sa par nefericit doar ca in tara lucrurile nu merg bine. Poate fiecare din cei de acolo ar trebui sa inceapa sa constientizeze ca pot face mai mult pentru ei in primul rand. Stand in casa la fiecare alegeri, nu rezolva mare lucru. Cu voturile lor neexprimate castiga noi mandate oameni ca tripleta de aur de la primaria si CJ Constanta. Dar viii cu viii si mortii cu mortii.

In Chicago a fost zapada si deosebit de frig luna asta. Am dat intr-o seara la lopata vreo cincizeci de metri. Carmen a venit de la serviciu si bineinteles ca nu m-a ascultat sa nu intre pe strada cu masina, pentru ca pe strada erau cam cincizeci de centimetri de zapada. A trebuit sa dam la lopata doua ore sub masina si apoi in fata masinii vreo cateva zeci de metri, ca sa o poata parca. A doua zi, dupa deszapezirea masinilor de sub troiene, lumea a inceput sa isi scoata in strada mobilierul, pe care l-au pus frumos pe locurile de parcare proaspat curatate. Scaune - cel mai frecvent, mese, mese de calcat, cosuri de rufe, cuiere, cufere vechi, poti gasi cam orice... Chiar radeam cu cineva, ca in Chicago daca ai nevoie de mobila, trebuie sa astepti sa vina iarna... Am pus si noi un cos de rufe pe care l-am umplut cu zapada. Cand vin de la serviciu mut cosul de rufe langa bordura, cand plec, il mut in locul masinii. Prima data am ras doar cand m-am gandit, acum ma doare undeva... Lumea lenesa frate. Dadeam la lopata intr-o seara si vine un asiatic si isi opreste masina fix pe locul curatat de mine. Eu cu lopata in mana inca, il asteptam sa se dea jos din masina. Pesemne ca nu aratam prea bine, adevarul este ca am si tras aer adanc in piept ca sa par mai mare! Pentru ca a dat geamul putin de tot in jos si a intrebat daca este locul meu. "Dar tu ce crezi ca fac aici, munca in folosul comunitatii?"...

Mi-am dat seama ca am ratat sa postez "Masina a murit - partea a III-a"... S-a intamplat acum vreo trei luni, inainte de momentul in care Carmen si-a luat masina. I-am dat vechiul Cadillac pentru a merge cu el la serviciu, eu puteam sa merg si cu mijloacele de transport in comun. Ma suna la un moment dat. Eram in sedinta cu Directorul General. Nu am raspuns. Ma suna iar. Din nou nu am raspuns, crezand ca vrea sa imi spuna ca nu mai are benzina. Uitasem sa ii spun ca daca mai are in rezervor doar 4 galoane deja nu mai este in siguranta si trebuie sa puna urgent benzina in ...cisterna. Cand m-a sunat a treia oara, am raspuns, vadit incurcat in fata generalului...
"Masina a luat foc" imi spune Carmen, deloc emotionata. "Cum adica a luat foc", raspund eu nestiind cum sa reactionez? "Esti bine, esti intreaga"? "Da" imi raspunde.
Apoi imi explica nesigura pe ea ca a iesit mult fum. De fapt vedea in trafic ca iese fum de undeva si se mira ca o alta masina poate circula pe strada scotand atat de mult fum... La un semafor, un sofer amabil i-a spus sa traga pe dreapta si sa iasa din masina urgent...
- Ce fel de fum a iesit? ma intreaba generalul, dintr-o data vadit interesat de problema. Era fum alb sau fum negru? Este foarte importat pentru a stabili cauzele incediului! Mi-am dat seama ca nu are rost sa o intreb chestia asta pentru ca nu cred ca a facut diferenta la culoare. Nu prea a circulat ea cu masini in flacari...
- Stai ca venit politia, imi spune Carmen candid la telefon si imi inchide telefonul.
Sedinta mea cu generalul s-a incheiat brusc.
- Nu te duci sa vezi ce a patit? ma intreaba directorul, deloc impacientat.
- Cu ce sa merg, cu cercul? Nu am cu ce sa ajung. O sa se descurce ea, zic, convins fiind ca se va descurca.
Politia a venit, foarte amabil politistul i-a spus ca nu poate stationa in mijlocul strazii si ca daca va ramane acolo, va fi nevoit sa ii aplice o sanctiune...
Politistul a bagat chiar capul sub capota, si-a dat cu parerea si i-a spus ca nu se vede nicio flacara. Apoi a escortat-o - cu girofarul pornit - pana la primul service auto, aflat la cateva sute de metri de eveniment. Masina nu a luat foc... Reparatia a costat patru sute de dolari si a constat in schimbarea radiatorului... In fapt, doua zile inainte am facut schimbul la ulei. Desteptii de la unitatea respectiva s-au uitat si la lichidul de racire si "au uitat" sa insurubeze capacul borcanului. In urma expansiunii lichidului in borcan, lichidul a ajuns pe partile incinse ale motorului, fapt ce a cauzat fumul. Asta a fost explicatia mea savanta. Aia de acolo au spus ca de fapt radiatorul a pocnit si lichidul de racire a ajuns pe partile incinse ale motorului. Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie laudat!
Am marcat banul, am luat masina, am incalecat pe ea si am ajuns acasa. Carmen a mai mers doua saptamani cu ea si apoi a spus pas, cand si-a primit noua masina. Acum se uita urat la mine cand ii propun sa mearga cu Cadillac-ul. Normal, de la barcuta sa conduci un vapor, nu este usor...
Chiar nu are nimic masina asta. In afara de faptul ca face zgomot mare pe afara cand ruleaza, ca scoate fum mult, ca poate consuma foarte mult, ca se incalzeste greu avand motor de 4.5l, ca nu ii merge aerul conditionat, ca cineva mi-a furat emblema din fata, de pe capota, masina este perfecta. Pemine nu ma deranjeaza toate astea. Nici nu merg pe langa ea sa ma afume, nici zgomotul nu il aud atat de tare, pot sa stau si cu caciula pe cap in masina atunci cand sunt minus 20 afara, benzina se gaseste... Cineva mi-a spus ca ar fi trebuit sa stau mai in sudul orasului cu masina asta... Va las sa ghiciti de ce...

Azi, fostele colege din tara au postat pline de bucurie (de fapt nu toate sunt bucuroase in poza - rog sa va examinati fiecare si sa rectificati urgent!) un tort frumos. Mi-am adus aminte cum eram eu abonat la ... zidul torturilor, cand obisnuiam sa lucrez alaturi de ele. Mananc si aici multe dulciuri, dar cea mai grozava descoperire de aici este o tarta cu nuci pecan. Este ceva ce nu am mai experimentat la nicio prajitura. Mananc pana mi se apleaca si nu ma satur. O fi ceva magic, nu stiu, insa nucile alea pecan coapte fac toata vrajeala...
Asa ca dragi colege, sa fie la voi tortul ala frumos... Nu am vazut carnea pe acolo, insa sunt convins ca nu v-a lasat Dorina fara ceva bun pe masa. Si aveti grija cu caloriile, care tineti la silueta. Eu i-am speriat pe oamenii astia aici. Mi-au spus ca nu au mai vazut pe cineva care sa manance carne cu ...carne. Ei bine, m-au vazut pe mine... Asta este, sunt carnivor, imi place carnea. Acum ma lasa in pace si ma indeamna mereu sa mananc carne... Cand ma vad cu legume ma intreaba daca sunt bolnav... Am mai vazut-o in poza si pe a lu' Caraulan dar si pe o domnisoara pe care nu o cunosc... Laura s-a bagat mai in spate, precis ca a ramas cu porcul pe ea dupa sarbatori...

Deci, de acum fara politica, revenim la meniul clasic...

Despre frig, foame si litanii contra obezitatii

Este destul de frig de cateva zile pe aici. Si colac peste pupaza a mai si nins. Evident ca trebuie sa ies mai devreme si sa curat masina de zapada si de ghiatza, sa o incalzesc putin si in final sa plec spre job. S-a aglomerat din nou pe strazi ca si pe autostrazi, semn ca proletariatul a terminat vacanta...
Este insa un frig placut, adica este frig de te patrunde pana la oase insa cu soare ca vara, ceea ce iti da un sentiment de oarecare bucurie, adica cerul nu este cenusiu asa cum era in tara de nu vedeai soarele doua luni, nu, aici este soare in fiecare zi atunci cand nu ninge sau cand nu ploua. Deci este suportabil... (Cunosc pe cineva care nu suporta cele trei puncte puse dupa o fraza, dar nu o sa ii divulg numele, poate alta data)

La serviciu am alergat toata ziua pe scari, si cu treaba si ca sa imi fac ceva pofta de mancare. Seara am avut fajita in menu. De pui. Reteta este simpla: se taie fasii un piept de pui mai mare (aici toate sunt mari...) se taie fasii un ardei rosu, un ardei galben si un ardei verde - la nevoie folositi doar o culoare - apoi se taie julien o ceapa rosie, un pumn de rosii cherry se pun intregi, sare si piper dupa gust. Eu adaug si cateva ciuperci taiate in doua. Se pun toate in tigaie cu cinci linguri de ulei de masline. Se lasa cam 15 minute la foc potrivit si se amesteca din cand in cand. Daca vreti adaugati si doua trei linguri de sos de rosii dar nu este obligatoriu. Rezultatul este fantastic. Se poate folosi carne de vita, de porc sau de pui. Aici se gaseste de cumparat acest amestec de legume si carne dar este mai sigur cand il prepari tu. Merge cu vin alb sec.
Am mancat si m-am gandit sa fac putina revista ...presei.

Am facut revista presei, constat ca lumea bate campii in continuare cu fenomenul Iohannis. Dupa umila mea parere omul a iesit presedinte pentru ca nu trebuia sa iasa celalalt cu niciun chip iar noi l-am ajutat. Nu este nici pregatit si nici nu va face un rol de Mesia trimis sa salveze poporul din mainile faraonilor...

Apoi am dat o geana pe retelele de socializare. Am vazut ca oamenii posteaza fotografii cu cei dragi, cum au pierdut in greutate, cum vor sa piarda in greutate. Intr-un articol despre vindecarea spirituala a obezitatii, ni se spune ca "Greutatea excesiva reprezinta o metoda si de protectie. " De ce si de protectie? "Individul doreste sa se protejeze importiva ranilor sufletesti, sarcasmelor, criticilor, de multe ori el se teme de viata". Mai copii, ma lasati cu dumele astea? Cunosc si am cunoscut obezi si nu aveau nicio treaba cu criticile si nici nu se temeau de viata... Iubeau sa bage sub nas, atata tot.

Articolul continua cu :"Atunci cand ne simtim stingheri si in nesiguranta ne ingrasam cateva kg". Pe bune, cum reusiti fratilor? Eu m-am simtit stingher ani de zile si nu am luat 100 de grame...

Apoi autorul scoate din putzul gandirii: "Obezitatea poate sa ne arate ca traim o mare insecuritate atat la nivel emotional cat si la nivel material si in mod inconstient avem nevoie sa înmagazinam pentru evita”penuriile” si lipsurile care pot sa apara". Cum sa inmagazinezi fratzica, sa bagi tot frigiderul sub nas sperand ca maine o sa-ti fie bine si ca nu o sa duci lipsa de nimic?

Apoi autorul continua frenetic: "Sunt protejat de insasi iubirea Divina. Sunt in siguranta intotdeauna. Sunt dornic sa cresc si sa imi asum responsabilitatile vietii. Ii iert pe toti, iar acum imi formez propria viata asa cum mi-o doresc. Sunt in deplina siguranta." OK, daca ii iert pe toti asta o sa ma faca sa slabesc? Daca imi asum responsabilitatile vietii, asta ma va face sa mananc mai responsabil?

Apoi autorul, (ma rog, preia un alt autor) afirma ca obezitatea ... mainilor are drept cauza mentala a problemei ... Furia unei iubiri refuzate. Am ras copios si am mancat trei bomboane de ciocolata.
Autorul nu se lasa si continua in mod ridicol: Obezitatea pantecului are drept cauza mentala fix ... furia unei hraniri refuzate. Aici nu am inteles deloc. Adica refuzi sa te hranesti cu furie. Si pantecul devine obez. Haha, tare, nu?

Autorul devine obtuz: "Obezitatea soldurilor are drept cauza ... Furii incapatanate, remanente fata de parinti." Aici nu m-am stapanit si am inceput sa rad cu lacrimi, ragand ca un magar. Cred ca un vecin mi-a batut in teava. Am mai mancat trei bomboane de ciocolata, avand o furie a unei hraniri controlate :))

Autorul a innebunit de-a dreptul in urmatorul pasaj: "Obezitatea coapselor si a pulpelor, are drept cauza mentala "Manii copilaresti pastrate inca. Furie fata de tata." Mai manca-v-ar tatal vostru sa va manance. Furia lu' tac'tu nu te face sa fii obez intre...pulpe, indiferent cate remanente ai din copilarie. Period. Insa autorul vine si da cu mucii in fasole: Noul model de gandire trebuie sa fie: "Imi vad tatal ca pe un copil neiubit si-l iert usor. Amandoi suntem liberi". Ma intreb ce a fumat autorul inainte de a naste acest articol. Nu de alta dar as incerca si eu, cine stie, poate mi-ar da ceva curaj sa incep sa scriu si eu adevarat.
Dupa care vine cireasa de pe tort:

"AFIRMATII VINDECATOARE (pentru a vindeca obezitatea, se intelege, nu?)
Ma simt protejat(a) de iubirea divina.
Sunt in siguranta.
Imi asum responsabilitatea pt propria mea viata asa cum mi-o doresc.
Ma alimentez cu hrana spirituala. Ma simt satisfacut(a).
Imi iert trecutul. Imi trascend limitarile parintilor mei.
Eu sunt suficient(a) .
Ma iubesc si ma accept asa cum sunt."

Inteleg primele trei afirmatii. Pe a patra o inteleg dar nu cred ca m-as putea satisface atat de usor...
Pe a cincea o sar pentru ca nu am ce sa imi iert la trecut. Evit sa imi acuz parintii ca nu pot spune gurii:STOP. Eu nu sunt Dumnezeu sa imi iert trecutul, eventual mi-l regret/accept. Pe a sasea nici macar nu o comentez iar pe a saptea nu o inteleg. Daca te iubesti deplin pe tine insuti, de ce ai mai avea nevoie de altcineva? De ce ai mai avea nevoie sa iti depasesti conditia daca esti perfect si te accepti asa cum esti?

Finalul insa este apoteotic, cred ca autorul manevra creativ un joint:
"RUGACIUNE VINDECATOARE
Arhanghel Rafael te rog sa ma ajuti sa ma simt iubit(a) si protejat(a) de Dumnezeu .
Dragi ingeri si Arhangheli va rog sa ma ajutati sa ma iert pe mine si pe ceilalti, sa imi asum responsabilitatile vietii si sa am de acum puterea de a-mi crea viata asa cum mi-o doresc!
Va rog sa imi ajutati sa ma iubesc si sa ma accept asa cum sunt, sa ma simt in pace cu propria-mi fiinta si cu emotiile si sentimentele mele.
Multumesc, amin."

Credeti ca arhanghelul Rafael va va ajuta sa va iertati singuri de voi insiva? Arhanghelul asta va va da viata pe care vi-o doriti? Obisnuiesc si eu sa scriu pe blog, din necesitate, la mine este aproape biologic sa scriu ceva, la un anumit interval de timp. Poate am scris acum ce am scris si datorita faptului ca ma lupt de ani de zile cu lipsa unei greutati normale. Si ma enervez cand vad cum oamenii se lupta sa slabeasca pe cand eu ma lupt sa ... pun cateva kilograme pe mine. Insa atunci cand vorbele frizeaza ridicolul, nu ma pot abtine.

Dragii mei, povestile astea ne fac viata mai frumoasa, radem, glumim, ne distram, scriem pe blog ca sa primim like-uri si comentarii. Insa daca vrem sa fim seriosi, sa uitam de toate astea... Sa punem lacat pantecului mai intai punand lacat gurii. Apoi, sa ne ridicam privirea spre cer si sa rostim singura rugaciune vindecatoare dictata de insusi Fiul Omului" Tatal Nostru care esti in Ceruri..." Fara suparare! Zic.

Domnul sa fie cu voi toti!

25

Despre vieti in zadar pierdute (2)

Despre curcani, vanzari, prostanaci, dive si in final ceva cu adevarat divin

Despre mici victorii dar mai ales false framantari

La revedere domnule Pictor Vonta!

Sa ne revedem in vreo 50 de ani, atunci cand vei aparea in cartile de istorie ca un lider politic care a trecut peste orice pentru a-si indestula familia si baronii care l-au sustinut pentru a putea jefui tot in tara asta.

Veti spune ca sunt defazat si ca nu sunt ancorat la realitatile din tara, ca plagiatorul este pe prima pozitie in preferintele de vot ale romanilor. Stiu asta, insa stiu ca poporul asta al nostru este imprevizibil uneori. Indiferent daca va reusi sa castige fotoliul Cotroceniului, va fi doar un alt presedinte al unei jumatati de tara. Stiu de data asta ca cealalta jumatate va iesi in strada si ca intr-un final va fi fortat sa plece. Lumea cred ca este satula sa vada cum sunt arestati rand pe rand inalti demnitari, cum se apara unul pe altul din fotoliile lor adanci din parlament. Si mai cred ca jumatate din tara asta s-a saturat de haosul in care tara asta a fost guvernata in ultimii 3 ani.

Cand tot ce iti trece prin minte este sa iti depasesti mentorul la numarul de case, sa iti angajezi toata familia in functii guvernamentale, sa aperi baronii locali de bratul legii, sa minti in fiecare zi ceva dimineata si altceva complet diferit seara, sa plagiezi si sa negi apoi ceva evident, cum poti sa ai obrazul de a iesi din tara ta si sa dai mana cu alti sefi de stat, care stiu istoria ta pana in cel mai mic detaliu?


Saptamana aceasta am vazut cum Rudotel WC Tudor a trecut de partea "carpei". Nu am fost surprins pentru ca omul pare ca este senil si banuiesc ca poate fi cumparat cu o acadea... Omul care ii canta ode lui Ceausescu acum treizeci de ani, nu se poate dezice de comunismul din sange.
Am mai vazut si alte zdrente politice care au declarat ca il sustin pe sobolanul rosu in turul doi. Motocicleanu, ala mic cu televiziunea poporului, de era sa fie aruncat in tomberon, martalogul de la spionaj, omuletul minoritatii maghiare, toti il vor ca sef pe marele om de stat Vonta. Nu este clar ce ii uneste pe oamenii astia? In niciun caz nu ii uneste dragostea pentru tara si grija pentru drepturile cetatenilor care i-au ales. Sunt prieteni in furt, in minciuna, in dorinta de inavutire pe durata timpului in care sunt intr-o functie publica.

Ma gandeam azi dimineata in timp ce mergeam spre serviciu - citisem dis de dimineata stirile din tara - cum este posibil ca din toti diplomatii de cariera din tara noastra, sa alegi ministru de externe un om care a trecut de 73 de ani? O fi omul in plenitudinea puterilor lui dar parca prea arata deja obosit si prea a fost plimbat prin toate functiile posibile, dupa ce a schimbat nu stiu cate partide. Nu s-ar fi gasit un diplomat tanar care sa reprezinte cu succes tara asta pustiita de politica ultimilor douazecisicinci de ani?

Asadar La revedere domnule Pictor Vonta! Iti spun la fel de sincer precum i-am urat domnului Pastase atunci cand a iesit din politica, pentru ca eu cred ca si tu vei iesi din politica in curand si nu cu fruntea sus... Eu nu te voi vota si voi indemna si pe alti prieteni sa nu te voteze.

Referitor la prieteni, desi nu ma pot lauda ca am prea multi, pot spune ca prietenii raman prieteni, cei care nu raman, inseamna ca nu au fost prieteni.... Am gasit citatul asta de curand si mi-a ramas in minte.

Mama imi spune mereu sa nu mai scriu urat despre "astia" sa nu mi se intample ceva rau... Mai rau decat sa ii stiu pe sobolanii astia batandu-si joc si furand incontinuu biata tara mea, ce poate sa mi se mai intample? Da, ii urasc pe sobolanii astia de cand au chemat minerii sa loveasca oameni nevinovati, care credeau in democratie. Am plans de bucurie cand au pierdut puterea in 1996 apoi am plans de tristete cand au luat puterea in 2000. Si nu pentru ca partidul in sine ar avea vreo vina, dar oamenii care il populeaza sunt ca o ciuma. Nu le ajunge un hectar de padure, vor patruzeci de mii de hectare, va puteti imagina cat inseamna suprafata asta? Cum poti stavili o asemenea pofta faraonica? Cu Jilava veti spune si da, va voi da dreptate, o astfel de pofta nu poate fi infranata cu nimic pe lumea asta. Astia ar pustii si iadul daca ar nimeri cu totii in aceeasi clica acolo.

Doar lehamite grea de seara

Eu cu cine votez?

Ramasitele zilei

Ce poti face in casa cand aproape iti cad ochii in gura dar cand mai vrei sa mai furi putin din ramasitele zilei? Incerci sa iti reinvii pofta de scris. Cand am inceput sa scriu, acum 17 ani, mi-am dat seama ca as fi putut scrie dintotdeauna. Am intrat intr-o librarie si am inceput sa rasfoiesc o carte. In mod ciudat, cartea parea sa fie scrisa de mine. Gandurile pareau sa fie puse pe hartie de mine. Am lasat cartea si am fugit nervos acasa. In urmatoarele doua zile am scris douazeci de pagini de eseuri si de poezie. Nu ma puteam opri, cuvintele curgeau ca intr-o hemoragie prelunga. Acum hemoragia este deja istorie...
Este adevarat ca aveam timp, nimeni nu mi-a spus insa ca nu am talent, pentru ca multa vreme nu a citit nimeni ce am scris. Poate mama, atunci cand verifica daca sunt acasa sau nu, pentru ca totul era la vedere, coala dupa coala. Dupa un timp, ochi straini au citit gandurile mele. Am fost intrebat pentru ce sau pentru cine am scris, desi raspunsul era evident, reiesea din fiecare pagina.
Dupa tot acest timp, in mod ciudat, atunci cand am un timp liber, aud curgand prin cap cuvinte, intocmai unui fluviu nervos. Ma gandeam sa incep sa scriu o carte, sa vad ce iese. Doamne, cat material as avea si cate personaje ar incapea in cartea asta. Sa descriu cu lux de amanunte fiecare personaj, care de care mai interesant. Ce ar fi daca as pune numele reale personajelor mele? M-ar durea la basca, as publica totul in capitole, pe blog... Orice asemanare cu personajele este pur intamplatoare, cu exceptia faptului ca personajele sunt reale. Cred ca este o idee demna de luat in considerare si da, asa as face, as scrie cate un capitol o data. As putea masura usor audienta, as putea lua pulsul personajelor, as primi o groaza de mesaje de a continua sau nu cu postarile... Ce poti face in casa cand dormi deja pe tine si nu iti vine sa lasi ramasitele zilei sa te invaluie si sa te cuibaresti in dulce patul tau?
Continui sa scrii, cu acelasi netalent pe care il ai dintodeauna, dar cu dorinta arzatoare de a face oamenii sa se teama de ceea ce ai putea scrie. Ori macar de a-i face curiosi. Of, cata memorie trebuie sa scurm pentru a putea gasi o idee de inceput. Imi trebuie ceva de inceput. La inceput a fost Cuvantul... O da, cred ca asa va incepe aceasta odisee...

Veti spune: ... si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acum sunt intru totul de acord. Am vazut prima data o Biblie in casa bunicii mele. Era o Biblie mare, cu coperti rapanoase si cu scris mare. Bunica tinea in ea si scrisorile primite de la nepoti, le tinea ca semne de carte. Uneori cred ca le recitea, pentru a-si astampara dorul de noi, cei de departe. Eu as fi vrut sa prind muste cu ea, asa cum facea Creanga cu Ceaslovul lui. Copil fiind, nu stiu de ce, mergeam la bunica din partea tatalui doar iarna, cand nu erau muste... Probabil pentru ca parintii mei vroiau sa fim cu bunica in preajma sarbatorilor. Imi aduc aminte cum mirosea pe ulite a lemn ars in soba si cum scartaia zapada din cauza gerului. Mama ne punea fulare ca sa nu respiram aer rece, mai cu seama mie, pentru ca sora mea era mai mare si nu era asa bolnavicioasa ca mine. Tot timpul purtam fular peste nas... Si manusi legate cu snur, ca sa nu le pierd...
In orice caz, am intrebat-o pe bunica de ce crede in Dumnezeu si cum de crede ca Dumnezeu a facut pe om, din moment ce se stie ca omul se trage din maimuta... La scoala invatasem teoria evolutionismului, iar biata bunica era siderata. Cred ca m-a si afumat cu doi peri, ca sa imi iasa duhurile rele din cap.
Bunica era o persoana evlavioasa si cu mare dor de Dumnezeu. Era prezenta in biserica la fiecare sarbatoare si stia toate oranduirile legate de lumea bisericii.
Stateam pe prispa ei - cand am crescut si am inceput sa merg si vara - si ascultam povestile pe care ni le spunea. Povesti despre razboi, despre copiii ei, despre o viata traita in nevoi. Imi lipseste si imi pare rau acum ca nu am avut mai mult timp pentru a o cunoaste.

Desi as vrea sa scriu iar despre sobolanii rosii din tara, o sa las (doar saptamana asta, ca este supra oferta) organele abilitate ale statului sa isi faca treaba. Deja in ultimile saptamani abia astept sa deschid dimineata computerul pentru a afla cine a mai fost arestat in timpul zilei in tara. Ma bucur cand vad ca "oamenii politici" sunt adusi in fata legii, ma bucur pentru ca oamenii vad ca macar cineva incearca sa ii traga de maneca.

Virgil, ma bucur ca am corespondat, salutari si succes! Iti doresc sa ajungi in cat mai scurt timp acolo unde iti doresti! Keep walking!

Oricat mi-as dori sa mai rapesc cate ceva din ramasitele zilei acesteia, este timpul sa ma arunc la somn. La voi, cititorilor, este deja sambata, ora 7 dimineata... Have a good one!

Despre sobolani si despre somnul natiunii

Romania feudala a lui Pictor Vonta

Despre mama mea, despre clima, burgeri dar si despre sobolanii rosii

Cati dintre voi i-ati spus mamei voastre ca o iubiti? Cati dintre voi i-ati spus mamei voastre ca o iubiti in timpul vietii ei? Cati dintre voi ati facut publica iubirea pentru mama voastra? Nu-i asa ca este greu? Nu este asa ca este greu sa ii spui mamei tale ca o iubesti?
Ei bine, am zis sa sar si eu peste aceasta bariera si sa fac ce se cuvine de facut: mama, te iubesc si as vrea sa iti fi spus asta mai des.
Sa iti spun ca ai fost o mama buna? Stii asta, chiar daca nu mi-ai cumparat niciodata Pegasul atat de mult visat. Copil fiind, simti uneori ca esti buricul pamantului si ca ti se cuvine tot. Acum stiu insa ca mi-ai oferit atat cat imi puteai oferi si ca tot ce ai facut ai facut pentru noi.
Sa iti spun ca ai fost o mama blanda? Stii asta, chiar daca mi-ai dat cu linia in cap acum treizeci de ani si ai fost apoi cotropita de remuscari. Un copil nu uita momentele in care este ranit insa uita cu repeziciune momentele in care primeste tot ce are nevoie si chiar mult peste.
Sa iti spun ca ai fost o mama intelegatoare? Si asta stii, pentru ca ai trecut dupa o vreme peste baricada ce statea intre noi, ca urmare a nenumaratelor mele alegeri nonconformiste.
Sa iti spun ca fara ajutorul tau, al vostru, nu am fi putut sa plecam si sa lasam in urma tara asta a noastra in care nu mai poti sa traiesti din cauza sobolanilor astora care ne-au furat-o?
Sper ca in primavara vei putea trece peste ocean si ca vom putea recupera cate ceva din anul ce a trecut.

De cateva zile umezeala este intre 70 - 90% in aerul respirat. Toata lumea nervoasa, lipicioasa si obosita. Azi am avut o petrecere a salariatilor, cu hot-dog, burgeri, muzica live, trei tombole, galeti cu apa si gheata, garaje sale si la sfarsit natura dezlantuita in voie. Am obtinut autorizatie de la primarie si am inchis strada.
Am pus corturi, am pus scaune, bancute, gratare si un vas urias pentru fiert cremwursti. Vecinii au scos si ei vechiturile pe strada la vanzare. Se vinde orice, ca la noi la talcioc. Americanii vand orice care nu le mai trebuie la pret de un dolar. Vrei un coltar de bucatarie? Un dolar... Vrei un televizor antic din 1950? 1 dolar. Vrei un set de vase de bucatarie? 1 dolar.

Nu afacerea in sine este interesanta pentru ei cat socializarea. Se organizeaza "garaje sale" la fiecare colt de strada in fiecare week-end. Poti cumpara cam orice si de multe ori produse noi, cu eticheta, nefolosite, pentru ca la ei marketingul este agresiv si se lasa si pacaliti usor de "oferte". Scot tot felul de jocuri in strada si joaca de-a valma adulti si copii. Si te invita sa li te alaturi, chiar daca nu te cunosc. Azi i-am umilit, aruncand direct in gaura doi saculeti de nisip din trei, de la vreo 15 metri. Mi-au dat un shot de tequila din partea casei. Eu le-am dat bilete la tombola, ei nu au castigat nimic.
Altii au castigat bilete la cina la restaurant, la muzee, la fotbal american, in total patruzeci de premii.

Deci au venit cam 150-200 de salariati la party, a cantat solo si cu parul in ochi un chitarist, de altfel talentat, contra a o suta cincizeci de dolari pret de doua ore, am carat apa si sucuri cred ca jumatate de camion; au baut cetatenii apa, cum bea apa boul vara... Beau apa si sucuri din alea cu o tona de zahar si le curgea transpiratia pe spate... Practic simteai cu respiri vapori de apa.

Cand s-a anuntat ca suntem gata cu haleala, s-a format un rand subtire, unul in spatele celuilalt, asteptand sa primeasca un hot-dog sau un burger sau pe amandoua, nimic nu a fost limitat.
Ma uitam si ma minunam cum de instinctiv stau in linie, inclusiv copiii... Nu am cum sa uit gramada de oameni care se formeaza in tara atunci cand se da ceva...

Zece minute dupa ce am terminat de dat premiile la tombola si am lichidat si ultimul burger, terminand astfel petrecerea, a inceput sa ploua torential, ceea ce a insemnat ca ziua s-a incheiat bine. Cativa au ramas in ploaie si si-au turnat in cap galeti cu apa si gheata iar cativa au vomitat... Nu din cauza faptului ca primii si-au turnat apa in cap, ci din cauza ca burgerii nu mai incapeau in tuburile lor digestive...

La sfarsit mi s-a explicat ce inseamna "butt call", atunci cand cineva a raspuns la telefon, a vorbit putin si s-a scuzat spunand "sorry, it was a butt call". Cand tii telefonul in buzunarul de la spate, te asezi iar telefonul formeaza involuntar un numar de telefon, se cheama ca ai efectuat un "butt call".

De cateva zile, printre picaturi, nu am putut sa nu remarc potopul de guzgani ce apare prin presa, preaslavind reintoarcerea tatucului Nastase printre cei vii, in vreme ce alte articole relateaza despre coborarea lui Patriciu printre cei morti. Lasand la o parte faptul ca numai reeducat nu pare primul numit, (stiut fiind faptul ca cel de-al doilea a fost elevat) el lansand deja ironii din poarta inchisorii, toti cei care i-au lins fesele inainte nu au intarziat nici acum sa vina si sa dea din coada ca niste catelandri supusi.


Ditamai sefii de camera deputatilor (de altfel fosti strungari), senatori, dau din coada, coada intre picioare fiind si indreptata inspre bot. Si bineinteles ca toata lumea, inclusiv varanul, inclusiv impuscatul, latra ca vinovat este Basescu. Dar oare pentru ce a fost arestat bombonelul?
Nu cumva din cauza ca a furat din banii statului? Si de ce o fi fost arestat si a doua oara? Ca doar la guvernare era partidul lui in momentul in care s-a dat sentinta. Cum pot fi unii oameni atat de botanisti si de incuiati la cap incat sa creada ca proaspatul barbos este nevinovat? Tara asta isi merita soarta uneori.

Aici, in tara in care traiesc, pentru aceleasi fapte, probabil ca onorabilul domn ar fi iesit in douazeci de ani de la mititica, insa pe plaiurile mioritice se poate dupa numai cateva luni. Si proaspatul gusat, caruia ii trebuie deja vreo doua cercuri - domn doctor Pictor, il va spala si il va albi fara probleme pe maestrul caruia ii datoreaza actuala pozitie. Fotografia de mai jos a aranjat la timpul ei intr-un fel gandurile din viata mea, cumva mi-am dat seama ca nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege, indiferent ca a fost demnitar si ca a furat un miliar de euro din banii romanilor sau ca a fost un biet gainar. Desi gainarul primeste de obicei mai mult decat a primit fanfaronul asta.

Iar maestrul va putea iar sa dea ordine potailor obediente din psd, chit ca nu va mai putea ocupa vreo functie politica decat abia cand boasele ii vor atarna prea lungi si obosite spre pamant.
Se anunta o toamna interesanta, cu multe cutite lungi ascunse in maneci si cu multe gropi sapate de toata lumea.
Si daca vor castiga sobolanii rosii, inseamna ca bietul popor roman nu mai are nicio sansa, inseamna ca trebuie sa lasati orice speranta voi ce mai sperati intr-o viata normala in tara voastra.
Inseamna ca de la inceput si pana la sfarsitul vietii, ati fost sortiti sa traiti intr-o tara care v-a oferit mereu "decat" (cum ar spune unii) iluzia ca peste cinci ani va fi mai bine...
Daca in douazeci si cinci de ani tara asta nu a fost in stare sa construiasca o autoastrada care sa o strabata de la est la vest ori de la nord la sud dar exista totusi atatia politicieni milionari (care slava Domnului au inceput sa fie intrebati cum si-au dobandit averile) inseamna ca romanii ar trebui sa inceapa sa gandeasca putin ca toata clasa politica actuala nu le serveste interesele.
Ar trebui sa invete sa se uite dincolo de sticla televizorului si dincolo de limitele in care clasa politica actuala doreste sa tina captiva o mare parte din masa de votanti.
Ar trebui sa se uite mai mult la History in loc sa se uite atat de mult la Antena 3 si ar trebui sa citeasca mai mult Patapievici, Cartarescu (pe care am avut norocul sa il reintalnesc la Chicago) in loc sa asculte predicile lui Gadea despre varani, sedii confiscate, basisme si efectul razelor de luna asupra galosilor de guma.

Despre fuhrer, bani furati si jefuitori

Am scapat de un stres: Crin Antonescu nu va deveni presedinte. Asta daca nu cumva pnl-istii nu vor innebuni de tot si nu vor vota altfel decat au votat la acest prim sondaj de opinie. Ma intreb cum de l-a lucrat neamtul pe fuhrer... Ca ultimul a spus ca nu se multumeste cu postul de prim ministru - de parca cineva l-ar nominaliza vreodata...
De la unicul prezidentiabil sustinut de ditamai alianta politica, fuhrerul a dat cu bata in balta si a devenit un simplu membru de partid. Ma gandesc ca macar Prostanacu' a visat bine jumatate de noapte, cand parea ca va deveni presedinte. Pe cand fuhrerul a visat 2 ani si in ajun de prezidentiale constata ca nu mai are sustinere nici macar in propriul partid. Asta da satisfactie zic...

Aseara am constatat online ca am o plata neautorizata efectuata din contul nostru bancar, pe care avem doua carduri. Cazand de acord ca niciunul dintre noi nu a facut respectiva plata online, dupa ce am investigat online descrierea magazinului si afland ca mai exista cel putin cateva zeci de plangeri la adresa acestuia, am sunat la serviciul cu clientii la ora 22 duminica seara si am reclamat frauda. Cineva si-a comandat ceva la un magazin online, probabil dupa ce a clonat unul din cardurile noastre. Dupa cateva intrebari, am fost asigurat de operatoare ca voi primi banii inapoi in cont, ca respectivul card a fost inchis pe loc si ca vom primi un nou card prin posta in cateva zile lucratoare.
Banii au intrat inapoi in cont in fix 5 minute de la incheierea convorbirii. Avand in vedere ca aici buletinul ti se da fix in trei minute dupa ce ai facut fotografia, la fel ca si permisul de conducere si cardurile bancare atunci cand aplici in banca pentru un card de debit/credit, nu am niciun dubiu ca nu vom primi cardul probabil maine.

La stiri se spune acum (pentru a cata data oare...) ca prorusii au scotocit cadavrele de lucruri personale, ca au subtilizat bani si lucruri de valoare din efectivele decedatilor aflati printre resturile fumegande ale aeronavei prabusite in estul Ukrainei. Mi-am adus aminte instant de nazistii descrisi de Sven Hassel in romanele sale. Acestia erau mereu inarmati cu mici patente cu care smulgeau dintii de aur ale soldatilor cazute la datorie pe campul de lupta. Unii dintre ei aveau adevarate comori la brau, sute de dinti colectionati de la cadavre.
In anul 2014, soldati rusofoni pe jumatate beti, pe jumatate salbatici si probabil mai mult decat pe jumatate educati, fura de-a dreptul bani, ceasuri si alte valori din bagajele nefericitilor care au avut intalnire cu moartea. Fara indoiala ca legea martiala ar trebui aplicata acum mai mult decat oricand. Dar cine sa o aplice? Nimeni nu indrazneste sa puna degetul pe rana si sa spuna cine este vinovat.
Ma intreb daca se va afla vreodata adevarul, indiferent de cum vor vrea mai marii lumii acesteia sa se termine ancheta.

Despre stiinta de a cadea, caldura mare si in final racoare

Despre ziua nationala dar si despre greu de construit prietenii

A fost ziua nationala aici. Oamenii cu potenta financiara au plecat in minivacanta. De fapt nu-ti trebuie o avere ca sa pleci din oras aici. Iubesc si ei week-end-urile prelungite, mai ceva ca ciocolata... Cu traditionalul discurs, traditionalul barbeque, traditionalele artificii si traditionalele baute. Artificiile au fost sub orice critica. Ma asteptam sa fie spectaculos, sa se umple cerul si sa cad pe spate. Nici pomeneala, au fost zece minute de artificii, ca in orice alta zi de miercuri sau de sambata, cand municipalitatea ofera artificii. Este drept, au fost artificii in toate suburbiile, astfel ca de pe autostrada puteai vedea in toate directiile artificii in toate punctele cardinale. Si doar 15 oameni impuscati de aceasta sarbatoare, ceea ce se inscrie in normal...
Cu toate acestea insa, America este inca taramul viselor, tara fagaduintei pentru multe din natiile lumii. Si nu pentru bani, ci pentru faptul ca cetateanul are drepturi aici prin insasi Declaratia de Independenta. Prin aceasta declaratie, cetatenii in primul rand au drepturi si nu guvernantii. Traind aici vad puterea acestei tari, vad uriasul potential al tarii asteia, departe de a fi epuizat.

Vineri dimineata am gandit ca este bine sa merg fara masina, era atat de frumos afara incat am decis sa merg pe jos, cu metroul si din nou pe jos. Am ajuns la birou, unde am aflat ca doua intersectii mai incolo, pe strada noastra, la ora 6.30 dimineata, un tanar de 19 ani a fost executat in cap. Cand le dai la babuini arme, poti sa te astepti la astfel de evenimente. Multi nu stiu sa scrie, insa stiu sa manuiasca arme de foc. Cutitele sunt pentru unii din ei la fel cum sunt stilourile pentru noi. Ii vezi de dimineata "la sosea" stand si fumand. Cu ce bani nu se stie...

Am cunoscut aici unii oameni care au parut la inceput ca pot fi prieteni minunati. Am iesit impreuna, am petrecut timp frumos impreuna. Am gandit ca este minunat sa poti gasi in strainatate conationali care petrec timp frumos impreuna. Care te ajuta cu tot ce pot si iti impartasesc din experienta lor neconditionat. Dupa un timp au aparut sa apara conditii.
Sa nu ma mai vad cu cutare sau cutarica. Pentru simplu motiv ca unii  din ei nu mai vorbesc cu ceilalti, datorita unor experiente personale. Mi s-a parut hilara, copilareasca, ca sa nu spun golaneasca de-a dreptul aceasta cerinta. Tot ce a fost frumos a cazut...

Ca si cum am fi inca adolescenti sau incapabili de a lua decizii. Ca si cum nu am avea liberul arbitru, ca si cum nu am putea gandi singuri ori lua decizii singuri. Cu parere de rau, nu sunt adeptul unei astfel de relatii, enervant de chinuitoare... Dar am acceptat aceasta cerinta timp de cateva luni, doar pentru a potoli spiritele si din cauza constiintei care imi arata cu degetul si nu imi dadea pace. Nici acum nu imi da pace insa trebuie facut ceva mai mult pentru ca oamenii sa inteleaga ca existi si ca ai aceleasi drepturi ca si ei.
Probabil ca am parut imaturi ori cel putin niste ciudati in ochii celor pe care am refuzat sa ii mai vedem doar pentru a nu supara si proteja alti prieteni.

Nu am mai putut intelege cum poti si de ce sa iti pierzi timpul dand explicatii inutile ore in sir si cu nenumarate ocazii, privind deciziile tale de a continua sa te vezi cu toti oamenii pe care i-ai cunoscut aici, pentru a avea propriile experiente cu ei. Mai grav, sa fii acuzat ca fiind mincinos pentru simplu motiv ca nu le spui amicilor programul tau, cu cine te vei intalni, la ce ora, unde, cu ce motiv, chiar daca ei nu te intreaba ce vei face in orele urmatoare. Trebuie sa le spui din oficiu... Daca nu le spui ca te vei intalni in orele urmatoare cu "ceilalti", vei fi acuzat ca ai mintit, chiar daca ei nu te-au invitat sa petreci timpul acela cu ei, nu te-au intrebat unde mergi, cu cine te intalnesti si eventual cat stai.
Ce fel de prietenie mai este asta?

Ca nu ai dat un raport cat mai detaliat despre ce urmeaza sa faci. Si indiferent daca tu le-ai spus ca vei continua sa ii vezi pe ceilalti prieteni, pentru ca asa ai decis tu, ei se vor supara.
Mai trist este ca ei te vor verifica din cand in cand sa vada daca masina ta este parcata regulamentar in parcarea ta sau pe aleea prietenilor cu care ei nu mai vorbesc si ca iti vor reprosa ca ar fi preferat ca masina ta sa fie parcata pe aleea lor, chiar daca ei nu te-au invitat niciodata sa vii la ei. Sau ca ai mintit prin omisiune, cum ar spune altcineva, dar ca in definitiv ai mintit. Ce mod nefericit de a reveni la comfortul casei tale si de a spune catre sine ca nu merita sa investeti intr-o prietenie...


Intr-o relatie sincera de prietenie oamenii sunt de acord sa gandeasca diferit, asta este esenta intalnirilor, sa ai ce discuta, sa imparti opinii.
Sa comunici oricand, in orice imprejurare si sa nu pui oprelisti de niciun fel celorlalti.
Sa te poti intalni cu placere si sa nu-i barfesti pe ceilalti atunci cand nu sunt de fata.
Sa poti sa le spui in fata tot ce te deranjeaza si sa nu fii dual.
Sa nu inventezi si sa nu pui gratuit vorbe in gura prietenilor tai, in absenta lor.
Sa nu te aliezi cu alti prieteni impotriva altor prieteni din acelasi cerc.
Sa ii intrebi oricand daca te deranjeaza ceva si sa fii oricand deschis sa primesti critici constructive de la ei.
Intr-o relatie de prietenie nu conteaza varsta, nu conteaza faptul ca cine este mai mare are intotdeauna dreptate.
O relatie de prietenie nu se conditioneaza cu a te putea vedea sau nu cu alti prieteni in functie de toanele ori necesitatile altor prieteni. Pentru ca altfel, o astfel de relatie de prietenie, daca poate exista pe termen scurt, esueaza intr-un tarziu.
Pentru ca intr-o prietenie nu isi au locul arogante, orgolii ori etichete usor de pus si nu se impun lucruri, intr-o relatie de prietenie ii respecti pe ceilalti si ii vei considera cel putin egalii tai. Si vei astepta cu nerabdare sa fii din nou in compania prietenilor tai.
Intr-o relatie de prietenie apelezi la prieteni atunci cand ai nevoie si nu te vei gandi niciodata ca te indatorezi daca vei accepta ajutorul lor.
O relatie de prietenie inseamna ca te poti baza pe prietenul respectiv si la bine dar mai ales la greu. Niciodata nu vei astepta ca prietenii tai sa fie exact ca tine, nu vei contabiliza de cate ori ai sunat tu si de cate ori te-au sunat ei, de cate ori i-ai invitat tu si de cate ori te-au invitat ei, pentru ca altfel unde ar mai fi diversitatea, unde ar mai fi naturalul?
Prietenii tai vor sti grijile tale, problemele tale, dar si tu vei cunoaste la fel de bine problemele prietenii tai. Pentru ca ii vei intreba si nu vei fi interesat doar de grijile ori problemele tale... 

O relatie de prietenie adevarata este ca o fantana cu apa rece din care ai vrea mereu sa bei, insa de multe ori va fi foarte greu de gasit si la fel de greu de pastrat... Daca senzatia de sete dispare, apa iti va parea statuta si rea la gust, atunci prietenia va deveni una falsa, subreda, plina de neincredere ori lipsita de substrat. Atunci vei cauta cu siguranta o alta fantana cu apa rece...