duminică, 5 ianuarie 2014

Gerul

Cand eram in tara si auzeam de ger de -15 C, ma minunam si mergeam musai sa vad marea colcaind de ghiata. Putine masini porneau din parcare dimineata, trebuia oricand sa ajuti un prieten cu cabluri electrice pentru a porni motorul intepenit.
In rest, vant, burnita, o singura zapada mai mare pe an si gata iarna. De multe ori de sarbatorile de iarna nu vedeam pic de zapada asa ca trebuia sa ne refugiem la munte, unde cu putin noroc ne dadeam si noi pe zapada. 

Aici s-a schimbat treaba. De cand a inceput iarna a inceput si frigul si zapada. Ca la balamuc. 
Ninge in fiecare saptamana si ninge mult. Noaptea este ger de iti ingheata mucii in nas vorba unui prieten iar ziua ti se lipesc narile. Temperaturi de -15C sunt la ordinea zilei si asta ziua in amiaza mare. Cu soare pe cer. Cand se topeste o sarja de zapada, se raceste brusc si se scutura o alta. 

Insa nimeni nu dispera si nu se da cu curul de ciment ca au fost luati pe nepregatite. Masinile cu lama sunt cu sutele, patruleaza si printre blocuri si printre case si curata zapada pana la asfalt. Se da cu sare foarte mult, chiar daca se strica asfaltul. Se va repada imediat dupa topirea zapezii. Practic sunt masini 4x4 care merg printre stradute si masini mari cu lama ce merg pe strazile si bulevardele principale. Astfel ca se circula pe orice vreme si pe sosea nu se formeaza pelicula de ghiata. In mod paradoxal masinile pornesc la cheie, poate si din cauza ca multe stau in garajele caselor sau in cele de sub fiecare bloc de locuinte. 

Cand mergi la cumparaturi, nu te mai miri cand ii vezi pe indivizi coborand in pantaloni scurti, tricou si adidasi din masini si intrand in magazin fara niciun fel de greata. Asta in timp ce afara sunt -17 grade. Credeam ca veveritele dorm cur in cur in cuibul lor de frunze si crengute uscate din varful pomului din fata geamului nostru. Chiar si pe gerul asta ies tantose si sar din creanga in creanga de zici ca se duc pana la coafor si se intorc inapoi. Toata suflarea s-a obisnuit cu clima si probabil ca asta va trebui sa facem si noi.

Se anunta insa un varf negativ intre duminica seara si marti dimineata, cand temperaturile pot ajunge la - 28 C, un nivel care nu a fost atins de 18 ani aici. O sa ies atunci pe strazi sa vad cate masini din parcare au plecat. Ne-au sunat prietenii deja si ne-au spus sa ne pregatim sufleteste pentru ceea ce va urma...

Asa ca am hotarat sa mergem sa cumparam alimentele de baza de la supermarket. Aici, am constatat ca un mare numar de oameni au gandit la fel ca noi. Numai ca ei au inteles altfel mesajul... Toti aveau carucioarele intesate cu galoane de lapte, box-uri de apa, multe cofrage de oua, carne ca la balamuc, multe cutii cu bere, ceva legume, peste si toti incolonati cuminti la casele de marcat.

Noi am luat timizi niste faina, oua, lapte, paine, avocado, ulei, sunca presata, cartofi, varza, paste, suc de rosii, gem de struguri pentru nelipsitele clatite si cateva banane. Ne era si rusine la casa de marcat cu doar atat de putine produse, dar... fiecare dupa remuneratie si dupa ...volum. Acum am realizat ca nu am luat lamai si ma gandeam sa merg din nou sa iau. Numai ca nu as mai avea taria de a sta la coada doar pentru o punga de lamai in timp ce altii isi umfla portbagajele cu desagi intregi de snaksuri, sosuri in care sa bage snaksurile, pop-corn, etc. In plus, m-as putea intalni cu vortexul arctic pe drum...sau cu o haita de coioti. In rest, lumea este vie, masinile merg normal pe strada, exista fireste scoli inchise si aici dar si pe coasta de est dar este normal sa fie asa avand in vedere cantitatea de zapada si gerul ce s-a abatut peste toata partea de nord a continentului. Toti cei in masura sa se pronunte spun: "It's going to be brutal."

In centru exista zone in care nu mai merge nimeni, cum ar fi marile parcuri. Locul oamenilor a fost luat acum de gaste, aflate cu zecile de mii pe malul raului, intr-un spectacol superb. La prima vedere am refuzat sa cred ceea ce ochii vedeau, apoi am inteles ca sunt gaste. Datorita penajului ele rezista si la temperaturi sub -50 C. Habar nu am ce mananca pe vremea asta, pentru ca de obicei ele pasc iarba, dar rezista.


La cateva minute de noi se afla principalul aeroport din oras, aeroport peste care au cazut in ultimele ore cel putin 20 cm de zapada, peste cea cazuta dupa Craciun. In parcarea de masini de inchiriat, zapada a ajuns la inaltimi considerabile. Datorita sutelor de zboruri anulate, masinile nu au mai fost folosite...


Toata lumea se pregateste de ce este mai rau iar noi stam si ne minunam cat de mult pot castiga unii din urma acestei manipulari. Sper sa nu ajungem sa le dam dreptate si sa facem focul in cada cu cele doua fotolii pe care le avem in sufragerie, si sper sa nu ajungem sa mancam coji de cartofi, precum in filmele alea in care venea frigul brusc, inghetau cladirile si apareau pe strazi haite de lupi.
Duminica viitoare se anunta totusi +5 C...Insa pana atunci ninge viscolit, iar gradele din termometru coboara cu fiecare ora ce trece. Iar in tara voi sforaiti cu spor, (probabil curgandu-va balele pe perne si dand din picioare necontrolat) in visuri ciudate despre noul an de munca pe care il incepeti de maine. Spor la treaba tuturor!
Din Chicago, va saluta meteorologul de serviciu...

joi, 2 ianuarie 2014

Ea ma priveste

Ea ma privea si ochii ei imi cereau raspunsuri. Ochii ei mereau cereau raspunsuri de care eu fugeam. Eu o tineam in brate, pe un fotoliu, intr-un birou rece si intunecat. Era Craciunul, acum multi ani, dar noi rataceam pe strazi. Pentru ca nu aveam loc in alta parte... Ea ma privea iar eu ii spuneam ca nimic nu ar fi fost prezent fara ea. Mult timp am cautat sa ma impiedic sa o mai vad. Ea a incercat si mai mult acest lucru...
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
{M-am legat de calorifer, pentru a nu mai pleca spre ea. Am zacut in neputinta o zi intreaga, cu mana alungita de la atat smucit, apoi am improvizat un carlig, am agatat cheia lacatului, care se afla la departare de mine si am rupt usa in goana catre ea. Am ramas la ea noaptea aceea...


Cu indignare înaintam printre rătăcirile mele târzii, îmi forţam paşii să se alăture umbrelor nopţii; îmi aduc aminte ca in noaptea aceea m-am furişat şi am escaladat poarta ei asemenea unui fur plecat cu mâna goală din misiune (…) apoi am ajuns pe bulevard cale de un kilometru şi nebunia mi-a întors paşii îndărăt la căldura ei; ea nici măcar nu-mi simţise lipsa, dormea adânc ca un prunc iar eu mă blestemam încă în gând pentru sacrilegiul de a o fi părăsit… 

Am plecat in acel an la munte, intr-o statiune. Am gasit cazare in ajun de anul nou la o gospodarie de oameni muncitori. Revelionul urma sa il petrecem intr-un restaurant. 
Suna pompos, pentru ca in seara cu pricina am mers sa vedem unde este "localul". Localul era o carciuma, discoteca din comuna, unde se organiza ad-hoc un revelion, cu perechi adunate in ultimul moment de prin localitate sau turisti ca noi, care au vrut sa fuga de civilizatie si sa petreaca noul an la munte... 

Nu-mi amintesc nimic din acel revelion, nu pentru ca as fi baut, ci pentru ca nu s-a intamplat nimic notabil. Cred ca am mancat, am baut ceva si apoi am plecat. Nu inainte de a dansa si a urla pe muzica celor de la Prodigy. Aveam plete si cred ca i-am ingrozit pe localnici. De fapt nu imi amintesc ce am mancat. Stiu ca am plecat de acasa la pomul laudat... Ca vom gasi mancare in zona. Si in zona am gasit doar caramele si napolitane. Am dat bani pentru meniu si cred ca am gustat cate ceva. Stiu ca era foarte ger si ca era senin. Si mai stiu ca iubeam!

A doua zi proprietarii casei au taiat un porc si ne-au adus un platou de bunatati. Cred ca ne-au vazut ca am venit flamanzi de la revelion. Camera in care am stat avea doua paturi, un dulap si o soba... Baia era pe hol, iar proprietara, o tigangusa draguta cred ca se mai uita din cand in cand pe geam... Camera avea lenjerie roz, iar eu stateam ca o mimoza in rozul ala borat, cu parul valvoi, in mijlocul patului... 
Prietenii cu care am plecat au avut insa un noroc si mai mare: au nimerit in gazda la o baba, iar asternuturile lor miroseau a urina. De baba, de pisica, de caine sau de sobolan, nu ne-au putut spune... Cert este ca a doua zi si-au cautat o noua gazda...}
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ea ma privea si ochii ei imi cereau raspunsuri. Raspunsurile mele au venit cu mult dupa ce am aflat ca ea exista si ca nu traieste doar in inchipuirea mea... Insa si eu uitasem sa-i spun ca exist...

Ea ma priveste uneori si ma intreaba ce inseamna ea acum pentru mine... 

Oare as putea sa ii raspund ca fara ea lumea mea s-ar prabusi in nemarginite adancuri? 
Ca fara ea, plutoane intregi de oameni ar sta la rand pentru a-mi ciurui sufletul absent?
Oare cui as putea sa ii mai desenez pe piept fiori tarzii din tainice saruturi si oare ce libertate neagra ar mai exista in absenta pasilor ei rascolind incet urmele fostei mele existente fugare? Oare sub ce alt copac batut de vant sa-mi mai gasesc adapost?


Cum as putea sa-i raspund ca la inceput a fost ea si apoi toate celelalte clipe dinaintea ei si ca oricum, dupa ea, toate intamplarile, faptele si clipele dinaintea ei, au venit in grup, implorandu-ma sa fie sterse, poate din cauze prea putin importante cu viata mea ori poate prea putin oportune momente ale aparitiilor lor.... Le-am refuzat, dar s-au sinucis in tacere in semn de protest, la trei pasi in fata mea... asemeni pasarilor atat de mult stiute.
Ma gandesc si acum ca poate inaintea ei timpul meu nu a curs in sens normal.
Daca as putea sa ma transform intr-un fraged nor si sa cad ca din intamplare la picioarele ei, ca in fata ultimei flori din Univers, oare m-ar lovi din nou cu aceeasi nepasare?

Ea ma priveste uneori si ochii ei cauta insistent raspunsuri... Ochii mei s-au topit intre timp, mainile mele au cazut inerte iar gandurile mele cauta fugare solutii. 
Ea ma priveste chiar si acum...








 

marți, 31 decembrie 2013

Un nou inceput (II)

Anul trecut pe vremea asta eram intr-o stare in care aduceam multumiri Cerului pentru faptul ca m-a tinut intreg in incorsetarea de ganduri ce m-au bantuit intreg anul... Ganduri grele, ingrijorari si nervi irositi in fiecare zi. Teama ca nu voi fi ales sa ajung aici.
Acum am ce mi-am dorit, insa cu siguranta ca as putea insira aici o pagina cu ceea ce imi lipseste. Voi spune "pas" insa si voi intra in noul an gol de orice fel de dorinte rostite.

Exista Cineva care stie nevoile mele inainte inca de a fi gandite. Prea mult am incercat sa detin controlul si de prea multe ori am sfarsit prin a asculta cum ... creste piatra. Nu am inteles ca nu am cum sa detin controlul, chiar daca fac totul ca la carte. Asa ca voi lasa ingrijorarile zilei de maine celui care stie deja toate ce au sa se intample ori macar ma voi stradui sa i le las...

Am avut parte de momente frumoase, de momente in care am crezut ca explodez si de momente in care cota de exasperare a atins momente critice. Banuiesc ca si voi ati avut astfel de momente, pentru ca fiecare din voi a trait la fel cum si eu am trait. Poate cu alte aspiratii, cu alte reusite ori dezamagiri.
Dar singurul fapt care ne apropie este acela ca traim in acelasi timp.

Am muncit si am ras cu oameni frumosi, destepti si integri. Am calatorit impreuna, am avut parte de ghinioane si bucurii impreuna. Probabil ca nu ma voi mai intalni curand cu ei dar pentru asta raman amintirile. Daca mai raman si alea. (Aici este la ordinea zilei untul de arahide si americanii isi testeaza mirosul si implicit probabilitatea de a se captusi cu Alzheimer aducand borcanul pana la 20 de centimetri de nas si inhaland pe rand aerul... Recunosc ca eu cu nara stanga nu sunt atat de dibaci asa ca mai bine scriu anumite lucruri, nu se stie niciodata...)

Avem actiuni care converg sau care se intersecteaza la un moment dat. Gandim uneori la fel, reusim sa facem lucruri impreuna, radem, mancam impreuna. {Uneori suntem chiar concediati impreuna dar si asta face parte din ciclul vietii si trebuie sa transformam tristetea intr-o haina noua, intr-o noua lupta pentru viata.} V-ati gandit vreodata cum ar fi fost daca am fi avut toti aceeasi memorie colectiva sau aceleasi ganduri? Probabil ca da, probabil ca v-ati "pus" uneori in capul altei persoane si v-ati inchipuit cum gandeste sau cum gandeste despre voi...

Am pierdut ocazia de a scrie o carte in timpul pe care l-am avut la dispozitie in ultima jumatate de an si acum imi pare rau, convins fiind ca nu ma voi mai intalni cu o astfel de ocazie. Dar ma rog ca ideile sa nu-mi fie tocate de molii imaginare.
Dar am profitat imediat de oportunitatea de a cunoaste locuri noi, de a intalni oameni noi, o cultura noua, emotii, mirosuri si zgomote noi. Imi aduc aminte cum a fost primul impact aici, cand urechile mele refuzau sa auda ori sa inteleaga ceea ce auzeau. Bine, chiar si acum exista astfel de momente, dar este firesc sa nu stiu o groaza de cuvinte. Este amuzant cand intrebi candid ce inseamna cuvantul respectiv si ti se reformuleaza si constati ca era vorba despre ceva banal. Ceva banal despre care nu stiai nimic.

Am reusit sa le spun membrilor familiei mele ca ii iubesc, pe fiecare in parte, pentru ca era timpul potrivit sa o fac. Contrar usurintei cu care scriu toate lucrurile, exista inca vorbe pe care nu le pot scoate la iveala fara o anumita greutate.

Am invatat in acest an sa fiu smerit si sa traiesc cu mai putin. Asta m-a calit si m-a facut sa vad altfel lucrurile. Am coborat cumva la o realitate nicicand observata.

Am injurat cu mult patos actorii politici ai acestor vremuri si imi pare rau acum. Insa nu promit ca nu o voi face din nou, in limita timpului disponibil. Nu mai pot sa tac, nu atat timp cat sunt batjocoriti si calcati in picioare si mintiti oamenii care ii tin pe cei sus numiti in scaunele lor calde. Desi stiu ca si ei sunt la randul lor condusi de alti carmuitori ai desertaciunilor lumii acesteia... Inca mai sper ca romanii sunt oameni care reactioneaza atunci cand le ajunge cutitul la os...

Voi, cei din tara va pregatiti acum de petrecerea de revelion. Fiind dimineata aici, eu imi beau linistit ceaiul de fructe de padure in care am taiat generos bucati de ghimbir. Voi va puneti rochii cu spate gol, va sulemeniti, va coafati si va suiti in pantofi cu toc iar eu ma uit pe geam la zapada proaspat cazuta azi noapte. Deschid geamul si il inchid la fel de repede din cauza celor -13 grade de afara. Inca ma gandesc la ce program artistic vom aborda in seara aceasta.

Ne despart cateva ore, adica noi suntem mai tineri decat voi cu aceste cateva ore! Adica voi sunteti mai batrani si veti fi mai repede luati de valul sampaniei in aceasta seara decat noi. Chiar si asa, (pe nesimtite m-am captusit cu expresia asta) mai batrani fiind voi, va tin pumnii in noul an in care intram. Voi bea un pahar de vin gandindu-ma si la voi si la noul an in care cu totii intram!


Va doresc fiecaruia dintre voi reusite personale ori profesionale, sanatate si sa nu uitati ca NU este interzis sa visati! Este gratuit si este benefic, mai ales atunci cand sunteti invadati de oboseala si ganduri negative. Nu va lasati inima coplesita de neputinta, intindeti-va mainile si zburati. Este atat de usor! Macar in vis! Si nu uitati, inainte de toate exista Cineva care va stie nevoile inainte de a fi gandite de voi, care va iubeste neconditionat!

In rest, iubiti-va mult, distrati-va cu masura si ...zburati! 

La Multi Ani!



duminică, 22 decembrie 2013

Randuri incondeiate cu ata alba...


…mi-am ingropat iluziile aparute de cu seara undeva in primăvaratece unghere ponosite de amintiri indelung rabdatoare…

… imi spuneam uneori cat de greu trebuie sa fie sa jinduiesti la rangul de om. Ironia sortii face ca acum sa jinduiesc sa nu mai am pretentii pentru acest rang…

…urletele stramosilor mei le aud de la inceputul existentei. Fiecare spera sa-si impuna cat de putin material genetic insa suferinta le este mereu curmata de tradari continue din partea-mi…

…am mostenit niste ganduri care ma coplesesc uneori, ele fac din mine un animal flamand si fara putere de a fi vreodata in ton cu realitatea; ma gandeam cum as aparea acum in toata goliciunea gandurilor mele in fata vreunui stramos mai pudic cata vreme gandurile mele colcaie de grotesti inchipuiri tarzii…

… nu mi-au ramas decat cuvintele pentru a exprima deznadejdea vietii. Cioran spunea ca nu-i place viata in «Amurgul gandurilor», apoi, in amurgul vietii a conchis patetic ca totul nu a fost decat un joc absurd de cuvinte, jalnic strigat de tradare a existentei…iubea viata la nebunie…

… strang la piept o fiinta care traieste doar pentru a ma sti alaturi de ea; daca flori ar fi mainile mele, atunci cu siguranta ea s-ar transforma in cantec de privighetoare. Ma amuza gandul ca nicicand nu am cunoscut vreo privighetoare mai priceputa… 

… ma inghesuie niste transpiratii inspirate din nostalgii tacute ale unor anotimpuri demult petrecute, poate amintirea faptului ca odata douazeci de ani cu siguranta am avut, poate amintirea faptului ca mai demult m-am intors cu fata spre absurde ganduri care nu inceteaza sa ma bantuie nici acum ori poate amintirea faptului ca in curand mama ma va plange ca pe ultimul bujor din univers…


… stau si imi adulmec sfarsitul ca pe ceva care demult trebuia sa mi se intample; poate doar inerte mainile mele sa poata mangaia chipurile celor dragi…

… sintagmele durerii nicicand cunoscute cu adevarat au inceput sa mi se infiripe in minte; magnoliile pe care sora Lunii le-a adus in casa, seamana cu niste dimineti petrecute in inertia clipelor in care absent blestemam existenta-mi fugara…

… aceste trei puncte (...) au devenit pentru mine singurul refugiu in calea existentei pline de adevaruri care m-ar putea face cu adanc sa ma refugiez in strofe…


… pescuiesc stele dintr-un univers scris cu litera mica; sora lunii isi usuca parul de cu seara, luna doarme, partenerul meu de bere  a rezolvat doua bile mai devreme {(dar il doare fix in cur), nu ştiu de ce observ astfel de lucruri, poate doar pentru că se repetă cu o frecvenţă greu de egalat în alte domenii… în felul lui este şarmant dar probabil că nu ştie să-şi pună în valoare punctele tari… }, ganduri ucise inca din fasa ma conving de netalentul acestei seri…


… sunt sclavul unei imaginatii prea putin rodnice in aceste zile; pastele ma va regasi cu aceleasi vechi pacate, acumulate parca doar pentru a ma face sa-mi spanzur pornirile de penitenta abia rasarite…

… incapabilitatea de a fi deschis catre noi ganduri ma condamna la randuri pline de masochism, unelte ale inchizitiei fac din mine o prada usoara in fata pornirilor absurde ale mintii; mi-am ars din nou pasarile, le-am condamnat la ardere pe rug, ca si cand nicicand nu au fost arse, ori impuscate la trei pasi in fata mea…

… finalul nu-mi apartine mie, nici voua, ci nepotilor nepotilor nostri, acum si pururea si-n vecii vecilor…


...samavolnicia gandurilor incepute in seara zilei de 24 aprilie anul de gratie douamiitrei si terminate ciudat, inalta tara si pe alt continent, dupa mai bine de zece ani, in zorii zilei de 22 decembrie a anului de gratie douamiitreisprezece... noroc ca gandurile au fost stocate in parte pe suport electronic...