Sabia pe care o înghit nu mă răneşte cât plecarea ta
oare de ce aştept
de fiecare dată
ca totul să fie altfel?
mulţi ani petrecuţi doar
în spatele gratiilor
fără medicamentul acela
de care mă puteam agăţa…
mă poţi ajuta, da hotărât,
mai rămâne să afli cum,
dar aş vrea ca totul
să decurgă repede.
de ce se întâmplă astfel
de chestii, am rămas
să-ţi răspund şi nu ştiu
cum îţi pot arăta frumuseţea
cu care vrăjeşti lumea.
de ce mă întorc totdeauna
deşi cu disperare încerci
să mă ajuţi apelând la
străinii pe care chiar eu
îi încurajez, retrăgându-mă?
da, fanatismul, fanatismul
pe care mi-l pui în cârcă
este în mare măsură apt
să mă zboare de aici, însă
doar odată cu tine…
ai rămas uimită
în faţa unui bărbat
ce-şi smulge părul şi plânge,
dar pe câţi n-ai văzut,
câţi au plâns în tăcere
şi mai plâng şi vor plânge,
câte mai ai de aflat despre noi?
omule,
ajută-mă să te scap de mine
şi să te părăsesc acum
când am atâta nevoie de tine,
să-ţi spun adio omule
aşa cum nicicând nu am spus;
dacă vrei, leapădă şi visele
în care-ţi intru, dar lasă-mă
să te păstrez în visurile mele…
cum să învăţ să te uit, cum te întreb
când toate gândurile mele
te caută din prima clipă a zilei?
da, îmi place când mă mângâi,
di-ntotdeauna mi-a plăcut
şi să te adulmec ca pe un vânat
îmi place şi-mi place totul la tine.
nu ştiu să trăiesc în afara ta, iubito
(probabil că mereu îţi voi spune aşa
deşi totul moare în castelul de nisip)
şi neştiind nu mai pot fi;
ai văzut şobolanul ce ne-a tăiat calea
în miezul nopţii aceleia de mai?
aş vrea să-mi pot aduna puterile
şi să zac mai departe de tine
şi lumea îmi spune să plec
şi sora ta, luna…
ce aş putea face pentru chipul tău?
ce să-ţi cer în schimb apoi, nu
nu ţi-am cerut nimic şi n-o voi face
totul este la îndemâna ta.
ştiu că am febră, nu trebuia să-mi spui
însă dacă tot mă atingi
iubeşte-mă cu ură,
apoi să mergem către casă…
poate noaptea nu-mi va aduce
din nou visul în care, în faţa mea
te îmbrăşişezi cu necunoscutul din tren…
cântecele pe care le-am îngropat
din buruieni răsar acum
încercând să mă încuie pentru vecie;
ticăloşiile şi tot timpul meu,
demenţa cu care mă las lungit,
şoaptele amantei care m-ar putea iubi
toate sunt false şi mă umplu de scârbă.
tremurul pe care-l simţi
este al meu, nu te-ai înşelat
şi nu-i din cauza pisicilor
ce se ceartă de cu seară;
şi respiraţia pe care o simţi pe piept
tot a mea ar putea fi, dar oare sunt eu?
cu ură mă despart de tine
şi strada se repede după mine
dorinţele sunt mai puternice acum
şi am uitat să-ţi spun atâtea.
mâinile mele, putrede ramuri,
ce mă trădeză, ca toate organele
pe care le ating şi mă dor
urlă, ba chiar se luptă pentru
întâietatea de a-ţi sări în inimă.
cineva mi-a spus că nu mă meriţi
şi l-am aruncat în măgura uitării,
apoi am aflat că nu te merit
şi ce mai puteam face?
şovăielnice căile mele, ochii
tuturor dezertărilor mele din viaţă
mă caută şi mă găsesc
în balta din faţa porţii tale.
focuri se leagănă în tine
şi aş vrea să le întreţin,
să nu le las să moară.
(mă întrebam cine sunt
şi nu-mi dădeam seama că
există nenumăraţi asemeni mie:
doar un suflet zdrobit…)
mă tem să nu afli duşmanul
din mine, nu, nu-l cunosc nici eu
dar cine ştie ce-mi va aduce
ultima îmbrăţişare, chiar dacă
acum ne legănăm ca doi beţivi,
încercând să mergem în pasul
dictat de noaptea fără lună.
pentru ce-mi mai dai acum
sărutul în care nu ai crezut
şi pentru ce mă arunc încă
doar în braţele tale?
nu ştiu de voi putea afla
altă inimă bătând ca a ta
şi groaza mă-mpinge
spre teritorii pline de noapte.
nebun fiind, flămând şi fără tine
degeaba aştept potopul…
sunt plin de încercări
şi de ţipete înnecate în acidul clorhidric,
de lacrimi şi de nasul roşu,
sunt plin de viaţă, dar
nu pot trăi în imensa sărăcie
de zâmbete, fie ele şi veritabile.
încă mai aştepţi să-ţi spun
de ce se întâmplă astfel de chestii?
se-nţelege că acum sunt singur
chiar şi noaptea se apropie
şi-aş vrea să vedem marea, ca aseară…
oare de ce crezi că totul e fals
în toate declaraţiile mele
în toate declaraţiile celorlalţi?
uneori am senzaţia că vorbesc
cu tine atunci când scriu, poate
ştiind că-ntr-o zi vei citi totul;
mă gândeam să-ţi scriu un ultim bilet,
dar practic toate înfăţişările mele
nu sunt nimic altceva…şi-n nimic
nu-mi mai aflu rostul.
şi dacă mi-aş îngădui să te pierd
cum te-aş mai privi atunci, poate
doar sub forma liliacului ce acum
ne dă târcoale, spre spaima ta.
în toate epavele mărilor aş trăi,
doar dacă frământările nu ar cloci
cu atâta îndârjire pieptul meu osos
şi cerul, ca o utopie nu m-ar stropi
doar cu negre şi acide ploi;
îmi caut mântuirea, dar n-o găsesc,
nu găsesc calea cea mai scurtă…
te înţeleg regina mea,
nu te condamn, deşi nu ştiu ce vrei
doar că ţi-e greu şi că eşti om
şi că suferi mai ştiu, plus
toate faptele povestite de tine,
poate de aceea, de aceea
te iubesc, da, te iubesc
ca pe ultima floare din Univers!
chiar nu ştii că te visez zilnic,
că te privesc tot timpul şi că…ah
dacă ne-am fi putut întâlni, dacă
lumea ne-ar fi iertat!
să nu pleci prea departe,
chiar dacă nu te voi vedea, trebuie
să te ştiu aproape, nu să te pot controla
ci doar…
totul se surpă în mine
şi schingiuielile toate reînvie
şi bătrânul lanţ ce mă strânge
şi prietenii care mă scuipă
şi lumea mă arată cu degetul,
dar eu cred încă în tine!
mă inundă iarba şi aerul
şi iau un calmant, aşa,
doar pentru a putea dormi, apoi
totul reîncepe, cu îndoită forţă
de fericire îndoliată, scoasă
din iazul cu foc sacru.
îmi vine să-ţi scriu numele
să te strig şi să te ascund în mine
şi nu ştiu de ce n-o fac;
ce-ar mai putea fi
îndărătul nemişcării mele?
ridică-te Soare şi fă-mi lumină
şi topeşte-mi lanţul şi vino!
ştiu că nu ţi-am răspuns
şi că aştepţi încă, dar chiar
,,de ce se întâmplă astfel de chestii ?”
dacă m-ai vedea acum
nu m-ai recunoşte, sunt sigur
şi berzele toate ar fi transformate
în ciori croncănitoare şi florile
toate s-ar usca, uitându-şi rădăcinile
în umilă inima mea…
doar dacă m-ai vedea, pe furiş
ştergându-mi ochii şi luând pastila
incertitudinile ţi s-ar topi şi ar migra
din tine în ţările calde;
dar nu, nu mă poţi vedea
sunt ascuns acum, ştii unde
însă nu poţi răzbate, plus că
te-ar opri imediat călăii mei.
,,de ce se întâmplă astfel de chestii ?”
oare să-ţi pot răspunde,
de ce eşti iubită şi fugi, de ce
durere laşi în urmă şi de ce
suferinţă se numeşte viaţa ta?
am văzut Pământul, poate
voi vedea tot restul când
mă voi opri să cred în viaţă,
să fie o încununare a tot ceea ce
am sperat aici…
-trestia plânge şi-un pelican
înghite pe de-a-ntregul un nufăr
pe care o broască-şi dregea glasul.
şi ţânţarii mă învăluie cu zgomot
şi mintea-mi rătăceşte ca şi aiurea,
chiar mă gândeam să plec
şi într-un târziu să mă opresc
îndiferent de loc, indiferent de zi
numai că mă oboseşte zgomotul acesta
auzi? e ca şi cum un greiere
şi-ar freca picioarele cu intermitenţă-
îmi spui că-s livid şi mă beau
ca pe ultimă împărtăşanie
şi mă goneşti apoi şi mă loveşti
şi mă arunci ca pe un castron găurit,
în ceaţă e viaţa fără tine
şi ce dacă am mai spus-o?
mă doare totul, mă zbat, mă leg
şi-mi muşc fălcile şi le arunc apoi
dar sunt la fel de singur, poate doar
un pic mai respingător…
mă gâdesc acum
chiar că sunt comic pentru tine!
şi azi am fugit de o femeie
cine ştie, poate şi mâine şi conform
horoscopului voi alerga o viaţă
după tine, ca o obsesie, ca un derbedeu
după poşeta bătrânei din piaţă;
cu nepricepere te iau de mână
şi ne plimbăm pe plajă,
tu aştepţi înfiorată
amintiri de demult,
eu pe tine te aştept
să revii pe pământ
şi nici măcar timpul
nu ne aşteaptă…
sălcie este gura mea şi tot
sunt deshidratat şi ploaia ce nu vine,
şi pescarului îi arăt lacul şi
barca-mi ascunde vâslele şi
şacalul îmi roade o coastă.
oare să fie de vină noaptea
ori vreo lipsă bine ştiută,
ori oboseala de-o viaţă strânsă?
am uitat, am o fotografie pe raft,
ce bine că am păstrat-o!
este adevărat, e doar o fotografie
dar o pot privi ca pe ceva real
altfel decât imaginile din minte…
nu o pot îmbrăţişa şi nu-i pot
săruta ochii, dar îi pot vorbi!
ce înseamnă timpul petrecut
cu tine?
-zăpada ce se topeşte şi-mi alungă
urletul lupilor acumulaţi în sânge,
nervii pe care-i sorb din cafea şi
sfârşitul pe care mi-l aplici, ceva
nu e-n regulă, nu mai pot respira,
dar poate-mi voi reveni-
pentru o clipă am crezut, serios
am crezut că-ţi simt mâna pe ceafă
şi inima mea a uitat să mai bată,
hotărât trebuie să te văd zilele acestea
(…cât de mult ţin la viaţa mea…)
între timp a apărut Luna şi
şmechereşte-i fac cu ochiul,
dar un nor ne blochează semnele
şi mă întorc din nou la masă .
mă gândeam la slăbiciunea aceea
despre care atât am discutat, pe care
mi-ai cerut insistent să o elimin
şi pe care o ţin ca pe o verighetă;
cum să nu iubesc lumea atunci
când te ţin pe genunchi
ca pe un dar al Domnului
şi cum să nu visez la nemurire?
da, mai am şi momente faste
ale existenţei şi atunci le îndulcesc
cu tine!
şi încă mă gândesc la toamna trecută
ca la toamna ce tocmai vine
şi mi-e teamă şi mă arunc cu totul
în restul de clipe fericite.
ştiu, pentru tine sunt puştiul
care vrea luna de pe cer, da, puştiul
ce de ani se târăşte prin noroaie
şi tot un puşti rămâne…
te-aş întreba dacă vezi fericirea
aşa cum o văd şi eu, adică
momentele în care crezi că ai tot,
pe care nu le laşi umbrite ori
alterate de dorinţe ce te depăşesc,
dar ştiu că nu-mi vei răspunde
cum nici eu nu ţi-am răspuns încă,
deşi răspunsul e simplu, sigur.
acum voi alerga spre tine
pe calea visului, sunt sigur
că voi ajunge, poate doar fierbinţeala
să nu mă lase,
dar o voi stinge cu ghiaţă
să-ţi spun ,,noapte bună” mai întâi
deşi ţi-am spus şi acasă, apoi
să mă scufund în noapte.
o oaie, două oi, trei oi, patru oi…
mă strecor prin gard în curtea ta
şi-ţi pândesc visul, să sar în el,
câine nu mai ai, aşa că nimeni
nu mă simte.
ce dulce este somnul
şi steaua noastră şi
curcubeul de raze,
cât aş vrea să nu mă trezesc,
deja te văd, eşti frumoasă
şi treci pe lângă mine…
