Tara comisiilor

Traim intr-o tara in care societatea s-a canibalizat. Ura a atins cote inimaginabile. Ura fata de politicieni, ura fata de cetatean, ura fata de aproapele tau. Romanii au inceput sa uite sa zambeasca. Sunt probabil mai incatusati decat inainte de revolutia din 1989, cand au murit oameni nevinovati pentru ca aceiasi politruci sa ajunga la putere si sa-si bata joc de familiile lor ramase in viata… Cred ca in curand tot buboiul asta va erupe si vom asista din nou la violente. Pentru ca romanii sunt un popor rabdator, dar si cand li se suie pisatul la cap…

Nu stiu de ce mai citesc stirile din tara. Poate pentru ca sunt inca legat ombilical de petecul ala de pamant care se numeste tara mea. Desi nu imi vine sa mai citesc nimic, pentru ca ma incarc negativ.

Romania a devenit tara comisiilor inventate, locul in care nimeni nu isi mai asuma niciun fel de responsabilitate, locul in care conducatorii mint si arunca unul in altul cu rahat de dimineata pana seara. 

Se numeste o comisie pentru a se constata ca un spital a ramas fara medicamentele destinate bolnavilor de cancer, de parca directorul acelui spital nu are instrumente de verificare a stocurilor. De parca daca presa nu ar relata despre dramele zilnice ale bolnavilor, pe individa care ocupa acel post de conducere nu ar durea-o in cur de problemele lor. Ministrul o lauda chiar pe individa, pentru ca doar ce a promovat-o el, inlaturand de la conducere un rival politic, pentru ca asa merg treburile in Romania, toti directorii sunt membrii de partid, cei mai multi fara niciun fel de pregatire in domeniul in care sunt pusi sa conduca. Multi se rotesc in cativa ani pe la 4-5 institutii, reusind doar sa jefuiasca, sa dezbine, sa isi puna oamenii lor in posturi caldute, sa inventeze posturi in organigrame si sa se indestuleze pe bani publici. Putini dintre ei ajung sa dea cu subsemnatul la parchet pentru furaciunile comise. Niste jeguri umane…

Se numeste comisia Calarasi, pentru a ancheta presedintele pentru o tranzactie suspecta, in loc sa se faca o plangere la parchet sau sa se sesizeze din oficiu acesta daca tranzactia este suspecta. Se numeste o comisie pentru a ancheta cum un profesor a rupt urechea unui elev sau a unuia care a sedus o eleva minora. 

Se numeste o comisie pentru a se stabili oportunitatea ca anumite terenuri sa fie expropriate in vederea construirii a ceva, undeva, pe terenul unui abonat la bani publici.

Se numeste o comisie de ancheta pentru a se stabili modul in care un pacient a murit in camera de garda din spital pentru ca nu a avut mana atat de lunga incat sa ajunga in buzunarul halatului medicului, asistentului, brancardierului, liftierului, bucatarului, bodyguardului, portarului de la bariera si a taxatorului de bilete din parcarea spitalului. Comisia va spune cu siguranta ca omul era prea bolnav si nu a mai rezistat...

Comisia este legea dintr-o data, pentru ca nimeni in mod special nu-si asuma vreo responsabilitate. Comisia a decis! Iar cei din comisii sunt pontati (nu ma refer aici la Mickey Mouse) cu ore suplimentare in fisele de pontaj, pentru ca au avut sarcini suplimentare.

Dar nu se numeste nicio comisie care sa ancheteze de ce oamenii care se opun jandarmilor sunt ucisi pentru ca isi apara terenurile, apa si aerul familiilor lor. 

Nu se numeste nicio comisie care sa arate cat de mult au saracit romanii si cata incredere mai au in clasa politica, in imbuibatii de serviciu. 

Nu se numeste nicio comisie care sa puna stop majorarii beneficiilor deputatilor si senatorilor, sa limiteze numarul de calatorii cu avionul spre domiciliu, sa nu li se mai permita beneficii la care romanii care i-au votat nici macar nu au sperat vreodata sa aiba parte. 

Dar ei in schimb voteaza la doua maini propriile beneficii. Da, veti spune ca individul din imagine isi ispaseste acum pedeapsa dupa gratii, dar oare cati din colegii lui nu ar merita asta?

V-ati gandit vreodata cat de ticalosi sunt acesti oameni, carora nu le mai ajung foloasele materiale? Cat de umili cersesc ei voturile si cat de cu bolta se pisa apoi pe toata gloata de votanti, dupa instalare in functie? Cat de usor anunta ei majorari de impozite locale, majorari ale preturilor carburantilor, energiei, painii, vietii…

Nu se numeste nicio comisie care sa constate daca cetatenii de la Cluj l-au huiduit pe mitropolitul Clujului sau pe primul ministru, asa cum sustine ultimul. Cat de imbecil poti fi sa afirmi ca nu pe tine te-au huiduit oamenii, daca acestia scandau numele tau? Sau macar sa crezi ca oamenii mai pun botul la gogoritele tale. 

De ce nu se numeste o comisie care sa constate cat au luat alesii neamului in greutate la propriu de cand s-au instalat in fotoliile guvernamentale? Sunt toti ca niste porci, abia incapand in hainele devenite prea mici pentru a-i cuprinde.

De ce nu se numeste nicio comisie care sa constate cat de batjocoriti sunt romanii zi de zi de cei pe care cu buna credinta i-au votat sa le reprezinte interesele? 

Va mai ganditi sa mergeti sa votati aceiasi oameni? Va mai ganditi la ceva? Sau va ganditi doar la ce veti pune copiilor pe masa maine si din ce bani veti plati taxele si impozitele uriase, care nu ajung pentru cheltuiala burtosilor din parlament?

Lipsa oualor afecteaza grav sanatatea

Saptamana trecuta, prim ministrul repetent in doctorat se gudura timid pe langa presedintele tarii, pentru ca acesta sa semneze un anumit memorandum cu anumite institutii internationale. Evident ca ii era teama de un refuz al celui de-al doilea pentru ca responsabilitatea este a lui.

Era la mintea oricarui student la economie ca nu doar scumpirea carburantilor (prin majorarea artificiala a accizei) ar fi fost solutia pentru un buget “sanatos” din care sa se infrupte baroniada ce-I sustine gusa si curul premierului, dar si a tatalui socru si a sotiei sale. Toata familia asta traieste din bani publici, din taxele tuturor romanilor si continua totusi sa-si bata joc de ei cu orice ocazie. Bineinteles ca nu doar familia asta traieste pe banii romanilor, ci familiile tuturor nesimtitilor care au fost votati cu buna credinta (sau pacaliti de buna voie cu sau fara vreo favoare) de bietul popor roman si care nu vin cu solutii pentru imbunatatirea vietii romanilor. 

Inca mai cred ca un conducator strain ar putea face ordine in tara asta. Ce te faci insa cu alesii neamului? Pe astia de unde sa ii iei din afara?

Azi, dupa ce presedintele a iesit la rampa cu noi declaratii, prin care anunta ca nu va semna memorandumul, a innebunit lupul. Si cand spun lupul ma refer acum la toata turma de animale flamande (inclusiv socrelul doctorului nostru, care spune ca presedintele se apropie de dementa, tocmai el, care s-a lasat impuscat la vanatoare in coaie de catre cel mai mare vanator al tarii, ce a crezut ca este vorba de o cioara vopsita asezata pe vrejul prea uscat al raspopitului…) care-si vad amenintate veniturile de anul viitor. 

Din banii astia care trebuiau furati de la romani, ar fi trait fericiti toti abonatii la bugetul de stat, toti ministrii, primarii si toata pleiada de oameni de afaceri care fac contracte cu statul, adica familiile alesilor in special. De ce nu s-au aprobat mai multe proiecte europene daca tot s-au batut uslasii cu caramizile in piept ca au deblocat programele inca din toamna?

Pentru ca din ele nu prea poti fura bani, pentru ca sunt controlate de afara, chiar daca prin sondaj… Si atunci trebuia gasita o cale de a fura legal, de la toata lumea, ca sa nu mai existe voci ca se fura numai dintr-un domeniu. Cam slabut la economie domnule prim ministru si cam slabuti cei ce va consiliaza in acest domeniu. 

Ce nu inteleg eu este de ce acest guvern nu guverneaza daca este atat de capabil. De ce trebuie sa arunce cu praf in ochi romanilor, praf de genul: lasa ca o sa controlam noi pe presedinte cum a cumparat terenul, o sa vedem noi si pe blonda cum a cumparat conacul cu via, o sa ne razbunam noi pe toti cei care au dat in camaradul nostru bombonel…

Dar nimeni din monstruoasa coalitie nu comenteaza crearea unei comisii care sa analizeze cum a cumparat sotia unui vicepremier urmarit penal pentru alte cauze, un hotel modern (8 etaje) cu doar 50.000 euro. Sau cu ce bani are primarul din Constanta proprietati in toata lumea. Sau cu ce bani fac copiii baronilor studiile in strainatate. Au majoritatea, ar putea sa nu-I doara capul si sa nu dea doi bani pe critici, au sansa de a arata ca sunt in stare sa construiasca un viitor social, intocmai constructiei pe care au cladit-o. Insa se pare ca nu pot, se lovesc mereu de fantome care nu le dau pace. “Aia fura mai mult decat noi” pare sa fie singura declarative in cor a alesilor neamului.

Nu stiu cum va simtiti voi, cei ce locuiti inca in tara, dar mie asa imi vine sa dau cu ei toti de pamant… Sa mearga sa munceasca in mediul privat toti circarii astia care de 23 de ani dorm in parlament si se sterg la cur pe banii statutului, tare as fi curios daca vreunul ar face fata cerintelor. In schimb, daca pot vota sa creasca preturile carburantilor pentru toti fraierii, de ce nu? Ca doar ei merg moca cu masinile, cu avionul, platite din banii acelorasi fraieri.

Cel ce bate la usa ta...

Intr-un colt de inima, ca un clopot ascuns privirilor, gaunos sufletul meu, tresare la orice zgomot. Ca si cand un pluton de soldati ar avea pustile indreptate spre garbovita fiinta mea...

Stiti momentele acelea, in care desi vrei cu ardoare sa te sune cineva iar atunci cand auzi telefonul iti vine sa te ascunzi in cele mai intunecate unghere din fiinta ta? Cam asa ma simt in ultimul timp atunci cand ma gandesc la ... biserica.

Merg pe strada si vad ca deja jupanii au inceput sa isi monteze pe peluze reni, Mosi Craciuni (...) si luminite multicolore la case. De parca ar vrea sa vanda Craciunul, sa fie primii care sa arate ca il asteapta cu o luna inainte. Parca simt deja lehamitea aia resimtita iarna trecuta, cand toata luna decembrie, in deplasari fiind, a trebuit sa ascult in nestire melodii cu Mos Craciun. Macar aici nu sunt nevoit sa ascult melodii...
..................................................................................................................................................................
Cu greu gasesti parcare in centru, iar daca gasesti platesti cel putin 8 dolari pentru 2 ore. Lumea se grabeste spre biserica, un fel de super catedrala la noi, imensa, cu mii de scaune, lumini, vitralii, toate de un bun gust iesit din tiparele mintii mele... Oamenii zambesc, iti impart pliante cu programul zilei si te invita sa iei loc.

Aici bisericile sunt mari, orgile sunt mari si suna bine, corurile sunt mari, lumea vine in numar destul de mare in ele. Sper ca si inimile oamenilor sunt direct proportionale cu marimea bisericilor. Unul dintre cei au predicat azi, un mare nume aici, a spus: nu este si nu va fi de ajuns sa spunem "God bless America" pentru a fi siguri ca prindem un loc acolo, Sus. Nu este de ajuns un simplu biletel pe care il tii agatat in masina ori pe frigider si cu care te mandresti la nu stiu ce manisfestare. Nu cata vreme inima nu va servi direct ca templu pentru Cel ce bate la usa ta... iar actiunile tale nu vor lasa sa se intrevada acelasi lucru...

Ma uit in jurul meu si vad ca oamenii dau din cap si aproba ce li se spune, ca si cand ar afla pentru prima oara ca trebuie sa fie mai buni, ca trebuie sa ajute, sa iubeasca, sa le pese, sa construiasca pentru vesnicia lor. Oamenii canta, se roaga, fac donatii, aplauda si pleaca apoi sa fie din nou sclavii pacatelor lor zilnice...Oamenii sunt la fel peste tot. Fireste ca nu ii judec, cum nici pe mine nu ma mai judec... Mi-a placut ce am vazut, mi-a placut ce am auzit, mi-a placut ce am simtit.

Acum insa, plec si eu garbovit de pacatele mele, de care nu am reusit sa ma scutur in totalitate, nu pentru ca nu ar fi avut cine sa mi le preia... Poate din nou nu am cautat indeajuns, poate din nou nu am fost prea interesat ori poate din nou mi-am pus sufletul sa astepte langa o poarta mare si grea, pe care de mult prea multa vreme nu am mai indraznit sa o deschid, cautand infrigurat manerul in mana stanga, in timp ce el se afla firesc in mana dreapta...

Porcii

Ceasurile rele...

Am discutat ieri telefonic ca interviul va avea loc la ora 11. Imi trimite cerere de confirmare pe email cu intalnire la ora 9.30... Ii dau accept dar ii raspund totusi ca am discutat telefonic ca intalnirea va fi la ora 11. Imi spune ca de fapt are programat un alt interviu la ora 11 si ca nu stie ce s-a intamplat cu programarile ei. Imi spune ca ar putea la ora 12 si imi trimite cerere de confirmare cu ora 11.30... Revin cu email si o intreb daca totusi ora 12 ramane valabila, dat fiind faptul ca mi-a cerut confirmare pentru ora 11.30. Se scuza si imi spune ca da, ora 12 ramane si ca un tip de la IT este la ea in birou si verifica sistemul care este varza...

Am plecat de acasa cu o ora jumatate inainte de interviu, ca sa am timp sa explorez si sa ajung in timp. Cobor din Blue Line la Jackson si o iau pe jos sa caut cladirea. Ajung la rau si imi dau seama ca am trecut de ea. Traversez si o iau inapoi, gasind cladirea mea vis-a-vis de Willis Tower. Incerc sa fotografiez cladirea insa nu-mi intra in cadru.

Ma impiedic de cinci chinezi care cred ca vor sa cartografieze orasul... Oare cum ajung astia aici? Au orasul lor in orasul asta...

La ora 11.45 sunt jos in lobby si o cucoana imi da un bilet pe care scrie ora 12.45 pm... 
Mii de calduri ma invaluie, crezand ca am ratat interviul si nici macar nu am anuntat ca intarzii. Dau sa urc la etajul 25 si nu gasesc butoanele liftului, pe care scrie ca deserveste etajele 15-30.
Ma sprijin de toate cifrele de pe perete sperand ca unul va declansa vreun lift din cele 8. In spate se aude un clink si unul din lifturi se deschide. Ma bag in el si desi pe perete scrie ca merge pana la etajul 15, in el gasesc si butonul cu 25. Ajung aproape gatuit (si de cravata si de emotie) in biroul cu pricina si intreb omuletul de la receptie cat este ceasul.

It's almost 12... Vine recrutera si dupa ce vorbim putin ii arat permisul de vizitator pe care scrie ora 12.45. Imi spune ca este prima oara cand i se intampla asa ceva si rade zgomotos. O intreb cate ore oficiale exista in cladire. In fapt se mai intampla ca la unele etaje sa fie alta ora decat in restul cladirii, dat fiind faptul ca serverul este setat pe alt stat, dar nimeni nu baga de seama...
Discutam jumatate de ora, imi spune ca astora trebuie sa le spui povesti scurte, ca adora povestile la nebunie. Stiu. In metrou, un nene de 45 de ani s-a uitat vreme de 30 minute la benzi desenate pentru copii pe IPhone-ul lui, fara satz...
Imi spune ca trebuie sa mai "tund" din cv si eu ii spun ca ar mai trebui sa tund si din par. Ea rade zgomotos. O lasa pixul si ii dau stilol meu. Se uita la mine ca la masini straine si il foloseste stangaci.
Imi fac numarul si plec, am trecut un interviu in orasul lui Al Capone. Ma strange stomacul rau, imi face ca la yoghini, face valuri, fara sa ma incordez... M-a luat o foame ca in filme. Pe strazi toata lumea misuna cu castronele cu tot felul de salate, miroase a orice si dintr-o data vad numai localuri cu fast-food.

Ma arunc in metroul tren, care merge si prin subteran si pe deasupra si o iau spre casa. In metrou este spectacol, o gasca da o reprezentatie la un microfon cuplat la o statie audio. Dau din cap in ritmul muzicii, cu parul in ochi. Un alt costumat de langa mine, are pantalonii la costum trei sferturi, lasand sa se vada sosetele multicolore in patratele. Eu am iesit din casa ca ala din Matrix care se ferea de gloante, asortat pana si cu stiloul. Aici nu au nicio greata sa ii vezi la costum si in adidasi. Culoarea nu are nicio notiune aici si mi se pare dintr-o data normal. Eu sunt cel defect, bolnav de reguli si conceptii imbatranite. In metrou lumea face ce vrea. Una se machiaza, alta isi face genele cu un instrument din ala semirotund de zici ca se strange de oua, una se chinuie sa-si introduca curul pe scaun dar este inutil, abia ar incapea pe amandoua, una se piaptana si toti asculta ceva din telefoane, ca o armata de roboti. Unii sunt atat de grasi incat mi-e rusine sa trec pe langa ei. Eu nu fac nici umbra iar ei...
Slava Domnului, in tren este aer conditionat si toata lumea are loc. Trenul circula din 10 in zece minute si chiar mai des in orele de varf, 24 de ore din 24. Sunt 8 linii care deservesc orasul: blue line, red line, brown line, yellow line, purple line, green line, orange line si pink line. Trenurile sunt atat de curate incat te miri cum de nu se murdaresc...
Desi au trenuri 24/24 cei de aici merg cu masinile, chiar daca merg pe aceeasi ruta cu trenul metrou... Pentru ca in jumatate de ora cat dureaza drumul pe autostrada, au timp sa isi bea cafeaua, sa se trezeasca, sa manance, sa se machieze, sa vorbeasca cu cei de acasa ori te miri ce altceva.
Ajung pe strada mea, unde veveritele isi fac de cap si topaie dupa ghinde ca turbatele...

A doua saptamana

Desi a trecut si a doua saptamana, zilele au trecut foarte repede de cand am ajuns aici. Posibil pentru ca am vazut zilnic ceva nou ori pentru ca am avut de invatat cate ceva nou. In fiecare zi aplic pentru joburi si astept sa vina actele pentru a putea incepe munca.
In una din zile am iesit sa vedem orasul, centrul financiar. Am luat trenul si am mers vreme de vreo zece statii pana am ajuns la statia Clark/Lake.
Trenul/metrou a mers atat pe deasupra, la nivelul soselei, suspendat prin unele zone de aproape atingea balcoanele caselor cat si prin subteran. In tren este foarte curat, exista aer conditionat si se merge cu viteza destul de mare intre statii, de aproximativ 80-90 km ora. In mile mi-e lene sa scriu, desi toate masinile au vitezometru inscriptionat in mile...
Am iesit din subteran intr-un dom imens, care avea insa sa fie doar incalzirea a ceea ce urma sa vedem afara. Afara mi-au trebuit cateva secunde bune pentru a face un tur al cladirilor din jur, inalte, impunatoare, multe cu steagul national arborat. Aveam sa vedem teatre celebre, aveam sa trecem pe langa cabarete celebre, aveam sa vedem cladiri si alte obiective celebre, zarite prin filme.
Am trecut pe sub metroul suspendat (sunt opt magistrale de tren/metrou care deservesc orasul, fiind acoperite multe din suburbiile orasului), am intrat pe Michigan Ave. pe care l-am parcurs pana la capat, cu ochii cat cepele la toate turnurile, la toate magazinele, cafenelele si podurile existente. Nu am vazut nimic de prost gust, vreo cladire nelalocul ei ori vren detaliu care sa ne zgarie retina. La prima vedere pare ca totul este functional si practic.
Oamenii, jumatate din ei turisti, ne imitau practic gesturile. Fara sa realizam ca acesta va fi orasul nostru, ne comportam ca niste turisti... facand fotografie dupa fotografie, de parca cineva ar fi urmat sa faca sa dispara totul peste noapte. Probabil ca a fost mirajul de prim moment. Am remarcat destui homeless, dar care erau adanciti in gandurile lor, cu cartoane pe care scria destul de ingrijit de obicei acelasi lucru: please help me...
Orasul este foarte curat, aranjat, plin de locuri verzi, cu parcuri imense, cu obiective demne de a fi vazute, cu oameni care zambesc si care se ofera sa-ti faca fotografii in diverse locuri. Noi ne-am lasat furati de imaginile zgarie norilor in apusul de soare si ne-am declarat sedusi iremediabil de oras. Nu i-am putut gasi cusururi desi daca as fi fost carcotas ar fi fost loc de unul-doua. Spre exemplu, desi exista fumatori, nu exista scrumiere sau cosuri de gunoi speciale pentru tigari. Sau ca se claxoneaza mult in trafic, uneori fara motiv. Nu am vazut niciun caine fara stapan, in plus, pe strazi, exista dozatoare gratuite de pungi pentru stapanii cainilor care pot uita sa-si ia cu ei punguta pentru a strange rahatul patrupedului atunci cand il scot la plimbare. Faceam mereu comparatie despre cum lasa la noi in tara stapanii cainilor rahatul cainilor pe trotuar sau in parc si cum ingrijesc oamenii de aici cainii lor... Probabil ca nu vom scapa de aceste comparatii ani de zile...
Evident ca am vazut orasul doar pe doua artere principale si unul din imensele lor parcuri, neavand timp sa vedem in detaliu alte locuri. Dar ce am vazut ne-a facut sa ne declaram multumiti, fascinati de cultura oamenilor, de mentalitate, de simplitatea lor.
Dupa ce s-a intunecat, am plecat din centrul orasului, cu sentimentul ca am facut alegerea corecta si cu speranta ca acesta ne va integra si pe noi. La metrou se canta jazz, oamenii se uita si asculta cantaretii, care sunt foarte talentati. Multi din ei au cantat in tinerete jazz pe la multe din cluburile din oras. Statiile de metrou sunt de regula pe mijlocul autostrazii, care are 10 benzi, cate 5 pe fiecare sens. Accesul la statie se face prin pasarele care te coboara pana pe peron, pe scari sau cu liftul, fiind complet acoperite.
Maine mergem in Indiana, sa vedem dunele de nisip si sa luam legume (mai) ecologice de la o ferma de acolo....

Prima saptamana

Incepem sa ne dezmeticim. Cunoastem oameni, ne facem prieteni, dar ne minunam continuu de tot ceea ce ne inconjoara. Probabil ca parem un pic retarzi intreband chestii care aici sunt normale, dar noi adunam informatii.
Distantele intre obiective sunt mari pentru a fi parcurse pe jos, insa eu m-am aventurat de doua ori pana acum sa le parcurg pe jos. Am fost in recunoastere la Best Buy pentru a ne cumpara un laptop. Apoi a doua zi am fost sa il cumpar efectiv. Patru mile jumatate dus plus aceeasi distanta intors. A doua zi m-a prins ploaia la jumatatea drumului. Ploaia, destul de sanatoasa, torentiala, m-a facut sa ma adapostesc intr-o gogoserie, Dunkin Donnuts. Cu ocazia asta am observat ca apa de pe sosea este curata si nu te poate murdari de noroi. O data pentru ca trotuarul nu este chiar la marginea soselei, intre el si sosea fiind parcele de gazon de minim doi metri si a doua oara pentru ca nu exista parcele cu pamant descoperit, care s-ar putea scurge pe sosea. Totul este acoperit cu gazon, tuns la fiecare cateva zile de poti juca practic golf de-a lungul strazii.
Am platit de doua ori in bancnote de 100 dolari. De fapt prima oara am fost refuzat si a trebuit sa folosesc un card din tara. A doua si a treia oara, vanzatorii s-au uitat la mine ca la un martian, apoi s-au uitat in lumina la bani, sperand sa nu fie falsi. La ei se plateste cu plastic, trebuie sa fii nesanatos mi s-a spus sa umbli cu sute de dolari in buzunar.
Ieri am fost la Woodfield Mall, undeva in afara orasului cred, unde am mancat la Texas de Brazil - brazilian steakhouse. A fost de departe cea mai buna vaca mancata vreodata, iar Costin, prietenul nostru care ne-a dus acolo a avut perfecta dreptate. Se mananca foarte bine - all you can eat. Intri pe baza de rezervare, esti condus la masa, vine ospatarul sef si iti explica ce ai de facut (exista un bufet suedez cu primul fel de mancare - cu nici nu stii cate feluri;

Nu trebui insa sa te lasi pacalit, felul principal este carnea, care este plimbata printre mese pe tepuse, de nenumarati angajati. Tu trebuie doar sa ai intors cu partea verde in sus un carton pe care scrie "Sim, por favor" - adica va rog sa descarcati carne in farfurie. Vine omusorul, te intreaba cum vrei sa fie carnea si iti da fie crusta, fie medie fie in sange. Tu apuci cu un mic cleste bucata de carne si ii spui daca mai vrei. Si omuletii curg cu diverse carnuri: miel, porc, pui, vitel, toate rotisate. Dupa ce spui ca este indeajuns, intorci cartonasul de pe masa cu partea rosie in sus, pe care scrie "Nao, Obrigado". Eu am mancat cu un oarecare stres, crezand ca te taxeaza la suta de grame, pana cand companionul nostru ne-a spus ca poti sa-ti incarci remorca cat te tine... Tariful fix este de aproximativ 25 dolari de persoana.
Am fost apoi la un alt Outlet Mall unde erau afisate reduceri. Reducerile aici sunt semnificative, spre exemplu o geaca de piele este redusa de la 300 de dolari la 60 de dolari, piele autentica.
O cafea in mall costa 3-4 dolari, dar este buna. Oamenii sunt amabili, vorbesc cu tine, te intreaba mereu daca totul este in regula si daca ai nevoie de ceva, se scuza daca trec prin fata ta.
In mall-uri deja au aparut aranjamentele pentru Craciun, ceea ce mie mi s-a parut penibil...

Despre partea cu parcul (cu unul dintre ele) am pus fotografii. Multe caprioare care iti mananca din palma aproape, veverite, ratoni, ceva coioti am auzit si bineinteles sconcsi. Ultimii isi marcheaza teritoriul pe unde trec astfel ca nu ai cum sa nu stii ca prin zona a trecut vreunul.
Americanii au gasit metode prin care pot sa scoata bani de la bancomat fara a se mai da jos din masina. Ca la benzinarie, in loc de pompe au pus bancomate. Scot doar mana pe geam si butoneaza aparatul...

Noi ne uitam si ne gandim cati ani ne mai trebuie noua ca tara sa ii ajungem din urma. Evident ca nu toate de aici sunt bune, cum ar fi armele spre exemplu. Seara trecuta 12 oameni au fost impuscati intr-un parc de un individ iesit sa impuste. Incidentul s-a petrecut in suburbiile din sud insa asta face din Chicago unul dintre orasele cu criminalitatea cea mai ridicata din America. La primul mall, in timp ce il asteptam pe Costin cateva minute, o echipa formata dintr-un reporter si un cameraman, au insistat sa ne ia un interviu, tema fiind siguranta in orasul Chicago. Reporterul era de nationalitate bulgara. Probabil ca interviul a fost transmis la rubrica : si acum sa radem, noi fiind veniti doar de 5 zile aici. Ne-au intrebat daca noi consideram orasul ca fiind sigur si le-am spus ca pana acum da...

Americanii nu merg pe jos. Cred ca nu merg deloc pe jos, decat de la masina si pana in casa sau pana la restaurant. Cred uneori ca sunt singurul pieton din partea asta a orasului.... Cu siguranta ca par ciudat, carand sacosi pe jos. Distanta dintre job si casa de multe ori depaseste 40 de mile astfel ca nu ai cum sa te deplasezi fara masina, autobuzele neacoperind toate rutele posibile.
Ei mananca la volan, beau la volan, fumeaza si vorbesc la telefon la volan, se machiaza la volan si cine stie ce mai fac la volan. 
Prietenii nostri de aici au facut tot posibilul sa nu ne lase de izbeliste in primele zile, desi fiecare dintre ei are job si munceste de dimineata pana seara. Ne-au luat pe rand, aproape in fiecare zi si ne-au aratat locuri noi. Maine avem intalnire cu turnurile...

Despre apa calda, sapun, dihori si caini comunitari

Constanta NU te vrea, domnule Antonescu

Impotentii

Toata suflarea finantelor publice din tara este in fierbere. Toti zbiara realmente de batjocura in care au fost adusi de cei pe care i-au votat in decembrie anul trecut. Oameni bolnavi de cancer, gravide, oameni care mai au cativa ani pana la pensie, s-au trezit cu preavize de la oranduirea nou instalata, preavize pe care le privesc fara sa creada ca acest fapt este realitate.
Regii spagilor de la garda si de la ANAF raman insa in sistem, pentru ca sunt numiti politic. Ca in toate societatile de stat din prea mult mulsa tara noastra...
Sa-i pupati intre pula zic, ca voi i-ati vrut si i-ati girat cu votul vostru, crezand ca doar guvernul piticului a adus ciuma in tara asta a noastra, decimata de 20 de ani de legile guvernantilor.
De 20 de ani traim in minciuna si nu vrem sa recunoastem. Toate guvernele de dupa impuscat au facut legi pentru cei aflati la putere. Cu ce sunt vinovati oare locuitorii tarii asteia de s-au pricopsit cu plaga asta groaznica pe viata?

Daca as avea putere, l-as lua de guler pe Ponta si l-as arunca in mijlocul parcarii de la guvern, asa cum promisese primul spagatist al tarii. Si odata cu el i-as arunca si pe ceilalti membri ai guvernului. Despre baiatul cu nume de floare, nu mai am ce spune acum... Din prea torida Antalye, in care sigur a omis sa-si puna ceva pe cap, acest vesnic baiat mare, a numit ca ministru al transporturilor exact pe fostul sef al vamilor, implicat in scandaluri cu alcool sau tigarete. Si asta fara a se consulta cu ceilalti membri ai clicii... La mai mare! Sa va scoateti ochii pana oi spune eu ajunge! Jegurilor!
Sunt toti niste IMPOTENTI politici! Au promis aducerea de investitii si implicit crearea de locuri de munca si iata ca au ajuns sa taie locuri de munca si sa disponibilizeze oameni aflati in pragul pensiei, pe care nu-i va mai angaja nimeni, pentru ca asa merge treaba in tara noastra.
In alte tari nici macar nu esti intrebat cati ani ai la angajare, pentru ca angajatorii pot fi dati in judecata de catre angajati. La noi, doar daca te uiti la acest fanfaron il vezi pe Bombonel in anii tineretii sale, ii recunosti cuvintele si ii simti trufia! A trecut un an si nu au facut nimic pentru oameni, nu au avut timp!
In schimb au timp sa se balacareasca zilnic in laturi la televiziunile aservite partidelor si sa arunce cu jeg in stanga si in dreapta... Ma gandesc ca intr-o tara normala oamenii ar iesi in strada.
In zadar insa, romanii sunt lasi, nu ies decat daca sunt platiti sa iasa, daca iese un ban o vor vinde si pe ma-sa...

Din pacate insa, nu am aceasta putere... Nu sunt decat un biet roman, neincartiruit politic, care dupa aproape 20 de munca, a inteles ca daca vrea un trai mai bun, trebuie sa plece din tara in care a copilarit, a invatat si a sperat ca va putea sa se dezvolte, fara sa se loveasca de tot felul de pioni politici, impotentii acestor ani in care cu totii am sperat ca nu degeaba a fost ciuruit primul cizmar al tarii...

Intoarcerea in vagauna roz a prim-plagiatorului si a baiatului cu nume de floare...

As fi putut mai des sa scriu...

Niste zdrente

Incerc sa inteleg emisiunea Vara pe val, difuzata pe TVR 1 si TVR 2. Am dat peste ea in ultimele zile, in mod repetat, pe cand vroiam sa ajung la canalele Discovery, care sunt cam singurele care pot fi urmarite dupa umila mea parere.

Ei bine, in seara asta, la emisiunea sus mentionata, se chinuia Leo Iorga de la fostul Compact, acum ... Pact... Cata lipsa de imaginatie iti trebuie pentru a pune un astfel de nume pseudotrupei... Adi Ordean pare un mos de 100 de ani, cu parul valvoi, venind haotic de pe jumatatea din spate a capului (pentru ca in prima jumatate nu mai detine niciun fir de par), cu un tricou labartat si cu fata foarte derulata... Aveam toata stima pentru oamenii astia acum 18 ani, cand mergeam cu drag la concertele lor. Nu mai au practic simtul ridicolului. Au fost pusi sa cante cateva piese, Leo a fost atat de absent ca nici macar nu a putut mima piesele. Apoi, unul dintre prezentatori (toti sunt groaznici, rasuflati, aceleasi glume basite de acum 10 ani) le-a pus la karaoke o cunoscuta piesa a celor de la Queen la care hodorogii nu au putut duce la capat niciun vers. Am schimbat plictisit canalul nu inainte de a-l putea vedea pe Adrian Enache cum se scarpina in direct intr-un fel destul de discret la coaie... O fi fost vreun semn pentru nevasta lui, prezentatoarea aia cu gatul cat un butuc, care rade tamp mereu si care I'll invita pe individul tocmai enuntat ca sa faca ea ratting la postul national. In mod intamplator ne-am nimerit acum cativa ani cu Marciuc in aceeasi pensiune. Ea cu copilul lui Enache si cu alte doua prezentatoare de la Prima dar si cu o fosta miss Romania. Celelalte s-au purtat normal. Vita asta de la TVR in schimb ziceai ca este Donna Summer! Radea si zbiera in salon de ziceai ca doar ea exista acolo. Si toate ifosele acompaniate de un cur cret de zile mari.

Avem niste ministri de poveste. Astia trebuie dusi iremediabil la balamuc si nu in parlamentul tarii. Despre astia vor invata copiii vostri dragilor si va asigur ca vor fi zugraviti in cele mai frumoase culori. Unul povestea ieri ca OZN-urile survoleaza neautorizat spatiul tarii, altul ca nu a putut desecretiza adevaratul contract incheiat de stat cu Bechtel pentru ca originalul nu a putut fi gasit. Astia ar trebui sa mearga la scoala mai intai. La scoala generala, nu mai vorbesc de cea de diplomatie. Asa le trebuie celor ce i-au votat, desi am mari dubii ca ei realizeaza catastrofa care este azi intreaga clasa politica.

Andrei Nastase este filmat la un alt post TV in clubul lui de pe litoral. Este prezentat ca un tanar antreprenor de succes. El povesteste cum a fost in Palma de Mallorca in vacanta avuta cu parintii si cu prietena lui. Ce nu inteleg este de ce este prezentat el ca o vedeta. Ce a facut ca sa devina VIP? Ca daca taica-su nu ar fi facut un miliard de dolari din spagi si daca nu ar fi fost filmat apoi ducand apa minerala la poarta la mititica pentru Bombonel, cu siguranta nu ar fi dat nimeni niciun rahat pe el.

Fosta balerina cu care si-o tragea Pitzi l-a dat in judecata pe ultimul dar si pe seful FRF ca nu i-a virat din salariul selectionerului banii pentru intretinerea copilului. Mai nou, jarteaua asta are o emisiune pe care o imparte cu Duban. Te ia de cap domnule cand vezi tot felul de dudui din astea crete de la glezne pana la cur, ce plesnesc de silicon si botox cum sunt prezentate drept modele in viata pentru fraierii care in loc sa citeasca o carte le invidiaza. Asta nu I'll face mai putin vinovat pe Piturca, o alta zdreanta in viata. Oare cu ce este vinovata tara asta de I se servesc numai zoaie in loc de emisiuni de calitate? Ati vazut cum sunt imbracate prezentatoarele de la CNN? Le-ati vazut pe cele de la noi? Zici ca in loc de serviciu au venit la muls si la supt!

Omul zilei mi se pare insa Ponta, care in loc sa rezolve criza cu CFR Marfa a decis ca este timpul ca intreg guvernul sa isi ia concediu de odihna. Caldura este prea mare la palat asa ca ce rost are sa-l intrebe pe Gruia daca vine cu maruntisul ala de a ajuns in final valoarea companiei (dupa ce I s-au anulat datorii istorice mai mari decat valoarea de vanzare). Probabil ca oamenii vor face greva atunci cand societatea va fi "restructurata", probabil ca li se vor acorda ceva salarii, se va face o rectificare bugetara si comunistii vor mai trai un an pe taxele mele si ale tale. Si atunci de ce sa te mai intrebi ca state din afara te trag de urechi si iti traseaza chestiuni pur interne? Ca nu esti in stare sa le rezolvi singur? Sau ca incearca sa stopeze ceea ce este vizibil doar pentru o parte a votantilor?

Romania a adormit si pare ca nimic nu o poate trezi. Paralizata de idioti, papusari si zdrente care o conduc de ani de zile spre nicaieri. Inca ma chinui sa nu ma gandesc la tara mea ca la fosta mea tara...

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Balbe tarzii

Rusinica, Dottore!

Si moartea a venit sa-l ia...

Actele, apostilele si excitati nervii mei

Ursul pacalit de ... lat

Deschid nedumerit tv-ul si o stire de ultima ora troneaza pe dunga galbena (ca la noi orice cacat acum este breaking news) cum ca un urs sade intr-un cires de doua zile. Si nu oricum, ci cu o laba prinsa intr-un lat pus de braconieri. Si urmeaza imagini cu bietul animal, care din cauza stresului a rupt realmente ramurile ciresului si acum sta in fund pe trunchiul (ca pe o buturuga) ciresului la doi - trei metri deasupra solului.

Evident ursul a venit cu gandul de a se infrupta din cirese, ceea ce nu este de condamnat pentru o jivina. De ce au pus braconierii latul in cires insa? Din cate stiu, laturile se pun la nivelul solului.
Problema nu este nici macar asta... Problema este ca animalul este cococat in varful ciresului deja de trei zile, nicio autoritate cu atributii in domeniu nu a miscat un deget pentru eliberarea sa din lat si pentru ingrijirea ranilor sale. De trei zile acest animal nu a mancat, nu a baut apa si a stat cococat in varful ciresului, stresat si ranit la o laba din pricina latului de otel.
Cum este posibil ca abia dupa doua zile de la eveniment, timp in care probabil tot satul s-a fotografiat cu ursul cocotat in cires, autoritatile sa afle intr-un final ca un animal ocrotit de lege este imobilizat si prezinta un risc atat pentru el cat si pentru cei din jur, in eventualitatea in care ar scapa brusc din lat?
Abia aseara s-a constituit celebra celula de criza (...) la nivelul Agentiei Protectiei Mediului Buzau. Si au analizat situatia toata noaptea, urmand ca azi sa fie luata o decizie privind cazul ursului pofticios.
Pun pariu ca cea mai simpla si sigura cale de a scapa de problema va fi aceea de a impusca ursul. Vor gasi ei niste cauze pertinente, cum ar fi rani profunde, agresivitate, urme de carne de oaie intre canini, (poate si urme de blana de mioara in zona pubiana a ursului) si gata, case closed... Sau medicul veterinar va impusca ursul din greseala (din cauza ca ursul se va agita) direct in craniu, substanta activa nu-si va face efectul, respectiv ursul nu va fi tranchilizat, fiind nevoiti sa intervina cu topoarele pentru a salva situatia. Sau alte scuze romanesti.
Trag insa speranta ca Organizatia Vier Pfoten va fi vigilenta si se va afla la fata locului, spre norocul ursului, pentru ca, pe zi ce trece asistam la cazuri socante, in care autoritatile statului dorm, nu-si fac treaba, arunca motanul din brate in brate, se balbaie si iau decizii de cele mai multe ori daca nu gresite atunci cel putin tardive. Asistam la o pasivitate colectiva, in care o stare de grea somnolenta paralizeaza centrii nervosi ai factorilor decizionali. De parca toata lumea asteapta ordine de sus, de la guvern... Salvati ursul, numai faceti-o mai repede!

Ia-mi decat un kilogram de zahar...

Semidoctismul este cel mai cumplit flagel al omenirii, mai cumplit decât molima, foametea şi războiul, un flagel necunoscut până-n secolul nostru. Semidoctismul este un despot, cum n-a existat niciodată până acum. Un despot care-şi are slujitorii lui, sacerdoţii şi sclavii, un despot în faţa căruia totul s-a prosternat cu dragoste şi superstiţie, cum nimeni nu şi-ar fi putut imagina până acum, în faţa căruia ştiinţa însăşi tremură şi-i cântă-n strună într-un mod ruşinos. (Dostoievski, Demonii)

Fratilor, DECAT nu este acelasi lucru cu DOAR/NUMAI! Ca adverbe restrictive, în construcții afirmative se folosesc numai sau doar, iar în construcții negative se foloseste decât. Asadar, ca sa folositi DECAT trebuie sa mai puneti si un NU inaintea constructiei. Ca sa nu mai vorbesc despre "oualele" vopsite, despre EI are, ei ESTE...

In mod evident, fiecare dintre voi se loveste de ei in fiecare zi. Ii vezi vorbind despre filme bune, dar au intre dinti coji de seminte. Ii auzi vorbind despre Woody Allen dar ei se uita la Alina Plugaru.
Ii vezi cu un ziar prestigios sub brat, dar ei citesc in taina rubrica fetelor dezbracate de la nu stiu ce pagina. Ii vezi discutand aparent politica internationala dar ei sunt fani Antena 3, unde semidoctismul este la el acasa....
Daca citesc o carte, nu se lasa pana nu ti-o vara sub nas, sub pretextul de a nu te lasa in necunostinta...
Sunt vampiri energetici, te sug pana la epuizare apoi se descotorosesc de tine la fel de usor.
Multi dintre ei ajung "oameni mari" dar nu totdeauna din cauza meritelor lor deosebite ci a unor complexe de imprejurari si a faptului ca pot pacali foarte usor.

Semidoctul se lauda cu orice, inclusiv cu numarul de minute - de obicei jumatati de ora - petrecute intr-o anumita pozitie sexuala (chiar daca la el dureaza doar trei minute...). Se lauda cu copiii si rudele sale, care invariabil sunt cei mai destepti din Univers.
Acasa considera inadecvat sa se spele pe maini dupa ce le-a bagat in gura, in nas ori in cur sau in alte zone inghinale, insa in societate tipa ca nu suporta decat hartie alba in trei straturi si sapun cu aloe.
Adora sa fie in centrul atentiei, sa fie invitat la evenimente, sa fie bagat in seama. Nu ii place sa fie intrerupt si oricum nu uita niciodata unde a ramas cu povestirea, ba o reia putin mai inapoi, pentru a fi sigur ca toata lumea a fost atenta. Sunt VIP-uri, apar la tv, neaparat cu gene false, lentile colorate si sani proaspat ajustati.

Domnii sunt spilcuiti, pensati, ojati si cu fese ridicate chirurgical. Chiar daca la burti nu au ce face si le strang insistent cu curele groase din piele. Si isi spun metrosexuali.
El ii apara frenetic pe cei din aceeasi tabara. Daca s-a prins ca l-ai descoperit, nu se va lasa pana ce nu te va pune la colt in fata gastii lui de prieteni.
Traim intr-o lume nebuna, in care valorile se inverseaza frecvent. Traim intr-o lume in care nimic nu pare a anunta faptul ca inaintam spre noi culmi ale civilizatiei ori culturii.

Dentistul

Pentru ca trebuie sa ma pregatesc din toate punctele de vedere pentru plecarea de peste ocean, a venit si randul eliminarii unei carii dentare...
Am programat asadar vizita la dintar si am asteptat cuminte sa treaca zilele... Pana azi, cand s-a implinit sorocul...si a trebuit sa-mi dau suturi in dos pentru a merge la locul cu pricina.
Evident ca nu as fi mers daca nu ar fi mers si soata mea, cu o problema asemanatoare.
Am lasat-o pe ea prima si am zis sa astept linistit in ... sala de asteptare. Desi butonam televizorul, eram cu urechile in camera de lucru, unde Carmen era torturata de freza aia infernala.
Cand s-a deschis usa si a iesit ea, eu eram deja albastru. Initial nu am mai vrut sa intru, pentru ca mi se inmuiasera picioarele.
M-am incurajat si am spus: ok, intru dar fara sa-mi faceti injectie, pentru ca nu suport acele in vena, in gura sau oriunde in corp...
- Ok imi spune doctorul, numai ca daca va doare, va rog ridicati mana stanga (cred ca i-a fost frica sa nu-l pocnesc cu dreapta), ca sa stiu si sa ma opresc! Si va rog sa nu ma muscati, pentru ca o sa turbati!

Ce sa va spun mai copii, am inceput sa ridic mana intocmai unui arbitru din divizia a treia... Bietul doctor se oprea, ma intreba cat ma doare (...) apoi se apuca din nou de frezat cu instrumentul lui de tortura.
Doar ce pornea freza si mana mea era deja in erectie!


In cele din urma, exasperat de cartonasele mele galbene ridicate frenetic, a decis sa imi faca anestezie locala, altfel riscand sa ne prinda miezul noptii in cabinet...
In zadar am zis eu ca voi incerca sa suport, doctorul a venit cu seringa in falca mea si m-a intepat in cateva locuri de mi-a sarit basca...
In trei minute mi-a amortit locul, iar el a putut sa se distreze dupa aceea in voie cu frezele. Eu clateam, scuipam, imi stergeam transpiratia de pe frunte si il intrebam de fiecare data daca mai are mult de gaurit...
Dupa jumatate de ora, a pus ultimul instrument jos iar eu am fugit realmente din cabinetul in care mirosea a os ars... dupa ce evident am decartat banul.
Acum astept de doua ore sa-mi simt falca si limba, pentru a putea manca. Dupa aproape trei ore de la injectie, jumatate de fata inca este flescaita si nu o simt.
Bine ca nu mi s-a facut rau si nu am dormit pe scaunul dintarului, pentru ca am antecedente in sensul asta...


Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

O usa deschisa

Dimineata a inceput prost. A plouat spre zi, iar zgomotul picaturilor de ploaie mi-au rasunat in urechi asemeni unor bubuituri de tun. Aproape cand sa sune ceasul, am visat din nou un steag american, unduindu-se-n molatec vant.
M-am trezit si am inceput sa imi pun lucruri in bagaj. Haotic, fara nicio noima. Carmen incerca sa imi bage sub nas niste felii de paine cu diverse chestii pe care eu le detest in general....
Am facut ca tamba si am reusit sa plecam de acasa in jur de 8.30. Pe autostrada ea a adormit iar eu am recuperat birjareste... La ora 11 eram in capitala, iar la ora 11.30 eram in mall Baneasa. Am gresit, stiu, dar ce mai puteam face? Ea si-a luat doar o poseta si o bluza iar eu nu mi-am luat nimic. Imi venea sa vomit din cauza stresului. Un stres acumulat de un an si jumatate. Nu va puteti inchipui cum este sa visezi in fiecare seara acelasi lucru... Ca esti acolo... si ca la fereastra ta flutura un steag cu mai multe stelute.
Nu va puteti inchipui cum este sa te trezesti si sa constati ca esti tot aici si ca tot ce vrei tu se afla la mii de kilometri distanta. Nu va puteti inchipui ce simti cand persoane cunoscute zboara acolo si iti povestesc apoi cum a fost, ce le-a placut si ce nu le-a placut. Nu va puteti inchipui cum m-am simtit in acest timp in care sufletul meu a fost prezent dincolo iar corpul meu s-a tarat aici in fiecare zi.
De ce acolo si nu aici? O sa pot spune abia atunci cand voi fi acolo.
Azi am incercat sa nu mai fiu eu, sa fiu doar o barca purtata pe val. Mi-am lasat sufletul in masina si am pasit fara nicio simtire in curtea mare, dincolo de gardul inalt, cu aer mirosind a libertate.
Pret de aproape trei ore am fost inert, am urmarit doar oameni care au predat documente si care au raspuns la intrebari. Am fost atat de docil incat mi-am uimit jumatatea, care ma stia altfel... Nu stiu cum m-a suportat, seara de seara, verificand documente, indosariind hartii, verificand online statusuri ori asteptand cu lunile o veste...
Chiar cu numele rostit pocit, ne-am indreptat spre un geam dincolo de care un om a glumit cu noi si ne-a tratat cel putin ca pe niste egali ai sai. Nu stiu cum au trecut minutele, nici intrebarile, nici hartiile ce le-am semnat, nici documentele returnate, nici cum am raspuns intrebarilor, nici urarilor privind o viata mai buna...
Acel "Bun venit in America" imi sfasie si acum carnea... In sfarsit, steagul cel mult visat, va flutura candva si la fereastra mea...
O usa s-a deschis iar sufletul meu nu poate decat sa aduca multumiri Celui ce lucreaza pentru ca eu sa pot parasi usa ce atat de mult mi-a ars spatele...

Usile

De un an de zile, sufletul sau parea ca nu mai incape in osos corpul lui...Toate dezertarile sale din viata convergeau intr-un singur loc... De un an de zile, stia ca trebuie sa o apuce pe un alt drum, iar gandurile nu-i dadeau pace.De un an se simtea ca un sufix nicicand folosit...
De un an de zile simtea ca inima i-o lua razna ori de cate ori auzea ca cineva a reusit sa treaca dincolo de usa, sa-si faureasca visul...

Si a construit in acest sens un drum, bucata cu bucata, cu un calm de care niciodata nu a crezut ca va beneficia.

Si iata ca saptamana aceasta pentru el s-a inchis usa care s-a deschis in urma cu trei ani si jumatate.
Poate s-a inchis prea devreme ori poate s-a inchis prea tarziu? Pentru fiecare dintre noi exista un timp...
Acum el sta cu spatele la usa proaspat inchisa in urma lui. Poate l-a ajutat sa faca pasul pe drumul neatins pana acum. Este ancorat intre pragul de sus si cel de jos al usii.
In fata lui, deocamdata nu se deschide nimic, nici macar o prapastie, totul este doar o intindere pustie, ca si pustiite gandurile lui.
Gaurit sufletul lui, ca o haina ponosita si mult de prea multe ori purtata, asteapta...
Asteapta cu o pustiita speranta ca USA sa se deschida...
Sufletul lui asteapta in tacere sa scape din inchisoarea fara margini in care se scalda cu atat de mult patos. Asteapta ca o izbavire sa poata vedea din nou in capatul tunelului, lumina unei usi deschise...

Chiar daca pare deja ca usa inchisa ii arde spatele, el arboreaza un zambet larg si cauta cu infrigurare in fata lui usa prin care sa poata trece mai departe.
Oamenii par sa se fi schimbat in jurul lui. Sunt muti si nu privesc decat in jos.
Unii privesc prin el ca prin geamul inghetat al unui autobuz...Unii se prabusesc si il plang asa cum s-ar plange pe ei daca o usa proaspat inchisa i-ar arunca in intuneric.
El se gandeste la faptul ca a stat cu oamenii acestia atata vreme, a mancat, a glumit, a calatorit cu ei si totusi dintr-o data atat de multe ii despart...

De multe ori usile distrug oamenii, facand sa vada fetele intunecate ale lucrurilor.
Insa ele fac ca noi toti sa putem trece mai departe, sa putem lasa in spate trecutul pentru a ne putea gasi viitorul.
Si asta se poate face doar cu o inima deschisa, plina de iubire pentru faptul ca ne-a fost dat sa experimentam aceste trairi!
Usile deschise intaresc oamenii, usile deschise inseamna speranta iar speranta inseamna mereu o viata noua...

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Buda

Inghesuiala generala

Nebunie mare, pregatiri minutioase, planificari, curse contracronometru cu carucioarele prin supermarket-uri, toata lumea parca a intrat intr-o stare de "care pe care". Bineinteles ca m-am lasat si eu antrenat in toata agitatia, cel putin la cumparaturi. Lumea a cumparat orice. Am studiat cativa co-participanti la maratonul cumparaturilor. Daca unul punea in cos un snop de banane, un altul se repezea si isi punea un snop, dar mai mare. Daca un altul lua trei salate verzi, un alt participant lua 5 salate verzi. Coada la orice. Mai putin la sapun si articole de igiena personala...
Romanii au cumparat orice si in cantitati mari, fara a avea legatura cu sarbatoarea ce avea sa vina. Campioni la mici si bere, la ceafa si costite de porc, la sprituri de vara sau de iarna...
In Mamaia aceeasi atmosfera. Coada la orice: la tava impinsa, la inghetata, la telegondola si la wc. Pe putinele locuri amenajate cu sezlong-uri, se inghesuiau femei fara sutiene, copii, posesori de burti si posesori de masini decapotabile, fara a se plange de faptul ca la un metru in fata ta vezi un cur imens ori o burta disproportionata. Atmosfera de talcioc, din care trebuie scosi bani cu orice pret, pe orice.
In Vama, acelasi iz desavarsit de urina la orice pas, acelasi petreceri tineresti din care iesi ametit doar daca treci prin mijlocul fumatorilor ori consumatorilor de licori bahice. Fiecare vrea sa bea mai mult si mai ieftin, mai putin cei veniti sa profite de fetele mult prea ametite pentru a-si mai pune intrebari cu privire la identitatea si intentia celor care le ofera o vodca.
In aceeasi saptamana a urmat Invierea. Potop de mireni pe strazi, toti cu candele la purtator, femei, copii mofturosi, sculati din somn sa ia lumina, batrani mirosind a usturoi statut, mult prea tinere fete cu pantaloni scurti si sani neacoperiti, zbenguindu-se mult prea haotic prin curtile bisericilor, baieti cu beri in maini si babe stand protapite in fata standului cu anafura: Nu poti sa mananci de Paste daca nu iei o anafura inainte, deasupra careia poate a behait sau nu macar un dascal, pentru a o binecuvanta.
Imediat dupa ce Lumina a ajuns in pragul usilor, toata lumea se inghesuie sa prinda. De ce se inghesuie? Sa... fie primii si sa...prinda. Nu conteaza ca lumina ajunge mereu si in spate...
Asta imi aduce aminte mereu de o faza din Madrid, din aeroport, la plecarea spre Tenerife. S-a format fara sa ne dam seama un rand lung de persoane pentru imbarcare, unul in spatele celuilalt, majoritatea fiind cetateni europeni - mai putin romani. La intoarcere, in acelasi aeroport, dar spre sensul spre Bucuresti, s-a format pentru aceeasi operatiune o mare de oameni in fata biroului de imbarcare. In zadar zbiera operatoarea sa se formeze un rand subtire, romanii nu au avut incredere... Au stat si s-au inghesuit dand din coate, desi tot in acelasi avion au ajuns. Oare ce ne mai poate cizela ca natie?
Imediat dupa ce si-au aprins candelele, oamenii au parasit lacasurile de rugaciune de parca nu ar fi putut petrece ori baga sub nas daca nu ar fi dus lumina in case. Slujba a ramas sa fie ascultata de babe. Atat de fara sens mi se pare toata activitatea asta in care toti suntem preocupati doar o data pe an sa mergem la biserica si sa fim mai buni pentru o seara...
Si toate activitatile noastre tin sub o forma sau alta de inghesuiala. Inghesuiala pe autostrada, la piata, la biserica, in lift, la bancomat, inghesuiala peste tot... Insa fara strop de esenta ori viziune.
Suntem insa plini de statistici astronomice: 4 milioane de miei ucisi, sese sute mii de hectolitri de vin consumati, 4 milioane de euro cheltuiti pe cazari la mare sau la munte, 22 de morti in accidente rutiere, 100 de milioane de oua vopsite, sute de permise auto ridicate... Inghesuiala mare...

Hotelul

Am plecat in Bucuresti, la doi clienti. Nu la amandoi deodata pentru ca nu ma pot diviza ci pe rand. (vorba cantecului: pe rand incolonarea, ca sa.... si mai departe stiu ei cunoscatorii).
Pe drum am vazut o turma de oi pe podul de la Cernavoda, insotita de doi magari - altii decat cei doi ciobani care ar fi trebuit sa mane oile mai repede peste pod,  am vazut o caprioara mare, vreo doi iepuri si un sofer care se caca sfios in fata masinii trase pe banda de urgenta...
La client s-a facut o pomana si nu am mai cumparat carne la pranz, insa aveam sa ma razbun pe seara cu o shaorma grasa. Am tras tare sa termin ce-mi propusesem dar tot am ajuns in jur de ora 19.30 la hotel.
Din pacate nu am mai gasit loc la hotelul la care ma cazam de obicei si am ales Ibis, acesta fiind relativ la mijlocul distantei dintre cei doi clienti. La receptie sunt anuntat ca micul dejun costa 9 euro iar parcarea costa 16 euro, pe seara. Sa le iau parcarea in penis, ce in fata hotelului nu poate sta masina, adica efectiv dincolo de gardul parcarii... Sar si peste micul dejun zic, sa fac economie la firma, bag si eu doi covrigi calzi inainte de plecare la client si gata.
Fara motiv am luat o camera de fumatori, desi nu am de gand sa fumez si urc in camera. In camera cald, ma reped la geam. Necastigator, uitasem ca hotelul nu are geamuri care se deschid, ventilatia fiind facuta automat, prin sistemul de ventilatie. Dau drumul la aerul conditionat si in cateva zeci de secunde s-a facut frig. L-am oprit, nu am avut chef sa ma trezesc cu mucii in gura in dimineata asta...
M-am usurat de haine si am stat aproape ca Adam pe o margine de pat, injurand cu patos la fiecare zece minute, atunci cand pe laptop imi aparea mesajul ca memoria mi-o trage si ca vrea sa doarma (the physical memmory dump...). Am renuntat la lucru si am dat drumul la tv. Niste toape basite si umflate cu botox se lauda ca nu au nicio imbunatatire artificiale. Uneori imi vine sa vomit cand le vad pe monstruoasele astea care sunt promovate in media de sunt toate vedetele pulii. Niste gonflabile rasuflate si reciclate cu duzele sparte de atata sport pe soioase saltele. Pe ce canal dai numai de jartele din astea dai, lualea-s buzele-n menghina.
Fara sa-mi dau seama, privirea mi se duce spre coltul camerei, de deasupra tv-ului.
Un paianjen generos iesise la plimbare din aerisirea camerei. Daca ar fi fost vara, as fi prins o musca si i-as fi oferit-o drept cina, neavand nimic la indemana insa, am preferat sa il arunc in wc, bine mototolit in hartie igienica.
Am adormit tarziu in noapte, cu greu, din cauza caldurii si a zgomotului aerului impins pe aerisire. Undeva, spre dimineata cred, m-am trezit dintr-un cosmar, se facea ca eram langa un sicriu si ca se auzea batand din interiorul lui. Am baut o gura de apa si m-am dus la geam. Langa hotel, este o cladire mai mica, al carei rost nu l-am depistat, ce are deasupra formele care se vad in fotografia de mai jos...

O lumina difuza arunca o raza in asa fel pe figurile geometrice, incat acesta pareau cinci cosciuge. M-am tras repede de la geam si m-am frecat la ochi, convins fiind ca visul continua inca. Am adormit din nou cu greu si am visat numai tampenii.
Dimineata am coborat la masina, cu gand sa ajung cat mai repede la client. Am ajuns in jumatate de ora, desi nu am avut mai mult de 4 semafoare pana acolo. In poarta clientului, un caine mare, fioros, se lingea lenes la coaie. L-am lasat sa termine operatiunea apoi l-am intrebat daca pot sa trec. S-a dat la o parte, in sila...
La client am primit o cafea, pe la ora 12, pentru ca nimeni nu a vrut sa scoata din sertar pastile cu doze de cafea. Am mancat de pranz pe la ora 14, iar la ora 18.30 am reusit sa termin ce-mi propusesem pentru cele doua zile. Maine voi stresa alti oameni, la clientul numarul 2.
In camera este cald. Dau drumul la aerul conditionat si inghet dupa cateva zeci de secunde. Ma asez pe o margine de pat si incep sa injur cu patos la fiecare zece minute... atunci cand laptop-ul imi spune ca vrea sa doarma. Nu vreau sa visez din nou cosciuge si nici sa ma uit pe geam, unde as vedea alte cosciuge, imense. Ies in oras. Pe treptele hotelului, un caine isi linge cu multa dragoste singurul lucru de pret. Ati ghicit...Nu va ganditi la prostii, un caine nu gandeste ca un barbat. Doar un os...

Jó estét barátaim!

Am plecat luni dupa masa din Bucuresti cu destinatia Satu Mare. Zborul a fost scurt, cu zdruncinaturile binecunoscute la aterizare, insa parca mai bun decat toate celelalte. ori am inceput sa ma obisnuiesc cu teroarea! Am fost preluat de la aeroport si dus la hotel. Am stat cam o ora si foamea a inceput sa-mi dea tarcoale. Ce poti manca in Satu Mare? Stiti doar: rata cu varza rosie calita sau vaca cu garnitura de ciuperci. Plus o lista de jumatate de metru de specialitati unguresti, care de care mai pline de colesterol si zahar pus cu polonicul. Am fost clasic: pulpa de rata pe pat de varza rosie calita asezonata cu felii de portocala. Uneori sunt atat de clasic incat nu ma mai suport... Oricum nu am dat gres...
Am parcurs la pas apoi centrul orasului si in final m-am retras la hotel.
Dimineata, imbiat de aerul curat, am ales sa merg pe jos, cale de trei km pana la client. As fi reactionat violent daca mi s-ar fi impus acelasi lucru in Constanta, insa a fost o reala placere sa respir aerul curat al diminetii. pe drum am fost captivat de faptul ca pe portile oamenilor tronau tot felul de inscrisuri.

Pe desene sta un catelus, dar indaratul portilor stau ditamai magarii. Cu ce i-or hrani nici nu vreau sa ma gandesc. Cred ca magarii, pardon cainii stiu si ei limba maghiara. Pai este firesc nu?

Dimineata am luat micul dejun la restaurantul hotelului. Mi s-a oferit o cafea iar ospatarul imi spune in acelasi timp in care imi pune cafeaua pe masa: "sa va fie de bine!" Ma uit crucis si imi aduc aminte de anul trecut ca la ei asa se spune, inainte de masa sau de orice ai de gand sa bagi sub nas...
- Doresc meniul numarul 1, spun apasat, dar fara carnaciori prajiti, aducandu-mi aminte ca anul trecut am ragait pana dupa masa numai prajeala de carnati. Fara suc de portocale, in schimb doresc o apa plata. Sunt opt meniuri, la alegere si fiecare din ele contine oua. Oua ochiuri, oua fierte, omleta cu ciuperci, omleta cu sunca, omleta taraneasca.... Pret de 4 zile am mancat un cofrag de oua. Un cofrag mic...
Mi se aduc cele solicitate, bobinez repede nu inainte de a mi se apleca nu cu mult inainte de a-mi termina dejunul. Ospatarul venise la masa mea sa ia sticla goala de apa plata si am facut greseala de a ma uita la chipul lui. Un muc imens, de un verde viu, ii trona intre nas si coltul gurii. Am spus multumesc si am iesit fara sa respir.

De trei zile nu am baut nicio cafea la client. Secretara m-a intrebat ce-i drept in fiecare dimineata daca vreau cafea iar eu politicos am replicat ca "poate mai tarziu". Mai tarziu nu m-a mai intrebat nimeni.
Azi dimineata am pus-o in dificultate pe interlocutoarea mea.
- Doriti un cafea acum sau mai tarziu? m-a intrebat cu un puternic accent unguresc.
- Doresc o cafea acum, pentru ca mai tarziu nu ma va mai intreba nimeni!
S-a inrosit si a revenit in doua minute cu o cafea aburinda. Pe care nu am gustat-o pentru ca nu am avut timp.

Fiind ultima zi, am ales sa merg tot pe jos spre hotel, pe o vreme superba de primavara. Aproape de hotel, de niciunde a aparut o haita de caini fix pe mijlocul strazii. Nicio problema mi-am spus, am rezolvat eu probleme mai grave. Si am continuat sa merg apasat pe trotuarul meu. In moment in care am ajuns in dreptul lor, parea ca au turbat. Au inceput sa se repeada la mine si sa isi arate coltii. Deloc impresionat am inceput sa vorbesc calm cu ei.

Dupa cateva secunde mi-am dat seama ca nu am nicio sansa, evaluand dintii ranjiti si cozile ridicate. Imediat mi-am adus aminte de Mini, care a ales sa lase poseta drept prada de razboi. Insa niciunul nu parea interesat de laptop-ul meu. M-am lasat imediat in jos si m-am asezat in fund direct pe trotuar, continuand sa vorbesc calm cu ei, usor tanguit, in timp ce ei pareau ca isi acopera coltii. Aproape le simteam duhorile gurilor, atat de aproape latrau de fata mea si sareau unul la altul. Eu, nimic, mainile pe langa corp, dar gata sa mi le pun la fata in orice moment. In cele din urma au tacut si au inceput sa dea din cozi. Deci inteleg maidanezii si limba romana... M-am ridicat si fara sa ma uit la ei am inceput sa merg ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Ajung la hotel si la receptie schimb doua vorbe cu omuletul, care ma intreaba daca am venit pe jos. Ii spun ca da si imi spune incurajator ca in urma cu o jumatate de ora, o haita de caini i-a rupt curul unui locuitor din zona, un etnic maghiar... Imediat m-am gandit ca ungurul a fost prea autonom si mandru sa ingenuncheze in fata haitei...

Remus Cernea, lasa-ne

In opinia mea, Remus Cernea nu reprezinta decat o iluzie, un fals, un rest, demn de aruncat in haznaua uitarii. In ultimul timp, acest individ face numai gafe si daca ar suferi doar el de pe urma acestora, nu as da niciun rahat pe el.
Insa sufera si oameni care mai cred in valorile pe care acest jeg uman nici macar nu le-a citit vreodata, ce sa mai spun insusit. Acest fals individ, care nu a avut nicio slujba adevarata pana in momentul in care si-a ticluit intrarea in politica si pana a invatat ca nu este normal ca ma-sa sa-i care la nas blidele cu mancare in timp ce el se juca cu ceasul sub plapuma, ei bine spun, acest individ a inceput sa loveasca in oamenii care au construit acest partid, prin mutari miselesti, asa cum a procedat de curand si cu Sorin Belu, presedintele PV filiala Constanta dar si cu alti presedinti de organizatii din tara, care au avut curajul sa-i reproseze faptul ca a votat in parlament contrar credintei si moralei partidului.
Pe Sorin I'll cunosc de mai bine de douazeci de ani si numai eu stiu cat a alergat acest om pentru salvarea delfinilor din Marea Neagra, pentru orice Actiune ecologista, numai eu stiu cate petitii am semnat si cate semnaturi am strans pentru el pentru ca actiunile ecologiste sa poata avea loc. Numai el stie cu ce resurse a alergat si a mobilizat activistii ecologisti.
Si acum vine acest excroc notoriu, caruia primarul Mazare vrea sa ii rupa si el picioarele, pe care Prea Inaltul l-a invitat sa consulte un psiholog si un sobor de duhovnici si strica tot ce au facut oamenii astia care cred in actiunile ecologiste.
Remus Cernea vorbeste precum un politician desavarsit, nu se enerveaza nici macar cand I se spune ca este tradatorul partidului la portavoce, de la un metru distanta, nu se enerveaza nici cand este interpelat de tinerii care probabil l-au ales si pe care s-a usurat cu bolta prin actiunile lui, nu se enerveaza pe nimic. Nu se enerveaza nici cand primarul I'll numeste "tampita". O sti primarul ceva ce nu stim noi? Pe mine prea putin ma intereseaza ce orificii isi foloseste impostorul in ale politicii, poate sa apartina si unui al treilea sex, nu asta este important. Joaca rolul perfect! Este un actor desavarsit. Dincolo de masca insa nu se afla nimic, se afla doar un individ avid de putere, arogant, tradator si fara caracter.
Presupun ca in curand va pierde sprijinul PSD, cel putin asa ar fi normal intr-o tara normala si asta cred ca trebuie sa se intample. Presupun ca membrii partidului vor picheta sediul partidului ori de cate ori individul va face declaratii de presa si mai presupun ca si biserica va face galagie in ceea ce-l priveste.
Cred ca in scurt timp va fi pus la zid de insusi cel care l-a propus si l-a referentiat pentru un loc in parlamentul tarii. Si odata exilat din uniune, sunt curios cine I'll va mai sustine pe bufonul nostru de serviciu din ultima perioada.
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Perfuzia

Ieri m-am simtit rau toata ziua. Am fost powerless cum ar spune englezul. Si am respirat greu. (ala mic de respira greu… mi s-a spus toata ziua prin firma) Si am avut o ameteala ciudata, cu transpiratii reci, ce mi-au dat de gandit. Dincolo de toate planurile pe care si le face omul, apare cate o ghiara din asta care te strange putin de te face sa-ti reconsideri prioritatile. Acasa nu am fost in stare sa fac nimik, mai putin "datoria de barbat" de dimineata… cum ar spune o veche cunostinta de-a mea, care spunea ca vine din deplasare ca sa-si faca datoria de barbat. Si asta nu insemna sa aduca bani sotiei…

Dimineata am facut 100 de bucati pe stepper, m-am hranit cu o banana si am plecat la birou. Aici au inceput din nou ametelile si transpiratiile reci precum si asa numita - de catre mine - insuficienta respiratorie. Fiind ziua Elenei, am stat cu colegii la masa, am vorbit diverse, iar presedinta organizatiei noastre a conchis ca trebuie sa merg sa-mi fac niste investigatii. Adevarul este ca nici nu prea am mai avut putere sa ma opun, eram cam la limita.

Laura m-a imbarcat in masina ei si m-a escortat la Iowemed, o clinica aflata la cateva minute de biroul nostru. Acolo am intrat la urgenta la un ECG, la raze la plamani, la tensiune, la nivelul oxigenului din sange.

- Tusiti? Fumati? Ati avut febra? Ati avut scaun? (haoleu, da' ce scaun am avut… dar am pastrat pentru mine gandul). Scoate camasa din pantaloni, baga camasa in pantaloni…stati sa va ascult si la plamani, stati sa va masez burta sa nu fie de la stomac, va doare capul, va doare intre ochi? si in final bomboana de pe tort:

- Sa va punem o perfuzie cu ceva vitamine!

Dau sa refuz, inspaimantat fiind efectiv ca un varf de ac va invada plapanda vena mea, dar doctorita ma ia hotarata de mana si ma duce la recoltari:

- Si analize de sange!

Fugiiiiiitzi, oare de ce am acceptat sa vin la doctor? Nu mai bine mergeam eu acasa si trageam un pui de somn si ma recuperam?

Din nou ma intind pe patul din urgenta, o asistenta ingenuncheaza langa mine, dar nu pentru vreo prestatie ci pentru a-mi lua din pretiosul sange. Dupa ce am avertizat-o ca nu va avea sanse sa ma suga de sange, m-am lasat in mainile sortii. Daca o fi sa curga bine, daca nu, asta este. Pentru ca de obicei nu curge… Cu chiu cu vai mi-a smuls cateva picaturi si niste spuma. Laura, care trebuia sa asiste la operatiune se minuna intr-una:

- Vai, dar ce sange gros ai Jonel, nici nu curge! Eh, na, pe bune?

 Si cum pofta vine mancand, dupa ce mi s-a pus mie o branula pentru a-mi conecta perfuzia, Laura exclama (absurd pentru mine):

- Merg si eu sa imi iau niste sange, si asa am pe cardul de sanatate suma aia lunara de care nu beneficiez. Ma duc, ramai aici da? De parca as fi putut sa plec undeva cu perfuzia dupa mine...

Si dusa a fost, ca si cum cineva ar fi dat o cafea sau un suc moca. Sa ma duc eu sa dau sange asa ca si aiurea, doar ca sa beneficiez de niste servicii medicale, cred ca niciodata nu as putea sa fac asta. A revenit dupa cateva minute, necajita pentru ca I s-a spus ca totusi nu este bine sa se recolteze sange dupa ce a mancat. Si ea cam mancase… M-a lasat cu perfuzia curgand inca in lesinat corpul meu si a plecat la birou, insistand sa o sun pentru a veni sa ma ia "atunci cand mai are un pic in perfuzie". Ramanand singur, am intins mana si am dat putin de rotita perfuziei, in asa fel incat sa curga mai repede. Cand s-a terminat perfuzia, o asistenta tinerica a venit si mi-a scos branula, iar odata cu leucoplastul si cativa centimetri patrati din pretioasa blana mea de pe mana.

Am platit repede si departe de clinica am plecat... Nu inainte de a mi se inmana o reteta. Cica mi-am consumat mineralele si ingredientele potrivite pentru ca celulele mele sa activeze energia naturala...

Am ajuns din nou la birou unde am fost primit ca Lazar atunci cand a fost adus inapoi de Isus. Dupa care am inceput din nou sa respir... greu.

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania